Măreția lui Cristos și cererile Lui, de Strong Augustus Hopkins din 1905

 

Dumnezeu a îngăduit ca să găsesc predica păstorului și teologului baptist Strong Augustus Hopkins, rostită la primul Congres al Alianței Mondiale Baptiste, ținut la Londra în 1905. Pentru că nu avem traduse materiale de renumitul teolog baptist Strong Augustus Hopkins, m-am gândit că ar fi de interes acest mesaj. Predica nu este tradusă în întregime, dar cu ajutorul Domnului vreau să fie tradusă și redată publicului.

O scurtă biografie a lui Strong Augustus Hopkins, apoi predica

Strong Augustus Hopkins 1836 – 1921

Augustus Hopkins Strong s-a născut în ziua de 3 august 1836, în Rochester, New York. Este un teolog baptist, pastor, educator și autor. A scris printre altele: Teologia Sistematică în 1886, Filozofie și religie în 1888. Între anii 1916 – 1917 a pornit într-un turneu prin mai multe țări din lume, în urma căruia a scris cartea: „Turneu de misiuni, observații și concluzii.

În anul 1861 este ordinat ca pastor la prima biserică baptistă din Haverhill, Massachusetts, pe care a slujit-o până în anul 1865, când pleacă la prima biserică baptistă din Cleveland, Ohio și slujește aici până în 1872.

În anul 1872  Strong a fost ales rector al Seminarului Teologic Rochester și profesor de teologie. A slujit timp de 40 de ani în această dublă calitate, retrăgându-se la pensie în anul 1912 ca rector emerit.

A avut un mare dar de la Dumnezeu de a se raporta și interacționa cu studenții în lumea academică și scrierile sale de o înaltă ținută.

Surse:

Dicționar Evanghelic de teologie, editor general Walter A Elwell

Congresul Baptist Mondial, Londra, 11-19 Iulie 1905

 

Măreția lui Cristos și cererile Lui.

Un cuvânt de învățătură (predică) rostit Miercuri seara, 12 iulie, 1905, în Tabernacolul Metropolitan din Londra, la Congresul Baptist Mondial, de către,

  Rev. Augustus H. Strong, D. D., LL.D., Președinte al Seminarului Teologic Rochester, din Rochester, New York, S. U. A.

 

,,Cine ești, Doamne? ......Ce să fac, Doamne?” - Fapte 22, 8,10.

 

Dumnezeu este în evenimente și întreaga dumnezeire este prezentă în cel mai mic dintre ele. Omniprezența lui Dumnezeu reduce complexitatea lor la ordine. Nu toate evenimentele, întâmplările au aceeași importanță. Țesătura întunecată a istoriei este  trasată cu fire de aur, câteva personaje (personalități) remarcabile dominând peisajul. Istoria nu este doar o țesătură fără viață. Ea (istoria) este un organism viu. Dumnezeul cel Viu se dezvăluie pe Sine în acest organism. El este prezent în toate aceste evenimente, în unele într-un mod productiv, în altele mai permisiv. Unele evenimente sunt manifestări unice ale puterii Sale, centre care pun bazele întregului viitor. Astfel de evenimente au fost:

1. Învierea Domnului nostru Isus,

2. Pogorârea Duhului Sfânt, Rusaliile;

3. Convertirea lui Saul.

Aceste trei întâmplări au o strânsă legătură între ele. Învierea lui Cristos a fost învierea virtuală, atât spirituală, cât și fizică, a întregii Biserici a lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Rusaliile au fost deschiderea ferestrelor cerului pentru a binecuvânta sau a înzestra Biserica cu putere de Sus; convertirea lui Saul a fost echivalentul ruperii fântânilor din adâncul cel mare și revărsarea lor într-un potop care a măturat granițele înguste ale iudaismului și a făcut cunoscută lumii întregi Biserica prin evanghelizare.

Guizot a spus că Providența se mișcă prin timp precum zeii lui Homer o făceau prin spațiu; e nevoie doar de un pas, și  deja au trecut veacuri. Cu Dumnezeu o mie de ani sunt ca și o zi. Dar este, de asemenea, adevărat că alături de Domnul o singură zi este ca o mie de ani. Acele timpuri ale dușmăniei și prejudecății au dispărut, odată ce Providența prin convertirea lui Saul, a făcut acel pas înainte atât de necesar. Cele două întrebări din textul meu marchează punctul de cotitură din viața lui Saul, și anume, momentul în care Saul a fost transformat în Pavel. Mai mult decât atât, acest punct marchează și un moment de referință din viața Bisericii; căci, odată cu transformarea lui Saul în Pavel, Biserica însăși a fost transformată dintr-o simplă instituție națională într-una care include întreaga omenire.

Tema discursului meu de azi este sugerată cu ocazia acestei întâlniri grandioase, care ne-a adus în această mare capitală ai cărei locuitori sunt vorbitori de limbă engleză. Venim din India și din China, din Germania sau Marea Britanie, din America, din Insulele oceanice, pentru a ne sfătui unii pe alții cu privire la activitatea, munca noastră comună. Suntem uniți prin loialitatea noastră față de un Mântuitor, de credința noastră în Cuvântul Său autoritar și de simțământul nostru care ne spune că avem datoria de a predica Evanghelia Sa. În ce privește chestiuni minore, de credință sau practică putem să fim diferiți; dar toți avem un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Ceea  ce trebuie să ne atragă în mod corespunzător atenția sunt lucrurile care ne unesc, și nu cele care ne dezbină. Pentru a converti lumea avem  mare nevoie de un nou entuziasm, un nou zel, asemeni celui care a pus stăpânire pe Saul în drum spre Damasc; și, singurul mijloc prin care putem ,,trezi” această fervoare, este o nouă revelație a Fiului lui Dumnezeu, în mijlocul ființei noastre, asemeni celei oferite de Dumnezeu lui Saul. Poate că nu avem viziunea unei glorii aparente, dar poate că avem revelația lăuntrică fără de care viziunea din afară (din exterior) ar fi de neînțeles pentru noi, precum a fost pentru însoțitorii lui Saul. Aceasta stă doar în nădejdea că Dumnezeu ne va ridica din propria izolare și limitare, urmând a ne arăta măreția și universalitatea misiunii noastre ca Baptiști, prin urmare îndrăznesc să vă interpretez viziunea lui Saul. Numai o realizare interioară, lăuntrică a ceea ce a văzut Saul în acea zi, îi poate uni pe Baptiștii din întreaga lume, în demersul lor de a cuceri lumea pentru Învățătorul lor. Așadar, propun să punem aceleași întrebări pe care Saul le-a pus: ,,Cine ești, Doamne?” și ,,Ce să fac, Doamne?”.

Doresc să vorbesc mai întâi despre măreția lui Hristos, așa cum i-a fost revelată în acea zi lui Saul. Dar, ca nu cumva cineva să spună că nu era nevoie de nicio viziune despre Hristos în cazul lui Saul și, prin urmare, că nu este nevoie de o astfel de viziune interioară sau  exterioară, nici în cazul nostru, trebuie să încep prezentarea mea cu privire la ceea ce a văzut Saul, uitându-mă la modul în care a ajuns să o vadă. Sunt convins că nu putem înțelege niciodată evoluția istorică a creștinismului fără a ține cont aici și de o involuție divină. Saul era evreul tipic, ba chiar, apogeul exclusivismului evreiesc și al mândriei patriotice. Ideea universalității în religie i s-a părut una respingătoare. Cartea apocrifă a lui Esdra declarase că Atotputernicul a creat lumea doar pentru iudei și că alte popoare, deși descind tot din Adam,  sunt ca nimicul pentru Etern, asemeni unui scuipat sau ca o picătură care se prelinge dintr-un butoi. Iar Saul era nespus de zelos în legătură cu aceste tradiții ale strămoșilor. Niciun alt lucru nu l-ar fi putut determina să renunțe la toate privilegiile iudaice și să susțină egalitatea absolută a tuturor oamenilor în fața lui Dumnezeu. Aceasta ar însemna să disprețuiască dreptul său din naștere și să-L insulte pe Dumnezeu care I-a dat acest drept.

Ar fi putut Saul să creadă că Isus cel răstignit a fost Regele lui Israel? El s-a gândit la Isus ca fiind cel mai mare dintre profeții mincinoși, pironit pe bună dreptate pe crucea Sa, dovedit a fi un impostor prin suferințele și moartea Sa. Iehova a distrus pe schismaticul îndrăzneț, iar corpul inert I-a fost  înghițit de un mormânt ascuns. Pentru Saul doctrina Sa avea, într-adevăr, un dinamism ciudat. Părea să se răspândească în ciuda morții Fondatorului ei. Cu atât mai mult datoria lui Saul era să pună capăt acestui crez. El (Saul/Pavel) a ars asemeni zelosului  Phineas din vechime. El s-a gândit să facă slujirea lui Dumnezeu trăgând la lumină și călcând în picioare până la moarte această erezie asemănătoare șarpelui, care își îndrepta colții spre forța adevăratei religii. Deși era Fariseu, a cerut scrisori de la saduchei, de la Caiafa, ca să se poată apropia de Damasc, așteptând  să ducă pe deplin la îndeplinire scopul Sinedriului și să zdrobească creștinismul, așa cum Sinedriul îl zdrobise pe Hristos. Este foarte clar că numai o revelație lăuntrică a lui Hristos ar fi putut schimba lupul într-un miel!

O astfel de revelație a existat, după cum bine știm - o teofanie care l-a lovit pe Saul și suita sa pe pământ, o lumină care a surclasat splendoarea soarelui de la amiază, o viziune a Unuia îmbrăcat cu măreție cerească, un glas atât de înspăimântător încât a oprit întreaga circulație a sângelui lui Saul, dar în același timp dojenindu-l blând încât inima lui Saul a fost străpunsă ca niciodată până atunci. A fost o revelație exterioară. Dar asta nu a fost de ajuns." A fost plăcerea bună a lui Dumnezeu", spune Pavel după aceea, "să-L descopere pe Fiul Său în mine". În fiecare convertire, lucrează Hristosul imanent, precum și Cristosul transcendent. Omul este pregătit, precum și mediul său. Și nu putem înțelege revoluția religioasă care s-a produs în acea zi fără să observăm și pregătirea lăuntrică datorată harului lui Dumnezeu.

Dumnezeu l-a ales pe Saul, chiar din pântecele mamei sale, pentru a fi instrumentul Său. Sufletul lui Saul, ca și cel al lui Luther, fusese teatrul unui conflict aprig. În fața lui se prefigura un ideal al dreptății pe care se străduise zadarnic să-l realizeze. Cu puterea tot mai slăbită, el se avânta spre un țel strălucitor, al unei perfecțiuni morale, doar pentru a constata că lucrurile îi scăpau de sub control și, cu toate eforturile, conștient fiind, aluneca într-o adâncime tot mai profundă a păcatului. Ceremonialul și asceza evreiască au fost pentru el ca apa sărată pentru un marinar naufragiat care moare de sete - nu au făcut decât să-i alimenteze febra și să-i intensifice disperarea.

Și totuși, acești creștini pe care Saul îi persecuta aveau ceea ce lui îi lipsea - prezența și puterea lui Dumnezeu. Ei au fost bucuroși, chiar și în moarte. Fața palidă a lui Ștefan, reflectând o slavă cerească, deși blestemată, disprețuită și zdrobită de pietre, trebuie să-l fi bântuit pe Saul zi și noapte. Cu tot zelul său fanatic, Saul era un om cu inima bună. Persecuția sa împotriva creștinilor, lupta împotriva naturii sale mai bune poate fi comparată cu lovirea unui ac ascuțit de către un taur, ac care se adâncește tot mai mult în piele, cu toate eforturile fiarei de a se împotrivi. Hristos lucrând înlăuntrul său îl pregătise astfel pe Saul pentru revelația din afară. Și punctul culminant al lucrului lui Hristos în interior a fost o revelație lăuntrică care a explicat revelația din afară. Saul L-a văzut pe Hristos printr-o viziune spirituală. Acea viziune spirituală a fost cea care l-a transformat pe Saul dintr-un persecutor furios într-un susținător înflăcărat al noii religii, dintr-un sectar îngust într-un apostol pentru neamuri. Dacă nu întoarcem spatele psihologiei, precum și  al istoriei, trebuie să ne referim la convertirea lui Saul și la impactul energiei și al iubirii care au fost supraumane și divine.

Am indicat procesul prin care Pavel a ajuns la viziunea sa. Permiteți-mi să descriu acum ceea ce este mai important, și anume, ceea ce a văzut Pavel. Am spus deja că întreaga Dumnezeire este în fiecare eveniment al istoriei umane, și că spunând acest lucru, este doar pentru că luăm în serios omniprezența lui Dumnezeu. Dar este, de asemenea, adevărat că întregul creștinism este în fiecare revelație a lui Hristos. Nu explicit, ci implicit. Hristos este Adevărul și Întregul Adevăr, iar când I S-a arătat lui Pavel și a fost descoperit în Pavel, apostolul a primit germenii întregii sale doctrine ulterioare. Andrew Fuller a spus odată că adevărul creștin este ca o reacție în lanț - fiecare dintre punctele sale poartă tot restul cu el. Este ca axioma matematică, care implică în mod logic întregul calcul diferențial și integral, sau ca și conul tot mai mare de iluminare al luminii de căutare a unui vas de război.

Când ne întrebăm ce l-a învățat pe apostolul Pavel acea lumină mare din cer, nu trebuie să fim atenți să distingem ceea ce a învățat atunci de ceea ce a învățat după aceea și nici nu trebuie să facem distincția între cuvântările directe ale Domnului nostru și acele profeții despre Hristos din  Vechiul Testament, pe care aceste cuvântări directe i-au permis acum lui Pavel să le interpreteze. Acele trei zile petrecute la Damasc, în care a zăcut amețit și orbit de fulgerul înfățișării lui Hristos și cei trei ani petrecuți în Arabia, în care s-a gândit la sensul viziunii cerești, au fost perioade de dezvoltare, nu a adevărului obiectiv revelat lui Pavel, ci a înțelegerii subiective a acelui adevăr de către Pavel. Viziunea însăși avea în ea întregul creștinism pentru că-L cuprindea în întregime pe Hristos. Ea i-a dat lui Pavel toate lucrurile esențiale ale învățăturii sale despre persoana lui Hristos și lucrarea lui Hristos.

În ceea ce privește persoana lui Hristos, primul lucru care a lovit în inima lui Pavel, convingându-l, a fost descoperirea sa surprinzătoare a unui Isus viu. Înainte de aceasta, el ar fi putut spune, dimpreună cu Matthew Arnold - "Acum, El este mort. Departe de aceea, El zace, În orașul sirian părăsit; Și pe mormântul Lui, cu ochi strălucitori, Stelele siriene privesc în jos."

Dar acum Pavel a aflat despre adevărata înviere a lui Isus. De unde a primit Pavel doctrina sa despre înviere? Nu de la învățătorii săi farisei, căci atunci nu ar fi avut impactul acesta asupra lui. Era o credință vagă chiar și printre farisei, în timp ce saducheii o negaseră. Pavel și-a luat doctrina la vederea Domnului înviat. A încetat să mai fie un simplu punct al dogmei tradiționale. Credința a devenit vedere, doctrina a devenit demonstrație; viața și nemurirea au fost scoase din obscuritate la lumină. Nu era o imaginație, o închipuire. Pavel L-a văzut pe Isus în trup, așa cum Petru, Iacov și Ioan L-au văzut după învierea Sa. În Isus Cel Înviat și Cel  Înălțat, Pavel a văzut în  acea zi un Columb care a traversat marea morții și s-a întors cu vestea numeroaselor locașuri de dincolo de valurile oceanului. De acum înainte, Pavel va primi prima calificare în calitate de apostol; el a putut depune mărturie că L-a văzut pe Isus în viață după ce Acesta a înviat din morți.

Un Isus viu - aceasta a fost prima lecție a lui Saul. A doua lecție a fost cea a umanității exaltate. Viziunea lui Pavel a fost viziunea umanității perfecționată și glorificată. De unde a primit Pavel doctrina sa despre corpul spiritual? Văzându-L cu proprii ochi pe Isus înviat. Trupul Domnului, care nu văzuse nici o stricăciune, a fost promisiunea aprobării lui Dumnezeu și dovada că trupurile noastre muritoare pot fi curățate de dezonorările mormântului și pot avea viață pentru totdeauna. Isus este socotit neprihănit în Duhul. El este adevăratul Fiu al Omului proclamat a fi, chiar de către Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că El este reprezentantul întregii omeniri. Gândiți-vă pentru o clipă la ceea ce implică ființa voastră, ca și oameni. Câți părinți ați avut? Răspunsul vostru, doi. Câți bunici ați avut? Răspunsul dumneavoastră este patru. Câți străbunici? Opt. Câți stră-străbunici? Șaisprezece. Deci, numărul strămoșilor tăi crește pe măsură ce mergi înapoi cât mai departe, iar dacă socotești doar douăzeci de generații, tot va trebui să te socotești rezultatul a peste un milion de descendenți. Numele Smith sau Jones, pe care îl purtați, reprezintă doar o tulpină din toate aceste milioane; s-ar putea la fel de bine să porți orice alt nume; existența ta este mai mult o expresie a rasei în general decât a oricărei anumite familii sau linii. Ceea ce este adevărat despre voi a fost adevărat, pe partea umană, a Domnului Isus. În El, toate liniile umanității noastre comune  convergeau. El a fost Fiul Omului, mult mai mult decât a fost Fiul Mariei.

Dacă Isus ar fi fost doar un om reprezentativ, fiecare dintre noi ar putea fi numit Fiul omului, la fel de mult ca El. Dar viziunea lui Pavel i-a revelat în Isus, nu doar un om reprezentativ, ci și omul ideal, în care toate posibilitățile umanității noastre sunt pe deplin realizate. "Oamenii mari", spune Amiel, "sunt oamenii adevărați". Da, este adevărat, dar numai Hristos, cel mai mare Om, arată ce este omul adevărat. A existat ceva în acea perfecțiune cerească a lui Isus care i-a revelat lui Pavel măreția posibilă a ființei sale și a furnizat standardul prin care să-și aprecieze starea lui reală. El nu putea privi acea umanitate exaltată fără să simtă că ea nu este doar tipul întregii perfecțiuni umane, ci și izvorul din care trebuie să izvorască toată perfecțiunea umană.

De unde a primit Pavel doctrina sa despre "Omul din cer", omul arhetipal, universal, de la care trebuie să ne tragem puterea și în a cărui plenitudine trebuie să creștem? A luat-o de la aceeași viziune. Acolo a văzut că Isus este sursa întregii umanități adevărate. Din lumina Sa albă pură, membrii individuali ai rasei sunt raze de culori diferite. Ei își găsesc unitatea numai în El. El este Rădăcina, precum și urmașul lui David; Vița de vie, din care pornesc toți oameni ca ramuri naturale, chiar dacă multe dintre aceste ramuri refuză să rămână în viță și așa sunt aruncate, ofilite și arse. El este Viața, expresia întregii rase umane și izvorul. Așa cum paternitatea lui Dumnezeu este paternitatea după care se numește toată paternitatea umană, tot așa și filiația lui Hristos este cea după care sunt numite toate filiațiile omenești. Toți oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu, chiar dacă sunt copii risipitori și apostați, prin relația lor fizică cu Hristos oamenii trăiesc, se mișcă și există doar în El.

De unde a primit Pavel doctrina conform căreia Hristos este "făcut păcat pentru noi"? El a primit-o din viziunea sa despre Cel Răstignit. Pentru că Hristos este umanitatea esențială, omul universal, pulsația vieții, toți nervii și sensibilitățile aferente condiției umane se întâlnesc în El. El este creierul central la care și prin care trebuie să treacă toate ideile. El este inima centrală căreia i se comunică și prin care se comunică toate durerile. Nu poți să suni la prietenul tău din oraș fără să suni mai întâi la biroul central. Nu poți să-ți rănești aproapele fără să-L rănești mai întâi pe Hristos. Fiecare dintre noi poate spune despre El: "Numai împotriva Ta, numai Tu, ai păcătuit". Datorită umanității Sale centrale și atotcuprinzătoare, Hristos poate simți toate chinurile rușinii și suferinței care aparțin de drept păcătoșilor, dar pe care ei nu le pot simți, pentru că păcatul lor i-a stupefiat și i-a făcut morți înăuntru. Mesia, dacă este cu adevărat om, trebuie să fie un Mesia care suferă. Tocmai pentru motivul umanității Sale, El trebuie să poarte în propria Sa persoană toate poverile umanității, și trebuie să fie Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra Lui, păcatul lumii.

De unde a primit Pavel doctrina sa despre "neprihănire"? El a primit-o din viziunea  singurului Neprihănit. În fața Celui Răstignit a văzut măreția blândeții. Dreptatea nu este o chestiune de restricții și respectări exterioare, ci strălucirea unei purități lăuntrice și dorința de a-i face pe alții curați. Când acest Isus înviat și înălțat i se adresează lui Saul cu blândețe, se întristează că prin opoziția lui Saul ar trebui să se rănească atât de tare, se smerește să ceară un motiv pentru dușmănia lui Saul, există o revelație a dreptății pe care tunetele din Sinai, nu ar putea niciodată să o egaleze. Saul L-a recunoscut pe Isus ca fiind Cel suprem neprihănit, modelul și sursa neprihănirii pentru întreaga omenire. Dar, în ceea ce privește el însuși, el simte contrastul îngrozitor dintre această neprihănire și a lui. Întreaga țesătură a vieții sale trecute se prăbușește. El nu numai că este condamnat pentru înaltă trădare în urmărirea urmașilor lui Isus până la moartea lor, dar toate eforturile sale de auto-îndreptate par a fi pline de mândrie disprețuind pe singurul Neprihănit.

Saul se vede acum pe sine ca fiind cel mai mare dintre păcătoși. Și totuși, îngăduința din vorbirea lui Isus sugerează altă neprihănire care poate fi a Lui prin credință. Căci a existat o a treia lecție: acest Neprihănit nu a fost numai Isus cel viu și Omul înălțat, el a fost, de asemenea, Dumnezeul manifestat. El a fost investit cu slava lui Dumnezeu. Aceeași slavă care i s-a arătat lui Iacov la Betel când cerurile s-au deschis ca răspuns al rugăciunii sale; aceeași slavă care i s-a descoperit lui Moise la rugul aprins; slava Șekinei care sălășluia în cel mai sfânt loc al Templului; slava Îngerului Legământului care i-a vorbit lui Ghedeon; jalea în fața căreia Isaia s-a înălțat și a strigat "Necurat" - această slavă aparținea acum lui Isus. De unde și-a primit Pavel doctrina conform căreia Hristos este "Dumnezeu peste toți, binecuvântat în vecii vecilor"? El a luat-o din splendoarea acestei viziuni, în care Isus a fost identificat în mod evident cu Dumnezeu, îmbrăcat cu slava lui Dumnezeu, revelat ca Conducător al universului și Domn al tuturor.

Nu este de mirare că acest Soare al Dreptății a pus în umbră  astrul solar. O nouă lumină a luminat acea cruce a rușinii pe care a murit Mântuitorul. Pavel poate vedea acum că suferința lui Isus nu a fost doar suferința omului, ci a fost o revelație a inimii lui Dumnezeu și a suferinței veșnice a lui Dumnezeu din cauza păcatului. Nu pentru Sine, ci pentru oameni, a suferit Hristos acolo pe dealul Căpățânii. A fost ofranda pe care organizarea mozaică a prefigurat-o. Din moment ce jertfa Sa a fost jertfa lui Dumnezeu Însuși, ea trebuie să fie singurul sacrificiu. De unde și-a primit Pavel doctrina conform căreia Hristos "a murit pentru toți!"? El a primit-o din viziunea sa despre Mântuitorul Divin. Jertfa unui Dumnezeu nu putea fi o jertfă și pentru neamuri. A urmat convingerea misiunii lui Pavel: toată omenirea trebuie să fie făcută să cunoască jertfa lui Hristos. Pentru că Hristos este Dumnezeu, creștinismul este o religie pentru toate națiunile, iar această revelație este făcută lui Pavel pentru ca Pavel să vestească vestea bună până la marginile pământului.

Văzând lumina lui Hristos în acea zi însemna să fi înălțat deasupra timpului și a te simți într-o lume spirituală nouă. Însemna să-L vezi pe Hristos ca Împărat al veacurilor și să vezi toate celelalte în relație cu eternitatea, sau în lumina veșniciei lui Hristos. De acum înainte Pavel nu-L cunoaște pe Hristos după trup, ci, după spirit, Îl cunoaște ca fiind Cel atotputernic, omniscient și atotputernic. De unde a primit Pavel doctrina sa despre preexistența lui Hristos? El a luat-o din viziunea unuia care a fost mai presus de timp și spațiu. Un astfel de Unul trebuie să fie înaintea tuturor și trebuie să fie Creatorul tuturor. De unde a primit Pavel doctrina sa despre unirea credinciosului cu Hristos? El a primit-o din propriile cuvinte ale lui Hristos: "Eu sunt Isus pe care îl prigonești." Aceste cuvinte implicau imanența lui Hristos în Biserică, precum și imanența Sa în natură și umanitate în general. Hristos este în toate lucrurile, precum și mai presus de toate lucrurile. În toate suferințele poporului Său, Isus a fost în suferință și, rănindu-i, Saul a lovit inima lui Hristos. Hristos nu este numai Domnul universului, El este, de asemenea, viața Bisericii.

Această recunoaștere a lui Hristos cel interior a fost sursa curajului și bucuriei lui Pavel. Așa cum o garnizoană asediată a cărei alimentare cu apă a fost tăiată, se bucură de descoperirea unei fântâni adânci în interiorul cetății, tot așa Pavel s-a bucurat când a găsit apa pe care i-a  dat-o Hristos, o fântână cu apă în sufletul său, izvorâtă spre viața veșnică; Hristos devine stânca vie care îl însoțește în călătoria sa pământească. Pavel L-a văzut pe Hristos umplând totul, umplând universul cu tot ceea ce conține viață și frumusețe, dar mai ales umplând Biserica și pe fiecare credincios pentru toată plinătatea lui Dumnezeu.

De unde a primit Pavel doctrina sa despre triumful cauzei lui Hristos și despre slava cerească a celor răscumpărați? El a luat-o din viziunea orbitoare a Domnului său triumfător, o rază a cărei măreție ar putea lovi pe dușmanii săi, o privire a cărei dragoste ar putea transforma acei dușmani în prieteni devotați. El a știut din acel moment că victoria pentru cauza lui Hristos era sigură. El a știut din acel moment că ochiul nu a văzut și nici urechea nu a auzit, nici nu au intrat în inima omului lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc. Și din acel moment și-a îndreptat viața pentru a-i câștiga pe oameni pentru  Hristos, pentru a câștiga întreaga lume pentru Hristos, știind că era un imperativ ca Hristos să împărățească până când Va pune pe fiecare vrăjmaș sub picioarele Sale și va fi înălțat pe sfinții Săi să împărățească cu El.

Răspunsul la întrebarea: "Cine ești Tu, Doamne?" se găsește parțial, după cum am văzut, în persoana lui Hristos, Domnul care împărățește și locuiește. Dar se găsește și în lucrarea lui Hristos, ca mântuitor, ispășitor și curățitor. Creștinismul, într-adevăr, este rezumat în cele două fapte: Hristos pentru noi și Hristos în noi - Hristos pentru noi pe cruce, descoperind opoziția veșnică a sfințeniei față de păcat și totuși, prin suferința veșnică a lui Dumnezeu pentru păcat, făcând ispășire obiectivă pentru noi; și Hristos în noi prin Duhul Său, reînnoind chipul pierdut al lui Dumnezeu și rămânând în noi ca sursă autosuficientă de curăție și putere. Iată cele două focare ale creștinătății; având în vedere oricare dintre ele, puteți descrie întreaga schemă a doctrinei. Ambele adevăruri centrale au fost implicate în viziunea lui Pavel de la porțile Damascului, și anume, Hristos pentru noi, Care ne-a răscumpărat din blestemul legii, fiind făcut blestem pentru noi, și Hristos în noi, nădejdea slavei, pe care apostolul o numește taina Evangheliei.

Înclin să ilustrez aceste două adevăruri folosindu-mă de geografia noastră americană. Avem două lacuri mari, numite Erie și Ontario, iar acestea sunt conectate prin râul Niagara, prin care Erie își varsă apele în Ontario. Întreaga Biserică creștină de-a lungul veacurilor a fost numită revărsarea lui Isus Hristos, care este infinit mai mare decât ea. Lacul Erie să fie simbolul lui Hristos, Logosul preexistent, Cuvântul etern, Dumnezeu revelat în univers. Râul Niagara să fie o imagine a aceluiași Hristos limitat acum la manifestările Sale în trup, dar în acele limite care arată aceeași gravitație curentă și descendentă spre est pe care oamenii o percepeau atât de imperfect înainte. Cascada extraordinară, cu apele ei cufundându-se în prăpastie și scuturând până și pământul, este suferința și moartea Fiului lui Dumnezeu, care pentru prima dată face cunoscut inimilor umane forțele dreptății și iubirii care acționează în natura Divină de la început. Legea vieții universale a fost manifestată; acum se vede că dreptatea și judecata sunt temelia tronului lui Dumnezeu; că neprihănirea lui Dumnezeu este pretutindeni și întotdeauna răsplata păcatului este urmată de pedeapsă; dragostea care creează și susține păcătoșii trebuie să fie ea însăși numărată de cei care încalcă legea și trebuie să poarte nedreptățile lor. Din Niagara se extinde un alt lac liniștit. Ontario este vlăstarul și asemănarea lacului Erie. Deci umanitatea răscumpărată este revărsarea lui Isus Hristos, dar numai a lui Isus Hristos după ce a trecut prin abandonarea de sine fără măsură a vieții Sale pământești și moartea Sa tragică de pe Golgota. Așa cum apele lacului Ontario sunt hrănite de Niagara, tot așa Biserica își extrage viața de pe cruce. Iar scopul lui Hristos nu este să repetăm Golgota, pentru că nu putem niciodată, ci să reflectăm în noi înșine aceeași înclinație spre sacrificiul de sine pe care El L-a revelat ca fiind caracteristic și propriu lui Dumnezeu.

Deci Hristos  ne dăruiește nădejde. Dar avem nevoie de ceva mai mult pentru a ne face creștini pe de-a întregul, și anume, Hristos în noi. Cum să găsesc eu, cum să găsească societatea în care trăim vindecarea și purificarea în interior? Permiteți-mi să vă răspund amintindu-vă de ceea ce au făcut în Chicago. În lumea întreagă nu a existat niciun râu stătător atât de urât mirositor decât a fost râul Chicago. Șuvoiul său lent a primit resturile ambarcațiunilor și leșurile orașului, și a existat nici un curent pentru a transporta aceste deșeuri departe. Astfel s-a dezvoltat și a persistat miasma. În cele din urmă, s-a sugerat că, prin tăierea crestei de jos dintre oraș și râul Des Plaines, curentul apei ar putea fi stabilit în direcția opusă, iar drenajul ar putea fi securizat în râul Illinois și în marele Mississippi. Pentru cincisprezece milioane de dolari lucrarea a fost făcută, iar acum toată apa lacului Michigan poate fi folosită pentru a curăța acel pârâu tulbure. Ceea ce râul Chicago nu a putut face pentru sine, acum face pentru el marele lac. Așadar, nici un suflet omenesc nu se poate curăți de păcatul său; și ceea ce individul nu poate face, umanitatea în general este neputincioasă să realizeze. Păcatul are stăpânire asupra noastră, iar noi suntem prostiți, amăgiți până în adâncul ființei noastre, până când, cu ajutorul lui Dumnezeu, trecem peste bariera voinței noastre de sine și lăsăm curgerea vieții purificatoare a lui Hristos să curgă în noi. Ca prin minune, într-o oră ni se întâmplă mai multe lucruri bune, menite pentru a ne reînnoi decât toate eforturile noastre de ani de zile. Astfel, omenirea este salvată, persoană cu persoană, nu prin filozofie, filantropie, autodezvoltare sau auto-reformă, ci pur și simplu prin unirea sa cu Isus Hristos și prin umplerea cu toată plinătatea lui Dumnezeu.

Ca răspuns, la întrebarea lui Saul: "Cine ești Tu, Doamne?" aud glasul ceresc răspunzând: "Eu sunt Isus, pe care Îl prigonești". Dar pot, de asemenea, să intuiesc implicațiile viziunii lui Saul, care i-au apărut chiar de la început, dar care au prins contur și mai bine în timpul lungilor sale călătorii misionare și în timpul întemnițărilor sale la Cezareea și Roma; încât îl pot auzi pe Hristos spunând: "Eu sunt Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, singurul Revelator al Tatălui,  prin care s-au făcut lumile și prin care ele sunt susținute și guvernate. Eu sunt Cuvântul preexistent, care s-a întrupat, a suferit și a murit și a înviat. Eu sunt Isus din Nazaret, Fiul înălțat al lui Dumnezeu, omniprezent și omnipotent pentru a-i proteja, alina și insufla vigoare urmașilor Mei, în aceștia stabilindu-se Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Eu sunt Dreptate infinită și Iubire infinită". Un astfel de Hristos are pretenții supreme asupra noastră. Să ne întoarcem, deci, la a doua întrebare a lui Saul și să ne întrebăm împreună cu el: "Ce să fac, Doamne?" Iar răspunsul poate fi rezumat în următoarele: Cunoaște-Mă și fă-Mă cunoscut.

Primul lucru pe care Hristos ni-l cere este recunoașterea. Saul a devenit acum Pavel. Întrebarea sa, "Ce să fac, Doamne?" implică o nouă atitudine, o nouă speranță, o nouă slujire. Dar implică, de asemenea, un sentiment profund al ignoranței sale. Este interesant de văzut că, de-a lungul vieții lui Pavel, prima sa ambiție este: "ca să-L cunosc". Această cunoaștere nu este o simplă chestiune intelectuală. Este nevoie ca întregul om - mintea, inima și voința - să-L cunoască pe Hristos. Ochii inimii trebuie luminați, precum și ochii înțelegerii; și trebuie să facem voia lui Hristos ca să știm de învățătura Lui, că este de la Dumnezeu. Și aici găsesc prima și cea mai fundamentală nevoie a timpului nostru - o nouă recunoaștere a lui Hristos, o astfel de descoperire a slavei Fiului lui Dumnezeu, așa cum a făcut Pavel în drumul spre Damasc. Marea eroare a zilelor noastre nu este idealismul filosofic, doctrina evoluției sau critica superioară. Nu mă tem de acestea. Nu mă tem de idealismul filosofic, ci mai degrabă îl salut pentru ca atunci când este înțeles în mod corect este doar o recunoaștere a metodei lui Hristos. Nu mă tem de doctrina evoluției, ci mai degrabă o salut, pentru că atunci când este înțeleasă corect, ea ne dezvăluie doar metoda lui Hristos în creație. Nu mă tem de o critică superioară, pentru că atunci când este înțeleasă corect, aceasta este doar modul lui Hristos de a explica revelația Sa. De ceea ce mă tem cel mai tare este lepădarea de Însuși Hristos, reducerea Lui la termeni simpli umani, renunțarea la preexistența Sa, ispășirea Sa, judecata Sa și omniprezența Sa față de poporul Său. Când aud de mântuire prin educație, prin caracter, prin idealuri, prin efort și găsesc neprihănirea lui Dumnezeu în întregime contopită în dragostea Sa, o lege făcută să fie singurul dispozitiv pentru asigurarea fericirii, păcătuiesc greșeala involuntară a ignoranței și a dezvoltării imperfecte; crucea lui Hristos ignorată sau făcută doar un exemplu de martiriu eroic,  Hristos Însuși exercitând influență asupra noastră în același mod în care o exercită de exemplu, Socrate, doar prin amintirea vieții Sale. În toate cele de mai sus par mi se pare că recunosc o evanghelie diferită, care nu este deloc o Evanghelie, ci doar o doctrină precum cea pe care și-a bazat Pavel formula sa de Anatema .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, iar noi să ieșim să murim împreună cu El

 

13. Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. Evrei 13:13.

20. Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
21. „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru”?
22. Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,
23. au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti. Colo. 2:20-23.

Sărbătoarea de Paște nu este despre lumină, ouă, iepurași, distracție sau veselie, pentru că acestea sunt elementele de sărbătoare păgână. Sărbătoarea de Paște este despre Domnul Isus, Mielul lui Dumnezeu care a fost jertfit pentru păcatele noastre, ale tuturor. De aceea vreau să ne îndreptăm privirile în duhul în anul 33, anul Domnului, să privim pe dealul Golgota unde Domnul a fost răstignit pe cruce între doi tâlhari.

Tot ce s-a petrecut cu Domnul Isus în Joia și Vinerea Mare este legat de fiecare dintre noi, pentru că a murit pentru păcatele noastre, El cel neprihănit pentru cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Trebuie să fim mai entuziaști pentru Domnul Isus, trebuie să-L pomenim, să vorbim despre suferința, batjocurile, disprețul, care le-a îndurat.

-   Cristos Domnul este Împăratul Împăraților, dar a fost disprețuit

14. Era ziua pregătirii Paştelor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!”
15. Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!”
16. Atunci, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L răstignească. (Ioan 19:14-16)

 Așa anunțau profeții din Vechiul Testament.

1.     Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53:1-3)

 

Așa s-au petrecut lucrurile pe dealul Golgotei.

39. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
40. şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
41. Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
42. „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El!
43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’”
44. Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură. (Matei 27:39-44)

Ce vom face noi azi, îi aruncăm aceleași vorbe de dispreț, de batjocură, de indiferență și vom fi oameni mândri de noi și de realizările noastre?

- Cristos Domnul este Omul care va zdrobi capul șarpelui prin suferință și moarte.

5. Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată Omul!”, le-a zis Pilat.
6. Când L-au zărit, preoţii cei mai de seamă şi aprozii au început să strige: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L”, le-a zis Pilat, „căci eu nu găsesc nicio vină în El.” (Ioan 19:5-6, VDCC)

 

-    Cristos a murit pentru păcate, nu pentru greșeli, nu pentru scăpări, cum ne place să le numim.

Așa au anunțat profeții Vechiului Testament și adevărul este acesta: „Toți au păcătuit” Romani 3: 23.

4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. (Isaia 53:4-6)

Noul Testament confirmă că suntem păcătoși și Domnul a murit pentru păcate.

3. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, (1 Corinteni 15:3)

24. El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. (1 Petru 2:24)

Dacă cineva consideră că nu are păcate, Domnul Isus nu a murit pentru acel om. Totuși să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru iertarea care ne-o dă prin Sângele Domnului Isus, care a curs pe lemnul crucii.

-     Cristos Domnul a murit ca Om, dar a fost Dumnezeu.

54. Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” Matei 27:54

Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat a petrecut 33 de ani ca om pe pământ, făcându-și timp pentru cel mai de jos om, are timp pentru noi azi să ne asculte, deci să petrecem cu El clipe de mare înălțare sufletească.

Ce vom face noi?

 Concentrarea va fi pe ce izbește ochiul sau în duh de rugăciune și citirea Cuvântului Domnului, ne vom lăsa copleșiți de frumusețea Dumnezeirii?

Să ieșim din uzanță și să fim alături de Domnul Isus în ziua arestării Sale

 

Tensiunea creată între Domnul Isus și marii preoți, cărturari, farisei, mai marii religioși ai lui Israel, a atins o încordare maximă. Aceștia nu-l mai puteau suporta pe Domnul și căutau disperați cum să-L poată omorî, dar cu eleganță, să nu fie ei uciși cu pietre de popor, care îl considera pe Isus un proroc. Azi, la 2000 de ani distanță, care este atitudinea noastră față de Domnul? Care este poziția personală față de Mântuitorul nostru Isus Cristos? Una de adorare și închinare, de dragoste reciprocă sau una de indiferență, dezinteres, răceală sau chiar de dușmănie? Să ne cercetăm în această zi de înaltă sărbătoare!

Această cercetare o putem face citind în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu din cele patru Evanghelii, unde vorbește despre intrarea Domnului în Ierusalim și până la învierea Sa, în ziua întâi a săptămânii. Fiecare eveniment din cele zece petrecute, are o conotație spirituală și în lumina evenimentului pot să dau un răspuns pentru viața mea.

Tot ce s-a petrecut în ziua de joi din Săptămâna Patimilor, este planul lui Dumnezeu.

9. căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi,
10. ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. (Efeseni 1:9-10)

În Templu

-   Primul eveniment de joi dimineața a fost: „Sfătuirea preoților, cărturarilor și conducătorilor poporului să-L omoare pe Domnul Isus”. Matei 22: 1 – 5.

Pentru un astfel de Om care le spunea adevărul, acești oameni nu au avut decât o singură soluție, moartea.

Ce soluție am eu față de Domnul, îl iubesc eu cum m-a iubit El?

În Betania

-   Al doilea eveniment: „Mirul turnat pe capul lui Isus”. Matei 22: 6-13.

Acest eveniment a produs supărare pentru ucenici.

Pentru Iuda a fost punctul în care s-a hotărât să-L vândă pe Domnul.

Femeia a făcut un lucru frumos față de Isus.

Ce lucru frumos am făcut eu azi față de Domnul?

În Templu

-   Al treilea: „Vânzarea lui Isus de către apostolul Iuda”. Matei 22: 14 – 15.

Iuda l-a vândut pe Domnul cu treizeci de arginți.

Eu prin purtarea mea, prin atitudinea ce o am, îl vând pe Domnul și poate pe nimic.  

În Ierusalim, în camera de sus

-   Al patrulea: „Descoperirea vânzătorului”. Matei 22: 17 – 25

Față de Domnul nu putem ascunde nimic.

13. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. (Evrei 4:13)

-   Al cincilea: „Cina cea de taină, inaugurarea Noului Legământ în sângele Domnului Isus. Matei 22: 26 - 29

27. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el,
28. căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. (Matei 26:27-28)

Acest Nou Legământ aduce un nou Mare Preot, pe Domnul Isus

3. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
4. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
5. Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
6. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.” Evrei 5:3-6

Domnul Isus este mare preot, iar cei ce sunt ai Lui, sunt preoți ai lui Dumnezeu.

4. Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.
5. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
(1 Petru 2:4-5)

 

În Muntele Măslinilor

-   Al șaselea: „Înștiințarea pe care o face Domnul Isus ucenicilor, că îl vor părăsi”. Matei 22: 30 – 35.

Toți ucenicii au fost avertizați că-l vor părăsi pe Domnul și chiar dacă Petru s-a încăpățânat să creadă varianta lui că nu-L va părăsi, el s-a lepădat.

Și noi îl părăsim pe Domnul în multe cazuri și împrejurări.

 

-   Al șaptelea eveniment: „Rugăciunea Domnului și neputința ucenicilor”. Matei 22: 36 – 46.

Domnul s-a rugat cu o mare intensitate, încât transpirația a fost transformată în picături mari de sânge ce cădeau pe pământ.

Ucenicii nu au putut să-L asiste pe Domnul în rugăciune, pentru că au adormit, aceasta însemnând că Domnul în calvarul pe care l-a parcurs, nu a fost ajutat de nimeni.

Și pe noi Domnul ne îndeamnă să veghem, să ne rugăm, dar uneori uităm, ignorăm, dar să nu fim mirați de faptul că suntem dojeniți de Domnul.

 

-   Al optulea este: „Arestarea Domnului în grădina Ghetsimani”. Matei 22: 47–56.

Arestarea este un eveniment ce dovedește puterea întunericului și nebunia celor ce se folosesc de el.

19. Şi judecata aceasta stă în faptul că , odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
20. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
21. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:19-21)

 Ce iubesc eu azi mai mult, întunericul sau lumina, binele sau răul?

La casa marelui preot Caiafa din Ierusalim

-   Al nouălea eveniment: „Interogarea în fața Sinedriului”. Matei 22: 57 – 68.

Sinedriul era instanța dreptății, a legăturii omului cu Dumnezeu, cel ce veghea să ducă poporul pe calea Domnului, căuta prin minciuni să scape de Adevăr.

6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
(Ioan 14:6)

Au scăpat vremelnic, dar lucrarea lor i-a urmărit mereu.

Ce motive căutăm să nu ne închinăm lui Dumnezeu, să nu-I slujim cu credincioșie?

-   Al zecelea eveniment din ziua de joi noaptea: „Lepădarea lui Petru și pocăința sa. Matei 22: 69 – 75.

Petru a căzut, dar s-a căit și a plâns cu amar.

Azi noi putem să ne pocăim și Domnul ne primește, să ne plângem păcatul și să ne abatem de la rău, acesta este mesajul din joia Patimilor Domnului Isus.

Să studiem Scripturile ca să nu ne rătăcim Matei 22:29

 

La jumătatea Săptămânii Mari ai citit în Evanghelii despre patimile Mântuitorului Isus Cristos? Patimile le-a îndurat pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră, iar dacă nu ai avut timp să citești, este o mare problemă. Lasă orice alt lucru și ia Biblia, ca să știi ce s-a petrecut în această săptămână în viața Domnului Isus.

Domnul Isus Mântuitorul, în Săptămâna Mare, ne dă o informație care trebuie să ne-o însușim, ca să nu greșim drumul ce duce în cer. Scripturile trebuie cercetate pentru că vorbesc despre Domnul Isus. Scripturile trebuie cercetate ca să fim destoinici și să nu ne rătăcim de la credința în Domnul Isus. Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și este hrana pentru suflet.

Scripturile trebuie cercetate pentru că vorbesc despre Domnul Isus.

39. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5:39)

Domnul Isus este obiectul Vechiului Testament, despre El vorbește că trebuie să vină.

Domnul Isus este obiectul Noului Testament, despre El vorbește ca despre cel ce a venit și despre care au vorbit Legea, Moise, Psalmii și Proorocii.

Domnul Isus trebuie să fie Domn în viața și inima mea, cum spune Scriptura.

Domnul Isus este singura cale spre Dumnezeu, cum spune Scriptura.

5. „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
(Ioan 14:5-6)

 

Scripturile trebuie cercetate ca să fii destoinic și să nu te rătăcești.

16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16-17)

24. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? (Marcu 12:24)

Domnul Isus le-a spus celor ce-l ascultau că necunoașterea Scripturilor duce la rătăcirea de la credința adevărată în Domnul Isus.

29. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. (Matei 22:29)

Ca să nu ne rătăcim trebuie să studiem Scripturile și prin Scriptură să filtrăm învățăturile oamenilor.

11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.
(Faptele apostolilor 17:11)

 

Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și este hrană pentru suflet.

4. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’” (Matei 4:4)

Hrănindu-ne din Cuvântul lui Dumnezeu vom crește spre statura plinătății Domnului Cristos.

13. până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
14. ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire,
15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. (Efeseni 4:13-15)

 

Nu căuta să-l prinzi pe Isus cu vorba, ci caută să-L primești în inimă ca Domn

 

După intrarea Domnului Isus în Ierusalim, în Templu, unde a făcut o curățenie, seara a plecat în Betania și luni dimineața s-a întors din nou în Templu și învăța pe oameni.

- În săptămâna de la intrarea Domnului în Ierusalim și până în seara de joi, când Domnul Isus a fost arestat, s-a dat o luptă între lumină și întuneric și a câștigat întunericul.

52. Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor, care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege?
53. În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.” (Luca 22:52-53)

O cercetare pentru noi azi:

 1. Suntem influențați de lumina Cuvântului Sfânt?

105. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. (Psalmii 119:105)

2. Suntem influențați de întunericul care dovedește boala care stăpânește în trupul omenesc?

22. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23. dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! (Matei 6:22-23)

- Învățătura lui Isus nu a plăcut conducătorilor religioși de la Templu și căutau cu tot dinadinsul să-i găsească vină.

45. După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei
46. şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că ele Îl socoteau drept proroc.
(Matei 21:45-46)

- Firea păcătoasă duce mai departe adversitatea față de Domnul Isus.

15. Atunci, fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
(Matei 22:15)

-  Nu căuta să fii împotriva Domnului, să găsești motive să nu-i slujești, pentru că într-o zi vom sta înaintea Lui și vom vedea că Domnul a avut dreptate.

- Învățătura Domnului Isus este uimitor de înțeleaptă și Domnul nu poate cădea în cursa netrebniciei noastre trecătoare.

22. Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat. (Matei 22:22)

33. Noroadele care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui Isus. (Matei 22:33)

În Săptămâna Mare ne vom alipi noi de Domnul Isus să-l ascultăm și să ne bucurăm de marea Sa dragoste care ne-a arătat-o?

Domnul Isus a intrat în Ierusalim, în Templu și vrea și în inima ta

Sărbătorim an de an Intrarea Domnului Isus în Ierusalim, dar azi, direcția lui de mers este la „tine”. El este singurul Rege care vine la tine și te cheamă personal să vii la El. Este singurul Rege care are timp să te asculte și apoi nevoile le comunică Tatălui Său și Tatăl ne ascultă, datorită Lui. Atunci a intrat în Ierusalim și în Templu, iar azi, locația spre care se îndreaptă Domnul, este inima ta. În inima noastră sunt multe lucruri de dat afară, avem idolii noștri, mijlocitorii noștri pe care ni i-am făcut, dar care nu pot mijloci, avem interesele noastre, drumurile noastre, dar Domnul Isus este singura Cale care  duce la mântuire.

I.          În anul 33, anul Domnului, Regele Isus s-a îndreptat spre ținta finală, folosind ucenicii pentru a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu.

1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
2. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. În el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
3. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
4. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
5. „Spuneţi fiicei Sionului: ‘Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.’”
6. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.
7. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El a şezut deasupra.
8. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum.
9. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!” Matei 21:1-9

Isus Regele conduce întreaga acțiune din această zi.

Ucenicii Lui ascultă de El și toate lucrurile ies bine la festivitate.

Dacă vrei ca lucrurile tale să iasă bine la final, ascultă de Domnul.

 

II.          În anul 33, anul Domnului, Regele Isus a intrat în orașul Ierusalim și în Templu, azi în anul 2022, locația este inima a ta și a mea.

L-ai primit în inima ta?

6. Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, Coloseni 2:6.

Dacă l-ai primit, trebuie să-l sfințești ca Domn.

15. Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă,
16. având un cuget curat, pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. 1 Petru 3:15-16.

Dacă l-ai sfințit ca Domn, El domnește singur, nu mai poate domni și altcineva.

24. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Matei 6:24

La acest Domn venim cu bucuriile și necazurile noastre.

Acest Domn ne dă pacea de care avem nevoie.

 

III.          În anul 33, anul Domnului, Regele Isus a fost singurul care a fost ovaționat sau huiduit, azi în anul 2022, tu și eu decidem comportamentul față de El.

14. Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu şi El i-a vindecat.
15. Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
16. Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: ‘Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug’?” Matei 21:14-16

Acest Rege face vindecări, pentru oamenii bolnavi.

Acest Rege este urât și ofensat de oamenii religioși.

Acest Rege învață pe oameni adevărul lui Dumnezeu.

 Astăzi este valabil același adevăr și anume, că doar Domnul Isus trebuie să fie ovaționat și nimeni altcineva, nici Maria, mama Domnului, pentru că atunci doar pe Domnul Isus unii l-au iubit și alții L-au urât.

IV.          În annul 33, anul Domnului, Regele Isus a curățit Templul, Casa lui Dumnezeu, de lucrurile care deturnau întrebuințarea sa, azi în anul 2022 tu și eu trebuie să-l las să facă aceeași operație în viața personală.

12. Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei
13. şi le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.’ Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Matei 21:12-13

Doar Domnul Isus are această autoritate de la Dumnezeu.

Doar Domnul Isus poate face curățenie în inima noastră a tuturor.

Doar Domnul Isus știe cu precizie ce trebuie să dea afară.

Dar noi o să-I dăm voie să ne curățească, să ne elibereze din lanțurile robiei și a deșărtăciunii?

În toată ziua aceea când Domnul Isus, Regele Regilor a intrat în Ierusalim, a fost singurul subiect de discuție, laudă și cântare sau dispreț și ură. A fost singurul care a captat atenția tuturor oamenilor. Azi în anul 2022, să ne ajute Bunul Dumezeu să facem din Domnul Isus ținta cercetării și adorării noastre. Toți apropiații Domnului au căutat să facă parte din marea gloată a celor mântuiți. Azi toți sfinții fac parte din gloata mântuită și nu pot lua din atributele Domnului Isus.

20. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
21. a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.
Efeseni 3:20-21.