Mărturie,
experiență de lucrare și viziune
Cu
peste 30 de ani în urmă Dumnezeu m-a provocat să stau pentru prima dată în
spărtură în slujire, în Biserica
Baptistă Maranata din Suceava (acolo
am fost botezat de către fratele Daniel Boingeanu) - ca lider pentru un grup de
studiu, părtășie și misiune. A urmat implicarea ca lider de tineret, în aceeași
biserică, între 1993 și 1995, apoi plecarea la seminar, în 1995. Impactul grupului
mic m-a urmărit toată viața, până în prezent, devenind o paradigmă a vieții
mele și a familiei mele: peste tot pe unde ne-a călăuzit Dumnezeu am investit
în oameni, am dezvoltat grupuri mici de ucenicie și am format slujitori.
Încă
din cursul anului IV de studii am fost ales ca pastor al Bisericii Baptiste Maranata
din Suceava (ianuarie 1999), apoi angajat (august 1999) și ordinat (octombrie
1999). Tot în acea perioadă am început să îmi extind slujirea alături de Nucleul
Național BEE, Fundația Every Generation Ministry, Colegiul Biblic Natanael și
alte proiecte. Am continuat studiile academice în 2008-2010 absolvind Masterul
în Teologie la Universitatea din București, Facultatea de Teologie Baptistă,
iar din 2020 am intrat în programul de doctorat (PhD) al Școlii Doctorale de
Teologie și Studii Religioase din cadrul Universității din București,
Facultatea de Teologie Baptistă, studii în curs de finalizare.
În
anul 2001 ne-am mutat în Timișoara împreună cu toată familia și de atunci
suntem legați de slujirea din zona de vest a Timișoarei (pusta Banatului) - la
Cărpiniș, unde slujim și în prezent. Sunt căsătorit cu Liliana Marinela (fostă
Vrăjitor) din anul 1998, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu 3 copii, Naomi,
Andreea și Timotei. Naomi este căsătorită cu Andreas Negrei, iar recent Dumnezeu
ne-a binecuvântat și cu o nepoată.
Cu
sprijinul bisericii din Cărpiniș am susținut și lucrarea altor biserici sau
fundații religioase:
⁃ formarea
lucrării de tineret la Betania Timișoara (2001-2006)
⁃ păstorirea
bisericilor din Bobda, Beregsău, Jimbolia, Gottlob, etc.
⁃ rezolvarea
situațiilor de criză de la Jimbolia, Gottlob (2007-2010)
⁃ păstorirea
Bisericii Baptiste Române nr 1 din Viena din 2010 până în 2015, când am ordinat
și am susținut un nou păstor pe care l-am integrat în slujire din sânul
bisericii (anterior anului 2010 biserica suferise 2 rupturi/situații de criză în
2007 și 2009).
-
conducerea departamentului de parteneriate cu bisericile și dezvoltare de slujitori
în cadrul Fundației Missio Link International, alături de pastorul Eugen Groza,
apoi de pastorul Emil Toader – din 2002 până în prezent – organizarea de tabere
creștine, organizarea de instruiri intensive pentru slujitori, susținere
materială a grupurilor de studiu BEE, organizarea de evenimente evanghelistice,
organizarea de conferințe regionale sau naționale.
-
voluntariate: capelan baptist voluntar în cadrul Spitalului Județean Clinic de
Urgență Pius Brânzeu din Timișoara; colaborator la RVE Timișoara la matinal;
membru în Bordul de organizare al Seriei Autentic; etc.
Începând
cu anul 2011 m-am implicat în conducerea CBCB Timișoara, ca membru, apoi din
2015 până în 2023 ca secretar al comunitatii și reprezentant în CU al UBR.
Pe
parcursul implicării în Comunitate și Uniune am slujit în următoarele poziții:
1.
Secretar de zi al Consiliului Uniunii (la 13 ședințe din 17 în total).
2.
Secretar de zi al Conferințelor Naționale de la Caransebes (2018), Oradea
(2019) și Sibiu (2020).
3.
Membru in comisia pentru modificarea statutului în perioada 2016-1017.
4.
Secretar de zi la Congresul UBR pentru modificarea statutului organizat la Timișoara
în 2017.
5.
Secretar de zi la Congresul electiv al UBR organizat la Cluj în 2019.
6.
Secretar de zi al comisiei de la Cluj pe cazul Bistrita.
7.
Secretar de zi la Comisiile Naționale de Propuneri din 2019 și 2023.
8.
Coordonator al misiunii și transporturilor umanitare în Ucraina (împreună cu Moise
Vrajitor (Timiș), Ion Damian (Arad), Ionuț Dumitru (Hunedoara) și Fundația
Missio Link Internațional am organizat peste 32 de transporturi umanitare în
Ucraina de la începutul războiului, fiind implicat direct de 13 ori în Cernăuți,
Ismail, Ozerne, Odessa, Lymanka, etc. Alături de asta, prin Fundația Missio
Link Internațional susținem proiecte cu refugiații ucrainieni în Alba Iulia,
Tulcea, Ozerne și alte locuri.).
Scurtă
prezentare a viziunii pentru 2023-2027
Pentru
perioada 2023-2027 îmi doresc să mă implic mai mult în următoarele domenii, ca
o extensie a celor în care deja sunt implicat – evident, cu ajutorul Domnului
și în echipă cu cei pe care Dumnezeu îi va pune deoparte în noua conducere a
UBR.
Investiția
în slujitori:
⁃ în
toți anii de când slujesc am fost implicat în ucenicizare și grupe mici de
formare de slujitori – asta fac și în prezent și îmi doresc să extind acest
domeniu la nivelul întregii Uniuni Baptiste.
⁃ program
de dezvoltare pastorală continuă - organizarea de conferințe zonale sau chiar
naționale cu slujitorii – deja facem asta alături de cei de la Fundația Missio
Link Internațional și partenerii din Europa de Vest și SUA, dar se poate extinde
la nivelul UBR.
⁃ dezvoltarea
unei rețele de consiliere și mentorare la nivelul slujitori baptiști din
România – coagularea unui grup de pastori cu experiență în consiliere și mentorare
pentru a forma un grup de lucru la nivelul UBR.
-
formarea unui grup de lucru pentru a pune la punct un statut al slujitorilor
din Uniunea Baptistă din România – este nevoie de dezvoltarea unei proceduri unitare
la nivelul UBR în ce privește intrarea în slujire a slujitorilor noi, formarea
continuă a slujitorilor și soluționarea situațiilor de criză din viața
slujitorilor.
⁃ continuarea
implicării, respectiv extinderea implicării în soluționarea pe termen lung a
problemei legate de susținerea materială a slujitorilor din zonele defavorizate
sau din bisericile mici care nu au suficiente resurse pentru slujire.
Investiția
în relația cu bisericile
⁃ dezvoltarea
unei mentalități inside-out în slujirea bisericilor – ajutarea bisericilor să
descopere moduri mai eficiente de a ieși în afara zidurilor.
⁃ încurajarea
viziunii bisericilor de a se implica mai mult în slujirea pastorală și formarea
unei noii generații de tineri care să fie pregătiți și echipați pentru slujire.
⁃ extinderea
implicării în dezvoltarea parteneriatelor între biserici pe modelul pe care îl avem
la Missio Link International – model pe care îl au multe alte fundații/asociații
religioase care deja activează în acest domeniu.
-
crearea unui grup de lucru la nivelul UBR pentru interpretarea unitară a
Statutului în raport cu problemele bisericilor și, totodată, apărarea
intereselor bisericilor față de terți. Sunt biserici implicate în litigii cu
privire la proprietățile pe care le dețin, altele au o situație neclară
cadastral sau sunt în situația în care chiar și-au pierdut proprietățile pentru
că termenul de soluționare al problemelor s-a prescris – este nevoie de
implicarea UBR mai îndeaproape pentru a pune la punct chestiunile de
proprietate ale bisericilor.
-
reglementarea juridică a situației bisericilor mici (în colaborare cu
comunitățile teritoriale), mai ales pe problema autorizării și a înnoirii
autorizațiilor de funcționare.
Relația
cu celelalte instituții din UBR
⁃ susținerea
intereselor tuturor bisericilor și slujitorilor acestora în raport cu instituțiile
din UBR sau din afara UBR. Îmi doresc o reprezentare mai activă a UBR în relația
cu instituțiile statului, având în vedere presiunea pe care statul o manifestă
în mod continuu asupra valorilor și principiilor de bază ale Scripturii.
⁃ continuarea
și extinderea nivelului de implicare în comisiile sau departamentele UBR pentru
susținerea slujirii în bisericile din România sau din diaspora.
⁃ soluționarea
chestiunilor de natură legală / statutară pentru a sprijini relația dintre UBR
și bisericile baptiste din diaspora – crearea unui cadru comun de raportare mai
ales față de înființarea bisericilor în diaspora, ordinarea slujitorilor și oficierea
actelor de cult.
Nici
unul din lucrurile de mai sus nu stau în puterea unui singur om, poate nici măcar
a unui grup de oameni, dar sunt convins că Dumnezeu poate mișca inimi, poate
pune împreună resurse și poate aduce izbândă pentru ca Numele Lui să fie slăvit
iar lucrarea din UBR să fie revigorată. Mă pun la dispoziția Domnului și a
fraților cu chemarea mea de a fi păstor, ucenicizator, mentor, inițiator de
proiecte, etc. și îmi doresc ca Hristos să fie văzut în toate aceste planuri, iar
oamenii să îl slăvească pe Domnul pentru tot ce face în noi și prin noi.
Soli
Deo Gloria!