Cosma Grigore din satul Rohia

Vezi și  - Cosma Grigore și o întâmplare din viața de zi cu zi

Grigore si Ana Cosma.

 Vestea începerii primului război mondial  vine şi în satul Rohia, un sat liniştit cu oameni simpli şi buni gospodari pe peticul de pământ ce aveau. Oamenii încep să fie mai neliniştiţi când aud că unii au primit ordin de încorporare şi că autorităţile înscriu oamenii din sat care vor participa la război. Aşa se face că acest ordin vine şi în casa lui Ionuc a lui Oniţa, pentru fiul lor Grigore,  care era un tânăr frumos, ştia să citească şi era cântăreţ bun în strana bisericii din sat. Să meargă el la război? Dar cine cânta aşa de frumos ca acest  tânar care-şi vede spulberate toate şansele lui de viaţă ? Ce nu ar fi făcut mama sa ca el să nu mergă la război! Lacrimile ei ce se prelingeau pe obraz nu le vedea nimeni, nici chiar bunul Dumnezeu  cel din ceruri şi în a cărui slujba cânta. Se auzi că au mai venit ordine şi la cutare, şi la cutare, vai săracii de ei, şi oamenii discutau  de dimineaţa până seara numai de recruţi şi război şi mare jale s-a aşternut peste întreg satul.

Cosma Ioan al Oniţii era epitrop II = administrator membru în comitetul Bisericii Ortodoxe şi cu toate acestea din casa lui au plecat trei tineri la război:

-              Cosma Simion, fiul cel mare a lui Ioan. Acesta a fost căsătorit, dar nu s-a mai întors de pe front, iar fratele lui, Miron,  a pus numele unui copil Simion, în amintirea celui ce nu a avut şansa să treacă peste ororile războiului.

FAM. Cosma MIRON

 -              Cosma Miron, avea doar 18 ani când a fost concentrat şi a fost dus împreună cu Vasile Gherman a lui Diordiuc a lui Mustaţa din Dâmb şi nu s-au despărţit  până au venit acasă din Rusia. Aceştia au fost luaţi prizoneri în Rusia şi lucrau pe moşia unei doamne care avea cam 300 de hectere de pământ, dar ei lucrau la grajdurile de cai şi primeau mâncare de la doamna aceea. Într-o noapte s-a furat o pereche de cai şi doamna i-a învinuit pe ei dându-i pe mâna judecătorului, care i-a audiat, iar ei au spus că nu au furat nimic şi că nici nu ştiu cine a furat caii. Spre seară i-au închis pe amândoi într-un butoi.  Acolo, cei doi discutau între ei: „de ce ne acuză doamna, că noi nu am furat, nu ştim nimic şi trebuie să suferim pe nedrept”. Anchetatorii îi  ascultau ce vorbeau ei, iar dimineaţa le-au dat drumul. A început Revoluţia Bolşevică, a venit armata roşie, a luat caii şi pământul de la doamnă  şi l-au dat la ţăranii din sat, iar ei au venit singuri acasă că nu mai era cine să-i supravegheze.

-              Cosma Grigore, avea 22 de ani şi nu era căsătorit.

Nu au fost recrutaţi toţi deodată ci fiecare pe rând, în împrejurări diferite, şi nu au avut aceleaşi condiţii, aceleaşi şanse sau  aceiaşi camarazi.

Tânărul de 22 de ani Grigore, însă nu privea aşa lucruile, el ştia că există Dumnezeu şi că izbăveşte de rău pe oamenii plăcuţi Lui. Şi aşa şi-a luat ziua bună de la părinţi şi a plecat cu toţi cei mobilizaţi pentru război în  oraşul Dej,  unde au fost instruiţi timp de trei luni şi apoi trimişi pe front. Au luptat alături de armata ungurească.

Dacă pentru unii să pleci la război a însemnat moarte,  pentru Grigore nu a însemnat decât moartea eului lui şi naşterea lui într-o altă familie despre care oamenii din sat nu mai auziseră.

Războiul a fost lung şi cu multe primejdii. Într-o zi, el şi camarazii lui de arme au fost înconjuraţi şi nu mai aveau nici un chip de scăpare. Se trăgea din greu şi cădeau şi dintr-o tabără şi din alta. Grigore le-a spus camarazilor că Dumnezeu este cel care îi poate scăpa din această primejdie, dar unul din ostaşi i-a spus: „cum să scapi din aşa încercuire şi cu bombardamentul acesta îngrozitor – să vedem cum te va scăpa pe tine Dumnezeu?”

Când  lupta era mai în toi, când multe vieţi au fost curmate, Grigore a ridicat glasul către Dumneze şi, deşi nu-L ştia aşa de bine, a zis: “Doamne dacă mă scapi de aici, îţi voi sluji toată viaţa !” în acelaşi timp, moartea făcea prăpăd pe câmpul de luptă. Soldaţii trăgeau cu mitraliere şi se trăgea şi cu  artileria grea, iar inamicul se apropia periculos de mult de el şi parcă-şi pierduse speranţa, însă un obuz a căzut în apropierea soldatului ce-l urmărea şi acesta a murit pe loc, iar Grigore s-a putut refugia din faţa focului şi s-a retras la cazarmă raportând că toţi colegii lui sunt morţi. El era şi trist pentru camarazii lui, dar bucuros că Dumnezeu l-a scăpat teafăr.

 Pe frot a văzut că un soldat citeşte într-o carte şi i s-a părut destul de ciudat.

-   Ce carte citeşti, camarade?

-   O, prietene, o carte ce am primit-o de la Creatorul şi se numeşte Biblia.

-   Cum Biblia? Asta este Biblie? Şi nu  ţi  s-a uscat mâna că ai pus-o pe ea?

-   Ia-o şi tu, vezi ce scrie, ştii să citeşti?

-   Ştiu sigur, sunt cântăreţ în strană şi citesc apostolul şi tot ce-i scris în cărţile sfinte.

-   Atunci ia-o şi uită-te la ea!

-   Nu mi se va întîmpla nici un rău?

-   Te asigur, pentru că ea este scrisă şi pentru tine şi chiar ţi se      adresează.

Grigore pune mâna pe Biblie şi se îndrăgosteşte de ea, citeşte şi parcă îl înţelege mai bine pe Dumnezeu. Parcă îi pare rău că se termină razboiul şi trebuie să plece acasă  şi nu mai are această carte minunată, ce să facă,  a venit liberarea şi, supărat, Grigore se întoarce în sat .

Oamenii se bucură că un consătean se întoarce, dar se întristează că au căzut în război mulţi şi în zadar erau aşteptaţi, chiar un frate al lui Grigore pe nume Simion  a căzut în luptă.

În anii 1914-1918, Rohia trăieşte drama şi eroismul participării la primul  război mondial. Au căzut, cu gândul la cei de acasă şi la marele ideal de libertate şi unitate naţională a tuturor românilor, aşa după cum a însemnat ,,preotul Nicolae Gherman în Condica sa: Haragîş a lui Dumitru, Ioan Oana a Florii,Vasile Oana a Florii, fraţi; Andrei Bud (ginerele Ionuli Bobii), Teodor Pop - ginerele lui Georgică, Ioan Man lui Ionu Tomii, Alecsa Cosma a Petri lui Ioan, Ioan Cozma a Petrii lui Ioan, fraţi; Ioan Mereş, Alexandru Gherman lui Ionu lui Mihai, Augustin Oană lui Simion lui Ion lui Iacob, Gherman Victor lui Irimie, Ion Haragîş lui Vasile, George Dumitru, Ion (Haragâş lui Tăbăcanul), Simion Gherman lui Irimie a Fătului, Simion Cozma a lui Ionu Oniţii, Simion Gherman lui Irimie lui Grigorie, Ion Horvat lui Ignat, Alexandru Moldovan lui Toader, Gheorghe Haragîş lui Ion (Tătăran), Dumitru Şleam a lui Costar, Zahei Şleam a lui Costan. Fraţii Petru lui Ioan, Grigore , Oana  a Mariei, Ioan Pop a lui George a lui Ion a Marii, Simion Ghira ginerele fătului, Ion Paliac a Petrii, Simion Martin a lui George. 

După război, în anul 1923, din iniţiativa pr. Nicolae Gherman, în memoria celor căzuţi pe câmpul de luptă s-a înălţat un monument în „Gura Uliţei". Pe una din laturi citim inscripţia: „Eroii duşi din lumea lor/ Ne strigă nouă - tuturor:/ Nepoţi şi strănepoţi/ Cînd Patria vă cheamă/ Săriţi voioşi cu toţi/ Căci ni-e scumpă mamă". [1]

Supărat am plecat, supărat vin, dar ce să fac, aş citi în Cartea Sfântă, dar de unde?  Nimeni nu are aşa ceva la noi.

Începe războiul căutarii Cuvântului

Terminarea războiului, unirea cu România a dat o nouă speranţă oamenilor care aşteptau multe lucruri să se întâmple numai că ei tot trebuiau să trudească pe bucăţica de pământ ce aveau ca să-şi întreţină familia, dar nimic spectaculos.

În anul  1919 februarie 12 se căsătoreşte  cu Anica Florii şi lucrurile merg tot mai bine. Preotul îl pune cântăreţ pentru că avea o voce minunată. Totuşi pe Grigore nu-l alina nimic, el avea nevoie de Biblie, dar unde să o găsească? Într-o zi işi ia inima în dinţi şi se duce la preot. După ce salută şi schimbă câteva cuvinte, Grigore vede Biblia pe raft şi zice către preot:

-          Ce carte e aceea, părinte?

-          Biblia, Grigore, dar de ce întrebi?

-          Aş vrea să citesc şi eu în ea, spune cu glas hotărât.

-          Grigore, tu nu poţi să citeşti în ea, ci numai preotul care este sfinţit.

-          Părinte, dar am văzut în război oameni care citeu în ea.

-          Grigore, numai preotul poate citi că numai el o înţelege, oamenii de rând nu au voie să pună mâna pe ea. Apoi, oricui pune mâna pe ea, i se uscă mâna.

Grigore făcu un gest cam nepoliticos, se întinse şi luă Biblia de pe raft,  fără să ştie preotul şi plecă. Preotul  află de această faptă şi-i spuse tânărului:

-          Acuma eu trebuie sa mă rog pentru tine ca să nu ţi se usuce mâna.

-          Părinte, nu trebuie dumneata să te rogi  că toţi tebuie să citim şi să ne pocăim.

-          Grigore, ce te-a apucat să citeşti în Biblie, măi, tu ai copii, trebuie să lucrezi, trebuie să-ţi intreţii familia, lasă tu astea. Şi preotul i-a luat  Biblia şi a zis: „tu nu o să citeşti din Biblia mea”.

Acum, Grigore nu ştia ce să mai facă şi cum să-şi găsească el Biblie, era tot mai supărat.

Conflictul cu preotul începe să se adâncească

Anul 1923 aduce lui Grigore alt conflict cu preotul care voia să construiască o mănăstire şi avea nevoie de oameni de încredere şi credibili pentru a regiza un mit, pentru ca oamenii să fie de acord să zidească mănastirea într-un loc greu accesibil, astfel încât toată lucrarea să primească o notă mistică.

Aşa că preotul Gherman, Grigore diacul şi Şandorul lui Sămoaie se duc în  Dealul Viei, unde era o  râpă şi pun crucea acolo. Preotul le spune celor doi să afirme că aici a căzut crucea din cer şi că acesta este locul ales de Dumnezeu.

Grigore parcă fulgerat de propunerea preotului zice:

-          Să mint eu pentru mănăstirea asta, părinte?

-          Grigore,  păcatul ăsta îl iau eu asupra mea.

Grigore nu a avut de ales, iar preotul a răspândit minciuna aceasta cum că crucea s-a mutat singură şi oamenii l-au crezut, drept dovadă, în acelaşi an a şi început construcţia.

 

Presiunea creşte mereu

Preotul văzând că diacul lui ia distanţă de el şi că doreşte să se pocăiască, se duce la soţia acestuia şi îi spune că le va  da din clejie să lucreze, fară să plătească nimic. Soţia lui Grigore a fost foarte bucuroasă de ofertă, pentru  că era lacomă pe avere şi l-a forţat pe Grigore să ia locul şi în jur de 2- 3 ani au lucrat pământul primit, dar după aceea au renunţat la el.

Preotul încerca pe cât putea să nu-l  forţeze, pentru că nu avea pe altcineva să cânte. Chiar dacă îi mai punea pe jandarmi să-l înfrice,  Grigore era de neclintit în ale lui.

Dumnezeu vine din nou în ajutorul omului ce-L caută

Dumnezeu nu este departe de oamenii dornici să-L cunoască şi vine în întâmpinarea lor.

Prin anii 1930 s-a format o mişcare puternică a Oastei Domnului şi mulţi oameni participau la aceste adunări. (Bunica mea Teodora mi-a povestit că şi ea de multe ori a participat la adunările de Ostaşi, pînă a văzut că predicile lor nu erau ca ale preoţilor şi că aceştia predicau la fel cu pocăiţii.)

 În acest timp, a auzit că în satele Dealu Mare, Gostila şi Canci sunt adunări de-ale pocăiţilor. Se ducea şi el pe ascuns să nu-l ştie nimeni şi acolo credinţa lui se întărea tot mai mult în Domnul şi era tot mai hotărât să se pocăiască şi el. Vedea diferenţa dintre ceea ce le spunea preotul şi  ce făcea el şi ce era scris în Biblie, vedea  că nu se potrivesc. A înţeles şi el că ce cânta la morţi nu era adevărat. Cânta „de şapte ori pe zi Te-am lăudat Doamne” , dar acel om cât a trăit numai a hulit pe bunul Dumnezeu şi îi era tot mai limpede că ortodoxia nu este după cele  scrise în Biblie.

A venit din Canci (Dumbrăveni) un frate pe nume Şmit (aşa l-a reţinut fr. Cozma, cel care mi-a povestit) şi predica în cadrul adunărilor de la Ostaşi. Aceştia predicau curat Evanghelia şi când au fost întrebaţi despre Maria, mama Domnului, dacă este şi ea mijlocitor aceşti fraţi au spus: „numai Domnul Isus este singurul Mijlocitor” . De atunci unii oameni nu mai mergeau la adunări şi  ziceau că aceştia sunt rătăciţi. Nici bunica mea, Teodora nu a mai mers la aceste adunări.

Dinspre Canci şi Chiuieşti veneau fraţi la târg în Lapuş, iar miercuri seara cereau găzduire la cei din Rohia să se odihnească peste noapte şi joia să fie în târg. Aşa că primul Baptist a fost găzduit în casa lui Grigore a lui Novri, o familie ce stătea aproape de ieşirea din Rohia spre Lăpuş. Fraţii au primit găzduire, şi-au aşezat animalele, le-au dat de mâncare, apoi au început să le spună din Biblie celor din casă. Acestora li s-a părut neobişnuită această vorbire şi se tot gândeau ei ce poate să fie, ca oameni simpli să vorbescă din Biblie despre mântuirea lui Dumnezu.

Joi dimineaţa, fraţii îşi iau ziua bună, mulţumesc pentru găzduire şi pleacă la târg. Gazda abia aştepta să-i plece musafirii ca să spună prin sat ce musafiri suspecţi a avut. Lucrul acesta a fost auzit şi de Grigore a lui Anica (de acum nu mai era a lui Ionucul Oniţii, ci a lui Anica, după numele soţiei), acesta a fost interesat de aceşti oameni şi i-a spus că de or mai veni să-l anunţe ca să vină să vorbească şi el cu ei.

Nu după multă vreme, neobişnuiţii musafiri apar  şi încep discuţia, iar gazda le spune că este în sat un om interesat de cuvântul lor şi pleacă repede după el.

-          Hai bade Grigore fuga, că au venit oamenii dumitale, sunt la noi acasă şi iar au început să vorbească din Biblie.

Grigore lasă totul baltă şi fuge să-şi întâlnească oamenii mult doriţi.

Acolo, ei incing discuţii pâna târziu în noapte, Grigore întreabă, fraţii răspund cu multă dragoste şi înţelepciune. În sfârşit, Grigore găseşte ce îl framînta încă de pe cînd era pe front şi îi cheamă pe aceşti oameni la el acasă. Discuţiile s-au aprofundat tot mai mult spre împlinirea sufletească a celui ce făcuse legământ cu Domnul în cele mai grele momente din viaţa lui. Un frate din Gostila i-a dat o Biblie mare şi Grigore putea acum citi nestingherit din Cuvînt, dar preotul făcea în continuare presiuni asupra lui. În timp ce Grigore a lui Anica era tot mai interesat de Cuvînt, Grigore a Novri deşi a fost primul care a auzit, nu şi-a predat viaţa Domnului aşa cum îl îndemnau bunii lui oaspeti.

În aceeaşi vreme, după anul 1930, în sat a venit un frate din Canci pe nume Poienaru Constantin care făcea draniţă, adică acoperiş de casă, pe la oamenii din sat şi acesta predica Cuvântul lui Dumnezeu şi era o bună mărturie pentru săteni. Ştia foarte bine    să vorbească  şi  cunoştea foarte bine Scriptura, iar oamenii îl chemau să le lucreze, dar şi să-l audă. Aşa ajunge şi la casa lui Miron a lui Ionuţ, frate cu Grigore şi acesta este interesat de Cuvânt şi tot întreba Miron pe fr. Constantin şi acesta îi deschidea Scripturile pentru a fi înţelese, iar Miron fiind copleşit, a primit Cuvântul în inima lui. Niculaie era copil atunci şi îi auzea povestind, iar el mi le-a povestit adeseori mie.

După lupta găsirii Cuvântului începe lupta primirii

După ce Miron se hotărăşte să se pocăiască, Grigore este tot mai hotărât şi el să facă acest pas, dar cum să o scoată la capăt cu popa? S-a gîndit că trebuie să o rupă cu ortodoxia,  cu cântatul în strană şi că nu mai trebuie să calce acolo, şi aşa a făcut. Preotul, neavând cîntăreţi, a trimis pe jandarmi la el acasă să-l aducă. Acum, preotul şi-a dat seama că nu are rost să-şi aducă cu forţa cântăreţul şi în cele din urmă l-a lăsat să se pocăiască, dar pe jandarmi îi punea să-i tot necăjească pe cei hotărâţi pentru pocăinţă.

A venit în sat fratele Petruţ Petru din Chiuieşti şi a botezat în secret, întîi pe Miron, iar mai târziu pe Grigore şi aşa a luat fiinţă prima adunare Baptistă din Rohia. Botezul celor doi a avut loc în jurul anului 1936, după aproape 18 ani de la venirea de pe front a lui Grigore, ani care au fost plini de lupte, frământări , cercetări asidue, renunţări la mari privilegii, asumarea unor riscuri destul de mari prin a aduce în sat o credinţă de care nu se ştia, o credinţă „eretică”, cum o numeau preoţii. Optsprezece ani în care Sămânţa semănată pe câmpul de luptă a încolţit şi a rodit pentru slava Domnului. În toată această luptă, Dumnezeu a ieşit biruitor în toată slava Lui pentru care noi cei de azi îi mulţumim foarte, foarte mult.

---

[1] Satul şi mănăstirea Rohia – Emilian Birdaş pag.59

Baptiştii Români De E.Y.Mullins

Duminică se sărbătorește la București 95 de ani de existență a Institutului Teologic Baptist.   Prezint un articol din 1920 scris de  credinciosul  E.Y.Mullins care a vizitat de multe ori România și a văzut marile nevoi care nu suportau prea multă amânare. Se pune și scrie încă din Veneția ca mesajul lui să ajungă mai rapid în America, ca să fie publicat și baptiștii americani să vină în ajutorul fraților lor români.          

   Baptiştii Români    De E.Y.Mullins

Statele Balcanice au fost numite „carlinga“Europei, deoarece a fost arena multor conflicte sângeroase. Acum este unul dintre cele mai bune terenuri misionare de pe Pâmânt. România s-a descurcat bine la Masa Păcii de la Paris.

Are noi teritorii recuperate de la Ungaria, iar la la nord şi la est, are Bucovina şi Basarabia. Astfel încât multe milioane s-au mai adăugat populaţiei existente, care este de 17 milioane.

Am ajuns în capitala Bucureşti, pe data de 3 octombrie, unde am ţinut o conferinţă cu reprezentanţi din fiecare colţ al ţării. Apoi am mers spre Transilvania, în nord, unde au fost obţinute noi teritorii de la maghiari. Am fost foarte norocoşi. Consiliul ne-a trimis ca şi translator, pe pastorul J.R. Socaciu din Detroit, un român nativ. El vorbeşte Româna, Engleza şi Maghiara, şi acum este cu noi în Ungaria. El a fost de o valoare incalculabilă. Animat şi plin de zel, un vorbitor fluent, el este un translator foarte capabil. El a absolvit anul trecut Seminarul din Louisville. Baptiştii Români sunt oameni remarcabili. Am predicat, am ţinut conferinţe, adunări în Curtici, în Arod, în Buteni, şi în Siria după ce am părăsit Bucureştiul.Cu treizeci de ani în urmă a început munca. Evanghelişti înflăcăraţi au colindat Transilvania predicând Evanghelia Noului Testament. Fiecare convertit părea să devină un propagandist. Mişcarea era la fel ca cea a Noului Testament; asemeni scânteilor care se duc în toate direcţiile atunci când loveşti un cărbune viu, aşa şi aceşti Baptişti au răspândit Adevărul pretutindeni, până când au numărat 13 mii de membri, 90 de biserici şi 500 de staţii de predicare.  Există de asemenea un număr de biserici ale vorbitorilor de limbă germană şi limbă maghiară. Ei sunt organizaţi într-o convenţie generală, având  ca şi Preşedinte pe pastorul Constantin Adorian, de la Bucureşti, şi un Comitet Executiv de 35 de persoane reprezentând toate părţile teritoriale.

Cum au devenit Baptişti.

Doctorul T.A. Robertson a spus odată într-o cuvântare publică: „ Având în vedere un om cu Noul Testament în mâna sa şi cu o conştiinţă în stare bună de funcţionare, rezultatul va fi un Baptist.“ Românii sunt Baptişti din convingere. Ei cred în învăţăturile Noului Testament. Ei acceptă, îmbrăţişează chemarea frăţească din fiecare afirmaţie. În mod spontan, asemeni creştinilor Noului Testament, ei L-au urmat pur şi simplu, pe Cristos şi Noul Testament, acest fapt ducând la un singur posibil rezultat.

Poveşti istorice şi eroice.

Istoria baptiştilor români  este plină de poveşti ale unui devotament eroic. Un bărbat, needucat, şi totuşi foarte eficient, plin de entuziasm şi putere, a evanghelizat o întreagă regiune, câştigându-şi 2 mii de convertiţi, doar prin forţele lui proprii. O tânără femeie din Basarabia, persecutată şi alungată de acasă, în ciuda multor încercări, a spus povestea lui Iisus oricând pleca şi întâlnea mari mulţimi de femei. Ea a vorbit în închiderea conferinţei din Siria uimind audienţa, în timp ce le povestea despre exilul ei de dragul Domnului Iisus şi al lui Dumnezeu. Ea avea fluenţa, coerenţa lui Frances Willard, simplitatea sufletului unui copil, şi o pasiune care reamintea de cea a Ioanei D’Arc. Ea este literalmente cucerită de Adevăr. Am povestea ei şi a altora în detaliu. Educaţi această fată şi ea va străluci în lumina lui Cristos, printre semenii ei.

Ei ne-au spus că există în România libertate religioasă, însemnând că Biserica Greco-Catolică este biserica oficială, care tolerează alte denominaţiuni atâta timp cât „ acestea nu au de-a face cu prestigiul “ bisericii de stat. Dar, Baptiştii ştiu ce înseamnă aceasta. Zece dintre ei sunt acum în închisoare pentru că au predicat. Şase dintre ei au fost încarceraţi timp de trei luni iar câţiva şase luni. Toţi aceştia sunt dintr-un singur oraş. Arestul nu i-a descurajat. Strădaniile acestor Baptişti Români sunt încununate de succes. Ei au botezat 770 de persoane în anul 1917. În acest an au fost deja 500 de botezuri.

Mulţimi şi Mulţimi de oameni.

Oriunde ne-am dus bisericile erau neîncăpătoare, bărbaţi şi femei fiind prezenţi deopotrivă în număr egal. Fermieri îmbrăcaţi în haine lungi, după vechea modă romană erau prezenti. Mulţimi mari de tineri conduceau cântările. Ei erau aşezaţi, în toate bisericile de o parte şi de cealaltă a amvonului, având sarcina de-a conduce programul muzical. Ce frumos cântau ei şi întreaga congregaţie!  Ei îţi reaminteau de felul în care cântau congregaţiile nostre din Sud. Doctorul Gambrell le-a spus că el nu mai ştia ştia pe nimeni care i-ar fi putut întrece la cântat, făcând excepţie, poate, negrii din Sud. Am fost întâmpinaţi, salutaţi cu „ Când privesc crucea minunată“, „Vai, şi Mântuitorul meu a sângerat“, „ Când pacea ca şi un râu“, şi alte cântece cunoscute; şi totuşi, aceste biserici în multe cazuri nu au carţi de cântări.  Cele câteva imnuri de slavă sunt scrise de mână dintr-o singură copie de către predicator sau conducătorul acelei biserici.

Casele noastre de rugăciune baptiste  sunt  în câteva cazuri, clădiri mari, încăpătoare, cum ar fi la Curtici, Buteni şi Siria. În capitala, Bucureşti, este nevoie de o clădire nouă, cât mai repede. Biserica se închină într-o cameră micuţă deasupra unui magazin unde este mai greu să ajungi. În Curtici Baptiştii sunt cultul dominant. Aici am întâlnit cel mai de seamă laic, creştin român. Numele lui este Teodor Sida. El a fost baptist 26 de ani. El a fost ales primar al oraşului împotriva voinţei lui, acum câţiva ani. Cei din oraş au încercat să-l facă să candideze pentru primărie şi la ultimele alegeri, dar el a refuzat. Candidatul care în campania sa i-a maltratat pe baptişti a fost înfrânt. El este gata acum să meargă mai departe.

Un câmp de recoltare copt

România este pregătită, coaptă  gata să fie secerată, culeasă. Nu am mai văzut niciodată aşa de mare dorinţă şi intensitate sau  o apreciere aşa de pasionată. Am căutat voluntari printre tineri pentru a intra într-o şcoală de pregătire, şi am avut cel puţin o sută de răspunsuri. Există zeci şi sute de tineri şi tinere gata să participe de bună voie la lucrarea Domnului. Într-un timp foarte scurt o şcoală poate fi umplută. Pe teren sunt deja lucrători nepregătiţi, care pot fi  educaţi pentru o mai mare eficienţă. Întreaga suflare a poporului baptist pare să fie nu numai gata, dar şi dornică şi nerăbdătoare de a merge mai departe cu munca lor. Ei sunt săraci, dar nu aparţin celei mai de jos pături a societăţii. Ei aparţin clasei de mijloc, oameni care gândesc şi acţionează în numele lor. Ţărănimea neştiutoare e foarte  încrezătoare în preoţime, dar se poate ajunge la aceasta. Este aproape imposibil să redăm toate lucrurile interesante despre România. Am vizitat mai mult de o duzină de ţări din Europa, şi nu ezit  să spun că doar un  tur de două săptămâni printre baptiştii din România, mă face să afirm că aici este una dintre cele mai de seamă comunităţi baptiste pe care le-am văzut, poate, cu excepţia Ungariei, despre care  Doctorul Gambrell ne va spune într-o altă scrisoare. Fructul este foarte copt, atârnă foarte jos, şi este de cea mai bună calitate, cu posibilităţi nelimitate de creştere ce ne sunt indicate pretutindeni. România şi Ungaria sunt sunt în mod excepţional primite în rândul Baptiştilor din Sud.

Nevoile românilor baptişti.

Primul şi cel mai important  lucru care ar trebui este înfiinţarea unei şcoli de pregătire atât pentru predicatori cât şi pentru lucrătorii bisericii. Locaţia acestei şcoli ar trebui să fie stabilită, poate, la Bucureşti, care este capitala acestei ţări; dar, indiferent unde ar fi construită, trebuie să fie luate hotărâri imediate pentru a demara crearea ei.

În al doilea rând, ar trebui consolidat domeniul ce ţine de evanghelizare. Pentru a-i ajuta pe evanghelişti e nevoie doar de bani, care să fie folosiţi într-un mod cât mai folositor. Un conducător al lucrării venit din America ar putea ajuta foarte mult în organizarea şi proiectarea lucrării într-un mod cât mai inteligent. Este nevoie într-un timp foarte scurt de câteva şcoli.

În al treilea rând, vorbim despre tipărituri şi literatură. Ei (baptiştii români) au mare nevoie de acest lucru. Ei sunt un popor cult, cărora le place foarte mult să citească. Copiii sunt educaţi în şcoli publice. Ştiinţa creştină, Ruselism-ul şi Adventismul de ziua a şaptea, fac tot ce le stă în putinţă pentru a-i perverti, strica pe convertiţii noştri.

În al patrulea rând, este nevoie de lucrători veniţi din America, deopotrivă bărbaţi şi femei. Putem spune că aici este un domeniu foarte promiţător pentru femeile misionare.

Al cincilea punct tratează problema ridicării de noi biserici, de care este nevoie într-un număr din ce în ce mai mare.

România pentru Baptişti este o mare provocare. Nu trebuie să întârziem, ci, trebuie să ţinem frâiele cu putere. O recoltă fără margini ne aşteaptă, dacă suntem înţelepţi şi profităm de această oră de aur în numele Stăpânului nostru.

Veneţia, 25 Octombrie 1920.

Cine ne-a susținut, cine ne-a apăsat și cine nu au fost interesați?

La această întrebare răspunde cartea:

„Biserica noastră şi cultele minoritare

Marea discuţie parlamentară în jurul legei cultelor

cu o introducere de N. Russu Ardeleanu.”

Apariția 1928 București

Cartea este în PDF, ușor de descărcat  și de citit, linkul este în partea de jos a paginii.

În cartea de față veți vedea nume mari ai neamului cu care ne mândrim, la amvon citând „mândri” din ei, cu fraze celebre universal recunoscute, nume care au contribuit la ridicarea culturii noastre, dar sunt mici  nu pentru că erau contra baptiștilor, ci pentru că ideile oratorilor sunt supțiate de șabloane  înguste precum: toți ne vreau răul, toți conspiră împotriva neamului, se fac planuri străine și etc.

La pagina 44 profesorul ortodox G. Bogdan Duică arată că mulți greco-catolici care au trecut la alte culte, mulți au trecut la baptiști.

Preotul ortodox D. Turcu în cuvântarea sa atacând pe catolici spune: „Pe Mihai Viteazul, care a organizat această biserică ortodoxă, salvatoare a neamului, l-au omorât catolicii”.

..D. Al. Lapedatu, ministrul cultelor și artelor declară: „Nu l-au omorât catolicii, părinte”!

Pentru domnul preot, baptiștii sunt  sectă primejdioasă.

Are și o frază ce trebuie reținută: „Mare prăpăd sufletesc dacă se va întâmpla această recunoaștere”!

Cuvântarea Episcopului Gr. Comșa, cuprinsă pe 20 de pagini face referire la baptiști de 123 de ori, toate critice. Concluzia dumnealui a fost: „În consecință cer omiterea art. 53 (art. ce dădea dreptul baptiștilor să fie inclus între cultele recunoscute) din proiect, rămânând ca baptiștii să se conformeze normelor referitoare la cultele noi.

Al. Lapedatu, ministrul cultelor și artelor ne-a apărat în lumina dreptului la libera exprimare și a fi în pas cu lumea occidentală, dar ne-a și disprețuit spunând despre baptiști: „ ..sunt, cu rari excepții, niște semidocți”. Ministrul are și o intervenție curajoasă înfruntându-l pe marele istoric N. Iorga.

Preotul unit N. Zugravu se pare că nu este așa de supărat pe Biserica soră ortodoxă care îi aducea mari acuzații, ci pe ministrul Lapedatu pentru că îi aduce sub aceiași pălarie cu baptiștii. Ministrul are o replică automată și corectă.

 Nicolae Iorga a fost împotriva legii din cauză că venea din Ardeal printr-un om care vine din Ardeal și Austria.

Concluzia mea este că cei 26 de vorbitori ortodocși, printre care prim-ministrul Brăteanu, N. Iorga, episcopi și mitropoliți; 8 uniți, printre care episcopul Iuliu Hosu, ne-au fost împotrivă. Ceilalți, reformați, catolici, mozaici, luterani și-au apărat propriile interese fară să fie interesați de ce se întâmplă cu alții, dar aliatul nostru în primirea recunoașterii cultului baptist este: „Înalta Curte de Casație și Justiție ” care n-ea recunoscut în baza legilor existente.

Toți aceștia nu au putut schimba votul parlamentarilor.