Articolul este scris acum 100 de ani, de unul
din directorii Seminarului Teologic Baptist din București. Toma Slev (1900 -
1944) era un intelectual elevat, era pasionat de cunoaștere, aplecat spre
oameni, în general tineri, ca aceștia să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu.
Acest articol
a fost scris în revista baptistă „Farul Mântuirii” din februarie 1924.
Lecturare plăcută!
,,Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale; ci te fă exemplu
credincioșilor în cuvânt, în petrecere, în iubire, în inspirație, în credință,
în curățenie.” (1 Tim. 4,12)
Tinerilor mei frați și surori în Isus Hristos,
răscumpărătorul nostru!
Când ridic condeiul pentru a vă scrie, sunt
cuprins de dorul de a vă avea pe toți în fața mea și de a vă vorbi la inimă. Aș
dori să fiu moșneag și voi copilași supuși, ca să vă strâng în jurul sobei și
să mă fac stăpân pe atenția voastră, prin cuvinte dulci, nu despre uriașii din
povești sau pățanii din viață, căci acestea nu v-ar fi de niciun folos.
Aș dori să vă șoptesc, aș dori să vă vorbesc,
că tinerețea noastră creștină este în pericol. Aț dori să vă spun, că noi nu
trăim, că noi nu suntem, și că ar trebui să fim, ar trebui să trăim.
Războiul care se termină aproape ieri, și care
în numele dreptății a dat armă ucigașă fratelui contra frate, nu a adus
liniștea, nu a adus pacea dorită.
Sângele vărsat pe câmpul suferințelor și
mizeri îndurată, au fost sacrificii, dar toate au fost de acelea care nu au
plăcut lui Dumnezeu. Fața Lui în loc să se întoarcă spre noi cu îndurare, a
urât mulțimea mișeliilor ieșite din mâinile noastre omenești și chiar fumul
jertfelor aduse de cutare fii ai rătăcirii, sunt înaintea Lui. Nu e de
mirare.... Dumnezeu nu poate să fie nedrept ca noi oamenii. În timpul
războiului fiecare biserică aducea jertfe și rugăciuni la altarul lui Dumnezeu,
pentru învingerea națiunii sale, cu toate că se numeau creștine și la urmă ce
să vezi? Unii au ieșit învingători, iar alții învinși. Și pacea? Nicăieri. Nu
am putea spune că darurile aduse de unii sau de alții ar fi determinat pe
Dumnezeu, să dea putere armei ucigașe, nu. Nicidecum, nu! Războiul nu a fost
făcut de creștinătatea noastră, ci chiar din contră de necreștinătate. Mai
degrabă am putea să deducem din efectele ulterioare, că Dumnezeu a urât
rugăciunile acestei lumi răutăcioase și a lăsat-o în plăcerile sale până în
ziua de apoi, lipsind-o de comoara, care nu este altceva decât pacea.
Nu mai bubuie tunurile pe hotarele țării și
șirurile soldaților nu mai cutreieră rătăcitor prin pustiuri. Muribunzii nu mai
mușcă în suferințele lor glia țării ca semn de despărțire de viața plină de
suferințe, nu..... Mamele au încetat de a-și ridica hohotul plânsurilor spre
cer, cerșind îndurare. Nu sunt silite de nimica să-și chinuiască odraslele, părăsindu-și
avutul și patria. Femeile nu-și mai plâng din prag bărbații, care se îndepărtau
cu viața în cumpănă și cu gândul doritor de a ști, dacă se vor mai întoarce sau
nu. Nu. Peste tot e liniște, numai soarele nu lucește. Soarele dreptății.
Veselia caselor a reînviat. A renăscut viața în jurul sobelor, unde altădată
oftatul era stăpân. Acum e înlocuit de râsetele și glumele copilașilor
nevinovați.
Între cei mici ai casei domnește bucuria și
veselia, iar între cei mari? Parcă vezi în fundul sufletului lor, ca prin un
văl, ceva... ceva.... îngrozitor. Lipsește lumina, lumina adevărului. La
virtuți omenești, nici să nu te mai gândești. Totul geme în jurul celor mari,
totul e mort, totul e numai o ruină.
A învins! A învins! Ucigașul bunului și
domnește acum el, ... el...., satana,
Armele stau acum, luptătorii sunt cu toții la
vatră, dar bucuria de altădată și binele așteptat, întrebați-vă, unde sunt?
Războiul care s-a desfășurat la lumina zilei
și care a fost însoțit de suferințe și mizerie, azi nu a încetat, decât și-a
schimbat forma (aspectul) și continuă să distrugă în domeniul întunecat de
imoralitatea sufletului nostru. Și astăzi se omoară frate pe frate în credință și
putere de viață, să distruge țară pe țară și astăzi bântuie urgia și mizeria
(înțeleg, omorul, distrugerea și ruina sufletească). Înainte ruină, în spate
ruină, în lături ruină, totul distrus, totul în stare de plâns. Armele
învingătoare și astăzi sunt acelea ucigașe, conduse de ,,Eul” păcătos pe care
ne îndeamnă apostolul să îl crucificăm.
Te doare să vezi după atâta suferință ce am
îndurat, sufletul mai robit, mai stăpânit și mai zdrobit de patimile
înșelătoare. Îți vine să plângi când vezi, că în loc să progresăm, cu pași
repezi, ne apropiem de ruina morală.
Pentru o țară nu e de ajuns a avea hotare
întinse, inteligență mare, economie dezvoltată. Dacă nu are tărie sufletească,
pierdute sunt acestea toate. Care este inamicul mai mare al progresului?
Numaidecât imoralitatea, gâlceava, neînțelegerea etc.
În zilele de astăzi, unde e cinstea, unde e
onoare, unde e prietenia, unde e iubirea? Ah! Gânduri chinuitoare..... de ce ne
mai sugrumați?
Îți vine să crezi că te-ai născut prea de
timpuriu și vocea ta nu mai are răsunet în inimile oamenilor. Deodată rătăcit
de gânduri așa cum ești, trebuie să te oprești și din visul care te stăpânește
să te trezești. Cu oboseala în corp așezat pe aripile gândurilor, o voce îți
șoptește mereu ,,totuși te așteaptă Dumnezeu ca să te miluiască”, ,,ridică-ți
ochii tăi și privește ogoarele, că sunt deja albe și gata de seceriș”.
Dați-mi Biblia în mână să-mi fac o seceră în
secerișul Domnului – zice omul vrednic - ,,căci cel ce seceră ia plată și adună
fruct spre viață eternă, ca și cel ce seamănă și cel se seceră să se bucure
împreună. Căci într-aceasta este cuvântul adevărat: altul este cel ce seamănă
și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să secerați unde nu v-ați ostenit”.
Deci, iubiților mei tineri! Văzând starea în
care se află omenirea de astăzi, nu întârziați, deșteptați-vă! Dumnezeu vă
cheamă, are lipsă de voi... căci mare este răutatea care stăpânește omenirea de
astăzi. Biblia e singura lumină pe care o puteți purta în mâini, spre trezirea
altora, deci apropiați-vă de dânșii și îndemnați pe toți să facă aceasta, căci
numai apropiindu-ne de Biblie, ne vom putea apropia de Cristos Isus,
Răscumpărătorul nostru și prin acestea două, în calitatea noastră de oameni,
unii de alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu