luni, 24 septembrie 2018

Ungureanu Silvestru 1894- 1976, din Mihoveni



Fratele Ungureanu Silvestru a fost cel mai persecutat dintre toți păstorii baptiști. Dumnezeu a fost cu dumnealui și nu l-a lăsat să se frângă de tot. A fost arestat de multe ori, bătut cu sălbăticie, dar a făcut în continuare voia Domnului, nimic nu l-a oprit din drum.
S-a născut la 25 mai 1894, în comuna Mihoveni, jud. Suceava, din părinţi foarte săraci, după cum ne scrie în biografia sa. A crescut într-o casă aco­perită cu paie, fiind şase copii la părinţi.
 A făcut 6 clase elementare, iar la vârsta de 9 ani, părinţii l-au dat slugă la bogaţii din alte sate.
La vârsta de 18 ani, în anul 1914, ajunge să cunoască Biblia, apoi prin câteva întâmplări tragice, ajunge în Statele Unite ale Americii. S-a stabilit în Detroit şi într-una din zile, pe strada în care locuia, a venit o grupă de tineri români cu un predicator tot român ; grupul executa la trompete cântări religioase baptiste ca : „Vino la Apa Vieţii", „O ce dulce nume Isus“. Ungureanu a fost deosebit de impresionat de aceste cântări, mai ales că erau în limba română şi seara s-a dus la Biserica Baptistă Română, unde a primit invitaţia. Astfel, a ajuns să cunoască cre­dinţa baptistă, iar în 26 sept. 1915, a fost botezat de Lazăr Talpeş, în Biserica  Baptistă Română din Detroit, unde acesta era păstor.
În Biserica Baptistă din Detroit, a învăţat notele muzicale, a învăţat să cânte la trompetă şi a deve­nit un bun cântăreț în cor şi fanfară, ajungând chiar dirijor. Tot aici, a primit şi o solidă cunoştinţă doc­trinară şi a început să predice în biserică.
În 1917, reuşeşte să aducă la credinţa baptistă pe Silvestru Andriciuc, Gheorghe Olteanu, Nicolae Rusti şi Gheorghe Stanciu, toţi tineri bucovineni care erau în America.
În 1920 s-a trezit în sufletul lui un dor puternic după ţară şi s-a hotărât să se reîntoarcă, după cum spune în biografia sa: „în Bucovina cea cu flăcăi care merg la cosit holdele coapte".  Împre­ună cu el s-au întors şi ceilalţi bucovineni de cre­dinţă baptistă: Silvestru Andriciuc,  consătean cu Ungureanu, Gheorghe Olteanu din Pătrăuţi, Con­stantin Stanciu din comuna Flavolar şi Nicolae Rusti din comuna Arbore, jud. Suceava.
Întors acasă, împreună cu Silvestru Andriciuc, a înfiinţat Biserica Baptistă din Mihoveni. În 1921 a fost ales păstor în Biserica Baptistă din Pătrăuţii de Jos, împreună cu Loghin Motrescu.
În 1922 a fost ordinat ca păstor de o comisie compusă din Constantin Adorian, Radu Taşcă, păstorul Bisericii Baptiste din Curtici şi Atanasie Pascu din Banat.
Aşa cum ni-1 descrie Loghin Motrescu în mono­grafia sa, Silvestru Ungureanu a adus un suflu nou, o stabilitate în lucrare, avea cunoştinţe noi şi experienţă, el avea o vorbire blândă în predică, era şi bun dirijor de cor, de aceea a format un frumos cor în Biserica din Pătrăuţi. A lucrat şi a umblat mult, a oficiat botezuri, cununii şi înmormântări şi a scris şi articole de zidire sufletească în „Farul Mîntuirii”,  revista Cultului nostru din vremea aceea. Când s-a organizat cercul pastoral baptist din Bucovina, el a fost ales preşedinte şi timp de 10 ani a condus lucrarea Domnului între credincioşi. Mai târziu, când s-au organizat cele trei comunităţi ale Cultului Baptist din Bucovina, el a devenit pre­şedintele Comunităţii Baptiste de Suceava.

Prigonirile îndurate de Silvestru Ungureanu
El a suferit mult şi aşa cum se vede din biogra­fia manuscris, pe care ne-a     lăsat-o, fiind păstorul care a îndurat cele mai multe şicanări şi prigoniri din partea autorităţilor antonesciene, Loghin Motrescu, notând acest aspect din viaţa lui Silvestru Ungureanu, scrie în monografia sa : „am fost trei predicatori principali în Bucovina, unul din ei S. Un­gureanu, a fost hărţuit şi necăjit, tradus în faţa au­torităţilor locale şi mai câte o zi două de beci“.
După 23 august 1944 a continuat să fie păstor in biserici baptiste din Bucovina, până la pensionare.
 A sfârșit viaţa pământească în comuna Mihoveni, în anul 1976.

Surse
Alexa Popovici
Ioan Bunaciu
Îndrumătorul Creștin Baptist



Varga Iosif 1926-1979, din Tulca





Fr. Varga Iosif, s-a născut la data de 21 aprilie 1926, în comuna Tulca, jud. Bihor.
În anul 1946, l-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, depunând mărturia de credinţă, în apa  botezului.
Din anul 195260, fr. Varga Iosif,  împreună cu soţia sa Ana, au locuit în oraşul Dr. Petru Groza, unde împreună cu grupul de credincioşi pe care i-a cunoscut la locul de muncă, au format o biserică, iar apoi un mic cor mixt. Frăţietatea din oraşul Dr. Petru Groza, regretă mult pierderea acestui frate scump.
Redăm mai jos câteva aspecte din activitatea fra­telui Varga Iosif, care ilustrează rodnica lui lucrare pe ogorul Domnului, în special între tineret .
Din anul 1960, până la 14 ian.1979, care a fost ultima duminică petrecută în mijlocul fraţilor, fra­tele Varga Iosif a scris cântări pe note pentru fan­fara bisericii, pe 2546 de pagini, în 68 de caiete legate special în acest scop. Tot în aceasta perioadă, a mai scris cântări pe note pentru corul bărbătesc, în 10 caiete muzicale, pe 250 de pagini, ceea ce totalizează cifra de 2.796 de pagini, lucrate de dânsul pentru fanfară şi corul bărbătesc al bisericii.
Acest frate, care s-a afirmat prin calităţi excep­ţionale, a fost îmbrăcat în haina modestiei şi a dragostei de muncă, dovedind pe întreg parcursul slujirii sale, o activitate şi corectitudine remarcabile.
În ziua de 24 ianuarie 1979, a trecut la cele veşnice fratele Varga Iosif, dirijorul de famfară şi cor bărbătesc din Biserica Creştină Baptistă  Tulca, jud. Bihor.
Serviciul de înmormântare s-a ţinut în Biserica Creştină Baptistă din Tulca, la 26 ianuarie 1979, unde un mare număr de fraţi din Tulca şi satele de prin împrejurimi au luat parte la serviciul fune­bru, iar alături de fratele Badea Pavel, pastorul Bi­sericii din loc, au mai vestit Cuvântul Domnului fr. Gherghel Dumitru, pastorul Bisericii Baptiste din Tăut, fr. Cotrău Ioan, pastorul Cercului bisericesc Gurbediu şi fr. Gherle Moise, pastorul Cercului bi­sericesc Tinca.
Serviciul divin ocazional a fost îm­podobit pe lângă predici şi mesaje din Cuvântul Domnului şi de cântări în cor şi fanfară : a cântat fanfara Bisericii Baptiste din Tulca şi din Gurbediu.
Frăţietatea din Tulca a pierdut un stâlp de nădejde prin plecarea fratelui Varga Iosif, care mai mulţi ani a fost şi membru în comitetul de conducere al acestei biserici.
Surse:
BADEA PAVEL
Îndrumătorul Creștin Baptist


Pentru nostalgici și nu numai, frate pensionat în 1902



Aud mai pe ici, pe acolo, că mai bine era înainte, comuniștii ne-au dat pensie și multe altele, de acest fel. Este un fel de nostalgie, melancolie, încolțită din trăirea prezentului și nemulțumirea trăită de zi cu zi. Este și lucrarea celui rău, care lucrează cu firea noastră și  produce lăstari firești, fire,  pe care nu vrem să o răstignim așa cum ne cere Cuvântul Sfânt, ca să fie redusă la tăcere, adică să moară.
Dumnezeu ne-a lăsat această învățătură, să ne uităm înainte și sunt multe  texte în Biblie, pe această temă. Ținta noastră finală este Împărăția lui Dumnezeu, iar ținta spre care alergăm este Domnul Isus Hristos.
A ne uita înapoi și a spune că a fost mai bine, este o urâciune înspăimântătoare și nu are de a face  cu omul credincios Domnului, care trăiește Cuvântul așa cum este scris. O urâciune și mai mare este zicerea: „Comuniștii ne-au  dat pensie”,  este chiar dezgustătoare această zicere.
Un frate baptist scria în anul 1909, că era pensionar, dar iată-i mesajul, valabil și pentru noi astăzi, scris în dulcele grai  românesc:  
Sunt în vârstă de 49 ani, în putere buna, char (har) Domnului, 23 ani am fost învăţă­tor  şi acuma de 7 ani sunt în penzie  şi în toata viaţa mea nu am purtat grija de Sfânta  Scriptura. Acum însă de 14 săptămâni, caut în dânsa  şi acuma cu glas mare strig în largul lumii:  pocăiți-vă preoţi, pocăiți-vă învăţători, ca numai atunci veţi putea conduce turma bine şi pe placul Domnului.
Ştiu bine ca m-a respunde cineva în foi că m-am pocăit, că am băut  e adevăr,  dar la alţii dintre preoţi şi învăţători, pe lângă beutura, mai joaca şi cărţile etc. etc. Pocăiți-vă şi iar zic, pocăiți-vă  şi daca nici nu vă pocăiţi, nu desmintaţi poporul”.

Frumos și clar scris. Cine i-a dat pensie? Spune fratele că a fost învățător 23 de ani. Se pare că statul  dă înapoi ce a luat în decursul anilor, la cei care  au avut o slujbă.
Redau și un scurt istoric din ce am găsit prin ziare și reviste de pe vremurile mai îndepărtate și încep cu anul 1862.
Nu știu dacă înainte de anul 1862 au fost la putere comuniștii, dar știu că atunci în acel an un om avea pensie de 210 fi. (fileri) pe an.[1] Nu știu eu că a fost mult sau puțin, știu sigur că avea pensie.
Încă din anul 1897, se vorbea de pensii speciale, cum le spunem noi azi, dar în acel an le spuneau: „Pensie grasă”.[2] O fi o zicere și asta.
Ziarul „Tribuna Poporului” din Arad, în anul 1901, spune că în sinodul archidiecesan s-a discutat că nu sunt bani la fondul de pensii. Oare azi ce aud acei ce stau cu ochii ațintiți la tv?  Aceleași frământări, aceleași informații, ca acum 117 ani. Doamne ce oameni suntem. Bine ne spune Domnul Isus: „Nu sunteți mai buni ca părinții voștri”. Doamne iartă-ne pe noi, de cârtire.
În anul 1911 spune că la fondul de pensii se plătește în funcție de contribuție, după  decizia Nr. 23 din 1904”.[3]
O lege a pensiilor era din 1925 și a fost revizuită în 1935. Aici vorbește  de: „Drepturile la pensie pentru vechime de serviciu.”[4] 
Concluzia este că pensia este un drept al celui ce a desfășurat o activitate și a plătit contribuție la fondul de pensii.
Ce s-ar fi întâmplat cu bunicul meu, care a fost gardian la închisoarea Doftana, pe când erau ceva comuniști închiși pe acolo, pentru că el a ieșit la pensie când comuniștii erau la putere? I-ar fi dat ei pensie? Cred că nu.
62. Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”
(Luca 9:62, VDCC)
1. Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

(Evrei 12:1-3, VDCC)


[1] Amicul Scoalei, foaie pentru naintarea invetiamentului si a educației, Nr. 36, Sibiu, 8 septembrie 1862, p. 5.
[2] Tribuna Poporului, Anul I, Arad, 27 martie 1897.
[3] Revista economică, Anul XIII, Sibiu, 27 august 1911, Nr. 35, p. 5.
[4] Vestitorul , revistă de cultură religioasă Anul XIV, 1 decembrie 1938, Nr. 23, p 1.

sâmbătă, 22 septembrie 2018

Baptiștii și leprozeria din Tichilești, 84 de ani de la inițierea evanghelizării



Dumnezeu a chemat poporul baptist în ființă, pentru a-i face voi Lui cea bună, plăcută și desăvârșită. Parte din voia Lui este misiunea, evanghelizarea, ajutorarea celor în nevoie și altele. Baptiștii s-au străduit să aplice cât mai bine voia lui Dumnezeu și au pus-o  în practică încă de  la înființare.
În anul 1900 ia ființă prima revistă de limbă română, cu numele „Adevărul”, la Arad și în primul număr din ianuarie, scrie un articol intitulat: „Dragoste de săraci”, scris se pare de fr. Vasile Berbecar.[1] Acest articol este o pledoarie pentru ajutorarea săracilor, este un îndemn pentru a veni în ajutorul celor în nevoie. Pledoaria fratelui este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, care ne poruncește să avem în atenția noastră, săracii.
În anul 1919, când s-a încercat ținerea primului Congres, un  referat  era: „Prosperarea misiunii în trecut, prezent și viitor”, semnatar I. Țirban.  Alt referat ținut de R. Tașcă, era despre: „Școala de misiune și folosul ei”, iar   altul: „Văduvele, orfanii, săracii și bătrânii”, de Vârsândan.
Frarul Creștin nr. 22 din 1934, anunță că în numărul viitor va fi o surpriză pentru cititorii revistei. Surpriza din Farul Creștin nr 23, era unul în adevăr frumos. Este vorba de programul surorilor baptiste, prezentat pe 6 decembrie 1934.
Acest program s-a demarat în trei direcții:
1.      Între țiganii din România, care sunt peste un milion.
2.      În Iugoslavia și Balcani.
3.      Între leproșii din România.
Același număr al Farului Creștin, la pagina a doua, are un articol care explică ce misiune  vor să facă surorile printre leproșii din Tichilești.
Titlul articolului: „Misiunea între leproșii din România”
Surorile noastre vreau să deschidă o nouă şi foarte impor­tantă misiune între leproşi. După informaţiile pe cari le avem, există în Tichileşti, jud. Tulcea, o leprozerie cu o sută de leproşi: 60 de bărbaţi şi 40 de femei. Aceste persoane sunt într-o stare cu to­tul de plâns. Unii stau pe pat, al­ţii umblă. Unii sunt fără nas, fă­ră degete, cu răni pe faţă, pe corp,               chinuindu-se în cele mai mari dureri. Ei ştiu că merg sigur spre moarte, dar nu este cine să le spună despre dragostea lui Isus. Suntem informaţi că au lipsă de haine, de ciorapi, de ştergare şi de cămăşi de noapte. Sunt rugate surorile, ca să trimită surorii Miss Hester, Bucureşti, str. Berzei 29, astfel de haine şi de acolo se vor trimite leproşilor. Deocamdată atât. Mai târziu vom încerca să fa­cem mai mult pentru aceste su­flete, pentru cari a murit  Isus. Orice daruri cari se vor trimite pentru leproşi, să ajungă la Bu­cureşti, înainte de 20 Dec.
În revista „Luminătorul” din aprilie 1935, scrie despre misiunea surorilor la Tichilești, în ziua de 23 decembrie 1934. Articolul spune că pe lângă darurile de Crăciun, îmbrăcăminte, bani colectați din țară,  sora Earl Hester a dus 62 de Biblii.
În revista școalelor  duminecale „Călăuza”, din martie 1936, citim cum s-a început lucrarea de evanghelizare între leproși. Misiunea a început în vara anului 1935, prin fr. Gheorghe Madan, păstorul Bisericii Baptiste din Tulcea și Teodor Cenușă, student la Seminarul Teologic Baptist din București.
La chemarea directorului Seminarului de atunci, fr. Dr. Lucașa Sezonov, a cerut absolvenților să răspundă care dintre ei este gata să meargă să lucreze voluntar între leproșii de la Tichilești. Fr. Teodor Cenușă, cu riscul de a-și pierde sănătatea, a acceptat chemarea.
Prima vizită a fost făcută în 2 iulie 1935, iar a doua a fost între 16 – 26 iulie 1935.
În anul 1937, au fost botezate primele 15 suflete, în 1938 au fost botezate alte 15 suflete și așa crescând au ajuns la 70 de suflete, care au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului.
În anul 1938, bolnavii au început să-și construiască o casă de rugăciune.
Fratele  Danoiu Vasile, care era bolnav de lepră și a fost ordinat ca diacon în anul 1938, scrie o scrisoare către redacția revistei „Farul Creștin”, scrisoarea o poți citi AICI. 
Despre dedicarea fratelui Teodor, despre curajul dânsului, Alexa Popovici scrie în istorie un fapt concret și adevărat:
„Cel care a riscat mai mult însă a fost Teodor Cenuşă, mai ales la săvârșirea actului de botez.
Pentru îndeplinirea acestui act, biserica din Tulcea i-a confecţionat o haină de
botez specială, din material fiert în ulei, despre care ei credeau că nu absoarbe
apa, şi haina era complet închisă. Însă, când Teodor Cenuşă a intrat în apă, în
baptisteriu, a observat că apa a pătruns prin haină, astfel încât până la terminarea
botezului candidaţilor, când a ieşit din baptisteriu, haina îi era plină de apă.
Mult timp a existat printre credincioşi teama, că Cenuşă se va îmbolnăvi de lepră.
Dar Dumnezeu l-a ferit de un asemenea pericol.”
Biserica Baptistă din Tichilești nu a fost închisă pe vremea persecuțiilor religioase de dinainte de 1944, nici chiar când Cultul Creștin Baptist a fost scos în afara legii, pe vremea Mareșalului Antonescu.
În timpul regimului comunist biserica a funcționat.
Mulțumim Domnului pentru curajul acestor frați și surori care s-au implicat în această lucrare plină de riscuri.
AICI mai sunt informații despre leproșii din Tichilești.


[1] Articolul este semnat cu inițiala „B”. revista era condusă de Gheorghe Șimonca și George Crișan, dar poate fi Mihai Brumar sau Vasile Berbecar. Am ales Vasile Berbecar.


Biserica Baptistă din leprozeria Tichilești, 1940