MARTURIILE GOLGOTEI de Mircea Ursu

 

Luca 23:32-46

   Vinerea Mare e considerată cea mai tristă zi din istoria omenirii, de aceea e și supranumită Vinerea Neagră. E ziua în care Domnul Vieții moare pentru ca să dea viață veșnică celor morți în păcate. E ziua în care Domnul slavei suferă pentru ca să ducă pe mulți fii în slavă. E ziua în care forțele întunericului au crezut că au ultimul cuvânt, dar au uitat că după Vineri vine Duminică, vine învierea, vine biruința. În Vinerea Mare, Golgota a fost martoră la tot ceea ce s-a întâmplat pe ea. Sunt mărturii pe care Golgota ni le poate transmite și astăzi nouă. De aceea, să privim și să auzim mărturiile pe care Golgota le poate depune. Ce a vorbit și despre ce poate vorbi și astăzi Golgota?

   În primul rând, Golgota de-ar vorbi, ar mărturisi despre:

I.                DRAMA DE PE GOLGOTA, versetele 32 la 39.

   Golgota a fost martoră la drama de pe ea, la acea piesă de teatru orchestrată de evrei și romani, cu caracter grav, în care s-a redat realitatea evenimentelor în datele ei contradictorii. Golgota a văzut atunci că:

1.      cel nevinovat e condamnat de vinovați

 

   Erau acolo la Golgota, patru grupuri de oameni: norodul, fruntașii evreilor, ostașii romani și tâlharii, toți vinovați înaintea Dumnezeu din cauza păcatelor lor. Toți prin atitudinea și prin vorbele lor L-au condamnat pe cel nevinovat la moarte. Pentru ei Hristos a fost un obiect de ridicol absolut, un rege de râs. Toată bajocura lor se construiește în jurul acestei idei: Isus Cristos pretinde că este un rege.      Batjocura aceasta a început cu soldații, Vineri spre dimineață, când L-au îmbrăcat cu o haină stacojie, i-au pus o trestie în mână și o cunună de spini pe cap. A continuat apoi ducându-L la cruce pentru a fi răstignit între tâlhari, arătând astfel într-un mod batjocoritor că El este un rege care stă între doi dintre cei mai importanți slujitori ai săi, Il ridiculizează, apoi, prin vorbe: “Fruntași își băteau joc de Isus și ziceau: “pe alții i-a mântuit să Se mântuiască pe Sine însuși, dacă este el Hristosul, Alesul lui Dumnezeu”. Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El, se apropia Ii dădeau oțet și îi ziceau: “Dacă ești tu Impăratul Iudeilor, mântuiește-te pe Tine însuți” (Luca 23:35-37)

“Unul din tâlharii rastigniți Il bajocorea și zicea: “Nu ești tu Hristosul? Mântuiește-Te pe tine în sus și mântuiește-ne și pe noi” (Luca 23:39)

   Matei în evanghelia sa, in capitolul 27 cu versetele 39-40 spune: “Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: Tu, care strici Templu și îl zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe tine însuți! Dacă ești Tu fiul Dumnezeu, coboară-te de pe cruce!”

    Astfel, Hristos pe cruce era în bătaia batjocurilor tuturor - un rege de râs.  Pentru romani era un rege de râs pentru că el n-avea armată, avea niște adepți slabi, care L-au părăsit; nu cucerise nimic. Pentru evrei era o batjocură - un Mesia pe cruce; așa ceva niciodată ei n-au gândit. Toți îl bajocoresc pentru pretenția Lui de a fi Mesia și Rege.

   Titlul roman, pus deasupra crucii pentru a arăta vina celui răstignit, era si el un act de bajocură.

    Golgota a văzut că drama aceasta că “cel nevinovat e condamnat de vinovați”, dar a vazut si că:

2.     cel fără păcat e pedepsit pentru cei păcătoși

 

   Profetul Isaia, cu 700 de ani înainte de a se întâmpla aceste lucruri în profetia sa, prevedea acest paradox.

    “Dar el era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegele noastre. Pedeapsa care dă pacea a căzut peste el și prin rănile lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra lui nelegiuirea noastră, a tuturor” Isaia 53:4-5.

   Golgota a fost martoră la această dramă: cum Dumnezeu își dezlănțuie mânia, nu asupra celor ce meritau, asupra celor păcătoși, ci asupra fiului Său. Hristos simte în cele trei ore de întuneric chinurile iadului. Este părăsit de Tatăl. E pedepsit pentru păcatele omenirii întregi.

   Realizezi oare cât de mult a suferit Cristos în locul tău și în locul meu? Ca să nu simțim noi astăzi chinule iadului, Cel fără de păcat e pedepsit pentru păcatul meu. Golgota mărturisește și astăzi: “din vina ta și din vina mea, din cauza minciunilor, a hoțiilor, a invidiei, a bârfelor, Cel nevinovat e pedepsit.

   La Golgota e ceva de neimaginat. Golgota vede și mărturisește că:

3.     cel batjocorit se roagă pentru bajocoritori

 

   În fața puhoiului de insulte ce se aruncau asupra Lui din toate părțile, Hristos începe să se roage: “Isus zicea: “Tatăl iartă-i că nu știu ce fac” (Luca 23:34)  E șocant! E dramatic! În loc să-i judece, în loc să-și verse mânia asupra lor, Hristos se roagă, îi cere iertare Dumnezeu pentru ei pe cruce. Hristos a rostit șapte cuvinte pe cruce, iar primul Sau cuvânt e o rugăciune: “Tatăl iartă-i că nu știu ce fac!” E cuvantul ce căuta iertarea pentru păcătoși. 

   Dacă a existat iertare pentru acei bajocoritori, există iertare și astăzi pentru tine și pentru mine. Rugăciunea lui Hristos e o rugăciune ce deschide iertarea lui Dumnezeu pentru toți cei ce cred în Hristos și se pocaiesc de păcatele lor. Hristos a luat toate blestemele oamenilor și a oferit în schimb, în dar, ispășirea pentru păcate.

   Astfel, Golgota a fost martoră la drama de pe ea, la tragedia care a fost pe ea.

   In al doilea rand, Golgota de-ar vorbi, ar mărturisi despre:

II.              DECIZIA DE PE GOLGOTA, versetele 40 la 43

   Aflați și ei în chinurile răstâgnirii, cei doi tâlhari își adună suficientă putere să se unească cu mulțimea, cu fruntași evreilor, cu ostașii și să-L bajocorească pe Cristos. Și-au folosit energia pentru a batjocori. Pe măsură însă ce treceau orele pe cruce, unul dintre cei doi tâlhari are o transformare de 180°. In mijlocul acelei agonii, mintea lui devine limpede, percepe realitatea și adevărul cu claritate. El ia o decizie ce-i marchează veșnicia. Ia decizia de:

1.     a crede în Isus Hristos

   Acolo, pe Golgota, s-au auzit două voci: vocea batjocoritoare a celor de jos și vocea binecuvântată a Celui de sus, a lui Hristos care se ruga pentru toți oamenii. Tâlharul a realizat că această voce, aceste cuvinte ale lui Hristos nu-s cuvinte pământești, ci-s cuvintele Celui divin. Cuvintele acestea i-au străpuns inima. Cuvintele acestea au schimbat necredința lui în credința în Isus Hristos. Acolo, pe Golgota, el a decis să creadă în Isus Hristos,

-        a decis să creadă în neprihănirea lui Cristos: “Pentru noi este drept că și primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre. Dar omul acesta n-a făcut niciun rău” v. 41

-        a decis să creadă în învierea lui Isus Hristos: “Doamne, adu-Ti aminte de mine când vei veni în împărăți Ta!”  v.42

-        a decis să creadă în împărăția lui Isus Hristos. v.42

 Tâlharul de pe cruce, acolo pe Golgota, ia decizia să creadă în Isus Cristos, însă ia și decizia si de

2.     a se pocăi înaintea lui Isus Hristos

    El vrea să se asigure că e salvat de judecata lui Dumnezeu. Nu caută pe cineva să îl scape de moartea fizică, ci de judecata lui
Dumnezeu. Problema lui nu-i ce se va întâmpla cu el pe pământ, ci ce se va întâmpla cu el când se întâlnește cu Dumnezeu. El știe că el este un călcător al legii lui Dumnezeu. Stie că L-a batjocorit pe Mesia împreună cu întreaga mulțime, în momentele dinainte, și decide, acum, să se pocaiască înaintea lui Isus Hristos, mărturisindu-și păcatele: “nu te temi tu de D-zeu, tu, care ești sub aceeași osândă. Pentru noi este drept căci primim răsplata cuvenită pentru fărădlegele noastre” (Luca 23:40-41). Tâlharul își evaluează starea și are un sentiment de vinovăție. Îi cere iertare lui Hristos. Știe că Dumnezeu iartă pentru că a auzit rugăciunea lui Hristos: “Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”

   Tâlharul de pe cruce a decis să creadă în Hristos și să se pocăiască înaintea lui Hristos; cele două condiții despre care Biblia spune ca sunt necesare și suficiente pentru mântuirea fiecărui om.

   Pe baza acestei decizii de a crede în Hristos și de a se pocăi înaintea lui Hristos, Domnul este cel care ia decizia de:

3.     a-l primi în rai

   “Isus a raspuns: “Adevărat iti spun că astăzi vei fi cu mine în rai” (Luca 23:43). Aceasta este promisiunea pe care Dumnezeu o face tuturor oamenilor care cred în el și care se pocaiesc înaintea Lui. Dintr-un om calificat pentru iad, dintr-o data, tâlharul pornește spre rai, iar aceasta datorită deciziei sale. Sunt doi tâlhari în aceleași condiții, cu aceeași condamnare, cu aceleași suferințe, dar cu decizii diferite. Unul datorită deciziei lui vede fața lui Dumnezeu, iar celălalt, din pricina deciziei lui ajunge în iad.

   Dumnezeu stă la egală distanță de fiecare. Același Hristos era și pentru unul și pentru celălalt. Dumnezeu ne oferă posibilități egale tuturor. Stă la fel de aproape de fiecare dintre noi și îndurarea Lui este aceeasi pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu nu se uită la fața omului, dar veșnicia ta, stă în decizia ta!

   Crucea adună, crucea împarte, crucea desparte! La cruce ai de făcut o alegere, ai de luat o decizie. Golgota a fost martoră la decizia de pe ea. Unul, în urma deciziei lui, pleacă în cer, spre raiul lui Dumnezeu, celălalt se duce direct în iad.

   Tu poți să iei o decizie, azi! Fii intelept si alege-L pe Hristos!

 Golgota a fost martoră la drama de pe ea, la decizia care s-a luat pe ea, dar de asemenea, în al treilea rând a fost martoră și la:

III.            DESAVARSIREA DE PE GOLGOTA, versetele 44 la 46

   La Golgota, Isus a desăvârșit

1.     ascultarea Lui față de Tatăl

   Planul Tatălui a fost ca Domnul Isus să ajungă la Golgota și acolo să depună jerfa pentru păcatele oamenilor. Hristos trebuia să-și dea viața pentru oameni, deoarece Scriptura spune ca: “fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22).

   În Vinerea aceea, după-masa, începand de la ora 3:00, preoții trebuiau să jerfească miei de Paște, miei care prin sângele lor acopereau păcatul oamenilor. La aceeași oră, când preoții începeau să jerfească mieii de Paște, Hristos, Mielul lui Dumnezeu este jerfit pe crucea Golgotei, El care avea să ridice păcatul lumii, după cum spune Ioan Botezătorul.

   Apostolul Pavel, vorbind despre Domnul nostru Isus Hristos și despre ascultarea sa, în Filipeni 2:8 spune: “La înfățișare a fost găsit ca un om, s-a smerit și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce”.  

    Golgota a fost martoră la desăvârșirea ascultării lui Cristos față de Tatăl ceresc. De asemenea, Golgota a fost martoră și la desăvârșirea:

2.     iubirii lui Cristos față de lume.

   Jertfa lui Isus pe cruce a fost actul dragostei desăvârșite a lui Hristos pentru fiecare dintre noi. Evanglistul Ioan, în evanghelia sa, la capitolul 15, versetrul 13, redă cuvintele Mântuitorului care spunea: “nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”.

   Versurile unei cântari afirma:

“Cuiele nu te-au ținut pe cruce.

Puteai atât de lesne să cobori,

Dar dragostea ta pentru omenire

Te-a pironit gândindu-Te la noi”

 

   Cristos a rămas pe cruce pentru că s-a gândit că altfel noi am fi ajuns în iad. El nu te vrea nici pe tine, nici pe mine în iad, pentru că iadul a fost pregătit pentru Diavolul și îngerii lui.

   Versetul de aur al Scripturii spune: “Fiindcă atât de mult a iubit D-zeu lumea, încât a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibe viață veșnică” Ioan 3:16

   Golgota a privit desăvârșirea ascultării lui Cristos față de Tatăl, a privit la desăvârșirea iubirii lui Cristos față de omenirea întreagă și în același timp, Golgota a privit la desăvârșirea

3.     mântuirii oamenilor

   Golgota mărturisește mântuirea desăvârșita la Golgota. Penultimul cuvânt al lui Cristos pe cruce a fost cel pe care Ioan îl descrie în Evanghelia sa la capitolul 19 cu versetul 30, unde Hristos spune: “S-a sfârșit”.

   Cuvântul “tetelestai” din greacă, era un cuvânt scris în timpurile Noului Testament pe documentele de afaceri și pe chitanțe pentru a arăta că factura a fost plătită integrală. Ce a auzit Golgota din gura Domnului Isus Cristos pe cruce, a fost faptul ca prețul pentru păcatele omenirii s-a plătit integral. Nu mai este nevoie de nimic în plus. Totul a plătit Hristos. Era ora 3:00 după-amiază și Hristos spune ca mantuirea s-a desăvârșit.

   Luca 23:45 spune: “soarele s-a întunecat și perdeaua dinăuntru s-a rupt prin mijloc”. Erau 13 perdele în Templu, dar aceasta era cea mai importantă pentru că ea făcea separarea între Sfânta și Sfânta Sfintelor. La ora 3:00 dupa masa începeau mieii să fie jerfiți, iar la cea ora Hristos, Mielul lui Dumnezeu este jerfit. In clipa în care Cristos se jerfește, perdeaua dinlauntrul tempului se rupe de sus până jos, simbolizând astfel faptului că accesul omului la Dumnezeu este oficial permis.

   Când moare Cristos pe cruce, Noul Legământ este ratificat. Acolo, la Golgota, judecata lui Dumnezeu a fost asupra Fiului său, iar mântuirea a venit pentru omenire. Toată mania lui Dumnezeu a mers spre Isus Hristos, iar drumul spre Dumnezeu ne este deschis nouă.

   Mantuirea a desavarsit-o Hristos ,în Vinerea Mare, la Golgota. A oferit omului posibilitatea să ajungă în cer, iar Dumnezeu a deschis drumul spre rai pentru fiecare. Pentru această lucrare măreață și desăvârșită a lui Cristos de la Golgota nu putem decât să ne unim cu poetul cântării și să spunem:

“Slăvit fii Isuse că lucruri mari faci,

la tine pe oameni cu dragă îi atragi,

prin jertfa măreață Tu viață ne-ai dat

și cerul tău, Doamne, ni l-ai descuiat”.

  Cerul l-a deschis Dumnezeu pentru tine și pentru mine acum 2.000 de ani, prin Cristos, la Golgota.

   In urma cu 32 de ani, eu am luat decizia să-L primesc pe Cristos în viața mea, prin pocăință și credință și de atunci am pornit pe drumul deschis spre cer.

   Unde ești tu? Pe ce drum te afli?

   Te invit să-ti pleci genunchiul înaintea lui Hristos, să te decizi pentru El, să te pocăești înaintea lui Hristos, pentru ca Golgota să poată mărturisi, într-o zi, și despre tine ca despre tâlharul de pe cruce: “a pornit pe drumul spre Rai” Amin!

 

Cine este Isus pentru tine? de Otniel Bunaciu

 

 

Ioan 12:12-16. A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,
13. a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
14. Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:
15. „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”
16. Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început, dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El

Intrarea lui Isus în Ierusalim reprezintă un episod extrem de cunoscut din viața Mântuitorului. Reacția spontană a mulțimii din Ierusalim și care s-a strâns spontan să-l întâmpine, exuberanța bărbaților și femeilor care strigau și ridicau ramuri de finic, precum  și aparenta dedicare pentru Isus. Și pentru ce considerau ei că reprezintă, apare în contrast cu ce urma să se întâmple îi zilele următoare, arestarea, judecarea, condamnarea pe nedrept și în final execuția sa. Noi știm toate aceste lucruri pentru că am citit restul poveștii despre viața lui Isus dar în acea zi oamenii care l-au întâmpinat erau prinși în entuziasmul momentului. Întrebarea care ne-o punem despre evenimentul intrării lui Isus în Ierusalim este: Ce gândeau și ce spuneau oamenii despre acest moment? Problema cu înțelegerea Scripturii este că nu este suficient să înțelegem doar ce s-a întâmplat cu evanghelistul Ioan și cum a trăit el experiența, ci mai ales cum ne afectează pe noi acest lucru. Este important să înțelegem cum s-a raportat Isus la Ioan dar este și mai important să ne gândim cum se raportează Isus la noi. Cred că putem să explorăm această temă cu ajutorul unor întrebări.

Cine este Isus pentru poporul Israel în acest eveniment de Florii? Știm că așteptarea apariției lui Mesia o aveau toți evreii și observăm că Isus apare ca unul care seamănă cu Mesia deși poate nu cum își imaginau evreii.           

Se pare că într-adevăr, intrarea lui Isus în Ierusalim s-a potrivit bine cu așteptarea venirii lui Mesia. De aceea evreii au fost prinși de valul de entuziasm popular când și-au dat seama că ziua aceasta ar putea să fie momentul pe care îl așteptau de mai multe generații.

Ce înseamnă însă pentru evrei că va veni Mesia? Ne-am obișnuit să explicăm perspectiva mesianică a poporului lui Dumnezeu în principal prin termeni politici sau religioși. Adică evreii așteptau un Mesia politic care să restaureze împărăția lui Israel dar creștinii descoperă că Isus este un Mesia care este de fapt interesat într-o realitate spirituală. Este adevărat că această realitate provoacă schimbări și in viața de zi cu zi dar Isus nu apare ca un Mesia cu așteptări politice sau de conducere personale în lumea Imperiului Roman. Deși această distincție este importantă aș vrea să sugerez că nu este singura diferență pe care o putem observa.

Într-un document descoperit în anul 1947 la Marea Moartă, de către un beduin, găsim un text care descrie  așteptarea mesianică pe care o aveau unii evrei în vremea lui Isus. Descoperirea respectivă a avut loc la câteva zeci de kilometrii de Ierusalim, locație unde se pare că exista o comunitate de evrei esenieni. Aceștia adoptaseră un stil de viață mai auster motiv pentru care s-au separat de societate formând această comunitate care trăia după reguli stricte. Documentul despre care vorbim se intitulează Apocalipsa Mesianică și descrie așteptarea astfel:

 

(cerurile) și pământul îl vor asculta pe Mesia al Său. ...

Peste cei umili plutește duhul Său și El îi înnoiește pe cei credincioși în puterea Sa.

Căci El îi va onora pe cei evlavioși pe (tronul) Împărăției Sale veșnice,

eliberând prizonierii, deschizând ochii orbilor, ridicând pe cei (îngenuncheați.) ...

Și Domnul va face lucruri glorioase, care nu s-au făcut, așa cum a spus El.

Căci El va vindeca pe cei grav răniți, va învia pe cei morți, va trimite vești bune celor suferinzi ….

El va (sătura pe cei săraci), El va călăuzi pe cei dezrădăcinați, El va îmbogăți pe cei flămânzi …

 

Sunt convins că recunoașteți unele așteptări pentru că le-ați mai citit în alte părți din Scriptură. Aceste caracteristici ale lui Mesia nu reprezentau o descriere nouă deoarece le găsim și în textul profetului Isaia, în capitolul 61:1-3.

 

Isaia 61:1 „Duhul^* Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a^** uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec^† pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia^†† şi prinșilor de război, izbăvirea; ² să^* vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi^** de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi^† pe toți cei întristați; ³ să dau celor întristați din Sion, să le^* dau o cunună împărătească, în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit …

 

Dacă citim cu atenție textul găsim totuși că există o diferență semnificativă între ce spune Isaia și așteptau esenienii din localitatea Qumran. Textul din Isaia nu menționează faptul că Mesia va învia morții dar textul de la Marea Moartă menționează acest lucru.

Haideți să vedem cum putem să deslușim apariția acestei schimbări. Dacă ne amintim de episodul în care Irod îl pune în închisoare pe Ioan Botezătorul observăm că acolo Ioan află de la ucenicii săi despre Isus și lucrarea sa. El îi trimite pe aceștia să-l întrebe dacă nu cumva Isus este Mesia. Evanghelistul Luca descrie întâlnire ucenicilor lui Ioan cu Isus în Luca 7:20, 22

 

²⁰ Aceștia, când s-au înfățișat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: ‘Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?’”

 

² Și,^* drept răspuns, le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.

 

Mi se pare fascinant faptul că Isus, când citează, în mod evident, din profetul Isaia adaugă și faptul că Mesia va putea să învieze morții, fapt despre care aflăm din manuscrisele de la Marea Moartă  că reprezintă așteptarea unor evrei în acea vreme.

Cu alte cuvinte deși Isus vine în spiritul așteptărilor mesianice evreiești tradiționale, așteptări pe care evreii le au și astăzi, el vine și cu o agendă nouă și declară puteri noi.  Problema este că nu toți oamenii reușesc să înțeleagă aceste așteptări noi și nu toți sunt gata să creadă în capacitatea și puterea lui Isus de a crea o realitate nouă. Astfel mulți rămân doar la înțelegerea teoretică despre ce reprezintă Isus fără a încerca să înțeleagă ce impact au pretențiile sale asupra lumii. Astfel, pe baza așteptărilor evreiești căreia se poate construi o teologie frumoasă dar care să nu își propună să influențeze cu ceva lumea. Isus declară însă inaugurarea unei realități noi pe care o numește Împărăția lui Dumnezeu și care propune o reorganizare a lumii sub autoritatea lui Hristos. De aceea întrebarea mai generală despre cine este Isus pentru poporul Israel trebuie continuată cu una mai specifică.

Cine este Isus pentru cei cu care s-a întâlnit în acea zi de sărbătoare? Noi știm deja că emoția momentului urma să treacă ușor și, în câteva zile se va transforma în mânie și dorință de răzbunare. Mulțimea se comportă ca o turnă și poate fi manipulată cu ușurință.

Scriptura descrie entuziasmul cu care a fost primit Isus și modul în care oamenii l-au onorat și i s-au închinat. Pe lângă ramurile de finic oamenii și-au așternut hainele în calea măgărușului care îl ducea pe Isus. Mulțimea striga Osana recunoscând că Isus vine în numele lui Dumnezeu. Poporul îl aclama recunoscând că este Împăratul lui Israel, apreciere care în foarte scurt timp se va transforma în principala acuzație pe baza căreia Isus va fi condamnat și executat. Aceeași mulțime va striga în curând răstignește-l și când i se va da ocazia să grațieze pe cineva va alege un răufăcător în locul lui Isus care era în mod evident nevinovat.

Cuvintele de laudă și susținere sunt ușor de pronunțat într-un moment de emoție dar ele pot fi la fel de ușor schimbate în cuvinte de ură și condamnare. Când apar interese noi, ideologii diferite, sentimentele oamenilor se schimbă și cu acestea se  schimbă și preferințele lor, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Isus. Cine a fost Isus pentru cei cu care s-a întâlnit în acea zi? Dacă cei care l-au primit cu urale și entuziasm nu au ajuns să și creadă în el, Isus a fost doar ceea ce și-au imaginat ei că ar fi. Unii au crezut că este doar un învățător, alții că este un făcător de minuni, alții că este un revoluționar, alții că este un visător nerealist. Pentru toți acești oameni a fost foarte ușor să facă trecerea de la Intrarea în Ierusalim la judecata lui Pilat. În final, dacă înțelegem cumva cum se poate ca mulțimea să își schimbe așa de brusc părerea despre Isus rămâne o întrebare care este și mai importantă pentru noi.

Cine este Isus pentru tine și mine astăzi? Cum îl urmăm noi ca ucenici acum?

Provocarea pentru noi astăzi când ne amintim de un eveniment atât de cunoscut din viața lui Isus este să înțelegem cum să ne raportăm la Isus și ce reprezintă el pentru noi. Ca și evreii de acum 2000 de ani, la această întrebare oamenii au dat adesea răspunsuri care pornesc din așteptările lor, sau se bazează pe presupunerile lor despre cine cred ei că ar trebui să fie Isus. De aceea viața de credință este mereu în pericol să fie deturnată de interese ideologice, politice sau culturale cum este în pericol să fie copleșită de dorința noastră de victorie și de dominație a creștinismului.

Dacă este să învățăm ceva din viața lui Isus este că el a evitat ambele direcții deoarece nu a prezentat mesajul să ca o ideologie ci mai degrabă ca o declarație a prezenței Împărăției lui Dumnezeu între noi, împărăție pe care el a inaugurat-o. Totodată Isus ne-a arătat o viață care slujește lumea în fără să dorească să domine și să controleze. Politica lui Isus a fost una a slujirii și dominația lui Isus a fost prin iubire.

De aceea, ca ucenici ai lui Isus cel mai important lucru este să îl urmăm și să ascultăm ce ne spune el să facem. Când îl urmăm pe Isus înțelegem că suntem de fapt ca niște ambasadori ai lui Dumnezeu în lume, reprezentând prezența Împărăției sale între noi. De aceea aceasta prezență a Împărăției ar trebui să se vadă în primul mărturia noastră când slujim o lume în nevoi în numele lui Isus. Atunci proclamăm prin viețile noastre ce a vestit Isus: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, şi săracilor li se propovăduiește Evanghelia. Atunci proclamăm și speranța radicală proclamată de Isus: morții înviază, Lumea are nevoie de Evanghelie pentru că este o lume în nevoi și lumea are nevoie de speranța pe care numai Dumnezeu o poate da.

Pentru noi provocarea nu este doar să înțelegem mai mult despre Isus, sau să cunoaștem învățătura despre el mai bine dar mai ales provocarea este să devenim prezența lui în lume pentru ca lumea să cunoască lucrarea lui Isus prin slujirea noastră. Astfel creștinismul devine calea pe care umblăm prin credință și îl mărturisim pe Isus slujind pe cei care au nevoie în numele său.

Faptul că există o astfel de posibilitate de a trăi devine speranță pentru lume și evanghelia despre care Isus vorbește este proclamată prin viețile noastre.

Nu grădină botanică, ci livadă! de Sorin Bădrăgan

Matei 21: 18, 19

''Dimineața, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum și S-a apropiat de el, dar n-a găsit decât frunze și i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Și îndată smochinul s-a uscat.''

Un copac des întâlnit în Palestina, smochinul era o sursă de hrană pentru cei flămânzi, precum și un loc bun pentru refugiu din calea soarelui dogoritor datorită frunzelor sale multe și mari - Natanael stătea sub un smochin înainte ca Filip să îl ducă la Domnul Isus (Ioan 1: 48).

Având o umanitate completă, Domnului I se face foame și se duce către smochin să caute fructe; cel mai probabil, acestea ar fi fost în stadiul de ‘taksh’, adică fructe necoapte încă, comestibile, însă nu foarte gustoase. Mântuitorul nu găsește fructe, ci doar frunze; aceasta era o problemă, pentru că fructele apar înaintea fruunzelor în smochin. Prezența frunzelor ar fi trebuit să fie o garanție că sunt fructele deja acolo.

Domnul Isus pronunță judecata asupra smochinului ca un act profetic, adică prin această acțiune el demonstrează simbolic mesajul Său: Israelul a fost cercetat de Cel trimis de Tatăl și nu s-a găsit roada așteptată după atâta timp și investiție în poporul ales.

Domnul așteaptă roade de la copiii Lui: roada Duhului Sfânt care să fie prezentă din plin viața credincioșilor, în familiile credincioșilor, precum și în biserica Sa: ‘Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândetea, înfrânarea poftelor’ (Galateni 5: 22, 23a). De asemenea, trebuie să aducem roadă în sarcinile încredințate de Mântuitorul: mandatul de martori ai lui Hristos, de slujitori ai semenilor noștri.

Este foarte tentant pentru noi să căutăm să avem mai degrabă frunze multe, să fim ‘stufoși’: un cireș cu o coroană impresionantă, un nuc bătrân cu crengi groase, solide, poate un măr tânăr cu frunze prospete, stridente; să arătăm bine de la distanță, însă să nu avem roadă. Să formăm astfel o gradină botanică impresionantă.

Problema însă este că Domnul nu așteaptă ca poporul lui să fie o grădină botanică - indiferent cât de arătoasă ar fi ea - ci o livadă!

Doamne, ajută-ne să fim pomi plini de roadă și biserica Ta să fie o livadă îmbelșugată!

ISTORICUL BISERICII BAPTISTE “SFÂNTA TREIME” LUPENI 1912-2022

 

Prima clădire a biserici 1927

Istoricul a fost întocmit de fratele Andrei Filip și actualizat de fratele Mircea Ursu, actualul păstor. Mulțumesc pentru acest material al unei biserici cu un istoric bogat, prin ce a trăit și transmis Cuvântul lui Dumnezeu până azi. Această biserică a găzduit în zilele de 12 – 14 octombrie 1927, Conferința Uniunii Tineretului Baptist din România. Mai jos veți vedea frumusețea istoriei pe scurt a acestei biserici.

 

   Primele începuturi de vestire a Evangheliei în orașul Lupeni sunt legate de anul 1912, când, la minele de cărbuni din Valea Jiului, au venit muncitori din județele Sălaj și Bihor, printre care erau și credincioși baptiști. Aceștia, venind în Lupeni, au trăit o viață exemplară în mijlocul celorlalți. Se adunau prin case, unde studiau Scripturile, se rugau, cântau și lăudau pe Dumnezeu într-un mod deosebit. Cei care au fost invitați să participe cu ei la închinările lor, văzând seriozitaea trăirii lor cu Dumnezeu și fiind atinși de Cuvântul Vieții, au hotărât să-și shimbe viața dupa voia Domnului. Numărul celor care veneau să asculte Cuvântul Sfânt era tot mai mare și se simtea nevoia unui lucrător cu experiență care să posede cunoștințe temeinice ale credinței baptiste.

   În acest timp, în județul Hunedoara lucra ca evanghelist  Ștefan Ignea. Auzind de grupul de credincioși de la Lupeni, a hotărât să le facă o vizită. A petrecut cu ei câteva zile în rugăciune și explicarea Evangheliei și în același an, 1912, toți cei care au crezut și au fost deplini convinsi de adevărul Scripturii au fost botezați în apa Jiului din satul Bărbăteni. Cu ei s-a format Biserica Creștină Baptistă din orașul minier Lupeni.  Printre cei care s-au botezat atunci au fost următorii: Bolosin Floare, Ianc Floare, Lung Eva, Lung Sara, Andrei Tasia, Buda Maria, Szoci Floare și frații Bolosin Teodor, Bolosin Iosif, Bolosin Ioan și Andrei Ioan, un numar de 7 femei si 4 bărbați, care s-au adăugat la numărul celor veniți din alte localități.

   Pentru că acest centru minier promitea mult, fratele Ștefan Ignea, a făcut dese vizite la Lupeni. A fost un slujitor al Evangheliei care s-a uitat pe sine  și s-a dăruit lucrării sfinte. A fost un călător fără odihnă și un deschizător de inimi pentru credința în Isus Hristos și un viteaz apărător al credinței primare.

   Biserica din Lupeni a crescut foarte repede. Între 1912-1919 a ajuns la peste 100 de membrii, în fiecare an fiind 2-3 botezuri. Toti cei convertiți erau majoritatea tineri sub 30 de ani. La botezul din data de 10 Ocombrie 1915 s-a botezat un tânăr de 20 ani, care va ajunge un stâlp de nădejde al bisericii: fratele Max Heinrich.

   Un an mai tarziu la 30 Aprilie 1916 se botează tânărul de 21 de ani, fratele Ciora Teofil, care va deveni ucenicul fratelui Stefan Ignea și bun misionar pe Valea Jiului și Valea Hațegului.

   Împreună cu fratele Teofil, fiind aflat printre candidații veniți din alte localități, se botează și fratele Ilie Mârza, care în 1921 se înscrie la seminarul teologic baptist din Buteni, făcând parte din prima generație de seminariști din România.

      Membrii bisericii fiind tineri, biserica era vie, activă și cu avânt. Conducătorul corului a fost fratele Petru Mechereș și el tot un miner, care a lucrat mult timp în biserică. Școala Duminicală era condusă de fratele Teofil Ciora, iar mai tarziu când a venit la Lupeni sora Eva Lupescu, care terminase 4 ani de seminar, dumneaei a condus Școala Duminicală, Societatea surorilor si a tineretului.

   Întru-cât, fratele Stefan Ignea, misiona și oficia singur botezuri într-un cerc foarte răspândit, județele Caraș si Hunedoara și fiind foarte solocitat, s-a pus problema unor ajutoare în lucrare. Astfel, la Conferința de la Lugoj, din 1917, au fost ordinați primii diaconi ai Bisericii din Lupeni: frații Bolosin Teodor și Socsi Alexandru. După terminarea primului război mondial, au mai fost ordinați ca diaconi si frații Max Hendric și Ciora Teofil care au lucrat în biserica din Lupeni și în bisericile noi înființate din Uricani, Vulcan, Aninoasa și Petrosani.

   Primul păstor angajat al bisericii a fost fratele Ioan Covaci din Sintești.

   În ciuda prigonirilor și suferintelor de care au avut parte primii credinciosi, din partea autorităților și a bisericilor ortodoxe și catolice, Cuvântul se vestea cu putere și era primit cu bucurie de tot mai mulți oameni, mai ales tineri, astfel încât numărul lor a crescut și se punea problema construirii unui locaș de închinăciune.

   Inaugurarea primului locas de închinăciune al Bisericii Creștine Baptiste Lupeni a avut loc pe data de 27 Mai 1923.

   Cu aceasta ocazie a avut loc și un botez nou testamental cu 15 candidați, oficiat de catre fratele păstor Ioan Covaci; la sărbătoare participând și corul Bisericii Baptiste din Timisoara.  Anul 1923 a fost unul dintre cei mai rodnici ani din punct de vedere spiritual, biserica crescând cu 56 de membrii.

   În anul 1924 pe data de 24 Iunie, fratele Popa Ioan, pe atunci președintele comunității Arad, a vizitat biserica din Lupeni, ocazie cu care Societatea surorilor din biserică, numita „Marta”, a dat o serbare în cinste Domnului.

   Societatea surorilor „Marta” a fost vizitată și încurajată de către cele trei misionare venite din Statele Unite ale Americii, supraviețuitoare ale nauvragiului vasului Titanic din 1912. Ele sunt o mărturie a faptului că în anul 1912, în timp ce marele Titanic s-a prăbușit în apele Atlanticului, rămânând acolo până astazi, biserica lui Hristos de la Lupeni se ridică, ia ființă și rămâne în picioare prin ajutorul lui ISUS HRISTOS.

     În 25 Octombrie 1925 a mai avut loc un botez cu 18 suflete și în perioada aceea biserica avea deja un cor mixt și o fanfară, avându-l ca dirijor angajat pe fratele Ioan Sârbu din Banat. Corul și fanfara au avut un rol deosebit în biserică, precum și în alte localități din Valea Jiului și Valea Hațegului. În localitate, cu ocazia botezurilor, corul și fanfara aveau un rol misionar important. Botezurile oficiindu-se deobicei în Jiu, toti paricipanții la botez se încolonau pe stradă și plecau spre Jiu cu fanfara cântând în fața coloanei. Era o sărbatoare și un prilej deosebit de afirmare a credinței baptiste în localitate.

   Din 1925, biserica din Lupeni a înființat un azil de bătrâni, în care câțiva bătrâni și infirmi erau îngrijiți de frații din Lupeni. Prin lucrul de mână, fâcut de Societatea surorilor „Marta”, cu ocazia serbării din 16 Octombrie 1925,  s-au strâns 3.000 de lei care au ajutat la întreținerea bătrânilor. Acestor acțiuni intreprinse de biserică, s-au alăturat și alte biserici din Valea Jiului și Valea Hategului care au ajutat cu darul lor la întreținerea azilului. În 26 Iunie 1927, Societatea femeilor „Ioana," din Clopotiva a dat o serbare și cu această ocazie au fost prezentate mai multe obiecte lucrate de mână, în folosul azilului de la Lupeni. Dupa câtva timp, din lipsa de pacienti, azilul s-a desființat.

   Din anul 1927 pana in 1935 biserica a rămas fără păstor, în biserică slujind diaconii care au fost ordinați.

   În 1935, biserica a angajat ca păstor pe fratele Bălgrădeanu Avram, dumnealui fiind primul păstor cu Seminarul Teologic absolvit. A păstorit biserica până în 1936 când a plecat ca misionar în Iugoslavia.

   Dupa plecarea fratelui Bălgrădeanu, biserica a angajat ca păstor pe fratele Rusu Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Bucuresti, păstorind biserica până în 1944.

   Între anii 1942-1944, din ordinul generalului Antonescu, bisericile baptiste din România au fost închise. Deși lăcașul de închinăciune a fost transformat, de autorități, în dispensar de boli contagioase, credincioșii sinceri s-au adunat prin case. Dumezeu s-a îngrijit să trimită și alți lucrători, care venind în Valea Jiului se angajau la mină și au ajutat lucrarea bisericii: Teodosiu Victor, Iosivescu Nicolae și Beraru Gheorghe, toti absolventi ai Seminarului Teologic.Tânărul Ieremia Găvăgină, care iși satisfăcea stagiul militar în Lupeni, a ajutat și el mult timp lucrarea cu tineretul, iar după eliberare s-a insris la Seminarul Teologic Baptsist din București.

   După redeschiderea bisericilor în 1944, biserica l-a avut păstor pe fratele Teodosiu Victor, care slujeste biserica până în anul 1952

   În anul 1952 a venit ca păstor fratele Popa Pavel care a păstorit biserica până în 1956.

   În 1956, tânărul absolvent de seminar, fratele Luca Gheorghe, a devenit păstorul bisericii, păstorind biserica timp de 16 ani, până în 1972.

   În 1959, fratele Socaciu Ioan, directorul Seminarului Teologic Baptist a vizitat biserica din Lupeni și văzând în ce stare se găsește clădirea bisericii, a propus să se înceapă construcția unei noi clădiri. S-a facut proiectul, s-au primit aprobările de constructie, s-a turnat fundația, s-au procurat materialele necesare și când s-a vrut să se ridice clădirea, autoritățile comuniste au oprit lucrarea suspendându-le autorizația de construcție. Desi s-au făcut numeroase demersuri pentru a aproba continuarea construcției, totul a fost in zadar.

   Între anii 1972-1973, biserica a fost păstorita de fratele Manzat Ștefan.

   Începând din 1973, biserica este păstorită de către fratele păstor Ciocan Ioan. În timpul păstoririi, fratele Ciocan a făcut nenumărate demersuri pe la toate autoritățiile pentru a putea obține aprobarea construirii unui nou locaș de închinăciune, dar totul s-a redus doar la promisiuni.

   În 1989, Dumnezeu aduce libertatea în țară și începând cu anul 1990 se reiau intervențiile la noul regim. S-a cumpărat un loc pe strada Alexandru Lăpușneanu, s-a facut proiectul și s-a obtinut autorizația de construcție, astfel că în cursul anului 1990 s-au putut demara lucrările la noua construcție.

   Prin munca si contribuția tuturor membrilor: femei, bărbați și copii, s-a muncit din plin, iar în anul 1993, pe data de 29 August, cu ajutorul lui Dumnezeu, a avut loc serviciul special de dedicare a noului locaș de închinăciune. Noua clădire a bisericii reprezintă împlinirea unui vis de mulți ani a fraților, fiind cea mai impunătoare clădire a orașului. Clădirea are o capacitate de 500 de locuri pe două nivele, sala de mese cu anexele necesare, precum și un corp de clădire destinat pentru a găzdui și întreține 20 de copii orfani.

   În anul 1997, luna martie, fratele Ciocan Ioan s-a pensionat și începând din septembrie 1997, păstor al Bisericii Baptiste Lupeni este fratele Ursu Mircea, proaspăt absolvent al Institutului Teologic Baptist București.

   În august 1998, fratele păstor Ursu Mircea împreună cu fratele Vieru Ioan, membru în comitetul bisericii, sunt invitați, în Anglia, de către păstorul Tony Sargent și fratele Len Gruber, pentru a relua legăturile între cele două biserici (biserica din Lupeni și cea din Worthing fiind înfrățite încă de pe timpul fratelui păstor Ciocan Ioan) și pentru a discuta posibilitatea deschiderii orfelinatului. Reîntorși în țară și în urma discuțiilor avute cu comitetul bisericii, în Octombrie 1998, la propunerea fratelui Vasile Nemeș, biserica hotărăște că va putea deschide orfelinatul cu susținere proprie.

   Fratele Nemeș Vasile devine președintele Asociației Umanitare “Casa de Copii” Lupeni, iar prin intermediul Asociației Umanitare, Biserica desfășoară mai multe proiecte sociale:

        -Casa de tip rezidential

        -Centrul de consiliere și sprijin al copilului si familiei în dificultate

        -Foster Care – Îngrijire temporară în familie

        -Cantina sociala

 

  Tot sub patronajul Bisericii Baptiste “Sfânta Treime” Lupeni își desfășoară activitatea și Asociatia Down Valea Jiului (2007-prezent), unde un numar de 35 de copii cu sindromul Down beneficiază de cele doua cabinete: kinetoterapie si psihopedagogie-logopedie.

   Pe parcursul celor 110 de ani de existentă, biserica a fost slujită de 9 păstori și 14 presbiteri:

 

PĂSTORII BISERICII BAPTISTE “SFÂNTA TREIME” LUPENI

 

1.Covaci Ioan                    1922-1927

2.Bălgrădean Avraam       1935-1936

3.Rusu Ioan                       1936-1944

4.Teodosiu Victor             1944-1952

5.Popa  Pavel                    1952-1956

6.Luca Gheorghe              1956-1972

7.Manzat Ștefan                1972-1973

8.Ciocan Ioan                    1973-1997

9.Ursu Mircea                   1997-prezent

 

PRESBITERII BISERICII BAPTISTE “SFÂNTA TREIME” LUPENI

 

1.Bolosin Teodor                                           

2.Socsi Alexandru                                         

3.Max Heinrich                                             

4.Ciora Teofil                                                

5.Pop Constantin                                            

6.Hoajă Ioachim

7.Ardelean Cornel

8.Cosmiuc Pavel

9.Alexa Nicolae

10.Șerfezeu Octavian

11.Păvăluca Costel

12.Ursachi Vasile

13.Cristea Gheorghe

14. Petrachi Remus

 

Până aici, timp de 110 de ani, mâna cea bună a lui Dumnezeu a fost peste noi și putem să spunem precum Samuel odinioara: „EBEN EZER!”

Clădirea Biserici până în anul 1993