Ajungând cu ajutorul Domnului la al
XXXVIII-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din România, care a avut loc la Oradea în zilele de vineri și
sâmbătă 26 - 27 mai 2023, mi-am
instalat camera video lângă masa cu cărți și cum prindeam un frate îl invitam
la interviu. Așa s-a petrecut și cu fratele Viorel Iuga, a cărui radiografie am
făcut-o AICI, dar acum prezint sfaturile date cu câteva ore înainte de a fi istorie.
Scena filmată are o mică asemănare cu
ce s-a întâmplat cu mii de ani în urmă, când Moise, conducătorul poporului Israel,
pregătește poporul să întâmpine pe Dumnezeu care s-a coborât pe muntele Sinai.
16. A treia zi dimineața, au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița răsuna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. (Exodul 19:16)
Sunetul trâmbiței care cânta spre
slava lui Dumnezeu și bucuria noastră, a cam umbrit vorbele noastre slăbuțe. Totuși
se aude ce spune fratele nostru credincios, Viorel Iuga. Îmi cer scuze pentru acest
inconvenient, dar și cântarea fanfarei ne întărește inima.
Dumnezeu era prezent în adunarea
Congresului și ne-a vorbit, călăuzit, întărit și zidit, pentru slava Sa.
Puteți auzi totuși sfaturile ce ne
sunt date și sunt găsite în Sfânta Scriptură, fratele ne îndeamnă să ne
apropiem mai mult spre Cartea care ne ajută să trăim după voia lui Dumnezeu.
Vizionare plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu