Satul meu și-al
nostru al celor ce suntem truditori ai acestei așezări atestate în anul 1325, Rohia,
este o modestă așezare cu oameni simpli, muncitori și gospdari, frumoși la chip
și port, care a dat oameni demni de remarcat.
Printre
mulții renumiți rohieni, apare numele Viorel Filip Gherman, om gospodar și
harnic lucrător al pământului strămoșesc secular, dar care a urcat treaptă cu
treaptă la un nivel înalt academic. Nu are cum să nu fie bun gospodar pentru că
acest dar îl are de la bunii săi părinți Grigore și Floare, care și la vârsta
lor frumoasă, încă nu au abandonat munca câmpului.
Din satul
nostru s-au ridicat mai mulți profesori buni care au predat în vremea domniilor
lor. Profesor de istorie în prezent o avem pe doamna Dana Manu, profesoară la
școala Gimnazială din Lăpuș, care are performanțe demne de remarcat prin elevii
domniei sale, participanți la olimpiada de istorie.
Felicitări
doamna profesoară Dana Manu!
Revenim la domnul
profesor de la Liceul „Petru Rareş” din Târgu Lăpuş, care a trudit pe
tărâmul studiului profund al istoriei și a dat o teză de doctorat de mare
valoare. Ea se numește:
„Între tradiţie
şi modernitate. Biserica şi lumea rurală în Ţara Lăpuşului”
(sfârșitul secolului al XlX-lea - prima jumătate a
secolului XX)”
A apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca, a
fost susţinută public ca teză de doctorat la Facultatea de Istorie şi Filozofie
din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.
Cartea are
456 de pagini cu informații una și una. Lucruri noi aduce la suprafață domnul
profesor, care nu se știau, cartea merită procurată și citită ca să cunoaștem
vatra țării noastre lăpușene în care trăim și au trăit străbunii noștri sute de
ani.
Felicitări
domnule profesor Viorel
Filip Gherman! Cred că cercetarea dumneavoastră nu se va opri aici și va avansa
pentru binele dumneavoastră și al nostru deopotrivă.
Cu respect
și prețuire al dumneavoastră consătean:
Pastor
Vasile Bel, iubitor de Dumnezeu și istorie.
Rohia, 29
noiembrie 2023.
Cînd citesc astfel de lu cruri despre oamenii locului meu mă simt atât de bine sufletește.Aș dori să cumpăr această carte cu cine pot lua legătura eu locuiesc in Italia Mulțumesc
RăspundețiȘtergereCartea se poate procura și de aici: https://librariaeminescu.ro/istorie/intre-traditie-si-modernitate-biserica-si-lumea-rurala-in-tara-lapusului-sfarsitul-secolului-al-xix-lea-prima-jumatate-a-secolul-p-338535
RăspundețiȘtergere