sâmbătă, 8 septembrie 2018

Cristea Moise 1905 – 1958, din Roșia



S-a născut în anul 1905, din părinţii Nicolae şi Magdalena, în comuna Roşia, jud. Arad.
Copilăria şi-a petrecut-o în familie, împreună cu fraţii săi, Ioan şi Teodor.
Se căsătoreşte în anul 1930 cu sora Bumb Carolina, din căsătoria lor rezultând cele patru fiice: Florica Minerva, Mărioara, Viorica şi Ana.
Primeşte botezul şi se converteşte la religia baptistă în data de 15 august 1923, fiind botezat de către fratele Ioan Socaciu.
În anul 1936 este ordinat ca predicator pentru comunitatea Buteni.
Devine un bun predicator, misionar şi un pastor renumit pe Valea Crişului Alb. La predicile dânsului s-au întors multe suflete la Domnul. Nu a avut şcoli înalte, nici seminarul, dar Domul l-a înzestrat cu cuvinte alese în predicarea Cuvântului Sfânt. Întotdeauna predica dânsului era convingătoare şi vorbea tot timpul cu ochii în lacrimi. Duminica dimineaţa predica în biserica din Roşia, între servicii vizita alte biserici pe care le păstorea, iar la serviciul de după masă se întorcea la Roşia la biserică. Trecea Dumbrava desculţ peste hotar, cu papucii în mână, iar la marginea satului unde urma să predice Cuvântul, se încălţa. Ajungea într-o duminică până la bisericile din Crocna, Dieci.
A păstorit Biserica Baptistă din Pescari prin anul 1947, împreună cu fratele Vanci Vasile din Păulean. A păstorit Biserica Baptistă din Laz, Biserica Baptistă din Joia Mare (la începuturi, 1925). În satul Iosăşel a fost primul evanghelist care a vestit Cuvântul Domnului, Dumnezeu lucrând prin el. La primul botez făcut în biserica din Iosăşel l-au mărturisit pe Domnul opt suflete. Împreună cu fratele Alexa Popovici, face un botez nou-testamental în apele Crişului Alb, în anul 1945. La acest botez sunt 16 candidaţi, printre care şi fiica sa, Mărioara, care avea zece ani şi jumătate, sora Bumb (Dan) Mărioara, fiica fratelui păstor Dan Ioan şi sora Dan Catiţa (Ţica).
Familia

In familia dânsului exista o bisericuţă. Dimineaţa, împreună cu toată familia, citea din Biblie şi se făcea ora de rugăciune, se rugau fiecare pe rând, apoi se cânta o cântare şi la sfârşit fiecare îşi dădeau mâna, apoi începeau munca. La fel făceau şi seara înainte de culcare. Erau agricultori. Lucrau pământul din care trăia toată familia. Nu a primit niciodată plată de la oameni pentru slujba pe care a făcut-o, de a lucra pe ogorul evangheliei. „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi."
Înainte de a merge în lucrarea Domnului avea părtăşie cu Domnul. O oră, cel puţin, stătea în cămăruţa dânsului şi se ruga.
Era exemplu în sat de om pocăit cu adevărat, iar oamenii, cei necredincioşi, adeseori afirmau că, „dacă ar fi toţi ca şi Moise Cristea, ar fi pocăit tot satul." Când se afla la munca câmpului întotdeauna începea cu rugăciune, iar când îşi ara pământul, lăsa de fiecare dată o parte mică înspre hotarul vecinului său, ca nu cumva să intre în ogorul altuia. Pentru el expresia „vai Doamne", era un blestem. Pedeapsa pentru fete, atunci când nu ascultau, era cu o nuieluşă la palmă. Întotdeauna s-a silit să fie un exemplu pozitiv pentru familie şi pentru cei din jurul său.
Spre sfârşitul vieţii, o boală crudă l-a răpus. La vârsta de 53 de ani, în 1958 şi-a isprăvit alergarea pe acest pământ si slujirea la care Domnul l-a chemat.

Surse:
Miclea Elena, Roșia, Amintiri din satul meu natal, pp. 227-229.
         Marius Silveșan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu