Sechel Teodor 1904 – 1930, din Nădab

Sechel Teodor s-a năs­cut la 2 martie 1904, în comuna Nădab (jud. Arad).

Anii copilăriei i-a petrecut într-o comună vecină, Pădureni,unde şi-a făcut şcoala primară.

În toamna anului 1914, se înscrie în şcoala medie din Sântana, unde termină patru clase, tot ca înainte, clasat fiind între eminenţi.

Continuă a­poi şcoala de arte şi me­serii din Arad, pe lângă care studiază diferite cursuri cu caracter tehnic.

Dar iată, în primăvara vieții, când sta la răspântie să-şi creeze un viitor, îşi predă viaţa în braţele u­nui Mântuitor, Isus Christos.

În ianuarie 1920, mărturiseşte pe Isus Christos ca Mântuitorul lui personal şi-L urmează prin botez.

În vara anului 1923, termină şcoala de arte şi meserii, încoronat fiind de succes ca şi în trecut.

Timp de doi ani, după ce şi-a terminat şcoala, a ocu­pat unele servicii. Voind însă a se perfecţiona în cunoştin­ţele însuşite până aci, se de­cide a pleca în Franţa şi în ferma convingere a reuşitei, în­fruntă durerile vieţii, despărţindu-se de vatra părintească, pri­etenii lui din copilărie şi frumoasele meleaguri ale ţării româneşti.

Aşa ca puii de vultur, când le cresc aripi, se îndepărtează de la cuib ; zboară peste stânci, plini de înflăcărare, privesc cu dispreţ şi trec cu mândrie prăpăstiile adânci, privind „tot mai sus", la culmea cea mai înaltă. Aşa-i viaţa pentru unii tineri; se avântă cu voinţă de fier, cu sufletul plin de înflăcărare, să ajungă la culmea cea mai înaltă, la „idealul" pe care-l urmăresc în zborul lor. Însă dureros, unii nu pot rezista furtunilor.

Ajuns Ia Paris, începe mun­ca, dar energia pentru a-şi a­junge scopul său, e consumată, pe de altă parte atmosfera nu-i prieşte şi căzând grav bolnav, a fost internat la spital, unde în jurul patului de durere a putut privi adeseori pe prietenii şi su­rorile de-o credinţă, cari îl încu­rajau în clipele grele de res­trişte.

După spusele medicilor, era nevoit a se reîntoarce în ţară, dar nepreţuita comoară „sănă­tatea", nu s-a mai reîntors cu el! Acasă, istovit de orice putere, sufere câteva luni. În urma unei cure, timp de 4 ani, s-a simţit iarăşi plin de viaţă, de iluzii.., crezând că boala e complect dispărută, dar spre sfârşitul a­nului 1929, simptomele-i se ivesc iar şi-l doboară din nou la pat; acum însă pentru ultima oară, căci orice încercare a medicilor e zadarnică. Boala continuă până în ziua de 8 Aprilie 1930, când moartea îi curmă firul vieţii.

Cu toate că a iubit viaţa, nu s-a îngrozit de ceasul morţii, de veșnicie, ştiind că viaţa lui e în mâna lui Christos, căruia, i-a servit din frageda copilărie, cu zâmbetul pe buze şi-a luat „a­dio" de la lume şi de la cei pe care i-a iubit, cu speranţa că se vor revedea în „veșnicii".

În ziua de 10 Aprilie 1930, corpul lui neînsufleţit, a fost pe­trecut la mormânt, deasupra că­ruia se clatină florile de primă­vară, la      adierea de vânt, ce parcă-şi exprimă „regretul" îm­preună cu noi şi toţi cei cari l-au iubit!

Prin moartea Iui, Asociaţia Studenţilor Baptişti, pierde pe unul dintre cei mai activi mem­bri ai ei, ba chiar pe unul din iniţiatorii ei.

Comitetul A. S. B.

Face parte din Comitetul Uniunii Tineretului Baptist Român și reprezintă cercul Șicău.

În ziua de 17 iulie 1927, participă alături de fr. Ioan Dan din Cluj, în localitatea Avram Iancu, la un botez cu 20 de candidați.

Mai jos redau câteva din traducerile ce le-a făcut în scurta-i viață.

Medicul şi pocăitul.

Un medic necredincios s-a întors cu ironie către un bărbat pocăit, ce vestea Cuvântul Domnului şi a zis:

— Dv. predicaţi ca să salvaţi sufletele?

— Da, a fost răspunsul.

— Ați văzut Dv. cândva suflet?

— Nu!

— Ați auzit vreodată suflet?

— Nu!

— Ați gustat cândva suflet?

— Nu !

— Ați mirosit cândva suflet?

— Nu!

— Aţi simţit cândva suflet?

— Da !

— Aşadar din cinci simţuri, numai unul dovedeşte existenţa sufletului — a încheiat medicul întrebările — şi cu aceasta a crezut că a dovedit legalitatea afirmaţiunilor sale.

— Dv. sunteţi medic şi ştiutorul terapiei? (vindecărilor) a întrebat bărbatul pocăit.

— Da!

— Ați văzut Dv. cândva durere?

— Nu!

—, Ați auzit Dv. cândva durere?

— Nu!

— Aţi gustat Dv. cândva durere?

— Nu!

— Ați mirosit Dv. cândva durere?

— Nu!

— Ați simțit cândva durere?

— Da!

- Aşadar — zice bărbatul pocăit — din cinci simţuri, numai una singură dovedeşte existenta durerii.

Dar după cum Dv. sunteţi convinşi că există durere, tocmai aşa și eu sânt convins şi ştiu că Sufletul într-adevăr există.

Dară omul cel firesc, nu primeşte cele ce sunt ale spiritului lui Dumnezeu: căci îi sunt nebunie şi nu le poate înțelege, pentru că se discern  spiritualicește.

Iar cel spiritual, discerne toate şi el de nimenea nu se discerne. (1. Cor. 2, 14-15). (din ebr.) tr. SECHEL TEODOR.

Surse:

Glasul Tineretului

Farul Mântuirei