Prin mila lui Dumnezeu și voia fr.
păstor Emanuel Jurcoi, am primit azi încă o carte ce întregește istoria
poporului baptist român. Autorul este bunul și înduratul Dumnezeu, care a
binevoit ca și poporul nostru iubit să audă Cuvântul Sfânt al Său și să ni-l
dea în mână, ca să-l putem citi. Acum mai mult de 150 de ani au venit trimiși
ai Domnului cu Biblia în mână și le citeau oamenilor interesați, care s-au
hotărât să facă ce scrie în Biblie. Așa s-a format și pe teritoriul nostru
românesc un alt popor, tot românesc, dar se numea baptist. Anii au trecut și ne
trezim cu o dorință de a ști mai bine cum s-au format, cine au fost și multe
alte lucruri. De aceea am zis că autorul este Dumnezeu, iar scriitorul fr.
păstor Emanuel Jurcoi, care este și licențiat in istorie.
Cartea se numește: „Granițele timpului: Un istoric al Bisericii
Creștine Baptiste din Curtici de la începuturi până în 1944”.
Cartea are 264 de pagini, scrisă cu
migală și mare aplecare spre detalii. Mă gândeam că sunt prea multe amănunte și informații din diverse surse. Cartea conține
nume ale primilor lucrători, păstori cunoscuți în lumea baptistă.
V-o recomand să o comandați la Biserica Baptistă din Curtici și să vă
îmbogățiți sufletul și inima cu lucruri care zidesc și îmbărbătează.
Să vedem cine este scriitorul și puțin din viața lui.
Emanuel Jurcoi s-a născut la Arad, în
16 aprilie 1985, în familia lui Jurcoi Dorin și Letiția (Arman).
Emanuel s-a convertit la vârsta de 16
ani și s-a botezat la 10 iunie 2001 în Biserica Baptistă din Zimand-Nou, jud.
Arad. Pastorul care l-a botezat a fost Ioan Zaharia.
Emanuel Jurcoi este absolvent al
programelor de licență (2009) și masterat (2011) în teologie pastorală, în
cadrul Universității Emanuel din Oradea și al programelor de licență (2014) și
masterat (2017) în istorie, în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din
Iași.
Din anul 2008 este căsătorit cu Marina
(Isaincu) Jurcoi.
Emanuel a slujit ca misionar la Moreni,
jud. Iași (2011-2013).
A fost pastor al Bisericii Creștine
Baptiste din Covăsînț, jud. Arad (mai 2013- august 2015) și în prezent pastor
al Bisericii Creștine Baptiste din Moroda, jud. Arad ( noiembrie 2016).
Printre domeniile sale de interes se
enumeră: Istoria protestantismului în Moldova, istoria și Genealogia
baptiștilor din zona Aradului antebelic și interbelic.
Articole publicate:
Educația lui Iacob Heraclide Despot – un accesoriu important în construirea
puterii în Analele Aradului, An 2 nr. 2, 2016 (Arad: Vasile Goldiș University
Press, 2016), p. 48-56;
Ideea și încercările lui Iacob Heraclide de preluare a puterii în Moldova în volumul coordonat de Doru Sinaci și Emil
Arbonie, Administrație Românească
Arădeană Studii și comunicări din Banat – Crișan, vol. XII (Arad: Vasile
Goldiș University Press, 2017), p. 64-74.
Lucrări publicate
.Înțelepciunea
vremurilor străvechi – Un istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Cuvin
1904-2004, Iași, Editura PIM, 2010;
Sub aripile Lui – Un scurt
istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Craiva 1924-2014, Arad, Editura
Rebeca, 2014;
Ferestre spre trecut: un istoric
al Bisericii Creștine Baptiste din Covăsînț 1896-2011, Arad, Editura Rebeca,
2015;.
Granițele timpului: Un istoric al
Bisericii Creștine Baptiste din Curtici de la începuturi până în 1944, Iași, Editura
PIM, 2017;
Scurt istoric al Bisericii
Creștine Baptiste din Chișlaca – în curs de publicare.
Pentru cele ce am scris și prezentat, a Domnului și Dumnezeului nostru să-i
fie slava, cinstea și gloria în veci de veci.