Duminică, 11
iunie 2023, Biserica Creștină Baptistă
„Betel” Timișoara, județul Timiș, a avut un program de excepție pentru a-i
mulțumi Bunului Dumnezeu pentru călăuzirea Cuvântului în orașul Timișoara.
Cuvântul a pătruns în oraș prin germanii care locuiau acolo și au dorit mai
mult să cunoască prin studiu aprofundat tainele lui Dumnezeu cuprinse în Biblie.
În anul 1888 s-a înființat prima biserică baptistă unde participau la
serviciile religioase alături de germani, români și maghiari. Printre românii
botezați a fost și harnicul slujitor Vasile Berbecar în ziua de 8 aprilie 1897,
de către pastorul Henric Meyer.
În anul 1923
un grup de baptiști români formează prima „Biserica Creștină Baptistă Română”
din Timișoara, care în timp de o sută de ani a dat naștere la mai multe
biserici baptiste.
Mai multe puteți
afla răsfoind cartea eveniment:
BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ NR. 1
BETEL TIMIȘOARA
Trecut, prezent și viitor (1923-2023)
Coordonatori
Petru BULICA Ioan BUGNĂRUG Alexandru NEAGOE
Prin amabilitatea
fratelui păstor Petru Bulica, fiu de păstor, (vezi AICI) pot să semnalez apariția acestei cărți
de istorie a Bisericii Creștine Baptiste „Betel” Timișoara. Cartea este foarte
bogată în informații, prezintă toate departamentele ce desfășoară activități în
cadrul bisericii, poze unicat, cea mai veche datează din 1926. Cartea are 204
pagini, este ușor de lecturat, pozele fiind încorporate în cuprinsul cărții.
Cartea se
poate procura de la biserică pentru o donație de 50 lei, cartea cu coperți moi
și 70 le pentru ediția de lux.
Vizionare
plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu