Vicaş Mihai 1879-1964

Născut la 15 iulie 1879 în Husasăul de Tinca, jud. Bihor, părinții fiind Savu și Eva.

Face patru clase primare, trei clase pedagogice și face cursuri biblice.

În anul 1919 se căsătorește cu Maria și Domnul i-a binecuvântat cu 8 copii, patru băieți și patru fete,

În anul 1896 primește Cuvântul Domnului în inimă și este botezat de pastorul Cornea Mi­hai.

A  fost ordinat ca pastor în 1904 de: Cor­nea Mihai, H. Maier şi T. Todinca.

A  fost unul dintre primii vestitori ai Evangheliei din cadrul cultului nostru pe aceste meleaguri.

Fratele Vicaş Mihai a mai fost şi un bun or­ganizator al lucrării Evangheliei în cadrul Cul­tului nostru. Calităţile sale au fost apreciate de la început de întreaga frăţietate, atât din regiu­nea noastră, cât şi din ţară.

Astfel, de la început, el primeşte încredinţări de răspundere din partea frăţietăţii. 

Reprezintă frăţietatea de limbă română din Bihor, la şedinţa de lucru a păstorilor care se ţine la Ocsa, Ungaria în anul 1905.

La primul Congres care s-a vrut a fi la București în 28-30 noiembrie 1919, fr. Mihai trebuia să prezinte referatul: „Literatura Noastră”.

E ales ca membru în Comitetul Ţăresc al Uniunii, încă din anul 1921, calitate în care ia parte la şedinţele de lucru ale acestui comitet şi la diferite audienţe la Ministerele de resort, susținând libertatea cultului.

În anul 1923 ia parte la Congresul baptist de la Stockholm, unde reprezintă cu dem­nitate, alături de alţi delegaţi ai cultului baptist din ţara noastră, bisericile şi credincioşii bap­tişti de pe aceste meleaguri.

În anul 1936 este ales preşedinte al Comuni­tăţii Creştine Baptiste din Oradea, cu această ocazie îşi mută domiciliul în oraşul Oradea. În această calitate şi apoi ca membru în condu­cerea acestui for regional al cultului, el îşi dă întregul său aport în slujba cultului şi a fră­ţietăţii, până la ultima fărâmă de putere fizică ce-i mai rămăsese.

În anul 1964, la frumoasa vârstă de 85 de ani, Domnul își cheamă slujitorul acasă.

Şaizeci şi opt de ani în şir, picioarele sale au mers pe această cale, ,,Bătrânul“ Vicaş Mi­hai, aşa cum era numit în ultimul timp, de în­treaga frăţietate din ţară, nu se da înapoi nici la vârsta înaintată de 70—80 de ani, de a merge la biserici şi a sfătui pe fraţi.

In ziua de 14 martie 1964, orele 16, a avut loc serviciul divin de înmormântare a fr. Vicaş Mihai din Oradea, predicator, conducător de sea­mă al credincioşilor baptişti din Transilvania, unul dintre fondatorii Uniunii noastre şi mem­bru marcant al Comitetului de conducere al Uniunii timp de peste 35 de ani.

Serviciul divin de înmormântare a avut loc la Capela Cimitirului Rulikoschi din Oradea şi a fost condus de către fr. Vicaş Teodor, preşe­dintele Uniunii. După rugăciunea de invocare, rostită de către fratele Covaci Nicolae, vicepre­şedintele Comunităţii din Oradea, textul biblic a fost citit de către fr. Floruţa Petru, secreta­rul Comunităţii din Oradea. Corul unit al bise­ricilor din Oradea a cântat câteva cântări oca­zionale, care au produs o atmosferă de adâncă reculegere sufletească.

După necrologul citit de fr. Covaci Nicolae, care a arătat întreaga activitate desfăşurată de fostul pionier al Evangheliei în Transilvania, a urmat predica doctrinală ținută de către fr. Țunea Ioachim, secretarul general al Uniunii, care a expus câteva gânduri din textul biblic din Daniel 12:13: „Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăși odată cu partea ta de moştenire, la sfârșitul zi­lelor".

Cuvântul din partea bisericilor din Oradea a fost rostit de către fr. Floruţa Petre, iar cel din partea Comunităţilor Baptiste din ţară a fost rostit de către fr. Dan Ioan, preşedintele Comu­nităţii Baptiste din Cluj. Din partea Uniunii a vorbit fr. Vicaş Teodor.

La înmormântare a asistat un număr de fraţi şi surori, unii veniţi chiar din împrejurimile Oradei şi un grup din satul natal al decedatu­lui, Husasăul de Tinca.

Serviciul de înmormântare a luat sfârșit în amurgul zilei, când sicriul ce purta în el corpul neînsufleţit al aceluia care a fost marele băr­bat, care l-a mărturisit cu toată puterea pe Dom­nul Isus Hristos, a fost coborât în groapă, în timp ce frăţietatea cu lacrimi în ochi, cânta cântarea : „Fii cu mine, acuşi se-nserează, Se-ntunecă, Doamne ia-mă în braţe, Alt scut nu am, afară de Tine, Sprijinul tuturor, fii cu mine".

În revista: „Îndrumătorul Creștin Baptist” din septembrie-octombrie 1964 este redată predica fratelui Țunea și „Cuvîntul Uniunii la înmormântarea pastorului Vicaş Mihai—Oradea”,  un articol de suflet.

Surse:

Țunea Ioachim

Nicolae Covaci

Marius Silveșan

Îndrumătorul Creștin Baptist

Vicas Mihai cu cei mai tineri 3 copii

Familia Românu, din Lăpușnicul Mare

Eftimie Românu  1897-1981

 

Fratele Eftimie Românu, s-a născut la data de 27 apri­lie 1897, în localitatea Lăpuşnicu Mare, în familia lui Eftimie şi Elisaveta Românu, o familie modestă de ţărani și buni gospodari.

Anii copilăriei şi şcoala generală o face în co­muna natală, unde învaţă să iubească munca, oa­menii şi glia străbună.

În timpul primului război mondial, este mobilizat şi trimis pe frontul din Italia, la vârsta de 17 ani, de unde se reîntoarce cu viaţă, dar şi cu sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, pe care l-a auzit în tranşee.

La 3 mai 1918 se căsătoreşte cu tânăra Ana Frenţ, care i-a fost toată viaţa o bună soţie şi distinsă mamă a celor doi copii cu care au fost dăruiţi din partea Domnului : sora Maria, azi căsătorită Gherman şi fr. Nicolae Românu, fost păstor al Bi­sericii din Lăpuşnicu Mare şi vicepreşedinte al Co­munităţii Timişoara.

După încheierea primului război mondial, conti­nuă stagiul militar la reg. 96 Caransebeş, unde în­tâlneşte camarazi credincioşi, care-i vorbesc mai în­deaproape de dragostea lui Dumnezeu care iartă pe păcătoşi. După o cercetare mai amănunţită a Cuvântului lui Dumnezeu, în urma convingerii personale, la data de 27 iulie 1924, mărturiseşte credinţa în Domnul Isus, urmându-L în apa botezului. Actul botezului nou testamental a fost oficiat de păstorul Ioan Suveţ, în apa râului Nera.

Animat de dorinţa sinceră de a-L sluji pe Mântuitorul său, fr. Eftimie se alătură grupului de tineri din bisericile almăjene, sprijinind lucrarea de ves­tire a Evangheliei, alături de fr. Dănilă Goga şi Pavel Ciortuz, alcătuind împreună un trio fericit al colaborării sfinte în lucrarea Domnului pe aceste meleaguri pentru mulţi zeci de ani, până când pe rând, fiecare este chemat acasă. Ultimul dintre ei a fost fr. Eftimie Românu.

În anul 1925 şi 1926 înfiinţează primul cor al Bisericii Lăpuşnicu Mare, cu ajutorul fr. Mioc Dănilă. Fr. Eftimie este primul dirijor, învățând pe corişti cântări ce şi azi sunt în repertoriul acestui cor.

Fr. Eftimie a avut o contribuţie însemnată şi la zidirea casei de rugăciune din localitate, în anul 1929, unde alături de ceilalţi credincioşi munceşte şi jert­feşte mult.

Având în vedere darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat, simţind chemarea din partea Domnului, Biserica îl pune deoparte pentru slujirea Evanghe­liei şi la data de 12 mai 1935 este ordinat ca păstor. Comisia de ordinare era formată din următorii fraţi păstori : Ioan Suveţ, Pavel Ciortuz şi Dănilă Goga.

Mai multe decenii este păstorul bisericii din Lă­puşnicu Mare, Moceriş, Sopotu Nou, Gîrbovăţ, Sopotu Vechi. În toţi aceşti ani a vestit o Evanghelie curată, mesajele sale fiind simple şi accesibile as­cultătorilor.      A câștigat pentru Domnul multe suflete şi a oficiat cele mai multe botezuri nou testamentale, în râurile ce izvorăsc din munţii Almăjului.

A iubit colaborarea în lucrarea Evangheliei, în­treţinând relaţii calde, frăţeşti, cu fraţii lucrători din Comunitatea de Timişoara, fiind apreciat de păsto­rii şi bisericile din Caraş, Timiş şi Clisura Dunării.

În ultima duminică din luna iunie, 1981, în loca­litatea Lăpuşnicu Mare, jud. Caraş Severin, credin­cioşii din Bisericile de pe Valea Almăjului şi-au luat rămas bun de la fr. păstor Eftimie Românu, pe care Domnul l-a chemat să intre „în bucuria Stăpânului".

A plecat dintre noi omul şi păstorul Eftimie Ro­mânu, după ce a trăit în mijlocul nostru ca mântuit la picioarele Domnului, 56 de ani şi a slujit Biserica lui Hristos peste patru decenii.

Serviciul divin de înmormântare a fost condus de fr. Cornel Mara, preşedintele Uniunii. La catafalcul celui ce a fost fr. Eftimie Românu, se aflau de ase­menea, următorii fraţi păstori : Ioan Trif, preşedin­tele Comunităţii Timişoara, Nicolae Raţă, vicepre­şedinte, Ilie Bâtea, Dănilă Ciortuz, Nicolae Voichescu, Ianaş Vrâncuţa, Vasile Gherman, Ioan Vrâncuţa şi Ion Râncu.

Nicolae Românu, fiu 1922- 1982

Fratele Nicolae Românu, s-a născut în comuna Lâpuşnicu Mare, judeţul Caraş Severin, la data de 27 mai 1922, într-o familie de oameni evlavioşi, părinţii săi fiind Eftimie şi Romaniţa Românu.

La foarte scurt timp după naşterea fratelui Nico­lae Românu, tatăl său, Eftimie, a primit cuvântul Evangheliei şi a fost convertit la credinţa baptistă. Începând de la vârsta de 2 ani, copilul Nicolae, a fost dus de tatăl său la Biserica primilor credincioşi baptişti din comună şi aici a fost învăţat să se roage şi să cânte cântări spre slava lui Dumnezeu.

Şcoala primară a făcut-o în comuna natală, dovedindu-se a fi un elev foarte silitor la învăţătură, apreciat de învăţătorii săi, fiind în fiecare an pre­miantul clasei sale. În această perioadă, 1939—1941, a pornit prigoana împotriva credincioşilor baptişti şi valul acesta l-a prins şi pe Nicolae Românu, care a fost adeseori bătut şi persecutat, astfel că din premiantul de ieri a ajuns să fie declarat repetent, împreună cu alţi 32 de copii de seama sa, toţi fii de baptişti.

În cadrul Bisericii, fratele Nicolae Românu s-a evidenţiat ca un tânăr foarte talentat. Dumnezeu l-a binecuvântat cu o voce frumoasă şi cântările sale au mângâiat multe inimi întristate şi au pro­dus nespuse bucurii frățietății baptiste din Bisericile de pe valea Almăjului.

La frageda vârstă de 15 ani, fratele Nicolae Ro­mânu, l-a primit prin credinţă pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal şi în ziua de 15 mai 1939 a fost botezat chiar de tatăl său, care devenise între timp păstorul Bisericii Baptiste din comuna Lăpuşnicu Mare.

La data de 2 noiembrie 1941, fratele Nicolae Ro­mânu s-a căsătorit cu sora Olaru Silvia, din Sopotu Nou. Dumnezeu l-a binecuvântat cu doi copii, un băiat care-i poartă numele şi o fată, Vetuţa. În familia sa, fratele Nicolae Românu a fost un bun exemplu, fiind un soţ şi un tată iubitor.

În anul 1942 a fost încorporat la Regimentul 94 Infanterie din Orşova, luptând pe frontul din Un­garia, unde a fost rănit, fiind decorat pentru fap­tele sale de vitejie.

După terminarea războiului, în anul 1946, Bise­rica Baptistă din Lăpușnicu Mare, văzând în fratele Nicolae Românu un tânăr destoinic şi devotat lu­crării Evangheliei, a hotărât să fie trimis la Semi­narul Teologic Baptist, care în acel an, şi-a reluat activitatea la Buteni, judeţul Arad, făcând astfel parte din prima serie de seminarişti de după război.

La absolvirea Seminarului, fratele Nicolae Românu s-a reîntors în Valea Almăjului şi a fost or­dinat pentru slujba de păstor, la data de 10 august 1950, încredințându-i-se bisericile baptiste din Dalboşet, Sopotu Nou, Sopotu Vechi şi Gârbovăţ. Mai târziu    i-a fost schimbat cercul de activitate, preluând păstoria bisericilor baptiste      din Lăpușnicu Mare, Moceriş, Bozovici şi Prilipeţ. În toată acti­vitatea pastorală, fratele Nicolae Românu a păstrat cu sfinţenie învăţătura curată a Evangheliei, aşa cum a primit-o de la înaintaşii săi, păstorii : Ioan Suveti, Dănilă Goga, Pavel Ciortuz şi Eftimie Ro­mânu, remarcându-se prin următoarele caracte­ristici :

—   a împărţit drept Cuvântul lui Dumnezeu, fără a face nici un fel de deosebire între credincioşii din bisericile pe care le-a păstorit ;

—    a promovat întotdeauna unitatea frăţească, luptând cu ardoare împotriva încercărilor de dez­binare ;

—     l-a iubit     cu toată    inima pe  Dumnezeu şi a

iubit      deopotrivă pe toţi fraţii şi pe păstorii colegi din lucrarea Evangheliei ;

—    s-a jertfit pentru lucrarea Domnului.

În anul 1965 a fost ales membru în comitetul de conducere al Comunităţii Baptiste Timişoara.

Din anul 1971 şi până în clipa plecării în veşnicie, a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Comunităţii, fiind în acelaşi timp şi membru în Comitetul de conducere al Uniunii Baptiste din R.S. România. La Congresul Cultului din anul 1977, a fost ales membru în Comitetul Executiv al Uniunii, îndepli­nind funcţia de casier.

În acest timp, a făcut parte de două ori din dele­gaţiile Cultului care au reprezentat Uniunea Bap­tistă la întrunirile baptiste din străinătate.

In ziua dc 31 ianuarie 1982, la orele 10, inima fratelui     păstor Nicolae Românu, a încetat să mai bată și a plecat în        veșnicie cu înaintașii săi.        

După 32 de ani de slujire plină de devotament sfânt faţă de Cel ce i-a încredinţat slujba, Dumne­zeu l-a chemat la odihnă, spunându-i ca şi odini­oară lui Daniel : „Iar tu, du-te...“.

Cortegiul funerar, în drum spre cimitir, s-a oprit pentru câteva minute în faţa Bisericii Baptiste din comună, unde fratele păstor Traian Grec, vicepre­şedintele Uniunii, a rostit o cuvântare în care a redat câteva aspecte mai importante din lucrarea şi activitatea celui plecat dintre noi, evidenţiind adevărul biblic cu privire la răsplătirea veşnică a celor ce ostenesc pe ogorul Evangheliei.

La cimitir, predica ocazională a fost rostită de fratele dr. Ioan Bunaciu, directorul Seminarului Baptist din Bucureşti.

În timp ce fanfara şi întreaga frăţietate au in­tonat imnul „Fii cu mine, acuși            se-nserează ; Se-ntunecă, Doamne, ia-mă în braţe“, sicriul a fost coborât în mormânt, unde trupul neînsufleţit va rămâne până în ziua când va fi chemat la o nouă viaţă.

Goga Dănilă, Eftimie Românu şi Pavel Ciortuz

Surse:

Râncu Ioan

Țunea Ioachim

Ioan Bunaciu

Alexa Popovici

Constantin Pavăluț

Îndrumătorul Creștin Baptist