vineri, 22 ianuarie 2021

Nelson Mandela - Un Model al Reconcilierii ca Expresie a Integrității și Libertății de Conștiință - Mihail Ciopasiu

 


Nelson Mandela -  Un Model al Reconcilierii ca Expresie a Integrității și Libertății de Conștiință

 

(Nelson Mandela - A Model of Reconciliation as an Expression of Integrity and Liberty of Conscience)

 

Publicat în JURNALUL LIBERTĂȚII DE CONȘTIINȚĂ, Noiembrie 2020,

 [ISSN 2495 – 1757].

 

 

Dr. Mihail CIOPAȘIU,

Universitatea din București

Director Executiv, Fundația Providența (Proiectul Rut)

mihail.ciopasiu@gmail.com

 

 

Abstract

Nelson Mandela is one of the most appreciated political leaders of the last century, who fought for human dignity and for the reconciliation between the black and the white people in South Africa. After almost fifty years of the domination of Apartheid, the society was very divided, and many people suffered from racial discrimination. Even though Mandela faced 27 years of detention in this regime, he was prepared to change the society though his personal example and his policies.  The way he forgave his former opponents and his example of reconciliation after becoming South Africa’s president, made Mandela a model of forgiveness, reconciliation and hope. Many people question what the pillars of Mandela’s policies were and whether the Christian values stood at the base of his approach. If his faith was the source of his public policies, why was Mandela so reluctant in publicly affirming his faith? This article is examining these questions based on Mandela’s affirmations, what his closest collaborators mentioned about him, and analyzing some of the biographies written about Nelson Mandela.

 

Key words: Apartheid, Reconciliation, Faith, Integrity, Image of God, Love, Forgiveness, Liberty of Conscience.

 

Introducere


 

Născut în anul 1918 în clanul Thembu, în satul Qunu din Africa de Sud, Rolihlahla Mandela a fost un strănepot al unuia dintre regii tribului Thembu, care a luptat împotriva britanicilor și a danezilor pentru libertatea africanilor.[1] Crescut sub influența valorilor creștine, insuflate în mod special de mama sa care era metodistă[2], Mandela a urmat cursurile mai multor școli metodiste.[3]  În prima zi de școală, Rolihlahla a primit din partea unui învățător numele englez de ‚Nelson’, pe care Rolihlahla îl va folosi de atunci înainte.[4]

Mandela a crescut într-una din cele mai tulburi perioade ale Africii de Sud. Societatea nu era divizată doar între albi și negri, sau britanici, danezi și africani, ci și între diferite grupuri etnice, precum Xhosas și  Zulus. Multe resentimente încă persistau din istoria luptelor dintre europeni și africani, când deseori unele triburi se aliau cu britanicii pentru a lupta împotriva altor triburi de africani, sau împotriva așa’numiților boers (fermierii danezi din Africa de Sud denumiți și afrikaani).[5]

Cu toate acestea, cea mai mare divizare și segregare în Africa de Sud, a început o dată cu preluarea puterii de către afrikaani  în anul 1948. Primul ministru al guvernării de atunci, un fost predicator[6]  din Biserica Reformată Daneză, Daniel Malan a instaurat regimul de apartheid (care înseamnă ‚separare’ în limba afrikaană). Regimul apartheid credea în supremația albilor și a început o mișcare de discriminare sistematizată a africanilor, prezentă în toate locurile publice. Semne precum „Doar albi” sau „Doar non-albi” putea fi regăsite pe plaje, restaurante, autobuze, trenuri, cinema-uri sau hoteluri.[7]

Printre măsurile discriminatorii ale apartheidului se numărau și clasificarea cetățenilor în funcție de rasa și etnia lor, rasele aveau să locuiască în zone separate ale orașelor, iar căsătoriile mixte erau interzise.[8]

Autorul Martin Meredith scoate în evidență faptul că naționaliștii afrikaani se foloseau de argumente teologice pentru a susține apartheidul. Meredith prezintă propaganda naționaliștilor care afirmau că, „doctrina apartheidului era în acord cu principiile creștine despre dreptate și justiție. Dumnezeu a rânduit diviziunea națiunilor și dorea să le păstreze separate. Texte din biblie erau citate ca dovadă pentru acest lucru.”[9]

Poate cea mai bună descriere a apartheidului este realizată de către însuși Nelson Mandela, în lucrarea sa autobiografică ‚The Long Walk to Freedom’:

 

Apartheidul a fost un sistem opresiv al tuturor legilor și normelor care a ținut africanii într-o poziție inferioară față de albi pentru secole. Segregarea din ultimii trei sute de ani se dorea a fi consolidată într-un sistem monolitic care era diabolic, de nescăpat și incredibil de puternic. Premisa apartheidului era că albii sunt superiori africanilor și indienilor și că funcția sa era să instaureze supremația albilor pentru totdeauna.[10]

 

Mandela a luptat împotriva apartheidului încă din tinerețea sa, mai întâi ca avocat, reprezentând negrii care erau victime ale apartheidului,[11] iar apoi s-a implicat și în mișcarea de opoziție față de apartheid prin afilierea la ‚Congresul Național African’.[12] Aceasta era o mișcare ce avea ca scop protestul non-violent față de politicile apartheidului, fiind inspirată din modelul propus de Mahatma Gandhi în India, abordare pe care Gandhi o promovase și în Africa de Sud.[13] În 1964, Mandela este condamnat la închisoare pe viață, sub învinuirea de sabotaj.[14]

După 27 de ani de detenție, în anul 1990, Mandela este eliberat din închisoare, iar în 1994 este ales președinte al Africii de Sud.[15] Unul dintre cele mai importante obiective ale lui Mandela a fost reconcilierea și iertarea dintre diferitele grupuri etnice ale țării și în mod special a foștilor oponenți din perioada apartheidului.[16] Printre politicile sale în acest sens, se remarcă înființarea ‚Comisiei Adevărului și Reconcilierii’[17] care a avut ca scop investigarea abuzurilor comise în perioada apartheidului.

Implicarea sa în reconcilierea sud-africanilor și faptul că i-a iertat pe cei care l-au închis timp de 27 de ani, au făcut din Mandela un simbol al reconcilierii și al iertării recunoscut atât în Africa de Sud, cât și în întreaga lume. Cu ocazia discursului de inaugurare ca președinte, Mandela a dat tonul unei noi politici total diferite de cea a apartheidului, promovând iertarea și reconcilierea: „Nu putem găsi cuvinte pentru a descrie suferința îndurată de semenii noștri, ca rezultat al opresiunii apartheidului. Dar ziua pentru care am luptat a venit. Haideți să uităm trecutul!”[18]

 

Reconcilierea ca expresie a integrității creștine

 

Având în vedere rolul profetic al lui Mandela în societatea sud-africană și nu numai, contribuind la reconcilierea dintre diferitele grupuri etnice și ulterior participând și la medierea altor conflicte dintre națiuni, se poate pune întrebarea: Modelul reconcilierii propus de Nelson Mandela a avut la bază valori creștine izvorâte din credința sa?

Unul din autorii care s-a preocupat de rolul credinței în viața lui Mandela și în mod special de legătura dintre acesta și mișcarea metodistă, este Dion Foster, care prezintă în lucrarea sa ‚Mandela and the Methodists: Faith, fallacy and fact’ faptul că Mandela „a rămas loial metodiștilor pentru întreaga sa viață. Ca biserică, noi afirmăm calitățile care îl confirmă ca pe un adevărat fiu al Metodismului – o viață de credință în Dumnezeu trăită în slujirea altora.”[19]

Deși afirmațiile publice ale lui Mandela cu privire la credința sa au fost foarte puține, în câteva ocazii, în mod special în cadrul întâlnirilor anuale ale metodiștilor, Mandela, a descris rolul covârșitor pe care l-a avut biserica în viața sa, afirmând că, „nu voi putea niciodată exagera rolul pe care Biserica Metodistă l-a avut în viața mea.”[20] Cu ocazia unei alte întâlniri ale liderilor metodiști, Mandela a făcut referire la rolul valorilor creștine pe care le-a învățat în Biserica Metodistă, unde a fost membru[21] din anul 1930, pe când avea doar 12 ani:

 

Valorile pe care le-am învățat în aceste instituții metodiste m-au ajutat mult de-a lungul vieții. Aceste valori au fost întărite în perioada petrecută în închisoare, când această biserică, împreună cu alte comunități religioase s-au îngrijit de noi. Nu numai că v-ați trimis capelanii să ne încurajeze, dar ne-ați susținut și material. Ne-ați ajutat și familiile atunci când noi nu puteam să le susținem. În final, lăsați-mă să vă felicit pentru obiectivele misionare pe care le prezentați aici. Este încurajator să văd eforturile pe care biserica mea le face pentru a atinge viața oamenilor, în mod special al celor săraci.[22]

 

Cu ocazia altui discurs ținut în fața reprezentanților metodiștilor, Mandela confirmă modelul oferit de clerul Bisericii Metodiste atât prin împotrivirea față de nedreptățile apartheidului cât și prin implicarea lor socială: „liderii metodiști au fost printre profeții proeminenți care au refuzat să se plece în fața dumnezeului fals al apartheidului. Slujitorii voștri de asemenea ne-au vizitat în închisoare și s-au îngrijit de familiile noastre.”[23]

Un alt autor preocupat de credința lui Mandela, este Dennis Cruywagen, care susține în lucrarea sa ‚The Spiritual Mandela: Faith and Religion in the Life of Nelson Mandela’,  punctul de vedere a lui Forester și anume că o perioadă importantă din viața lui Mandela, în care acesta și-a adâncit convingerile religioase, au fost anii petrecuți în închisoarea Robben Island. În anii de Mandela în detenție, afirmă Cruywagen, „religia a devenit un mod eficient și pozitiv de a lupta cu greutățile pe care le-a îndurat acolo.”[24]

Dennis Cruywagen susține de asemenea că în determinarea sa a unifica o societate divizată de rasism și apartheid, Nelson Mandela a arătat tărie de caracter și dorința de a ierta pe cei care au avut un rol în închiderea sa. Cruywagen îl citează pe Arhiepiscopul Bisericii Anglicane din Africa de Sud, Desmond Tutu care a făcut referire la modul în care Mandela a putut să treacă peste suferințele îndurate în închisoare și să-și ierte dușmanii: „vă puteți imagina unde ar fi ajuns Africa de Sud astăzi dacă Mandela ar fi fost consumat de dorința de răzbunare pentru toate umilințele și agonia pe care el și poporul său le-a suferit în mâna opresorilor albi?”[25]

Un alt cercetător interesat de importanța credinței în viața lui Mandela, este Moritz Gräper. Acesta susține că în urma studierii biografiei lui Mandela, a valorilor pe care le-a promovat ca și președinte al Africii de Sud și prin instituirea ‚Comisiei Adevărului și Reconcilierii’, se poate afirma fără nicio îndoială faptul că prin acestea Mandela „a întrupat aspecte centrale ale mesajului biblic despre dreptate, pace, reconciliere și libertate.”[26]

Aceeași perspectivă o împărtășește și autorul Dennis Cruywagen, care consideră că „Mandela a fost o persoană spirituală profundă, iar devotamentul său față de credința creștină a inspirat politica sa de reconciliere pe care a adoptat-o.”[27]

Desmond Tutu, Episcopul Bisericii Anglicane din Africa de Sud, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Mandela, care a fost implicat în demersul de eliberare al negrilor sud-africani de sub poverile segregării rasiale și care a fost numit de către Mandela coordonator al ‚Comisiei Adevărului și Reconcilierii’, afirma despre Mandela: „el a inspirat pe mulți oameni și a revelat caracterul său, dovedind cu transparență multe din atributele bunătății lui Dumnezeu, precum: compasiune, grijă față de alții, dorința de pace, iertare și reconciliere.”[28]

Se poate observa faptul că mai mulți colaboratori ai lui Mandela, sau cercetători interesați de biografia sa, aduc în discuție valorile creștine în care el a crezut. Având în vedere scopul acestei lucrări, este important de identificat care au fost valorile creștine care l-au influențat pe Mandela îl demersul său pentru demnitate umană, reconciliere și iertare.

            În primul rând, se poate observa faptul că Nelson Mandela a crezut în egalitatea tuturor oamenilor. Dacă la început el a luptat pentru drepturile africanilor, care erau victime ale apartheidului, odată ajuns președinte și dorind să promoveze iertarea și reconcilierea, Mandela s-a preocupat și de drepturile albilor, care se regăseau de acum în minoritate și riscau să experimenteze răzbunarea africanilor după câteva decenii de apartheid. Mandela a susținut acest lucru afirmând:

 

În timpul vieții mele m-am dedicat problemelor africanilor. Am luptat împotriva dominației albilor și am luptat împotriva dominației negrilor. Am avut ca ideal o societate liberă și democratică în care toate persoanele să trăiască în armonia și cu oportunități egale. Este un ideal pentru care sper să trăiesc și să îl obțin. Dar dacă este nevoie, este un ideal pentru care sunt gata să mor.[29]

 

Analizând discursurile lui Nelson Mandela, autorul Charles Villa-Vicentio prezintă mai multe valori creștine care l-au influențat pe Mandela, în lucrarea sa „The Spirit of Freedom: South African Leaders on Religion and Politics”. Villa-Vicentio consideră că Mandela a acordat o atenție deosebită păcii care stă la baza credinței creștine:

 

Cu siguranță recunosc importanța dimensiunii religioase a vieții mele. Pentru mine este mai importantă semnificația religiei pentru persoanele pe care le întâlnesc atât în Africa de Sud, cât și în alte părți ale lumii. Religia este importantă deoarece la baza tradițiilor religioase este căutarea păcii. Africa de Sud are nevoie de pace, Lumea are nevoie de pace...eu nu am o problemă cu credințele creștine. Problema mea este că de prea multe ori oamenii nu trăiesc credințele pe care le afirmă.[30]

 

Se poate observa de asemenea faptul că pe lângă importanța rolului păcii, pe care Mandela l-a căutat în comunitățile de credincioși, el a evaluat  și modul practic în care valorile creștine erau afirmate însă nu și trăite. Este foarte probabil ca aceste referiri ale lui Mandela să aibă la bază modul în care Biserica Reformată Daneză a folosit platforma credinței pentru promovarea regimului de apartheid.

O altă credință creștină fundamentală pe care Villa-Vicenio o identifică la Nelson Mandela, este credința în doctrina creării omului după chipul și imaginea lui Dumnezeu, care se manifestă în primul rând prin dragostea și respectul arătat față de semen. În acest sens, Mandela afirma:

 

Religia are la bază dragostea mutuală și respectul atât față de celălalt cât și față de sine. Ea se referă la demnitatea și egalitatea umanității create după imaginea lui Dumnezeu. Acesta este un Dumnezeu care, dacă înțelegem Biblia corect, ne cere să fim implicați în lupta împotriva răutății, sărăciei, bolii, analfabetismului, a lipsei locuințelor și a altor păcate sociale pe care le găsim în societate. Am un respect enorm pentru oamenii religioși care au fost în prima linie a luptei noastre. Ei își trăiesc cu adevărat credința și am un respect profund pentru credința pe care ei o proclamă.[31]

 

Așa cum reiese și din această declarație a lui Mandela, dragostea a fost o altă valoare pe care el a identificat-o ca fiind rezultată din credința sa, prin faptul că o așază în prisma doctrinei creării omului după chipul lui Dumnezeu. Mandela a făcut referiri deseori la dragoste, pe care a considerat-o o armă puternică împotriva urii și de asemenea un pas important pe calea reconcilierii și a iertării. În autobiografia sa, A Long Walk to Freedom, Mandela amintește acest lucru:

 

Nimeni nu se naște urând altă persoană pentru culoarea pielii acesteia, sau a contextului sau religiei. Oamenii trebuie să învețe să urască și dacă ei trebuie să învețe să urască, înseamnă că pot fi și învățați să iubească, deoarece dragostea vine mai natural în inima oamenilor decât opusul ei.[32]

           

            O altă valoare creștină pe care Mandela a îmbrățișat-o și pe care a experimentat-o nu numai teoretic, ci și atunci când era închis și a fost susținut de către biserica metodistă, este rolul profetic al bisericii în societate. În autobiografia sa, Mandela face referire la acest aspect afirmând că,  „biserica a fost preocupată de lume astfel: am văzut că toate realizările Africanilor s-au înfăptuit prin lucrarea misionară a bisericii.”[33]  Mai mult decât atât, Mandela a propovăduit și implicarea socială a bisericii. El a considerat că biserica poate avea un rol hotărâtor în societate și prin implicarea socială, în mod special prin susținerea categoriilor sociale defavorizate:

 

Comunitățile religioase au un rol vital în construirea națiunii. Așa cum ați adoptat rolul vital în lupta împotriva apartheidului, tot așa ar trebui să fiți în prima linie a luptei pentru o viață mai bună a tuturor oamenilor. Printre altele, vă regăsiți bine poziționați în asistarea dezvoltării comunităților și a creșterii calității vieților acestora.[34]

 

Autorul Dennis Cruywagen afirmă răspicat că la baza modelului de reconciliere a lui Nelson Mandela s-a regăsit credința sa și în mod special valorile pe care le-a învățat în biserica metodistă și pe care le-a experimentat personal în perioadele grele ale vieții. Astfel că, deși de puține ori Mandela și-a afirmat public credința și valorile creștine după care se ghida, din acțiunile sale și din cele câteva discursuri în care Mandela a abordat acest subiect, se poate afirmă fără nicio îndoială faptul că la baza modelului de reconciliere și iertare al lui Mandela se regăsește credința creștină.  Cruywagen susține că:

 

Au fost multe influențe în viața lui Mandela care i-au îndreptat pașii pe calea reconcilierii: spiritualitatea sa și credința în dogmele credinței metodiste fiind printre ele. Crescut în biserica metodistă și experimentând puterea slujitorilor metodiști, folosind religia pentru a rezista în închisoare, Mandela a implicat conceptele religioase în promovarea reconcilierii în Africa de Sud.[35]

 

Libertatea de conștiință

 

Având în vedere credința sa puternică și apartenența la biserica metodistă încă din anii copilăriei, mulți se întreabă[36] de ce Mandela nu a fost atât de articulat cu privire la credința sa atât în spațiul public, cât și în a o promova în politicile sale sociale. Acest aspect este surprins de către Charles Villa-Vicentio, care citează unul din discursurile lui Mandela în care acesta afirma că, „relația dintre o persoană și Dumnezeul său este o problemă intimă și privată. Nu este un subiect despre care aleg să vorbesc public.” [37]

Teologul David Gushee oferă o interpretare rezervării lui Mandela de a face referiri publice la credința sa, prezentând contextul bisericii în perioada apartheid-ului:

 

Regimul rasist al apartheidului a produs o diviziune între Biserica Africană Olandeză Reformată și Biserica Africană Germană Reformată în timpul naziștilor. Apartheidul a fost susținut de Biserica Reformată Olandeză, sugerând că afrikaanii (danezii din Africa de Sud) erau poporul ales al lui Dumnezeu iar negrii erau o specie inferioară. ”[38]

 

Autorul Dennis Cruywagen împărtășește perspectiva lui David Gushee, accentuând faptul că Mandela a fost conștient de pericolul pe care l-ar fi avut promovarea vreunui sistem religios în defavoarea altuia. Cruywagen afirmă că la baza acestei abordări a lui Mandela a fost modul în care apartheidul a folosit religia ca și o formă de segregare: „regimul apartheid a excelat în promovarea unui sistem religios în defavoarea celorlalte, iar în acest proces a afectat demnitatea și a desconsiderat valorile unui mare număr de persoane.”[39]

La întrebarea legată de abținerea lui Mandela de a face referiri publice la calitatea sa de membru în mișcarea metodistă, trebuie luat în considerare și ceea ce afirmă Episcopul Don Dabula. Acesta a fost alt colaborator apropiat a lui Mandela, care a fost rugat de către Mandela, cu puțin înainte de a muri, să oficieze înmormântarea sa în cadrul bisericii metodiste. Dabula susține că:

 

Reticența lui Mandela de a vorbi public despre credința sa este un indicativ al dorinței sale de a încuraja idealul egalității religioase în noua Africă de Sud. El a realizat, după ce a devenit președinte, că aparține fiecărei persoane din Africa de Sud și nu a vrut să lase impresia că este deconectat de cineva în vreun anume fel.[40]

 

Așa cum susține și Episcopul Don Dabula, Dennis Cruywagen pune întreaga abordare publică a religiei de către Mandela sub umbrela libertății de conștiință, prin faptul el a lăsat liberă practicarea religiilor în Africa de Sud.  Cel mai vizibil gest al lui Mandela în acest sens este faptul că la inaugurarea sa ca președinte, în ziua de 10 Mai 1994, Mandela a invitat pe toți liderii religioși importanți ai Africii de Sud, dându-le fiecăruia ocazia să se roage la acest eveniment important.[41]

Un alt argument pentru această abordare a lui Mandela, poate veni din istoria apartheidului de după Cel de-al Doilea Război Mondial. Cel care a instituit practic apartheidul din punct de vedere politic, a fost Daniel Malan, un fost slujitor în Biserica Reformată Olandeză, care a ajuns prim ministru în anul 1948. Mandela susține faptul că partidul Naționalist pe care îl conducea Daniel Malan era plin de ură atât față de englezi cât și față de negri iar Biserica Reformată Olandeză a susținut politicile apartheidului, căruia i-au atribuit chiar și valențe creștine.[42] Astfel că, o susținere publică a Bisericii Metodiste din partea lui Mandela ar fi trezit resentimente puternice și ar fi putut fi interpretată ca o reacție la perioada din timpul apartheidului, când „Biserica Metodistă a fost singura biserică declarată ca organizație ilegală.”[43]

În acest caz, este lesne de înțeles de ce Nelson Mandela a preferat să nu promoveze apartenența sa la Biserica Metodistă, ci a ales o abordare caracteristică libertății de conștiință și anume că fiecare are dreptul de a-și alege credința sa și că toate religiile ar trebui tratate  în mod egal.

Dennis Cruywagen susține că Nelson Mandela a reușit să echilibreze modul în care valorile creștine l-au influențat în politicile sale, și modul în care a asigurat libertatea de conștiință a societății sud-africane în timpul mandatului său ca președinte. Cruywagen afirmă că, „deși a permis valorilor sale creștine să îi influențeze viața publică, Mandela a fost foarte precaut în a se asigura că statul rămâne imparțial și drept, protejând drepturile tuturor cetățenilor, în ciuda convingerilor creștine personale.”[44]

 

Concluzii

 

            Modelul de reconciliere propus de către Nelson Mandela a schimbat destinul unei națiuni și a evitat o perioadă lungă de conflicte și de răzbunare din partea africanilor față de comunitatea de albi din Africa de Sud. Deși încă există multe probleme în această societate, realizarea lui Mandela este remarcabilă. Cu atât mai mult cu cât Nelson Mandela a suferit personal de pe urma apartheidului, prin cei 27 de ani de încarcerare, exemplul său de iertare și reconciliere este unul grăitor și demn de urmat.

            Lucrarea de față a scos în evidență faptul că tot acest demers al lui Mandela a avut la bază integritatea fundamentată pe valorile creștine, în care acesta a fost crescut în cadrul bisericii metodiste și că Mandela a înțeles să își exprime integritatea creștină prin dragoste, pace, iertare și reconciliere.

            Pe lângă aceste valori, s-a putut identifica, atât în exemplul oferit de Mandela cât și în afirmațiile sale, credința în demnitatea umană care vine din înțelegerea creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, credința în puterea păcii și a dragostei creștine ca și manifestări ale integrității creștine și ca unelte în procesul reconcilierii. O altă valoare creștină despre care Mandela a făcut deseori referiri este implicarea socială a bisericii, în mod special în comunitățile defavorizate.       

            Deși a avut la bază toate aceste valori creștine, Mandela a evitat să își afirme public apartenența la Biserica Metodistă, în încercarea păstrării unui climat al libertății de conștiință, în care fiecare persoană poate să își practice credința și de asemenea, toate religiile sunt tratate în mod egal.

Cu toate acestea, modelul reconcilierii propus de Mandela vorbește de la sine despre valorile credinței sale și l-a creionat pe Mandela ca pe unul dintre exponenții reconcilierii,  iertării și al libertății de conștiință în societatea modernă. Aceste valori l-au validat  pe Mandela și în implicarea spre soluționarea unor alte situații conflictuale din alte țări africane sau în încercarea de mediere a conflictului israeliano-palestinian.[45]

 

 

 Bibliografie:

 

Boehmer, Elleke. Nelson Mandela: A Very Short Introduction. Oxford: Oxford University Press, 2008.

Crompton, Samuel. Modern Pacemakers: Nelson Mandela Ending Apartheid in South Africa. New York: Chelsea House Publishers, 2007.

Cruywagen, Dennis. The Spiritual Mandela: Faith and Religion in the Life of Nelson Mandela. Cape Town: Zebra Press, 2016.

David P. Gushee, și Colin Holtz. Moral Leadership for a Divided Age. Grand Rapids: Brazos Press, 2018.

Doeden, Matt. Nelson Mandela: World Leader for Human Rights. Minneapolis: Lerner Publications Company, 2015.

Forster, Dion. „Mandela and the Methodists: faith, fallacy and fact”. Studia Historiae Ecclesiasticae 40, nr. Supplement (august 2014): 87–115.

Gräper, Moritz. „Mandela, Nelson”. În Encyclopedia of the Bible and Its Reception, 17:723–25. Boston: Walter de Gruyter, 2019.

Kendall, Gillian. Nelson Mandela. New York: Wyatt North Publishing, 2014.

Kramer, Ann. Nelson Mandela: An Extraordinary Life. London: Franklin Watts, 2014.

Mandela, Nelson. Conversations with Myself. Auckland: Anchor Canada, 2010.

———. Long Walk to Freedom: The Autobiography of Nelson Mandela. London: Little, Brown and Company, 1995.

Meredith, Martin. MANDELA: A Biography. New York: Public Affairs, 2010.

Sampson, Anthony. MANDELA: The Authorized Biography. New York: Vintage Books, 1999.

Villa-Vicencio, Charles. The Spirit of Freedom: South African Leaders on Religion and Politics. Berkeley: University of California Press, 1996. https://publishing.cdlib.org/ucpressebooks/view?docId=ft4p3006kc;query=;brand=ucpress.

 



[1] Samuel Crompton, Modern Pacemakers: Nelson Mandela Ending Apartheid in South Africa (New York: Chelsea House Publishers, 2007), 44.

[2] Dennis Cruywagen, The Spiritual Mandela: Faith and Religion in the Life of Nelson Mandela (Cape Town: Zebra Press, 2016), 21.

[3] Elleke Boehmer, Nelson Mandela: A Very Short Introduction (Oxford: Oxford University Press, 2008), 25–28.

[4] Matt Doeden, Nelson Mandela: World Leader for Human Rights (Minneapolis: Lerner Publications Company, 2015), 11.

[5] Ann Kramer, Nelson Mandela: An Extraordinary Life (London: Franklin Watts, 2014), 15.

[6] Martin Meredith, MANDELA: A Biography (New York: Public Affairs, 2010), 83.

[7] Kramer, Nelson Mandela: An Extraordinary Life, 25.

[8] Anthony Sampson, MANDELA: The Authorized Biography (New York: Vintage Books, 1999), 76.

[9] Meredith, MANDELA: A Biography, 85.

[10] Nelson Mandela, Long Walk to Freedom: The Autobiography of Nelson Mandela (London: Little, Brown and Company, 1995), 111.

[11] Kramer, Nelson Mandela: An Extraordinary Life, 31.

[12] Sampson, MANDELA: The Authorized Biography, 63.

[13] Doeden, Nelson Mandela: World Leader for Human Rights, 19.

[14] Kramer, Nelson Mandela: An Extraordinary Life, 67.

[15] Meredith, MANDELA: A Biography, 440.

[16] Kramer, Nelson Mandela: An Extraordinary Life, 90.

[17] Meredith, MANDELA: A Biography, 536.

[18] Ibidem, 552.

[19] Dion Forster, „Mandela and the Methodists: faith, fallacy and fact”, Studia Historiae Ecclesiasticae 40, nr. Supplement (august 2014): 89.

[20] Ibidem, 101.

[21] Vezi cardul de membru al lui Mandela în Biserica Metodistă, din anul 1930, când acesta avea 12 ani, publicat în: Nelson Mandela, Conversations with Myself (Auckland: Anchor Canada, 2010), 23.

[22] Forster, „Mandela and the Methodists: faith, fallacy and fact”, 100.

[23] Ibidem, 95.

[24] Cruywagen, The Spiritual Mandela: Faith and Religion in the Life of Nelson Mandela, 4.

[25] Ibidem, 137.

[26] Moritz Gräper, „Mandela, Nelson”, în Encyclopedia of the Bible and Its Reception, Vol. 17 (Boston: Walter de Gruyter, 2019), 724.

[27] Cruywagen, The Spiritual Mandela: Faith and Religion in the Life of Nelson Mandela, 134.

[28] Ibidem, 135.

[29] Mandela, Long Walk to Freedom: The Autobiography of Nelson Mandela, 543.

[30] Charles Villa-Vicencio, The Spirit of Freedom: South African Leaders on Religion and Politics (Berkeley: University of California Press, 1996), 146–47, https://publishing.cdlib.org/ucpressebooks/view?docId=ft4p3006kc;query=;brand=ucpress.

[31] Ibidem, 147.

[32] Mandela, Long Walk to Freedom: The Autobiography of Nelson Mandela, 961.

[33] Mandela, 46.

[34] Forster, „Mandela and the Methodists: faith, fallacy and fact”, 108.

[35] Cruywagen, The Spiritual Mandela: Faith and Religion in the Life of Nelson Mandela, 137.

[36] Forster, „Mandela and the Methodists: faith, fallacy and fact”, 87–88.

[37] Villa-Vicencio, The Spirit of Freedom: South African Leaders on Religion and Politics, 146.

[38] David P. Gushee și Colin Holtz, Moral Leadership for a Divided Age (Grand Rapids: Brazos Press, 2018), 252.

[39] Cruywagen, The Spiritual Mandela: Faith and Religion in the Life of Nelson Mandela, 135.

[40] Ibdiem, 136.

[41] Ibidem.

[42] Mandela, Long Walk to Freedom: The Autobiography of Nelson Mandela, 111.

[43] Forster, „Mandela and the Methodists: faith, fallacy and fact”, 99.

[44] Ibidem, 108.

[45] Gillian Kendall, Nelson Mandela (New York: Wyatt North Publishing, 2014), 143.

joi, 21 ianuarie 2021

Gherzan Carol 1896 - ? din Zalău

 


Fratele Gherzan Carol s-a născut în anul 1896 în localitatea Zălau (Zalău), județul Sălaj. Părinții se numeau Gheorghe și Maria,  de religie greco-catolică și naționalitate română.

În anul 1918 primește pe Domnul Isus în inimă și este botezat, pentru a împlini porunca Domnului: „ Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit.” (Marcu 16:16)

În anul 1918 este recrutat de Centrul de Recrutare Sighetu Marmației și satisface serviciul militar la Regimentul 81 Infanterie.

În ziua de 10 martie 1932 se căsătorește cu Maria, născută Ghiroti și Domnul le dă o fată.

În ziua de 2 iulie 1932 fratele Gherzan merge cu frații: Nicolae Miclăuș și Buda Ioan, în localitatea Orașu Nou din județul Satu Mare, ca să se întâlnească cu secretarul general al Uniunii, Ioan Ungureanu. Acesta venea să se întâlnească cu domnul prim pretor, pentru a discuta despre cazul de persecuție din localitatea Comârzana.

A fost fondatorul Bisericii Creștine din Satu Mare, în casa dumnealui se aduna lumea și el predica Evanghelia. Frații din jur, văzând că are dar de la Domnul de predicare, îl propun să fie ordinat, lucrare care  are loc în 1933.

Este ordinat pentru Biserica Creștină Baptistă din Satu Mare.

În ziua de 23 martie 1938, Biserica Creștină Baptistă din  Satulung, îl alege pe fratele Gherzan Carol conducător al adunării, iar soția fratelui, Maria, este aleasă casieră și învățător la școala duminicală.

Dacă are cineva date noi, le aștept, să completez biografia fratelui Gherzan Carol.

 Mulțumesc.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Glasul Adevărului

Ologeanu Teofil 1951 – 2016, din Țigănești

 


Fratele Teofil Ologeanu s-a născut în ziua de 26 iulie 1951 în localitatea Țigănești, județul Teleorman. Părinții se numeau Gheorghe și Elena.

A studiat cele 8 clase generale, apoi a mers la școala profesională „Autobuzul” din București și  a terminat-o în anul 1969. Termină studiile liceiale la seral și se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, între anii 1980 – 1984.

În anul 1969 își predă viața în mâna Domnului și este botezat în Biserica Creștină Baptistă din Țigănești.

În anul 1975 se căsătorește cu Nina, fiica lui Gheorghe și Vergina Enache.

În anul 1984 este ales ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Craiova, unde a slujit 32 de ani, până în anul 2016, când Domnul îl cheamă acasă.

După anul 1990, când se deschid posibilitățile de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, este implicat în deschiderea multor Biserici Baptiste în zona Olteniei. A înființat Comunitatea Creștină Baptistă de Oltenia, la care a fost ales două mandate de președinte. A făcut parte din Consiliul Național al Uniunii Baptiste.

În anul 2002 trece printr-o încercare grea, când soția, care a fost un ajutor potrivit, a plecat acasă la Domnul, la vârsta de 46 de ani.

În ziua de vineri, 26 februarie 2016, la vârsta de 64 de ani, Domnul îl cheamă  acasă.

AICI îl puteți vedea pe fratele Ologeanu Teofil, predicând despre „Slujitori”.

Surse:

Nicolae Ologeanu

Arhive

Creștinul Azi

marți, 19 ianuarie 2021

Haranguș Gavril 1896 - din Dej

 


Fratele Gavril Haranguș s-a născut în ziua de 27 decembrie 1896 în localitatea Dej, județul Someș       ( azi Cluj). Părinții fratelui se numeau Ioan și Sofia de religie greco-catolică și naționalitate română.

Primele șase clase primare le face în orașul Dej apoi urmează școala de „Cantor Bisericesc” și se înscrie la școala de subofițeri.

În anul 1918 este recrutat de Centrul Militar Dej la Regimentul 81 Infanterie.

În ziua de 13 octombrie 1925 se căsătorește în localitatea Dej cu Maria, născută Stretea în ziua de 31 decembrie 1900.

Aude Cuvântul Domnului și se hotărăște să-L primească în inimă așa că în ziua de 7 iunie 1931 este botezat.

A fost activ încă din anul 1933 în lucrarea Domnului, prin urmare ceilalți frați au hotărât să-l ordineze ca predicator pentru cercul Someș. Ordinarea a avut loc în ziua de 10 septembrie 1936 la Biserica Creștină Baptistă din Dej, unde a lucrat ca păstor până în anul 1949 când și-a dat demisia din motive medicale. Însă mai târziu se întoarce la vechea religie și după puțin timp este chemat de Domnul în veșnicie.

În perioada slujirii sale ca păstor a activat cu dăruire în Cercul Someș, mergând să predice în bisericile unde era invitat și oficiind  acte de cult precum botezuri, căsătorii, înmormântări, binecuvântări.

În cercul de lucrare al fratelui (Someș) erau 358 de membri și 308 aparținători și copii. Fratele a locuit în Dej pe strada V. Codrului la nr. 21.

Surse:

Cornel Haranguș

Arhive

Farul Creștin

vineri, 15 ianuarie 2021

Ardelean Petru 1894 - ? din Vălcani

 


Fratele Ardelean Petru s-a născut în ziua de 23 august 1894 în localitatea Vălcani  din județul Timiș Torontal. Părinții se numeau Andrei și Varvara,  născută Folescu, credincioși baptiști de naționalitate română.

Fratele Ardelean Petru face 4 clase primare iar după întoarcerea sa la Domnul urmează cursuri biblice.

În anul 1916 este încorporat de Centrul de Recrutare din Timișoara la Unitatea Militară 46 infanterie din Seghedin, la serviciul auxiliar.

În ziua de 15 aprilie 1920 se căsătorește la Sânicolaul Mare,  județul Timiș Torontal cu sora Eva născută Alexă și Domnul le dăruiește 4 copii.

Domnul îi vorbește și în ziua de 15 iunie 1929 este botezat, iar în ziua de 23 mai 1930 este ordinat ca Diacon pentru Biserica Creștină Baptistă din Igriș, județul Timiș Torontal. Fratele a locuit la Sânicolaul Mare.

Furcsa Iulius 1898 - ? din Sibin

 


Fratele Furcsa Iulius s-a născut în ziua de 12 aprilie 1898 în localitatea Sibin,  județul Sibin. Părinții se numeau Petre și Maria, de religie baptistă, origine etnică germană și naționalitate română.

Fratele Furcsa Iulius a terminat 6 clase primare, a continuat trei ani la Școala de Arte și Meserii și apoi patru clase la Seminarul Teologic Baptist. După puținele date pe care le am, cred că la Hamburg, Germania, a fost la Seminar.

În anul 1910 aude Cuvântul lui Dumnezeu și îl primește în inimă cu bucurie și este botezat.

În ziua de 30 martie 1920 se căsătorește în localitatea natală cu Amalia, născută Schimn și Domnul le dă 4 copii: doi băieți și două fete.

În anul 1920 este recrutat de Centrul de recrutare Cernăuți și este înscris la Școala Militară de Infanterie „Principele Carol” și rămâne la vatră, fiind invalid cu certificat.

Din anul 1925 fratele Furcsa Iulius lucrează cu plăcere și dragoste pe ogorul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos. În anul 1931 este ordinat ca lucrător pentru zona Cernăuți, unde și locuia pe strada Andrei Mureșanu.

Alte date concrete nu am, doar că frații de la Uniunea Baptistă Română, au păstrat fișele pastorale ale fraților predicatori care au rămas în teritoriile ocupate în anul 1941. Pe fișă scrie cu creion roșu „Emigrat”. După informațiile din cartea fratelui Motrescu Loghin – Istoria Baptiștilor din Bucovina de la 1911 – 1943, scrie despre germanii din Cernăuți că s-au repatriat în Germania.

joi, 14 ianuarie 2021

Revista „Arhiva Baptistă” Nr. 6/decembrie 2020, vă așteaptă


Harnici și hărăziți de Dumnezeu cu darul de a scrie, despre fapte petrecute în poporul baptist, colectivul redacțional al publicației „Arhiva Baptistă”, vine înaintea noastră cu un nou număr.

Revista are titlul „Cultivarea muzicii la baptiști” și este un adevăr, pentru că baptiștii au avut un program de acțiune prin care educau întreaga frățietate în taina maiestoasă a muzicii. La începutul secolului XX, anul 1900, nu era un lucru de apucat să dezvolți formațiuni corale între români, când cei mai mulți oameni nu știau să citească, nu știau să scrie și să vii cu pretenția să faci un lucru de calitate, cântând după notă și pe voci.

Baptiștii au învățat să citească, ca să se adape din Izvorul nesecat al Cuvântului lui Dumnezeu, au învățat să scrie, pentru ca apoi să poată scrie și să noteze lucrurile pe care le învățau, să le mai repete și să își scrie poezia pe care o auzeau în vreo biserică, să o poată memora și au învățat cu drag notele muzicale, ca să cânte la o cotă înaltă cântările lui Dumnezeu.

Recomand revista cu plăcere și nu vei regreta când o vei achiziționa și citi, vei vedea o lume despre care nu ai știut sau ai știut cu totul altfel despre poporul baptist. Abonează-te, pentru că frații o să ți-o trimită la timp și vei fi informat constant despre o lume care a apus, dar a avut valori și are și azi.

Bunul Dumnezeu să fie slăvit în veci și îl rog să binecuvânteze atât pe cei ce se trudesc să culeagă informații, cât și pe cei ce citesc, dar și pe dumneata cititorul meu drag.








duminică, 10 ianuarie 2021

Viața şi lucrarea pastorului Nicolae (Niculae) Sava, 1897-1972 de dr. Ionel Tuțac

 


Niculae Sava s-a născut în data de 29 septembrie 1897 în comuna Brătăşanca, județul Prahova, într-o familie cu 8 copii. Mama sa, Ana, era fiică de preot, iar tatăl său, Nicolae, era agricultor. Niculae era o fire tăcută, liniştită, un om căruia nu-i plăceau certurile. Mama sa îl ducea la biserică şi îl învăța să se închine la icoane, dar în inima lui apărea mereu întrebarea dacă aceasta este adevărata religie. Niculae  a făcut şcoala elementară de 5 clase în satul natal, dar mereu îi spunea mamei sale, că vrea să meargă la oraş să învețe o meserie, lucru care nu era pe placul tatălui său. În luna noiembrie 1910, cu învoirea mamei, Niculae pleacă la Ploieşti, unde se angajează ca ucenic la un atelier de croitorie. Speranța lui era aceea că la Ploieşti va găsi oameni buni şi credincioşi, dar patronul său trăia o viață de desfrâu. Dezamăgit de stilul de viață al acestui om, de duşmănia dintre lucrători, de înjurături şi vorbele murdare, Niculae a hotărât să plece la Bucureşti, la un unchi care era cantor la biserică, cu speranța că acolo va găsi un alt mod de trai. Şi-a părăsit patronul şi a plecat la Bucureşti. Unchiul său şi-a propus să îl trimită la o şcoală de cântăreți bisericeşti, dar în cele din urmă a ajuns să învețe croitorie. În cea de-a treia zi de Paşti a anului 1912, unchiul său l-a adus pe nepot în atelierul de croitorie al lui Niculae Olteanu. Acesta era credincios, citea Biblia şi se purta blând cu angajații săi. Într-o dimineață a ieşit din cameră cu o carte mare, s-a aşezat la masă şi a început să citească. Inima lui Niculae s-a deschis la tot ce auzea. Într-o sâmbătă un alt credincios l-a invitat pe Niculae la adunare. Acesta i-a spus că acolo va putea auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Inima îi tresălta de bucurie că va avea ocazia să audă despre Domnul Isus. De mic copil, îl atrăgea orice scriere despre Dumnezeu. Când găsea o bucată de hârtie cu numele lui Dumnezeu o împacheta şi o băga în buzunar. Duminică, când a ajuns la adresa primită, a găsit un grup de 10-12 persoane, bărbați şi femei, dar şi vreo 3 tineri. Era prima adunare baptistă din  Bucureşti, deschisă la 25 decembrie 1912, într-o cameră donată de o credincioasă germană cu numele Beckes. O tânără l-a invitat să se aşeze pe un scaun şi i-a spus că imediat va începe  un serviciu religios. La masă s-a aşezat un bărbat tânăr care a citit din Biblie, s-au rugat, au cântat, iar apoi tânărul a explicat cele citite. Tânărul predicator era Constantin Adorian. Din acel moment inima tânărului Niculae Sava s-a liniştit. În sfârşit, a găsit oamenii pe care îi căuta. El a început să vină cu regularitate la adunare, iar într-o zi  şi-a cumpărat un Nou Testament pe care a început să îl citească. Uneori ieşea seara în fața atelierului şi citea la lumina felinarului Cuvântul Sfânt. Avea însă două piedici: frica şi ruşinea. Frica de părinți şi ruşinea că este văzut de lume că merge la o micuță adunare. Într-o seară, chinuit de gândul acesta, a intrat în atelier şi a îngenuncheat ca să se roage. Se ruga astfel: "Doamne Isuse, tot ce spui Tu în Sfânta Evanghelie este adevărat. Eu sunt un copil străin între străini şi am frică şi ruşine să te urmez. Te rog arată-mi ce trebuie să fac ca să fiu un ucenic al Tău". Deodată a simțit un curent în tot corpul. Era înnoit, schimbat. Avea sentimentul că nu mai era pe pământ. După o perioadă de timp a deschis ochii, dar i-a părut atât de rău că acele clipe de bucurie au trecut aşa rapid. Sufletul lui era însă înviorat. Primul lui gând a fost să meargă acasă  şi să spună părinților ce s-a întâmplat în viața lui. Cu prima ocazie, când a plecat acasă, a istorisit mamei ce bucurie are în suflet. I-a citit din Noul Testament. Mama sa plângea când auzea de suferințele Domnului Isus. Ea îi spunea: "E bine ce ai făcut, dar de ce ți-ai lăsat legea". El răspundea: " Nu am lăsat-o maică, ci am găsit-o!" Tatăl l-a luat în cameră şi l-a întrebat despre viața ce o ducea acum, cum se ruga şi ce învăța. După ce l-a ascultat, i-a spus:" Calea e bună! Şi eu o cunosc! Am şi eu un Nou Testament, îl citesc, dar nu pot ține această cale. Tu urmeaz-o că este bună, dar dacă te laşi de ea, va fi de 7 ori mai rău". Această descoperire a noii vieți a mărturisit-o în biserică şi a cerut să fie botezat în numele Domnului Isus. La Sărbătoarea Crăciunului din anul 1913 au venit la Bucureşti doi bătrâni predicatori din Ardeal, ca să ordineze ca păstor pe fratele Constantin Adorian şi ca diacon pe fratele Ioan Branea. Erau frații Teodor Sida din Buteni şi Gheorghe Slăvu (Slev), bătrânul învățător din Aciuța. Niculae a fost prezentat ca fiind un tânăr convertit şi a fost rugat să depună mărturia întoarcerii lui la Hristos. Bătrânii au considerat că Niculae este prea tânăr pentru a fi botezat, dar Constantin Adorian a intervenit şi a spus că el este convins că Niculae este născut din nou şi că va cere adunării să îl accepte. El a fost botezat, în data de 24 ianuarie 1914, de către Constantin Adorian, la vârsta de 16 ani. S-a dedicat  lui Dumnezeu din tinerețe şi a slujit până la adânci bătrâneți, câştigând multe suflete pentru Hristos. Primul suflet pe care Niculae l-a câştigat pentru Hristos a fost un tânăr, Ilie Tudorof. A stat de vorbă cu el până la miezul nopții. A doua zi, fiind duminică, l-a invitat la adunare. Aici a auzit Cuvântul, s-a pocăit, apoi s-a botezat şi mai târziu a fost chemat pe front în Bulgaria. Pentru că iubea muzica, Niculae şi-a cumpărat o vioară şi a început să cânte în adunare. Într-o duminică sora Staneschi l-a invitat la masă. Soțul acesteia nu era pocăit. Ei aveau un copil cu numele Jean, dar care nu voia să

vină la adunare. Niculae s-a împrietenit cu el şi au început să cânte amândoi. Jean a început să frecventeze biserica, s-a convertit, s-a botezat, iar mai târziu a devenit predicator şi director al Seminarului din Bucureşti. Un alt tânăr care s-a întors la Dumnezeu a fost Ghiță Niculescu. Acesta lucra cu Niculae, dar fuma şi înjura mereu. Într-o duminică a fost invitat la biserică, a auzit Cuvântul şi s-a pocăit. Mai târziu a fost de un real ajutor în lucrul Domnului. Prin el s-a întors la Domnul fratele său Ion Niculescu, care mai târziu a devenit diacon al bisericii. În adunarea din Bucureşti era un geamgiu cu numele Tudor Mihuț. Într-o duminică acesta l-a invitat pe Niculae la masă cu scopul de a-i vorbi soției lui despre Dumnezeu. Aceasta era o femeie rea. Când l-a văzut pe Niculae s-a uitat urât la el. Acesta a luat copilul lor în brațe, s-a jucat cu el, iar fața femeii s-a înseninat. Niculae a invitat-o la biserică, ea s-a convertit, iar odată cu trecerea timpului familia aceasta a devenit foarte ospitalieră, toți cei care veneau la biserică ca musafiri din alte părți ale țării, fiind invitați la ei la masă. Abilitatea lui Niculae de a evangheliza, l-a determinat să ia hotărârea de a lucra pentru câştigarea sufletelor pierdute. În anul 1915 Casa de rugăciune a fost mutată din strada Apele Minerale în strada Episcop Radu. Pentru că o parte dintre membrii bisericii locuiau în acea zonă a oraşului, s-a luat decizia ca ei să  continuie să se adune aici, iar Niculae a fost rugat să le predice. Avea doar 17 ani. În anul 1916 România a intrat în război. Tineretul a fost evacuat în Moldova. Niculae a plecat şi el, iar la Bucureşti a rămas să predice fratele Carol Strobel. La Iaşi, unde s-a stabilit, Niculae s-a întâlnit cu mai mulți credincioşi baptişti mutați din Bucureşti. Aici, pe strada Sărăriei, s-au întâlnit la rugăciune şi studierea Cuvântului 3 militari: Ioan Constantinescu, David Teodoresc şi Niculae Sava. Ei se rugau ca Dumnezeu să deschidă o uşă pentru predicarea Evangheliei la Iaşi. Niculae a locuit o vreme la familia Raveluc. Aceştia aveau 2 fete, Maria şi Lenuța, care au auzit Evanghelia şi s-au pocăit. Aşa a început lucrarea baptistă în Iaşi. Chiar dacă începuturile au fost slabe şi dificile, Dumnezeu a binecuvântat sămânța care a fost semănată. După încheierea războiului şi retragerea trupelor germane, Niculae s-a reîntors în Bucureşti. S-a ataşat de biserica din strada Episcop Radu, unde a organizat Şcoala Duminicală, corul şi orchestra de mandoline. În anul 1919, luna noiembrie, Niculae s-a căsătorit cu Mărioara Atanasiu, iar mai târziu Dumnezeu i-a binecuvântat cu un copil, Corneliu. Ca să îşi întrețină familia, a deschis un atelier de croitorie, dar gândul lui era mereu la lucrarea Împărăției. Soția i-a fost de mare ajutor, fiind activă în corul bisericii şi în orchestra de mandoline. În primăvara anului 1922, un proprietar de terenuri din cartierul Ferentari, a început să vândă locuri pentru casă  pe terenul arabil ce-l avea. Niculae a cumpărat o parcelă, a început construcția unei case şi în anul 1924 s-a mutat în noul cartier. Bucuria mutării în noua casă a fost de scurtă durată, deoarece soția sa s-a îmbolnăvit de o boală gravă, de care a suferit până la moarte.Printre cei care şi-au cumpărat parcele au fost: Constantin Adorian, Ion Branea, Carol Strobel, Ion Omuț, ş.a. Toți căutau să îşi facă case, deoarece chiria era destul de mare în Bucureşti. În anul 1924 în noul cartier se ridicaseră o mulțime de case, iar acest lucru însemna o excelentă oportunitate de evanghelizare. Într-o duminică Niculae a strâns 7 copii şi a început să îi învețe cântări şi poezii. În fiecare duminică se întâlnea cu ei pe câmp, iar numărul creştea de la o săptămână la alta. Numărul lor a ajuns la 45, iar Niculae a organizat lucrarea pe clase şi şi-a luat ca ajutoare pe frații Victor Gőrung şi C. Popescu. Erau 3 clase de Şcoală Duminicală, iar cântecele copiilor atrăgeau atenția părinților. Niculae a numit Şcoala Duminicală, " Renaşterea". Vestea despre această nouă lucrare s-a răspândit rapid, iar unii credincioşi care din cauza distanței nu mai puteau merge în oraş la biserică (care era în capela Seminarului), veneau la Şcoala Duminicală. Alături de copii veneau şi părinții acestora şi prieteni de-ai lor. Într-o discuție avută cu pastorul bisericii, Constantin Adorian, fratele Niculae Sava i-a propus deschiderea unei case de rugăciune în cartierul Ferentari, dar dânsul nu era de acord. El avea în plan construirea unui Palat al Evangheliei cu 2.500 de locuri, dar care nu s-a realizat niciodată din lipsă de fonduri. La insistențele fratelui Sava, pastorul Constantin Adorian a acceptat deschiderea unei biserici în cartierul Ferentari, în casa fratelui Ion Omuț. Biserica l-a delegat pe fratele Ioan Branea ca predicator al bisericii din Ferentari. Localul era însă prea mic pentru poporul care venea la închinare. Fratele Niculae a stat de vorbă cu Carol Strobel din Biserica Germană, care  cumpărase 2 parcele în cartierul Ferentari, despre dezvoltarea lucrării, iar acesta a donat terenul pentru construirea unei case de rugăciune. Niculae Sava a înțeles că motto-ul lui ar trebui să fie: "Dacă îl ai pe Dumnezeu ca tovarăş de viață, să-ți faci planuri cât mai mari!" În luna ianuarie a anului 1926 a fost convocată, la Bucureşti, o şedință a bisericilor din Vechiul Regat. La această şedință s-a ținut şi un curs biblic de pregătire pentru cei ce îl mărturiseau pe Domnul Isus. Printre cei care au participat a fost şi fratele Ioan Kloss din Craiova, care avea însărcinarea de a cere un frate român care să înceapă lucrarea  Domnului în Oltenia. Primul misionar şi colportor de Biblii la Craiova a fost fratele Carol Crijanovschy. În Craiova erau 3 familii de creştini baptişti germani. Mai erau credincioşi baptişti în comunele Cetate şi Segarcea, dar nu avea cine să îi păstorească. La cererea fratelui Kloss nu s-a găsit niciun Pavel care să răspundă: "Treci în Oltenia şi ajută-ne!" . După şedință  fratele Kloss a insistat către fratele Adorian să nu uite de cererea sa. Acesta l-a îndrumat înspre fratele Niculae Sava. În urma discuției cu fratele Sava, acesta înțelege că este voia lui Dumnezeu să se mute în Oltenia, iar în data de 23 aprilie 1926, împreună cu soția şi băiatul se stabileşte la Craiova. În ziua de Paşti a anului 1926 are loc deschiderea  Casei de Rugăciune a Bisericii Creştine Baptiste din Craiova, într-o sală cu chirie de pe strada Sfântu Dumitru nr.12. Unitatea bisericii, implicarea acesteia în activitatea evanghelistică, organizarea  tineretului şi a femeilor, dezvoltarea activității muzicale fac ca lucrarea Domnului să prospere la Craiova. În luna iulie 1928, în urma propunerii bisericii, fratele Sava, care avea 30 de ani, este ordinat ca păstor, de o comisie formată din frații Constantin Adorian, Gheorghe Vulpescu şi Ioan Branea, pentru biserica din Craiova şi zona Oltenia . In luna august fratele Niculae trece prin cel mai greu examen al vieții sale. Scumpa sa soție, Mărioara, în vârstă de 26 ani, care suferea de o boală grea, a plecat în veşnicie, lăsând în urmă multă durere şi un fiu orfan  de 7 ani. Peste un an, în 1929, din cauza lucrării şi a nevoilor familiale, fratele Niculae  s-a căsătorit cu sora Ana Socaci din Aiud, care s-a ataşat de copil şi a fost de mare ajutor în lucrare.

În comuna Cetate era un grup de credincioşi baptişti care a cerut bisericii din Craiova să îl trimită pe fratele Sava să îi ajute în lucrare. Timp de 3 ani fratele a ajutat lucrarea, organizând un botez în Dunăre, oficiind 2 căsătorii şi instalându-l ca păstor pe fratele Ioan Frâncu, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. În următorii ani, 2 bărbați, Gurgulescu Cornel şi Bărbulescu Ilie, zidesc o Casă de rugăciune pe terenul donat bisericii de văduva Ioana Cherchez. Fratele Niculaie s-a mai implicat în ajutorarea Bisericii din Segarcea, dar şi în plantarea bisericilor din: Mănăstireni, Călimăneşti şi Românați, județul Vâlcea. În Călimăneşti, fratele Sava a fost învinuit şi arestat, deoarece era învinuit că face propagandă comuniştilor. Este înaintat Procuraturii Tribunalului Vâlcea, dar după cercetare a fost eliberat, cu condiția  să nu mai meargă la Călimăneşti. Când a fost întrebat de procurator dacă este comunist, acesta a scos Biblia din geantă şi a răspuns: "Eu sunt creştin. Cred în Isus Hristos şi predic Sfânta Evanghelie". În anul 1930  Casa de Rugăciune s-a mutat din strada Sfântul Dumitru în strada Sfântul Mina, având o sală mai mare, locuință pentru păstor, birou şi dependințe. Auzind că cei din Craiova au păstor, baptiştii din Turnu Măgurele, care aveau o bisericuță într-o cameră cu chirie, au trimis o scrisoare fraților lor prin care le cereau ajutorul. În județul Teleorman nu era nici un slujitor ordinat, dar erau câteva biserici. Fratele a vizitat credincioşii din Turnu Măgurele, Segarcea din Vale, Lița, Olteanca, Sloborăşti, Nenciuleşti, Şoimu, Prințul Ferdinand, Elisabeta, Pauleasa, Smârdioasa, ş.a. A ținut cursuri biblice, a predicat, a organizat evanghelizări. În 6-7 ianuarie 1932 la Biserica Baptistă din Craiova a fost convocată o conferință regională cu toate bisericile şi filialele din zona Oltenia. Această Conferință a hotărât următoarele:

1. Toate bisericile şi filialele din județele Dolj, Romanați, Vâlcea şi Teleorman se organizează în cercul bisericesc Craiova.

2. Se decide editarea revistei "Luminătorul creştin", în care să fie publicate predici şi sfaturi pentru creşterea spirituală a credincioşilor.

3. Conferința aprobă alegerea fratelui păstor Ilie Matei din Sloborăşti ca păstor pentru bisericile din Teleorman.

4. S-a propus organizarea departamentelor de femei, tineret şi Şcoală Duminicală.

5. Stabilirea datei viitoarei Conferințe cercuale.

Au susținut referate următorii: Ioan Kloss despre dărnicia creştină, Ioan Frâncu despre organizarea bisericească, Dumitru Bojan despre rugăciunea în familie, Niculae Sava despre sfințenia creştină şi Ecaterina Căprariu despre rolul femeii. Aceste referate au fost benefice pentru bunul mers al lucrării baptiste din zona Oltenia. În seara zilei de 15 februarie 1932, în comuna Balaci, din județul Teleorman, fratele Sava a fost arestat, din ordinul preotului, alături de alți 5 credincioși baptiști. Au fost bătuți până la sânge și după o noapte de schingiuiri au fost legați în lanțuri, scoși în stradă și purtați sub escortă de jandarmi prin comună. Lumea privea îngrozită, femeile plângeau, iar primarul mergea înaintea convoiului și striga în gura mare: “Bolșevicii, comuniștii, la moarte cu ei.” Au fost înaintați Tribunalului Turnu Măgurele, dar cercetările făcute de Procuratură au dovedit că nu sunt vinovați și au fost puși în libertate. Medicul primar a eliberat certificate cu rănile produse. Procesul s-a judecat, iar cei vinovați au fost condamnați și amendați. În urma hotărârii judecătorești, oamenii impresionați de atitudinea credincioșilor și-au deschis inima față de Evanghelie, s-au pocăit și au zidit o frumoasă Casă de Rugăciune.

În Adunarea Generală a cercului Craiova, din data de 17 iulie 1933, s-a aprobat cererea bisericilor din județul Mehedinți de a intra în componența cercului Craiova. A fost de asemenea recunoscut ca păstor fratele Ilie Păunescu pentru bisericile din Turnu Severin, Gura Văii și Rogova. Odată cu luarea acestei decizii, cercul Craiova se întindea pe toată Oltenia, având 4 păstori ordinați și un număr de 500 de credincioși. Bisericile aveau organizații de tineret, femei, Școală Duminicală, coruri, iar la Craiova aveau orchestră de mandoline. Femeile baptiste erau implicate în ajutorarea bătrânilor, săracilor și în întreținerea Orfelinatului din Prilipeți. Toți credincioșii erau plini de dragoste și cu înflăcărare ajutau lucrarea lui Dumnezeu. În acea vreme în toată țara era o singură Comunitate Baptistă, la Arad, care reprezenta Cultul Baptist în fața Departamentului Cultelor. În anul 1933 Departamentul Cultelor a dat o decizie ca fiecare regiune să aibă o Comunitate din care să facă parte bisericile din regiunea respectivă. Comunitatea Baptistă Craiova a fost recunoscută ca personalitate juridică având nr. 58776/16965 din 1933. Președintele Comunității a fost ales fratele Toma Kloss, secretar a fost ales Iuliu Căpraru, iar casier Nica Petru. În anul 1934 a apărut Buletinul oficial al Comunității, în care se publicau diferite decizii, dispoziții ministeriale, articole, știri din câmpul Evangheliei. Fratele Sava, în calitate de predicator și misionar, purta cea mai mare grijă de educația copiilor și a tinerilor. În acest scop a publicat 2 volume de poezii intitulate „Tezaurul tineretului”. S-au editat mii de volume, care s-au epuizat repede.

În următorii 2 ani, fratele Sava s-a ocupat mai mult de organizarea bisericilor din județul Mehedinți. Astfel, în vara anului 1935 a stat 2 luni la Turnu Severin și cu ajutorul fraților din Moldova Nouă, care lucrau ca zidari în acest oraș, au amenajat un local pentru biserică în centrul orașului. Înainte clădirea era la marginea orașului. Mutarea clădirii în zona centrală a avut un puternic impact, mulți prieteni vizitând Biserica. Trecuseră 10 ani de la deschiderea Casei de Rugăciune și Biserica din Craiova avea deja bărbați care lucrau serios în lipsa păstorului care făcea misiune în toată regiunea. Biserica din Craiova avea deja peste 100 de membri, la Cetate lucrarea se dezvoltase frumos, iar la Turnu Măgurele se reușise ridicarea unei clădiri proprii.

În anul 1936 Uniunea a chemat pe toți predicatorii la un curs biblic la București. Cu acest prilej comitetul Uniunii a făcut cunoscută nevoia unui misionar pentru Moldova. La Iași existau doar 2 familii de credincioși baptiști. La apelul Uniunii nu răspundea nimeni. Fiecare dorea să-și păstreze locul călduț unde slujea. Cine era dispus să înceapă o lucrare cu doar 2 familii? Fratele Sava a anunțat Uniunea că dacă nu vrea nimeni să meargă, va merge el. “Am lucrat 10 ani în Oltenia. Acolo sunt frați care pot duce mai departe lucrarea, iar dacă este voia Domnului, voi merge eu. Dați-mi timp de rugăciune și meditație.”

Venind acasă la Craiova a adus la cunoștința Bisericii și a Comunității nevoia fraților din Moldova, care au fost de acord cu mutarea lui în Moldova. Biserica a propus pe fratele Ioan Kloss ca păstor, care a fost ordinat în ziua de 31 octombrie 1936, de frații Lucașa Sezonov și Niculae Sava. Era chiar ziua în care se împlineau 10 ani de la deschiderea Casei de Rugăciune din Craiova.

Lucrarea din Iași a început în toamna anului 1917 într-o casă din strada Sărăriei. Trei militari s-au întâlnit la rugăciune cerându-i lui Dumnezeu ca în acest oraș să se deschidă  o ușă pentru predicarea Evangheliei. Acești trei militari au fost: Ion Constantinescu, David Teodorescu și Niculae Sava. Fratele Sava a locuit o perioadă de timp în Șoseaua Tutorii la familia Raveluc. Aici a început să-l mărturisească pe Domnul Isus și mântuirea în jertfa Sa. Tinerele Maria și Lenuța Raveluc s-au convertit, crezând în jertfa Domnului Isus. La Iași, Evanghelia a fost vestită și de alți credincioși care frecventau Adunarea Creștinilor după Evanghelie. Baptiștii care se stabileau în acest oraș, frecventau această Adunare, dar în următorii ani, fratele Ordeanu din București, care a făcut armata la Iași, i-a organizat pe credincioșii baptiști. După plecarea sa  însă, lucrarea s-a oprit. Revista „Farul Creștin” din data de 31 octombrie 1936 a anunțat că fratele Niculae Sava a fost transferat din Craiova, unde fusese păstor timp de 10 ani,  la Iași. Fratele este căsătorit, are 5 copii și locuiește în strada C. A. Roseti, nr.39. La Iași, fratele Sava a luat legătura cu cele 2 familii baptiste: Constantin Arbore și Gheorghe Cazacu. Întâlnirile de rugăciune se țineau în locuința fratelui Sava, la care luau parte și 2 tinere credincioase din Basarabia: Elena Seracum și Alexandra Socodor. Ele aduceau și 2 prietene: Florența și Gica Toma.

Un lucru interesant a contribuit la promovarea credinței baptiste la Iași. O fetiță de 12 ani din Craiova a fugit de la părinții săi adoptivi și a venit la Iași în familia fratelui Sava. Acesta a anunțat părinții că fiica lor este la Iași. Părinții au anunțat Poliția, iar fratele Sava a fost ridicat de la locuința sa și dus la cercetări. În următoarea zi, ziarele locale publicau știrea cu litere mari: “O fetiță fugită de la părinții săi din Craiova a fost găsită la misionarul baptist din strada C.A. Roseti nr. 39. Acesta voia să o convertească la credința baptistă.” Fratele Sava a fost audiat și eliberat, iar fetița a fost trimisă acasă. Acest fapt a fost folosit într-un mod minunat pentru începerea lucrării Evangheliei în orașul Iași și în întreaga Moldovă. Prin intermediul presei, credincioșii baptiști din zona Moldovei au aflat despre mutarea unui misionar pe care nu îl cunoșteau, dar despre care auziseră. Prima vizită la Iași a fost a fratelui Vasile Tărniceriu din comuna Vânători, care a venit la Iași și l-a invitat pe fratele Niculae la Vânători.

Într-o zi, la Bariera Copou, aștepta o cotigă cu un cal, iar tânărul Ghiță Tărniceriu, care aducea lapte la oraș, l-a condus pe fratele Sava la Vânători. Aici avea să facă cunoștință cu fratele Silvestru Andruciuc și cu alți frați și au hotărât să deschidă o Adunare în această comună. Fratele Niculae a hotărât să meargă la Vânători în fiecare săptămână, unde a ținut cursuri biblice și a format un cor de copii.

După o perioadă de timp, fratele Sava hotărăște deschiderea unei Case de Rugăciune la Iaşi, în strada Sărăriei. Deschiderea a avut loc în data de 15 februarie 1937, iar la eveniment au participat peste 70 de suflete: frați, surori, prieteni și vizitatori. Biserica era formată doar din 10 membri. Ziarele locale au anunțat acest eveniment, iar frățietatea din Moldova a aflat adresa Bisericii. Casa de Rugăciune avea 2 camere, dar era prea mică pentru poporul care venea să asculte Cuvântul Domnului. S-a hotărât astfel închirierea unui locaș mai mare. S-a închiriat o casă în strada Zugravi, unde exista o sală de închinare, dar și o locuință pentru păstor. În toamna anului 1937 Biserica s-a mutat în noul local. Primul botez a fost oficiat în comuna Vânători în 1 August 1937, iar prima căsătorie în biserica din Iași în 15 iulie 1937.

Într-o seară, pe când se făceau repetiții de cor, un tânăr asculta la fereastra Casei de Rugăciune, din strada Zugravi. Tânărul Sava Corneliu l-a observat și l-a invitat să intre în adunare. Acesta a început să ia parte la serviciile de evanghelizare ale bisericii și să caute să înțeleagă rostul  vieții de credință. Mai târziu s-a predat Domnului și s-a  botezat. Era fratele Niculae Sfatcu, care își găsise liniștea sufletească și care avea să fie de mare folos în lucrarea Domnului de la Iași.

Bisericile și filialele din Moldova cereau unirea cu biserica din Iași și doreau ca împreună să formeze Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Iași. Astfel fratele Sava a vizitat bisericile din județele Dorohoi, Iași, Botoșani și Bălți, unde a ținut cursuri biblice, evanghelizări, botezuri și căsătorii. Mâna Domnului l-a condus pretutindeni. În comunele Stânca și Negreni a fost ales și ordinat ca lucrător al Evangheliei fratele Haralambie Cosmoleanu, care lucra în județul Dorohoi. El simțea însă nevoia de o întâlnire mai mare a tuturor credincioșilor din regiunea Moldovei, spre a se putea consfătui asupra viitorului și a lucrului lui Dumnezeu din această regiune. Biserica din Iași a hotărât să organizeze conferința pentru care a închiriat o sală mare, sala de sport și muzică. A făcut cunoscut acest eveniment autorităților și Uniunii Baptiste.

Fratele Niculae a organizat un cor format din 50 de tineri din mai multe biserici și în ziua de 13 februarie 1938 s-a deschis Conferința care a durat 3 zile. Au fost prezenți reprezentanți ai autorităților și ai presei. Ziarul Opinia scria: “În ziua de 13 februarie în marea și frumoasa Sală de sport și muzică s-a deschis Conferința Anuală a Comunității Creștine Baptiste Iași. Domnul Silvestru Andriciuc a ținut o oră de rugăciune pentru țară și pentru pace. Apoi a vorbit domnul Niculae Sava, pastorul Bisericii din Iași, despre: “Cristos în viața creștinilor.” După-masă a avut loc un program festiv format din bucăți corale și declamații. Tânărul Corneliu Sava a citit un referat despre misiunea tineretului creștin, iar domnul Niculae Sava a ținut o conferință cu tema: “Cristos și pacea lumii”. Totul a decurs în cea mai bună ordine.” Acesta a fost comunicatul ziarului Opinia. Deși fratele Sava a invitat Uniunea Baptistă să trimită un reprezentant la această frumoasă manifestare, nu a venit nimeni. În acele zile unul din copiii fratelui Sava era grav bolnav, având temperatură de 40 grade. Fără a se putea odihni prea mult, a trebuit să facă față unei lucrări atât de importante. Dar Domnul a fost cu el și în slăbiciune i-a dat putere. Numele Domnului a fost slăvit prin această lucrare. Au urmat încă 2 zile în care s-a discutat și hotărât unirea tuturor bisericilor într-o Comunitate și organizarea lucrării. Toți au fost cuprinși de o dragoste sfântă și Dumnezeu a binecuvântat hotărârile luate de Conferință. Pentru că localul din strada Zugravi nu mai corespundea nevoilor Bisericii și Comunității s-a închiriat o sală mare în strada Palat nr.2, cu o suprafață de 100 mp, înaltă de 7 metri, care pe timpuri fusese Sala Tronului fostului domnitor Petru Șchiopu. Aici s-a făcut mobilier nou și s-a amenajat un baptistier pentru oficierea botezurilor. Aici a fost efectuat botezul tinerei Theodora Atanasiu, fiica surorii Lenuța Raveluc, care a primit Cuvântul Domnului prin fratele Sava în anul 1917. Tot aici a fost botezat și tânărul Aurel Chirculescu și a fost oficiată căsătoria sa cu sora Tudorița Atanasiu. Tot aici a avut loc și căsătoria fratelui Ioan Isac cu tânăra Alexandra Socodor. Ioan Isac a fost secretar general al Uniunii Baptiste. Deși sala era mare, adeseori era neîncăpătoare. Biserica din Iași avea un cor mixt, o orchestră de mandoline, o organizație de tineret și una de femei.

În anul 1939 bisericile din  județul Dorohoi au fost închise. Fratele Sava a mers să ceară deschiderea lor. S-a deschis Casa de Rugăciune din Stânca și urma să se deschidă și cea din Havârna, dar șeful de post l-a arestat exact când urma să aibă loc serviciul divin. A doua zi fratele a fost trimis sub escortă, pe un ger siberian, în luna februarie, la Legiunea de Jandarmi din Dorohoi. Acolo i s-au făcut acte de dare în judecată la Curtea Marțială, apoi a fost transferat la Inspectoratul de Jandarmi din Cernăuți. A fost băgat într-o pivniță rece, unde a stat toată noaptea, iar a treia zi a fost înaintat Curții Marțiale din Cernăuți, fiind învinuit de propagandă comunistă.

Fratele s-a încredințat în mâna Domnului și în rugăciunea făcută în închisoarea Curții Marțiale a simțit că se mișcă clădirea. Salvarea a venit din partea procurorului care i-a dat libertatea, văzând că are acte în regulă. Fratele Sava a plecat la frații din Cernăuți și le-a istorisit binele pe care Domnul i l-a făcut. A fost un mare prilej de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru dragostea și purtarea Sa de grijă.

Fratele Sava a vizitat de mai multe ori Bucovina, unde a ținut cursuri biblice și evanghelizări la Cernăuți, Davideni, Pătrăuți și Ocna. Cursurile se traduceau în limbile ucrainiană și germană. Odată cu venirea la putere a guvernului antonescian, s-a dat ordin să se închidă toate bisericile baptiste. Credincioșii au început să fie arestați și trimiși în judecată, fiind învinuiți de propagandă comunistă.Fratele Niculae Tofan din satul Niculcea, județul Dorohoi, a fost judecat  de Curtea Marțială din Cernăuți și condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că a fost găsit stând pe genunchi la rugăciune împreună cu alți credincioși în casa sa.

În anul 1941 țara noastră a fost târâtă în război, iar fratele Sava a fost concentrat pentru muncă. Din 9 iulie 1941 până în 6 Martie 1943, când a fost rănit într-un accident, fratele a stat pe front. Timp de 4 luni și 15 zile a fost internat  într-un spital de campanie, iar apoi a fost lăsat la vatră. Când s-a reîntors la Iași, a descoperit că membrii familiei și apropiații erau răspândiți. Pentru că frontul de Răsărit se apropia de Iași, s-a dat ordin de evacuare a familiilor cu copii. În 21 martie 1944 fratele Sava, împreună cu soția și cei 7 copii, au primit ordin de evacuare și au plecat în pribegie. Nu au putut să ia nimic din casă, decât haine și perne în saci. De la Iași familia Sava s-a stabilit provizoriu în casa părintească de la Brătășanca, de unde a plecat în urmă cu 34 de ani. Soția sa trebuia să nască cel de-al optulea copil. Venise timpul. În seara zilei de 5 aprilie a fost dusă la maternitate la Ploiești, dar în 6 aprilie a sunat alarma și Ana Sava a plecat din maternitate să vină acasă de teama avioanelor. A mers pe jos 6 kilometri. Până la Brătășanca  mai erau 10 kilometri. A oprit o mașină, dar pentru că nu era loc, a stat pe scară 9 kilometri. În acea zi maternitatea din Ploiești a fost distrusă, dar Ana a scăpat. Aceasta a născut un copil sănătos, cu numele Titus. Fratele Niculae, împreună cu băieții mai mari, au muncit la câmp, au făcut o mică fermă și au construit încă o bucătărie, o cameră și un grajd. Domnul a binecuvântat munca lor. Când se așezaseră mai bine, au primit următoarea veste: ”Treci în Macedonia și ajută-ne!” Mai mulți frați din Moldova și familia Tărniceriu erau refugiați în Banat, la Cenad. Acolo erau 6 biserici fără predicator. Scrisoarea pe care i-a trimis-o familia Tărniceriu spunea: “Vino în Banat. Să nu-ți pară rău de ceea ce lași în urmă. Ți-am pregătit hrană și casă pentru un an!” Fratele Niculae ezita să plece, dar un glas îi spunea: ”Pleacă pentru Mine!” Era vocea Domnului. Fratele Niculae a plecat să vadă cum stau lucrurile în Banat. A ajuns la Sânnicolau Mare unde era așteptat. A văzut nevoia lucrării și s-a hotărât să se mute în Banat. În luna septembrie erau deja stabiliți în noua locuință: o cameră, cu o bucătărie, cu pământ pe jos. Soția a rămas acasă cu copiii, iar el a început să lucreze în bisericile din: Sânnicolau Mare, Pesac, Valcani, Igriș, Nerău și Cenad. Timp de 4 ani a cutreierat Banatul și a mai deschis filiale la Secusigiu și Cheglevici. Copiii au crescut. Unul s-a angajat la C.F.R. Era tâmplar. Doi au mers la Școala de Muzică din Reșița. Fata s-a angajat la o casă de copii din Timișoara. În lucrarea Domnului a avut mai multe botezuri. Cel mai mare a fost la Igriș cu 4 suflete. Copiii făceau naveta la Timișoara. Plecau dimineața la 3,30 și se întorceau noaptea târziu. Era destul de obositor, astfel că familia a hotărât să se mute la Timișoara.

Era anul 1950. În luna februarie fratele Niculae s-a angajat ca laborant la Institutul Politehnic din Timișoara, iar în luna aprilie s-a mutat într-o locuință dată de Sfatul Popular în strada Tapia nr.1. A început în același timp să ajute lucrarea de la Biserica Baptistă nr.1, care tocmai fusese evacuată din  localul Băncii de Stat.

Într-o zi fratele Sava, împreună cu Tudor Neagu și Ion Oală, având mulți copii, se hotărăsc să deschidă a doua biserică în cartierul Fabric. Fratele Sava a fost ales păstor. Prima locație a fost în casa fratelui Tudor Neagu, apoi s-a închiriat o sală mică în strada Renașterii. Biserica a început cu 35 de membrii. S-au oficiat botezuri. În anul 1953 erau deja 106 membrii. Pe când Biserica se bucura de pace, s-a produs dezbinarea de către Ioan Bâcu, care era concediat de la Biserica nr.1 și a căutat să atragă câțiva membri din comitet de partea lui. Fratele Sava, văzând pericolul dezbinării, și-a dat demisia și s-a retras la Biserica nr.1, unde era păstor fratele Petru Popovici. Fratele Popovici l-a încurajat să se implice în bisericile din: Biled, Beregsău Mare, Ianova, Becicherecul Mic, Izvin, Checea. A slujit în aceste biserici până în anul 1957,  când s-a pensionat. Apoi, între 1957-1961, a lucrat la Întreprinderea de Transport Timișoara. Într-o zi fratele Petru Popovici l-a întrebat: ”Ai vrea să mai lucrezi ceva? Este o bisericuță cu mulți copii, care nu au ocupație. Dacă poți, fă ceva cu ei.” Fratele Sava a mers în comuna Giroc, unde a stat de vorbă cu Biserica.

Era 1 Ianuarie 1963. În aceeași zi a început un curs de muzică instrumentală. S-au cumpărat 15 instrumente și s-a format o orchestră de mandoline și chitare. Orchestra a produs multă bucurie credincioșilor. Sala era prea mică, așa că frații s-au hotărât să mărească localul de închinare. Biserica din Vălișoara, județul Caraș-Severin, a trimis un frate să îl cheme pe fratele Sava la ei pentru același scop. Și aici s-a format o orchestră cu 14 instrumentiști. Apoi s-au format orchestre la: Izvin, Băuțar, Slatina Timiș, Petroșnița, Groși și Bucea din județul Bihor, 4 biserici din județul Prahova, 3 biserici din județul Alba, 2 biserici din județul Teleorman. În total fratele Sava a înființat 23 de orchestre, în decursul anilor 1963-1970, care au lăudat pe Domnul cu multă bucurie.  Aproape 500 de tineri și copii erau implicați în aceste formații muzicale, mulți dintre ei hotărându-se pentru Domnul.

Fratele Sava era foarte prietenos cu tinerii, era deosebit de creativ, iar din această pricină era tare iubit de aceștia. În cei 58 de ani de la întoarcerea sa la Cristos, nu a pierdut nici o ocazie de a lucra pentru Dumnezeu. A fost prigonit, bătut, calomniat, dar a continuat să lucreze cu pasiune pe ogorul Evangheliei. A călătorit mult pe jos, din sat în sat, prin frig, zăpadă, arșiță sau ploaie. Nu s-a dat înapoi de la nici o jertfă atunci când Duhul Sfânt îl chema în lucrare. Avea în față lucrul lui Dumnezeu, iar în spate ducea o familie numeroasă, cu opt copii. De multe ori pleca de acasă și lăsa familia în lipsuri, dar întotdeauna Dumnezeu purta de grijă. În toată activitatea sa nu a putut să-și clădească un cuib pământesc pentru el și familia sa. El spunea: “Sunt mai fericit atunci când sufăr pentru Domnul, decât atunci când mă bucur de belșugul acestei vieți.”

Fratele Sava şi-a sfârşit alergarea pământească în data de 23 februarie 1972 în localitatea natală. Serviciul de înmormântare a avut loc în data de 28 februarie şi a fost condus de pastorii: Dumitru Păiş şi Ioan Bunaciu.

Surse:

Sava Nicolae

Familia

joi, 7 ianuarie 2021

Florea Constantin 1890 – 1946, din Solca-Bucovina

 


Fratele Florea Constantin s-a născut în ziua de 29 aprilie 1890 în localitatea Solca-Bucovina, județul Rădăuți. Părinții se numeau Mihail și Catarina, de religie greco-ortodoxă și de naționalitate română.

Studiază 4 clase primare și face cursuri biblice pentru predicatori.

În anul 1912 este recrutat ca soldat la Cernăuți, Bucovina, încorporat la vânătorii de munte,  participă la Primul Război Mondial unde este rănit și lăsat la vatră ca invalid de război, cu gradul de caporal.

În ziua de 20 iulie 1918 în localitatea Groși din județul Bihor, se căsătorește cu Ama,  născută Domocoș, în anul 1889 și Domnul le dă 3 copii.

Aude Cuvântul Domnului și se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus în apa botezului și în ziua de 1 septembrie 1919 este botezat.

Având dar de la Dumnezeu de a predica, frații, din Comunitatea Creștină Baptistă Bihor, îl ordinează ca predicator în anul 1927 pentru Bisericile Creștine Baptiste din Luncșoara, Aleșd și Huedin, care cuprindea 26 de bisericii. Cercul de activitate avea un număr de 800 membrii. Fratele locuia în localitatea Luncșoara, județul Bihor, unde Biserica Creștină Baptistă a fost formată în anul 1912.

În anul 1940, după ocuparea de către Ungaria a Ardealului de Nord, Comunitatea Creștină Baptistă este reorganizată și fratele Florea Constantin este ales ca membru în comitet.

În anul 1946, la vârsta de 56, de ani Domnul își cheamă slujidorul rănit și invalid de război, dar foarte brav și harnic pe ogorul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos.

Fratele păstor Jolțea Florian, a condus serviciul de înmormântare, iar fanfara din Biserica Creștină Baptistă din Vad a cântat spre slava Domnului și l-a condus pe fratele până la locul de odihnă.

 

Surse:

Otniel-Laurean Vereș

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

miercuri, 6 ianuarie 2021

Precup Gheorghe 1897 – 1980, din Dumbrăveni

 


Fratele Precup Gheorghe s-a născut în ziua de 10 martie 1897 în localitatea Dumbrăveni, (atunci Canciu, județul Someș) județul Bistrița-Năsăud. Părinții se numeau Tihon și Maria, de religie greco-gatolică și naționalitate română.

A făcut 5 clase primare în localitatea natală.

În anul 1919 este încorporat la Centrul de Recrutare Dej și face serviciul militar la corpul de grăniceri, corpul  6 armată.

În ziua de 10 Noiembrie 1921, în localitatea Negrilești, județul Bistrița Năsăud, (atunci Someș) se căsătorește cu Ludovica, născută în 1895 și Domnul le dă 3 copii: 2 băieți și o fată.

Din armată vine cu idei adventiste, dar prin discuții cu Găvrilă Dunca din Negrilești, s-a convertit și în ziua de 5 aprilie 1926 este botezat, dar noaptea, deoarece familia a plănuit să facă scandal. După botez a început să predice Evanghelia cu multă râvnă și în anul 1927, Domnul i-a dat 7 snopi cu care a început Biserica Creștină Baptistă din Dumbrăveni.

A avut parte de multe persecuții din partea familiei, preotului care l-a bătut chiar în curtea mamei sale, dar a intervenit mama sa și preotul l-a lăsat, dar a trimis jandarmii care l-au bătut crunt și l-au călcat în picioare. Odată cu venirea comuniștilor, preotul Viman Petru, care l-a bătut pe fratele Precup Gheorghe, a fost declarat chiabur și fratele l-a ascuns până ce a trecut urgia deportării.

În ziua de 15 iunie 1929 este ordinat ca predicator pentru localitatea natală și împrejurimi. În raionul de activitate avea 188 de membri și 124 de aparținători. Locuia în localitatea Dumbrăveni, oficiul poștal Reteag, județul Bistrița Năsăud.

În anul 1930 se înființează „Cercul Misionar Someș” și fratele Precup Gheorghe este ales ca președinte.

În ziua de 6 ianuarie 1938, fratele Gheorghe Precup participă la Conferința cercului de biserici Dej, ținută în localitatea Căpâlna, județul Cluj, unde au participat 30 de delegați. Au mai participat frații Ioan Dan, Gheorghe Teleagă, G. Haranguș.

Este dus în al doilea Război Mondial și Domnul îl aduce cu bine acasă.

În anul 1972, pe când avea 75 de ani, într-o predică a spus: „Nimic nu este bătut în cuie aici pe pământ, toate sunt trecătoare”, făcând aluzie la comunism. Lucrul acesta i-a adus probleme, fiind ridicat de securitate.

Fratele Gheorghe Precup a fost activ în zona Chiuiești, Rohia, Cernești, Vad pe Someș, Panticeu, unde participa la programe de evanghelizare, Cina Domnului, botez, înmormântări.

În ziua de 27 martie 1980, pe când era în casa fiicei sale din localitatea Negrilești, Dumnezeu îl cheamă acasă, pentru a fi pentru totdeauna în casa Tatălui pe care l-a slujit cu dragoste, devotament și curaj.

Surse:

Alexa Popovici

Gheorghe Clapa

Arhivă

Farul Creștin