Revista „Arhiva Baptistă” a trecut în al doilea an de viață

 

Tocmai am primit numărul 5 al revistei „Arhiva Baptistă”, o revistă despre Dumnezeu, oameni și înaitarea Evangheliei până la noi, cei de azi. Felicit cu respect pe fratele Emanuel Jurcoi și întregul colectiv redacțional al revistei.

Revista de azi, prezintă viața fratelui Ioan Socaciu (zis și moș Socaci) cel care în dimineața zilei de 31 decembrie 1947, după abdicarea regelui Mihai, i-a adunat pe toţi seminariștii și le-a spus: „Lucrurile nu vor merge bine, dar cine vrea să-L urmeze pe Hristos, va putea să o facă, iar cine nu poate, să renunțe” și toți au zis că vor să rămână în lucrarea Domnului.

Școlit în America între anii 1917 – 1921, vine în România unde persecuția baptiștilor era la ordinea zilei și se pune la dispoziția poporului baptist, care avea mari năzuințe și se apucă de lucru. Contribuie la înființarea Seminarului Teolgic Baptist din România, care prin ajutorul Domnului, anul viitor 2021, face 100 de ani. Contribuie la dezvoltarea literaturii baptiste și ajunge să conducă poporul baptist.

A fost un om cu bune și rele, a recunoscut unde a greșit și de dragul Domnului a făcut ce trebuia și ce i se cerea să facă fără multă supărare. A mers înainte și se vede că oamenii care i-au urmat, se mândresc cu acest nume și că l-au cunoscut personal.

Recommend cu căltură această revistă, pentru toți cititorii mei și o puteți procura de la:

Centru IGSB Arad

Drd Emanuel Jurcoi

Farc Petru 1936 – 1996, din Săud

Fratele Farc Petru s-a născut în ziua de 4 octombrie 1936 în localitatea Săud, județul Bihor. Tatăl său, Alexandru, a fost primul baptist din localitate și a avut 7 copii, Petrică era al treilea copil în familie.

Parcurge toate treptele de învățământ, școala generală, liceul și în anul 1955 devine student la Institutul Politehnic din Cluj.

Pe când învăța materialismtul dialectic la facultate, ateismul promovat de puterea comunistă, fratele Petrică a ales să își predea viața în mâna lui Dumnezeu și acceptă să fie botezat de fratele Mihai Hușan, la Biserica Creștină Baptistă numărul 1 din cartierul Mănăștur, Cluj. Aici devine foarte activ în rândul studenților, organizând grupe de studiu biblic și făcea misiune în bisericile baptiste din jurul Clujului.

Atitudinea Institutului i-a devenit ostilă și din această cauză în anul 1959, când să dea examenul de diplomă, a fost exmatriculat din învățământul superior, dar fratele Petrică a mers înainte cu Domnul prin credință.

În anul 1961 se căsătorește cu Magdalena, născută Codreanu și Domnul le-a dat doi copii: Ovidiu-Călin și Maria Magdalena. Fratele a fost mulțumitor pentru familia dumnealui.

În anul 1976 este ales și ordinat ca prezbiter al Bisericii Baptiste Cluj-Mănăștur, unde a lucrat cu devotament și credincioșie pentru că iubea pe Dumnezeu și lucrarea Lui. În anul 1991 este ales ca păstor al aceleeași biserici.

În anul 1992 devine păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Bistrița, unde a lucrat cu dăruire și pasiune, făcea lucrarea cu responsabilitate și voia ca oamenii din jur să să se întoarcă la Dumnezeu. Dorința îi era ca toți credincioșii să ardă pentru Dumnezeu.

Fratele Petrică Farc a predicat Evanghelia Domnului în localitatea Sărata, din Bistrița-Năsăud, unde a înființat o Biserică Creștină Baptistă. Nu era mulțumit cu puțin, trebuia să vestescă Cuvântul Domnului și acolo unde nu era vestit, să nu lucreze pe temelia altuia, ci voia să deschidă tot mai multe câmpuri de lucu.

Într-un articol scris de fratele Nelu Urs „Videcat de două ori”, scrie despre păstorul lui, Petrică Farc: „În această perioadă, Dumnezeu a îngăduit ca biserica să fie păstorită de fratele Petru Farc, care cu multă dragoste și dăruire m-a îndrumat pe calea credinței, dovedindu-mi prin exemplul său personal, ce înseamnă să fii un adevărat copil al lui Dumnezeu.”

Înntr-o zi, pe când mergea cu mașina din Cluj spre Bistrița, cu gândul la Dumnezeu și lucrarea Lui, meditând cum să facă lucrarea să meargă bine, spre slava Domnului, a suferit un accident de mașină, după care a mai trăit o săptămână. În durerea suferită, fratele se ruga „Dacă suferința aceasta este spre slava Ta, Doamne, atunci este bine. În mâinile Tale îmi încredințez trupul, sufletul și duhul”.

Surse:

Ioan Bunaciu

Nelu Urs

Creștinul Azi

Farul Creștin 

Țepeș Cristi 1958 – 2015, din Roman

Fratele Cristi Țepeș s-a născut în ziua de 19 iulie 1958 în localitatea Roman, judeţul Neamţ. Îşi trăieşte copilăria la Iaşi, într-o familie cu 3 copii. În 1978 termină Liceul Industrial Nr. 1, după care se înscrie la Facultatea de Inginerie, la Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi”, absolvind cu diploma de inginer electric în 1984.

Se căsătorește cu Liliana și Domnul le dă 6 copii, 5 fete și un băiat: Cristiana, Teodora, Miriam, Ana, Clara şi Emanuel.

În anul 1990, la Televiziunea Română s-a înființat redacția „Viața spirituală” și conducerea TVR, vrând să facă pe placul tuturor românilor și să dea bine,  a angajat și din partea evanghelicilor un om. A fost încurajat pentru a se prezenta la examen de  poetul Ioan Alexandru și propus de fratele păstor Vasile Taloș. Cristi a făcut o juruință în fața Domnului când a dat examen, că dacă Domnul îl va ajuta și va intra, nu va face niciun compromis și așa a fost.

La Congresul al XXX-lea al Uniunii Bisericilor Baptiste din România, în zilele de 3-5 mai 1991, Cristi Țepeș este ales în Comitetul Uniunii, la comisia Radio-TV.

La Congresul Alianței Evanghelice din România, ce s-a ținut la Sala Palatului din București în zilele de 5-9 octombrie 1994, fratele Cristi Țepeș a fost ales în consiliul permanent la comisia mass-media.

A făcut reportaje curajoase, a scris în revista Cultului Baptist, „Creștinul Azi”, articole de tot felul, anunțuri din lumea baptistă și nu numai. A scris despre „Giulgiul din Torino, un fals?”. A luat interviuri la marii teologi ai lumii, a ajutat acolo unde a fost nevoie și i s-a cerut sfatul.

Iată cum îl descrie Marius Cruceru, profesor la Universitatea ,,Emanuel” din Oradea, pe Cristi Țepeș: ,,Mi-a fost călăuză în lecturi, în anii liceului. Când apărea câte ceva, ne spunea imediat  - ,,La tineret!”; inginer citit, o raritate. Lui îi datorez descoperirea lui Voiculescu, a ,,Gândurilor albe”, a lui Traian Dorz, a cântărilor lui Moldoveanu, pe care le doinea aşa de frumos, cu vocea-i de tenor.  Cristi era o rază de lumină între noi toţi ceilalţi încruntaţi, era un zâmbet între grimasele noastre. Era singurul bărbat dintre prietenii noştri, care şi-a păstrat zâmbetul de dinainte de 10 ani, deşi avea o ,,căruţă de copii”, aşa cum singur îi plăcea să spună. Cristi era un dulce în expresie şi generos faţă de noi toţi. Când nu mai putea şi NU MAI PUTEA, atunci strecura o ironie fină, dar îţi trebuia cultură şi inteligenţă s-o-nţelegi.

În trupul acela masiv, locuia o inimă cât un castel, în ale cărei locaşuri aveau loc cu toţii. Din banii lui de inginer stagiar ne dădea câte un 10 sau 5 lei, bani de completare pentru cărţile la care nu ajungeam singuri. Ce-a făcut înainte de a merge la Domnul? S-a dus în Norvegia să ajute cu darul lui familia Bodnariu. A filmat o singură frază în 3 limbi; nimeni n-ar fi făcut-o mai bine, simplu şi penetrant. Cât talent! Cât talant, rob credincios! Îi era necaz că ajunsese inginer şi mi-a urat drum bun cu o curată şi arătată invidie, atunci când am decis să rup tradiţia bisericii şi să fiu singurul băiat care merge la Filologie. Adesea m-am întrebat dacă cerurile au biblioteci? Acum sunt sigur că au. Pe Cristi îl voi găsi în bibliotecile cerului.”, mărturiseşte profesorul Marius Cruceru într-un articol ,,Bocet pentru Cristi Ţepeş”.

În drum spre Iaşi, în seara de sâmbătă, 12 decembrie 2015, un infarct a făcut ca fratele Cristi Țepeș, acest om cu o noblețe greu întâlnită, să plece la Dumnezeu Tatăl și la Mântuitorul Isus, pe care i-a iubit și mărturisit.

Am postat și cântarea cu care însenina oamenii, doina lui de suflet:

„De dragul Tău”.

Surse:

Marius Cruceru

Credo.TV

Creștinul Azi

Farul Creștin

CRISTI TEPES - DE DRAGUL TAU - GRADINA MORMANTULUI - IERUSALIM -ISRAEL - 26 APRILIE 2014

Morar Aron 1950 – 2020, din Spinuș

Fratele Morar Aron s-a născut  în ziua de 21 ianuarie 1950  în localitatea Spinuș, județul Bihor. Părinții s-au numit Florian și Floare.

Fratele Morar Aron  termină școala generală în anul 1964. Urmează  Școala Profesională de construcții din Dej, pe care o absolvă în anul 1968. A absolvit liceul la secția real în anul 1974, în Oradea.

Din ziua de 20 octombrie 1970  și până în ziua de 12 februarie 1972 este încorporat în armată și este lăsat la vatră cu gradul de fruntaș.

Între anii  1968 – 1974 este angajat ca electrician la Intreprinderea de Alumină Oradea, de unde își dă demisia pentru a studia la Seminar.

A absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1978. Fratele a fost invitat ca păstor la Bisericile Creștine Baptiste din: Susturogi, Dernișoara, Bistra, Bogei, Cuzap, Spinuș, Giulești și Hăucești, județul Bihor. La Biserica Creștină Baptistă din Bistra, este ales fratele Morar Aron ca păstor, de adunarea generală a bisericii, în ziua de 2 iulie 1978 și primește recunoașterea din partea Departamentului Cultelor.

Se căsătorește în ziua de 24 iulie 1974  cu Maria, născută Chiș ,din Tria, județul Bihor  și Domnul le dă o fiică, Ligia, născută în ziua de 17 noiembrie 1976.

În ziua de 25 octombrie 2008 fratele Aron Morar se întâlnește  după 30 de ani cu colegi seminariști la Centrul de Studii Biblice „Percept Ministry”  de la Surduc. La această întâlnire au venit și unii profesori ai Seminarului Teologic Baptist din București. Articolul este semnat de fratele Mihai Mihuț, coleg de clasă la seminar și care a plecat la Domnul ieri, 13 noiembrie 2020, la o zi diferență.

A fost un om harnic și pe ogorul Evangheliei, dar și pe ogorul satulului său pe care l-a iubit, Spinuș, județul Bihor.

A fost și în conducerea Comunității Creștine Baptiste  Oradea, în mai multe mandate.

În noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2020, Domnul îl cheamă acasă.

 

Surse:

Daniel Brânzei

Doru Hnatiuc

Arhive

Farul Creștin

Mihuț Mihai 1949 – 2020, din Vintere - autobiografie

 

Sunt născut la 12.12.1949, în satul Vintere, comuna Holod, județul Bihor, dintr-o familie de credincioși baptiști.

La vârstă de 4 ani am rămas orfan de mamă, iar responsabilitatea creșterii mele a preluat-o bunica mea, o femeie credincioasă, care din fragedă copilărie a sădit în inima mea învăţătura Sfintelor Scripturi, m-a învăţat să stau de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune şi mi-a îndreptat paşii spre casa lui Dumnezeu.

Această creştere în frică de Dumnezeu şi în învăţătura Scripturii, au dat roade mai târziu în viaţa mea.

Pot să spun că am experimentat din plin ceea ce afirmă Psalmul 68 v.5/a şi 6/a cu privire la faptul că « Dumnezeu este Tatăl orfanilor » şi « El dă o familie celor părășiţi ». 

Primii ani de școală i-am făcut în satul natal, iar la vârstă de 12 ani, bunica, sfătuită de persoane cu intenții bune, a acceptat cu greu să ajung la Casa de copii din Beiuș, unde am terminat ciclul gimnazial în anul 1963.

Între anii 1963-1967 am urmat Liceul teoretic nr.1 din Beiuș, iar după liceu mi-am continuat studiile la Școala tehnică de geologie din orașul Dr. Petru Groza(astăzi Ştei), pe care am absolvit-o în anul 1969.

În anul 1966, pe când eram încă în liceu, bunica a trecut la Domnul, dar ceea ce ea a investit în viaţa mea, precum şi rugăciunile ei necurmate înălţate către Dumnezeu pentru mine, au dat rod şi în vara anului 1968, pe 18 august,  l-am mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, ca Domn şi Mântuitor personal, fiind botezat de fratele Gligor Ioan, păstorul Bisericii Baptiste din satul meu natal.

După această experienţă deosebită a convertirii, Dumnezeu a aprins un foc în inima mea, care m-a motivat să împărtăşesc Cuvântul lui Dumnezeu celor din jurul meu şi o făceam cu multă bucurie şi multă râvnă.

În această perioadă, Dumnezeu mi-a pus pe inimă gândul, că după ce voi termină Şcoala tehnică de geologie, să urmez Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti şi să mă dedic lucrării de slujire, ca păstor.

Astfel, în vara anului 1969, mi-am întocmit dosarul pentru admitere la Seminar, dar Departamentul Cultelor  n-a aprobat anul școlar 1969-1970 și în primăvară anului 1970 am plecat în armată. În toamna acelui an însă, Seminarul a primit aprobarea pentru o clasă cu 12 studenţi, dar eu nu eram printre ei, fapt care a însemnat a doua piatră de încercare pentru mine, întrucât trebuia să mai aştept încă patru ani.

Dumnezeu are însă căile Lui, planurile Lui şi timpul Lui cu privire la pregătirea noastră pentru lucrarea Să.

După satisfacerea stagiului militar, începând cu toamna anului 1971 până în 1973, am lucrat ca tehnician geolog la I.P.E.G. Câmpulung Moldovenesc. A fost o perioadă în care am avut ocazia de a sluji Domnului în circumstanţe mai dificile, dar şi să cunosc o serie de biserici din nordul Moldovei, fapt care m-a ajutat foarte mult în creşterea mea spirituală şi în pregătirea pentru ceea ce Dumnezeu avea în plan cu mine.

În anul 1973 m-am căsătorit cu actuala mea soție Irina, din Oradea și după căsătorie m-am transferat cu locul de muncă  la Institutul de meteorologie și hidrologie din Oradea, unde am lucrat ca tehnician hidrolog  până în anul 1974. În vara acelui an, Dumnezeu ne-a binecuvântat în familie cu primul nostru copil, Cristian şi pot spune că aveam o familie fericită, o locuinţă frumoasă şi un loc de muncă bun.

Cu toate acestea, acea chemare lăuntrică din partea lui Dumnezeu de a urmă Seminarul din Bucureşti şi a mă dedică lucrării Sale, m-a urmărit în toţi aceşti ani şi a rămas în inima mea ca o chemare irezistibilă.

Astfel, în toamna anului 1974, am fost admis la Seminar. Anul acela a însemnat un mare triumf şi pentru Seminar, căci după o perioadă de mulţi ani, Departamentul Cultelor a aprobat o clasă cu 20 de studenţi.

Anii de studiu la Seminar, au fost o mare binecuvântare pentru mine, întrucât mi-au oferit un fundament teologic şi doctrinar sănătos, care m-a ajutat ulterior să rămân lângă dreptarul învăţăturii sânătoase şi să o propovăduiesc în lucrarea de slujire cu toată convingerea şi altora. Dintre profesorii din timpul Seminarului, care au contribuit la formarea mea ca slujitor, doresc să-i amintesc pe fr. Bunaciu Ioan, care mi-a fost ca un părinte spiritual, de la care am învăţat seriozitatea, consecvenţa şi disciplina în lucrarea de slujire; fr. Talpoş Vasile, care m-a iniţiat în arta predicării Cuvântului; fr. Taloş Vasile, care   m-a motivat să iubesc şi să mă adâncesc în studiul Vechiului Testament şi fr. Doru Moţ, care mi-a inspirat dragoste pentru limba engleză.

Din cei 20 de studenţi care am început Seminarul, am absolvit, 18. Doi colegi şi buni prieteni, Nelu Rusu şi Nicolae Morocoş, ambii din Comunitatea Cluj, au murit la cutremurul din 4 martie,1977.

În această perioadă a pregătirii mele teologice, Dumnezeu mi-a binecuvântat familia şi cu  două fiice, Mihaela şi Ligia. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru soţia mea care a dus greul familiei în perioada celor 4 ani de studenţie la Seminar şi m-a încurajat şi m-a susţinut ca   să-mi pot finaliza studiile teologice.

După absolvirea Seminarului, Dumnezeu mi-a deschis uşa pentru lucrarea de slujire ca păstor, în Biserica Creştină Baptistă din Talpoş, jud. Bihor, unde am şi fost ordinat ca păstor pe 12 noiembrie, 1978.

Slujirea în Biserica din Talpoş, a fost pentru o perioadă scurtă, de doi ani, dar a însemnat o experienţă deosebit de frumoasă şi bogată, având în vedere ce avea Dumnezeu pregătit în planul Lui pentru mine.

În vara anului 1980, după o perioadă de meditaţie şi rugăciune, am acceptat invitația Bisericii Baptiste nr.1 din Reșița, de a veni și a sluji ca păstor al acestei biserici și astfel m-am mutat cu toată familia la Reșița.

După venirea la Reşiţa, Dumnezeu ne-a binecuvântat familia cu al patrulea copil, o fiică cu numele Naomi. În aceste condiţii, soţia mea Irina, a fost nevoită să întrerupă lucrul pentru a se ocupă de creşterea celor patru copii, pe care Dumnezeu ni i-a dăruit şi astfel eu am putut să mă implic mai eficient în lucrarea din biserică. Biserica Creştină Baptistă nr.1 Reşiţa, la ora aceea era o biserică destul de mare -  avea peste 600 de membri, iar localul de închinare avea doar 250 de locuri, astfel că  serviciile divine se desfășurau în condiții grele.

Deși s-au făcut o serie de demersuri în cursul anilor, pentru a se obţine aprobarea  pentru construirea unei noi case de rugăciune, autorităţile au  refuzat de fiecare dată aprobarea pentru construirea unui nou local. În ciuda acestei situaţii grele, lucrarea lui Dumnezeu a progresat şi numărul membrilor continua să crească.

În anul 1986, Dumnezeu ne-a făcut dovadă că rugăciunile noastre cu privire la un nou local de închinare, nu au fost în zadar, întrucât am primit aprobarea să cumpărăm o casă și să fie transformată în casă de rugăciune. Ne-am mişcat foarte repede cu toate formalităţile și în anul 1987, am primit autorizaţia de transformare a acelei case, în casă de rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi printr-o mobilizare exemplară a întregii biserici, am reuşit să finalizăm lucrarea, în doi ani de zile, cu resurse financiare şi umane proprii.

Serviciul de inaugurare a casei de rugăciune a avut loc în duminică din 17 Decembrie 1989, în ziua când a început revoluţia la Timişoara, iar visul bisericii de a avea o casă de rugăciune adecvată, a devenit realitate.

După mutarea în noul local, lucrarea a progresat şi numărul membrilor bisericii a crescut mereu. Îmi amintesc cu bucurie că în anul 1991 am avut patru botezuri cu un număr total de 127 de candidaţi.

Din anul 1994 am slujit împreună cu fratele Bărnuţ Daniel, proaspăt absolvent al Seminarului de la Bucureşti, care a fost ales ca păstor al bisericii, alături de subsemnatul.

În anul 1999, după 10 ani de la mutarea în localul nou, acesta a devenit din nou neîncăpător, întrucât numărul membrilor ajunsese la peste 1200. Dumnezeu, ne-a deschis însă, din nou o uşă pentru a planta o nouă biserică în cartierul Govândari al mun.Reşiţa şi unde nu era nici o biserică evanghelică.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările la această nouă clădire, au început în toamna anului 1999 și la data de 20 Ianuarie 2002, am avut serviciul de inaugurare a acestei noi biserici cu numele Biserica Baptistă „Speranţa”.

Întrucât m-am implicat şi în construcţia acestui nou edificiu de cult, am decis să plec alături de cei ce vor opta pentru noua biserică şi să fiu păstorul lor, iar la Biserica nr.1 rămânea păstor fr. Bărnuţ Daniel.

Împărţirea membrilor Bisericii nr.1, pentru constituirea noii biserici, s-a făcut în duhul păcii, având fiecare membru, libertatea să opteze dacă să devină sau nu, membru în Biserica „Speranţa”.

La realizarea acestui proiect frumos și-au adus contribuția pe lângă frații din Biserica nr.1 și o serie de familii plecate din biserică în Statele Unite, precum și o Biserică Baptistă din Carolina de Sud-ERBC Greenvile, cu care am avut un parteneriat deosebit de eficient și roditor din punct de vedere spiritual.

Îl slăvesc pe Domnul pentru echipa de slujitori, alături de care am avut privilegiul să slujesc Biserica „Speranța” până în anul 2016, când am ajuns la vârsta pensionării și am predat ștafeta slujirii de păstor al Bisericii Baptiste „Speranța” Reșița, fratelui Gelu Dumitrașcu, care a fost ordinat în anul 2015, slujind împreună un an.

Pe linie de cult, am slujit prin harul Domnului ca vicepreşedinte al Comunităţii Timişoara, în perioada 1991-2008 şi ca vicepreşedinte al Uniunii Baptiste între anii 1999-2001. Din anul 2009 până în 2015, am slujit ca și preşedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin, care a fost înființată în anul 2009.

Îl slăvesc pe Domnul pentru ajutorul pe care l-am avut în soţia mea Irina, pe toate planurile, în toţi aceşti ani de slujire, iar bucuria noastră cea mai mare ca părinţi, este în faptul că toţi cei patru copii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit, sunt credincioşi şi dedicaţi în a-L sluji pe Domnul. Fiul nostru Cristian, fiica mare, Mihaela și fiica mică Naomi, sunt căsătoriţi şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei nepoţi şi trei nepoate.

Mulţumesc Domnului de asemenea, pentru modul minunat în care mi-a purtat de grijă în toţi aceşti ani, mie şi familiei mele şi pentru modul în care m-a binecuvântat în lucrare, în ciuda slăbiciunilor şi limitărilor mele, precum şi a unor greutăţi inerente şi care nu au fost puţine.

Am însă satisfacţia şi mulţumirea în sufletul meu că L-am slujit pe Domnul şi Biserica Sa, cu toată curăţia şi cu tot devotamentul şi în urma slujirii mele, a rămas o lucrare frumoasă, care-L onorează pe Dumnezeu şi este apreciată şi de cei din afară, ca dovadă fiind şi faptul că în anul 2006, Consiliul local al mun. Reşiţa, mi-a acordat cinstea de « cetăţean de onoare «  al municipiului Reşiţa.

Sper din tot sufletul că Acela care a început în mine şi cu mine această bună lucrare, mă va învrednici şi mă va ajută să-I fiu credincios și să continui să-L slujesc cum spunea Iosua, cu toată casa mea până la sfârşit.

A Lui să fie toată slava, pentru toate lucrurile.

            Oradea  12. Mai 2020                                          Pastor pensionar Mihai Mihuţ

 

În ziua de vineri, 12 noiembrie 2020, Dumnezeu își cheamă slujitorul lui credincios acasă, pentru a fi cu Stăpânul pe care l-a iubit mult și l-a slujit cu credincioșie întreaga viață.

Surse:

Ionel Tuțac mi-a oferit biografia

Ioan Moisa

Ovidiu Popovici

La aniversarea de 100 de ani a Bisericii Baptiste din Bozovic

Predica din data de 29 septembrie 2019 cu ocazia Duminicii Seniorilor. Mesajul a fost prezentat la programul de dimineata

Popescu Costa 1894 – 1946, din Moldova Nouă

 

Fratele Popescu Costa s-a născut în ziua de 26 decembrie 1894 în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș. Părinții se numeau Ion și Lenca, de confesiune greco-ortodoxă și naționalitate română.

A studiat patru clase  și două cursuri biblice.

În ziua de 19 noiembrie 1916 se căsătorește în Moldova Nouă cu Maria, născută Muntean și Domnul le dă trei copii: doi băieți și o fată.

În anul 1916 este încorporat la Cercul de recrutare din Caransebeș la Regimentul 96 Infanterie Caransebeș și rămâne la vatră cu gradul de caporal.

În anul 1919, când Evanghelia ajunge să fie predicată la Moldova Nouă, a fost cel dintâi întors la Domnul cu pocăință și în ziua de 3 august 1919 a fost botezat.

De la începutul vieții de credință, fratele Costa a predicat Evanghelia oamneilor. Dărnicia lui și a fraților din Moldova Nouă a ajutat mult la înaintarea Evangheliei și a Bisericii Creștine Baptiste.

În anul 1933 a fost însărcinat ca evanghelist, pentru a merge să predice prin satele din jur, iar în ziua de 9 aprilie 1934 a foast ordinat ca predicator în câteva biserici baptiste din comunitate. Acest cerc avea 180 de membrii și 135 aparținători.

În ziua de 23 ianuarie 1946 fratele Costa Popescu este chemat acasă, la Domnul. Înmormântarea a avut loc în ziua de 25 ianuarie 1946, la care a luat parte o mulțime de frați din mai multe biserici. Corul din Moldova Nouă și Coronini au cântat, iar frații: Ilie Craiovean, Constantin Burimon, Mihail Ionescu, Toma Iacobici, Junios și Vichenție Craiovean au predicat Evanghelia și au mângâiat familia.

Surse:

Ilie Craiovean

Arhive

Farul Creștin

Rață Nicolae 1927 – 1997, din Știnăpari

 

Nicolae Rață s-a născut în data de 18 martie 1927 în satul Știnăpari, comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă, având ca părinți pe Nicolae Lupu și Floarea Rață (în momentul nașterii copilului, părinții nu erau cununați).  Părinții s-au întors la Domnul atunci când băiatul Nicolae avea vârsta de 3 ani.

A absolvit 7 clase la școala din Știnăpari, în perioada 1933 – 1941, după care a urmat cursurile Școlii Tehnice Medii Experimentale U.D.R., Ciclul Inferior din Reșița, în perioada 1941-1945.

După multe frământări și lupte, în luna august a anului 1945, printre cei 40 de tineri care l-au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, a fost și tânărul Nicolae Rață. Botezul a fost oficiat de păstorul Costa Popescu din Moldova Nouă.

Fratele Nicolae Rață se căsătorește cu  sora Maria Munteanu în data de 31 mai 1947, în localitatea Știnăpari, cununia religioasă fiind oficiată de către pastorul Ilie Craioveanu.  Maria Munteanu s-a născut în data de 17 august 1931, în comuna Cărbunari, Raionul Moldova Nouă.  A fost o femeie simplă toată viața și a stat lângă soțul ei, fiind un  ajutor potrivit în lucrarea pastorală a acestuia. În cadrul acestei căsătorii, Dumnezeu le-a dăruit doi copii: Floarea, născută în 20.05.1948, în comuna Sasca Montană și Nicolae, născut în 25.01.1952, în localitatea Cărbunari.

 În toamna anului 1949 este admis la Seminarul Teologic Baptist din București și îl absolvă în anul 1957.

După terminarea anului întâi de studii teologice, Nicolae Rață este chemat la Reșița de către fratele păstor Dărăban. La o întrunire a Bisericilor Baptiste din Raionul Reșița, frații din Biserica Baptistă din Doclin și din alte biserici din zonă, l-au cerut să vină păstor. După o discuție cu fratele Dărăban, acesta îi întreabă: „Puteți voi să întrețineți un păstor? Da, au răspuns ei, ce mâncăm noi, va mânca și el”. După această discuție, în prima sâmbătă a lunii octombrie din anul 1950, Nicolae Rață se mută la Doclin, începând activitatea pastorală în această biserică până în anul 1955. Aici a întrat în conflict cu miliția, care îl amenința că-i va ridica legitimația dacă nu se supune, fratele a fost hotărât în decizie și de data aceasta, miliția a fost înduplecată și fratele a oficiat un botez în apă curgătoare.

În data de 13 mai 1951, fratele Nicolae Rață este ordinat ca păstor al Bisericii Baptiste din Doclin și localitățile din jur. Din comisia de ordinare au făcut parte frații păstori: Vichente Craioveanu, președinte din partea Comunității Baptiste de Timisoara, Cure Simion,  Dărăban Ilie, Stanilă Anton - diacon ordinat,  Pop Alexandru - diacon ordinat. Programul spre lauda lui Dumnezeu din acea zi a fost împodobit de către corul Bisericii Baptiste din Reșița.   

Din anul 1955 până în anul 1957 păstorește Biserica Creștină Baptistă din Sasca.

În  ziua de 10 iunie 1957 este chemat la Moldova Nouă, unde după serviciul de dimineață este ales ca păstor.

A mai slujit și în alte Biserici Baptiste precum: SFÂNTA ELENA  perioada 1971 – 1990, PADINA MATEI  1957 – 1990, ȘUȘCA, POJEJENA SÂRBĂ 1984 – 1990, VRANI 1982 – 1985, ȘTINAPARI 1958 – 1971; 1977 – 1979; 1987 – 1989, REȘIȚA 1979 – 1980, CĂRBUNARI 1965 – 1972.  

  A făcut botezuri în diferite locuri şi situaţii, atât vara când era căldura mare, cât şi iarna când tremura de frig. Bucuria botezurilor nu se poate uita niciodată.

În 28 februairie 1990, fiind și bolnav, se retrage din viața de slujire și cere să fie pensionat.

Ca și slujitor nu a dorit să pună povară pe biserici când era persecutat. Era sub supraveghere non-stop, lângă casa pastorală locuia un ofițer de securitate din Moldova Nouă. A înfruntat cu calm și dârzenie, pe cei care nu îl lăsau să își ducă la îndeplinire misiunea care i-a fost încredințată de Domnul Isus, de a predica Evanghielia.

În ziua de 4 iunie 1997 este chemat acasă la Domnul pe care l-a slujit și în fața căruia a trebuit să dea socotelă de viața trăită.

Surse:

Nistor Doru- Ion, Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor pastorale  din Caraș-Severin.

Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață, de Nistor Doru

 

Inimosul profesor de silvicultură Nistor Doru, din localitatea Vrani, județul Caraș Severin, a fost cercetat de Domnul să aducă o floare în buchetul istoriei baptiste din România. Această floare este importantă, fiind prezentată la nivel de master. Floarea ce o aduce este viața fratelui păstor Nicolae Rață, care a trudit pe ogorul Evangheliei în întreaga perioadă comunistă, începând cu anul 1947,  timp de 50 de ani.

Ca un punct de noutate, fratele Doru, prezintă pe lângă viața de slujire a fratelui Nicolae Rață, o descriere geografică a zonei, căi de comunicație, climă, resurse, arheologie și alte informații, ceea ce ne ajută să ne transpunem în pielea personajului care a mărșeluit peste munți, dealuri și văi, pe poteci, dar și drumuri asfaltate. La aceasta, a fost ajutat de fratele dr. în geografie Anton Lazăr, un frate devotat și lucrător pe ogorul Evangheliei.

Fratele Doru stă pe gânduri dacă să tipărească această biografie sau nu, eu zic da, pentru că acuma se odihnește doar la Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București, dar prin tipărire va ocupa locul în alte zece biblioteci importante din țară, dar și în biblioteca iubitorilor de istorie baptistă, dintre care cel dintâi sunt „eu”.

Lucrea se poate citi de cei dornici, făcând apel la fratele Doru Nistor, AICI.

Mai jos vă prezint autobiografia fratelui Nistor Doru, care este și un harnic lucrător pe ogorul Evangheliei Domnului Nostru Isus Cristos, în Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Mercina, filială a Bisericii Baptiste „Speranța” din Vrani.

Mă numesc NISTOR DORU-ION, născut la 20.01.1976, în localitatea ORAVIȚA, județul CARAȘ – SEVERIN, fiul lui DORU și MARIOARA, întâiul născut, având și o soră DORINA – MARCELA, născută la 24 martie 1977.

Școala primară și gimnaziul le-am absolvit la ȘCOALA GENERALĂ NR. 1 din ORAVIȚA (actualmente ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ROMUL LADEA” ORAVIȚA).

Liceul l-am absolvit, tot în Oravița, la LICEUL AGROINDUSTRIAL (actualmente LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC” ORAVIȚA), secția ECONOMICĂ, cu specialitatea CONTABIL, STATISTICIAN, PLANIFICATOR.

Am locuit în ORAVIȚA în perioada cât erau cursuri la școală, iar vacanțele le petreceam la VRANI, în casa bunicilor materni, care erau creștini baptiști. Mergeam cu ei la biserică, acolo L-am cunoscut pe Domnul. În toamna anului 1994, pe data de 13 noiembrie l-am mărturisit pe Domnul în apa botezului, fiind botezat în BISERICA BAPTISTĂ SPERANȚA DIN VRANI, de către păstorul GRUIA PETRU.

După absolvirea liceului, intenționam să-mi continui studiile la facultate dar, datorită problemelor financiare prin care trecea familia mea, mama fiind bolnava de cancer, m-am angajat ca vânzător.

În 09 martie 1995, solul morții bate pentru prima dată la poarta familiei noastre și bunica maternă, în vârsta de 60 de ani, este chemată acasă la Tatăl Ceresc.

În luna februarie a anului 1996, am fost încorporat în armată la DROBETA-TURNU-SEVERIN pentru o periadă de două luni, după care am fost transferat la TIMIȘOARA la Centrul de Instrucție a grănicerilor. Când am terminat perioada de instrucție am fost repartizat la BATALIONUL DE GRĂNICERI din ORAVIȚA, unde am terminat stagiul militar, fiind lăsat la vatră în februarie 1997.

În luna mai a anului 1999, pe data de 22, solul morții bate a doua oară la poarta casei și sufletul mamei părăsește trupul fiind chemată ACASĂ, la vârsta de 42 de ani. Din acea clipă parcă totul s-a ruinat dar, El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt. Ps. 68: 5, ne-a dat putere să trecem și peste această încercare.

Stând cu bunicii paterni, aceștia fiind creștini ortodocși, nu au putut înțelege de ce eu merg la pocăiți și făceau tot felul de presiuni asupra mea, atunci m-am decis să plec la Oravița la tatăl meu, angajându-mă la un magazin cu sora mea. La Vrani veneam doar ocazional.

Auzind că la LICEUL AGRICOL se înființează o clasă de studii postliceale cu specialitatea SILVICULTURĂ, am luat hotărârea să mă înscriu. Așa că la 01 otombrie 1999, am început cursurile la școala postliceală. Dimineața de la ora 06 și până la ora 14:00 lucram, iar după amiază mergeam la școală. După absolvirea școlii postliceale în anul 2001, am rămas maistru instructor în cadrul GRUPULUI ȘCOLAR AGRICOL ORAVIȚA, pentru o perioadă de un an.

Mergând la CARANSEBEȘ pentru cursuri de psihopedagogie, am auzit că este post titularizabil, de maistru instructor silvicultură, la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER DIN CARANSEBEȘ, atunci am hotărât să mă înscriu la examenul de titularizare din vara anului 2002. Mergând ca să depun dosarul pentru examenul de titularizare, mă rugam Domnului cerâdu-i să mă oprească din drum dacă nu este voia Lui să merg la Caransebeș și să nu mă fac de rușine. Toate au decurs bine, am mers cu o seară înainte de examen să mai discut cu doamna inginer silvic Moldovan Rachila, despre unele teme din silvicultură, ce  discutasem cu dumneaei seara, acelea au fost subiectele de examen. Atunci am înțeles că am un DUMNEZEU MARE! Când s-au afișat rezultatele, am fost primul pe județ la maiștri instructori, dându-mi seama că DUMNEZEU vrea copiii lui să fie cap nu coadă și pentru aceasta îi sunt multumiror toată viața. Tot în acea perioadă am dat examen pentru pentru permisul de conducere categoria B, la examen obținând maximum de puncte.

La 01 septembrie 2002, am început activitatea la Caransebeș ca maistru instructor de silvicultură la GRUPUL ȘCOLAR FORESTIER, acolo nu cunoșteam pe nimeni, dar știam că Dumnezeu este cu mine.

Lucrând ca maistru la liceu, am hotărât ca în toamna anului 2006 să-mi continui studiile la facultate. Am intrat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, Specializarea Silvicultură, unde am învățat primii trei ani după care, din cauza problemelor financiare, a trebuit să renunț. În anul 2009 am continuat studiile la UNIVERSITATEA DIN ORADEA tot la specialitatea silvicultură,iar în iulie 2011 am absolvit studiile de licență devenind inginer silvic.

În data de 11 ianuarie 2008, bunica paternă moare,  eu rămânând doar cu bunicul în casă.

La data de 28 septembrie 2011, sunt detașat în interesul învățământului ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din CĂRBUNARI, unde am activat până la 31 august 2012, aici am încercat să fac doar ce este bine, fiind iubit și respectat chiar de preotul satului ALDESCU CORNEL, el fiind și profesor de Religie Ortodoxă. Preoteasa era învățătoare la școală, iar casa parohială era lipită de școală. De multe ori preotul stătea și privea pe fereastra cancelariei, care dădea spre stradă, iar preoteasa îl întreba, de ce tot se uită pe fereastră? El răspundea: ”Aștept să vină copilul” – adică eu, pentru mine au fost clipe frumoase petrecute acolo, simțindu-mă apreciat și iubit, fiind ca un copil în mijlocul părinților. Cu preotul și preoteasa am rămas prieteni. Ei actuamente sunt la pensie și s-au mutat la Arad. De câte ori trec prin Arad, merg să-i vizitez.

În 22 octombrie 2011, solul morții iarăși trece pe la casa mea, moare bunicul patern. Atunci m-am văzut singur, nu mă mai aștepta nimeni acasă. Am început să mă rog Domnului să-mi dea o nevastă pocăită, mai mult nimic. Domnul a ascultat rugăciunile mele și în 14 mai 2012, m-am căsătorit cu CORINA, o fată pocăită din REPUBLICA MOLDOVA. Corina era medic pediatru la Chișinău.

În 01 septembrie 2012, am fost detașat ca director la ȘCOALA GIMNAZIALĂ din VRANI, satul meu natal, unde am lucrat până la 31 august 2013. Datorită politicului care se implică în toate, am fost schimbat și am plecat la catedră.

Când unii cred că îți închid ușile, Dumnezeu deschide porți. La 01 septembrie 2013, sunt chemat să predau Silvicultură la LICEUL TEORETIC „EFTIMIE MURGU” BOZOVICI. Aici Dumnezeu mi-a scos în cale oameni deosebiți, frați profesori cu care am legat prietenii și am stat în părtășie.

În timp ce eu eram la Bozovici, Corina era la Timișoara, pentru echivalare și recunoaștere de studii, la SPITALUL DE URGENȚĂ PENTRU COPII ”LOUIS TURCANU”. Ne întâlneam la sfârșit de săptămâna la Vrani.

Pentru a putea preda la ciclul superior am fost nevoit să-mi continui studiile, în 01 octombrie 2013, încep cursurile de master în silvicultură,  la UNIVERSITATEA DIN ORADEA, absolvidu-le în iulie 2015.

Domnul pe cine iubește îl și încearcă. În luna ianuarie 2015, am fost depistat de cancer la rinichi. Pentru mine a fost o încercare care m-a întărit și mai mult gândindu-mă la ce spune Iacov în 1:2 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, pe masa de operație am încercat să nu pun la îndoială puterea lui Dumnezeu de a vindeca oamenii și nu am spus nicoidată „DACĂ DUMNEZU MĂ VA VINDECA”, știam că sunt în mâna Lui. Stând pe masa de operație am promis Domnului că după ce mă refac, merg la Seminar la București.

Domnul era cu noi, simțeam lucrul acesta. Corina reușește să termine cu echivalarea la Timișoara și începând cu 01 august 2016, este medic pediatru la SPITALUL JUDEȚEAN REȘIȚA, pentru secția externă din Bozovici.

În toamna anului 2017, încep cursurile de Master în Teologie Baptistă la UNIVERSITATE DIN BUCUREȘTI, FACULTATEA DE TEOLOGIE BAPTISTĂ, aici am întâlnit oameni deosebiți, când mergeam la București la cursuri era o bucurie pentru mine să stau în prezența sfinților. Am absolvit masterul în iunie 2019, cu lucrarea de disertație având ca temă: ”Viața și slujirea pastorului Nicolae Rață în cadrul cercurilor pastorale  din Caraș-Severin”.

Actualmente ajutăm lucrarea din Biserica Baptistă Emanuel din Mercina, filiala Bisericii Baptiste Speranța din Vrani, unde suntem și membrii. Aici ne bucurăm de dragostea față de Dumnezeu  a celor șase surori vârstnice care frecventează Casa de Rugăciune cu regularitate.

Până în prezent nu avem cuvinte îndeajuns, ca să mulțumim Domnului pentru toate ce am primit. Privind în urmă îmi vine să spun ceea ce zicea apostolul Pavel în FA 20:22 Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

   Data

04.11.2020