duminică, 29 septembrie 2019

Bălgrădeanu Constantin, 1916 - ? din Pâclișa



Fratele Bălgrădeanu Constantin s-a născut în ziua de 25 august 1916 în localitatea Pâclișa, județul Alba. Părinții fratelui se numeau Nicolae și Ana, de naționalitate română, a căror ocupație era cea de apicultori.
În ziua de 28 ianuarie a anului 1945 se căsătorește cu Ana, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu. Căsătoria a fost oficiată de frații: Ioan Dan, Zdrânc Artenie și Z. Apahideanu. Dumnezeu le-a binecuvântat căsnicia cu 2 copii, un băiat și o fată. Băiatul a primit numele de Constantin, iar fata numele de Ana Eugenia.
În anul 1938 a fost recrutat și încorporat în Regimentul 98 din Alba și a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent.
La data de 15 iunie 1931 este botezat de către fr. Dan Ioan.
A urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist din București, pe care le-a absolvit în anul 1937.
De timpuriu fratele Constantin Bălgrădeanu este foarte activ pe ogorul Evangheliei, mergând pe la biserici mici și mari, predicând și învățând din Cuvântul Domnului.
În anul 1945 este ordinat ca predicator la Sibiu de către o comisie formată din frații: Dan Ioan, Dumitrescu David, Gavriș Simion.
A fost păstor la Bisericile Creștine Baptiste din Rădești, județul Arad  din anul 1935, în anul 1936 a fost predicator în localitatea Țigănești din județul Bihor, iar din anul 1937 în Sibiu, București-Giulești, Bicazul Ardelean între anii 1960 – 1962, după acest an merge la Piatra Neamț, de unde face naveta la București.
La Congresul Cultului Creștin Baptist din România, ținut la Arad în zilele de 27 și 28 octombrie 1945, fratele Constantin Bălgrădeanu este ales în comisia de tineret alături de frații: Alex Balc, Marcu Nechifor, Macavei Slăv, Petru Popovici și Gheorghe Cicireanu.
În anul 1941 îi apare și primul articol numit: „Un strigăt în noapte”, în revista „Farul Creștin”. Din anul 1946 îi apare articol pe prima pagină.
La Congresul Tineretului Baptist din România, ținut la Reșița în zilele de 16-18 august 1946, fratele Constantin Bălgrădeanu este propus și ales vicepreședinte împreună cu fratele David Dumitrașcu.
Din luna iulie 1946 semnează articole și traduceri în revista nou înființată a  cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”.
Fratele Constantin Bălgrădeanu a fost secretarul Comunității Creștine Baptiste de Alba Iulia.
La primul Congres al Cultului Creștin Baptist din Republica Populară Română, ținut la Buteni-Arad în zilele de 23-24 octombrie 1948, este ales ca secretar de zi al Congresului, alături de fratele Cure Simion.
Fratele  Constantin Bălgrădeanu  a fost secretar general al Cultului Creștin Baptist între anii  1955 – 1960.
În zilele de 28-31 august 1956 participă alături de frații: Teodor Vicaș, Ilie Mârza și Petre N. Popa, la Consiliul Executiv al Alianței Baptiste Mondiale și Conferința Federației Baptiste Europene, ținută la Oslo, Norvegia.
În cadrul Seminarului Teologic Baptist din București, fratele Constantin Bălgrădeanu a predat: Teologia pastorală, Ermeneutică și Catehetică.
Fratele Constantin Bălgrădeanu, în ziua de 2 februarie 1960 este suspendat din postul de secretar general al Uniunii.
Din luna martie 1971 devine redactor responsabil și apoi redactor șef al revistei „Îndrumătorul Creștin Baptist” până în luna decembrie 1976.
În anul 1979 îi apare cartea: „Viața de slujire a Sfântului Apostol Pavel”                  într-un tiraj de 1000 bucăți.
Ultimul articol se numește: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”, scris pe 3 pagini.
Aici se opresc sursele despre viața fratelui Constantin Bălgrădeanu.
Surse:
Arhive
Farul Creștin
Îndrumătorul Creștin Baptist

Ardelean Gheorghe 1884 – 1941, din Grăniceri



Dumnezeu îl trimite în lume pe 31 ianuarie 1884, în localitatea Grăniceri,  jud. Arad, părinții fiind Ștefan și Ana, de religie ortodoxă și naționalitate română.
Face 4 clase primare în localitate.
În anul 1904 aude Cuvântul Domnului și îl primește  în inimă cu mare râvnă și este botezat.
Este încorporat în 1906 la Regimentul 36 Infanterie Arad.
În 2 martie 1907 se căsătorește cu Terezia, născută Lucaciu și primesc de la Domnul 4 copii: 2 băieți și 2 fete.
În anul 1928 Comunitatea Baptistă Șiria îl ordinează ca predicator pentru acest cerc.
În ziua de 29 iunie 1935 ține un botez cu 6 suflete în Otlaca, împreună cu fratele Ioan Cocuț.
Fratele Livius Ban spune în cartea sa că fratele Ardelean Gheorghe era de meserie morar. Citim în „Glasul Adevărului” din anul 1933: „Fratele Ardelean Gheorghe din Ciumeghiu  s-a stabilit cu domiciliul la moara din Zerindul-Mare, județul Arad.
O informare din revista „Farul Creștin” din 1941, anunță că în ziua de 7 septembrie 1941 a fost înmormântat fratele Ardelean Gheorghe din comuna Mișca, județul Arad. Programul a fost condus de frații: Mara Cornel,  Maleuț Gavril și Bejan Petru.
Nu știu dacă este același Avram Gheorghe sau se vorbește și despre un alt frate cu același nume. Cine știe să scrie la comentarii.
Surse:
Arhive
Livius Ban
Farul Creștin
Glasul Adevărului

sâmbătă, 28 septembrie 2019

Fărăgău Nicolae 1886 - ? din Fiurd



Fratele Nicolae Fărăgău vede lumina zilei în luna noiembrie a anului 1886, în  localitatea Fiurd, care acuma se numește  Pădureni  și aparține de comuna Chinteni, județul Cluj, părinții  s-au numit Vasilie și Floare, de naționalitate română. A făcut 4 clase primare în satul natal, cunoscânt limba română și maghiară.
În anul 1910, pe când fratele Nicolae avea 24 de ani, vine în sat un grup de baptiști ca să evanghelizeze, iar fratele a venit să asculte Cuvântul Domnului. Fratele a crezut cele spuse de acest grup și a crezut că Domnul Isus îl poate face urmașul Lui. În anul 1911, de Rusalii, fratele a fost botezat în localitatea Mira, de către fratele Mihai Cornea.
Este încorporat la Regimentul 51 infanterie al Austro-Ungariei, a fost pe câmpul de luptă unde a fost rănit în 5 locuri, dar s-a lăsat la vatră sănătos.
Se căsătorește cu sora Lucreția și Domnul îi binecuvintează cu următorii copii: Maria, Victoria, Iosif și Veronica. Fiica Victoria a devenit o bună învățătore la Școala Duminecală pentru copii și mergea la diferite biserici să organizeze programe.
În ziua de 28 septembrie 1924 fratele Nicolae Fărăgău este ordinat ca predicator.
În anul 1928  Biserica Baptistă din Fiurdeni, județul Cluj, prin fratele Nicolae Fărăgău, donează suma de 1100 lei, pentru „Casa Tineretului”.
În ziua de 21 iulie 1940 Biserica Baptistă din Feurdeni, condusă de fratele Nicolae Fărăgău, a primit vizita fraților din Cluj-Mănăștur: Crișan G și Toderaș, care au predicat  Cuvântul Domnului.
De lămurit:
În zona Clujului apare sora Ana Fărăgău din 1926, care compunea și recita poezii.
În ziua de 7 ianuarie 1937, la Panticeu mai apare un fraate predicator, Fărăgău Gavril, alături de fratele Nicolae Fărăgău. Participau la înmormântarea surorii Râpa Nastasia, din localitatea Panticeu, județul Cluj. Preotul Ioan Balduț a venit să tulbure programul de înmormântare și să-i amenințe pe baptiști, dar nu s-au lăsat întimidați și au continuat serviciul de înmormântare.
În anul școlar 1977-1978, dar și alți ani, găsim în cadrul profesorilor de la Seminarul Teologic Baptist din București, pe sora Fărăgău, profesoară de limba română și engleză, ce provenea de la Cluj.
Surse:
Arhive
Farul Creștin
Farul Mântuirii
Glasul Tineretului Baptist
Îndrumătorul Creștin Baptist

marți, 24 septembrie 2019

Mulțumesc, Cătălin Vasile, și Domnul să fie sprijinul tău!



Am fost invitat de Cătălin Vasile la Palatul Parlamentului pentru a participa la lansarea platformei PRODOCENS Media.
Motoul după care se ghidează Cătălin Vasile este:
„Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15)
S-a luptat Cătălin Vasile și a reușit, prin ajutorul lui Dumnezeu, să pătrundă pentru a răspândi lumina adevărată prin mijloacele de comunicare moderne și ultramoderne.
Scopul lui Vasile și al platformei lui, PRODOCENS Media, este să promoveze valorile creștine izvorâte din sursa vieții, care este Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.
La eveniment au participat invitați de seamă din spectrul religios și media creștină, care au apreciat lansarea platformei PRODOCENS Media și i-au urat să lumineze din Cel care este lumina, Isus Cristos Domnul.
Urez drum bun fratelui Vasile și platformei PRODOCENS Media, cu binecuvântările Domnului care sunt nelimitate!
Mai multe de la acest eveniment puteți vedea AICI.
 Am participat la acest eveniment alături de ginerele meu, pastor Costel Ghioancă.






marți, 17 septembrie 2019

Negruțiu Florin 1951 – 2018 din Burzuc



Fratele Florin Negruțiu s-a născut în ziua de 11 august 1951 în localitatea Burzuc, județul Bihor, fiind fiul lui Ioan și Elisabeta.
Școala o începe în satul natal și continuă la Oradea liceul și Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic. Pleacă apoi la Cluj la Facultatea de Informatică a Univerității Babeș Boyai.
În anul 1973 primește pe Domnul Isus în inimă și este botezat la Biserica Creștin Baptistă nr. 3 din Oradea.
Între anii 1975 – 1988 a lucrat ca operator, apoi programator la Centrul Teritorial de Calcul, Oradea. Din 1988 – 1989 a lucrat la BJATM, Bihor.
În anul 1990 intră în lucrarea de slujire ca păstor la bisericile baptiste din Aleșd și Petriș, împreună cu fratele păstor Marius Cruceru au ajutat bisericile din zonă.
Din anul 2010 – 2018 păstorește Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din Topa de Criș.
Fratele Florin Negruțiu a fost președintele  Comunității Creștine Baptiste Oradea între 2003 – 2011 și între anii 2011 -2015, vicepreședinte cu pastorala.
Din anul formării Liceului Teologic Baptist Emanuel 1990 și până în 2017 a fost activ ca profesor.
În ziua de 2 iunie 2018 fratele Florin Negruțiu, la porunca Domnului, pleacă din această lume la Domnul în împărăția lui veșnică.
Fratele Florin Negruțiu este frate de corp cu fratele Paul Negruț.
Surse:
Familia
Creștinul Azi

Blogul „Istorie Baptistă” la 400 de postări



Prin ajutorul lui Dumnezeu, blogul „Istorie Baptistă” a ajuns la 400 de postări. Mulțumesc în primul rând Domnului, apoi vouă celor care treceți prin paginile lui.
Vă mulțumesc că ați apreciat în scris prin comentarii sau verbal lucrarea de pe blog, dar și prin cumpărarea cărților care le scriu.
Vă mulțumesc că ați trecut pe la paginile de istorie baptistă și prin acest demers mați încurajat.
Vă mulțumesc și acelora care ați distribuit pe pagina de „Facebook” articolele publicate. Prin voi a ajuns la un număr de persoane mai mare și așa mai mulți și-au aflat înaintașii lor, credincioși baptiși.
Vă mulțumesc celor ce mi-ați trimis materiale și îmi cer scuze pentru cei ce nu le-am oferit ce și-au dorit, vă rog mai anunțați-mă, sunt și eu om și mai uit.
Blogul l-am deschis în ziua de 03 martie 2016 cu scopul de a aduce în fața celor interesați de baptiști și istoria lor, oameni, fapte, lucruri petrecute în națiunea noastră română cu poporul baptist.
În cele 400 de postări 169 sunt biografii ale fraților păstori și lucrători baptiști și lista am actualizat-o azi, 17 septembrie 2019.
Pe lângă această listă, am scris despre evenimente din sânul poporului baptist.
Pentru toți cititorii mei, mă rog Domnului în fiecare zi, pentru că vă apreciez gestul.
Vă rog să susțineți blogul „Istorie Baptistă” prin aprecieri, comentarii și distribuiri.
Dumnezeu să fie slăvit pentru că ne-a dat viață și mântuire prin Domnul Isus Cristos și a ridicat oameni care au trudit pe ogorul Evangheliei și sunt bune modele.
„Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa! Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. (Psalmii 50:7)

Dragu Traian 1901 – 1978, din Vrăniuț



Fratele Dragu Traian s-a născut în ziua de 29 martie 1901 în localitatea Vrăniuț din Caraș, din părinții Toma și Ioana, de confesiune baptistă și naționalitate română.
Face 6 clase primare în satul natal.
De tânăr își predă viața Domnului și în ziua de 16 iulie 1922 este botezat.
În anul 1923 este încorporat la Cransebeș, la Regimentul 4 grăniceri și aparținea la Depozitul de Arme și Muniții C. 7. A., Sibiu.
În ziua de 12 martie 1927 se căsătorește cu sora Ana, născută Samoilă, din Ciudanovița, care i-a fost un bun ajutor în viață și Domnul le-a dat 2 fete.
În anul 1928 intră ca student la Seminarul Teologic Baptist din București și termină în anul 1932.
În ziua de 29 Mai 1932 este ordinat ca predicator în Bisrica Baptistă din Vrăniuț și bisericile din jur. Comisia a fost compusă din următorii frați: Ioan Suveț, Iosif Ghiocel, Gheorghe Lința și Iosif Vucu. Cu această ocazie a fost ordinat și fratele Ioan Manciu.
În anul 1934 participă la serbarea tineretului din Anina.
În anul 1938 a semnat din partea Uniunii „Înțelegerea” cu Comunitatea Baptistă de Arad.
Fratele Dragu Traian a lucrat ca păstor timp de 30 de ani fără întrerupere. În raionul de activitate a avut 1195 de membri și 549 de aparținători și copii. A participat la serbări de botez, nunți, evanghelizări, alte programe de tineret, la înmormântări în toată zona Caraș și Severin.
În ziua de 31 decembrie 1939 participă la deschiderea Casei de Rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste din localitatea Agadici, județul Caraș.
În ziua de 15 – 16 octombrie 1947 Comitetul Uniunii, în ședința ținută la Oradea, fratele Dragu Traian este ales în Comitetul Orfelinatului de la Prilipeți.  
În ziua de 10 iulie 1978, după o lungă suferință, Domnul cel bun își cheamă slujitorul la fericirea veșnică. A fost înmormântat în ziua de 13 iulie 1978. Serviciul de înmormântare a fost condus de fratele Bâtea Ilie, păstorul bisericii. Au mai predicat următorii frați: Trifu Ioan, Vucu Iacob, Scobercea Ioan, Constantin Nicolae, Dunca Gavrilă, Stănilă Adam și fratele seminarist Amfilohie Liubimirescu.

Surse:
Bâtea Ilie
Farul Creștin
Farul Mântuirii
Glasul Evangheliei
Îndrumătorul Creștin Baptist



luni, 16 septembrie 2019

Branea Ioan 1870 – 1952, din Săcele



Fratele Branea Ioan s-a născut în anul 1870, în localitatea Săcele, județul Brașov, din părinți țărani.
De tânăr a venit la București și s-a angajat, la serviciu. Un inspector evreu i-a dat un Nou TestamenT și citindu-l, a ajuns să se pocăiască.
În  septembrie 1910 este botezat la adunarea Creștinilor după Evanghelie, dar părăsește după un timp adunarea.
În ziua de 25 decembrie 1913 este ales ca diacon la prima Biserică Creștină Baptistă Română din București.
La Congresul ce s-a ținut în zilele de 28 – 30 noiembrie 1919, fratele Branea a citit referatul: „Importanța misiunii în București.”  
În ziua de duminică, 26 martie 1922, la festivitatea de primire a studenților de la Școala de Misiune din București, fratele Ioan Branea are un cuvânt de îmbărbătare pentru studenți.
În ziua de 19 ianuarie 1923 s-a ținut un program festiv cu ocazia împlinirii a 10 ani de la începutul Comunității Creștine Baptiste Române din București. Fratele Ioan Branea a citit textul din Psalmul 118: 1-5 și a explicat textul și importanța zidirii pe piatra unghiulară, care este Hristos.
În anul 1923 I s-a încredințat supravegherea la construirea Seminarului Baptist din strada Berzei, București.
În anul 1931 se deschide o nouă Biserică Baptistă în București – Colentina și fratele Ioan Branea este ales  pastor, iar pe data de 26 mai 1923 este ordinat de către frații: Constantin Adorian, I. Fleișher și C. Strobel.
Fratele a fost activ și în domeniul scrisului, a scris articole și informații de pe ogorul Evangheliei. A scris articole în „Vestitorul Creștin”, revistă a Comunității Baptiste Române nr. 2 din București, care apare în anul 1935.
A fost un credincios sincer, cinstit, răbdător și blând, câștigând simpatia oamenilor.
În ziua de 29 noiembrie 1952, Domnul îl cheamă acasă pe slujitorul lui credincios. A fost condus pe ultimul drum de frații: Constantin Adorian, Ioan Socaciu, Ioan Ordeanu și Alexa Popovici. A cântat corul bisericilor din București și al Seminarului Teologic Baptist din București.
Surse:
Alexa Popovici
Teodor-Ioan Colda
Farul Mântuirii
Glasul Adevărului
Îndrumătorul Creștin Baptist


sâmbătă, 14 septembrie 2019

Înălțarea crucii este idolatrie, înălțarea Domnului Isus, este mântuire



Medițația aceasta o aduc din dragoste pentru Dumnezeu și Fiul Său Isus Hristos, care aduce mântuire și care dă mântuire, dar după învățătura Lui sfântă și nu după învățătura oamenilor. Cuvântul Său este adevărul și nu al oamenilor.
Considerentul lui Dumnezeu în afirmația de mai sus
1. Dumnezeu l-a înălțat pe Fiul Său și nu crucea.
8. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ
11. şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
12. Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
(Filipeni 2:8-12, VDCC)

2. Apostolul Petru ne spune să sfințim pe Domnul Isus în inimă, ca Domn.
15. Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă, (1 Petru 3:15, VDCC)

3.  Dumnezeu l-a făcut pe Fiul Său Domn și mântuitor și nu crucea aduce mântuirea.
36. Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” (Faptele apostolilor 2:36, VDCC)
30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
(Faptele apostolilor 5:30-31, VDCC)

Crucea nu poate fi asemănată cu următoarele asemănări din Vechiul Testament
1.     Cu așternutul picioarelor lui Dumnezeu.
Preotul Arsenie Boca spune în anul 1949 următoarele: „Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Dumnezeu spune că pământul este așternutul picioarelor Lui:
1. Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
(Isaia 66:1, VDCC)

Domnul Isus repetă același lucru spus de Dumnezeu:
34. Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
35. nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.
(Matei 5:34-35, VDCC)

2.     Cu șarpele de aramă făcut de Moise în pustie.
Șarpele de aramă a fost distrus pentru că evreii au crezut că el, șarpele îi vindecă.
4. A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat astarteele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. (2 Împăraţi 18:4, VDCC)

 Domnul Isus pune accentul pe ființa Sa și nu pe lemnul pe care a fost răstignit, adică cine se uită la El, va fi mântuit.
14. Şi , după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
15. pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
(Ioan 3:14-15, VDCC)

3.     Cu pomul vieții din grădina Edenului.
În această privință Domnul Isus ne spune clar că El, ființa Lui ne dă viață:
25. Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa . Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. (Ioan 11:25, VDCC)

Apostolul Ioan spune:
11. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.
12. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.
13. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.
(1 Ioan 5:11-13, VDCC)

Dumnezeu exclude dubla închinare, de aceea îndemn pe cei ce vor citi, să asculte de glasul Domnului, ca să fi mântuiți.
8. Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor. (Isaia 42:8, VDCC)
Crucea este un obiect făcut și Dumnezeu ne atenționează:

4. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.
5. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
(Exodul 20:4-5, VDCC)
Orice înfățișare este exclusă în închinarea celui credincios.

joi, 12 septembrie 2019

Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc, de Beniamin Cocar



Cartea „Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc”, este o carte de istorie a umanității, o carte în care se arată că nu numai noi avem întrebări, ci și Dumnezeu ne întreabă multe lucruri, dar noi nu luăm seama, ci venim și ne plângem de ce Dumnezeu îngăduie..?
Dacă noi nu dăm răspuns la întrebările puse de Dumnezeu, cum ne va da El răspuns nouă, care suntem doar o mână de țărână în mâna Lui?
Fratele Beniamin prinde 60 de întrebări ale lui Dumnezeu și explică cu darul lui primit  de la Dumnezeu, rănd pe rând, care trebuie să fie atidudinea noastră corectă față de Ziditorul nostru.
Dreptul Iov, om apreciat de Dumnezeu, a crezut că poate să-i pună întrebări grele lui Dumnezeu, dar omul s-a înșelat și s-a înșelat rău, pentru că a venit Dumnezeu la el și i-a zis:
1. Domnul a vorbit lui Iov şi a zis: 2. „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu, care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?” 3. Iov a răspuns Domnului şi a zis: 4. „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. 5. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.” 6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis: 7. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. 8. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? 9. Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? 10. Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! 11. Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! 12. Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi, 13. ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! 14. Şi atunci voi aduce şi Eu laudă puterii dreptei tale. (Iov 40:1-14, VDCC)
Dreptul Iov a avut mari emoții când Dumnezeu I s-a adresat. Poți să-l contrazici pe Dumnezeu? Este o nebunie și Iov a trăit-o pe pielea lui. Iată ce spune la sfârșitul argumentației lui Dumnezeu:
1. Iov a răspuns Domnului şi a zis: 2. „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – 3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” – 4. „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba şi Mă vei învăţa.” – 5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. 6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:1-6, VDCC)
Aceasta este atitudina noastă corectă în fața lui Dumnezeu. Nu se cade ca noi să-l luăm la răspundere pe Dumnezeu, El toate le-a făcut bine, noi am adus starea de degradare și necazul în lume, de aceea să ne pocăim înaintea gloriei Lui.
Cartea „Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc”, de fratele Beniamin Cocar, apare la 2 ani de la plecarea autorului în veșnicie, acum el are răspunsul la toate întrebările.
A apărut la Editura „Multimedia Internațional”, Arad 2019 și are 492 de pagini.
Prefața este scrisă de fratele Ionel Tuțac.
Cartea am cumpărat-o de Comunitatea Baptistă de Cluj, cred că se poate comanda  acolo și acum.
O recomand cu mare drag să fie citită.