Prin Grația Divină în zilele de 28 iunie – 02 iulie 2021
am poposit la București, capitala țării noastre, România, pe care o iubesc
pentru că sunt și eu parte din ea. Bineînțeles, am avut mai multe de făcut, că
nu am mers 500 de km numai așa să văd orașul, am mers pentru că acolo am
persoane foarte dragi sufletului meu, pe una din fiicele mele (cealaltă locuind
aproape mie, în județul Cluj), ginerele (copilul adoptat) pe cei trei nepoți
scumpi ai mei din cei 5 în total pe care îi am. Pe lângă astâmpărarea dorului
prin revederea iubiților mei copii, am făcut și muncă de cercetare în domeniul
istoriei baptiste, aceasta fiind o pasiune de-a mea, deoarece mă simt
extraordinar atunci când mă aflu printre arhivele, hârtiile scrise de
înaintașii și frații mei baptiști.
După ce au trecut zilele și am isprăvit tot ce mi-am
propus, mi-am luat la revedere de la ai mei copii, cu părere de rău și speranța
revederii, am plecat înspre gară, ca să vin acasă la locuința mea temporară din
Rohia. Am ajuns aproape cu o oră înainte de sosirea trenului, așa că mă
întrebam, oare ce aș putea face ca să treacă timpul mai ușor? Am mers pe peron
și am luat loc pe o băncuță de lemn, ce se părea că are ceva ani în urmă și
stând acolo jos, mi-a căzut privirea pe stâlpul de fier forjat care susținea
acoperișul peronului ce părea că și peste el au trecut ani și ani, m-a cuprins,
așa, din senin, o nostalgie puternică și gândul mi-a sărit la Constantin
Adorian.
Mă gândeam în sinea mea: Oare aici a venit acest om al
lui Dumnezeu, ca să-i întâmpine în anul 1913 pe frații lui baptiști din
Transilvania, regiune care atunci, se afla sub conducerea Ungariei iar frații,
deși erau despărțiți de granițe omenești, spiritul lor vorbea limba sufletului lor,
româna și tânjea după această întâlnire? Ce și-au zis în gândul lor, Teodor
Sida, Gheorghe Slăv și Nicolae Brola în luna decembrie a anului 1913, atunci
când au coborât din tren și l-au întâlnit pe fratele Constantin? Pentru început
s-au îmbrățișat, au plâns de bucurie și au continuat să facă lucrarea Domnului.
Mă gândeam și cu ochii minții, parcă, îl vedeam cum în
ziua de 20 mai 1919, imediat după Marea Unire stă nerăbdător pe peronul
aceleiași Gări de nord, de azi, ca să meargă în Transilvania la frații lui
iubiți, care acum viețuiau în aceiași țară, România Mare. Ce carusel de
sentimente și emoții îl încercau, gândindu-se cum va fi reîntâlnirea; parcă
timpul stătea în loc, pentru că trenul nu venea la linia anunțată, ca să se
îmbarce și să ia drumul spre Arad. Lucrurile se derulau încet; peste tot lume
multă care se îmbulzea, gălăgia mare a oamenilor grăbiți și nerăbdători,
pufăitul locomotivelor ce se pregăteau de drum lung și spre multe destinații,
toate acestea întâmplându-se într-un vacarm de nedescris. Cu toate acestea,
odată ce trenul după fluierul prelung al împiegatului, dădea undă verde și
trenul pornea încet, încet pe drumul său spre destinație, parcă uitai de greaua
și insuportabila așteptare în gălăgia obositoare. În sfârșit, îți începeai călătoria
și puteai să te bucuri de peisajele pitorești ele meleagurilor noastre.
În timp ce eram transpus imaginativ într-o lume apusă,
dar nu uitată, se anunță în difuzor că trenul cu numărul 1641 se va forma pe
linia a zecea și va pleca în direcția Baia Mare. Ochii mei care s-au oprit
asupra stâlpului de fier, într-o dulce contemplare și ,,căutare a timpului
pierdut”, aidoma lui Marcel Proust, au trebuit să-și întrerupă privirea
nostalgică și ,,visul frumos” plăsmuit de imaginație s-a risipit ca un norișor.
Mi-am luat bagajul foarte atent să nu uit ceva, am urcat în tren, având în
minte rugămintea adresată Tatălui ,,Doamne ajută!”, mergând până la locul cu
numărul trecut pe bilet și fără aburului de odinioară, trenul pornește cu
viteză spre destinație.
Cu gândul la frații mei scumpi, care au făcut voia
Domnului în vremea lor, mă îndrept cu viteză în noapte, ca la ora 6 dimineața
să ajung la destinație după cum este scris pe bilet. Trecem prin lumea asta,
fie că vrem, fie că nu vrem prin locuri
care se încrucișează cu drumurile înaintașilor și într-o zi ne vom trezi în
veșnicii, pentru că aceasta este destinația oricărui om. Dar, ne întrebăm:
Oare, cu cine mă voi întâlni? Domnul să ne ajute a ne întâlni la masă cu Avraam
Isaac și Iacov în Împărăția Lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu