miercuri, 28 septembrie 2022

Profesor Dr. Otniel Ioan Bunaciu, primul baptist român vicepreședinte al Alianței Mondiale Baptiste

 


Cu acest articol despre Dr. Otniel Ioan Bunaciu, primul baptist român vicepreședinte al Alianței Mondiale Baptiste, se încheie prezentarea Congreselor și președinților Alianței.

Lucrarea însă merge mai departe și cu ajutorul lui Dumnezeu vreau să concretizez articolele despre Congresele Mondiale, vezi AICI, într-o carte care va cuprinde mai multe informații despre relația baptiștilor români cu Alianța Mondială Baptistă.

Dr. Otniel Ioan Bunaciu este un baptist prin naștere, dar și prin predicile dânsului. Mi se pare că este singurul baptist român care are un mesaj ca al celor care au slujit în forurile Alianței Mondiale Baptiste. Apreciez foarte mult aplecarea fratelui și spre poporul baptist, prinzând în predicile dumnealui secvențe, întâmplări, exemple, statistici din țară și străinătate, dar și alte aspect din istoria poporului Baptist de pretutindeni.

Se vede acest lucru din activitatea sa bogată prin care a slujit ca președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România timp de două mandate, Președinte al  Federației Baptiste Europene și acum, fiind primul baptist român la cel mai înalt nivel de slujire, ca Vicepreședinte al Alianței Mondiale Baptiste.

Ca Președinte al  Federației Baptiste Europene este al doilea, primul fiind fratele profesor dr. Vasile Talpoș între anii 1987 – 1989.

Despre fratele Dr. Otniel Ioan Bunaciu, pe blogul „Istorie Baptistă” am scris mai multe articole, iar dacă doriți să vedeți și alte articole, scrieți în căsuța căutare, numele fratelui și veți găsi.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu