vineri, 19 februarie 2021

Mităr Nicolae 1895 – 1978, din Vrani

 

Fratele Mităr Nicolae s-a născut în ziua de  12 ianuarie 1895 în localitatea Vrani, județul Caraș Severin.

La vârsta de 33 de ani îl primește pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal și la data 14 septembrie 1928 este botezat în comuna Vrani. Acesta a fost primul botez în această localitate. S-a mai botezat aproape toată familia: soția, mama și bunica fratelui.

Biserica Creștină Baptistă formată s-a adunat în casa fratelui Mităr Nicolae, până ce au reușit să își facă o casă de rugăciune în anul 1937. Timp de 24 de ani a fost diacon al bisericii.

În anul 1940 fratele donează pentru misiune suma de 100 lei.

În ziua de 7 iulie 1978 Domnul îl cheamă acasă pe slujitorul său Mităr Nicolae, la vârsta de 84. Serviciul de înmormântare a fost oficiat de către frații păstori: Vuc Iacob, Bâtea Ilie, Dunca Cavril și fratele seminarist Liubimirescu Amfilohie.

Surse:

Bâtea Ilie

Ioan Bunaciu

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Turcin Dumitru 1928 – 1996, din Moldovița



S-a născut în data de 17 august 1928 în localitatea Moldovița, județul Caraş-Severin, în familia lui Nicolae şi Elena Turcin.

La vârsta de 20 de ani şi-a predat viața Domnului Isus, apoi a fost botezat.

S-a căsătorit în data de 25 ianuarie 1953 cu sora Ana Stighelbauer. Dumnezeu i-a binecuvântat cu 3 copii, dar primul dintre ei, o fetiță, a murit la 6 luni.

În perioada 1 septembrie 1954-31 octombrie 1957 a lucrat ca evanghelist în sectorul Jamu Mare, împreună cu păstorul Eftimie Sâmboteanu.

Între anii 1957-1961 a urmat cursurile Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. A fost ordinat ca păstor la Valeapai, în județul Caraş-Severin, iar în timpul anilor a slujit bisericile din : Valeapai, Grădinari, Gottlob, Valcani, Sânnicolau Mare, Biled, Saravale, Jamu Mare, Visag, Lățunaş.

A slujit, între anii 1975-1988 în calitate de contabil şi vicepreşedinte al Comunității Baptiste Timişoara.

O perioadă de timp a fost membru în Consiliul Uniunii Baptiste. După pensionare, în anul 1988, s-a mutat la Jamu Mare, unde l-a sprijinit pe fratele Gheorghe Sporea în lucrarea spirituală.

În timpul unei vizite făcute la Timişoara, în data de 17 martie 1996, inima lui a încetat să bată pentru acest pământ. Serviciul de înmormântare a avut loc în data de 20 martie 1996 la Timişoara şi a fost condus de pastorul Ioan Râncu. Au predicat Evanghelia pastorii: Ioan Stanca, Ioan Cuzman, Nicolae Constantin, Timotei Târziu, Dragoş Hudema, Ioan Trif, Dan Maleş, Petru Bulica şi Gheorghe Sporea.

 

Surse:

Dr. Ionel Tuțac

joi, 18 februarie 2021

Un program de evanghelizare din anul 1981 de la Satu Mare, în care predică, pastorul Iosif Țon



Prezint acest program spre analiza acelora, care vor să fie informați despre atmosfera creată în biserică la un program de Evanghelizare cu predicatorul Iosif Țon și corul bărbătesc de la biserica nr. 2 Oradea (azi „Emanuel”).

Doresc să postez acest program mai ales pentru acei frați tineri, care vorbesc deși nu au trăit în acea vreme și dau lecții, dar degeaba le dau, pentru că tinerii de azi au puterea. Noi doar ne bucurăm pentru aceia ce slăvesc pe Dumnezeu dintr-o inimă curată și sinceră, vremea noastră a trecut. Acest program remarcabil, deși nu așa reușit sub raport al calității audio, este dedicat și seniorilor născuți înainte de anul 1960, care avem totuși o vârstă și ne amintim cu drag anii pe care Dumnezeu ne-a ajutat, să-i trăim în acea perioadă.

Dacă vei avea puterea să o asculți din capăt în capăt, cu siguranță, vei avea ocazia să-ți faci o mică idee despre perioada comunistă trecută, dar în care era prezent și atunci focul călăuzitor al Duhului Sfânt care îndruma și proteja comunitatea baptistă, deși minoritară dar care se bucura din plin în Domnul și trăia la cote înalte spiritual.

Această predică a fost înregistrată de multe casetofoane și apoi copiată. Un prieten al meu din Baia Mare a ascultat acest program cam în stare de ebrietate și a rămas așa de marcat de mesaj încât s-a pocăit. Predica aceasta a lui Iosif Țon a fost, putem spune, culmea apogeului, dacă se poate numi așa, de aici nu mai ai ce spune sau adăuga. De aceea unii pastori atunci când a plecat Iosif Țon în America au spus că i s-au terminat ideile pentru  predici și nu mai are ce predica. Predicile conțineau oricum foarte multe informații și cu această predică și-a epuizat toate argumentele.

În împrejurările acelea predica era sprijinită de statul ateu cu doctrina sa marxistă și venind cu un argument creaționist era și un act de curaj. Trezirea de la Oradea după anul 1982 începea să se stingă, dar încă avea efect puternic în popor. La venirea în România a lui Iosif Țon, după anul 1990 a avut loc o nouă trezire, folosind multe mijloace și schimbări de direcție, dar nu a mers. 

Vă doresc audiție plăcută și o lumină cerească să vă dăruiască Dumnezeul atotputernic care a gândit, a pus în aplicare și conduce istoria. A lui să fie slava! Amin!







Iosif ton 1 si 2 

miercuri, 17 februarie 2021

Ille Marțian 1921 – 1994, din Mizieș

 



Fratele ILLE MARȚIAN s-a născut în ziua de 21 februarie 1921 în localitatea Mizieș, județul Bihor. Numele părinților este Casian și Ecaterina, de meserie plugari și naționalitate română.

Face patru clase primare pe care le termină cu calificativul foarte bine și mai târziu, în anul 1946 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din Buteni și termină doar un an.

La vârsta de 12 ani este înfiat de fratele tatălui său Ille Ioan, un om cu o stare materială foarte bună, dar care nu avea niciun copil și care locuia în localitatea Tărcăița.

Aici, în satul Tărcăița, a venit cu Evanghelia Domnului Isus, fratele Covaci Teodor din Oradea, (fratele Teodorica, după cum îl numeau frații) și Ille Ioan ascultă Evanghelia și îl acceptă pe Domnul Isus în viața lui ca Mântuitor și Domn.

Ille Marțian, ajunge în casa unchiului său, care era credincios și aici îl cunoaște pe Domnul  Isus ca Mântuitor și Domn și astfel la 15 AUGUST 1936 este botezat în localitatea Dușești, de Covaci Teodor (fratele Teodorica).

Din anul 1937 se implică în lucrarea de tineret. În ziua de 3 ianuarie 1937 se organizează la Biserica Creștină Baptistă din Sudrgiu o serbare tineretului din biserică la care participă și tinerii bisericilor din împrejurimi. Ille Marțian participă la această serbare și trimite informația la revista „Farul Creștin”.

În ziua de 29 august 1937 în Biserica Baptistă din Tărcăița a avut loc o serbare cu tema „Credința”, ocazie cu care au serbat și 10 ani de la înfințarea bisericii. Fratele Ille Marțian a deschis serbarea printr-o cuvântare prin care a arătat credința fraților din Tărcăița, care au luptat timp de 10 ani prin mari greutăți și de multe ori s-au ales cu capetele sparte, dar Evanghelia a biruit și astfel din Tărcăița Evanghelia a ajuns în alte 4 sate din jur.

În ziua de 21 noiembrie 1937 fratele Ille Marțian este ales secretar al tineretului baptist din cercul Sudrgiu, iar președinte este ales Ioan Dârlea. Mesajul i-a fost următorul: „Ce pot eu face ca tânăr pentru Domnul”.

În ziua de 28 iunie 1941 se căsătorește în localitatea Lazuri de Beiuș, județul Bihor, cu Silvia Bogușel și Domnul le dă șapte copii: Catalina, născută în ziua de 30 septembrie 1944, Ioan, născut în 28 octombrie 1945, Mihai, născut în 03 aprilie 1948, Nicolae, născut în 24 august 1949, Casian, născut în 21 mai 1951, Daniel, 23 octombrie 1957 și Lidia, 14 iulie 1959.

În anul 1942 este recrutat și încorporat în armată ca și combatant, luptând în prima linie a frontului .  În anul 1943 este rănit, fiind împușcat în umăr și dus în spitalul de la Galați, unde este tratat o perioadă, apoi este lăsat la vatră. 

Fratele Ille Marțian este ordinat în ziua de 20 iulie 1948 alături de frații Bocșa Gligor din Sudrgiu și Dan Gheorge, ca lucrători. Serbarea a avut loc în Biserica Creștină Baptistă din Sudrgiu, județul Bihor. Comisia de ordinare a fost compusă din Teodor Vicaș, președintele Comunității Baptiste Bihor, Mihai Vicaș și Covaci Teodor.

Ille Marțian a fost ordinat ca lucrător pentru Biserica Creștină Baptistă din Tărcăița și împrejurimi, pe care o slujește până în anul 1956 și din 1973 până în 1988 când s-a îmbolnăvit. A slujit ca lucrător cu Evanghelia în localitațile: Tărcăița, Mierag, Hinchiriș, Totoreni și ocazional în Cusuiș, Colești, Petroasa și altele.

În ziua de 12 octombrie 1994 harnicul lucrător pe ogorul Evangheliei, este chemat acasă la Domnul, pe care l-a iubit și slujit cu bucurie.

 

 

Surse:

Ioan Bunaciu

Vasile Paul

Arhive

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Al 22-lea Congres Mondial Baptist va avea loc online

 

Paul Mzisa

Solomon înțeleptul, spune că nimic nu este nou sub soare și așa se întâmplă și cu Congresele Mondiale Baptiste, care ar trebui ținute tot la cinci ani. Lucrul acesta nu este rău pentru că putem participa fiecare baptist dacă voim și ne încadrăm în rigorile organizatorilor.

Congresele Mondiale Baptiste au început acolo unde a luat ființă poporul baptist, pe pământul Angliei, în anul 1905, la Londra. Acesta s-a numit: „Primul Congres al Reuniunii Universale a Baptiștilor” și  s-a deschis în ziua de 4 iulie 1905 la Londra.


Al doilea Congres Mondial al Baptiștilor s-a ținut în Philadelphia și a stabilit că Congresul al Treilea să se țină în anul 1916 la Berlin, dar s-a ținut în zilele de 21 -27 iulie 1923 la Stockholm. De ce? Ați nimerit. Din cauza Primului Război Mondial. Acest al doilea Congres a fost numit și: „Congresul cel mare al reuniuniei baptiștilor din Philadelphia”.

Datorită pandemiei globale COVID-19, cel de-al 22-lea Congres Mondial Baptist, programat inițial la Rio de Janeiro, Brazilia, în 2020 a fost reprogramat ca un eveniment virtual în perioada 7-10 iulie 2021.

https://bwa2021.org/

În anul 2015 a fost ales  președinte fratele Paul Mzisa din Africa de Sud, care este și azi în funcție.

Marian Teodor 1898 - ? din Girișu Negru

 

Fratele Marian Teodor s-a născut în ziua de 23 februarie 1898 în localitatea Girișu Negru, județul Bihor. Părinții se numeau Petru și Floare, născută Drăgan, de religie ortodoxă și naționalitate română.

Parcurge cele patru clase primare din localitate, apoi este dat la Școala de Meserii, pe care o absolvă cu bine.

Aude Cuvântul Domnului și îl primește pe Domnul Isus în inima sa, acceptând să fie botezat în ziua de 11 octombrie 1918.

În ziua de 13 noiembrie 1918 se căsătorește în localitatea Girișu Negru cu Eva, născută Țărău și Domnul le dă cinci copii: doi băieți și trei fete.

În anul 1920 este recrutat și încorporat de către Cercul de Recrutare Bihor, la Regimentul 34 obuzier, rămânând la vatră cu gradul de soldat.

La Conferința Comunității Baptiste Române Oradea din zilele de 13 – 14 decembrie 1930, este ales în Comitet. Este reales în Comitet și în anul 1934, în anul 1939 este ales ca cenzor, rămâne cenzor și la alegerile din 1951 și 1954.

În ziua de 26 februarie 1933 este ordinat ca predicator, catichet pentru județul Bihor, care avea un număr de 1800 de membrii și 2960 de aparținători. Fratele Marian Teodor locuia în localitatea Girișu Negru, oficiul Tinca, județul Bihor.

În ziua de 22 august 1937 participă la un botez în Biserica Creștină Baptistă din Petid, județul Bihor. La astfel de programe a participat la mai multe biserici baptiste.

Pe lângă Biserica Baptistă din Girișu Negru, care în anul 1947 avea 80 de membrii și 65 de aparținători, fratele Marian Teodor a păstorit și biserica din Borod, unde în anul 1947 erau 15 membrii și 11 aparținători.

 

Surse:

Otniel-Laurean Vereș

Arhive

Lumina Oradea

Pacea

vineri, 12 februarie 2021

Morocoș Nicolae 1950 – 1977, din Jucu

 


Fratele Nicu Morocoș s-a născut în ziua de 08 ianuarie 1950 într-o familie de credincioși baptiști, Nicolae si Lidia, în localitatea  Jucu de Jos, judetul Cluj.

Nicu a fost al doilea copil al familiei din cei patru, având o soră mai mare, Leontina,  născută în anul 1947, Emilia născută în anul 1955 și Elena-Daniela, născută în anul 1960.

Face clasele primare I-VIII în satul natal, după care se înscrie la Scoala Profesională 16 Februarie Cluj, 1965-1968. Împreuna cu familia frecventează Biserica Baptistă din localitate. În timpul școlii profesionale se înscrie în fanfara școlii, unde învață să cânte la clarinet, lucru care îl ajută să se implice în lucrarea din biserică, cântand la harmoniul bisericii. În vara anului  1967 fratele Ilie Staniste înființează o orchestră cu copiii bisericii, unde Nicu cânta la chitară, fiind un bun notist. Din copilărie iubește lucrarea din biserică, în care se implica pe masură ce creștea.

Dupa absolvirea școlii profesionale se angajează la U.R.L. 16 Februarie, unde lucrează pâna în anul 1974 ca frezor.

În toamna anului 1968 se înscrie la liceul seral, timp în care este nevoit să stea în Cluj în gazdă la  familia Ștefan Petru și Ana, în cartierul Dâmbul Rotund, aproape de Biserica Baptistă. În acest timp frecventează Biserica, unde se implică în lucrare și se hotărăște să facă legământ în apa botezului. Este refuzata cererea de botez de către împuternicitul Cultelor din acea vreme. Nu se lasă descurajat și în anul 1969,  la Bobotează, împreună cu alți tineri,   este botezat în Biserica Mănaștur, de către fratele Sfârlea, păstorul bisericii din Dâmbul Rotund.

În toamna anului 1969 pleacă în armată. Fiind pocăit, este dus la muncă în Socola, lângă Iași. Urmează o perioadă grea în viața lui, dar Dumnezeu îl ajută și în vara anului 1970 este mutat la Cluj. În timpul stagiului militar la Cluj, poate să își continuie liceul și lucrează tot la 16 Februarie (minunea lui Dumnezeu).

După terminarea liceului se hotărăște să se implice mai mult în lucrarea de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu  și se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti în anul 1974. Este admis la examen, împreuna cu Ioan Rusu (Nelu) și Mate Miklos, toti trei din Cluj.

În timpul vacanțelor este repartizat în bisericile din zona Cluj-Dej –Bistrița, unde predica Evanghelia. Este apreciat și iubit de frații din bisericile de la țară, pe care și el le  iubea și știa să-i asculte și să se coboare la nevoile lor. Era foarte ordonat și își scria schițele predicilor deosebit de aspectuos și bine, datate cu data si locul unde a predicat.

În anul 1977, la 4 martie, este surprins de cutremurul devastator, împreuna cu NeluRusu, unde amândoi pleacă la Cel pe care L-au slujit.

Slujba de înmormantare a fost ținută la Jucu, unde au participat colegi, profesori și mulți frați din bisericile în care a fost în perioada de practică. Prin aceasta am văzut cât a fost de iubit de cei care l-au cunoscut.

Mulțumesc foarte mult familiei Daniela și Constantin Podea pentru  biografia pe care mi-a pus-o la dispoziție. Sora Daniela este sora fratelui Nicu Morocoș.






Petrică Mânzat și Nicu Morocos în
02.01.1972 la bis.bapt.Bunesti.


Marincu Gaia 1889 - ? din Beregsău Mare


Fratele Gaia Marincu s-a născut în ziua de 17 februarie 1889 în localitatea Beregsău Mare, județul Timiș Torontal. Părinții se numeau Ioan și Ana, de religie ortodoxă și naționalitate română.

Studiază șase clase primare în localitatea natală.

În ziua de 15 octombrie 1907 se căsătorește în Beregsău Mare cu Ana, născută Costea. Domnul nu le-a dat copii, dar au căutat o fată orfană de 15 ani și dacă se vor înțelege bine din ambele părți, după un an o vor înfia.[1]

În anul 1911 este încorporat în armată de Cercul de Recrutare Timișoara și rămâne la vatră cu gradul de soldat.

Aude vestit Cuvântul Domnului  și urmează calea Domnului, iar în ziua de 20 ianuarie 1922 este botezat. În această comună Beregsău Mare, credința a fot primită din anul 1906, fiind printre primele Biserici Baptiste din acest ținut. În anul 1908 fratele Vasile Berbecar trece pe la această Biserică.

În ziua de 21 noiembrie 1929 este ordinat ca predicator pentru Biserica Creștină Baptistă din Beregsău Mare, unde erau 58 de membriI și 39 aparținători. Fratele locuia în localitatea Beregsău Mare la nr. 317.  

În anul 1939 trimite 150 lei pentru misiunea din Iugoslavia. În anul 1947 trimite la Uniune suma de 36.000 lei.

În anul 1939 o delegație în numele tuturor baptiștilor din ținutul Timiș s-a prezentat în audiență la Excelența Sa, domnul Rezident Regal al acestui ținut pentru a obține „Autorizația Comunității Baptiste de a face înmormântarea morților în rândul credincioșilor săi”. Au participat următorii frați: Dumitru Drăgilă, Vasile Torsan, Goga Dănilă, Mihai Muntean, Atanasie Pascu, Luguzan Teodor, Marincu Gaia, George Tcutsch, Calor Molnar, Dănilă Pascu și Moraru. Frații au obținut prin ajutorul Domnului ce au cerut.

Fratele Marincu Gaia a ajutat Biserica Creștină Baptistă din localitatea Bobda, județul Timiș, să-și construiască o casă de adunare. A făcut anunț la revista „Farul Creștin” pentru ajutor din partea fraților.

Surse:

Arhive

Adevărul

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Îndrumătorul Creștin Baptist



[1] Farul Creștin, Anul V, Nr. 9, 1 mai 1937, p. 11.

miercuri, 10 februarie 2021

Kloss Ion 1895 - ? din Craiova

 


Fratele Kloss Ion s-a născut în ziua de 15 decembrie 1895 în localitatea Craiova, județul Dolj. Părinții se numeau Toma și Sofia, născută Biuder, de religie protestantă, de etnie sași din Transilvania și naționalitate română.

Face patru clase primare și cursuri biblice.

În anul 1914 aude Cuvântul lui Dumnezeu și îl primește în inimă cu mare bucurie, primind botezul nou testamental în ziua de 19 aprilie 1914.

În anul 1917 este încorporat de Centrul de Recrutare Dolj, la Regimentul 7 Jandarmi și rămâne la vatră cu gradul de sergent.

În ziua de 26 august 1922 se căsătorește cu Ana, născută Velesney și Domnul le dă cinci copii, trei băieți și două fete: Gheorghe, născut în ziua în ziua de 6 mai 1923, Cornelia, născută în  15 martie 1925, Magdalena, născută în 11 februarie 1931, Petre,  născut în 10 februarie 1933 și Gabriel, născut în 6 septembrie 1935.

În ziua de 6 februarie 1927 fratele Kloss Ion a condus programul de tineret la deschiderea casei de rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste din Craiova. Programul festiv a fost condus de fratele Nicolae Sava din București.

În ziua de 24 octombrie 1936 este ordinat ca predicator pentru județele: Dolj, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, comisia de ordinare fiind compusă din frații: Nicolae Sava și Sezonov, cercul având un număr de 69 de membrii și 52 de aparținători. Fratele a locuit în Craiova, strada Craiovița nr. 49. Ordinarea coincide cu serbarea festivă de 10 ani de la deschiderea casei de rugăciune din Craiova.

Fratele  Kloss Ion împreună cu fratele său Toma, au întărit Biserica Creștină Baptistă din Craiova în timpul Primului Război Mondial, când unii frați au fost luați pe front, iar alte familii din biserică s-au mutat la țară. Familia Kloss Ion și Tomas aveau o firmă în zugrăveli și vopsit și căuta meseriași care erau frați în Domnul.

Formându-se Comunitatea Creștină Baptistă de Craiaova, fratele a fost ales ca președinte de Comunitate.

Din anul 1949, pe când era păstor la Biserica Creștină Baptistă din Craiova, nu mai am alte date. Dacă mă poate ajuta cineva să completez biografia, o să-i mulțumesc cuviincios.

Surse:

Alexa Popovici

Arhive

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Varvariuc Ion 1896 - ? din Obreja-Nouă

 


Fratele Varvariuc Ion s-a născut în ziua de 24 iunie 1896 în Obreja-Nouă, județul Bălți, ținutul Prut. Părinții se numeau Vasili și Agafia,  de confesiune ortodoxă, origine etnică ucrainiană și naționalitate română.

A făcut patru clase primare.

În anul 1918 este recrutat de Centrul de Recrutare Bălți. Serviciul militar l-a făcut sub drapelul Rusesc.

În ziua de 10 februarie 1914 se căsătorește cu Maria, născută în ziua de 5 martie 1897 și Domnul le-a dat trei băieți.

Aude Cuvântul Domnului și îl primește în inimă, iar în ziua de 20 iunie 1926 este botezat.

Dând dovadă că are dragoste, pasiune și râvnă pentru a predica Cuvântul, este ordinat ca predicator în ziua de 6 august 1934 pentru zece biserici baptiste din județul Bălți. Domiciliul îl avea în localitatea Obreja-Nouă, județul Bălți. Cercul de misiune al fratelui Varvariuc Ion cuprindea 242 de membrii și 301 aparținători, copii.

Surse:

Arhive