vineri, 12 august 2022

Alianța Mondială Baptistă la vârsta de 117 ani, la fel de energică și devotată lucrării Domnului

 


În zilele de 11 – 19 iulie 1905, în Londra, a luat naștere Alianța Mondială Baptistă și de atunci este tot mai activă, mai prezentă și slujește cu credincioșie în lucrarea Domnului. An de an, își îndeplinește rolul pentru care a fost creată.

Alianța a fost un factor de menținere a unității interne.

Apartheidul a pus stăpânire în Africa de Sud și pe unele biserici baptiste, care au fost unite prin slujirea credincioasă a conducerii Alianței Baptiste. Alianța a contribuit și la abolirea politicii de apartheid și, în 1994, la primele alegeri libere din Africa de Sud, Alianța Mondială Baptistă a avut observatori. În Rusia comunistă și sateliții săi, a mijlocit între baptiștii recunoscuți de stat și baptiștii care nu acceptau această recunoaștere și se numeau: „Biserica Subterană”.

Alianța a fost un factor de încurajare și sprijin.

Dacă, la nașterea ei, în unele țări baptiștii făceau parte din structurile de putere, în alte țări baptiștii nu au fost recunoscuți prin lege și pe alocuri erau doar tolerați. Alianța desemna oameni cu influență și negocia cu conducătorii statului respectiv.

Prin anul 1988, a venit la Biserica Creștină Baptistă din Baia Mare împreună cu fratele Dr. Vasile Talpoș un reprezentat al Alianței Mondiale Baptiste și am rămas impresionat de faptul că, în predica sa, nu ne-a cerut să luptăm împotriva comunismului, dar a subliniat cu putere: „Rugați-vă ca Evanghelia să fie predicată pe stadioane, prin ziare, la radio și la televizor”. Nu credeam că este posibil atunci, dar frații ne încurajau, se rugau și într-o zi a venit acel moment.

Azi, Alianța a fost prezentă pe frontul din Ucraina și Rusia prin Dr. Elijah Brown citește AICI. Este prezentă acolo unde oamenii suferă de foame și duc alimente, încurajează, inspiră încredere că Dumnezeu este în control și El va binecuvânta.

 

La mulți ani, Alianța Mondială Baptistă, acum la 117 ani de viață!

luni, 8 august 2022

Al XVI-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, Knud Wumpelmann 1990 – 1995

 


Rev. Knud Wumpelmann s-a născut în anul 1922 la Odense pe Funen, Danemarca. Familia în care s-a născut aparținea Bisericii Evanghelico-Luterane, dar s-a botezat în 12 aprilie 1936 într-o biserică baptistă. Între anii 1944 – 1947 face Seminarul Teologic Baptist din Tollose. În perioada 1944 – 1945, naziștii confiscă clădirile Seminarului și studenții sunt cazați în familii. După ce s-a întors din Statele Unite, devine membru al Școlii Duminicale a Uniunii Baptiste Daneze, din anul 1957. În anul 1957 devine membru în comitetul Misiunii Externe.

Din anul 1964 este numit secretar general al Uniunii Baptiste Daneze, unde slujește șaiprezece ani. Între anii 1980 – 1989, slujește în calitate de secretar general al Federației Baptiste Europene. Conducerea sa a demonstrat un angajament profund față de unitatea baptiștilor din Federația Baptistă Europeană, în special față de baptiștii din Europa de Est, atunci sub conducerea comunistă. A făcut aproximativ douăzeci de vizite în Uniunea Sovietică de atunci și, în timpul conducerii sale, s-a realizat un proiect al Comitetului pentru cărți și traduceri al Federației Baptiste Europene și Eurolit – de a plasa un set de Comentarii ale Noului Testament William Barclay, traduse în rusă, în mâinile fiecărui pastor vorbitor de limbă rusă, pentru a-și sprijini slujirile de predicare.

„Timp de mulți ani, Knud a fost un avocat al unei comunități baptiste unite într-o Europă divizată politic. El nu s-a rugat doar „ Vino Împărăția Ta”, a fost un avocat desăvârșit al venirii Împărăției lui Dumnezeu în Europa de Est”, a declarat David Coffey, președintele Alianței Mondiale Baptiste (2005-2010). „A văzut zorii unei noi ere înainte ca zidurile să se prăbușească. Făcuse numeroase vizite în spatele Cortinei de Fier, așa că atunci când noua Europă a luat ființă la începutul anilor 1990, ca pastor profund relațional, a fost președintele Alianței Mondiale Baptiste, perfect pentru a saluta numeroșii membri noi din Blocul de Est.”

În ziua de 18 mai 1981 Rev. Knud Wumpelmann a vizitat Seminarul Teologic Baptist din București împreună cu o delegație a Federației Baptiste Eurpene.

La Congresul al XXX-lea al Uniunii Bisericilor Baptiste din România, ținut în zilele de 3 – 5 mai 1991 la București, Sala Palatului, Rev. Knud Wumpelmann a fost prezent și a avut un mesaj de încurajare pentru credincioșii baptiști din România.

După ce s-a retras din funcția de secretar general al Federației Baptiste Europene, Wümpelmann a fost ales ca președinte al Alianței Mondiale Baptiste, funcție pe care a deținut-o în perioada 1990-1995. În acest rol, el a avut un interes deosebit în angajamentul Alianței Mondiale Baptiste față de drepturile omului și libertatea religioasă, care a inclus reprezentarea Alianței Mondiale Baptiste ca observator internațional la primele alegeri democratice din Africa de Sud în 1994 și ajutând în slujirea baptiștilor din Europa de Est în timpul unui sezon de schimbare semnificativă.

În ziua de 2 iunie 2020, la vârsta de 97 de ani, Dumnezeu își cheamă slujitorul său harnic acasă, în patria Sa.

Surse:

Bent Hylleberg

Ilie Pop

Farul Creștin






joi, 4 august 2022

Al XVI-lea Congres Mondial Baptist - Seul 1990

 


Credeam că odată cu libertatea obținută în anul 1989, doar prin bunătatea lui Dumnezeu, vom avea mai multe informații de la  Congresele Mondiale, dar din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. La momentul desfășurării Congresului care dă titlul acestui articol,  noi, poporul baptist aveam două reviste importante care constituiau puntea noastră de legătură cu frații noștri de pretutindeni: o revistă oficială a cultului Baptist din România și una apărută la Arad cu un tiraj promițător, dar cu toate acestea informațiile referitoare la Congres erau  prea puține. Spre bucuria mea Dumnezeu  a păstrat în viață pe unii dintre baptiștii din România care mi-au putut satisface curiozitatea și mi-au oferit unele impresii și informați despre marele eveniment al anului 1990, din secolul 20.

Cel de al XVI-lea Congres Mondial Baptist s-a ținut la Seul,  capitala Coreei de Sud, în zilele de 14 – 19 august 1990, întâlnire la care au participat peste 10.687 de baptiști din 85 de țări. Cu această ocazie la Seul a avut loc un grandios botez de 10.000 în satul olimpic de natație.

Baptiștii români au avut o delegație oficială compusă din 14 persoane printre care s-au numărat: Traian Grec, președintele Uniunii, Ioan Râncu secretar general al Uniunii și alții. Din partea delegației române a vorbit fratele păstor Paul Negruț. Baptiștii români au prezentat următoarea statistică din România: 1200 de biserici baptiste și 150.000 de membri.

La acest congres frații s-au bucurat mult de căderea zidului Berlinului și a cortinei de fier căzută în anul 1946, odată cu impunerea de către Moscova a unui guvern pro sovietic, care a abdicat de la valorile libertății, impunând o dictatură cruntă.  Un mare motiv de supărarea a fost cauzat de faptul că baptiștii din Coreea de Nord nu au fost prezenți, deși au fost și ei invitați, aici, din păcate cortina de fier și dictatura comunistă nu a căzut. În mărturia fratelelui Poplăcean veți citi că au fost duși la granița cu Coreea de Nord și este interesant ceea ce a mărturisit.

Participanții de la Congres l-au ales pe fratele Knud Wumpelmann, în vârstă de 68 de ani, pentru un mandat de cinci ani ca președinte al Alianței și pe Denton Lotz  ca și secretar general.

Mott-oul Congresului a fost:

ÎMPREUNĂ ÎN HRISTOS

O bogată mărturie a fratelui pastor Beniamin Poplăcean, Vice președinte al Uniunii Baptiste din România.

„A fost un congres cu o foarte largă participare, fiind delegați din aproape toate țările care sunt în Alianța Mondială Baptistă. S-a desfașurat într-o sală mare unde cu un an înainte avuseseră loc Jocurile Olimpice. Era o sală mare de sport și delegatiile erau în tribune iar pe terenul de jocuri era o platformă foarte mare de pe care se transmiteau mesajele, locul în care stăteau organizatorii, vorbitorii invitați  și conducerea  Alianței Mondiale Baptiste.

În primul rând am fost impresionat de numărul mare al celor prezenți. Apoi    m-au impresionat momentele de rugăciune care în general erau rugăciuni în comun, cu voce tare. La început eram puțin deranjat de cei care se rugau alături de noi(era un grup din Japonia), dar după un timp am început să ne acomodăm și să ne bucurăm de admosfera caldă din timpul rugăciunilor. Am avut prilejul să participăm în ultima zi a Congresului la un botez când s-au botezat zece mii de persoane. S-a desfășurat la o bază olimpică amenajată pentru competițiile de Caiac-canoe, și o mulțime de pastori au oficiat acest act al botezului pentru cei 10.000 de oameni îmbrăcați în haine albe.

În Coreea de Sud există Biserici foarte mari, printre care am vizitat o Biserică care număra 800.000 de membri în mai multe locații. Acolo era o seară de rugăciune care dura mai multe ore, la care participau mai multe grupuri de aproximativ 25.000 de persoane  o singură dată. Biserica avea o parcare imensă în care eram coordonați să parcăm de către  polițiști din cadrul Bisericii, care dirijau circulația. După terminarea timpului de rugăciune la care am participat câțiva din delegația română, am fost invitați pentru câteva minute într-o sală în care ni s-au dat câteva informații despre Biserica și felul în care ea funcționează. Apoi am fost invitați dacă dorim să mergem la Muntele de rugăciune. Acesta era cam la 25 km de acolo, iar deplasarea era suportată de către Biserică, adică era gratuit pentru noi. M-a impresionat să văd muntele de rugăciune, care avea un loc de rugăciune( o sală mare) unde în permanență, ziua și noaptea sunt pastori care coordonează pe aceia care doresc să meargă acolo să se roage. De asemenea erau sute de mici peșteri săpate în munte în care încăpea o singură persoană, dar numai așezată în genunchi. Semnul că era ocupat locul respectiv era faptul că la ușă se găseau încălțările celui care se ruga înăuntru.

În Coreea de Sud rugăciunea era la mare înălțime.

Am avut prilejul să facem o călătorie până la granița dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord. Desigur că nu puteam să trecem în partea de nord, dar era un observator cu un binoclu prin care se putea vedea un orășel din zona de frontieră. Locuri sărăcăcioase și niște blocuri de locuit care nu aveau nici sticlă în ferestre. Tot acolo era un mic muzeu  cu anumite obiecte pe care le foloseau cei din Coreea de Nord. Acele obiecte semănau extrem de bine cu cele pe care le foloseam noi când eram copii ( în anii 1960). De exemplu uniforma de pionieri, maculatoarele acelea cu hârtie maronie, bocanci și uniformele școlare ... Am înțeles acolo ce rol important are credința chiar și în dezvoltarea unei națiuni. A fost  o călătorie lungă ,dar s-a meritat pentru că am văzut așa de mulți frați din toate continentele, de diferite culori , diferite limbi, dar o singură Credință. A fost destul de dificil să ne adaptăm mâncării de acolo, dar am apelat la ceea ce am putut să găsim și să cumpărăm de la alimentară, ca să se potrivească cu mâncarea cu care eram obișnuiți. (cornuri cu lapte și crevurști fierți) . Congresul ne-a încurajat și ne-a motivat să ne rugăm mai mult și să lucrăm mai mult pentru Domnul.

 

Surse:

Beniamin Poplacean

Râncu Ioan

Christianity Today

TOGETHER IN CHRIST, Official Report of the Sixteenth Congress

vineri, 29 iulie 2022

Viorel Iuga, un președinte căruia îi pasă de poporul său, un îndemn la rugăciune

 


Fratele președinte al Cultului Creștin Baptist, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România se apropie încet de terminarea celor două mandate de președinte pe care le-a primit de la poporul credincios baptist.

A primit primul mandat la Congresul care a avut loc  în 28 – 29 mai 2015 în municipiul Oradea, judeţul Bihor, iar pe al doilea la Congresul din 24 – 25 mai 2019, ținut la Cluj-Napoca. Două mandate, cu multe provocări, la care a răspuns după puterea dată de Dumnezeu.

Timpul se scurge cu repeziciune și mai sunt 10 luni până la alegerea celui de-al XV-lea președinte al poporului baptist din România. Mai sunt șase luni până la demararea procedurilor oficiale de desemnare a procesului de alegere a noii conduceri și fratele președinte Viorel Iuga a trimis o scrisoare tuturor păstorilor și lucrătorilor din cult care cuprindea și următoarea inițiativă pentru care să ne rugăm:  

„Pentru că mai sunt doar șase luni până la demararea oficială a procesului prin care se va alege o nouă conducere a Uniunii, să ne rugăm Domnului să-i pregătească pe aceia pe care îi va putea folosi pentru împlinirea Planului Său în UBR”.

Cu permisiue am preluat acest mesaj important și doresc să propun întregii frățietăți baptiste și celor ce simpatizează cu acest popor, rugăciune intensă, fierbinte, stăruitoare către Dumnezeu, ca El să fie cel care își ridică omul după inima Lui, să fie slujitorul pe un mandat de patru ani în fruntea Uniunii Baptiste din România.

Acuma putem să strigăm către Dumnezeu pentru un om pe care îl dorește El în slujba de președinte.

Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înțelepciune nouă tuturor baptiștilor ca să vedem pe omul ales de El.

20. Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului. (1 Samuel 3:20, VDCC)

Să ne rugăm ca Domnul să spargă dacă sunt grupuri de influiență și de manipulare și tot poporul să fie sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Să ne rugăm ca Domnul să ridice oameni tineri, cu frică de Dumnezeu, în lucrarea aceasta de slujire care să corespundă cerințelor Sfintelor Scripturi.

16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16)

 

Să ne rugăm Domnului să avem putere să acceptăm în totul voia Lui sfântă și binecuvântată.

Dacă ne vom ruga cu stăruință ne va dispărea patima critică și vom putea comunica cu respect și prețuire la o mai bună unire în popor.

Rugăciunea ne va ajuta pe fiecare să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și cei ce ne ascultă vor fi atrași de Cuvântul Domnului.

Popor drag baptist, unește-te în rugăciune, ca Domnul să lucreze cu putere, să miște inimile noastre, ca să fim cu toți o inimă și un suflet.

42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.
45. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
47. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
(Faptele apostolilor 2:42-47)

 

32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. (Faptele apostolilor 4:32)

marți, 26 iulie 2022

Al XV-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, Godfrey Noel Vose 1985 – 1990



La cel de-al XV-lea Congres Mondial Baptist care a avut loc în zilele de 2-7 iulie 1985 la Los Angeles, California, a fost ales președinte pe perioada 1985 – 1990 Godfrey Noel Vose.

Godfrey Noel Vose s-a născut în ziua de 23 decembrie 1921 în Australia.

Singura persoană din Pacificul de Sud-Vest ales președinte al Alianței Mondiale Baptiste în primul secol de existență a fost G. Noel Vose, care era originar din Australia de Vest. El nu s-a pregătit de la început pentru slujirea pastorală, dar, după ce a servit în cadrul Forțelor Aeriene Regale Australiene în cel de-al doilea război mondial, s-a reîntors la școală, la studii. Ca și student, a slujit în multe biserici din Sydney. El este și primul pastor baptist pe care Ken Manley l-a cunoscut. Întorcându-se în orașul Perth, colegii săi pastori i-au recunoscut darurile și l-au trimis în Statele Unite pentru a-și perfecționa studiile, astfel încât să poată pune bazele unui Colegiu Teologic și-n partea lor din Australia. Revenind în Perth, Vose a fondat  Colegiul Baptist Teologic din Australia de Vest, în 1963 devenind directorul acestei mari instituții, funcție pe care a deținut-o până în 1991. În tot acest timp sub conducerea ireproșabilă a lui Vose, colegiul devine un centru de excelență pastorală și academică.

A fost desemnat ca Președinte General al Uniunii Baptiste din Australia în anul 1975, timp de 3 ani, până în 1978. În 1985 el devine primul și singurul președinte australian din istoria Alianței Baptiste Mondiale, asumându-și această mare responsabilitate până în anul 1990. Era un susținător al teologiei anabaptiste pe care o transmitea mai departe și iubea predicarea expozitivă sau biblică. Într-un cadru adesea critic la adresa burselor de studiu și a implicării ecumenice, el a muncit din greu pentru a promova și a pleda în favoarea acestor cauze. Dar cea mai remarcabilă calitate, însușire a sa, este profunda compasiune pastorală față de semenii lui, care izvora din preaplinul ființei sale. Simplul fapt că-l cunoșteai pe Noel Vose însemna să știi că ai un prieten – mai mult decât un prieten, cineva, căruia îi păsa cu adevărat de tine.

Între 1989-1992, Vose a condus Alianța Baptistă în dialog teologic cu denominația Anabaptistă, Conferința Mondială a Menoniților, marcând o reînnoire a discuțiilor dintre baptiști și anabaptiști, care s-au încheiat pe cale amiabilă în aproximativ 1630.

În anul 1989, realizările sale au fost recunoscute atunci când a fost făcut membru al Ordinului Australiei. Fostul președinte al Alianței s-a retras în 1991 din funcția de director al Colegiului Teologic Baptist din Australia de Vest, care din anul 2008 a fost redenumit Seminarul Vose, pentru a onora contribuțiile semnificative atât ale Dr. Noel Vose, principalul său fondator, cât și ale soției sale, Heather Vose, care era deopotrivă o femeie cu studii înalte.

A scris și câteva cărți: Sfânta Scriptură și Duhul Sfânt (1983); Centrarea pe credință: o privire asupra originilor baptiste (1986); Fiindcă Dumnezeu a iubit atât de mult: Studii Ioan 1(1987); Mena: Fiică a ascultării (2013) bazată pe cercetările făcute de soția acestuia, Heather Vose, care a decedat înainte de a o putea scrie, o biografie despre Filumena Weld, soția celui de-al 6-lea premier al Noii Zeelande.

 Dr. Noel Vose este chemat de Dumnezeu în veșnicie  la 94 de ani, în ziua de 2 mai 2016.  

Surse:

Baptists Together in Christ 1905 – 2005, p. 281.

Out Of Darkness Into The Light Of Christ, Official Report of the Fifteenth Congress

https://en.wikipedia.org/wiki/Noel_Vose

Al X

sâmbătă, 16 iulie 2022

Nagy Ștefan 1923 - 2016 din Petrila

 


Fratele Ștefan Nagy, cunoscut ca „Fratele Fănică”, s-a născut la 24 iulie 1923 în localitatea Lonea (azi Petrila), județul Hunedoara. La câteva luni după nașterea sa, tatăl lui a decedat, iar mama lui, Nemeș Sofia s-a recăsătorit cu Nagy Mihai, care l-a înfiat. De aici numele Nagy, deși a fost de naționalitate română.

Termină cursul gimnazial în anul 1939 cu media 9.93 la Școala de Stat nr. 1 din Lupeni. Pe foaia matricolă se specifică: „Este un element foarte corect, disciplinat și ordonat”. Urmează Cursul Profesional pentru Ucenici Comerciali din Alba Iulia între tumultuoșii ani 1939-1942.

L-a cunoscut pe Domnul în fragedă tinerețe, fiind botezat de fratele păstor Ioan Rusu în Biserica Baptistă Lupeni.

Stagiul militar l-a făcut târziu, între 6.02.1947 și 1.10.1948. La scurt timp după lăsarea la vatră (11 februarie 1949) s-a căsătorit cu Decean Maria, căreia avea să-i spună Fibia toată viața. Familia a fost binecuvântată cu patru copii: Ștefan, Ligia, Adriana-Sofia și Gheorghe.  

Marea chemare a vieții lui de a-L sluji pe Domnul Isus a prins contur în anul 1964 când a fost ordinat ca păstor în Biserica Baptistă din Aiud, unde a slujit 11 ani, biserica principală în care activa fiind Biserica Baptistă din Ocna Mureș, unde locuia cu familia. Deși continua să lucreze, părea neobosit în slujirea bisericilor din împrejurimi: Noșlac, Căptălani, Ciuci, Găbud. Fiind într-o misiune la Mihalț, a fost arestat și dus din post în post, urmând să se deschidă un proces. Unul din ofițerii care l-a interogat, aflând că are nume maghiar l-a eliberat imediat, fiind el însuși maghiar! În anul 1975 este chemat în lucrarea Evangheliei de Biserica Baptistă din Satu Mare, unde activează între anii 1976-1980. Și din pricina lipsei de lucrători, și în acest cerc a girat mai multe biserici din județ (Ardud, Halmeu, Cămârzana, Medieșu Auriu etc.) Din 1980 a fost invitat în Cercul de Biserici Bedeciu – Dretea – Gilău, în cadrul Comunității Baptiste de Cluj, unde s-a implicat cu aceeași dăruire. Între aceste biserici amintesc Negreni, Gilău, Someșu Rece, Poieni. De-a lungul vieții a slujit în 24 de biserici și 12 filiale, fără să mai socotim bisericile unde a fost invitat ocazional. I-a iubit pe frați și între ei se simțea în elementul lui. Atâta timp cât a putut umbla a fost prezent în grupuri de rugăciune pe care le conducea cu drag și dăruire.

Aceste informații despre activitatea fratelui Fănică nu pot fi percepute corect dacă nu menționăm câteva lucruri legate de persoana dânsului. Aprecierea din timpul școlii gimnaziale și a școlii de comerț s-a dovedit a fi trăsături de caracter care l-au însoțit toată viața, și la care s-au adăugat altele pe măsură ce se maturiza în mijlocul suferințelor generate de slujbă. A fost un om vertical care nu și-a compromis credința. Aborda relațiile cu multă blândețe și suferea pentru fiecare păcat care afecta viața vreunui credincios. Soția lui a avut o grijă deosebită ca ajutor dat de Dumnezeu în slujire să apară în public așa cum se cuvine unui slujitor să stea în fața Stăpânului său. Deși ți se odihneau ochii când vedeai cât de asortat și cu bun simț era îmbrăcat, nu ținea la acest aspect, care într-un fel îi sublinia personalitatea. De multe ori, îmbrăcat în hainele lui curate și îngrijite, străbătea zeci de kilometri prin noroi, ploi sau zăpadă; gata uneori să fie răpus de oboseală în mijlocul viscolului… Casa lor a fost un loc unde nu lipseau oaspeții. De multe ori sosea acasă cu musafiri, fără să fi putut anunța. Dar soția Fibia nu se plângea niciodată, ci cu un talent remarcabil înmulțea cumva ceea ce avea pregătit, și toți erau bucuroși de părtășia din casa lor.

Ora 5 dimineața era timpul în care își începea ziua cu rugăciune îndelungă, fără să se ridice din genunchi de lângă patul din care tocmai coborâse. Zilele de post săptămânale erau însoțite de alte zile de post, pentru un frate în necaz, pentru o soră bolnavă…

Fratele Fănică a fost un om al credinței. Nu se descuraja niciodată! Vizitat la spital de ginerele lui, după complicații în urma unei operații neglijente, cu apă la plămâni care nu s-a retras în urma tratamentului, a spus: „Am vorbit cu Medicul Suprem. Mă fac bine!” La radiografia care urma să arate până la ce nivel era apa în vederea puncției, nu mai era nici urmă de apă! În zilele grele ale bolii dinaintea plecării răbda fără să cârtească. Și la o exclamație care a scăpat fiicei lui când i-a văzut rănile, a început să cânte: „Și dacă vânturile bat, mereu bat, și dacă vânturile bat mereu ca-n timp de iarnă/ Eu nu sunt nici când disperat, c-aștept o primăvară!” Și poate pentru că suferința fizică era foarte mare, într-o noapte când era greu, în camera lui au venit îngeri care nu au spus nimic, dar s-au plimbat în jurul patului lui, fără ca peretele de care era lipit patul să-i poată opri, până când plin de pace a adormit, rămânând în zilele care au urmat marcat de acest sentiment al cerului care s-a coborât în camera lui de suferință.

Poate cea mai impresionantă întâmplare din viața fratelui Fănică împletită cu viața Domnului Isus a fost relatată de un candidat de botez la câțiva ani după plecarea lui de pe pământ. În mărturia sa a relatat că el ducea din partea unei firme de catering masa de prânz la domiciliul bolnavului. Persoana care îl supraveghea în acea zi pe bolnav, l-a invitat să-l privească pe cel pentru care a făcut acest serviciu, fiind inconștient de câteva zile. Fratele a mărturisit că văzând pacea de pe chipul muribundului necunoscut, chiar în acel moment și-a predat viața Mântuitorului!

În data de 17 aprilie 2016, duminica la ora 9.30 când începea timpul de rugăciune în Biserica Baptistă din Mănăștur unde era membru, fratele Fănică a plecat în BISERICA CEREASCĂ, a sfinților făcuți desăvârșiți, unde s-a întâlnit cu Mântuitorul lui, pe care L-a slujit, cu membri din familie care au murit în credință, și cu atâția frați cu care a dus greul în zile grele!

A lăsat în urmă o plăcută aducere aminte și o moștenire spirituală care vine să dea viață cuvintelor de mângâiere și încurajare ale apostolului Pavel: Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)

Surse:

Gigi Cosman

miercuri, 13 iulie 2022

Al XV-lea Congres Mondial Baptist Los Angeles 1985

 


Cel de-al XV-lea Congres Mondial Baptist a avut loc în zilele de 2-7 iulie 1985 la Los Angeles, California. Sunt afiliate la această organizație 143 de uniuni și convenții baptiste din 131 de țări din lume.

La Congres au fost prezenți peste 10.000 de delegați oficiali, reprezentând uniunile și convențiile baptiste din 98 de țări din lume.

Din partea Uniunii Baptiste din R. S. România au participat ca delegați oficiali frații: Mihai Hușanu, președintele Uniunii, Dr. Vasile Talpoș, secretar general, Sandor Kulcsar, vicepreședinte și Ioachim Țunea, redactor-șef al revistei cultului. De asemenea, au mai fost prezenți în calitate de invitați, următorii frați păstori: Traian Grec din Curtici, Pavel Badea I din Tulca, Vasile Brânzei din București și fratele Vasile Gherman din Orșova, precum și sora Sofia Țunea, invitată de Departamentul Femeilor din cadrul Alianței, să participe la Conferința Internațională a Femeilor Baptiste, care a avut loc cu câteva zile înainte de Congres.

Lucrările Congresului s-au desfășurat în sesiuni plenare precum și în secțiuni de lucru sau pe grupe, toate acestea având loc în impunătoarea clădire a Centrului de Conferințe din inima orașului Los Angeles.

Sesiunea festivă de deschidere a Congresului a avut loc în seara zilei de 2 iulie 1985, de la orele 19, fiind prezidată de fostul președinte al Alianței, Dr. Duke McCall, care a rostit rugăciunea de invocare, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrărilor Congresului, după care, cei peste 10.000 de delegați prezenți în sală, fiecare în limba sa maternă, au intonat minunatul imn baptist cunoscut în lumea întreagă: ,,Cântați mărire lui Isus!”.

În continuare, prin intermediul unei casete video, pe un mare ecran din sala Congresului, a apărut președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Ronald Reagan, care a rostit un cuvânt de salut adresat participanților la Congres.

Printre invitații de onoare care au fost prezenți la festivitatea de deschidere a Congresului, s-a aflat și primarul orașului Los Angeles, domnul Tom Bradly. În cuvântul său, domnia sa, referindu-se la situația încordată existentă astăzi în lume, a afirmat că baptiștii, datorită răspândirii lor pe toate meridianele lumii, ,,pot și trebuie să contribuie la promovarea unui climat de încredere și înțelegere între oameni și popoare, pentru statornicirea unei păci adevărate și durabile în lume”.

TEMA GENERALĂ a Congresului a fost:

,,DIN ÎNTUNERIC LA LUMINA LUI HRISTOS”,

având ca bază textul biblic din I Petru 2:9 : ,,Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a ales ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Principalii vorbitori la serviciile religioase ale Congresului ce au avut loc în fiecare seară, au fost: Dr. Duke McCall, Dr. Gerhard Claas, Dr. Billy Kim, fostul președinte al S.U.A., Jimmy Carter și Dr. Billy Graham.

Ne face o deosebită bucurie să semnalăm faptul că unul dintre corurile care au împodobit programele Congresului, ascultat cu multă plăcere și care a provocat după fiecare cântare explozii de aplauze, a fost cel al Asociației Baptiste Române din S.U.A. și Canada, format din aproape 100 de persoane. Îmbrăcați în frumoase costume naționale și cântând în ,,dulcea limbă românească”, corul românilor a lăsat o deosebită impresie, coriștii și dirijorii fiind felicitați călduros de conducerea Alianței, prin Dr. Gerhard Claas, care, printre altele, a spus: ,,Astăzi am avut impresia că sunt la un serviciu religios în România!”. De fapt, în amintirea multora, corul românesc va rămâne neuitat.

După 5 zile de părtășie spirituală, de închinăciune și cântare, de studiu și rugăciune, zile de proslăvire a Numelui lui Dumnezeu și de zidire sufletească, în prezența a peste 12.000 de delegați și invitați, care s-au întrunit în marea sală a Centrului de Conferințe din Los Angeles, a avut loc, în seara zilei de 6 iulie 1985, festivitatea de închidere a celui de-al 15-lea Congres Mondial Baptist.

La acest serviciu divin, predica a fost rostită de către Dr. Billy Graham, faptul acesta devenind o tradiție, întrucât el a predicat la sesiunea de închidere a fiecărui Congres Mondial, începând din anul 1955. Corul Primei Biserici Baptiste din Los Angeles, format din circa 1.000 de persoane a împodobit programul serii cu minunate cântări, care au creat o atmosferă de mare spiritualitate, mai ales la prezentarea într-o execuție extraordinară a cunoscutei și îndrăgitei cântări ,,Halleluia”.

Cel de-al XV-lea Congres Mondial Baptist s-a încheiat în sunetul cântării comune: ,,Sfânt e legământul pe care l-am încheiat”, în timp ce miile de participanți ținându-se mână în mână, își simțeau inimile unite într-o singură zidire spirituală în Isus Hristos.

Zilele Congresului s-au transformat în momente prelungite de părtășie sfântă lângă Cuvântul Scripturilor, care a produs o atmosferă deosebită, o adiere cerească de har și pace, un binecuvântat timp de închinare și proslăvire a Numelui lui Dumnezeu. Miile de participanți au fost încă o dată adânc impresionați de frumusețea trăirii în credința în Isus Hristos, Domnul nostru.

De fapt, ținerea congreselor mondiale baptiste din 5 în 5 ani, când mii de credincioși baptiști din toate continentele lumii se adună laolaltă spre a avea părtășie unii cu alții, pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și a I se închina Lui, s-a îndătinat și face parte din zestrea noastră cea mai aleasă. Aceste binecuvântate întruniri aduc mărturia depusă în cântare, rugă și închinăciune a unor inimi curățite și înnoite prin sângele Domnului Isus Hristos. Așa cum albinele, care din pulberi minuscule, strop cu strop în orânduiala și părtășia de stup umplu fagurii de miere, la fel și miile de participanți la Congres am strâns inimi lângă inimi, gând lângă gând, simțire lângă simțire și I-am adus lui Dumnezeu un dar smerit de închinare. Iar Dumnezeu, din graiul cântărilor, al predicilor, al gândurilor și al simțirilor noastre, a scris o carte de aducere aminte care se păstrează în ceruri.

Pentru întreaga lucrare care s-a desfășurat în zilele Congresului, pentru minunata armonie care a domnit între frații veniți de pe toate meridianele pământului, pentru atmosfera cerească care a domnit în inimile tuturor, Dumnezeu să fie lăudat și Numele Domnului Isus Hristos să fie slăvit în veci!

În cadrul lucrărilor Consiliului General a fost aleasă și Noua Conducere a Alianței Mondiale Baptiste, care, pentru perioada 1985-1990, are următoarea componență:

 - Dr. G. Noel Vose - PREȘEDINTE

 - Dr. Gerhard Glaas – SECRETAR GENERAL

 - Dr. Reinold Kerstan – Secretar general adjunct

 - Dr. Archie Goldie – Secretar general adjunct

 - Dr. Denton Lotz – Secretar general adjunct

 - Dr. C. H. Gimbert – Casier general

Pentru perioada 1985-1990 au fost aleși ca membri în Consiliul General al Alianței, în calitate de reprezentanți ai Uniunii Baptiste din R.S. România, frații: Mihai Hușan, președintele Uniunii și Dr. Vasile Talpoș, secretar general.

Consiliul General a ales și membri celor cinci comisii de lucru ale Alianței pentru perioada 1985-1990. Menționăm că fratele Sandor Kulcsar, vicepreședintele Uniunii noastre a fost ales membru în Comisia pentru Etică Creștină, iar fratele Ioachim Tunea, redactorul șef al revistei a fost reales membru în Comisia de conducere pastorală.

Surse:

Îndrumătorul Creștin Baptist

luni, 11 iulie 2022

Popa Ioan 1889 - ? din Tinăud

 


Fratele Ioan Popa s-a născut în ziua de 25 iulie 1889 în localitatea Tinăud, județul Bihor. Părinții s-au  numit Ștefan și Floare, de confesiune ortodoxă și naționalitate română.

Studiază patru clase primare și cursuri de pregătire pastorală.

Este contigentul militar 1911 încorporat de Cercul de recrutare Oradea și rămâne la vatră cu gradul de soldat.

Auzind Cuvântul lui Dumnezeu se hotărăște să-l împlinească, pășind în apa botezului în anul 1920.

În anul 1921, luna februarie, se căsătorește în localitatea natală cu Maria, născută Gheovahiaș în 1899 și Domnul le dă patru copii: doi băieți și două fete.

Frații, văzând că are dar de la Dumnezeu de a predica, l-au ordinat ca prezbiter și predicator pentru Biserica Creștină Baptistă Aleșd și împrejur. Cercul avea un total de 800 de membri pe care fratele Ioan Popa i-a slujit cu credincioșie. În anul 1939 fratele locuia în localitatea Tinăud, oficiul poștal Aleșd, județul Bihor.

La data de 31 decembrie 1947 fratele Ioan Popa era în slijirea Bisericii Creștine Baptiste din Tinăud, unde erau 129 de membri și 45 aparținători.

Surse:

Otniel-Laurean Vereș

Arhive

duminică, 10 iulie 2022

Pop Avram 1897 - ? din Band

 


Fratele Avram Pop s-a născut în ziua de 4 septembrie 1897 în localitatea Band, județul Mureș. Părinții s-au numit Gheorghe și Teodora, de confesiune     greco-catolică, etnie și naționalitete română.

A studiat șase clase primare și trei cursuri biblice (Teologie).

Este contigentul militar 1919. A fost recrutat de Cercul de Recrutare Târgu Mureș și a făcut armata la Corpul de trupă Regimentul 6 Pioneri Alba Iulia.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu și îl primește pe Domnul Isus în inimă prin credință și în ziua de 17 august 1919 este botezat.

În ziua de 13 martie 1923 se căsătorește în comuna Lopadea Unguresc, județul Alba, cu Maria, născută Furdui și Domnul le-a dat patru copii: trei băieți și o fată.

Dând dovadă de credincioșie pe calea credinței și având dar de la Dumnezeu de a predica, este ordinat în ziua de 25 noiembrie 1925 ca predicator și botezător. Zona de activitate a fost în județele: Mureș, Cluj, Someș și Năsăud. Cercul avea 182 de credincioși baptiști și 134 aparținători. A locuit în localitatea Band, județul Mureș. Ordinarea a fost ținută în Biserica Creștină Baptistă din Târgu Mureș și din comisia de ordinare au făcut parte frații lucrători Gheorghe Cozma din Aiud, Ioan Popovici din Petriș și alții.

În ziua ordinării a avut loc și un botez cu 22 de suflete oficiat de cei doi frați mai sus menționați.

Deși avea un teritoriu mare de străbătut, Domnul lucra prin fratele Avram Pop, care era prezent acolo unde era nevoie să oficieze acte de cult ,precum boteze, nunți, Cina Domnului și altele.     În ziua de 28 august 1927 oficiază un botez cu 15 persoane în Biserica Creștină Baptistă din Urmeniș.

Biserica Creștină Baptistă din Urmeniș a fost păstorită de fratele Avram Pop până în anul 1951.

A fost membru în comitetul comunităţii Cluj. În aceste judeţe, Pop Avram a făcut lucrare de pionierat pentru mişcarea baptistă.

Surse:

Ioan Bunaciu

Gheorghe Colcer

Arhive

Farul Mântuirii

Al XIV-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste Duke Kimbrough McCall 1980 - 1985

 


Între 8—13 iulie 1980 a avut loc la Toronto, în Canada, cel de al XIV-lea Congres Mondial Baptist. Congresul a ales noua conducere a Alianţei Mondiale Baptiste, avându-i în frunte pe Dr. Duke Kimbrough McCall, preşedinte şi Dr. Gerhard Claas, secretar general. S-a confirmat alegerea celor 144 de membri ai Consiliului General al Alianţei pentru perioada 1980—1985, din care fac parte şi reprezentanţii Uniunii Baptiste din R.S. Romania, fraţii Cornel Mara, preşedintele Uniunii şi Ioachim Tunea, redactorul şef al revistei cultului.

 

Dr. Duke Kimbrough McCall s-a născut în septembrie 1914, în Mississippi, dar a crescut în orașul Memphis din Tennessee, unde tatăl său practica avocatura. Mama tânărului D. K. și-a dorit ca acesta să devină predicator, dar  nu a simțit chemarea până în momentul în care un coleg de-al său de la Seminarul de Sud  i-a oferit oportunitatea de a vorbi la un serviciu de sâmbătă seara, într-o mică biserică rurală.

În timp ce muncea la dizertația doctorală, McCall păstorea una dintre cele mai prestigioase biserici din Kentucky, Broadway din Louisville, o biserică care s-a confruntat cu multe încercări. În anul 1940 a acceptat prezidențiatul Institutului Biblic Baptist și a contribuit la transformarea Seminarului Teologic din New Orleans.

A deţinut mai mulţi ani postul de preşedinte al Convenţiei de Sud a baptiştilor din S.U.A, cea mai mare organizaţie baptistă din ţara respectivă.

De asemenea, a fost preşedinte al Fundaţiei Baptiste de Sud şi preşedinte al Seminarului Teologic Baptist din New Orleans.

Din anul 1951 a fost ales preşedinte al Seminarului Teologic Baptist din Louisville, Kentucky, cel mai cunoscut Seminar Baptist din lume.

Dr. Duke Kimbrough McCall a participat pentru prima oară Ia activitatea Alianţei Mondiale Baptiste în anul 1931, pe când avea 17 ani, cu ocazia Congresului Mondial al Tineretului Baptist, care a avut loc la Praga, în Cehoslovacia.

Din anul 1947 a devenit membru activ în cadrul unei comisii de lucru a Alianţei, având o contribuţie deosebit de valoroasă în ce priveşte promovarea

bunelor relaţii între organizaţiile baptiste din lumea întreagă.

McCall a condus programul comitetului care a organizat Congresul de la Londra din 1955.

Referindu-se la scopul Alianţei privind părtăşia frăţească a baptiştilor din lumea întreagă, Dr. Duke Kimbrough McCall, după ce a fost ales preşedinte, a spus :

„Nu am umblat niciodată după titluri. Sunt mult mai interesat de activitatea teologică pe care o desfăşor în cadrul Seminarului. Privesc cu multă încredere rolul Alianţei Mondiale Baptiste în ce priveşte răspândirea Evangheliei lui Isus Hristos. Consider că este necesar să avem o cooperare mai strânsă unii cu alţii şi îmi propun să ajut la stabilirea unor legături mai strânse cu organizaţiile mai mici ale baptiștilor din lume. Aceste legături pot avea o însemnătate deosebită. Ele pot să întindă puțin între prăpastia culturală dintre noi. Trebuie să discutăm unii cu alții și să învățăm să ne împărtășim problemele chiar dacă avem păreri diferite. Nu este bine să ne privim unii pe alții în afara părtășiei frățești. Fiecare Uniune din cadrul Alianței Mondiale Baptiste  este egală. Fiecare organizație din cadrul Alianței Mondiale Baptiste are o voce egală. Și Alianța are nevoie de de fiecare voce pentru că fiecare are ceva de împărtășit”.

În ziua de 2 aprile 2013 Dumnezeu își cheamă slujitorul său credincios acasă.

 

Surse:

Baptists Together in Christ 1905 – 2005

Îndrumătorul Creștin Baptist