vineri, 19 martie 2021

Istoricul Biserici Baptiste din Seini, de Vasile Bel

 

Începutul mișcării baptiste în Seini

În regiunea Sătmar, misiunea baptistă a debutat în urma activității pionierilor Sándor Szabó, din Săcuieni, și Ádam Szűcs, predicator cercual din Vámospércs. Primul membru fondator a fost botezat la 24 septembrie 1904, de Ádam Szűcs. La 2 decembrie 1902, al doilea membru a fost botezat de Sándor Szabó, la Satu Mare. Odată cu stabilirea aici a colportorului de Biblii, Lőrinc Csordás și cu un nou botez, în 1912, s-a înființat adunarea din Satu Mare.

Lőrinc Csordás a intrat în lucrarea Domnului în jurul anului 1910, ca vânzător de Biblii, fiind prezent apoi la aproape toate înființările de biserici în zonele Valea Eriului și Sătmar. Astfel s-au înființat bisericile din Satu Mare), Berveni, Csenger, Boghiș, Szerdahely, Ghenci, Sanislău, Andrid, Bărsău de Sus, Tășnad.

Biserica Creștină Baptistă Maghiară

În Seini credința baptistă a venit prin fratele Botnar Béla care a fost plecat în America. Acolo vine în contact cu baptiștii, cu bisericile lor și constată că în programele,  în cadrul serviciilor divine ale acestora, Biblia are un rol mult mai deosebit și mult mai important decât în alte biserici. Se hotărăşte să citească Biblia, să frecventeze biserica baptistă și Domnul îi schimbă gândurile şi inima, așa că decide, să pună în aplicare ceea



ce a citit și se botează, după cum scrie că au făcut apostolii în vremea lor. Se reîntoarce acasă, la Seini,  în anul 1908 un an de referință pentru biserica Baptistă. Fratele proaspăt reîntors pe meleagurile natale a început a povesti în familie, vecinilor, tuturor oamenilor, despre noua lui credință și în anul 1909 are deja 3  suflete care primesc credința în Dumnezeu și se botează. Acestea sunt: Ari Borișka, Țopa Tereza Iulișka și Barta Imbre. Cu aceste 4 nume s-a format prima Biserică Creștină Baptistă de limbă maghiară din Seini.

În anul 1912 erau câteva suflete care voiau să facă pasul întoarcerii spre Dumnezeu. Acestea sunt Nagy Mihai cu soția Erjo și Naghi Iuliana. Ei sunt botezați de către fratele Adam Szucs venit din Ungaria.

Fratele Barta Imbre a donat o parte din casa lui situată pe strada Intre Seinel, grupului de credincioși baptiști pentru a le servi ca loc de adunare.  În conformitate cu legislația Ungară aprobată de Onoratul Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice din Regiunea Ungară în baza articolului XLII și 7 din 1895 prin Ord. nr. 77092 la  2 noiembrie 1905 și publicat în Gazeta Oficială pentru a primi autorizaţie de funcţionare, bisericile baptiste trebuiau să aibă casă de rugăciune proprie sau în chirie.  În anii următori Biserica Creștină Baptistă de limbă Maghiară crește și se dezvoltă dar într-o măsură mai mică, fiind trecută cu vederea de către istoricii maghiari, acesta credem că este şi motivul pentru care avem puţine date referitoare la destinul ei în decursul anilor.

Ca şi lucrători vrednici îi amintim pe următorii frați: Adam Szucs, Farkaș Iosif, Covacs Lajos, Nagy Lajos și Blaj Andrei. Acești frați lucrători erau din zona Oradea, Valea lui Mihai și Satu Mare, ei lucrând mai mult printre cei de naționalitate maghiară.

Ádám Szűcs s-a născut la 31 decembrie 1877, la Șepreuș, într-o familie de țărani. S-a convertit în urma activității de misionariat începute de János Lajos, în județul Arad. A fost botezat de Mihai Cornea, la 7 septembrie 1897, în localitatea Marca. S-a format de tânăr în lucrarea spirituală de pionierat, ca ucenic al lui János Lajos. A predicat Cuvântul Domnului în zona localității Ineu, atât în română cât și-n maghiară. În anul 1900 a fost ordinat ca predicator al cercului Cermei, unde a activat cu rezultate deosebite, în ciuda persecuțiilor. De aici a fost chemat, în 1911, în cercul Vámospércs. Cercul în care a lucrat timp de 10 ani (1911-1921), se întindea până în Sătmar. Între 1912-1919  a vizitat adunarea din Satu Mare și cercul sătmărean, care atunci se forma. După împărțirea de la Trianon, a rămas la Vámospércs (în Ungaria), unde, în 1921, la 44 de ani, și-a încheiat alergarea pe acest pământ.

Nagy Lajos a lucrat în zona Satu Mare, Seini, Baia Mare și împrejurimi între anii 1921 – 1924.

La recensământul din anul 1930 numărul baptiștilor era 30 de persoane iar la cel făcut sub ocupația maghiară din 1941 comunitatea baptistă număra 35 de membri.

În anul 1959 erau doar 11 membri și 2 aparținători.  După cum putem vedea, numărul membrilor din biserica maghiară scade, pentru că unii frați se alipesc baptiștilor români.

În anul 1960 biserica număra 11 membri și avea diacon ales pe Nagy Alexandru.

Dintr-un registru al Arhivelor Naționale din Baia Mare în care este ţinută evidența pastorilor români și maghiari din zona noastră, aflăm că la data de 7 noiembrie 1961, Biserica Baptistă Maghiară nu era arondată la nici un păstor din zonă. Fratele Szilagy Anton locuia în Valea lui Mihai și venea până la Carei și Satu Mare, iar fratele Budai Ludovic locuia în Baia Mare și deservea Bisericile Baptiste Maghiare din: Baia Mare II, Coltău și Orașul Nou.  Acestea din urmă sunt ultimele date pe care le avem, treptat, treptat biserica maghiară  dizolvându-se, până în zilele noastre, în anul 2020, când aceasta nu mai există. Mulțumim Domnului şi fraţilor maghiari, care au aprins lumina Evangheliei în această localitate frumoasă, în care arde în continuare cu îndrăzneală, făclia credinţei .

 

Biserica Creștină Baptistă Română



Biserica Creștină Baptistă din Râturile Medieșului Aurit, județul Satu Mare, a fost înființată în anul 1924, cea din Apa în anul 1929 iar din anul 1930 au avut locaș de închinare,  alte biserici ce s-au înființat înaintea Seiniului.

Într-o scrisoare pe care o trimite fratele Nicolae Miclăuș președintele Comunității Baptiste Satu Mare către Secretarului General al Uniunii, Ioan Cocuț, printre altele spune: „Am fost într-o comună, Seini, și am organizat o biserică, cred că ați primit ceva din partea lor. Au aparținut la Arad, calea Bihor 13, acum aparțin de Uniune”.  Ceea ce spune Nicolae Miclăuș, este că baptiștii români din Seini prin intermediul fratelui Vaida Ioan, au făcut cerere de recunoaștere înainte de anul 1935, pentru că atunci Uniunea a  fost divizată și Uniunea Veche a avut sediul la Arad iar în anul 1935 s-au reunit cele două Uniuni la un Congres.

Într-un alt document datat anul 1938 din dosarul 39, fără nicio altă dată pe el, dar semnat de către Nicolae Miclăuș, este menţionat faptul că, fratele Vaida Ioan este lucrător neordinat la Seini. Un alt indiciu care certifică că Biserica Creștină Baptistă de limbă română s-a înființat în jurul anului 1935 este şi faptul că, fratele Vaida Ioan trimite la Uniune în anul 1938  suma de 50 de lei contribuția pentru Uniune.

Biserica Creștină Baptistă Română din Seini primește Autorizația de funcționare în ziua de 19 martie 1938 având ca lucrător în biserică pe fratele Vaida Ioan. Sora Margareta Pustai, fiica fratelui Vaida, care locuiește la Baia Mare mi-a relatat că tatăl dânsei era foarte activ și predica Evenghelia atât la Seini, dar și în bisericile din jur până la Oarța de Sus și în toată zona aceea.

Fratele Vaida Ioan s-a născut în anul 1894 în Seini. Fiind recrutat a fost trimis să-şi facă stagiul militar în Timișoara, unde aude Cuvântul lui Dumnezeu,  îl primește în inimă cu bucurie și este botezat de fratele Bordaș Ștefan în anul 1921. Revenind acasă, în localitatea Seini se alătură Bisericii Creștine Baptiste de limbă Maghiară din Seini. În anul 1923 se căsătorește cu sora Nagy Iuliana, formând o familie mixtă româno-maghiară. Fratele a lucrat la Fabrica de drojdie din Seini.

Anul 1945 este cel din care începem să avem tot mai multe informații. În ziua de 17 septembrie 1945 se botează Maria Murg, botezul fiind oficiat de către fratele Miclăuș Nicolae. Mama surorii, Floare Muscan, este şi ea cercetată de Cuvântul Domnului, frecventează adunarea micului grup de baptiști și se hotărăște să-L urmeze pe Domnul Isus, încheind un legământ în apa botezului. În ziua de 20 august 1947 este botezată în localitatea Ardud, județul Satu Mare, de către fratele Miclăuș Nicolae. A făcut parte din membrii fondatori ai Bisericii Creștine Baptiste din Seini.

Din anul 1947 datează primele cifre statistice găsite în diferite arhive. În acest an Biserica era compusă dintr-un număr de 15 membri botezați.

Situația statistică pe anul 1948 era următoarea: la data de 10 iulie 1948 Biserica avea 8 membri, pe parcursul anului s-au mai adăugat 2 prin botez, 2 frați au venit cu bilet membral și încă 2 frați din alte localități. La 31 decembrie au fost 14 membri, 5 aparținători, în total 19 persoane. Botezul s-a ținut în ziua de 18 iulie 1948 și a fost oficiat de către fratele Miclăuș Nicolae.

Un alt botez a avut loc în ziua de 18 iulie 1948 la râul Someș, unde s-au botezat 11 suflete. Botezul a fost oficiat de acelaşi frate, Nicolae Miclăuș. Programul a fost împodobit de tineretul din Seini dar și  de cel venit din zonă.

Dintr-un tabel întocmit în ziua de 13 februarie 1949, de fratele Nicolae Miclăuș, președintele Comunității Baptiste Satu Mare și secretarul, Galic Goloman,  rezultă următoarele date pentru Biserica Creștină Baptistă din Seini, județul Satu Mare: Biserica avea un număr de 14 membri și 5 aparținători, adică copii sau prieteni și fratele Vaida Ioan era președintele bisericii. Biserica se aduna într-un locaș închiriat.

În anul 1952 Biserica avea ca păstor pe fratele Costin Mihai din Baia Mare.

În anul 1954 biserica avea 20 de membri iar ca şi  păstor pe fratele Ghiță Alexandru, păstor regional care avea în păstorire un cerc foarte extins. Pentru organele de stat fratele Ghiță era: „De origine muncitorească, atașat, loial, sprijinește acțiunile de Stat și locale”.

În anul 1957 Biserica Creștină Baptistă din Seini avea 27  de membri conform unei statistici făcută de Uniunea Baptistă din România.

La data de 1 ianuarie 1959 biserica avea un număr de 22 membri botezați și 16 aparținători, adică copii și prieteni care frecventau biserica.

În anul 1960 comitetul era compus din 6 persoane, printre care și o femeie, sora Murgu Maria ca membru, iar biserica avea 29 de membri.

Într-un registru de la Arhivele Naționale din Baia Mare, care ţinea evidența pastorilor români și maghiari, situația la la data de 7 noiembrie 1961 în Seini se prezenta în felul următor: Miclăuș Nicolae era păstor deservent având legitimația cu numărul 53 din 7 noiembrie 1961, Muscan Petru era responsabil și biserica avea 38 de membri. Numărul autorizației era 233 din 7 noiembrie 1961.

 

În anul 1971 biserica se aduna pe strada Crișan,  numărul 17 și avea un număr  de 40 de membri. Numele păstorului era Reștea Moise care mai păstorea Bisericile Baptiste din Oarța de Sus, Băsăști și Săliște. În acea perioadă fratele locuia în Sighet, dar nu era păstor la Biserica Baptistă de acolo din cauza unor probleme de familie. Postul de la Sighet era vacant ca și la celelalte biserici din zonă.

În anul 1972 erau 46 membri și 31 aparținători iar filialele ce aparțineau de Seini erau: Ardusat 7 membri, Pomi 2 membri și Bârsău 4 membri. Totalul baptiștilor în jurul Seiniului era de 59 membri. Acestea sunt date trimise de Biserica Creștină Baptistă Seini, strada Crișan nr. 17 din 31 octombrie 1972.

În anul 1973 biserica avea un număr de 40 de membri și un cor compus din 16 membri dirijat de fratele Sava Ioan.

Inspectorul principal territorial al judeţului Maramureș, Alexa Augustin declară într-un document din data de 20 octombrie 1974 că numărul membrilor Biserici Creștine Baptiste din Seini este de 70.

În anul 1975 Biserica Baptistă Seini aparținea de cercul Oarța de Sus împreună cu Bisericile Baptiste din Corni, Ciuta, Băsăști și Săliște. Biserica din Seini avea în anul 1975, 70 de membri și 45 de aparținători. Tot acest cerc avea 209 membri și 117 de aparținători.

La Adunarea Generală a Bisericii Creștine Baptiste Seini de la data de 16 aprilie 1980, se solicită începerea demersurilor pentru aprobarea întăbulării imobilului cumpărat, pentru care actele s-au depus de mai mulți ani și nu s-a primit răspuns de la autorități.

Fratele păstor Rusu Simion de la Baia Mare a îndemnat bisericile baptiste din: Oarța de Sus, Corni, Băsăști, Săliște și Seini să formeze un cerc, în felul acesta le va fi mai ușor să primească un păstor, care să se ocupe doar de acest cerc. Fratele Rusu Simion a pledat, a garantat pentru  acest cerc, i-a ajutat pe credincioşi, încă de la venirea dumnealui la Baia Mare în anul 1971, deoarece acest cerc nu avea păstor de 20 de ani.

Cercul „Oarța de Sus” cum s-a numit, trimite o scrisoare către Comunitatea Creștină Baptistă de Cluj în ziua de 5 iunie 1982, înregistrată cu numărul 142. Conținutul scrisorii este redat în întregime:

        „Biserica Creştină Baptistă Oarţa de Sus,

                                Către Comunitatea Creştină Baptistă Cluj,

  Nr. 142, 5 iunie 1982.

Noi, credincioşii creştini baptişti din Cercul Oarţa de Sus, compus din următoarele biserici:

1. Biserica Oarţa de Sus.

2. Biserica Corni.

3. Biserica Băseşti /Sălişte.

4. Biserica Seini.

Aceste biserici au în total un număr de aproape 170 membri.

Sunt aproape 20 de ani, de când aceste biserici nu au pastor.

De 10 ani ne girează fr. Rusu, pastorul bisericii din Baia Mare, care fiind foarte ocupat, ne vizitează foarte rar deşi ar fi mare nevoie fiind un teren foarte bun de lucru.

Având în vedere că din biserica noastră avem pe fr. Zaharia Ioan şi din judeţul nostru pe fr. Tincu Ilie – Cornel, care în curând vor termina Seminarul Teologic.

Vă rugăm în mod insistent să binevoiţi a ne aproba pe fratele Zaharia Ioan ca pastor al Cercului nostru de activitate, care se bucură de o deosebită stimă atât din partea bisericilor din acest cerc cât şi din partea oamenilor din afară şi sperăm că Dumnezeu va binecuvânta lucrarea Sa.

Venind fr. Zaharia Ioan ca pastor al Cercului nostru de activitate ar fi rezolvată şi problema casei pastorale, părinţii fratelui având o locuinţă frumoasă, bună şi i-ar putea ajuta la bătrâneţe.

Dacă sub nicio formă fr. Zaharia Ioan n-ar vrea să vină, atunci vă rugăm în mod insistent să ne aprobaţi ca pastor pe fratele Tincu Ilie – Cornel, care la fel este de iubit şi apreciat de bisericile noastre.

Dorim şi noi cu orice preţ să avem pastorul Cercului nostru, pentru ca lucrarea Domnului să progreseze tot mai mult şi în bisericile noastre şi să ajungem şi noi ca după atâţia ani să fim mulţumiţi.

Menţionăm că vom asigura salariul cuvenit noului pastor, ca să nu ducă lipsă.

Să ştiţi că bisericile noastre ar rămâne foarte nemulţumite, dacă nu ne-aţi trimite în anul acesta pastor, iar lucrarea Domnului în bisericile noastre, ar lăsa mult de dorit.

Încredinţaţi că vom fi înţeleşi şi că această mare problemă a bisericilor noastre va fi în curând rezolvată,

  Vă salutăm cu deosebită stimă şi dragoste frăţească!

            Ai Dvs. fraţi în Hristos Isus!

Diacon ordinat,                                         Casier,                                         Secretar,

Zaharia Petru                                             Zaharie C.                                  Buruian S.”

În urma scrisorii trimise este primit un răspuns parțial rezonabil, în urma căruia este repartizat aici, fratele Duțu Vasile, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București. Este primul păstor stabilit la Seini, care lucrează în tot cercul de biserici.

În anul 1985 biserica număra 96 de membri, urmând ca în anul 1992 biserica să înregistreze o scădere, având 51 de membri.

Frații s-au bucurat de un botez în ziua de 2 iunie 1995, atunci când 6 suflete au încheiat legământ în apa botezului. Botezul a fost oficiat de fratele Iosif Morcan, păstorul de la Baia Mare, care a fost ajutat de fratele Viorel Dumitru, student la acea vreme.

În ziua de 27 octombrie 1996, fratele Viorel Dumitru, absolvent al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti este ordinat ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Seini. Comisia de ordinare a fost compusă din frații păstori: Iosif Morcan, Simion Rusu și Ioan Zaharia.

Ziua de 12 octombrie 1997 a avut o însemnătate deosebită, cu prilejul celebrării a  50 de ani de la înființarea bisericii în anul 1947, evenimentul fiind marcat printr-o frumoasă şi înălţătoare serbare. Au fost prezenți şi fraţii Iosif Miclăuș, fiul păstorului Nicolae Miclăuș, Petrică Grel. Acești doi fraţi au fost activi în lucrare, atunci când biserica baptistă română a luat fiinţă. Au mai participat fratele Vasile Duțu fost păstor iar fratele Viorel Dumitru a condus programul.

În anul 2000 Biserica Creștină Baptistă din Seini se  mai măreşte cu încă 8 persoane care au depus mărturie în apa botezului. Botezul a fost oficiat de către fratele Viorel Dumitru, fiind ajutat de fratele Cornel Ardelean.

 În anul 2003 comitetul bisericii se orientează spre un alt păstor, în persoana fratelui Daniel Corbuț de la Oradea, care păstorește frumoasa comunitate baptistă seineană până în anul 2007. În acest mandat al fratelui Corbuţ, s-a format la iniţiativa dânsului, corul bisericii.

Ziua de 21 august 2005 aduce din nou bucurie în biserica ,,Golgota” prin 8 persoane, care şi-au mărturisit credința lor în apa botezului. Botezul a fost oficiat de fratele păstor Daniel Corbuț, ajutat de de fratele Cristian Mihoc de la Botoșani. Programul a fost împodobit de un grup de tineri veniți de la Baia Mare.

După 2007, biserica rămâne iarăşi fără de păstor, dar nu pentru mult timp. Dumnezeu rezolvă şi această problemă prin venirea la păstorirea bisericii a fratelui Iosif Morcan, care a păstorit fără de cusur biserica până în anul 2019.

În ziua de 5 august 2007 într-un frumos botez, 4 suflete  și-au predat viața în mâna Domnului. Botezul a fost oficiat de fratele Iosif Morcan, păstor al bisericii.

În anul 2010 biserica a avut parte de un alt botez, de această dată cu 10 persoane care L-au mărturisit pe Domnul în apa botezului. Botezul a fost oficiat de acelaşi frate Iosif Morcan, păstorul Bisericii. Tot în acest an biserica a sărbătorit 100 de ani de existenţă baptistă în acest orășel.

În ziua de 6 octombrie 2019 Adunarea Generală a Bisericii Baptiste din Seini condusă de fratele prezbiter Muscan Remus aleg ca păstor al bisericii pe fratele Daniel Luca. Mai multe date despre fratele Daniel la capitolul „Păstori”. În acest an Biserica Creștină baptistă „Golgota” din Seini număra 83 de membri.

 

Preluate din carteaO casă de rugăciune pentru toate neamurile Monografia Bisericii Creștine Baptiste din Seini” de Vasile Bel



2 comentarii:

  1. Sarbu Nicu Adrian19 martie 2021 la 21:35

    Foarte interesant istoricul bisericii din Seini. Am fost în această biserică prin anii 90 (după revoluție) pentru că fr Vasile Duțu,a venit ca pastor în biserica noastră din Orșova după ce fr Gherman Vasile a fost asasinat de securitate în 1988. Îmi aduc aminte că am adus un Aro plin cu Biblii de la Seini cu tatăl meu și fr Duțu.
    Mulțumim fr Vasile ptr tot ce faceți.
    Dumnezeu să vă răsplătească efortul !!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu fratele Duțu am fost foarte apropiați.
    Biografia dumnealui am făcut-o.
    https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2019/05/dutu-vasile-1951-2014-din-bolbosi.html?fbclid=IwAR2-8t2dFXxOSrmf1apZ4DCRokGcgoDaWmyUDUYWdUeTZjVgUXu54ICBu1g

    RăspundețiȘtergere