miercuri, 13 octombrie 2021

Cetean Daniel 1936 – 1993 din Moreni

 


Fratele Daniel Cetean s-a născut în ziua de 24 ianuarie 1936, părinții i s-au numit Ioan și Ioana, credincioși baptiști.

Fiind convins că ceea ce spune Dumnezeu prin Fiul Său Isus Cristos este adevărat și trebuie împlinit a fost botezat în ziua de 25 iunie 1954 de către fratele Mardare în orașul Simeria.

În anul 1956 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București și îl absolvă în anul 1960.

După terminarea Seminarului fratele Daniel Cetean a fost ales ca diacon al Bisericii Creștin Baptiste din Teliucu Inferior. Nu a intrat în lucrarea de păstor, ci s-a angajat la un serviciu de stat, dar cu toate acestea mergea în lucrarea Domnului acolo unde era nevoie. A participat la Conferințele cu păstori de la Comunitatea Creștină Brașov fiind reprezentantul bisericii din Hunedoara.

 În anul 1985 intră în lucrare ca păstor  și slujește în Bisericile Creștin Baptiste din: Teliuc, Simeria, Arad-Șega, între anii 1982 – 1984, Cugir, Balomir, Acmar, Blandiana și Pestișul Mare.

Fratele Daniel Cetean se căsătorește cu Doina și Domnul le-a dat doi copii: Ovidiu și Marius pe care i-au crescut, educat și îndrumat pe calea credinței.

La vârsta de 57 de ani în ziua de 04 februarie 1993 Domnul îl cheamă acasă în Împărăția Lui Veșnică.

Surse:

Arhive

Creștinul Azi

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu