duminică, 21 iunie 2020

Arsenie S Lucaciu 1898 – 2001


Fratele Arsenie S Lucaciu s-a născut în anul 1898, dar nu știu unde. A fost un pion important în istoria noastră baptistă, dar ne lipsesc unele date importante din viața dumnealui.
 În anul 1927 a absolvit „International Baptist Seminary” din East Orange, N. J.
La 1 ianuarie 1928 este chemat ca păstor la Biserica Baptistă Română din Gary și în ziua de 14 iunie 1928 este ordinat ca păstor.
În toamna anului 1929 s-a fondat Uniunea Poporului Tânăr din America, iar fratele Arsenie S Lucaciu a fost ales  director.
În zilele de 1 -4 septembrie 1933 are loc Conferința baptiștilor români din Staele Unite, care s-a ținut în Biserica Creștină Baptistă Română din Chicago, iar fratele Lucaciu a fost ales președinte activ, slujire la care a fost ales timp de 12 ani. Fratele a făcut parte din Comitetul Executiv din anul 1928 în anumite slujiri.
La sfârșitul luni martie 1944 fratele Lucaciu acceptă cererea de a păstori a doua Biserică Baptistă din Detroit.
A fost păstor la prima Biserică Baptistă din Detroit între anii 1964 până în 1979.
În zilele de 4 – 5 februarie 1977 a paticipat la al 27-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din R. S. România, congress la care fratele Mara Cornel a fost ales președinte.
În ziua de 1 octombrie 1978 a sărbătorit în Biserica Baptistă Română din Detroit 50 ani de la ordinare. După serbare, a plecat în Uruguai, America de Sud, la fiica dânsului, unde este misionară împreună cu soțul ei, pe care nu a vizitat-o de 18 ani.
Fratele Arsenie S Lucaciu a predicat și la Radio WMUZ, din Detroit, Michigan și Gary, Ind.  În anul 1986 fratele avocat George Crișan, adună un număr de predici ale fratelui Lucaciu și le publică sub titlul: „Străinul din Galilea”. Cartea apare la Colecția „Glasul Îndrumătorului Creștin”, 48, rue de Lille / 75007 – Paris 1986.
În ziua de 16 noiembrie 2001 a fost condus pe ultimul drum pământesc, dar spre noua locuință pregătită de Mântuitorul, Domnul Isus Cristos.


Surse:
Farul Creștin
Farul Mântuirii
Luminătorul
Istoria Baptiștilor Români din America
Îndrumătorul Creștin Baptist



Un comentariu: