Pentru nostalgici și nu numai, frate pensionat în 1902

Aud mai pe ici, pe acolo, că mai bine era înainte, comuniștii ne-au dat pensie și multe altele, de acest fel. Este un fel de nostalgie, melancolie, încolțită din trăirea prezentului și nemulțumirea trăită de zi cu zi. Este și lucrarea celui rău, care lucrează cu firea noastră și  produce lăstari firești, fire,  pe care nu vrem să o răstignim așa cum ne cere Cuvântul Sfânt, ca să fie redusă la tăcere, adică să moară.

Dumnezeu ne-a lăsat această învățătură, să ne uităm înainte și sunt multe  texte în Biblie, pe această temă. Ținta noastră finală este Împărăția lui Dumnezeu, iar ținta spre care alergăm este Domnul Isus Hristos.

A ne uita înapoi și a spune că a fost mai bine, este o urâciune înspăimântătoare și nu are de a face  cu omul credincios Domnului, care trăiește Cuvântul așa cum este scris. O urâciune și mai mare este zicerea: „Comuniștii ne-au  dat pensie”,  este chiar dezgustătoare această zicere.

Un frate baptist scria în anul 1909, că era pensionar, dar iată-i mesajul, valabil și pentru noi astăzi, scris în dulcele grai  românesc:  

„Sunt în vârstă de 49 ani, în putere buna, char (har) Domnului, 23 ani am fost învăţă­tor  şi acuma de 7 ani sunt în penzie  şi în toata viaţa mea nu am purtat grija de Sfânta  Scriptura. Acum însă de 14 săptămâni, caut în dânsa  şi acuma cu glas mare strig în largul lumii:  pocăiți-vă preoţi, pocăiți-vă învăţători, ca numai atunci veţi putea conduce turma bine şi pe placul Domnului.

Ştiu bine ca m-a respunde cineva în foi că m-am pocăit, că am băut  e adevăr,  dar la alţii dintre preoţi şi învăţători, pe lângă beutura, mai joaca şi cărţile etc. etc. Pocăiți-vă şi iar zic, pocăiți-vă  şi daca nici nu vă pocăiţi, nu desmintaţi poporul”.

Frumos și clar scris. Cine i-a dat pensie? Spune fratele că a fost învățător 23 de ani. Se pare că statul  dă înapoi ce a luat în decursul anilor, la cei care  au avut o slujbă.

Redau și un scurt istoric din ce am găsit prin ziare și reviste de pe vremurile mai îndepărtate și încep cu anul 1862.

Nu știu dacă înainte de anul 1862 au fost la putere comuniștii, dar știu că atunci în acel an un om avea pensie de 210 fi. (fileri) pe an.[1] Nu știu eu că a fost mult sau puțin, știu sigur că avea pensie.

Încă din anul 1897, se vorbea de pensii speciale, cum le spunem noi azi, dar în acel an le spuneau: „Pensie grasă”.[2] O fi o zicere și asta.

Ziarul „Tribuna Poporului” din Arad, în anul 1901, spune că în sinodul archidiecesan s-a discutat că nu sunt bani la fondul de pensii. Oare azi ce aud acei ce stau cu ochii ațintiți la tv?  Aceleași frământări, aceleași informații, ca acum 117 ani. Doamne ce oameni suntem. Bine ne spune Domnul Isus: „Nu sunteți mai buni ca părinții voștri”. Doamne iartă-ne pe noi, de cârtire.

În anul 1911 spune că la fondul de pensii se plătește în funcție de contribuție, după  decizia Nr. 23 din 1904”.[3]

O lege a pensiilor era din 1925 și a fost revizuită în 1935. Aici vorbește  de: „Drepturile la pensie pentru vechime de serviciu.”[4] 

Concluzia este că pensia este un drept al celui ce a desfășurat o activitate și a plătit contribuție la fondul de pensii.

Ce s-ar fi întâmplat cu bunicul meu, care a fost gardian la închisoarea Doftana, pe când erau ceva comuniști închiși pe acolo, pentru că el a ieșit la pensie când comuniștii erau la putere? I-ar fi dat ei pensie? Cred că nu.

62. Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”
(Luca 9:62, VDCC)

1. Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
(Evrei 12:1-3, VDCC)

---

[1] Amicul Scoalei, foaie pentru naintarea invetiamentului si a educației, Nr. 36, Sibiu, 8 septembrie 1862, p. 5.

[2] Tribuna Poporului, Anul I, Arad, 27 martie 1897.

[3] Revista economică, Anul XIII, Sibiu, 27 august 1911, Nr. 35, p. 5.

[4] Vestitorul , revistă de cultură religioasă Anul XIV, 1 decembrie 1938, Nr. 23, p 1.

Baptiștii și leprozeria din Tichilești, 84 de ani de la inițierea evanghelizării

Dumnezeu a chemat poporul baptist în ființă, pentru a-i face voi Lui cea bună, plăcută și desăvârșită. Parte din voia Lui este misiunea, evanghelizarea, ajutorarea celor în nevoie și altele. Baptiștii s-au străduit să aplice cât mai bine voia lui Dumnezeu și au pus-o  în practică încă de  la înființare.

În anul 1900 ia ființă prima revistă de limbă română, cu numele „Adevărul”, la Arad și în primul număr din ianuarie, scrie un articol intitulat: „Dragoste de săraci”, scris se pare de fr. Vasile Berbecar.[1] Acest articol este o pledoarie pentru ajutorarea săracilor, este un îndemn pentru a veni în ajutorul celor în nevoie. Pledoaria fratelui este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, care ne poruncește să avem în atenția noastră, săracii.

În anul 1919, când s-a încercat ținerea primului Congres, un  referat  era: „Prosperarea misiunii în trecut, prezent și viitor”, semnatar I. Țirban.  Alt referat ținut de R. Tașcă, era despre: „Școala de misiune și folosul ei”, iar   altul: „Văduvele, orfanii, săracii și bătrânii”, de Vârsândan.

Frarul Creștin nr. 22 din 1934, anunță că în numărul viitor va fi o surpriză pentru cititorii revistei. Surpriza din Farul Creștin nr 23, era unul în adevăr frumos. Este vorba de programul surorilor baptiste, prezentat pe 6 decembrie 1934.

Acest program s-a demarat în trei direcții:

1.      Între țiganii din România, care sunt peste un milion.

2.      În Iugoslavia și Balcani.

3.      Între leproșii din România.

Același număr al Farului Creștin, la pagina a doua, are un articol care explică ce misiune  vor să facă surorile printre leproșii din Tichilești.

Titlul articolului: „Misiunea între leproșii din România”

Surorile noastre vreau să deschidă o nouă şi foarte impor­tantă misiune între leproşi. După informaţiile pe cari le avem, există în Tichileşti, jud. Tulcea, o leprozerie cu o sută de leproşi: 60 de bărbaţi şi 40 de femei. Aceste persoane sunt într-o stare cu to­tul de plâns. Unii stau pe pat, al­ţii umblă. Unii sunt fără nas, fă­ră degete, cu răni pe faţă, pe corp,               chinuindu-se în cele mai mari dureri. Ei ştiu că merg sigur spre moarte, dar nu este cine să le spună despre dragostea lui Isus. Suntem informaţi că au lipsă de haine, de ciorapi, de ştergare şi de cămăşi de noapte. Sunt rugate surorile, ca să trimită surorii Miss Hester, Bucureşti, str. Berzei 29, astfel de haine şi de acolo se vor trimite leproşilor. Deocamdată atât. Mai târziu vom încerca să fa­cem mai mult pentru aceste su­flete, pentru cari a murit  Isus. Orice daruri cari se vor trimite pentru leproşi, să ajungă la Bu­cureşti, înainte de 20 Dec.

În revista „Luminătorul” din aprilie 1935, scrie despre misiunea surorilor la Tichilești, în ziua de 23 decembrie 1934. Articolul spune că pe lângă darurile de Crăciun, îmbrăcăminte, bani colectați din țară,  sora Earl Hester a dus 62 de Biblii.

În revista școalelor  duminecale „Călăuza”, din martie 1936, citim cum s-a început lucrarea de evanghelizare între leproși. Misiunea a început în vara anului 1935, prin fr. Gheorghe Madan, păstorul Bisericii Baptiste din Tulcea și Teodor Cenușă, student la Seminarul Teologic Baptist din București.

La chemarea directorului Seminarului de atunci, fr. Dr. Lucașa Sezonov, a cerut absolvenților să răspundă care dintre ei este gata să meargă să lucreze voluntar între leproșii de la Tichilești. Fr. Teodor Cenușă, cu riscul de a-și pierde sănătatea, a acceptat chemarea.

Prima vizită a fost făcută în 2 iulie 1935, iar a doua a fost între 16 – 26 iulie 1935.

În anul 1937, au fost botezate primele 15 suflete, în 1938 au fost botezate alte 15 suflete și așa crescând au ajuns la 70 de suflete, care au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului.

În anul 1938, bolnavii au început să-și construiască o casă de rugăciune.

Fratele  Danoiu Vasile, care era bolnav de lepră și a fost ordinat ca diacon în anul 1938, scrie o scrisoare către redacția revistei „Farul Creștin”, scrisoarea o poți citi AICI. 

Despre dedicarea fratelui Teodor, despre curajul dânsului, Alexa Popovici scrie în istorie un fapt concret și adevărat:

„Cel care a riscat mai mult însă a fost Teodor Cenuşă, mai ales la săvârșirea actului de botez.

Pentru îndeplinirea acestui act, biserica din Tulcea i-a confecţionat o haină de

botez specială, din material fiert în ulei, despre care ei credeau că nu absoarbe

apa, şi haina era complet închisă. Însă, când Teodor Cenuşă a intrat în apă, în

baptisteriu, a observat că apa a pătruns prin haină, astfel încât până la terminarea

botezului candidaţilor, când a ieşit din baptisteriu, haina îi era plină de apă.

Mult timp a existat printre credincioşi teama, că Cenuşă se va îmbolnăvi de lepră.

Dar Dumnezeu l-a ferit de un asemenea pericol.”

Biserica Baptistă din Tichilești nu a fost închisă pe vremea persecuțiilor religioase de dinainte de 1944, nici chiar când Cultul Creștin Baptist a fost scos în afara legii, pe vremea Mareșalului Antonescu.

În timpul regimului comunist biserica a funcționat.

Mulțumim Domnului pentru curajul acestor frați și surori care s-au implicat în această lucrare plină de riscuri.
AICI mai sunt informații despre leproșii din Tichilești.

---

[1] Articolul este semnat cu inițiala „B”. revista era condusă de Gheorghe Șimonca și George Crișan, dar poate fi Mihai Brumar sau Vasile Berbecar. Am ales Vasile Berbecar.

Biserica Baptistă din leprozeria Tichilești, 1940

Primul document baptist, pe care poți pune mâna, are 118 ani

Cine putea găsi un așa document? Un document baptist , scris în românește, dar trebuie să gândești ce scrie. Crezi că putea fi altul, decât Daniel  Stoica, un cercetător care găsește comori spirituale, de care am scris AICI. L-a găsit în ziua de  20 septembrie 2018 și unde zici că l-a găsit? În leagănul baptismului, într-o bibliotecă cu mari comori baptiste, este răspunsul. Problema este că acea comoară este pecetluită până la o vreme, an, zi și ceas. Dumnezeu ne dă posibilitatea să descoperim comori la vremea hotărâtă de El și este  un lucru minunat.

Daniel însă l-a văzut, l-a luat în mână, l-a fotografiat și mi l-a trimis mie, ca la un prieten și eu vi-l trimit ca la adevărați prieteni și iubitori de istorie baptistă.

Problema este că noi nu-l putem analiza cu mâna noastră, să-l vedem cu ochii noștri, doar virtual ne putem bucura de el și așa este bine, zic eu.

Și care e documentul, ce ne tot ții așa? „Adevărul”, da baptiștii, promovează adevărul Scripturii, așa cum este scris. Daniel a găsit cel mai vechi document baptist român și se numește „Adevărul”. Este vorba de o singură foaie din revista „Adevărul”, despre care am scris AICI, ea este din primul număr al revistei ”Adevărul”, pagina 5 și 6.

Are valoare, că este un document material, noi am vorbit despre ceva ce am găsit scris și din poză acum putem pune mâna pe el și să credem precum Toma odinioară.

Are valoare pentru că atestă activitatea noastră culturală. Baptiștii au început să apară de prin 1866 în Ardeal și în 1900 să le apară prima revistă.

Are și o valoare sentimentală, pentru că este lucrul fratelui meu, înaintașului meu, care a făcut ceva concret pentru a răspândi Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.

Întrebarea retorică: ce fac eu pentru răspândirea Evangheliei? Nu vom putea scoate o revistă, nici nu se mai citesc reviste acum. Atunci? Să fim noi toți o revistă, în care să citească oamenii și să găsească în filele ei, numai lucruri bune pentru slava Domnului.

Mulțumim Domnului pentru document, fratelui ce l-a păstrat, lui Daniel și  dumneavoastră, cei care citiți.

Mai jos, vezi documentul pe ambele fețe.

Danoiu Vasile (leprosul) din Tichilești

Conjunctura, necazul, boala sau alte evenimente plăcute sau neplăcute, nu sunt motive să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu. Frumusețea lui Dumnezeu stă în aprecierea diferită față de noi, a valorilor. Dumnezeu primește la sânul Lui un om, care în această lume era plin de bube și respinge pe un om îmbrăcat strălucitor. De ce? Pentru că unul s-a pocăit și altul, nu.

Fr. Danoiu Vasile, știm că și-a încetat activitatea pe acest pământ în anul 1973, dar nu avem alte date despre dumnealui. A fost bolnav de lepră și locuia la Tichilești. Aici aude Cuvântul Domnului predicat de frații: Gheorghe Madan, Teodor Cenușă, Maxim Oniscenco din Ismail și Bolșacov din Isaccea. Nu se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu pentru boala lui, ci primește Cuvântul în inimă și este botezat. Nu știm anul când s-a botezat, știm doar că în anul 1938 este activ prin ce scrie.

Știm că în anul 1937 s-a oficiat primul botez în leprozeria din Tichilești.

Fratele  Danoiu Vasile în anul 1938, scrie o scrisoare către redacția revistei „Farul Creștin”,  prin care își exprimă mulțumirea față de Dumnezeu și Cuvântul său și față de baptiștii care îi vizitează. Iată ce scrie în revistă:

„SCRISOARE DE LA FRAŢII LEPROŞI.

Fraţii leproşi ne scris următoarele:

„Mul­ţumiri fie Domnului Isus că lucrul Său merge bine între noi, leproşii. Ne vizi­tează fraţii din când în când. Mai ales fratele Petre Stamate din Satul Nou, a stat opt zile între noi. Ne-a învăţat no­tele, pentru cântece în cor şi trei din Cântările Sionului. A făcut evanghelizări, dimineaţa şi seara, întotdeauna aproape până la orele unu noaptea. Domnul ad­ministrator i-a dat o cameră din clădirile stalului şi e foarte bucuros de vizita fraţilor. Tot în aceste zile, a venit la noi şi fratele Teodor Cenuşă din Tulcea. Au avut o marc bucurie, când s-au întâlnit amândoi. Fratele Cenuşă ne-a împărţit Cina Domnului. Am luat cu toţii parte la Masa Domnului.” Vasile Dănoiu”

Sub caldele raze de soare ale duminicii din 18 noiembrie 1973, s-a oficiat slujba de înmormântare a rămăşiţelor pământești ale celui care a fost VASILE DANOIU, diaconul Bise­ricii Creştine Baptiste din Tichileşti, jud. Tul­cea, care după o grea şi îndelungată suferinţă a încetat din viaţă la data de 14 noiem­brie 1973.

Serviciul de înmormântare a fost condus de fr. Dinu Ioan, pastorul Bisericii Baptiste din Tulcea şi Tichileşti, ajutat de fr. Cenuşe Teodor, care a fost primul păstor al Bisericii Baptiste din Tichileşti, iar din partea Comunităţii Baptiste Bucureşti, a luat parte fr. Bolea Ioan, secretar, care a adus un omagiu cald celui trecut în veşnicie, precum şi cuvinte de mângâiere şi îmbărbătare în nu­mele Domnului Isus, pentru cei prezenţi. A mai luat cuvântul fr. Cristodoru Nicolae, din partea Bisericii din Tulcea şi fr. Pleşoianu Petre, din partea Bisericii Baptiste din Galaţi.

Datorită vieţii predate pe deplin în mâna Domnului Isus, fr. Dănoiu a fost înzestrat cu calităţi deosebite, în raport cu majoritatea se­menilor săi.

Fr. Dănoiu se bucură acum în sfera cerească, în locul pregătit de către Mântuitorul nostru, Isus Hristos.

Surse:

Alexa Popovici

Boldea Ioan

Stoica Daniel

Călăuza

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist