joi, 30 septembrie 2021

Popescu Petre 1922 – 2000 din Boișoara

 


S-a născut la data de 4 noiembrie 1922 în comuna Boișoara, într-o familie de creștini ortodocși, tata Gheorghe, mama Lia (Maria) având un frate mai mic Nicolae (Laică), cunoscut și sub numele de Tică al Liei.

Copilăria și adolescența a petrecut-o în vremuri grele și multe lipsuri materiale. Cu toate aceste greutăți, a reușit să facă 7 clase elementare care l-au ajutat în viață.

După căsătoria cu Dochia Popa în anul 1946, au decis sa Îl urmeze pe Domnul Isus, Cel care a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

Ca tânăr, având în vedere că tatăl său a îndeplinit și slujba de cantor pe lângă preotul ortodox, învățăturile religioase, respectarea posturilor, grija pentru cei morți, ștergerea icoanelor, vânzarea de lumânări și toată tradiția ortodoxă i-au ridicat o mulțime de întrebări referitoare la rostul acestor ritualuri religioase, iar răspunsul l-a aflat când a început să citească Biblia, carte pe care a citit-o, a căutat s-o înțeleagă în profunzimea ei, a crezut-o și s-a străduit să o trăiască în practica de zi cu zi. Acest lucru l-a ajutat să treacă cu bine prin încercările vieții.

Activitatea sa de gospodar a fost împletită cu învățarea meseriei de zidar, ajungând să construiască multe case atât în comuna natală cât și în comunele învecinate, ajungând să mânuiască la fel de bine mistria ca și Cuvântul Evangheliei.

Lucrul acesta a făcut din Popescu Petre un adevărat lider de opinie atât în sat printre locuitori, cât și un lider în biserică. Deși a ocupat slujba de casier, secretar în comitetul bisericii (fiind ordinat ca prezbiter după anul 1990), cei de la Securitate îl numeau pastorul bisericii, șeful baptiștilor, sectantul, baptistul etc.

Datorită acestui fapt, timp de aproape 30 de ani, a fost luat în vizorul securității comuniste, întocmindu-i-se dosar de urmărire informativă de 687 pagini, unde este scrisă în detaliu  o parte din istoria bisericii văzută din afară. (Din pricina faptului că nu au existat oameni în biserică cu multă școală, Dumnezeu a folosit vrăjmașii să consemneze pentru posteritate ce s-a petrecut la Găujani).

În anul 1976 a început construcția Casei de rugăciune, lucru care i-a adus începutul persecuției, anchetelor, perchizițiilor, amenzilor, proceselor, intimidărilor, amenințărilor. (La perchizițiile de la domiciliu, neautorizate, au participat alături de organele de miliție și frați din biserică după cum menționează în scurtele relatări scrise.)

În cele mai cumplite încercări, când căutau să îl lichideze fizic, planul nu le-a reușit, fiind bolnav la pat, nu a putut merge cu milițianul la Brezoi, planul fiind zădărnicit de Dumnezeu în care s-a încrezut.

Când a avut mai mare nevoie de încurajare, în afară de familie, toţi au fugit şi s-au ascuns fiecare în felul lui. Fraţii de peste hotare, auzind prin radio ce se petrece la Găujani, au început să trimită mesaje de încurajare, mesaje care nu au ajuns la el datorită planului diabolic al Securităţii (deşi era o lege care pedepsea violarea corespondenţei) au fost reţinute toate scrisorile, vederile, cărțile poștale. (Au fost citite de urmaşi după 25 ani.)

Motivul care a stat în spatele acestei acţiuni a fost să îl descurajeze, să îl facă să creadă că este singur şi trebuie să renunţe. Domnul a fost lângă dânsul şi l-a întărit prin Cuvântul Său (ex. Proorocul Ilie Tisbitul). Dumnezeu a zădărnicit toate planurile celui rău şi i-a dat biruinţă în încercări.

Privind astăzi în urmă, unii spun că nu a fost ceva deosebit, eu însă aş menţiona numai un singur adevăr: pentru un om neînsemnat din Găujani, regimul comunist a folosit atâtea resurse, peste 60 de ofiţeri de securitate, peste 200 de informatori, plus organele de partid şi stat, pentru un om de la ţară care era urmaşul neînsemnatului Galileean.

Toate acestea culminând cu confiscarea casei de rugăciune şi transformarea ei în grădiniţă apoi arestarea sa şi alte multe încercări şi prigoniri. Cu toate acestea, chiar când “toţi l-au părăsit”, Domnul a fost cu el întărindu-l şi dându-i biruinţă în încercare.

Ca fiu al său, ţin să menţionez că este un motiv de satisfacţie că tatăl meu, care s-a încrezut în Domnul Cerurilor nu a putut să fie învins de mai marii vremurilor. (În anul 1989 când i-au încheiat  dosarul la securitate nu au putut spune că l-au făcut să zică ceea ce doreau ei, ci au motivat că este prea bătrân şi nu mai prezintă un pericol.)



Pe familia Popescu Petre şi Dochia, Dumnezeu i-a binecuvântat cu 7 copii (4 fete şi 3 băieţi în viaţă) Rebeca, Samson, Lidia, Tică, Pavel, Rahela, Tabita, toţi cu nume cu rezonanţă biblică. Prin povestirile din nopţile lungi de iarnă la „gura sobei” a dorit să transmită şi copiilor Cuvântul lui Dumnezeu, lucru extrem de important care prin harul Domnului s-a materializat prin faptul că toţi cei 7 copii L-au mărturisit pe Domnul în apa botezului.

În zilele revoluţiei din 1989, în fruntea unor tineri pe care i-a luat cu el, a trecut la recuperarea bunului confiscat de către autorităţile comuniste. A scos afară lucrurile care nu trebuiau să stea în Casa Domnului şi care aparţineau statului comunist şi le-a înmânat primarului, apoi au reluat serviciile de închinare în locul construit pentru aceasta şi care era închinat Domnului.

Și de această dată au fost unii dintre „frați” care au zis să nu se grăbească, să mai aştepte să vadă cum vor evolua lucrurile din punct de vedere politic. Popescu Petre i-a catalogat pe aceştia „oameni care moaie inima poporului” şi nu trebuie să le urmeze sfatul pentru că aşa ne învaţă Sfânta Scriptură.

Ar fi multe de povestit dar nu poţi în 2  pagini să descrii viața unui om care a trăit 

„la maxim”. Pentru cei interesaţi, vă pun la dispoziţie un link unde puteţi vedea cum l-au descris duşmanii săi. (Cu ajutorul unui frate din Cluj, dosarul de urmărire se poate citi pe internet.)

A avut harul să mai trăiască încă 10 ani, văzându-şi visul împlinit, acela de a construi o casă de rugăciune şi un centru pentru batrânii singuri. Menţiona mereu vorbele împăratului David „Cum pot eu să locuiesc într-o casă căptuşită iar chivotul Domnului într-un cort?”

A plecat la Domnul în 3 Iunie 2000, dar nu înainte de a lăsa un mesaj urmașilor.

Dorința lui a fost ca urmașii de credință din tânăra generație să ducă mai departe Evanghelia. 

A dorit să îi fie gravat pe cruce mesajul:

“CĂZUT SUB CRUCE, MAI DEPARTE DU-O TU”.

Facă Domnul ca tot mai mulți din următoarele generații să își dedice viața slujirii cu credincioșie Domnului, Mântuitorul nostru, pentru ca mulți oameni să vină la mântuirea realizată în planul Său măreț de Dumnezeu, Tatăl Domnului Nostru Isus Hristos prin Fiul Său.

 

Surse:

Samson Popescu

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu