joi, 18 aprilie 2024

Influența atotpătrunzătoare a Crucii - de Stott, W. John

  


Acest articol este luat din cartea Crucea lui Hristos, de Stott, W. John, p. 335-348. Prima parte a articolului este publicat de revista: „Forum Apologetic Român” (FAR) vezi AICI și continuă cu ajutorul Domnului pe blogul „Istorie Baptistă”. Se apropie zilele de sărbătoare când vom medita mai mult și profund la ce a făcut Dumnezeu pentru noi, prin Isus Cristos Domnul. Profetul Isaia ne spune că Domnul Isus a luat asupra Lui povara păcatelor noastre și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Isaia 53. Iar apostolul Petru spune: „12. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele apostolilor 4:12).

Vă doresc lecturare plăcută!

Șapte afirmații din Epistola către Galateni

În concluzie, pentru a sublinia influența atotpătrunzătoare a crucii și anume faptul că nu o putem elimina din niciun domeniu al gândirii și al trăirii noastre, va trebui să cercetăm Epistola lui Pavel către Galateni. Avem două motive importante pentru a alege tocmai această epistolă. În primul rând, se susține că este prima lui epistolă. Acesta nu este locul potrivit în care să evaluăm argumentele pro și contra a teoriilor care vorbesc despre bisericile din Galatia de Sud și din Galatia de Nord. Similaritățile dintre această epistolă și Epistola către Romani pot sugera că a fost scrisă mai târziu, dar situația reflectată în Galateni se potrivește mai bine cronologiei Faptelor și favorizează puternic o dată mai timpurie. În cazul acesta, epistola a fost scrisă aproximativ în anul 48 d. Cr., la 15 ani după moartea și învierea lui Isus. În cel de-al doilea rând, Evanghelia după Pavel pe care o găsim în Galateni (și pe care el o apără împreună cu autoritatea de apostol pe care susține că o are de la Dumnezeu, nu de la oameni) își concentrează asupra crucii. Într-adevăr, epistola conține câteva afirmații despre moartea lui Isus care ne uimesc, fiecare din ele aruncând lumină asupra unui anumit aspect al ei. Când le punem împreună, căpătăm o înțelegere deosebit de amănunțită cu privire la influența atotpătrunzătoare a crucii.

1.Crucea și mântuirea (1: 3-5)

               ,,Har și pace vouă de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Isus Cristos! El S-a dat pe Sine  Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.”

Aceste cuvinte fac parte din formula de salut cu care Pavel își începe epistola. În mod normal, un asemenea salut ar trebui să fie degajat sau convențional. Dar Pavel se folosește de el pentru a face o afirmație teologică deosebit de echilibrată despre cruce, lucru ce indică în avans care va fi tema de care se va ocupa el în această epistolă.

În primul rând, moartea lui Isus a fost atât voluntară cât și hotărâtă. Pe de-o parte, El ,,S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre”, de bună voie și nesilit de nimeni. Pe de altă parte, atitudinea Lui de a Se da pe Sine a fost ,,după voia Dumnezeului și Tatălui nostru”. Dumnezeu Tatăl a pus la cale și a voit moartea Fiului Său și a prezis-o în Scripturile Vechiului Testament. Cu toate acestea, Isus a acceptat acest plan de bună voie. El și-a supus voința voii Tatălui Său.

În al doilea rând, moartea lui Isus a fost pentru păcatele noastre. Peste tot în Scripturi, păcatul și moartea sunt două noțiuni integral legate una de cealaltă ca și cauză și efect, așa cum am văzut. De obicei, cel care păcătuiește și cel care moare sunt una și aceeași persoană. Aici însă, cu toate că păcatele sunt ale noastre, moartea este a lui Cristos. El a murit pentru păcatele noastre, purtând pedeapsa lor în locul nostru.

În al treilea rând, scopul morții lui Isus a fost acela de a ne salva pe noi. Mântuirea este o operație de salvare, în beneficiul celor a căror stare este atât de jalnică încât ei nu se mai pot salva pe ei înșiși. În cazul nostru, El a murit ca să ne scape ,,din acest veac rău”. Întrucât Cristos a inaugurat veacul cel nou, în prezent cele două veacuri se suprapun. Dar El a murit să ne scape din veacul cel vechi și să ne asigure transferul în veacul cel nou, așa încât să trăim de pe acum viața veacului viitor.

În al patrulea rând, rezultatul prezent al morții lui Isus este har și pace. ,,Harul” este favoarea lui gratuită și nemeritată, iar ,,pacea” este reconcilierea cu El și cu ceilalți oameni pe care a realizat-o harul. Viața veacului viitor este viața harului și a păcii. Pavel continuă să se refere la această viață în versetele următoare, în care își exprimă uimirea că galatenii s-au lepădat atât de repede de Cel care i-a chemat ,,prin harul lui Cristos” (v.6). Căci chemarea lui Dumnezeu este o chemare a harului și Evanghelia lui Dumnezeu este Evanghelia harului.

În al cincilea rând, rezultatul veșnic al morții lui Isus este că Dumnezeu va fi proslăvit în veci. Faptul că în versetele 3-5 harul este asociat cu slava, ca parte a aceleiași fraze (în original avem ,,... după voia Dumnezeului nostru și Tatăl a căruia să-I fie slava...”, (v. 4-5), n.tr.), este uimitor. Harul vine de la Dumnezeu; slava I se cuvine lui Dumnezeu. Întreaga teologie creștină este încapsulată în acest verset.

Aici se află deci, într-o singură propoziție sugestivă, prima afirmație a lui Pavel din Galateni cu privire la cruce. Cu toate că a fost hotărât din veșnicie de Tatăl, Isus S-a dat de bună voie pentru noi. Moartea Lui a fost o pedeapsă pentru păcatele noastre, iar scopul ei a fost acela de a ne scăpa de sub puterea veacului cel vechi și a ne transfera în veacul cel nou, în care primim harul și pacea acum, iar Dumnezeu primește slava în veci.

 

2. Crucea și experiența (2:19-21)

               ,,Căci eu prin Lege am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă îndreptățirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Cristos.”

 

Dacă nu am fi deja familiarizați cu versetul 20, am fi șocați destul de puternic. Faptul că Isus Cristos a fost răstignit sub Pilat din Pont este dovedit din punct de vedere istoric; dar oare ce a vrut să spună Pavel atunci când a scris că el a fost răstignit împreună cu Cristos? Din punct de vedere fizic el nu a fost răstignit, iar ca fapt spiritual era greu de înțeles.

Trebuie să analizăm contextul. În general, versetele 15-21 se ocupă de îndreptățire, despre felul în care un Dumnezeu poate să-l declare îndreptățit pe un om nelegiuit. Dar într-un înțeles mai restrâns, ele afirmă că păcătoșii sunt îndreptățiți nu de către Lege (amintită de 7 ori), ci de către harul lui Dumnezeu, prin credință. Apostolul insistă de trei ori în versetul 16 că nimeni nu poate fi îndreptățit de către Lege. Cu greu ar fi putut cineva să afirme cu și mai multă fermitate imposibilitatea îndreptățirii de sine, adică, de a câștiga favoarea lui Dumnezeu respectând Legea. De ce acest lucru? Datorită faptului că Legea condamnă păcatul și stabilește pedepsirea lui cu moartea. Așadar, menirea Legii este aceea de a condamna, nu de a îndreptăți.

Dacă Legea strigă să fiu condamnat la moarte ca un călcător al Legii, cum pot fi eu îndreptățit? Numai prin satisfacerea cerințelor Legii și murind așa cum pretinde ea. Dacă ar fi însă ca eu însumi să fac lucrul acesta, acesta ar fi sfârșitul meu. Așadar, Dumnezeu mi-a pus la dispoziție o altă cale. Cristos a purtat pedeapsa pentru încălcarea Legii de către mine, și binecuvântarea care a rezultat din ceea ce a făcut El a devenit a mea, întrucât eu sunt unit cu El. Fiind una cu Cristos, eu pot să spun: ,,Am murit față de Lege” (v.19), satisfăcând cerințele ei, întrucât ,,am fost răstignit împreună cu Cristos și... Cristos trăiește în mine” (v.20).

Ca și în Romani 6, și în Galateni 2, afirmarea morții și a învierii noastre împreună cu Cristos constituie răspunsul pe care-l dă Pavel acuzațiilor adus de antinomianism. Deci, nimeni nu poate fi îndreptățit prin respectarea Legii. Dar lucrul acesta nu înseamnă că eu sunt liber să calc Legea. Dimpotrivă, este de neconceput ca eu să continui să trăiesc în păcat. De ce? Fiindcă am murit; am fost răstignit împreună cu Cristos; vechea mea viață de păcat a primit condamnarea pe care a meritat-o. În consecință, eu (eu cel vechi, păcătos și vinovat) numai trăiesc. Dar Cristos trăiește în mine. Sau, întrucât în adevăratul sens al cuvântului, eu încă trăiesc, pot spune că viața pe care o trăiesc acum este cu totul diferită. Cel care nu mai trăiește sunt ,,eu” cel vechi (păcătos, răzvrătit, vinovat). ,,Eu” cel nou (îndreptățit și ieșit de sub condamnare) sunt cel care trăiește prin credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine.

Este important să înțelegem că Pavel se referă la moartea și învierea lui Cristos, și la moartea și învierea noastră, uniți fiind cu El. El exprimă același adevăr în două feluri. Cu privire la moartea vieții noastre celei vechi, el poate spune atât că ,,m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” cât și ,,Eu am murit... Am fost răstignit împreună cu Cristos”. Cu privire la învierea la o nouă viață, el poate spune atât că ,,Cristos trăiește în mine” cât și ,,Trăiesc pentru Dumnezeu” (v.19) sau ,,trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu” (v.20).

Ca să recapitulăm, Cristos a murit pentru mine și eu am murit cu El, satisfăcând cerințele Legii și plătind pedeapsa binemeritată a păcatului. Apoi Cristos înviază din nou și trăiește, iar eu trăiesc prin El, făcându-mă părtaș al învierii Sale. Deci îndreptățirea prin credință atunci, nu pune deoparte harul lui Dumnezeu (v.21). Dar nici nu trage o concluzie greșită cu privire la înmulțirea lui (după cum se arată în Romani 6), spunând că ,,unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult”. Nu, îndreptățirea prin credință subliniază importanța harului lui Dumnezeu, spunând că ea se face numai prin har. Noțiunea de îndreptățire prin Lege este cea care nu ține cont de harul lui Dumnezeu, căci dacă prin respectarea Legii ar putea fi atinsă o stare după voia lui Dumnezeu, atunci moartea lui Cristos a fost zadarnică.

 

3. Crucea și propovăduirea (3:1-3)

                     ,, O, galateni nechibzuiți! Cine v-a fermecat pe voi înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Cristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să știu de la voi: Prin faptele Legii ați primit voi Duhul, ori prin auzirea credinței? Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească?”

Pavel tocmai a descris (în 2:11-14) disputa publică pe care a avut-o cu Petru în Antiohia, căci Petru s-a retras de la masa părtășiei cu creștini neevrei, contrazicând în felul acesta faptul că Dumnezeu i-a primit și pe aceștia prin harul Său. El a recapitulat în continuare argumentele pe care le-a folosit ca să-l îndrepte pe Petru, pentru a dovedi doctrina îndreptățirii prin credință. Acum, el izbucnește ca o expresie a profundei indignări. Îi acuză pe galateni de nesăbuință. De două ori folosește cuvântul ,,nechibzuiți” (anoetos, care înseamnă a duce lipsă de nous, adică de inteligență. Nesăbuința lor era un lucru atât de străin lor și atât de inacceptabil, încât el îi întreabă cine i-a ,,vrăjit”. El deduce că ei trebuie să fi fost vrăjiți, probabil ce Șarpele cel vechi, deși negreșit aceasta s-a întâmplat prin învățătorii mincinoși. Căci felul în care ei au denaturat Evanghelia este complet incompatibil cu ceea ce au auzit ei de la Pavel și Barnaba. De aceea, el le aduce aminte de felul în care le-a predicat el când a fost între ei. El le-a ,,zugrăvit” pe Isus Cristos înaintea ochilor lor, așa cum era răstignit pentru ei. Atunci cum puteau ei să-și imagineze că după ce au început viața de creștini prin credința în Cristos cel răstignit, mai era necesar să continue să trăiască prin faptele lor?

Există multe lucruri care pot fi învățate din textul acesta cu privire la propovăduirea Evangheliei.

În primul rând, propovăduirea Evangheliei este propovăduirea crucii. Este adevărat, mai trebuie adăugată învierea (1:1; 2:19; 20). Tot la fel trebuie propovăduită și nașterea lui Isus din femeie și nașterea Lui sub Lege (4:4). Dar, în esența ei, Evanghelia este Vestea Bună despre Cristos cel răstignit.

În al doilea rând, propovăduirea Evangheliei este propovăduirea vizuală a crucii. Pavel a folosit un verb deosebit, prographo. De obicei înțelesul lui este ,,a scrie la o dată anterioară” cum ar fi în ,,despre care vă scrisesem...” (Efeseni 3 –3). Dar grapho poate însemna uneori a desena sau a picta, și nu a scrie, iar pro poate avea înțelesul de ,,înainte” în spațiu (înaintea ochilor noștri), nu numai în timp (la o dată anterioară). Așadar, Pavel aseamănă aici propovăduirea Evangheliei ori cu o picătură uriașă pe o canava (pânză) ori cu o placardă care afișează în mod public un anunț sau un avertisment. Subiectul picturii sale sau a placardei a fost Isus Cristos pe cruce. Desigur, n-a fost un tablou adevărat; tabloul a fost creat prin cuvinte. Și totuși a fost atât de vizual, atât de viu, în influența pe care a avut-o asupra imaginației lor, încât placarda a fost prezentată ,,înaintea ochilor” lor. Una dintre cele mai mari arte sau talente în propovăduirea Evangheliei este acela de a schimba urechile oamenilor în ochi, și de a-i face să vadă lucrurile despre care vorbim.

În al treilea rând, predicarea Evangheliei proclamă crucea vizual ca o realitate prezentă. Isus Cristos a fost răstignit cu cel puțin 15 ani înainte de a scrie Pavel, iar, în cazul nostru, în urmă cu aproximativ două milenii. Ceea ce a făcut Pavel prin propovăduirea lui (și trebuie să facem și noi prin a noastră) a fost să aducă acel eveniment din trecut în prezent. Atât propovăduirea Cuvântului cât și administrarea sacramentelor pot face lucrul acesta. Ele pot să treacă peste bariera timpului și să facă din evenimentele trecute realități prezente în așa fel încât oamenii să reacționeze pozitiv la ele. Putem spune aproape sigur că niciunul din cititorii lui Pavel nu a fost prezent la răstignirea lui Isus; și totuși propovăduirea lui Pavel aduce această scenă a răstignirii înaintea ochilor lor așa încât ei o pot vedea, și în experiența lor de zi cu zi, așa încât ei trebuie ori s-o accepte ori s-o respingă.

În al patrulea rând, predicarea Evangheliei proclamă crucea ca o realitate vizuală, prezentă și permanentă. Căci ceea ce trebuie să prezentăm ca o placardă înaintea ochilor oamenilor ( ca și Pavel) nu este numai un Cristos staurõtheis (la perfect compus) ci un Cristos estauromenos (perfect). Timpul verbului nu subliniază atât de mult faptul că crucea a fost un eveniment istoric al trecutului cât faptul că valabilitatea, puterea și beneficiile lui sunt permanente. Crucea nu va înceta niciodată să fie puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celor care cred.

În al cincilea rând, predicarea Evangheliei proclamă de asemenea crucea ca obiectul credinței personale. Pavel nu L-a zugrăvit pe Cristos înaintea ochilor lor numai pentru ca ei să rămână plini de uimire. Scopul lui a fost acela de a-i convinge să vină la El și să-și pună încrederea în El, ca în Mântuitorul lor cel răstignit. Și ei au făcut tocmai lucrul acesta. Motivul pentru care Pavel a fost uluit a fost acela că, după ce primiseră prin credință îndreptățirea și Duhul, ei și-au mai imaginat că își pot continua viața de creștini bazându-se pe propriile lor fapte. Acest fel de a gândi era contrar tabloului pe care Pavel îl prezentase înaintea ochilor lor.

 

4. Crucea și substituția (3:10-14)

               ,,Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: ,,Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Și că nimeni nu este socotit îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege este învederat, căci ,,cel îndreptățit prin credință va trăi”. Însă Legea nu se întemeiază pe credință, ci ea zice: ,,Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele”. Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, - fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” - pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Cristos Isus, așa ca prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.”

Aceste versete constituie una dintre cele mai clare expuneri ale necesității, a semnificației și a consecințelor crucii. Pavel se exprimă în termeni atât de rigizi încât unii comentatori nu au reușit să accepte ceea ce scrie el despre ,,blestem”, mai precis că Cristos ,,S-a făcut” blestem pentru noi. A. W. F. Blunt, de exemplu, a scris în comentariul său: ,,Limbajul folosit aici este surprinzător, aproape șocant. Noi nu ne-am fi încumetat să-l folosim”[1] De asemenea, Jeremias l-a numit o ,,expresie șocantă” și a vorbit despre ,,caracterul ofensator caracteristic” al acestui cuvânt.[2] Cu toate acestea, apostolul a folosit acest limbaj, și Blunt a avut dreptate când a spus că ,,Pavel a acordat importanță fiecărui cuvânt din această afirmație”. Așa că va trebui ca și noi să ne împăcăm cu acest limbaj.

Au fost făcute mai multe încercări de a-l îndulci. În primul rând, s-a sugerat că Pavel a depersonalizat în mod voit ,,blestemul” numindu-l ,,blestemul Legii”. Dar în Deuteronom 21:23, expresia este ,,blestemul lui Dumnezeu” (versiunea Cornilescu redă ,,blestemat înaintea lui Dumnezeu”, n.tr); nimeni nu poate afirma cu seriozitate că Pavel contrazice Scriptura. În al doilea rând, s-a spus că prin faptul că a ,,devenit” blestem, Cristos Și-a exprimat de fapt simpatia pentru călcătorii de Lege, nu acceptarea obiectivă a judecării lor. Iată interpretarea lui Blunt: ,,Cristos nu a purtat păcatele noastre printr-o ficțiune juridică, ci printr-un act de adevărată simpatie față de semeni, așa cum se întâmplă cu o mamă care are un fiu ce face rele și care ,,simte că vinovăția lui este și a ei”.[3] Dar aceasta este o evaziune; aceasta nu este o interpretare corectă a cuvintelor lui Pavel. Așa cum se exprimă Jeremias, ,,a devenit” este ,,o perifrază pentru acțiunea lui Dumnezeu”.

În al treilea rând, se spune că afirmația lui Pavel despre Cristos că S-a făcut ,,blestem” nu e departe de a spune că El a fost într-adevăr ,,blestemat”. Dar după cum spune Jeremias, cuvântul ,,blestem” este un metonim pentru ,,cel blestemat” și ar trebui să traducem expresia ,,Dumnezeu L-a făcut pe Cristos un blestemat pentru noi”. Este paralelă atunci cu ,,El L-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Și vom fi în stare să acceptăm cele două expresii, și mai mult, ne vom închina lui Dumnezeu pentru adevărul cuprins în ele, deoarece ,,Dumnezeu era în Cristos împăcând” (2 Corinteni 5:19) chiar și atunci când L=a făcut pe Cristos păcat și blestem.

Luther a înțeles foarte bine ceea ce a vrut să spună Pavel și a exprimat implicațiile acestor cuvinte în stilul lui direct care-l caracterizează:

                     ,,Văzându-ne că suntem asupriți și copleșiți de blestemul Legii și că suntem ținuți sub acest blestem astfel încât nu putem fi niciodată izbăviți de el prin puterea noastră proprie, Tatăl nostru Preîndurat L-a trimis pe Fiul Său în lume și a făcut să cadă asupra Lui toate păcatele oamenilor, spunând ,,Fii tu Petru acel care s-a lepădat, Pavel prigonitorul, hulitorul și cumplitul asupritor; David cel care a comis adulter; păcătosul care a mâncat fructul oprit în Grădina Edenului; hoțul care a atârnat pe cruce; și pe scurt, fii tu cel care a comis toate păcatele lumii; de aceea, ai grijă, plătește și dă satisfacție pentru ele.”[4]

Trebuie să înțelegem logica învățăturii lui Pavel. În primul rând, toți cei care se bizuiesc pe faptele Legii sunt sub blestem. La începutul versetului 10. Pavel folosește din nou expresia pe care a folosit-o de trei ori în 2:16, adică ,,cei care sunt ai faptelor Legii” (literal), dar care în versiunea NIV este tradus ,,cei care se bizuiesc pe respectarea Legii”. Motivul pentru care Pavel declară că aceștia sunt ,,sub blestem” este că însăși Scriptura spune că sunt: ,,Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia și cine nu le va face” (Deuteronom 27:26). Nicio ființă umană nu a ,,împlinit” toate cerințele Legii. Nimeni nu a dat dovadă de o ascultare permanentă și în toate lucrurile decât Isus. Este atât de ,,învederat” (v. 11) faptul că nimeni ,,nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege”, pentru că nimeni nu a respectat-o întru totul. Pe lângă aceasta, Scriptura mai spune că ,,cel neprihănit va trăi prin credința lui” (Habacuc 2:4), iar trăirea ,,prin credință” și trăirea ,,prin Lege” sunt două stări complet diferite (v. 12). Concluzia este inevitabilă. Cu toate că din punct de vedere teoretic cei care respectă Legea vor trăi, în practică niciunul din noi nu va trăi, pentru că niciunul nu a respectat-o. De aceea, nu putem obține mântuirea în felul acesta. Dimpotrivă, departe de a fi mântuiți prin Lege, noi suntem blestemați prin ea. Blestemul sau judecata lui Dumnezeu, pe care Legea o pronunță asupra celor care calcă Legea, este peste noi. Aceasta este situația înfricoșătoare a lumii pierdute.

În al doilea rând, Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi. Poate că aceasta este cea mai directă afirmație cu privire la substituție pe care o găsim în Noul Testament. Blestemul Legii pe care am căcat-o era peste noi; Cristos ne-a răscumpărat de sub acest blestem, devenind  blestem în locul nostru. Blestemul care era peste noi I-a fost transferat Lui. El Și l-a însușit ca noi să scăpăm de el. Și dovada că El a purtat blestemul nostru este că El a atârnat pe lemn, căci Deuteronom 21:23 declară că cine atârnă pe lemn este blestemat (v.13).

În al treilea rând, Cristos a făcut lucrul acesta pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri... prin credință (v. 14). Apostolul trece în mod voit de la discuția despre blestem la discuția despre binecuvântare. Cristos a murit pentru noi nu numai ca să ne răscumpere de sub blestemul lui Dumnezeu, ci și să ne asigure binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu multe secole în urmă El a promis că-l va binecuvânta pe Avraam și că prin urmașii acestuia va binecuvânta națiunile pământului. Această binecuvântare promisă este interpretată aici de Pavel ca fiind ,,îndreptățirea” (v. 8) și ,,Duhul” (v. 14); astfel, toți cei ce sunt în Cristos sunt binecuvântați din abundență.

Ca să recapitulăm, datorită neascultării noastre noi am fost sub blestemul Legii. Cristos ne-a răscumpărat din el, purtându-l în locul nostru. Ca rezultat, noi primim prin credința în Cristos binecuvântarea promisă a mântuirii. Ceea ce urmează este irezistibil. Ea ne îndeamnă să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu, căci în Cristos, în dragostea Lui sfântă pe care a avut-o pentru noi, El a acceptat să facă atât de mult pentru noi, iar binecuvântările de care beneficiem astăzi se datorează blestemului pe care l-a purtat El pentru noi pe cruce.

 

5. Crucea și persecuția (5:11; 6:12)

               ,,Cât despre mine, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus.”

              ,, Toți cei ce umblă după plăcerea oamenilor, vă silesc să primiți tăierea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Cristos.”

Crucea lui Cristos este menționată în ambele versete, și în 5:11 ea este numită ,,pricină de poticnire” (scandalon). La fel, în ambele versete se vorbește despre persecuție. Din versetul 5:11 reiese că Pavel este persecutat pentru faptul că predică crucea; versetul 6:12 ne spune că pentru a evita persecuția, învățătorii mincinoși predică în locul crucii, tăierea împrejur.

A predica tăierea împrejur înseamnă a predica mântuirea prin faptele Legii, adică, mântuirea prin eforturile omului. Un mesaj de felul acesta îndepărtează piatra de poticnire a crucii, ceea ce înseamnă că noi nu ne putem câștiga mântuirea; de aceea el ne scutește de persecuție.

A predica crucea (ca și în 3:1) înseamnă a predica mântuirea numai prin harul lui Dumnezeu. Un mesaj de felul acesta este o piatră de poticnire (1 Corinteni 1:23), deoarece el este foarte jignitor la adresa mântuirii umane; de aceea, el ne expune la persecuție.

Desigur, astăzi nu mai sunt iudaizatori în lume care să predice necesitatea tăierii împrejur. Dar sunt foarte mulți învățători mincinoși, atât în afar Bisericii cât și în Biserică, care predică evanghelia falsă (care de fapt nu este o evanghelie, 1:7) a mântuirii prin fapte bune. A predica mântuirea prin faptele bune înseamnă a-i flata pe oameni și a evita astfel împotrivirea din partea lor. A predica mântuirea prin har înseamnă a-i ofensa pe oameni și a-i invita să ți se împotrivească. Poate că unora li se pare că cele două alternative sunt prezentate prea rigid. Eu însă nu cred că sunt. Toți predicatorii creștini vor avea de a face cu această problemă. Vom avea două alternative; (1) să predicăm că ființele umane sunt răzvrătite împotriva lui Dumnezeu, că sunt sub judecata Lui și (dacă ar fi lăsate singure) că sunt pierdute și că Cristos cel răstignit care a purtat păcatul și blestemul lor este singurul Mântuitor la îndemâna omului; (2) să scoatem în evidență potențialul uman și capacitatea omului, prezentându-l pe Cristos numai ca pe Unul care sporește aceste calități, fără a fi nevoie de cruce pentru vreun alt motiv decât pentru rolul ei de a afișa dragostea lui Dumnezeu și de a ne inspira în felul acesta să depunem eforturi și mai mari.

Prima este modalitatea prin care devenim credincioși, iar cea de-a doua este modalitatea prin care devenim populari. Nu este posibil să fim și credincioși și să ne bucurăm de popularitate în același timp. Este nevoie să auzim din nou avertismentul lui Isus: ,,Vai de voi, când toți oamenii vă vor grăi de bine!” (Luca 6:26). Prin contrast, dacă predicăm crucea, s-ar putea întâmpla să aflăm că noi înșine suntem goniți spre cruce. După cum a scris Erasm în lucrarea sa On Preaching (Despre Predicare): ,, Să nu uite (predicatorul) că crucea nu va fi niciodată lipsită de cei care predică Evanghelia cu sinceritate. Vor fi întotdeauna irozi, mari preoți ca Ana și Caiafa, cărturari și farisei”.[5]

 

6. Crucea și sfințenia (5:24)

                ,, Cei ce sunt ai lui Cristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei”.

 Este sențial să vedem acest text ) și nu numai pe acesta) în contextul lui. În Galateni 5, Pavel se ocupă de semnificația libertății morale. El declară că această libertate nu înseamnă autoindulgență ci stăpânire de sine, nu a ne sluji nouă înșine ci a ne sluji unul celuilalt în dragoste (v. 13). În spatele acestei alternative se află conflictul lăuntric de care cei credincioși sunt conștienți. Apostolul îi numește pe protagoniștii acestui conflict ,,firea pământească” (natura noastră căzută cu care ne-am născut) și ,,Duhul” (Duhul Sfânt care se sălășluiește în noi când suntem născuți din nou). În versetele 16-18 el descrie întrecerea dintre cei doi, căci dorințele firii pământești și cele ale Duhului sunt contrare unele celorlalte.

Faptele firii pământești (v. 19-21) includ imoralitatea sexuală, apostazia religioasă (idolatria și vrăjitoria), prăbușirea socială (ura, discordia, gelozia, mânia, dezbinările, certurile de partide) și poftele fizice necontrolate (bețiile și îmbuibările). Roada Duhului însă (v. 22-23), darurile pe care El le face să ajungă la coacere în cei pe care îi umple El, includ dragostea, bucuria și pacea (în special în raporturile noastre cu Dumnezeu), îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine (în raporturile noastre unii cu alții) și credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor (fiecare în raport cu el însuși).

Atunci cum putem să ne asigurăm că dorințele Duhului predomină deasupra dorințelor firii pământești? Pavel răspunde că acest lucru depinde de atitudinea pe care o manifestăm față de fiecare din aceste două categorii de dorințe. Conform celor scrise în versetul 24, noi trebuie să ne ,,răstignim” firea pământească cu patimile și poftele ei rele. Conform celor scrise în versetul 25, noi trebuie să ,,trăim prin” Duhul și să ,,umblăm prin” Duhul.

În acest capitol versetul 24 este cel de care vreau să mă ocup, datorită afirmației pe care o găsim în el, și anume referitoare la ... aceia care aparțin lui Cristos și care și-au ,,răstignit” firea pământească sau natura lor păcătoasă. Este o metaforă uimitoare. Căci răstignirea a fost o formă oribilă și brutală de execuție. Și totuși ea zugrăvește care ar trebui să fie atitudinea noastră față de natura noastră decăzută. Noi nu trebuie s-o cocoloșim sau s-o strângem în brațe, s-o răsfățăm și nici s-o încurajăm sau s-o tolerăm. Dimpotrivă, trebuie să o respingem cu o vehemență deosebită, împreună cu poftele ei. Pavel dezvoltă aici învățătura lui Isus cu privire la ,,a-ți lua crucea” și a-L urma. El ne spune ce se întâmplă când ajungem la locul execuției: are loc răstignirea reală. Luther scrie că aceia care sunt ai lui Cristos își răstignesc firea pământească pe cruce, ,,așa încât cu toate această carne rămâne vie, ea nu poate să înfăptuiască ceea ce ar dori, căci este legată atât de mâini cât și de picioare, și pironită pe cruce”.[6] Și dacă nu suntem gata să ne răstignim în felul acesta, vom afla în curând că în schimb, noi ,,răstignim pe Fiul lui Dumnezeu pentru a doua oară”. Esența apostaziei constă în faptul de ,,a-L abandona pe Cel răstignit și a trece de partea răstignitorilor”.[7]

Răstignirile din Galateni 2:20 și 5:24 se referă la două lucruri destul de diferite, așa cum am menționat într-un capitol anterior. Prima spune că noi am fost răstigniți împreună cu Cristos (lucrul acesta a avut loc ca rezultat al comuniunii dintre noi și Cristos), iar cea de-a doua spune că aceia care sunt ai lui Cristos au pornit ei înșiși la acțiune ca să-și răstignească natura cea veche. Prima vorbește despre faptul că am fost izbăviți de sub condamnarea Legii făcându-ne părtași răstignirii lui Cristos, iar cea de-a doua despre faptul că am fost izbăviți de sub puterea firii pământești, luând măsuri pentru răstignirea acesteia. Nu trebuie deci să confundăm aceste două lucruri și anume, faptul că am fost răstigniți împreună cu Cristos (pasiv) și faptul că ne-am răstignit firea pământească (activ).

 

7. Crucea și lauda de sine (6:14)

                         ,, În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume!”

 

Nu există niciun echivalent exact în limba română pentru kauchaomai. Acest cuvânt înseamnă a te lăuda cu ceva, a-ți găsi slava în ceva, a te încrede în ceva, a te bucura de ceva, a te desfăta cu ceva, a trăi pentru ceva. Obiectul laudei sau al ,,slavei” noastre umple orizontul nostru, ne captează atenția, ne absoarbe timpul și energia. Într-un cuvânt, ,,slava” noastră este obsesia noastră.

Unii sunt obsedați de ei înșiși, de banii, de renumele sau de puterea lor; învățătorii mincinoși din Galatia erau triumfaliști, obsedați de numărul celor care s-au convertit prin ei (v. 13); Pavel însă a fost obsedat de Cristos și de crucea Lui. Ceea ce era privit ca un obiect al rușinii de către cetățeanul roman de rând, pentru Pavel era mândria, lauda și slava lui. Mai mult decât atât, noi nu putem respinge această atitudine a lui Pavel considerând-o ca fiind o deformație mintală a lui. Căci, așa cum am văzut, crucea a ocupat un loc central în credința Bisericii.

În primul rând a-ți găsi slava în cruce sau a te făli cu crucea înseamnă a vedea în ea modalitatea de a fi acceptat de Dumnezeu. Cea mai importantă dintre toate întrebările este cum putem noi, ca păcătoși pierduți și vinovați, să stăm înaintea unui Dumnezeu drept și sfânt? Tocmai pentru a răspunde tare și răspicat acestei întrebări a scris Pavel Epistola către galateni, pe fundalul unei controverse aprinse cu iudaizatorii. Ca și aceștia, și astăzi sunt unii care se mai încred încă în meritele lor proprii. Ferească Dumnezeu însă de a ne încrede în altceva decât în crucea lui Cristos. Crucea exclude orice altă laudă (Romani 3:27).

În al doilea rând, a ne găsi slava în cruce sau a ne făli cu crucea este modalitatea prin care ne lepădăm de noi înșine. Cu toate că Pavel scrie despre o singură cruce (,,crucea Domnului nostru Isus Cristos”), el se referă la două răstigniri, ba chiar la trei. Pe aceeași cruce pe care a fost răstignit Însuși Domnul nostru Isus Cristos, ,,lumea este răstignită față de mine și eu față de lume”. Cuvântul ,,lumea” despre care se spune că este răstignită în felul acesta (repudiată) nu se referă desigur la oamenii din lume ( căci suntem chemați să-i iubim și să le slujim), ci la valorile lumii, la materialismul ei păgân, la vanitate și la ipocrizie (căci ni se spune să nu iubim aceste lucruri, ci să le respingem). ,,Firea pământească” a fost deja răstignită (5:24); acum ,,lumea” i se alătură pe cruce. Suntem obligați să păstrăm o legătură strânsă între cele două răstigniri principale din Galateni 6:14 - răstignirea lui Cristos și răstignirea noastră. Căci nu sunt două, ci numai una. Este destul să vedem crucea lui Cristos și vom fi gata, chiar nerăbdători, să ne-o luăm și noi pe-a noastră. Numai atunci vom fi în stare să repetăm cu integritate după Pavel că nu ne lăudăm cu nimic decât cu crucea.

 

Am terminat de analizat cele șapte mari afirmații ale lui Pavel despre cruce care se găsesc în Epistola către Galateni, și le-am luat în ordinea în care apar în text. Ar fi util, în concluzie, să le rearanjăm și să le grupăm mai degrabă într-o ordine teologică decât într-una cronologică, ca să putem înțelege și mai bine locul central pe care-l ocupă crucea și influența ei în orice domeniu al vieții creștine.

În primul rând, crucea este temeiul îndreptățirii noastre. Cristos ne-a scăpat din acest veac rău (1:4) și ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii (3:13). Iar motivul pentru care El ne-a izbăvit din această robie dublă este ca să putem sta cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu ca fii și fiice ale Lui, îndreptățiți și având în noi Duhul Sfânt.

În al doilea rând, crucea este modalitatea prin care suntem sfințiți. Acesta este punctul în care intră în discuție celelalte trei răstigniri. Noi am fost răstigniți împreună cu Cristos (2:20). Noi ne-am răstignit natura noastră decăzută (5:24). Și lumea a fost răstignită față de noi, așa cum și noi am fost răstigniți față de lume (6:14). Așadar, crucea înseamnă mai mult decât răstignirea lui Isus; ea include răstignirea noastră, răstignirea firii noastre pământești și răstignirea lumii.

În al treilea rând, crucea este subiectul mărturisirii noastre. Noi trebuie să-L afișăm public pe Cristos cel răstignit, înaintea ochilor oamenilor, așa încât aceștia să-L poată vedea și să poată să creadă (3:1). Făcând lucrul acesta, noi nu trebuie să expurgăm Evanghelia, extrăgând din ea ceea ce este ofensator și lezează mândria umană. Nu, oricare ar fi prețul, noi predicăm crucea (meritul lui Cristos), nu tăierea împrejur (meritul omului); aceasta este singura cale de mântuire (5:11; 6:12).

În al patrulea rând, crucea este obiectul laudei noastre. Ferească Dumnezeu să ne lăudăm cu altceva (6:14). Toată lumea lui Pavel se învârtea pe o orbită în jurul crucii. Ea i-a umplut orizontul, i-a luminat viața, i-a încălzit duhul. El s-a ,,lăudat” cu ea. Ea a însemnat pentru el mai mult decât orice. Perspectiva noastră trebuie să fie aceeași.

Dacă crucea nu ocupă un loc central pentru noi în aceste patru sfere de activitate, atunci merităm să ni se atribuie cel mai teribil dintre toate epitetele, ,,vrăjmașii ai crucii lui Cristos” (Filipeni 3:18). A fi un dușman al crucii înseamnă a te împotrivi menirii ei. Îndreptățirea de sine (în loc a căuta îndreptățirea la cruce), autoindulgența )în loc de a lua crucea și a-L urma pe Cristos), autoafișarea (în loc de a-L predica pe Cristos cel răstignit) și lauda de sine (în loc de a ne lăuda cu crucea) - acestea sunt denaturările care fac din noi ,,vrăjmași” ai crucii lui Cristos.

Pe de altă parte, Pavel a fost un prieten devotat al crucii. S-a identificat atât de mult cu ea, încât a fost persecutat fizic pentru ea. ,,Port semnele Domnului Isus pe trupul meu” (Galateni 6:17), a scris el, rănile și cicatricile pe care le-a primit în activitatea de proclamare a lui Cristos cel răstignit, stigmatele cu care s-a identificat ca un adevărat sclav al lui Cristos.

Stigmatele lui Isus, în duh și nu pe trup, rămân un semn prin care se autentifică fiecare ucenic al Lui, și în special fiecare martor creștin. Campbell Morgan exprimă foarte bine acest lucru:

              ,,Numai omul răstignit poate predica crucea. Toma a spus: ,,Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor... nu voi crede”. Dr. Parker din Londra afirmă că ceea ce a spus Toma despre Cristos, lumea spune despre Biserică. Și lumea îi spune de asemenea fiecărui propovăduitor: ,,Dacă nu văd în mâinile tale semnul cuielor, nu voi crede. Este adevărat. Numai omul... care a murit împreună cu Cristos... poate propovădui crucea lui Cristos”.[8]



[1] Blunt, A. W. F., Galateni, p. 96.

[2] Jeremias, Joachim, Central Message (Mesaj central), p. 35.

[3] A. W. F. , Blunt, Galateni, p. 97.

[4] Martin Luther, Epistola către Galateni, p. 272

[5] Citat de Ronald H. Bainton, în Erasmus of Christendom (Erasmus al Creștinismului), p. 323

[6] Martin Luther, Epistola către Galateni, p. 527.

[7] Evrei 6:4-6; 10:26-27; compară cu C. F. D. Moule, Sacrifice of Christ (Sacrificiul lui Cristos), p. 30

[8] G. Campbell, Morgan, Evangelism (Evanghelism), p. 59-60.

miercuri, 17 aprilie 2024

Cartea „Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante” – Documente de Dr. Viorel Achim

 


Cartea aceasta o am din anul apariției ei, 2013 și am citit în ea, dar parcă valoarea ei s-a schimbat după întâlnirea mea cu editorul ei, domnul dr. Viorel Achim. Întâlnirea mea cu domnul dr. a avut loc în ziua de 27 martie 2024 la Capela Institutului Teologic Baptist din București, unde a avut loc lansarea cărții: „Baptiștii din România – Pionerii” – de Mihai Ciucă, lucrare în trei volume.

Domnul dr. Viorel Achim a vorbit despre Mihai Ciucă, despre baptiști, copiii baptiștilor, cu o dragoste, o pasiune, o căldură sufletească ce m-a făcut să trăiesc și eu evenimentele despre care vorbea și ce a publicat în această lucrare pe care o prezint. Dintr-o dată cartea a devenit personală, încălzită de dragostea și pasiunea autorului care are un dar frumos de a a expune crâmpeie din istoria zbuciumată a baptiștilor români.

Cartea:

Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante –

Documente” de Dr. Viorel Achim

A apărut în anul 2013 la Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și la Editura Polirom. Are 931 de pagini și prezintă 513 documente de arhivă din perioada 12 iulie 1939 până în 26 septembrie 1944.

Cuvântul baptist apare de 681 de ori, baptiști este scris de 314 ori, baptiștii apare de 156 de ori.

Cartea prezintă un document[1] în care baptiștii aveau 10 predicatori notorii și periculuși: Popa Ioan, Cocuț Ioan, Adorean Constantin, Socaciu Ioan, Sezonov Luca, Dărăban Iuliu, Bușilă Boris, Chinuceanu Vasile, Andrișan Ioan și Pascu Dănilă. Este vorba de pastori baptiști din România în afară de Ardealul de Nord care a fost cedat ungurilor.

Cartea merită cumpărată și studiată, este o comoară de mare preț pentru că ne dă informații de primă mână a ceea ce au îndurat frații noștri de credință și neam. Aceștia au luptat cu credincioșie și dragoste pentru Dumnezeu și poporul Său care a rămas în picioare, chiar dacă puterea militară a statului Român a vrut să-l distrugă total.

Mulțumim Dr. Viorel Achim pentru efortul ce l-ați depus ca să ne dați o lumină a ceea ce s-a petrecut într-o vreme ce România traversa marile orori pricinuite de declanșarea celui de-al doilea Război Mondial. Vă sunt recunoscător și apreciez efortul depus în această direcție.





[1] Istoricul Sectelor Religioase în România de Comisar C. I. Mazilu, 1942.






O întâlnire plăcută cu Dr. Viorel Achim, cercetător ştiinţific I

 


Lansarea de carte a lui Mihai Ciucă a produs multă bucurie, desfătare, prin întâlniri și cuvinte de suflet la adresa autorului. Printre invitați a fost un doctor în istorie, Dr. Viorel Achim, cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Române, Bucureşti.

Când l-a văzut fratele Daniel Stoica, bunul meu colaborator, că intră în Capela Institutului, nu i-a venit să creadă și zice către mine: „ia cine vine, domnul profesor Viorel Achim”.

Stăm cuminți și ascultăm prima parte aplaudând pe fiecare vorbitor cu respect și vine pauza cum se întâmplă. Ne apropiem de domnul dr. Viorel cu sfială să ne prezentăm, să îi spunem că ne place cum se apleacă asupra suferințelor baptiștilor din România și etc. Întind mâna cu plecăciune și spun, sunt Vasile Bel și întinde mâna și fratele Daniel la fel, iar domnul dr. rostește un cuvânt ce ne-a mers la suflet profund: „vă cunosc, v-am citit”, sigur că am rămas uimit, dar am trecut peste acest pas și am discutat puțin, dar organizatorii ne-au stricat conversația pentru că s-a terminat pauza.

Prin acest mijloc vreau să-i mulțumesc domnului dr. pentru că de la statura înălțimii domniei sale, se apleacă spre doi oameni simpli ca să stea de vorbă împreună.

Calitatea bună de excepție a domnului dr. Viorel este că domnia sa în lucrările sale academice se apleacă cu minuțiozitate asupra suferințelor îndurate de unele entități naționale și religioase, precum baptiștii. Este un bun cunoscător a ceea ce s-a petrecut în țara noastă, dar și în Republica Moldova cu baptiștii.

Într-un articol separat voi prezenta și cartea dumnealui: „Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante – Documente.”   

Pe domnul dr. Viorel Achim puteți să-l vedeți și auzi cu întreaga sa contribuție pe tema istorică baptistă. Veți vedea plăcerea cu care vorbește despre Mihai Ciucă, despre cartea sa și baptiștii.



luni, 15 aprilie 2024

Familia Craighead și influența misionară baptistă în România interbelică de Iemima Ploscariu

 


Prezint articolul doamnei Dr. Iemima Ploscariu despre care am scris AICI,

 „Familia Craighead și influența misionară baptistă în România interbelică”. Acest articol ne ajută să înțelegem mai bine mișcarea de pionerat a misionarilor baptiști veniți din America în speța noastră. Aceștia au fost oameni dăruiți de Dumnezeu cu puterea Duhului Sfânt, de a renunța la confortul din America și a lucra din greu alături de frații lor baptiști din zone mai grele.

Mulțumesc doamnei Dr. Iemima Ploscariu care ne-a pus la îndemână o mică parte din viața familiei Craighead care a lucrat cu mare dragoste și pasiune pe pământul nostru românesc.

 

În colaborarea mea cu Mihai Ciucă, am discutat intens despre mișcarea baptistă din Basarabia. În 2019, mi-a cerut să semnalez daca cumva dau peste vreo mențiune de un misionar baptist american pe nume Walter Craighead în arhivele naționale Române sau de la Chișinău. Mihai mi-a spus atunci că Craighead era unul dintre eroii săi. Anul trecut (2023) la o conferință, Dr. Paul Michaelson a prezentat sprijinul american pentru baptiștii români, prin Everett Gill la București, a menționat și prezența unei figuri misterioase pe nume Walter Craighead, printre misionarii americani din România interbelică. Walter și soția sa Hazel, au slujit aproape 20 de ani ca misionari în Basarabia și Bucovina. Cu ajutorul volumelor lui Mihai Ciucă, al recentei biografii a femeilor baptiste basarabene, scrisa de Olga Mocan și al documentelor din Arhivele Naționale din Chișinău, din București și de la CNSAS, doresc sa vă prezint puțin mai mult despre această figură misterioasă.

Walter Eugene Craighead s-a născut la Towntown, Alabama, în familia cu doisprezece copii a unui pastor care câștigă pâinea ca agent de vânzări, Thomas B. Craighead și a soției acestuia, Mollie. Walter s-a botezat la varsta de 16 ani, după ce familia s-a mutat la Chattanooga, Tennessee. A urmat vreme de trei ani cursurile Universității din Chattanooga, timp în care a simțit că pierde din pasiunea pentru câștigarea sufletelor, motiv pentru care a studiat doi ani la Moody Bible Institute din Chicago, unde a cunoscut-o pe viitoarea lui sotie Hazel Thomson. Înainte de absolvire l-a cunoscut pe pastorul William Fetler la o conferință care avea ca scop promovarea interesului pentru evanghelizarea Rusiei. S-a implicat un an într-o lucrare de misiune în rândul comunității de ruși și polonezi din Chicago, timp în care a urmat cursuri la Northern Baptist Seminary. Următorul an s-a pregătit la Russian Bible and Educational Institute din Philadelphia, o instituție de pregătire a misionarilor pentru Rusia, înființată de William Fetler, asociată Russian Missionary Society. Walter Craighead (1892-1978) sa casătorit cu Hazel (Thomson) (1892-1976) la Prima Biserică Baptistă din Albion, Michigan, la 1 septembrie 1920. Walter a fost ordinat în această biserică. Cu soția sa Hazel, Walter Craighead, împreună cu 25 de misionari și cu Fetler, s-a îmbarcat pe vasul Olympia spre Europa, pe 30 noiembrie 1920.

După șase luni de studiu intens al limbii ruse în Anglia, soții Craighead au mers în Basarabia la Chișinău în mijlocul lunii august 1921. Au rămas un an la Chișinău învățând limba rusă de la Boris Bușila. (Mocan 222). Biserica Baptistă din Chișinău a fost descrisă de misionari norvegieni ca fiind o biserica cosmopolită, formată din ruși, bulgari, români, evrei, sârbi, chiar și un cuplu de misionari americani, care nu erau alții decât soții Craighead. În Basarabia ei au lucrat ca evangheliști și ca instructori de lucrători în următoarele două decenii, ducând o activitate intensă la Chișinău, Bălți, Cetatea Albă, Cernăuți precum și în multe alte localități basarabene și bucovinene (Ciuca, vol. 2, 512-518).

În septembrie 1922 Walter cu Hazel au mers pentru prima dată la Bălți  unde Walter ajuta la păstorirea bisericii baptiste (Mocan 234). Bălți era un loc strategic de evanghelizare pentru raionul întreg. În raion existau patru sate care aveau câte un grup mic de credincioși baptiști (Mocan 243). Walter cu Hazel au închiriat o casă care a aparținut unui medic evreu (Mocan 239). Au ajutat si biserica de 25 de membri să închirieze o clădire în vara anului 1923. Mulți membri ai bisericii, cu greu puteau să citească. Familia Craighead impreună cu două surori baptiste, învățătoare din Bălți, au lucrat să învete credincioșii să citească. (Mocan 238)

Datorită pericolului cu care se confruntau pastorii locali și a cererilor multe de botezuri în județul Hotin, în 1922, Comitetul Executiv al Congresului Basarabean a cerut lui Walter, ca american, să meargă la Hotin pentru a-i boteza pe cei care doreau să se boteze (Mocan 252). În 1923 au mers cu Boris Bușila la Congresul Alianţei Mondiale Baptiste de la Stockholm (Mocan 222) împreuna cu Constantin Adorian și alți reprezentanți de la Uniunea Baptista Româna din București.

Au avut loc percheziții ilegale de către poliție, deoarece aceștia erau suspicioși de ceeace predau străinii. În Balți, școala duminicală a ajuns la 40 de copii, iar copiii și tinerii aduceau în mod regulat copii din familii nebaptiste la servicii. „Inspectorul școlar a încercat, de mai multe ori să ne forțeze să respectem ordinul său, potrivit căruia aveam dreptul să învățăm doar copiii din familiile baptiste, dar nu aveam dreptul să învățăm alți copii.” (Mocan 241) Însa biserica a rămas deschisă pentru toți.

În 1924 au ajutat la strângerea de fonduri cu credincioșii locali pentru a cumpăra teren pentru biserica baptistă din Bălți. Soții Craighead au fost primii care au contribuit cu ceasul lor de aur, verighetele, cristalul și cu o sumă de bani. (Mocan 179) Walter a lucrat alături de localnici la ridicarea bisericii din Bălți cu 25 de metri lungime și 8 metri înălțime. (Mocan 181) Finalizarea lucrărilor de construcți a avut loc în anul 1925 dupa 5 luni de lucru. Pentru a plăti datoriile rămase, au închiriat un câmp de floarea-soarelui și vindeau semințele toamna. După doi ani erau deja aproximativ 80 de membri. În 1930 erau 100, iar Walter încă lucra pământul cu voluntari ai bisericii pentru a plăti datoria bisericii. Biserica din Bălți a servit drept centru pentru alte zece biserici din raion, care aveau între 30 și 100 de membri în anii 1930. Multe biserici mici care nu aveau un baptisteriu veneau la Bălți pentru a oficia botezuri. Biserica din Bălți a găzduit congrese, cursuri biblice conferințe pentru întreaga regiune. (Mocan 246)

Din cauza activitătii bogate, Craighead și Pastorul Ivan Soroceanu, au fost luati la interogatoriu de mai multe ori. Uneori îl băteau pe Soroceanu în loc de Craighead, pentru că le era frică să atingă un cetățean străin. Walter a fost altă dată închis și chiar bătut în timpul serviciului său în Basarabia.

În 1930  Evrett Gill îi angajează pe familia Craighead ca misionari ai Consiliului pentru Misiuni Străine ai Convenției Baptiste de Sud. Walter a lucrat în biserici în sate și la oraș, a condus conferințe, a organizat grupuri de studiu Biblic sau conferințe biblice în orașele centrale, a trimis frați instruiți pentru a-i ajuta pe frații din sate sau din provincii în studierea Bibliei.  Slujea prin muzică, școala duminicală și alte activități la bisericile unde se afla de-a lungul anilor în România: bisericile din Bălți, Chișinău, Ismail, Cetatea Alba, Galați, București, Cernăuți. (Mocan 285). Walter a încurajat creștinii baptiști din Basarabia să ajute misionarii locali în Africa prin bani trimiși Departamentului de Misiune pentru Străinătate al Southern Baptist Convention. Walter a invitat un profesor baptist de culoare din Statele Unite să vină cu el la Cernăuți de la Congresul Baptist Mondial din Berlin unde au participat amândoi în 1934. Au cântat mai multe imnuri afro-americane la biserica credincioșilor din Cernăuți cu ruși și germani (Mocan 286).

Hazel a organizat studii biblice, școli de vacanță biblică alaturi de Earl Hester, profesoara la școala de fete din București. Hazel a născut 5 copii în România. Cu venirea celui de-al doilea Război Mondial, familia a decis să plece din România în octombrie 1939. Walter a plecat mai târziu în 1940. Au continuat lucrarea misionară în Paraguay.

Dr. Charles A. Maddry, Secretarul Executiv al Consiliului pentru Misiuni Străine ai Convenției Baptiste de Sud în America (1933–44) a constatat că numărul baptiștilor din Basarabia, între Primul și al Doilea Război Mondial, a fost cel mai mare în comparație cu alte părți ale lumii în care a lucrat Convenția Baptistă de Sud (Mocan 286). Familia Craighead a avut o importantă conribuție la aceasta și în susținerea spirituală și financiară a acestor biserici din Basarabia. Ei sunt încă amintiți cu drag de către baptiștii din Bălți și moștenirea lor spirituală rămâne azi în bisericile baptiste credincioase din Republica Moldova.
(Lucrarea completă va fi publicată anul viitor, 2025).

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Mateaș Adrian-Mihai 1964 – 2024 din Oradea

 


Adrian-Mihai Mateaș a văzut pentru prima dată lumina zilei la 08 februarie 1964, în localitatea Oradea, județul Bihor. A fost al treilea copil al lui Dumitru și Livia Mateaș, venind pe lume după Călin, Daniel și Sorina, iar după el s-a mai născut Dorin.

  Adrian a crescut într-o familie de credincioși ai Domnului și iubitori de oameni, care i-au insuflat încă din copilărie respectul și dragostea pentru Dumnezeu și pentru Biserică.

  De mic copil a simțit o chemare sfântă spre lecturarea Bibliei și spre activitatea muzicală cu orchestra din cadrul Bisericii Baptiste din Bratca, lucrare începută de fratele Mitică Harap în 1982 și continuată de fratele Adrian până în 1990.

 Adrian a început școala în 1970 și a finalizat ciclul gimnazial în 1978, în cadrul școlii generale din localitatea Bratca, după care și-a continuat studiile la Liceul Industrial nr. 6 de construcții Cluj Napoca până în 1982. În acest timp a avut rezultate foarte bune la învățătură, profilându-se deja pasiunile sale pentru studiu și pentru construcții. A fost premiat cu locul 1 pe țară la concursul pe meserii, ca reprezentant al liceului în care studia.

  În 1982 s-a angajat în cadrul Cooperativei Mestesugarul Aleșd, ca zugrav.

 În iunie 1983 a fost încorporat în armată, unde a servit patria cu devotament, pe toată perioada de un an și jumătate a serviciului militar.

  În 30 August 1986, Adrian s-a căsătorit cu Adriana, vecina pe care a     cunoscut-o din copilărie și care i-a devenit soție, iubind-o și fiindu-i alături până în ultimul moment al vieții sale.

  În 15 Iunie 1987 s-a născut Adina, primul copil al familiei, pentru care a fost un tată iubitor.

  În iunie 1987, a fost transferat cu serviciul la ACH Criș-Someș Brigada complexă Remeți, în meseria de dulgher, în același an fiind concentrat la muncă pe baza meseriei, prin intermediul armatei, la Casa Poporului, unde a petrecut un an de zile.

 Acolo a avut și rod spiritual, în convertirea fratelui Petrică Horeanu, prezent astăzi aici, care l-a primit pe Cristos ca Domn și mântuitor, mărturisindu-L în apa botezului, iar Adrian a participat și la nunta fratelui, iar astăzi întreaga familie a dânsului este întoarsă la Domnul.

  În 1988 a reînceput activitatea ca dulgher la ACH Cris Someș Remeti, iar în 1989 s-a mutat ca zugrav în cadrul Sectorului de exploatare Stâna de Vale ACH, până în sept 1990.

  În 1990 a început studiile la Institutul Biblic Emanuel Oradea

  În 1991, la 13 Februarie, s-a născut Filip, al 2-lea copil al familiei, în timp ce Adi era la cursuri, fiind anunțat de către profesorul Iosif Țon să se ducă acasă că i-a născut nevasta. Și pentru Filip, Adi a fost un tată iubitor.

  În 1994 a finalizat studiile de licență a Institutului Biblic Emanuel Oradea, Prima promoție, an în care a fost ordinat ca pastor al Bisericii Baptiste Bratca unde a slujit până a plecat la Domnul.

  Tot în 1994 a fost ales ca pastor al Bisericii Baptiste Beznea, în care a slujit până în 1997.

  Între 1997 – 1998 a petrecut o perioadă în Cicir, județul Arad, unde i s-a dat voie să-și confecționeze tâmplaria casei personale, la firma familiei Mureșan și Lontiș, timp în care a slujit în biserică împreună cu cumnatul Mich Vasile.

  Tot în 1994 a fost ales ca pastor și al Bisericii Baptiste Valea Crișului, unde a slujit până a plecat la Domnul.

  Între 1994 – 1998 a lucrat la șantierul casei de rugăciune al Bisericii Baptiste Valea Crișului.

  În 26 Dec 1998 - a oficiat inaugurarea casei de rugăciune a Bisericii Baptiste Valea Crișului.

  În vara lui 1999 a supraviețuit inundațiilor din Bratca, când în mod eroic a salvat viața fiului său Filip, din camera în care apa a ajuns până la tavan, ridicându-l in spate și cățărându-se pe acoperișul casei în care locuiau, la socrii

Cicort Petru și Oana, cu care a avut o relație deosebită.

  În 10 Dec 1999 a finalizat în mare construcția casei familiei și s-a mutat în aceasta.

  În 2002 a oficiat botezul fiicei sale Adina.

  Între 2003-2007 a lucrat ca și constructor în paralel cu lucrarea pastorală pentru a-și întreține familia sub firma înființată de el: Bețaleel SRL.

  În 2004 a fost ales ca pastor și al Bisericii Baptiste Bucea, județul Cluj, unde a slujit până a plecat la Domnul.

  În 2005 a demarat, la îndemnul tatălui său Dumitru, lucrările de reconstrucție ale Casei de rugăciune ale Bisericii Creștine Baptiste Bratca.

  În 2007 a dizolvat firma Betaleel SRL si a trecut pe PFA, date fiind constrângerile financiare de la aceea vreme și sub PFA a activat ca și constructor pe șantierul Bisericii Baptiste Bratca.

  În 2008 a avut un accident de munca acasă, în urma căruia s-a tăiat la o mână, timp în care șantierul bisericii a fost sistat pe perioada vindecării lui.

  În 2009 au fost finalizate lucrările de reconstrucție ale casei de rugăciune a Bisericii Baptiste Bratca, când a fost o dublă sărbătoare: redeschiderea Casei de rugăciune și Centenarul Bisericii.

  În 2010 a oficiat botezul fiului Filip.

   În 2012 a fost ales în comitetul Comunității Baptiste de Bihor și Satu Mare

  În 2013 a fost ales ca Pastor al Bisericii Baptiste Borod unde a slujit până a plecat la Domnul.

  Între 2015-2018 a lucrat la renovarea și extinderea Casei de rugăciune a Bisericii Baptiste Bucea.

  În 2018, ca membru al comitetului Comunității Baptiste, a fost ales sa facă parte din comisia de intervievare a candidaților propuși pentru ordinare, ca pastori.

  În 2020 cu debutul pandemiei, Adrian a creat un canal YouTube video online prin care a postat până în 2023 scurtmetraje cu câte un mesaj biblic pentru bisericile pe care le păstorea și pentru toți urmăritorii și prietenii bisericii.

  În 2022 a oficiat nunta fiului Filip cu Florentina.

  În 2022 a lucrat la renovarea casei de rugăciune a Bisericii Baptiste Valea Crisului.

  Pe parcursul vieții a participat la renovarea și a altor case de rugăciune precum: Beznea, Balnaca, Botean, Borod.

  A iubit mult cititul și scrisul, având o bibliotecă vastă cu cărți teologice. A început să scrie niște lucrări teologice, care din păcate, din lipsa timpului, au rămas nefinalizate.

  Și-a susținut ambii copii în școli, în Oradea, respectiv Cluj Napoca, aceștia fiind în prezent: Adina- Programator IT și Filip- Inginer.

  A avut o puternică influență spirituală asupra copiilor săi și a soției sale prin exemplul plin de demnitate și devotament față de Domnul Isus.

  În august 2023 au debutat durerile intense, iar în urma investigațiilor medicale a fost operat pe 14 Octombrie de ocluzie intestinală cu diagnostic Carcinomatoza Peritoneala.

  În Ianuarie 2024 a făcut peritonită și a fost din nou operat.

  În 8 Martie a fost adus acasă la cererea familiei cu acordul medical.

  La 1 aprilie 2024 a plecat la Domnul Isus pe care l-a iubit și l-a slujit toată viața.

  Pe noi toți cei care am rămas, ne mângâie speranța revederii.

La revedere preaiubitul nostru soț, tată, fiu și frate!

Surse:

Necrolog întocmit de Mateas Filip, fiul lui.



luni, 1 aprilie 2024

Dr. Iemima Ploscariu prezintă Cartea “Baptiștii din România: Pionierii”

 


Lansarea cărții lui Mihai Ciucă, “Baptiștii din România: Pionierii”, a dezvoltat și unele prietenii care nu erau bine conturate. Pe doamna dr. Iemima Ploscariu o aveam ca prieten pe internet, tot datorită lui Mihai Ciucă, dar la lansarea cărții prietenia s-a sudat mai bine. Mulțumesc doamnei doctor în istorie Iemima Ploscariu pentru timpul acordat după festivitatea de lansare a cărții.

Este o doamnă de înaltă finețe și delicatețe, atentă la ce spui și răspunde promt la întrebarea pusă.

Prezentarea cărții făcută de dr. Iemima Ploscariu

În anul 2017 când am început studiile de doctorat în Irlanda, istoricul danez Kai Kjaer-Hansen, un expert al istoriei evreiești mesianice din estul Europei, mi-a recomandat să iau legătura cu un individ pe nume Mihai Ciucă. Nu am stiut că acest lucru va duce la o frumoasa colaborare academică de peste 3 ani și la câștigarea unui prieten drag. Din primul e-mail pe care mi l-a trimis, ce conținea o sumedenie de informații valoroase, mi-am dat seama că era un om ce deține un tezaur de cunoștințe istorice. Pe Mihai nu l-am întâlnit niciodată personal, dar cărțile pe care le-a lăsat în urmă reflectă o cercetare istorică sârguincioasă, investigativă și detaliată pe care am admirat-o mereu.

Cartea “Baptiștii din România: Pionierii”, publicată în 3 volume, relatează istoria răspândirii credinței și religiei baptiste în regiunile care fac sau au făcut la un moment dat parte din România. Cărțile sale ne poartă și pe noi cititorii în călătoria lui Mihai ca istoric. El depășește relatările clasice anterioare ale lui Bunaciu și Popovici, triangulând sursele, contactând descendenții de pe diferite continente, furnizând surse primare valoroase traduse în limba română (volumul 3), încercând să prezinte întreaga istorie sau eveniment din toate unghiurile, toate puncutrile de vedere, sau cel puțin cât de mult este posible sa se cuprinda.

Mihai nu a cedat interpretărilor naționaliste, si a contestat lucrările anterioare referitoare la rolul și activitatea unor pionieri baptiști precum J. Rottmayer, Heinrich Meyer, Mihaly Kornya și alții.

Acolo unde mulți istorici anteriori au avut o abordare etnocentrică - baptiștii germani își scriu istoria, ungurii pe-a lor, românii, sârbii și ucrainenii, fiecare cu istoria sa - Mihai i-a unit pentru a demonstra că toți fac parte dintr-o istorie mai mare, strâns legată, aceștia depinzând și influențându-se reciproc în promovarea mișcării baptiste din România.

Volumele lui Mihai nu prezintă doar o relatare detaliată ci și una foarte bine documentată a dezvoltării și creșterii comunităților baptiste din regiunile vestice, bazată pe o amalgamare de surse din arhive de stat, ale bisericilor si arhive personale. Oferă și o analiza fascinantă asupra comunităților baptiste ruse și germane din Basarabia, o regiune deseori trecută cu vederea în istoriile confesionale anterioare.

Istoria coloniilor germane baptiste este prezentată într-un mod deosebit de interesant în aceste volume. Asemănătoare din acest punct de vedere este și istoria comunităților diasporei românești din SUA. Mihai oferă contextul istoric, cultural și social al fiecărei regiuni, si extinde istoria anumitor biserici până în vremurile contemporane.

Cărțile conțin un volum extraordinar de mare de informații. Bineînțeles că ar fi putut fi mai scurte, așa cum scrie însuși Mihai în introducere, dar cum nu-l mai avem printre noi, este un privilegiu să beneficiem de cat mai mult din cunoștințele și analizele sale istorice. Alti au remarcat, precum Dana Sisoeva intr-o recenzie al volumelor, ca sunt multe locuri si oameni care nu sunt mentionati, dar este fisic imposible pentru un istoric sa gasesaca si sa cuprinda intro carte informati pentru absolut fiecare comunitate baptista. Nu vă lăsați intimidați de dimensiunea volumelor. Istorile din interior sunt captivante, une ori socante și importante pentru înțelegerea trecutului nostru baptist, dar și al prezentului, pentru a înțelege rolul religios, social și politic al baptiștilor din România în istoria religiilor din Europa dar și din lumea întreaga.

Va multumesc pentru presenta voastra, participarea la lansare si va indemn sa cititi volumele si sa incuragati si pe alti sa le cumpere!

O scurtă biografie a doamnei dr. Iemima Ploscariu

Iemima Ploscariu s-a născut in Baia de Arama, jud. Mehedinți si la varsta de 1 an s-a mutat in California cu parinții. Are Masterat in istorie de la Central European University (Budapesta), si Master de Litere de la University of St Andrews (Scoția). Ea și-a terminat doctoratul la Dublin City University, Irlanda in 2021 cu teza „A Dappled People: Jewish, Roma, and Romanian Evangelicals Challenging Nationalism in Interwar Romania”, în curs de revizuire pentru publicare. Ea are sediul între Sacramento, California și Barcelona, Spania, unde este redactor-șef pentru Europa Centrală de Est la Directory of Open Access Journals și asistent editorial pentru Journal of Romanian Studies. Publicațiile ei anterioare includ cercetări despre minoritățile etnice și religioase, naționalism, muzică, Holocaust, memorie și gen în România secolului XX. Este căsătorită cu Luis Arcanjo.

Publicările ei se pot găsi aici: https://spd.academia.edu/IemimaPloscariu https://orcid.org/0000-0002-2398-6090

spd.academia.edu



https://www.youtube.com/watch?v=Lc4RglbZy-g&t=695s




sâmbătă, 30 martie 2024

,,Închinarea și slujirea lui Hristos într-un legământ nou, al Duhului”

 

Harnicul și credinciosul păstor Vasile Paul care are în inimă lucrarea Domnului și vrea ca lucrarea să meargă tot mai bine și frații păstori și lucrători să fie tot mai bine pregătiți, a organizat următoarea conferință. Au fost prezenți frați din Țara Chioarului, Țara Oașului, Țara Lăpușului, dar și din Maramureșul istoric, zona Baia Mare.

Sâmbătă 30.03.2024 de la ora 9:30 a avut loc la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare, str. Gheorghe Doja nr.17, un timp de părtășie la care au participat pe lângă comitetul bisericii și alți frați slujitori din zona Maramureșului. Invitatul special al acestei  întâlniri de seamă a fost fratele Gigi Cosman de la Cluj.

Tema abordată a fost:

“Închinarea și slujirea lui Hristos într-un legământ nou, al Duhului”

Jumătate din prima parte a Conferinței o voi posta cu ajutorul Domnului pe Youtube.

Fratele Gigi Cosman din Cluj a fost păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Cluj-Mănăștur iar acum fiind la pensie este invitat să prezinte numeroase conferințe pe diferite teme.

Acest dar îl are de la Dumnezeu și este moștenit de la bunicul lui  Cozman Gheorghe care a fost binecuvântat cu același dar. În anul 1926 fratele Cozman a scris în revista Farul Mântuirii următorul articol:

Importanța misiunii în România[1]



Terenul unde sămânța cuvântului Evangheliei este așa de mare, iar lucrătorii care sunt demni de a conduce plugul Evangheliei sunt foarte puțini și chiar în unele părți ale țării, lipsesc cu desăvârșire, din care cauză mult loc al scumpei noastre patrii a rămas neînsămânțat cu adevărul  Evangheliei, singurul dătător de viață veșnică.

Ca unul care sunt chemat a conduce acest plug, și a trage brazde adânci prin locuri înțelenite de noianul păcatului și bezna de indiferență ce este în largă măsură așezată pe nervii de cugetare la Dumnezeu, am fost chemat să vizitez câteva localități din afară de cercul meu de activitate, dornice după Cuvântul Domnului, vizitând comunele Jibou și Cuceu, județul Sălaj, unde am evanghelizat atât cât Domnul mi-a ajutat.

Am plecat apoi în comuna Domin unde este o mare secetă de adevărul luminii lui Isus Cristos, acolo am fost însoțit de fratele meu de corp cu numele Costan, pe care l-am botezat în moartea și învierea Mântuitorului nostru Isus Cristos.

În ziua de 3 Noiembrie 1925, am vizitat pe o soră cu numele Ciachi Elisabeta, care se afla bolnavă într-un sanatoriu din orașul Cluj, de unde apoi am plecat mai departe.

În acest turneu de misiune, am putut vedea ce mare lipsă este de a împrăștia Cuvântul lui Dumnezeu, însă lucrători sunt puțini.

Țara românească, reprezintă pentru noi cel mai vast teren de cultură evanghelică și s-ar putea obține frumoase rezultate dacă noi am avea mai mulți lucrători. Dar cum să se predice Evanghelia dacă nu sunt lucrători și cum să trimitem lucrători dacă nu avem cu ce? Căci am constatat că unii prețuiesc mai mult lucrurile pământești decât Împărăția lui Dumnezeu.

Lipsa de lucrători este mare și sunt convins că noi avem lucrători și în poporul nostru, avem destule elemente bune pentru a le întrebuința, însă nu le scoatem la lucru, din pricină că în mulți dintre noi domnește zgârcenia, care este mama tuturor răutăților. Avem un capital însă  nu-l punem la bancă ca să producă fructe de viață veșnică.

Noi, toți ar trebui să îndreptăm privirile noastre și tot interesul nostru, ca să putem face ceva în țara noastră care și-a mărit granițele geograficește, însă nu și evanghelic.

Să punem toată râvna noastră, ca să susținem misiunea Evangheliei în România, unde se pot obține succese strălucite.

Dați obolul vostru și îndreptați tot interesul pentru cauza sfântă a Mântuitorului nostru Isus Cristos, căruia fie glorie și mărire.

                         COZMAN GHORGHE, predicator Aiud.

 

Programul conferinței s-a desfășurat în felul următor:

9:30 - 10:00 rugăciune

10:00-11:20 sesiune

11:20-11:40 pauză de cafea, ceai, cozonac, apă etc

11:40-13:00 sesiune

13:00-13:30 Q&A,

13:30 masa de prânz

Slăvit să fie Domnul pentru această lucrare și îi mulțumim pentru asemenea oameni.



[1] Farul Mântuirii, Anul VII, Nr. 1 și 2, ianuarie 1926,  pp. 9-10.










vineri, 29 martie 2024

 


Lansarea cărții "Baptiștii din România: Pionerii" de Mihai Ciucă

 

Mult așteptata lansare a cărții "Baptiștii din România: Pionerii", găzduită de Institutul Teologic Baptist Bucuresti este cu siguranță unul dintre marile evenimente ale anului ce au loc în marea familie baptistă din România. Dureros este faptul că acest eveniment cultural și științific a avut loc în lipsa autorului, el fiind din data de 04 iulie 2021 în prezența lui Dumnezeu pe care L-a iubit atât de mult toată viața; acolo el se odihnește după osteneala de pe acest pământ.



Locul cărturarului Mihai Ciucă a fost luat de familia lui la fel de minunată care ne-a oferit o prezentare impecabilă a autorului și a lucrării sale. Impresia lăsată de cei doi ,,mesageri ” ai autorului a fost una la superlativ, făcându-ne să simțim că autorul deși nu putea fi  în mijlocul nostru în mod fizic, era prezent prin spiritul lui de o înaltă ținută morală. Expozeul despre viața și opera postumă a lui Mihai Ciucă, făcut de sora Ana a fost unul corect, simplu dar de o mare finețe, asemeni celeia care l-a rostit,  sigură pe sine dar cu durere în suflet pentru că și-ar fi dorit din inimă și suflet ca acolo în locul dumneaiei să fie prezent Mihai.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest eveniment la care am luat parte și am fost îmmbogățit spiritual din belșug. Îmbogățit prin faptul că Dumnezeu a ridicat un asemenea om care a căutat binele poporului credincios baptist în care s-a născut. Îmbogățit prin multele informați de mare valore pe care     le-am auzit și încerc să le însușesc. Îmbogățit prin cunoașterea oamenilor prezenți la eveniment care au dat dovadă de o mare importanță cărților prezentate și aprecierea față de autor.

Programul pentru Miercuri, 27 Martie, 10:00 Lansare de Carte 10:00-11:30 Gazdă: Iosua Faur

1. Ana, Bogdan Ciucă

2. Gelu Paul, membru fondator BIG Impact, coordonatorul proiectului

3. Dr. Iemima Ploscariu, coordonator editare

4. Sorin Badragan, președintele UBR

5. Oti Bunaciu, Decan al Facultății de Teologie, Vicepreședinte al Alianței Mondiale Baptiste

6. Daniel Mariș: Rectorul ITB

7. Dr. Viorel Achim, cercetător al Institutului de Istorie Nicolae Iorga, Academia Romana

Comunicări științifice 11:45-13:30

Gazdă: Sorin Bădrăgan Prezentari 10-15 min:

1. Dr Marius Silvesan "Federația Reprezentativă a Cultelor Evanghelice Recunoscute din RPR"

2. Dr. Viorel Achim "Elevii din familiile baptiste, victime ale persecuţiei din anii 1940-1944. Situaţia din vestul ţării"

3. Dr. Iemima Ploscariu "Familia Craighead și influenta misionara baptista in Romania interbelica"

Sa acordat și un premiul Mihai Ciucă.

Toți acești vorbitori au avut cuvinte alese, bine prezentate și adevărate la opera prezentată și autorul ei Mihai Ciucă.