miercuri, 27 aprilie 2022

Nouă apariție editorială „Nicolae Miclăuș - Un bun gospodar pe ogorul Evangheliei” de Vasile Bel

 


Bunul Dumnezeu m-a ajutat să pun această carte la dispoziția publicului dornic de istorie baptistă și în special de biografii a fraților truditori pe ogorul Evangheliei. Cartea este la tipar și, tot cu încredere în Domnul, va apărea în zilele următoare.

Mi-am dorit mult să apară această carte pentru că pe  fratele Nicolae Miclăuș l-am prins în viață și l-am cunoscut, iar viața dumnealui mi s-a părut demnă de a fi cunoscută și de publicul cititor din zilele noastre.

Am rămas impresionat de felul cum a știut să-și împartă timpul zilnic între familia frumoasă cu nouă copii, predicarea Evangheliei duminică de duminică în bisericile baptiste pe o rază de peste o sută de kilometri distanță, cu 65 de biserici pe care le-a organizat, s-a ocupat să aibă hrană spirituală, a organizat serbări, a dat Cina Domnului, a oficiat botezuri în bisericile care creșteau prin întoarcerea oamenilor la Domnul.

A fost activ ca președinte al Comunității Creștine Baptiste de Satu Mare între anii 1932 – 1962, până când comuniștii au desființat această comunitate.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu