Cozman Gheorghe, era jandarm în Imperiul Austro-Ungar. Pasionat de lege și de ordinea socială, se întreba adesea dacă Dumnezeu are și El legi. Pe fondul preocupării stârnită în inima lui, într-o zi a intrat în biroul lui o femeie care i-a lăsat o Biblie. Mintea lui analitică și ordonată l-a făcut să primească răspuns la întrebări, în timp ce studia cu pasiune prețioasa carte pe care o primise. În scurt timp, după ce a început degustarea Adevărului, s-a pocăit.Fiind găsit de Marele Păstor, și-a căutat și el frații și a intrat într-un grup de credincioși, îmbrăcat în uniforma de jandarm. Aceștia s-au speriat, pentru că prigoana împotriva celor care plecau din cultele istorice, era aspră. A urmat o frumoasă părtășie, când jandarmul le-a spus: „Pace vouă!”Noua lui identitate în Hristos nu era considerată compatibilă cu funcția de apărător al ordinii publice. În scurt timp și-a dat seama de chemarea pe care Domnul i-o făcea de a intra în slujba Lui. A plecat din Aiud la Buteni, județul Arad, unde în anul 1921, la trei ani după Marea Unire, s-a deschis Seminarul Teologic Baptist din România, care la scurt timp s-a mutat la Arad, apoi la București. În Istoria Baptiștilor, scrisă de Alexa Popovici, nu este menționat numele dânsului între cei nouă tineri cu care s-a deschis seminarul, dar familia îl consemnează ca un fapt, care a dus la ordinarea fratelui Gheorghe Cozman ca pastor.Întors la Aiud, s-a înrolat în armata Domnului cu tenacitatea, disciplina și perseverența jandarmului de odinioară, dar de acum, în slujba lui Hristos.Biserica pe care a format-o în Aiud, era într-o cameră din casa în care locuiau, pe strada Ștefan cel Mare. Botezurile le făcea într-un bazin săpat în curte.Frații au reușit să amenajeze în anul 1923 o casă de rugăciune, unde se țineau serviciile, pe aceeași stradă. La presiunile ortodoxe, casa de rugăciune a fost închisă pentru o perioadă de timp.Congresul Alianței Mondiale Baptiste din același an, s-a ținut la Stockholm, în Suedia. Familia consemnează un alt fapt neînregistrat în istoria baptiștilor din România. Fratele Cozman Gheorghe, a fost parte a delegației la acel congres și el a povestit la întoarcere că a fost primit de regele Gustav V, care a stat la masă cu delegația română, fiind interesat de persecuția din România.Fr. Dan Ioan relatează că pastorul Cozman Gheorghe a fost judecat de Curtea Marțială și a fost condamnat pe viață. Frații din SUA au plătit peste 20000 de dolari (sumă imensă la acea vreme) pentru achitare.În timp ce înființa biserici în tot județul Alba, persecuția continua (a deschis aproximativ 40 de biserici). Regimul legionar era înverșunat împotriva credincioșilor. În centrul Aiudului era un panou pe care erau afișați cei care urmau să fie executați din motive politice sau de credință. Nepotul fratelui Cozman Gheorghe, Octavian, își amintește că la vârsta de patru ani i-a auzit pe bunici și părinți spunând că numele lor erau afișate în centrul orașului și urmau să fie executați. Deși avea doar patru ani, frica pe care a simțit-o i-a marcat atât de puternic viața, încât nu a uitat niciodată. Executarea mareșalului Antonescu a făcut să nu fie dus la îndeplinire acel ordin. Unii văd în căderea regimului legionar un simplu fapt istoric. Privind istoria din perspectiva lui Dumnezeu, vedem intervenția Lui în salvarea acestei familii, în care avea să pună în a doua generație un alt slujitor al Evangheliei, Gheorghe Cosman, nepotul fratelui Gheorghe Cozman.După terminarea celui de al doilea război mondial, venirea sovieticilor și instaurarea comunismului, au făcut ca prigoana să ia forme diferite. Opresorii nu erau doar din rândul preoțimii ortodoxe, ci se contura tot mai mult o politică oficială de reprimare.Viața de slujitor se desfășura pe multiple planuri. A rămas în familie un caiet cu notițe luate de la un frate venit din SUA, care ținea seminarii cu lucrătorii din țară.Darul pastoral a făcut să nu fie doar un predicator al Cuvântului. O soră din Cucerdea spunea că fratele Cozman mergea în familia lor și îi învăța să se gospodărească.Experiențele cu Dumnezeu au fost multiple. Fiind într-o adunare într-un sat, după terminarea serviciului de dimineață, a luat masa la o familie din adunare. La scurt timp după ce a intrat în casă, au tăbărât în curtea fratelui o ceată de oameni cu topoare și furci, conduși de preotul din sat, să îl omoare pe predicatorul pocăit. Fratele Cozman a ieșit din casă în întâmpinarea lor. Dar Dumnezeu i-a orbit! Au trecut lovindu-se de el, fără să îl vadă, au pătruns în casă, au scotocit peste tot și au plecat furioși, trecând pe lângă el fără să îl zărească.Era un om foarte puternic. La venirea din război a întâiului său născut, acesta s-a urcat pe o scară să repare ceva la acoperiș. El a prins scara cu amândouă mâinile, și-a ridicat fiul care era în vârful scării și s-a plimbat cu el prin curte.A trăit o viață obișnuită, implicat în gospodărie, în viața cotidiană a familiei. Deseori ducea vaca pe care o aveau, la păscut. Bun prilej pentru meditație și contemplare.La vârsta de 84 de ani, a chemat pe una din rudeniile lui și i-a spus că în ziua aceea, la ora 6 după masă, Domnul l-a înștiințat că îl va lua la El.Rudeniile din Aiud s-au adunat la dânsul acasă. Exact la ora 18 a închis în pace ochii pentru această lume și i-a deschis pentru eternitate. S-a dus să-și întâlnească Stăpânul pe care L-a slujit cu credincioșie.La înmormântare, fratele Hușanu Mihai a predicat inspirat de o inscripție din cimitir. Laitmotivul predicii a fost ”Vom învia.” În ziua aceea, când Hristos va aduce înapoi pe cei ce au adormit în El, și trupul de slavă al fratelui Gheorghe Cozman se va ridica din țărână!Să ne uităm la înaintașii noștri, la felul sfârșitului lor de viețuire, și să le urmăm credința.Observații.Numele fratelui a fost Cosman, dar în acea vreme i-a fost maghiarizat. În timpul dominației maghiare numele lui era Kozmann.A trăit între 1885 și 1969.Primul fiu i s-a născut în 1915, când avea 30 de ani.Copiii au fost Gheorghe, Ioan, Petru și Elisabeta.Petru trăiește la Mediaș, are 95 de ani.Elisabeta este căsătorită Țon și are 86 de ani
joi, 23 mai 2019
Cozman Gheorghe 1885 – 1969, din Domnin
luni, 22 aprilie 2024
Interviu cu păstorul baptist Gigi Cosman despre înaintașii lui, păstori
Acest interviu a fost
realizat în Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare, păstor
Vasile Paul. După ce s-a încheiat Conferința:
“Închinarea
și slujirea lui Hristos într-un legământ nou, al Duhului”
Fratele păstor Gigi Cosman a vorbit cu dăruire și într-o
detașare senină și plină de dragoste despre bunicul său, pastorul Gheorghe
Cozman (1885 – 1969) despre care puteți citi AICI. Apoi a vorbit despe un alt
pionier al credinței baptiste, fratele Ioan Dan (1898 – 1983) despre care
puteți citi AICI. A vorbit despre fratele Mihai Hușan, păstor la Biserica
Creștină Baptistă Cluj-Mănștur, despre care puteți citi AICI, Nagy Ștefan 1923
– 2016, păstor și tatăl socru al fratelui Gigi, despre care puteți citi AICI.
Fratele păstor Gigi Cosman a observat în viața acestor
frați o bună sensibilitate, dragoste pentru Dumnezeu, oameni deschiși ca să
promoveze tineri în lucrarea Domnului, devotați lucrării Domnului, neobosiți pe
ogorul de lucru, mergînd iarna sau vara pe ploaie sau soare, pe jos, cu
bicicleta, cu autobuzul sau tren și nu osteneau.
Acești frați, ca și toți lucrătorii baptiști, mergeau de
la biserică la biserică pentru că aveau multe biserici de slujit și nu se punea
problema să nu le viziteze, să le ducă Cina Domnului, să oficieze botez,
căsătorii, binecuvântări și alte lucrări sau să se sfătuiască cum să lucreze
mai bine pentru slava Domnului.
Mulțumesc frate păstor Gigi Cosman pentru informațiile de
mare valoare pe care ni le-ați oferit.