Negruțiu Florin 1951 – 2018 din Burzuc

Fratele Florin Negruțiu s-a născut în ziua de 11 august 1951 în localitatea Burzuc, județul Bihor, fiind fiul lui Ioan și Elisabeta.

Școala o începe în satul natal și continuă la Oradea liceul și Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic. Pleacă apoi la Cluj la Facultatea de Informatică a Univerității Babeș Boyai.

În anul 1973 primește pe Domnul Isus în inimă și este botezat la Biserica Creștin Baptistă nr. 3 din Oradea.

Între anii 1975 – 1988 a lucrat ca operator, apoi programator la Centrul Teritorial de Calcul, Oradea. Din 1988 – 1989 a lucrat la BJATM, Bihor.

În anul 1990 intră în lucrarea de slujire ca păstor la bisericile baptiste din Aleșd și Petriș, împreună cu fratele păstor Marius Cruceru au ajutat bisericile din zonă.

Din anul 2010 – 2018 păstorește Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din Topa de Criș.

Fratele Florin Negruțiu a fost președintele  Comunității Creștine Baptiste Oradea între 2003 – 2011 și între anii 2011 -2015, vicepreședinte cu pastorala.

Din anul formării Liceului Teologic Baptist Emanuel 1990 și până în 2017 a fost activ ca profesor.

În ziua de 2 iunie 2018 fratele Florin Negruțiu, la porunca Domnului, pleacă din această lume la Domnul în împărăția lui veșnică.

Fratele Florin Negruțiu este frate de corp cu fratele Paul Negruț.

Surse:

Familia

Creștinul Azi

Blogul „Istorie Baptistă” la 400 de postări

Prin ajutorul lui Dumnezeu, blogul „Istorie Baptistă” a ajuns la 400 de postări. Mulțumesc în primul rând Domnului, apoi vouă celor care treceți prin paginile lui.

Vă mulțumesc că ați apreciat în scris prin comentarii sau verbal lucrarea de pe blog, dar și prin cumpărarea cărților care le scriu.

Vă mulțumesc că ați trecut pe la paginile de istorie baptistă și prin acest demers mați încurajat.

Vă mulțumesc și acelora care ați distribuit pe pagina de „Facebook” articolele publicate. Prin voi a ajuns la un număr de persoane mai mare și așa mai mulți și-au aflat înaintașii lor, credincioși baptiși.

Vă mulțumesc celor ce mi-ați trimis materiale și îmi cer scuze pentru cei ce nu le-am oferit ce și-au dorit, vă rog mai anunțați-mă, sunt și eu om și mai uit.

Blogul l-am deschis în ziua de 03 martie 2016 cu scopul de a aduce în fața celor interesați de baptiști și istoria lor, oameni, fapte, lucruri petrecute în națiunea noastră română cu poporul baptist.

În cele 400 de postări 169 sunt biografii ale fraților păstori și lucrători baptiști și lista am actualizat-o azi, 17 septembrie 2019.

Pe lângă această listă, am scris despre evenimente din sânul poporului baptist.

Pentru toți cititorii mei, mă rog Domnului în fiecare zi, pentru că vă apreciez gestul.

Vă rog să susțineți blogul „Istorie Baptistă” prin aprecieri, comentarii și distribuiri.

Dumnezeu să fie slăvit pentru că ne-a dat viață și mântuire prin Domnul Isus Cristos și a ridicat oameni care au trudit pe ogorul Evangheliei și sunt bune modele.

„Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa! Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. (Psalmii 50:7)

Dragu Traian 1901 – 1978, din Vrăniuț

Fratele Dragu Traian s-a născut în ziua de 29 martie 1901 în localitatea Vrăniuț din Caraș, din părinții Toma și Ioana, de confesiune baptistă și naționalitate română.

Face 6 clase primare în satul natal.

De tânăr își predă viața Domnului și în ziua de 16 iulie 1922 este botezat.

În anul 1923 este încorporat la Cransebeș, la Regimentul 4 grăniceri și aparținea la Depozitul de Arme și Muniții C. 7. A., Sibiu.

În ziua de 12 martie 1927 se căsătorește cu sora Ana, născută Samoilă, din Ciudanovița, care i-a fost un bun ajutor în viață și Domnul le-a dat 2 fete.

În anul 1928 intră ca student la Seminarul Teologic Baptist din București și termină în anul 1932.

În ziua de 29 Mai 1932 este ordinat ca predicator în Bisrica Baptistă din Vrăniuț și bisericile din jur. Comisia a fost compusă din următorii frați: Ioan Suveț, Iosif Ghiocel, Gheorghe Lința și Iosif Vucu. Cu această ocazie a fost ordinat și fratele Ioan Manciu.

În anul 1934 participă la serbarea tineretului din Anina.

În anul 1938 a semnat din partea Uniunii „Înțelegerea” cu Comunitatea Baptistă de Arad.

Fratele Dragu Traian a lucrat ca păstor timp de 30 de ani fără întrerupere. În raionul de activitate a avut 1195 de membri și 549 de aparținători și copii. A participat la serbări de botez, nunți, evanghelizări, alte programe de tineret, la înmormântări în toată zona Caraș și Severin.

În ziua de 31 decembrie 1939 participă la deschiderea Casei de Rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste din localitatea Agadici, județul Caraș.

În ziua de 15 – 16 octombrie 1947 Comitetul Uniunii, în ședința ținută la Oradea, fratele Dragu Traian este ales în Comitetul Orfelinatului de la Prilipeți.  

În ziua de 10 iulie 1978, după o lungă suferință, Domnul cel bun își cheamă slujitorul la fericirea veșnică. A fost înmormântat în ziua de 13 iulie 1978. Serviciul de înmormântare a fost condus de fratele Bâtea Ilie, păstorul bisericii. Au mai predicat următorii frați: Trifu Ioan, Vucu Iacob, Scobercea Ioan, Constantin Nicolae, Dunca Gavrilă, Stănilă Adam și fratele seminarist Amfilohie Liubimirescu.

Surse:

Bâtea Ilie

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Glasul Evangheliei

Îndrumătorul Creștin Baptist

Branea Ioan 1870 – 1952, din Săcele

Fratele Branea Ioan s-a născut în anul 1870, în localitatea Săcele, județul Brașov, din părinți țărani.

De tânăr a venit la București și s-a angajat, la serviciu. Un inspector evreu i-a dat un Nou TestamenT și citindu-l, a ajuns să se pocăiască.

În  septembrie 1910 este botezat la adunarea Creștinilor după Evanghelie, dar părăsește după un timp adunarea.

În ziua de 25 decembrie 1913 este ales ca diacon la prima Biserică Creștină Baptistă Română din București.

La Congresul ce s-a ținut în zilele de 28 – 30 noiembrie 1919, fratele Branea a citit referatul: „Importanța misiunii în București.”  

În ziua de duminică, 26 martie 1922, la festivitatea de primire a studenților de la Școala de Misiune din București, fratele Ioan Branea are un cuvânt de îmbărbătare pentru studenți.

În ziua de 19 ianuarie 1923 s-a ținut un program festiv cu ocazia împlinirii a 10 ani de la începutul Comunității Creștine Baptiste Române din București. Fratele Ioan Branea a citit textul din Psalmul 118: 1-5 și a explicat textul și importanța zidirii pe piatra unghiulară, care este Hristos.

În anul 1923 I s-a încredințat supravegherea la construirea Seminarului Baptist din strada Berzei, București.

În anul 1931 se deschide o nouă Biserică Baptistă în București – Colentina și fratele Ioan Branea este ales  pastor, iar pe data de 26 mai 1923 este ordinat de către frații: Constantin Adorian, I. Fleișher și C. Strobel.

Fratele a fost activ și în domeniul scrisului, a scris articole și informații de pe ogorul Evangheliei. A scris articole în „Vestitorul Creștin”, revistă a Comunității Baptiste Române nr. 2 din București, care apare în anul 1935.

A fost un credincios sincer, cinstit, răbdător și blând, câștigând simpatia oamenilor.

În ziua de 29 noiembrie 1952, Domnul îl cheamă acasă pe slujitorul lui credincios. A fost condus pe ultimul drum de frații: Constantin Adorian, Ioan Socaciu, Ioan Ordeanu și Alexa Popovici. A cântat corul bisericilor din București și al Seminarului Teologic Baptist din București.

Surse:

Alexa Popovici

Teodor-Ioan Colda

Farul Mântuirii

Glasul Adevărului

Îndrumătorul Creștin Baptist

Înălțarea crucii este idolatrie, înălțarea Domnului Isus, este mântuire

Medițația aceasta o aduc din dragoste pentru Dumnezeu și Fiul Său Isus Hristos, care aduce mântuire și care dă mântuire, dar după învățătura Lui sfântă și nu după învățătura oamenilor. Cuvântul Său este adevărul și nu al oamenilor.

Considerentul lui Dumnezeu în afirmația de mai sus

1. Dumnezeu l-a înălțat pe Fiul Său și nu crucea.

8. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ
11. şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
12. Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. (Filipeni 2:8-12, VDCC)

2. Apostolul Petru ne spune să sfințim pe Domnul Isus în inimă, ca Domn.

15. Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă, (1 Petru 3:15, VDCC)

3.  Dumnezeu l-a făcut pe Fiul Său Domn și mântuitor și nu crucea aduce mântuirea.

36. Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” (Faptele apostolilor 2:36, VDCC)

30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. (Faptele apostolilor 5:30-31, VDCC)

Crucea nu poate fi asemănată cu următoarele asemănări din Vechiul Testament

1.     Cu așternutul picioarelor lui Dumnezeu.

Preotul Arsenie Boca spune în anul 1949 următoarele: „Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise şi prin David. Prin proorocul David ne porunceşte să ne închinăm Crucii, aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.”

Dumnezeu spune că pământul este așternutul picioarelor Lui:

1. Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
(Isaia 66:1, VDCC)

Domnul Isus repetă același lucru spus de Dumnezeu:

34. Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
35. nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. (Matei 5:34-35, VDCC)

2.     Cu șarpele de aramă făcut de Moise în pustie.

Șarpele de aramă a fost distrus pentru că evreii au crezut că el, șarpele îi vindecă.

4. A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat astarteele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. (2 Împăraţi 18:4, VDCC)

 Domnul Isus pune accentul pe ființa Sa și nu pe lemnul pe care a fost răstignit, adică cine se uită la El, va fi mântuit.

14. Şi , după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
15. pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:14-15, VDCC)

3.     Cu pomul vieții din grădina Edenului.

În această privință Domnul Isus ne spune clar că El, ființa Lui ne dă viață:

25. Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa . Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. (Ioan 11:25, VDCC)

Apostolul Ioan spune:

11. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.
12. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.
13. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică. (1 Ioan 5:11-13, VDCC)

Dumnezeu exclude dubla închinare, de aceea îndemn pe cei ce vor citi, să asculte de glasul Domnului, ca să fi mântuiți.

8. Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor. (Isaia 42:8, VDCC)

Crucea este un obiect făcut și Dumnezeu ne atenționează:

4. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.
5. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc (Exodul 20:4-5, VDCC)

Orice înfățișare este exclusă în închinarea celui credincios.

Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc, de Beniamin Cocar

Cartea „Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc”, este o carte de istorie a umanității, o carte în care se arată că nu numai noi avem întrebări, ci și Dumnezeu ne întreabă multe lucruri, dar noi nu luăm seama, ci venim și ne plângem de ce Dumnezeu îngăduie..?

Dacă noi nu dăm răspuns la întrebările puse de Dumnezeu, cum ne va da El răspuns nouă, care suntem doar o mână de țărână în mâna Lui?

Fratele Beniamin prinde 60 de întrebări ale lui Dumnezeu și explică cu darul lui primit  de la Dumnezeu, rănd pe rând, care trebuie să fie atidudinea noastră corectă față de Ziditorul nostru.

Dreptul Iov, om apreciat de Dumnezeu, a crezut că poate să-i pună întrebări grele lui Dumnezeu, dar omul s-a înșelat și s-a înșelat rău, pentru că a venit Dumnezeu la el și i-a zis:

1. Domnul a vorbit lui Iov şi a zis: 2. „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu, care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?” 3. Iov a răspuns Domnului şi a zis: 4. „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. 5. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.” 6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis: 7. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. 8. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? 9. Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? 10. Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! 11. Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! 12. Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi, 13. ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! 14. Şi atunci voi aduce şi Eu laudă puterii dreptei tale. (Iov 40:1-14, VDCC)

Dreptul Iov a avut mari emoții când Dumnezeu I s-a adresat. Poți să-l contrazici pe Dumnezeu? Este o nebunie și Iov a trăit-o pe pielea lui. Iată ce spune la sfârșitul argumentației lui Dumnezeu:

1. Iov a răspuns Domnului şi a zis: 2. „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – 3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” – 4. „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba şi Mă vei învăţa.” – 5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. 6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:1-6, VDCC)

Aceasta este atitudina noastă corectă în fața lui Dumnezeu. Nu se cade ca noi să-l luăm la răspundere pe Dumnezeu, El toate le-a făcut bine, noi am adus starea de degradare și necazul în lume, de aceea să ne pocăim înaintea gloriei Lui.

Cartea „Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc”, de fratele Beniamin Cocar, apare la 2 ani de la plecarea autorului în veșnicie, acum el are răspunsul la toate întrebările.

A apărut la Editura „Multimedia Internațional”, Arad 2019 și are 492 de pagini.

Prefața este scrisă de fratele Ionel Tuțac.

Cartea am cumpărat-o de Comunitatea Baptistă de Cluj, cred că se poate comanda  acolo și acum.

O recomand cu mare drag să fie citită.

Manolescu E. Constantin 1894 - ? din Greci

Fratele Manolescu E. Constantin s-a născut în ziua de 3 decembrie 1894, în localitatea Greci, județul Dâmbovița, din părinții Ieremia și Elisabeta, de naționalitate română.

În anul 1915 este înscris în armată la Regimentul 1 Artilerie Grea, detașat la atelier de reparații clasa II-a. A participat în război la campania din 1916-1919, fiind lăsat la vatră ca invalid de război, cu gradul de locotenent. A fost decorat militar cu „Crucea Comemorativă cu baretele „Târgu-Ocna” și „Insigna invalidului 1916-1919”.

În luna aprilie 1924 se căsătorește în Grivița, municipiul București, cu sora Blanca și Domnul le-a dăruit următorii copii: Eugenia, născută în anul 1925, Maria II 1927, Paul 1931, Petre 1939, Costel 1941 și Maria I 1922.

A auzit Cuvântul Domnului la adunarea Creștinilor după Evanghelie, de pe strada Carol Davila din București, iar în ziua de 6 ianuarie 1931 este botezat la religia baptistă, de către fratele Victor Gorung.

În anul 1933 pleacă pentru 3 ani în Elveția, 1 an curs biblic misionar în Lausanre și 2 ani la Geneva, Școală Teologică.

În ziua de 10 aprilie 1932 este ordinat ca păstor de comisia compusă din Carol Strobel, Ioan Branea, Victor Gorung și Gheorghe Popși.

În curtea casei fratelui Manolescu Constantin construiește o sală ce va deveni biserică, prin adresa Uniunii nr. 155/1932, în ziua de 27 noiembrie 1932 când s-a făcut  o frumoasă serbare de deschidere, la care au participă mai mulți frați din București. Au cântat corurile bisericilor: București-Colentina, București-Grivița, corul Școalei Duminecale și corul de la Seminarul Teologic Baptist din București. 

În urma Congresului General al Cultului Creștin Baptist, ținut la Arad în zilele de 27 -28 octombrie 1945, fratele face parte din Comitetul Uniunii. La ședința Comitetului Uniunii, ținută în zilele de 29 -30 aprilie 1946, fratele este numit la secțiunea edilitară și publicități.

În ziua de 3 noiembrie 1957 participă la serbarea a 25 de ani de la deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din Ferentari-București.

În ziua de 2 februarie 1958 participă la deschiderea Bisericii Creștine Baptiste din localitatea Traian, din cercul Turnu Măgurele.

A scris articole la revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”.

Surse:

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Arhive

Glasul Adevărului

Îndrumătorul Creștin Baptist

Dunca Gavril 1900 - 1986 din Negrilești

Fratele Dunca Gavril, s-a născut la data de 15 noiembrie a anului 1900 în comuna Negrilești, fiind cel de al doilea copil din cei opt, pe care îi aveau împreună George și Irina Dunca. Aceștia erau de credință ortodoxă, astfel că și copii lor au fost crescuți tot în acest spirit, ei având de citit și memorat diferite rugăciuni, care mai apoi trebuiau repetate zilnic. A urmat cursurile școlii primare, cu mari sacrificii din partea părinților, care au fost nevoiți ca la vârsta fragedă de doar 10 ani să-l dea ca și servitor în sat la unele familii mai înstărite. La doar 12 ani muncea alături de tatăl lui sau la pădure.

La începutul anului 1914, tatăl lui Gavril face pașapoarte pentru el și cei doi băieți mai mari ai lui, pentru a putea merge în România, cum se spunea atunci ca să-și poată întrețină întreaga familie. Ajungând la Ploiești, din păcate n-au aflat de lucru decât pentru Gavril, care este angajat acolo, iar tatăl și fratele lui pleacă în altă parte, urmând ca după ce vor afla de lucru, să-l aducă și pe el cu ei. Din păcate, împrejurările i-au făcut pe aceștia să se întoarcă acasă pe alt drum, astfel încât , Dunca Gavril rămâne la 13 – 14 ani singur printre străini de rea-credință. Singur, disprețuit și batjocorit, umblând să-și caute și sperând să afle în cele din urmă un stăpân îngăduitor, el a încercat să-și găsească alinarea în religie, repetând rugăciunile învățate acasă ori cumpărându-și cărți religioase de pe unde găsea.

Este la un pas de a i se amputa un picior în urma unui accident suferit, pentru ca în anul 1917 să zacă pe patul unui spital de boli contagioase, suferind de febră tifoidă, boală de care era convins că va muri. Pe patul de suferință scrie câteva rânduri către familie, care după moartea lui să fie trimise celor dragi ai lui, dar din păcate nu reușește din cauza febrei foarte mare care îi afectase vederea. În pragul morții de care credea că nu mai scapă, Dunca Gavril își exprimă nemulțumirea față de sine și de modul în care își trăise până atunci viața. În sufletul și psihicul lui se ducea o luptă interioară accentuată de posibilitatea unei morți aparent iminente.

Dar, din fericire se întâmplă în viața lui un miracol și tânărul Gavril iese învingător din lupta cu boala, iar la o vreme după aceea întâlnește un călugăr, alături de care va purta numeroase discuții, în urma cărora el decide să se călugărească. Sub îndrumarea și cu ajutorul acelui călugăr, a făcut toate demersurile necesare și urma ca în toamna anului 1918, fr. Gavril să se călugărească.  Însă Dumnezeu avea pentru el alte planuri. Redăm mai jos care a fost momentul de trezire al fratelui în ce privește planurile de călugărie, mărturisit chiar de acesta:

,, Înainte de a-mi aduce la îndeplinire planul de călugărie, s-a întâmplat că fiica stăpânului meu terminase școala secundară. Ea avea un Nou Testament din care învățase religia la școală. După terminarea școlii nu a mai avut nevoie de Noul Testament și mi l-a aruncat mie, ca să mă călugăresc cu el. Pentru prima oară în viață am văzut Noul Testament și  l-am avut în mână.  Am citit această carte în întregime. Două lucruri m-au impresionat adânc: judecățile și pedepsele scrise în Apocalipsă și suferințele Domnului Isus Cristos  pentru  mântuirea omenirii.”

Așadar după citirea Noului Testament, Dunca renunță la intențiile sale de a se călugări, iar apoi odată cu terminare războiului este înștiințat de moartea tatălui său din timpul războiului și se hotărăște să se reîntoarcă acasă. În drum spre casă, fiind nevoit să se interneze într-un spital din Cluj, acolo întâlnește un om pe nume, Todoruț Ion, pe care ceilalți pacienți îl numeau ,,pocăit și calvin”. Acesta îl sfătuiește pe Gavril să nu se bazeze pe nimic altceva decât pe Noul Testament, sfat pe care îl va urma de-a lungul întregii lui vieți creștinești.

Ajuns acasă în Negrilești, în primăvara anului 1919, intră în contact cu un grup al celor întorși de pe front cu idei adventiste și mileniste, care erau numiți ,,pocăiți”, dar constată că ceea ce susțin ei nu corespunde cu ceea ce scrie în Noul Testament. După câteva discuții contradictorii avute cu aceștia renunță la întâlnirile cu ei, deoarece îl făceau să se îndoiască, iar el nu vroia una ca asta.

În luna noiembrie a anului 1919, fratele Dunca îl vizitează pe fratele Zadie, un vecin de-al lui, care tocmai se întorsese din America. Acest vecin îi oferă răspunsuri care îi satisfac în totalitate setea de cunoaștere a cuvântului Domnului. Pe lângă cuvânt de înțelepciune îi dăruiește o Biblie, o carte de cântări, cartea ,,Evanghelia și focul” scrisă de Gheorghe Slăv și ,,Catehismul apostolic” scris de I. R. Socaciu. Astfel că acum, Gavril Dunca a găsit răspunsul la toate întrebările și problemele legate de mântuire, care îl măcinau de multă vreme.

S-au iscat din nou discuții legate de cei ce simpatizau cu mileniștii, iar în scurt timp unii dintre aceștia au îmbrățișat credința baptistă, formând un grup de patru bărbați și două femei. Aceștia duminică dimineața mergeau la biserica ortodoxă iar după masă la fratele Zadie, unde ascultau Cuvântul lui Dumnezeu, cântau și se rugau. A doua zi după sărbătoarea Botezului Domnului aceștia au fost scoși afară din biserică, pe motiv că nu și-au făcut cruce și nu au sărutat icoanele. Din acest grup făcea parte și fratele Gavril Dunca, după cum putem bănui.

Mama tânărului Gavril, influențată fiind și de preoți, a încercat din toate puterile să-l îndepărteze pe acesta de la pocăință, crezând că fiul ei e un rătăcit, insistând pe lângă acesta, încât în cele din urmă, fratele Gavril a fost nevoit să plece de acasă, mergând să stea în casa fratelui Zadie, pe care îl ajuta în gospodărie. Datorită sârguinței de care dădea dovadă în studierea Scripturii, fratele Dunca reușește în scurt timp, să-l ajute pe fratele Zadie în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.

În data de 20 august 1920, fratele Dunca Gavril este botezat în râul Someș, la Dej, de către Nicolae Pop din Gârboul Clujului. Împreună cu acesta sunt botezați încă trei frați și două surori, botezul având loc noaptea, din cauză că le erau urmărite toate mișcările de către jandarmii care erau la dispoziția preoților.

După botez a urmat o perioadă extrem de grea, pentru tânărul frate baptist Gavril. Acesta a fost urmărit, dus la postul de jandarmi în miez de noapte, batjocorit, amendat, arestat, târât prin tribunale, umilit și bătut de nenumărate ori de jandarmi sau de către preoți, de nu mai ținea evidența bătăilor. Dar, ca un adevărat creștin nu a dat înapoi, nu s-a dezis de credința sa, ci a considerat că a suferi pentru Hristos este o mare cinste. Deși prigoana era din ce în ce mai mare, tot mai mulți oameni se întorceau la credință și veneau la întrunirile pocăiților. Dacă se întâmpla să fie vreo persoană decedată în sat, frații erau invitați să cânte, iar fratele Dunca era rugat să predice, lucru care nu era deloc pe placul preoților, care n-au așteptat prea mult ca să ia măsuri împotriva fratelui Dunca. Au plătit pe un tânăr, Bangean Costan, care să se ducă la un priveghi și acolo să-l bată pe Dunca, dar acesta ascultând cuvântul Evangheliei s-a pocăit. Cu o altă ocazie, un alt tânăr, pe nume Rus Elisei, a fost plătit ca să-l arunce de pe un pod pe Dunca, dar și acest tânăr s-a pocăit, fiind ordinat mai târziu ca și pastor. De câteva ori a fost bătut chiar de preotul greco-catolic, Viman Petru, care era deputat cu o mare influență în sat.

Fratele Dunca Gavril a fost un om care a dat dovadă de un mare curaj, la numai 20 de ani înfruntând în public pe prefectul județului, reducându-l pe acesta la tăcere. neștiind ce să mai spună. A contestat decizii ale tribunalelor, a făcut multe cereri, petiții, memorii către autoritățile de la acea vreme. A fost în numeroase audiențe, a făcut multe drumuri cu scopul de a lua legătura cu alte biserici, ajungând până la Uniunea Bisericilor Baptiste de la București, pentru a cere sprijin în problemele comunității baptiste. Uniunea Baptistă a intervenit prompt la Ministerul Cultelor pentru anularea unei amenzi de 10.200 lei, care la vremea respectivă era o sumă foarte mare. Această amendă a fost dată de Judecătoria Dej ca urmare a unei sesizări făcute de către jandarmii din Negrilești, care într-o duminică, au dat buzna în casa de adunare a baptiștilor, aflând 34 de persoane, deși numai 7 erau botezați. Fiecare din cei prezenți a fost amendat cu 300 lei, iar cumulat a rezultat 10.200 de lei. După ce Uniunea a intervenit, amenda a fost anulată.

Fratele Gavril a fost un misionar neînfricat, participând alături de alți frați în misiuni prin toate satele din jur și chiar mai departe, unde au fost invitați de oameni care auziseră de această mișcare baptistă din Negrilești. Din cauza lipsurilor materiale pleacă pentru câteva luni, să lucreze în Toplița, într-o fabrică de cherestea. Acolo, în fiecare duminică, împreună cu alți credincioși, țineau adunări într-o cameră pusă la dispoziție de conducerea fabricii. În luna martie a anului 1922, la 22 de ani este incorporat în armată la Dej, unde, este pus secretar la centrul de recrutare, deoarece știa să scrie și să citească. Comportându-se exemplar, o duce foarte bine, la început, chiar dacă este poreclit de cei din unitate ca ,,pocăitul”.

Aflându-se la doar 25 km de casă, primește permisie de Paște și petrece sărbătorile pascale în sânul bisericii din Negrilești. Seara, în cea de-a doua zi de Paști, fiind în drum spre unitatea militară este însoțit de câțiva frați și surori din localitatea natală a dânsului, alături de care se duce la o familie care era simpatizantă a cauzei baptiste. Aici s-au adunat mulți oameni, iar o dată cu venirea lor, sunt sesizați si jandarmii, care dau buzna în acea casă, legitimează pe fratele Dunca iar mai apoi scriu pe biletul de voie de la armată că l-au găsit făcând propagandă și agitație în rândul populației civile. Dar, asta nu a fost tot, pentru că după aceea l-au și bătut, cerându-i să părăsească casa, lucru pe care fr. Gavril l-a refuzat, din cauză că afară așteptau o mulțime de oameni puși pe scandal și în stare de ebrietate. După plecarea jandarmilor, a urmat o ploaie de pietre, care a distrus ferestrele casei.

După ce s-a satul s-a liniștit, a pornit noaptea târziu spre Dej, însoțit fiind de Pop Alexa și Pop Gheorghe, care erau înarmați cu furci, pentru a-l apăra și care l-au condus până la ieșirea din sat. După acest incident neplăcut, urmează depunerea jurământului, unde atrage atenția întregii unități prin faptul că refuză să sărute crucea, refuz în urma căruia se alege cu dosar la Consiliul de război. Adjunctul comandantului îl amenință cu închisoarea dacă nu se lasă de pocăință iar comandantul îi propune o înțelegere prin care îi promite că îi va distruge dosarul și îl va avansa în funcție, ca și sergent, dacă renunță la baptism. Dunca acceptă punând însă o condiție: ,,Renunț acum la credința mea dacă se va dovedi cu Noul Testament că e greșită și mă întorc la alta mai bună arătată tot de Noul Testament.” În urma acestui răspuns primește 10 zile de închisoare, unde pe lângă munca pe care este pus să o facă, este și bătut de către un ofițer. După ieșirea din închisoare, cere să fie lăsat să iasă la raport în fața generalului care vizita unitatea, dar îi este refuzat acest drept și este consemnat în cazarmă.

Frații din Dej auzind relele tratamente la care a fost supus, îl informează pe acesta că într-una din seri va veni la Dej fratele Socaciu. Ajunge să-l întâlnească pe fratele Socaciu și îi înmânează acestuia o mărturie scrisă, cu toate lucrurile rele ce i s-au întâmplat în armată. Astfel că, Uniunea Baptistă din București intervine la Ministerul de Război, care trimite o scrisoare comandantului din Dej, în urma căreia pedeapsa cu închisoarea nu i-a fost consemnată în acte, i-a fost anulat consemnul și nu a mai fost persecutat pentru o vreme. A fost transferat la Oradea, unde și aici a găsit 2-3 familii de baptiști care se adunau într-o casă veche de la marginea orașului, lângă cimitir.

După terminarea stagiului militar, mai stă doar câteva luni în Negrilești, fiind nevoit să se întoarcă din nou în Toplița, așa că la începutul anului 1924 se reangajează la fabrica de cherestea. Aici exisa deja o mică biserică baptistă alcătuită din câțiva baptiști veniți la muncă din Negrilești și o familie din Dej, care au vestit Cuvântul lui Dumnezeu și altora, care au primit să fie botezați. În contextul revenirii fratelui Dunca Gavril, bisericuța din Toplița a crescut, s-a dezvoltat mult. Astfel, datorită devotamentului și a muncii sale neobosite, în anul 1924 au loc 2 botezuri, fiind botezate în cadrul cărora au fost botezate 25 de persoane. Tot în același an s-a cumpărat o casă, care a fost transformată în prima casă de rugăciune a Bisericii Baptiste din Toplița. În urma celui de-al doilea botez, fratele Dunca a fost bătut crunt de către notarul orașului, bătaie care aproape l-a făcut să rămână surd. Apoi a fost dat afară de la serviciu și alungat din Toplița, fiind considerat ,,capul pocăiților”.

Se întoarce pentru puțin timp la Negrilești, iar cât timp este aici Comunitatea baptistă de Cluj îl invită la Garbăul Clujului, unde este ordinat ca pastor să slujească în orice loc va ajunge. După ordinare lucrează cu și mai multă abnegație fiind invitat în multe locuri pentru a oficia actele de cult. Se reîntoarce în Toplița și își începe munca asiduă de evanghelizare în împrejurimi. Încă din 1924 începuse a vizita câteva familii din Sarmaș, iar la ultimul botez din Toplița chiar a botezat și două femei din această localitate. Urmează să oficieze tot mai multe botezuri în anii ce vor urma, iar în 1932 cumpără o casă, care va urma să servească ca și casă de adunare, dar care, a fost demolată de către preot și oamenii din comună, în timp ce frații au fost duși la postul de jandarmi.

Fratele Dunca a vestit Cuvântul Evangheliei prin multe alte localități, pe unde a fost urmărit, bătut, alungat, închis de jandarmi și trimis prin tribunale, însă nu a dat nici un pas înapoi și nu a renunțat la convingerile lui creștine. Unele din localitățile în care a vestit Evanghelia sunt: Sarmaș, Corbu, Sirling, Ciobotani, Râpa de Jos, Tulgheș, Bicazul Ardelean, Bicaz Chei și Volobeni. Este alungat iarăși din Toplița și se mută la Bicaz, unde frații i-au pus la dispoziție un cal și o șaretă pentru a se putea deplasa mai ușor la toate bisericile, spre a propovădui lucrarea Domnului și Cuvântul cel Viu.

În 1928 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București. Din cauza unor întreruperi absolvă cursurile doar în 1934 și este repartizat ca pastor în localitatea Iam din Banat (Caraș-Severin). În 1937 se căsătorește cu o tânără credincioasă pe nume, Ana Bănuț. După stabilirea lui în Iam, biserica se împrospătează, se înmulțesc botezurile în localitate, dar și în satele mai mici din jur unde predica fratele Dunca Gavril.

Slujește în Iam până în 1960, atunci când se pensionează, dar în fiecare an și-a făcut timp să mai treacă pe la bisericile pe care le-a slujit cu atâta drag în tinerețile lui. În 1975 este invitat de onoare în Biserica Baptistă din Bicaz, care celebra 50 de ani. La acest eveniment, cineva din mulțime s-a dus și a spus: ,,Vreau să sărut obrazul pe care l-am pălmuit acum 50 de ani?”. Apoi îi sărută obrazul fratelui Dunca. Respectivul om îi dăduse două palme în urmă cu 50 de ani, dar între timp se pocăise.

La doar câțiva ani după această întâmplare, fratele nostru Dunca a fost chemat acasă la Domnul, pentru a primi dulcea sărutare a Celui pe care-L slujise cu atâta iubire. 

Serviciul de înmormântare a avut loc în ziua de 1 octombrie 1986, în localitatea Iam și afost condus de fratele Liubimirescu Amfilofie păstorul Biserici creștine Baptiste din orașul Oravița.  

Surse:

Dunca Gavril

Gheorghe Clapa

Liubimirescu Amfilofie

Îndrumătorul Creștin Baptist

Tihon Gherman 1898 - ? din Lencauți

Fratele Tihon Gherman s-a născut în ziua de 18 iunie 1898  în localitatea Lencauți, județul Hotin, din părinții Ivan și Maria, de religie baptistă, etnie rutean  și naționalitate română.

A studiat 4 clase primare în localitatea natală.

S-a căsătorit și a avut  5 copii: 2 băieți și 3 fete.

În anul 1920 este încorporat ca soldat la Lipcani, județul Hotin, regimentul 15 infanterie și a fost în evidență permanentă la Rgimentul 8 vânători.

În anul 1928, după ce aude Cuvântul Domnului, primește botezul nou testamental în Biserica Creștină Baptistă din Lencauți.

În ziua de 8 noiembrie 1936 este ordinat predicator pentru întreg județul Hotin, unde erau 3114 membrii baptiști și 3111 de copii și aparținători.

Fratele locuia în localitatea Lencauți, județul Hotin.

Popa N. Petre 1912 – 1973, din Petid

Fratele Popa N. Petre s-a născut în ziua de 1 noiembrie 1912, în localitatea Petid, județul Bihor, din părinți baptiști, Nicolae și Floarea, de naționalitate română. A rămas încă din fragedă copilărie orfan și a fost crescut de mătușa lui, Martha, care i-a dat o educați aleasă și l-a ajutat să înțeleagă calea credinței în Dumnezeu.

A făcut școala primară în localitatea natală, la terminarea școlii, mătușa lui l-a dus la București, unde a terminat liceul. În acest timp frecventa Biserica baptistă și era activ în mijlocul tinerilor.

În ziua de 29 iunie 1929 este botezat de către fratele Ioan Țirban, din Tăut.

În ziua de 7 ianuarie 1936 conduce împreună cu I. Rus, amândoi seminariști, o serbare a Societății Femeilor din Țebea, destinată strângerii de ajutoare.

În anul 1939 a absolvit Seminarul Teologic Baptist din București.

În ziua de 23 martie 1941 este ordinat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Șiria, județul Arad, comisia de ordinare fiind compusă din următorii frați: Marin Dumitrașcu, Ioan Rus, Alexa Popovici și Gheorghe Olteanu.

A lucrat ca păstor la Bisericile Creștin Baptiste din: Ciumegiu, Bihor 1936 – 1937, Șiria, Arad 1937 – 1943, București 1944 – 1946, iar din anul 1970 a fost angajat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă Ploiești.

În ziua de 1 mai 1945 a organizat o excursie la pădure cu frații din București, unde au făcut un frumos program. Au vorbit frații: Tănase, Dumitrescu, Wurmbrand R. și soția, Pitt Popovici.

În ziua de 7 iulie 1946 se căsătorește la București cu sora Maria, născută Moldovan, iar Domnul i-a binecuvântat cu doi copii: Liliana și Stelian.

În anul 1947 Uniunea Baptistă îl angajază ca redactor al revistei nou înființată „Îndrumătorul Creștin Baptist”, unde, după o vreme, devine redactor șef, până în anul 1970.

În anul 1952 se formează o comisie de reeditare și tipărire a cărții de cântări comune, „Cântările Evangheliei”, din care fac parte următorii frați: Constantin Adorian, Ioan Socaciu, Popa N. Petre, Alexa Popovici și Titus Adorean. Cartea a fost gata în anul 1968 pentru că s-au întâmpinat unele greutăți. Au fost tipărite 5000 de bucăți, iar pe data de 16 ianuarie 1969, cărțile au fost distribuite Comunităților.

Din anul 1953 – 1966 lucrează ca profesor la Seminarul Teologic Baptist din București.

Între anii 1960 – 1962 a fost secretarul general al Uniunii.

În ziua de 1 decembrie 1972 solicită pensionarea pe motiv de sănătate.

Fratele Popa N. Petre a fost foarte activ pe ogorul baptist. În anul 1935 îi apare pentru prima dată numele în revista „Farul Creștin”, prin anunțuri, prin acțiunile ce le făcea, prin poeziile compuse, articole și altele. Din anul 1946 apare numele fratelui Popa N. Petre, în revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”, încă din primul număr.

În noaptea de 1 spre 2 iulie 1973 este chemat în veșnicie, la vârsta de 61 de ani.

La serviciul de înmormântare au participat următorii frați: Țunea Ioachim, Ordeanu Ioan, Țon Iosif și Mateescu Adrian.

Surse

Bolea Ioan

Arhivă

Farul Creștin

Indrumătorul Creștin Baptist