Gheorghe Colcer 1934 - 2012 din Sărmaș

 

       ,,Ne întâlnim în dimineața Învierii” de pastor GEORGE COLCER                                        

Tatăl meu a plecat la Domnul și Mântuitorul lui drag, pe care L-a slujit cu credincioșie timp de 60 de ani. Sunt deplin încredințat că într-o zi ne vom întâlni în glorie, însă durerea despărțirii și-a făcut loc în sufletul meu și al familie mele. Copiii sunt o binecuvântare de la Domnul, dar și părinții sunt o binecuvântare de la Domnul, astfel că, pentru o vreme suntem mai săraci cu o binecuvântare, aceea de a-l avea pe tata lângă noi. De mii de ani omul trece prin experiența morții, experiență pe care a dobândit-o prin neascultare, așa că trebuie să secerăm ceea ce am semănat. Cine s-ar fi gândit că un om care nu se impune prin statură, faimă și realizări vremelnice va face față cu demnitate unei vieți presărate din belșug cu greutăți și suferință și că va fi suficient de mare, cât spărtura în care l-a pus Domnul să înalțe un zid.

S-a născut în data de 2 noiembrie 1934, în localitatea Sărmaș județul Harghita, fiind cel de-al cincilea copil, împreună fiind doi frați și trei surori. Copilăria lui s-a sfârșit brusc la vârsta de 6 ani, când a fost dat să lucreze ca slugă la un cioban, nu pentru că nu aveau ce mânca, ci pentru că mentalitatea vremii o impunea. De la vârsta de 14 ani, pe timpul verii se ocupa cu păzitul oilor și al vitelor, iar iarna muncea la o fabrică de cherestea, ca muncitor necalificat.

O altă experiență a vieții care l-a maturizat înainte de vreme a fost la vârsta de 16 ani, când a rămas orfan de mamă. Fiind foarte atașat de ea, această tristă experiență l-a marcat profund. Când te uiți la acest parcurs al vieții, te întrebi ce s-ar mai putea întâmpla bun? Totuși, o rază de lumină cerească a coborât în viața lui la vârsta de 18 ani, când a decis să-L urmeze pe Cristos, astfel că în anul 1952 L-a mărturisit ca Domn și Mântuitor în apa botezului.

Desigur, parcă nu ar fi fost suficient zbuciumul copilăriei, dar cum pentru el suferința a fost un dat, în data de 27 iunie 1954 a fost încorporat în armată, însă, pentru că era credincios baptist, a fost dus la un detașament de muncă forțată. Această teroare a durat 2 ani și 9 luni, lăsând urme adânci în trupul lui firav, astfel plătind scump credința în Domnul Isus.

Boala contactată în această perioadă, din cauza condițiilor inumane și a relelor tratamente aplicate, i-a marcat tot restul vieții, supunându-l la o suferință de 53 de ani. Fiind un luptător din fire și cu o credință puternică în Dumnezeu, nu s-a lăsat îngenunchiat de vicisitudinile vieții, astfel că Domnul l-a binecuvântat cu o soție, Potopea Dina, cu care s-a căsătorit în data de 9 martie 1966, sprijinul acesteia fiind desăvârșit, un ajutor potrivit timp de 46 de ani. Domnul i-a binecuvântat cu 6 copii, dar una dintre fete a plecat în veșnicii la câteva luni după naștere.

După convertire, frații au văzut în ele un potențial pentru slujire și l-au îndrumat în această direcție, implicându-se cu toată energia în Biserica Creștină Baptistă din Sărmaș – Harghita. Pe lângă slujirea la amvon și în misiune, timp de 15 ani ca și casier al Bisericii, apoi în data de 22 de 22 august 1976 a fost ordinat ca diacon, slujind încă 20 de ani. Din comisia de ordinare a făcut parte și unul dintre marii pionieri ai credinței baptiste din România, Dunca Gavril (cel care a adus credința baptistă și la Toplița, Sărmaș, Voșlobeni, Bicaz, Borsec, Corbu) și pastorul Pintecan Vasile, care din cauza unei minți întunecate de diavolul a trecut atât de neașteptat și brutal la Domnul, în data de 29 aprilie 2012.

În toți acești ani, și nu au fost puțini, când Biserica nu avea pastor, fratele Colcer a suplinit lipsa acestuia cu demnitate și devotament, cu toate că era bolnav și avea un serviciu foarte greu. A știut întotdeauna că  nu este veșnic pe pământ, că acolo este pus pentru o vreme ca să slujească și că nu e ceva ce i-a căzut la împărțeală, astfel că a crescut și a îndrumat spiritual doi tineri pe care i-a pus în slujire ca prezbiteri, Gheorghe Dandu și Roșca Manole, aceștia ducând mai departe lucrarea Domnului.

În anul 1990 boala a recidivat, așa că fiecare zi era tot mai grea și mai apăsătoare. Cu toate acestea, nu l-am auzit spunând că nu0și dorește să mai slujească și că ar vrea să abandoneze lupta cu viața. Ultimii cinci ani din viață au fost grei ca plumbul, viața lui depinzând de un aparat de oxigen, care suplinea zi și noapte ceea ce singurul plămân rămas în organism nu mai reușea să facă.

A fost un model de credință, perseverență, mulțumire și devotament față de Domnul pentru mulți. Câteva mărturii sunt concludente în acest sens:

B. R. – medicul de familie – spunea: ,,În urmă cu 35 de ani, când am venit la Sărmaș ca medic, un pacient mi-a atras atenția, pentru că nu era ca ceilalți. Vorbea frumos, avea răbdare când aștepta la rând și am întrebat asistenta: Cine este acest domn? Pentru că este deosebit de ceilalți. Este pocăit – baptist. Atunci a înțeles de ce este așa și de unde are atâta putere să-și ducă suferința cu demnitate. În momentele grele din viața mea, întotdeauna mi-a dat sfaturi prețioase, care m-au ajutat să trec cu bine peste toate greutățile.” Tot medicul de familie ne spunea că, atunci când s-a născut ultimul copil, o fetiță, l-a întrebat cum o va crește și cum se va descurca cu boala pe care o are, iar el i-a răspuns că Dumnezeu care l-a ajutat să-i crească pe ceilalți patru îl va ajuta și de această dată. Ceea ce s-a și întâmplat.

Concluzia medicului a fost: ,,A avut o credință puternică și profundă în Dumnezeu, ceea ce l-a ajutat să ajungă la cei 77 de ani”.

Dr. E. B. – inginer geolog: ,,Îmi aduc aminte că atunci când am început să merg la  biserică, cineva mi-a spus: ,,Domnișoară, ce căutați acolo? Toți sut niște prefăcuți, numai Colcer e un sfânt.” Mulți oameni din lume l-au văzut ca pe un sfânt. Asta spune multe”, zicea sora.

Pastorul Belciu Busuioc: ,,A fost părintele meu spiritual de la care am învățat multe și am putut sluji foarte bine împreună cât am fost pastor în Sărmaș”.

Prezbiter Gh. Dandu: ,,Astăzi a căzut o căpetenie în Sărmaș. A fost un model de viață și de credință și ne va fi foarte greu să mergem mai departe. Însă Îl rugăm pe Domnul să ridice un alt om care să se pună la dispoziția lui Dumnezeu așa cum a făcut-o fratele Colcer”.

 

Surse:

Farul Creștin

Cocar Beniamin 1955 – 2017 din Lescovița

Fratele Beniamin Cocar s-a născut în ziua de 23 septembrie 1955 în localitatea Lescovița, județul Caraș-Severin. Părinții lui s-au numit Cornel și Ana de religie baptistă.

Studiază cele opt clase în localitate natală, apoi se înscrie la școala profesională  Uzina Mecanică din Timișoara pe care o absolvă în anul 1973. În anul 1979 obține diploma de bacalaureat frecventând cursurile Liceului la profilul Filologie - Istorie.

Din anul 1973 intră în câmpul muncii cum era regula în sistemul comunist și lucrează în orașul Sibiu având un salariu de 1163 de lei.

Este recrutat de centrul de recrutare Sibiu în anul 1974 și face stagiul militar pe post de șofer, rămânând la vatră cu gradul de soldat.

Fiind pătruns de Cuvântul Domnului și văzând modelul părinților săi, fratele Beniamin Cocar, se hotărăște să-L primească pe Domnul Isus în inima sa și se botează în anul 1976.

Fiind puternic atras de Cuvântul Domnului și ca să poată sluji pe deplin în lucrare, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1976 pe care îl absolvă în anul 1980. Tot în acest an este ales ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Mediaș, unde a slujit cu dăruire alături de socrul său, pastorul Ioan Ștef, până în anul 1986 când a emigrat în Statele Unite.

În ziua de 08 aprilie 1979 se căsătorește cu Daniela născută Ștef și Domnul le-a dat un fiu pe nume Remalian Magdiel.

A slujit în Biserica Baptistă Română Gwinnett, Atlanta. În America și-a continuat studiile teologice la Seminarul Teologic Baptist din Detroit, la Trinity Theological Seminary și Grace Theological Seminary.

A predat cursuri teologice la diverse instituții de învățământ teologice: Southern Baptist Theological Seminary, Trinity Theological Seminary, William Tyndale College și Luther Rice Seminary.

Între anii 1988-1991, 1993-1996 a fost secretar executiv al Asociației Baptiste Române din SUA și Canada, iar în perioada 1997-1999 a fost vicepreședinte al acestei asociații.

A mai slujit ca membru în Consiliul de conducere al Asociației ,,Relief for Romania” (1989-1990) și ca membru în Consiliul de conducere al Organizației ,,Christian Embassy of Romania” (1993-2001).

A publicat mai multe cărți: ,,Ce credem?” (1989), ,,Ce este omul?” (1990), ,,Pot să-mi planific viitorul?” (1991), ,,Suveranitatea lui Dumnezeu și libertatea umană” (1992), ,,351 întrebări din Biblie” (1992), ,,Apocalipsa” (1999). 

Întrebările lui Dumnezeu către neamul omenesc.

A fost invitat să vorbească în nenumărate tabere de tineret și la conferințe misionare în SUA, Canada, Suedia, Germania și Elveția.

După o activitate rodnică pe ogorul Evangheliei fratele Beniamin Cocar este chemat de Stăpânul său acasă în veșnicie la vârsta de doar 62 de ani.

Surse:

Arhive

Cocariu (Cocar) Cornel 1927 – 1978 din Leșcovița

 

Fratele Cornel Cocariu[1] (Cocar) s-a născut în ziua de 25 martie 1927 în satul Leşcoviţa jud. Caraş-Severin.

Mama fratelui Cocariu Cornel a fost prima persoană convertită la credinţa creştină baptistă din localitatea Leşcoviţa şi această femeie credincioasă a semănat în inima celui mai mic fiu al ei această credinţă plină de evlavie şi devotament pentru Domnul Isus Hristos la fel ca şi în inimile celorlalţi fii ai ei, Mircu şi Duşan, care la anii maturităţii lor  s-au decis nu numai să-L primească pe Hristos ca Domn şi Mântuitor, dar să-L şi slujească ca păstori în lucrarea Bisericilor Sale.

Fratele Cornel Cocariu s-a întors la Dumnezeu încă de tânăr, primind botezul  nou-testamental în anul 1945, când avea 18 ani.

După 7 ani, simţind chemarea din par­tea lui Dumnezeu pentru slujirea cu Evanghelia el n-a ezitat nicio clipă să răspundă : „Iată-mă, trimite-mă !“ Şi astfel pentru desăvârșirea cunoştinţelor sale biblice şi teologice a intrat în Seminarul Teologic Baptist din Bucu­reşti pe care l-a absolvit in anul 1956, fiind unul dintre seminariştii cei mai buni din seria sa.

În anul 1952 s-a căsătorit cu sora Ana Ciupici din satul Leşcoviţa şi Dumnezeu a binecuvântat căminul acesta cu doi băieţi cărora le-a pus numele Buni şi Beniamin, amândoi    urmându-i exemplara şi pilduitoarea sa viaţă, astfel că ei sunt astăzi elevi ai Seminarului nostru, unul în anul       IV şi celălalt în anul II.

În anul 1957 la cererea bisericilor baptiste din Leşcoviţa, Naidăş, Răeăjdia, Ciuchici şi Rusova din judeţul Caraş Severin a fost ordinat ca pastor.

Timp de 20 de ani a lucrat în aceste biserici propo­văduind Evanghelia lui Hristos la timp şi ne la timp, păs­torind pe credincioşii Domnului pe păşunile mănoase ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Fratele Cocariu Cornel a fost şi un mare iubitor al muzicii bisericeşti, el însuşi fiind dotat de Dumnezeu cu o voce de tenor, cu care L-a slăvit pe Domnul şi Mântuitorul său spre bucuria şi încântarea tuturor celor ce l-au ascultat cântând.

În anul 1976 s-a îmbolnăvit, dar a continuat să-L slu­jească pe Dumnezeu şi în suferinţele bolii cu vocea sa, pentru că Domnul l-a inspirat cu cântări de veselie chiar şi în noaptea suferinţelor sale.

După o suferinţă de 2 ani, în ziua de 9 ianuarie 1978 fratele păstor Cocariu Cornel a trecut în veşnicie, fiind chemat de Domnul în loc de odihnă şi fericire netrecă­toare.

În urma sa fratele Cocariu Cornel a lăsat biserici şi fraţi în Hristos, care l-au iubit mult, ca pe un adevărat slujitor al Domnului, şi care-i regretă plecarea prea tim­purie din mijlocul lor. A lăsat fraţi de corp, păstori ca şi el, care continuă lucrarea. A lăsat şi doi copii, care ca şi el, s-au decis pentru această sfântă lucrare. Şi a lăsat şi o soţie îndurerată, care continuă să lăcrimeze, dar care îşi găseşte mângâierea în făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu.

La serviciul divin de înmormântare condus de fraţii păstori Trif Ioan şi Găvăgină Irimia, care a avut loc în ziua de 11 ianuarie 1978, au participat mulţi credincioşi, care şi-au manifestat prin prezenţa lor preţuirea şi dra­gostea faţă de cel care i-a păstorit sufleteşte timp de peste 20 de ani.

Între cei care l-au condus pe ultimul său drum au fost şi fraţii păstori: Raţă Nicolae, Bîtea Ilie, Scînteie Gheorghe, Constantin Nicolae, Scobercea Ion, Vrancuţa Ianoş şi Cioancă Vasile, precum şi o delegaţie formată din fraţii seminarişti Nicola David, Belciu Busuioc şi Vrancuţa Gheorghe.

Corurile bisericilor din Moldova Nouă şi Anina, precum şi fanfara din Moldova Nouă au cântat imnuri religioase potrivite serviciului ţinut cu acea ocazie.

Rugăm pe bunul Dumnezeu ca să mîngîie familia iar celor doi seminarişti le dorim a fi buni păstori în via Domnului.

Surse:

Ioan Trif

Îndrumătorul Creștin Baptist

---

[1] În necrologul din Îndrumătorul Creștin Baptist este scris Cocariu, dumnealui este tatăl lui Buni și Beniamin Cocar. De aceea am lăsat numele Cocariu și nu l-am schimbat în Cocar după numele fiilor.

Duhul Sfânt vorbește lămurit

 

1. Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
2. abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
3. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
4. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri;
5. pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
6. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum.
7. Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.
8. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. (1 Timotei 4:1-8)

 

Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său și cu cât citim și-l studiem mai mult, vedem tot mai deslușit, mai lămurit, lucurile ce dau mântuire și care nu sunt de niciun folos. Cei care predică din Biblie indiferent din ce denominațiune ar face parte, sunt obligați să predice lămurit Cuvântul ca Dumnezeu să nu le pună eticheta de „învățători mincinoși”. Predicatorii care nu predică adevărul lui Dumnezeu sunt folosiți de diavol pentru lepădarea de credință a oamenilor, care îi ascultă pentru că aceștia creează confuzie; și atunci oamenii nu mai știu ce să creadă și omul se lamentează. Soluția lui Dumnezeu este una singură, pune mâna pe Biblie și citește sincer, iar Duhul Sfânt te va ajuta ca să înțelegi deslușit Calea Mântuirii.

I.          Predicatorii, preoții și orice credincios este obligat să predice deslușit, ce este învățat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ca să aibă o învățătură sănătoasă. V. 1 și 6.

1.    Lepădarea de credință vine pe filiera acelor propovăduitori care nu predică clar Evanghelia mântuitoare a Domnului Isus Cristos.

2.    Noi, firea umană, avem impresia că ceea ce spune Dumnezeu nu este chiar așa și îndemnați de viclenia diavolului răstălmăcim adevărul lui Dumnezeu.

3.    Să nu lăsăm înșelăciunea să ne manipuleze, ci să ascultăm de Duhul care ne lămurește Cuvântul Domnului în adevărul Lui absolut.

Eva, mama tuturor oamenilor, așa a fost amăgită de diavol și consecințele le vedem cu toții azi. Marea durere este, că din cauza noastră și a cochetării noastre cu cel rău vin necazuri și noi dăm vina pe Dumnezeu. Absolut diabolic.

II.          Și ne spune că orice abatere de la Cuvântul Sfânt este înșelăciune și o învățătură drăcească. V. 2 și 3.

1.    Oprirea căsătoriei și înființarea mănăstirilor de către Vasile cel Mare în jurul anului 350 este o învățătură greșită.

2.    Posturile înființate cu mâncăruri de dulce și de post este o altă înșelăciune, spune Pavel lui Timotei.

3.    Dureros este că mai marii noștri care au ajuns să înțeleagă Cuvântul, atrag atenția ca să nu ne băgăm în viața Cultelor pentru că fiecare cu credința lui.

Avraam cât a crezut de mult și nu i-a fost bună credința, atunci când Dumnezeu i-a promis un fiu, dar el și soția lui au crezut greșit și de aceea s-a născut Ismail. A venit Isaac și  credea că îl va omorî pe Isaac și Dumnezeu îl va învia, dar a fost o credință greșită. 19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.  (Evrei 11:19)

Credința lui Moise nu a fost bună, atunci când a gândit, că prin faptul că a omorât un egiptean Evreii vor înțelege că a venit vremea ca să iasă din Egipt, dar nu a fost așa. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea, dar n-au priceput. (Faptele apostolilor 7:25)

Credințele oamenilor sunt foarte greșite, dar se pot corecta după tiparul lui Dumnezeu, adică să ne asimilăm Credința dată de Dumnezeu?  3. Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. (Iuda 1:3) Această credință este cea care ne este garanția mântuirii. Celelalte sunt înșelătorie și vor sfârși dureros în mare chinuri, în Locuința Morților.

III.          Și acel predicator care predică lămurit Evanghelia este un bun slujitor al lui Cristos. V. 6.

1.    Predică lămurit după cum Duhul vorbește și nu te teme că vei zdruncina credința cuiva, dar cu dragoste.

2.    Predică adevărul lui Dumnezeu chiar dacă lovește într-o țintă.

3.    Predică ca să fii fără vină înaintea Domnului și cine aude să înțeleagă, iar mai apoi este datoria lui să decidă.

Prea multă sfială în popor,  - să nu supărăm pe cineva, dar așa este de supărat Dumnezeu și degeaba Duhul vorbește deslușit, că eu sunt un zid ca oamenii care mă ascultă să nu înțelegă, iar dacă nu înțeleg se rătăcesc.

IV.            Și dacă vrei să fii mântuit ia Cuvântul Domnului care vorbește deslușit și citește-l cum a făcut famenul etiopian și Duhul Sfânt va avea grijă să înțelegi pe deplin calea ce duce la mântuire.

1.    Noi, oamenii, vrem să înțelegem după interesul și plăcerea noastră, dar Pavel spune că evlavia are făgăduința veșniciei. V. 8.

2.    Dacă noi vrem să înțelegem cum ne place, Dumnezeu ne dă ceea ce ne place, dar această plăcere va duce la moarte așa cum s-a întâmplat în cazul lui Ahab. 1 Regi, capitolul 22

3.    Găsește-ți plăcerea în Cuvântul Domnului și fă diferența între ce este Cuvânt și ce este basm băbesc și alege Cuvântul! V. 7.

4.    Acum ai șansa să fi mântuit, nu în clipa viitoare, care poate să nu mai fie niciodată. Ia în serios îndemnul lui Pavel și nu vei pierde!

Acest îndemn al apostolului Pavel către Timotei este îndreptat în mod expres, către mine și tine, cititorul meu drag. Acesta este adevărul lui Dumnezeu și ca să fiu mântuit trebuie să mi-l însușesc așa cum este scris. Eu te voi învăța poate cum nu-ți place, altul te va învăța ceea ce îți place să auzi, dar nu ne lua pe nici unul în considerare, doar Biblia spune ceea ce contează și ce este Adevăr. Nu fi nepăsător, pentru că în mâna fiecărui om stă decizia aducătoare de tristețe, durere, chin sau din contra, bucuria și fericirea veșnică.

Avram Barbu 1874 – 1926 din Pecica de Petru Popovici

 

Alături de marii misionari, care au fost lumini ce strălucesc peste veacuri, îl consider şi pe fratele Avram Barbu.

El n-a fost bărbat ilustru, ci simplu, fără pregătire specială, dar a fost misionar în adevăratul sens al cuvântului, om aprins de Duhul Sfânt pentru mântuirea păcătoșilor. Căci, în timp ce azi, pentru unii slujba de misionar e doar o profesie, la Barbu a fost o vocație.

Pe de altă parte, caut să descriu lucrarea lui cu gândul că poate fi un imbold pentru mulți frați, chiar simpli meseriaşi, care ar putea folosi metoda lui Avram Barbu, spre a duce Evanghelia la alţi români, în alte localităţi.

E o metodă simplă, dar cu adevărat binecuvântată. Materialul ce îl am la îndemână despre Avram Barbu e din partea lui Radu Taşcă şi din Istoria Baptiştilor din România. Apostolul Pavel a scris fraţilor din Corint: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari" (1 Corinteni 1:27). Acest lucru se poate observa şi în viaţa lui Avram Barbu, un tânăr simplu, fiu de ţărani, nearătos la înfăţişare, căci era mic şi ghebos, dar ales de Dumnezeu să fie printre primii misionari ai credinţei baptiste din România, care să ducă vestea Evangheliei peste notare.

El s-a născut la 17 noiembrie 1874, în comuna Pecica, judeţul Arad. Fiindcă era ghebos şi slab dezvoltat, părinţii l-au dat să înveţe meseria de croitor. La vârsta de 25 de ani, Avram a auzit predicarea Evangheliei prin Gheorghe Clepea din Macea şi Mitru Halga din Covăsânţi, care veniseră în misiune la biserica baptistă din Pecica. Atunci s-a pocăit. Imediat după pocăinţă, Avram a început să studieze bine Biblia şi să spună altora ce a citit el în Evanghelie. În anul 1900, a fost botezat în apele Mureşului.

Avram era o fire veselă, avea mult umor, era îndrăzneţ şi foarte prietenos. Datorită studiului, el a ajuns să cunoască bine Biblia. De îndată ce intra în vorbă cu un client în atelierul lui de croitorie sau pe stradă, el începea cu Scriptura. Ajunsese cunoscut de toţi în privinţa aceasta. Fiind croitor iscusit, ajunsese să aibă o bună clientelă. Astfel, în atelierul lui mereu avea oameni cărora să le vorbească. Fire îndrăzneaţă, nu se sfia să intre în discuţie şi cu cei ce aveau o pregătire şcolară şi chiar cu preoţi. Toţi ştiau că e plin de râvnă pentru

Dumnezeu. Pentru cei ce căutau să râdă de el, avea un umor usturător, încât oamenii râdeau de ei înşişi, nu de Avram, şi nu mai făceau lucrul acesta a doua oară.

Un caz tipic ne face să înţelegem mintea lui ageră, gata de tragere la ţintă în orice moment. Într-o zi, Avram a mers în centru, la prăvălii pentru cumpărături. Pecica era un semi-orăşel bogat. Doi preoţi ortodocşi şi unul catolic s-au întâlnit şi stăteau de vorbă în stradă. Văzându-l pe Avram că vine înspre ei, s-au vorbit să facă o glumă cu el, să-l salute când se apropie, şi unul să-i zică „Bună ziua, părinte Avrame", al doilea să zică „Bună ziua, părinte Isaac", iar al treilea să-i zică „Bună ziua, părinte Iacob". Zis şi făcut. Dar după ce l-au salutat aşa, el s-a oprit, fiindcă era mic de statură, s-a uitat în sus la ei şi le-a răspuns: „Eu nu sunt nici părintele Avram, nici Isaac şi nici Iacob, ci sunt Saul, fiul lui Chiş şi m-a trimis tata să caut trei măgari şi-mi pare bine că i-am găsit". Avram făcea aluzie la textul din 1 Samuel 9:3-5. El, de când se pocăise, nu le mai spunea „părinte", ci „domnule preot", de aceea, ei au căutat să râdă de el. Acum îşi ziseră:

„Asta fu bună, ne făcu Avram măgari pe toţi trei". Altădată n-au mai încercat să râdă de el, căci ştiau că are săgeţi usturătoare.

Duminica, nu mergea întotdeauna la biserică la Pecica, ci îşi lua Biblia în traistă şi mergea în alte sate să vorbească oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu. Unde întâlnea oameni adunaţi să stea de vorbă, el se oprea, intra în discuţie şi la părerile lor, avea mereu câte un citat din Biblie. Apoi alte şi alte texte. Mereu îi punea pe ei să citească. El zicea: „Uite ce spune Dumnezeu, uite ce spune Domnul Isus". Odată a mers în misiune la Bodrog, o comună de la Pecica peste Mureş, în partea Banatului. La un colţ de stradă, era un grup mai mare de oameni ce stăteau de vorbă. Avram i-a salutat şi a intrat în discuţie. Cei mai mulţi îl cunoşteau că e croitorul din Pecica. Fiindcă unii fumau, alţii înjurau, Avram imediat le-a spus că: „Dumnezeu porunceşte ca toţi oamenii să se pocăiască". Unul din ei i-a zis: „Maistore, am să las şi luleaua şi pe baba, ca să mă pocăiesc".

- „Nu lăsa pe baba, interveni Avram, ci numai luleaua”. Cum în grup era şi arhimandritul mânăstirii Bodrog, Avram îl privi în ochi şi îi zise: „Să ştii că şi dumneata, dacă nu te pocăieşti, mergi în iad". Această îndrăzneală i-a fost de mult folos în lucrarea de mai târziu.

Într-o altă duminică, s-a dus la Felnac. Cineva l-a pârât primarului. Acesta imediat trimise după el să vină la primărie. Primarul era un om înalt, solid, iar când sosi Avram, părea un copil pe lângă el. Primarul îl certă că a venit cu Biblia în comuna lui, apoi îi strigă aspru: „Să nu te mai prind că vii aici, că o să-ţi dau o bătaie de o săţi sară lipiul din spate”. (Lipiul e o pâinişoară mai mică ce se face la ţară.) Avram îl ascultă liniştit, iar când primarul încetă, îi zise: „Ei, şi ce cinste crezi că o să ai, dacă vei bate un gârbov ca mine?!"

În biserica din Pecica, în cadrul şcolii duminicale, Avram se ocupa cu copiii. Era sfătos şi învăţăturile le presăra cu umor, aşa că lecţia era atractivă şi copiii îl ascultau cu drag. După 1905, când în Ungaria s-a dat recunoaştere deplină baptiştilor, lecţiile de religie la şcoala primară din Pecica pentru copiii baptişti erau predate de Avram Barbu. Nu avea alt manual decât Biblia, pe care căuta s-o sădească în inima copiilor.

În primăvara anului 1914, Avram a simţit chemarea să meargă misionar în Bulgaria, în locurile pe unde cu câţiva ani înainte a vestit Evanghelia Radu Taşcă. De la el, Avram ştia de nevoia spirituală a celor vreo 250.000 de români din Bulgaria. Astfel, el şi-a luat acul şi un mic bagaj, s-a încredinţat Domnului şi a plecat la drum.

Era în vârstă de 40 de ani. De la Arad a luat trenul spre Orşova, iar de acolo, vaporul pe Dunăre până la Samovit. Acolo a debarcat şi a luat trenul la Martoviţa, unde a ajuns în Vinerea Paştelor. Sosirea lui a fost un prilej de bucurie pentru cei câţiva fraţi de acolo.

Îndată şi-a înjghebat un mic atelier de croitorie, ca să-şi poată câştiga pâinea cea de toate zilele, căci please fără să fie trimis de oameni şi fără să aibă vreun suport financiar de la vreo biserică. Fiindcă nu era căsătorit şi crescuse în sărăcie, el a fost gata să lucreze mai ieftin ca alţi croitori şi făcea haine frumoase. Astfel că foarte curând şi-a făcut o bună clientelă. Pe toţi cei ce veneau în atelierul lui, Avram, având Biblia deschisă îi punea să citească. Apoi le vorbea despre păcat, pocăinţă, mântuire şi viaţa veşnică. Oamenii au observat că Avram lucrează cinstit, că e om de cuvânt. Aşa că i s-a dus vestea prin satele cu români. Mulţi din alte locuri îi aduceau de lucru. El era prietenos cu toţi, încât clienţii zăboveau cu drag în atelierul lui, iar el le vestea Evanghelia.

Curând a avut o seamă de convertiţi. Ştim că în anul următor, în 1915, Spas Reitsheff, păstorul bisericii baptiste bulgare din Rusciuc a botezat 21 de români din Martoviţa. Ei erau roada lucrării lui Barbu, iar Barbu era omul folosit de Duhul Sfânt pentru aceasta. Duminica, uneori, îşi punea Biblia în traistă şi pleca prin satele vecine. De acum avea peste tot cunoştinţe şi mergea pe la casele lor să le dea Evanghelia să mai citească, apoi le explica însemnătatea celor citite. Cu vremea, fiind ghebos, el a ajuns să fie cunoscut de toţi românii din împrejurimi.

Într-o duminică, a mers într-o comună. Când a ajuns acolo, la biserica ortodoxă încă nu se terminase slujba. Cum uşa era puţin deschisă, Avram a intrat şi s-a oprit lângă uşă. Voia şi el să asculte predica. Preotul l-a zărit şi a zis: „Fraţi români, ţineţi laolaltă că avem lupi între noi". Oamenii s-au uitat unii la alţii, dar n-au ştiut despre ce lupi e vorba. Când s-a terminat slujba şi preotul a ieşit afară, a dat mâna cu Avram, zicându-i: „Bine ai venit, frate Avrame". Avram, care era totdeauna gata să dea un răspuns potrivit cu situaţia, l-a privit în faţă şi i-a zis: „De ce eşti făţarnic? Mai înainte m-ai făcut lup şi acum îmi zici frate?" Cum oamenii erau grup în jurul lor, acum au înţeles că Avram a fost numit lup, dar ei ştiau că el e meseriaş cinstit, că e om al lui Dumnezeu, care totdeauna le vorbeşte din Cartea Sfântă.

În anul al doilea, Avram şi-a concentrat munca de vestire a Evangheliei în comuna Gulanţ, unde toţi erau români. Şi aici a avut o seamă de convertiţi şi a format o biserică baptistă. Lucrarea lui Avram a ajuns cunoscută până la Alianţa Mondială Baptistă. Dr. Rushbrooke, secretarul Alianţei, în lucrarea sa istorică „Baptiştii în Europa", îl arată pe Barbu ca fiind păstorul acestor două biserici baptiste române din Bulgaria în plină înflorire. Lucrarea de pionierat a lui Barbu printre românii din Bulgaria nu a fost uşoară. Dar el a făcut-o cu multă râvnă şi Dumnezeu a binecuvântat sămânţa Cuvântului sfânt. În mai multe sate au fost români care, prin lumina Evangheliei, şi-au dat seama de păcătoşenia lor, au părăsit plăcerile, beţiile, înjurăturile şi s-au întors la

Dumnezeu. Ei au format biserici baptiste româneşti pe pământul Bulgariei. Avram alerga în toate părţile să ajute pe noii convertiţi să cunoască şi să trăiască în voia lui Dumnezeu.

 

În Bulgaria, Avram s-a căsătorit cu o soră credincioasă şi au avut doi copii cărora le-au pus nume biblice: pe unul l-au numit Isaac, iar pe celălalt Iacob. Deci, avea în familie numele celor trei mari patriarhi.

Odată, Avram, obosit de atâtea călătorii pe jos, s-a gândit că i-ar fi mult mai uşor dacă ar avea un măgăruş. Astfel, şi-a adunat bănuţi, a mers la Plevna şi şi-a cumpărat unul. Bucuros l-a încălecat şi a plecat spre casă. Se gândea că a         făcut o bună afacere. Măgăruşul l-a ascultat bine până la ieşirea din Plevna. Când a ajuns însă în dreptul redutelor, măgăruşul s-a oprit şi n-a mai vrut să facă un pas. Avram i-a vorbit frumos, a strigat la el, dar nu a vrut. Atunci Avram i-a tras o lovitură cu nuieluşa, iar măgăruşul agitat i-a tras o trântitură zdravănă lui Avram, încât n-a mai îndrăznit să se urce pe el. Ce să facă acum? L-a luat de frâu, l-a dus înapoi în târg, l-a vândut şi a venit acasă apostoleşte, căci era mai sigur.

Lucrarea lui Dumnezeu era sufletul lui Avram. Pentru ea jertfea bănuţii săi şi se jertfea pe sine, numai ca alţii să poată cunoaşte mântuirea mare a lui Dumnezeu şi să o primească. Cu câtă bucurie vizita Avram toate aceste

biserici româneşti nou formate! Şi fraţii cântau laudele Domnului cu toată veselia sufletului lor. Oameni, care altădată Îl înjurau pe Dumnezeu, acum Îl slăveau. Se bucurau că au fost scoşi din groapa pieirii, au fost spălaţi de păcatele lor şi au devenit copii ai Domnului. Atmosfera caldă de dragoste îl făcea pe Avram să se simtă bine şi să facă lucrarea cu mai mult devotament.

În anul 1920, fraţii români din Bulgaria au avut o mare întrunire la Guleanţ. Fratele Radu Taşcă a fost trimis ca delegat din partea baptiştilor din România la acea întrunire. A fost atâta bucurie când el a apărut în mijlocul lor.

El le-a transmis salutul cald de dragoste al fraţilor din România şi le-a vestit Cuvântul Sfânt al Evangheliei. Au trăit câteva zile neuitate.

În anul 1924, Avram s-a reîntors în România să-şi vadă fratele ce trăia la Pecica. El a împărtăşit bisericii bucuriile ce le au acolo, felul cum Dumnezeu lucrează şi cum Evanghelia aduce roade între acei români din sudul Dunării. Vizita a fost scurtă, dar binecuvântată şi pentru el şi pentru biserică.

Reîntors în Bulgaria, Avram Barbu şi-a continuat lucrarea. Într-o primăvară, împreună cu câţiva fraţi au plecat în alt sat. Ca să ajungă acolo, trebuiau să treacă printr-o apă, care nu era prea adâncă. S-au descălţat, şi-au ridicat pantalonii, dar lui Avram, unul i-a zis să nu se mai descalţe, căci fiind uşor, îl trece el în spate. Fratele sa încrezut în el, a urcat în spate, dar când au ajuns la mijlocul apei, l-a scăpat, şi Avram s-a udat de-a binelea. Timpul fiind rece, apa aproape îngheţată, iar până la acea comună o bună bucată de drum, Avram având hainele ude, s-a îmbolnăvit rău şi scăparea a fost doar prin plecarea în veşnicie. Fratele Taşcă a spus că Avram Barbu a trecut în veşnicie în anul 1929. Prin plecarea lui la Domnul, fraţii români din Bulgaria au suferit o mare pierdere.

De la plecarea lui Avram Barbu sunt mai bine de 60 de ani, timp în care românii din Bulgaria au fost daţi uitării. Deşi avem azi în România o Uniune bine organizată, Seminar, buni păstori, nimeni nu se gândeşte să meargă la acei români, măcar în vizită, să le vestească Evanghelia în dulcele grai românesc. Fără prea multă cheltuială, în loc să meargă în vizită în Cehoslovacia, în Polonia, Austria sau altă ţară, ar putea trece Dunărea şi acolo ar putea fi de mai mult folos. Ei sunt fraţii noştri de sânge şi neam, dar sunt daţi uitării. Dacă nu se face o lucrare oficială de sus în jos, ar putea să se facă una neoficială, de jos. Oare nu mai sunt croitori, frizeri sau alţi meseriaşi, care să răspundă chemării Domnului spre a desţeleni ogoare noi pe acele meleaguri? Oare tu nu ai

putea să jertfeşti zece sau douăzeci de zile pentru ei? Oare păstorii bisericilor mari nu ar putea vorbi cu trei sau patru fraţi din biserica lor, care în etape să viziteze pe aceşti fraţi şi pe alţii din Banatul iugoslav sau din Macedonia? Ar trebui făcută lucrarea aceasta chiar şi numai din punct de vedere al românismului, să ajute la păstrarea limbii române, dar mai ales având în vedere sufletele lor.

O, Doamne, trezeşte Tu dorinţa de a ajuta pe fraţii noştri să cunoască mântuirea, ca să nu ajungă în iad, ci în

fericirea eternă!

Misiunea lui Avram Barbu a fost unică şi ca metodă. Fără oficialităţi, fără cheltuiala altora, robul Domnului a mers pe câmpul de misiune în deplină atârnare de El. Câţi nu ar putea folosi aceeaşi metodă spre a merge în atâtea sate sau oraşe ale ţării, spre a vesti prin grai şi prin trai Evanghelia? Domnul să pună pe inima multora răspunderea de sufletele pierdute, spre a face ceva până nu e prea târziu. Prea mult timp ne-am interesat numai de noi. Ajunge! Atâţia pier pe veci! Se poate ca noi să ne desfătăm între patru pereţi? În jur sunt nevoi mari.

Chiar fără alţii, doar cu ajutor de Sus, tu poţi face o lucrare binecuvântată. Şi asta fără să trebuiască să mergi peste mări şi ţări, fără să fie necesar să înveţi altă limbă şi fără să înduri greutăţile şi persecuţiile pe care le-au îndurat atâţia alţi misionari.

Doamne, aprinde cu jarul dragostei sfinte pe mulţi, ca să devină lumini peste veacuri! Amin!

Sursa:

Lumini peste veacuri – Volumul II – 1988 Sacramento, paginile 268 – 275.

Costea Petru 1932-2020 din Bonțești

 

S-a născut în familia lui Ioan şi a Brânduşei Costea, pe 13 septembrie 1932, în localitatea arădeană Bonţeşti, unde și-a petrecut copilăria și absolvit şcoala elementară, iar, după mutarea la Arad, a urmat cursurile şcolii profesionale – profilul croitorie -, ucenicind la unul dintre fraţii tatălui său. A frecventat serviciile divine de închinare la Biserica Baptistă Pârneava din Arad unde L-a cunoscut pe Domnul, s-a convertit şi a fost botezat de fratele păstor Pitt Popovici, în anul 1950.

A fost trimis la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti de Biserica Baptistă Pârneava Arad, în anul 1951, unde a urmat trei ani de studiu, pe cel de-al patrulea absolvindu-l în anii 1956-1957.

A început slujirea făcând practica la Biserica Baptistă Rădeşti, după anul trei de studii. În 1954 a fost angajat în Comunitatea Baptistă Cluj la bisericile din Turda, Câmpia Turzii, Viişoara, Soporul de Câmpie, Tureni şi Călăraşi-Turda. Aici a fost ordinat în luna noiembrie.

În același an s-a căsătorit cu Floare Cios din Tăuț iar în luna aprilie a anului următor, Domnul le dăruiește primul copil, un băiat, pe Ioan. Tot în anul 1955, s-a mutat cu slujirea în Comunitatea Baptistă Oradea, la Biserica din Cociuba Mare. Aici, în luna decembrie 1956, s-a născut al doilea băiat, Petru. Fiind o biserică mică și care nu putea susţine financiar un păstor, în  1958, fratele Petru Costea a fost transferat în Gurbediu, pentru a sluji bisericile cercului pastoral Gurberdiu, Căuaşd, Husasău de Tinca, Fonău, Sititelec şi Miersig.

În anul 1962 s-a născut al treilea copil, Benoni-Beniamin, cu un foarte mare preţ, de data aceasta, plecarea în veşnicie a soţiei Florica. Deşi cunoştea riscul, ea și l-a asumat, ducând sarcina până la capăt plătind astfel cu viaţa această naştere.

Pe 10 august 1963, s-a recăsătorit cu Felicia Uşvat care lucra la Casa Copilului din Arad unde fusese încredinţat pentru o vreme Beniamin. Pe 31 mai 1964, s-a născut prima lor fiică, Ronela, şi, pe 29 februarie 1972, a doua fiică, Simona.

Oficierea unui botez noutestamentar fără încuviințarea autorităţilor a cauzat transferarea în cercul pastoral al bisericilor din Tăuț, Călacea, Ucuriş, Girişul Negru. În anul 1986, tot din pricina unor probleme cu autorităţile locale, a fost transferat la Comunitatea Baptistă Arad, în cercul bisericilor Pecica, Șemlac, Şeitin, Nădlac, unde a slujit până la pensionare, în anul 1992.

A continuat slujirea și după pensionare, în Comunitatea Baptistă Arad, ca funcţionar la sediul acesteia, și, fiind membru în Biserica Baptistă „Emanuel” din Arad, a slujit consistent atât Biserica Emanuel, cât şi bisericile - misiune ale acesteia. A slujit și în multe alte biserici, oriunde era nevoie.

Slujirea lui s-a încheiat după ce neputinţa s-a instalat încet, încet, începând cu anul 2012. Deşi se mişca foarte greu şi vorbea stins, a continuat să slujească, încheindu-şi lucrarea în Biserica Baptistă Fiscut. În cele din urmă, după o suferinţă apăsătoare de aproximativ doi ani, pe 11 februarie, anul acesta, a ajuns acasă, la Stapânul pe care L-a slujit cu drag toată viaţa şi unde şi-a dorit mult să fie mutat (Iov 19:25-27). 

După aproape 90 de ani de viață, dar și după doi ani de suferință, pe 11 februarie, pastorul Petru Costea a trecut din existența de aici spre viața de dincolo. A lăsat în urmă familiile frumoase ale celor cinci copii și numeroase biserici din comunitățile baptiste Cluj și Arad pe care le-a slujit de-a lungul a mai bine de 50 de ani, începând din 1954.

Surse:

Beniamin Costea

Creștinul Azi

Vasile Pintican - o viață de păstor - 1935 – 2012 din Milaș

 

Vasile, fiul lui Nicolae şi al Leontinei din satul Milaș, județul Bistrița Năsăud, s-a născut la 6 ianuarie 1935, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai familiei.

 

După ce a urmat cursurile şcolilor din Teaca şi Târgu Mureş, a absolvit şcoala de maiştri la Bicaz. S-a întors la Domnul pe când avea 19 ani, maistru electrician fiind la Barajul de la Bicaz, când a înţeles valoarea călăuzirii Duhului lui Isus Cristos, în contrast cu propaganda făcută de activiștii de tineret a lui Stalin de a se lăsa inspiraţi în activitatea lor de duhul lui Marx. Crescut fiind într-o familie creștină, Vasile a ales atunci să își încredințeze viața în mâna Mântuitorului, despre care învățase de mic copil. A fost o decizie definitivă și radicală, confirmată în 1955 de înscrierea la Seminarul Teologic Baptist din București. Și-a mărturisit credința în apa botezului la Brașov, pe atunci orașul Stalin, în biserica baptistă pe care o frecventa după plecarea de la Bicaz.

 

Victoria, fata frumoasă și credincioasă pe care a întâlnit-o în orașul de la poalele Tampei, s-a născut la data de 17 ianuarie 1935 în Potcoava, Jud. Olt. Încă din adolescenţă a fost atrasă de calea Domnului. Acest lucru a adus persecuție asupra ei, Victoria fiind nevoită la 17 ani să plece de acasă. A fost găzduită de familia fratelui Nichifor şi, în această perioadă, s-a botezat în Biserica Mihai Bravul Bucureşti.Visul ei de tânără creştină era acela de a deveni misionară. Pentru un an de zile a urmat cursurile Seminarului Teologic, în grupa pentru surori, la Bucureşti. Apoi s-a mutat şi ea la Braşov.

 

Mai târziu, în 1993, a absolvit cursurile Institutului Teologic Baptist din București pentru învățători de școală biblică pentru copii, iar în anii care au urmat a slujit cu dedicare copiii, oriunde a avut ocazia.

 

Cei doi tineri, atât de frumoşi, s-au căsătorit pe 17 iunie 1957. De atunci, umblarea lor împreună cu Domnul a constituit, pentru cei ce i-au cunoscut, o pildă a dedicării în predicarea Evangheliei şi a inspirat generaţii la rând, peste tot pe unde au slujit.

 

După ce Vasile a absolvit seminarul, tânăra familie a locuit în Bucerdea, la familia Nagy, unde a păstorit biserica locală, alături de cea din Cergăul Mic. Stabilindu-se apoi în Bahnea, au primit în păstorire bisericile din Sighişoara, Bahnea, Suplac, Bobohalma şi Târnăveni, din județul Mureş.

Aici au avut parte şi de prima lor mare încercare: Daniel Ovidiu, primul lor fiu, a murit după câteva luni de viaţă din pricina unei tratament medical necorespunzător. Mângâierea le-a venit mai târziu prin nașterea celor trei fiice: Daniela, Ligia și Ronela.

Pentru o scurtă perioadă fr. Vasile Pintican a locuit cu familia în localitatea Târnava, suburbie a orașului Mediaș; de acolo a a suplinit și păstorirea bisericii baptiste din Mediaș, până în 1966, când s-au mutat la Sighișoara, unde a slujit timp de 30 de ani.

 

În această perioadă, biserica a fost consolidată din punct de vedere al unităţii frăţeşti, a crescut spiritual şi numeric. În vremurile vitrege ale comunismului, fr.Vasile a luptat pentru construirea unui locaş de cult mai adecvat adunării creştine, locaș folosit și în momentul de faţă.

 

Din 1989 a început să păstorească bisericile din cercul Hăpria, Mihalţ, Teiuş, Ohaba, Tău, Colibi, Săcăşel şi a sprijinit cu multă dăruire bisericile din Sărmaş, Voşlobeni şi Iernut.

Vasile şi Victoria au fost şi pionieri ai lucrării creştine, prin plantare de biserici și construirea de lăcaşuri noi de cult în localităţi şi zone mai puţin accesibile Evagheliei. Victoria a făcut o prioritate din a învăța copiii și tinerii în bisericile în care fr Vasile slujea.

 

Victoria s-a pensionat în anul 1989, iar Vasile în 1998, însă acest lucru nu le-a diminuat pasiunea slujirii în biserici. Astfel, ei au sprijinit atât bisericile pe care Vasile le-a păstorit anterior, cât şi alte biserici din ţară unde au fost invitaţi, precum cele din Luduş, Mediaş, Covasna şi din cercul Potcoava. Numai Dumnezeu ştie câţi kilometri au fost străbătuţi pe jos, cu căruţa sau cu maşini de ocazie, indiferent de starea vremii sau a distanţelor ce trebuiau parcurse, pentru a sluji trupului lui Cristos. Au suferit mai multe accidente rutiere, din care au scăpat cu viață, dar asta nu i-a oprit în a continua să meargă în lucrare.

 

Pentru Vasile, slujirea bisericii nu a însemnat doar predicare, ci şi muncă practică: în construcţiile lăcașelor de cult, în ajutarea fraţilor, în consiliere sau alte nevoi. Fr. Vasile era pastor în fiecare zi: acasă, pe stradă, în vizite la bolnavi sau la familii, pregătit să asculte, să slujească sau să pledeze în fața autorităților pentru nevoile bisericii.

 

În măsura în care L-au iubit pe Dumnezeu şi lucrarea, şi-au iubit şi familia. Şi-au crescut cele trei fiice în frică şi dragoste de Dumnezeu, modelând în ele integritate, spirit de misiune şi caracter creştin. Au primit trei nepoți, pe care i-au învățat calea credinței: Filip, Cătălin și Teodor.

 

Fr. Vasile Pintican și-a sfârșit alergarea împreună cu soția sa Victoria în aceeași zi, la 27 Aprilie 2012. Deși au plecat dintre noi într-un mod neașteptat și atât de tragic, au lăsat în urmă o  prețioasă și pilduitoare mărturie:

“Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig”

 

Scris si redactat de Ligia Pintican Englöf si Dionis Bodiu

13 septembrie 2021

                                                       Sighișoara - Botez 1979