Danciu Vasile 1940 – 2020, din Chiuiești

 

 O viață de 80 de ani în câteva rânduri… 

                                                            de Corina Pop

Danciu Vasile s-a născut în 26.06.1940, primul copil în familia lui Vasile și Ana Danciu (fostă Sigartău), în Chiuiești, pe Gura Dreptului, acolo unde a locuit familia înainte să se mute în casa din centrul satului, în care i-am știut cu toții, vis-à-vis de școală. A fost urmat de 4 frați și 2 surori: Grigore, Maria, Susana, Nelu, Cornel și Tănase. A învățat de foarte mic să fie responsabil și să le poarte de grijă fraților și surorilor mai mici, i-a iubit cu toată inima, s-a mândrit cu ei,  i-a sprijinit, i-a adunat laolaltă cât de des a putut. Timpul petrecut cu ei și familiile lor, mai târziu l-a prețuit de fiecare dată…

A urmat primele clase ale școlii primare pe Gura Dreptului, mergând la școală în cămașă lungă din pânză, cu tăblița, desculț, așa cum îi plăcea să ne povestească adesea... apoi a continuat la școala din sat. Deoarece tatăl său era contabil, un om care știa ce înseamnă educația, l-a înscris la Scoala de felceri igieniști în Cluj, de unde a fost exmatriculat de regimul comunist din acea vreme, pe motiv că făcea parte dintr-o familie de credincioși care au ales să-și afirme deschis, pe față, credința lor în Dumnezeu.

S-a întors în sat și a învățat croitorie de la fratele Veja din Cîțcău. A lucrat cu hărnicie, cosând pantaloni și sumene pentru cei din sat, ajutându-și astfel familia.

A avut parte de o copilărie și o tinerețe nemaipomenite, a muncit din greu la câmp, având grijă de animale, adunând lapte, dar a avut parte de niște relații atât de frumoase și valoroase cu familiile și tinerii Bisericii Baptiste din Chiuiești. Ne povestea cu atâta pasiune de adunările bisericii, de misiunea în alte sate care o făceau cu corul și fanfara. Tatăl lor iubea muzica, ni-l amintim cântând la vioară, mama lor avea o voce deosebită și lucrul acesta l-au transmis copiilor, lui Vasile și celorlalți frați și surori. Mai cântă încă și azi împreună atât de mult când se întâlnesc...

Cel mai important lucru din viața lui a fost că la vârsta de 16 ani a înțeles cât de prețioasă e umblarea în ascultare de Dumnezeu și l-a primit pe Domnul Isus în inima lui, a fost botezat undeva în pârâu, așa cum se făceau botezurile în acea vreme, împreună cu alți tineri din Biserica din Chiuiești.

A ajuns la Hunedoara în anul 1961, chemat fiind de fratele lui Grigore, unde s-a calificat în meseria de electrician la Combinatul Siderurgic. A avut o mare oportunitate ca ucenic să lucreze cu o echipă de nemți, care veniseră să monteze o linie de automatizare la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, a învățat foarte multe, care mai târziu l-au făcut valoros în meseria lui.

În misiunile care le făcea cu corul și fanfare, au ajuns peste deal și în Gostila, unde a întâlnit-o pe Minerva Lup. Ne spunea adesea cât de frumoasă era, a iubit-o și și-a dorit să-și întemeieze o familie cu ea. Mergea să o vadă și să petreacă timp cu ea peste deal din Chiuiești în Gostila și înapoi. Nu era o distanță mică... Altele erau sacrificiile atunci ca să-ți arăți dragostea... S-au căsătorit în septembrie 1962 la Hunedoara.

A urmat apoi perioada de armată la Brăila, București și Bârlad. Când s-a întors din armată, în 1964, începea construcția Combinatului de Celuloză și Hârtie din Dej. A găsit o slujbă ca și electrician și a rămas în această slujbă timp de 27 ani. A pus multă pasiune în munca lui, a făcut-o cu toată inima, cunoștea toate fluxurile tehnologice, toate rețelele electrice... A iubit oamenii din fabrică, avea atâția prieteni, anii lucrați au fost frumoși și ne povestea cu mult drag de ei...

În anul 1964 a cumpărat grădina cu casa mică existentă atunci în Viile Dejului, pe strada Huhurez nr.27. Ne-a spus de multe ori cu bucurie că a cumpărat-o pe banii munciți de el. În anul 1973 a dărâmat casa

mică și a construit casa în care a locuit până acum. Fiecare colțișor, fiecare ușă, totul ne amintește de dumnealui, de munca lui, de dorința de a ne crea confort și a ne face să ne simțim bine.

Dumnezeu i-a binecuvântat cu copii: În 30 ianuarie 1965 s-a născut prima fetiță în familia lor, dar a fost o naștere grea și a murit asfixiată. A fost o mare durere, a fost fetița pe care n-a apucat s-o țină în brațe, dar cu siguranță se bucură și de ea acum sus în cer. În aprilie 1966 s-a născut Corina, în august 1970 Vasile, în mai 1973 Radu și în noiembrie 1979 Mimi. Am simțit iubirea lui tot timpul ca și copii, a făcut lucruri pentru noi de care puțini copii s-au bucurat în vremurile în care am crescut noi. Ne amintim de vacanțele la mare din fiecare an, vacanțe în care ne-am cunoscut toată țara, economisea bani și timp ca să avem în fiecare an acest timp împreună ca și familie.

Începând cu anul 1972 a fost parte din Biserica Baptistă din Dej. A participat la reconstrucția bisericii în anii 1973-1974, i-a plăcut tot timpul să împărtășească frumusețea acelui timp, unitatea, părtășia, bucuria de care a avut parte împrună cu cei din generația lor. Au început să-și întregească trupa acum în ceruri... A dirijat corul alături de fratele Emil Pop până în 1983, când acesta a plecat în America. A participat la înființarea fanfarei din Dej și a cântat în ea.  Și-a trăit bucuriile și necazurile alături de cei din biserica din Dej, i-a prețuit și iubit până la capăt.

Un loc special în inima lui a avut întotdeauna Biserica din Chiuiești, uneori eram de-a dreptul geloși ca și familie pentru această iubire. A mers să dirijeze corul din Chiuiești până în 2018, când i-a fost amputat piciorul drept și nu a mai putut. A petrecut multe momente frumoase acolo, a participat la nuntile, binecuvântările, înmormântările voastre, nu voia să scape nicio ocazie. Vă mulțumim că i-ați arătat atâta dragoste și acceptare și și-a găsit de atâtea ori acolo locul slujirii.

A ajutat de asemenea pentru perioade de timp corurile din Gherla și Răscruci.

A venit Revoluția din 1989 și deschiderea granițelor, au fost atâtea grupuri de străini care au venit să ne viziteze. A fost foarte deschis și disponibil întotdeauna să-i primească, să-i ducă cu mașina, să le arate locuri, să le arate nevoi, să-i direcționeze spre a se face utili. Așa au luat naștere marile prietenii cu cei din Norvegia, unde a mers cu corul în anii 1994 si 1997, cu cei din Statele Unite, unde a fost corul în anul 1995. Ne amintim cu mare drag de prietenia cu misionarul american Jimmy Morse și sotia lui Peggy, prin care am ajuns să avem zeci de prieteni și au fost impactate viețile atâtora dintre noi în moduri în care nu ne-am fi imaginat. Acum, probabil se bucură împreună acolo sus la Tata. Nu-i uităm nici pe cei din Spania, cu care mergea la întâlnirile Asociației Polițiștilor Creștini.

A fost întotdeauna foarte creativ și inventiv. I-a plăcut să experimenteze lucruri noi. După Revoluție căuta mereu oportunități să înceapă ceva pe cont propriu, să-și deschidă o afacere. Atunci nu am înțeles ce vrea și de ce nu era mulțumit cu slujba pe care o avea... Dumnezeu i-a deschis această oportunitate când au fost direcționate spre Dej niște utilaje de tipar, folosite. Habar nu avea de tipar,... dar a luat totul de la zero. E incredibil când privim în urmă cum a cumpărat spațiile în care e acum Tipografia Lumina, cuma a pus pe picioare tipografia și cum a funcționat atâția ani... Cu siguranță nu au fost abilitățile lui, a fost mâna bună a Dumnezeului nostru care a binecuvântat inițiativa și munca lui. Dumnezeu l-a învățat să fie generos și mereu atent la nevoile celor din jur, lucrul acesta l-am văzut toată viața noastră... era în stare să renunțe la orice era a lui, de dragul de a ajuta pe cineva...

A avut parte de ani buni, binecuvântati, în care și-a văzut pe rând copiii căsătorindu-se și venind nepotii:

Corina cu Nelu cu nepotii Andrei căsatorit cu Cezara și Priscila.

Vasile cu Ligia, cu nepotii Vasilica logodit cu Laura și Maria.

Radu cu Cici, cu nepoții Matei si Luca.

Mimi cu Cosmin, cu nepoții Timon si Tobias.

Nepoții au fost mândria lui până în ultimul moment, îi urmărea pe fiecare pe transmisiile live ale bisericilor în care slujeau, se bucura atât de mult să vadă că le place muzica, se uita cu atâta drag la Timon și Tobias care tocmai începuseră să învețe un instrument...

Împreună cu atâtea bucurii și binecuvântări a avut parte și de multă suferință fizică. A avut multe probleme de sănătate prin care a trecut cu multă răbdare și stoicism. Harul lui Dumnezeu i-a fost întotdeauna îndeajuns și puterea lui Dumnezeu în toate slăbiciunile lui l-au purtat mai departe.

Un lucru care ne-a impresionat în ultimii 10 ani a fost dedicarea și grija cu care s-a ocupat de mama noastră în urma accidentului vascular care l-a suferit. Uneori era mai bolnav decât ea și continua să o slujească cu toată inima și puterea...

Nu l-a descurajat faptul că și-a pierdut un picior în 2018, a luptat pentru a se recupera, a învățat să se folosească de scaunul cu rotile, și-a cumpărat rampă electrică cu care să coboare scările, reușea să iasă din casă în curte singur, fără ajutorul nostru și adesea se plimba pe stradă cu căruciorul electric primit prin bunăvoința Fundației Elpis Dej. Știm că mulți dintre cei de aici îi păstrați amintirea stând la poartă și căutând cu cine să povestească.

Nu ne-am fi gândit să-l pierdem dintre noi încă, dar recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu asupra lungimii vieților noastre și Îi mulțumim pentru acești 80 de ani pe care  i-a dăruit.

S-a infectat cu COVID, am aflat despre acest lucru în 16 decembrie, am luptat impreună tratându-l acasă, părea că va fi învingător, se simțea bine, însă în noaptea de 20 spre 21 decembrie a făcut o criză de inimă, intrase în fibrilație, a fost internat în Spitalul Municipal Dej, unde s-a încercat să fie reechilibrat, a intrat însă în blocaj renal și a plecat în ziua de 26 decembrie 2020, lăsând multe lacrimi în urmă. Ne-a durut faptul că în ultimele zile ale vieții a suferit singur, fără nici unul din noi alături, dar suntem convinși că Domnul Isus l-a ținut în brațe mai bine decât am fi putut-o face oricare...

Nu a fost un om perfect, a avut slăbiciunile, greșelile, deciziile greșite la care probabil mulți din cei care sunteți azi aici, ați fost martori. A fost ca un șantier în lucru... în fiecare zi a fost nevoie de reparație, de îndreptare, lucru care l-a făcut Dumnezeu în viața Lui. Îl slăvim pe Dumnezeul care L-a slujit că a șlefuit în el caracterul, sufletul, acel om care a putut să fie mutat în Împărăția lui Dumnezeu. Suntem și noi toți la fel, în lucru, în proces de prelucrare... în tânjirea noastră să ajungem și noi într-o zi acolo...

Dacă ar fi putut și-ar fi luat rămas bun de la toți, știți bine... Nu pomenim nume, ca nu cumva să ne scăpați careva... V-a iubit și prețuit pe toti: soție, copii, nepoți, frați, surori, cumnați, cumnate, verisori, rude apropiate sau depărtate, cuscrii, prieteni, colaboratori, vecini, colegi de muncă.... pe toți.

Fiți binecuvântați cu toții de Dumnezeul cerului și al pământului!

Numai a Lui să fie toată slava!