joi, 29 iunie 2023

Mârza Beniamin 1930 – 1998 din Codru-Săcărâmb

 


Și-a sfârșit alergarea[1]

 Beniamin Mârza s-a născut la 26 februarie 1930 în localitatea Codru - Săcărâmb, județul Hunedoara, fiind nepot al lui Ilie Mârza - pionier al credinței și misionar în județul Hunedoara. Sub influența sa benefică, la vârsta de 25 de ani, Beniamin urmează cursurile Seminarului Teologic pe care îl absolvă în 1958. Este ordinat ca păstor și slujește în bisericile din Teliuc și Cârjiți, apoi și la bisericile Târnăvița, Nojag și Vărmaga.

În acea vreme viața de păstor nu era ușoară, astfel că deseori frații nu i-au putut acorda salariul, însă l-au ajutat cu materiale pentru construcția casei. Peste toate acestea vine anul 1961, când guvernul comunist decide arondarea bisericilor baptiste și Beniamin Mârza este scos din lucrare. Pentru a-și întreține familia este nevoit să lucreze ca paznic timp de un an. Deoarece era un om curajos în predicarea Evangheliei, devenise indezirabil pentru regim și nu a mai fost admis ca păstor. Însă din lucrarea Domnului nu a ieșit niciodată. A continuat să lucreze în bisericile din jur, voluntar, îndeplinind și acte de cult, în ilegalitate față de regimul ateu, dar în perfectă legalitate față de Dumnezeu. Multiplele sale talente l-au făcut foarte prețuit de cei în mijlocul cărora trăia. Opera vieții lui a fost contribuția la construirea Bisericii ”Sfânta Treime” din Deva, unde fiecare părticică poartă urma mâinilor sale. După 1990 a fost foarte activ în biserica locală și un sprijin de neprețuit atât pentru păstorii care au girat biserica, cât și pentru tânărul păstor abia sosit de pe băncile facultății, Timotei Rusu. În anul 1958 s-a căsătorit cu sora Anisia, cu care a fost fericit  timp de 40 de ani și care i-a fost un sprijin în lucrarea lui Dumnezeu. Împreună au avut 3 copii: Gabriel, Adrian și Cornelia.

Lupta continuă pentru a realiza ceva pe pământul acesta și pentru pregătirea altora pentru cer au contribuit la producerea celor 3 pre infarcturi, care însă nu l-au putut birui. Totuși, în ziua de 9 septembrie 1998, în timp ce-l ajuta pe fiul cel mare la construcția casei, un accident nedorit a pus capăt vieții sale pământești și l-a lansat într-o călătorie a cărei destinație este Cerul lui Dumnezeu, pentru care s-a pregătit și a muncit și la care a dorit să ajungă. 

Neîmplinită  rămâne dorința sa de a se construi o biserică la Lăpușnic, pentru care a făcut deja pregătiri. Frații și familia îl regretă, dar toți au o puternică încredințare într-o fericită revedere în cerul lui Dumnezeu.

Serviciul divin de înmormântare a fost condus de frații păstori Timotei Rusu –Deva, Sorin Aioanei –Arad, Augustin Borteș - fost coleg de seminar cu defunctul, prezbiterul Lucian Marian și Gheorghe Pop, care a întocmit și citit necrologul. Corul și fanfara bisericii au completat atmosfera cerească de zidire sufletească.

                                                                    A consemnat Gheorghe Pop, Deva

Îmi cer iertare pentru poza slabă, dacă cineva îmi va trimite o poză, o voi schimba. Mulțumesc.



[1] Farul creștin, nr. 11/1998, p.11.

miercuri, 28 iunie 2023

Teleagă Gheorghe 1894 - ? din Ilidia

 


Fratele Teleagă Gheorghe  s-a născut în luna aprilie a anului 1894 în Ilidia, județul Caraș-Severin. Un Catolic care în anul 1917 alege să trăiască după învățătura Scripturii și este botezat depunând mărturie în fața martorilor că Isus Cristos este Domnul și Mântuitorul lui personal.

A fost un misionar al Domnului care a circulat mult, acolo unde era stabilit să meargă era foarte activ în poporul baptist.

Numele Gheorghe Teleagă apare în revista „Farul Mântuirii” din anul 1920, într-un anunț un care spune că la Moldova Nouă a fost un botez în apa Dunării  la care au participat 74 de suflete.

Este cap de listă la „Lista de subscripție nr. 62 – Teleagă Gheorghe – Ilidia.” Acesta listă era pentru adunarea de fonduri destinată construirii la București a „Palatului Evangheliei”, dar care nu s-a mai construit.

Din anul 1923 face parte din colaboratorii revistei „Farul Mântuirii”. În acest an are un articol numit ”Păstorul cel bun”

Într-un articol scris în revista „Farul Mântuirii” din anul 1923 numit: „Câteva clipe între bolnavii din spitalul orașului Louisville, Kentucky, America” fratele  semnează: Gheorghe Teleagă Louisville, Kentucky, America. Acest lucru ne duce cu gândul că atunci era acolo ca și student. Am găsit și un anunț din „Farul Mântuirii” tot anul 1923 în care se spune despre fratele George Teleagă că în acest an (1923) s-a înscris la seminarul din Louisville, Kentucky, America. Aici își ia și doctoratul.

Fratele Gheorghe Teleagă a ajutat pentru scurtă vreme Biserica Creștină Baptistă Română din Indianapolis, Indiana, S.U.A.

În zilele  de 1-4 septembrie 1923 are loc Conferința fraților români din Statele Unite iar fratele George Teleagă a fost ales în comitetul de conducere. Conferința s-a ținut în Prima Biserica Baptistă din Detroit.

În revista „Creștinul” din America pe anul 1925 fratele Gheorghe Teleagă are 2 articole interesante: „Nu afla greșeli la alții” și „Curge Râuleț”

În anul 1927 apare un articol tradus de George Teleagă numit „În părăsire pe un sloi de gheață”.

Înainte de anul 1930 fratele păstorește pentru scurt timp Biserica Creștină Baptistă din Indianapolis, Indiana S.U.A. și apoi vine în România.

În zilele de 8 – 9 iunie 1930 participă la inaugurarea Bisericii Baptiste din Moldova Nouă. Fratele a cântat mai multe cântări solo interpretate cu măiestrie.

Fratele Ioan Bunaciu scrie despre Gheorghe Teleagă că este din Timișoara și mai târziu ajunge păstorul Bisericii Baptiste de limbă română. Mai citim că fratele Gheorghe Teleagă în anul 1932 participă la Chiuiești la un botez cu 20 de persoane.

În ziua de 10 septembrie 1932 se ține la Timișoara Conferința Uniunii Tineretului din România și fratele Gheorghe Teleagă din Ilidia este ales ca secretar general și misionar. În acest an face mai multe vizite în cercul de biserici baptiste Cluj și este însoțit de fratele Ioan Dan.

În ziua de 16 septembrie 1933 fratele Teleagă Gheorghe este confirmat mai departe de conferința tineretului ținută la Curtici.

În ziua de 11 noiembrie 1934 participă alături de fratele Ioan Socaciu la inaugurarea localului de închinare a Bisericii Creștine Baptiste din Caransebeș. Biserica este condusă de fratele Mihai Mihuți.

În zilele de 26 – 28 septembrie 1935 frățietatea dornică de pace se adună la București în vederea unirii durabile și la împăcarea tuturor. Fratele Gheorghe Teleagă face parte din acest comitet.

Fratele se semna în articolele scrise din America cu „George” iar revista ”Farul” îl trece la colaboratori cu numele de „Gheorghe”. Era un om foarte activ pe ogorul Evangheliei și era prezent la întâlnirile fraților români. Era coleg de facultate cu Ioan R. Socaciu.

Din anul 1931 se alătură fraților Socaciu și Ungureanu colaborând la revista ”Pacea”.

Între anii 1937 – 1946 este pastor al Bisericii Creștine Baptiste de limba Română din Paris, Franța.

Neavând fișa de păstor a dânsului, care este scheletul unei biografii, ci am scris doar ce am găsit prin reviste. Nu este o biografie cursivă sau bogată, dar cu toate acestea oferă câteva informați despre acest frate misionar.

Surse

Eugen Cîrpean

Ioan Bunaciu

Vasile W. Jones, Istoria Baptiștilor Români din America

Arhivă

Farul Mântuirii

Glasul Adevărului

Pacea







marți, 27 iunie 2023

Ionel, Nicu și Petrică, sunt fiii aceluiași lucrător baptist, Nicolae Mânzat

 


Frații Mânzat Ionel, Nicu și Petrică, sunt fiii fratelui Mânzat Nicolae și Iuliana din Câțcău, județul Cluj. Întoarcerea la Domnul a fratelui Nicolae s-a făcut prin mari încercări, în jurul anului 1935. Această familie a avut un total de zece copii, dintre care trei au plecat de mici în veșnicie. Din cei șapte copii, trei au fost atrași de lucrarea Domnului și au lăsat alte meserii ce le aveau, au studiat la Seminar și au intrat în Lucrarea Domnului.

Repartizarea acestor trei frați păstori baptiști a fost foarte interesantă. Fratele Ionel a început Seminarul în anul 1953. Fratele Nicu a intrat în Seminar în anul 1970 și a prins în 1971 serbarea de 50 de ani a Seminarului și l-a avut profesor pe fratele Iosif Țon. Fratele Petrică studiază la același Seminar, dar acum poartă numele de Institutul Teologic Baptist din București și absolvă cursurile în anul 1999.

Acești trei copii ai fratelui au studiat la Seminarul Teologic Baptist din București și de aceea s-a părut interesantă toată lucrarea unui tată și a celor trei fii. În acest interviu veți auzi mărturii cutremurătoare prin care se vede mâna puternică a lui Dumnezeu care i-a călăuzit. Mărturii trăite care pot fi bune exemple și ilustrații pentru noi azi, ca să ne încredem total în Dumnezeu, Tatăl nostru din cer.

Vizionare plăcută!



luni, 26 iunie 2023

Balosin Iosif 1901 - 1997 din Ferendia

 


Pastorul Ioan Balosin a văzut lumina zilei în data de 16 noiembrie 1901 în localitatea Ferendia, județul Timiș. A fost cel de-al 4-lea copil din cei 5 născuți în familia lui Ioan și Ana Balosin, agricultori, având 5 hectare de pământ arabil, de etnie română.

Face 5 clase primare în localitatea natală.

La vârsta de 13 ani, prin plecarea pe câmpul de război a tatălui şi a fraților mai mari, devine întreținător de familie.

Este contigentul militar 1923, încorporat la Batalionul 9 Vânători de Munte din cercul de recrutare Caransebeș și rămâne la vatră cu gradul de sergent.

În ziua de 14 ianuarie 1923, în localitatea Ferendia se căsătorește cu Maria. Din căsătoria cu prima soție, Maria, care în anul 1946 moare în urma unei boli incurabile, s-au născut 3 copii: Maria, Ion şi Mihai. După 7 ani de la moartea primei soții, s-a căsătorit cu Malina, cea care l-a slujit cu devotament până la finalul vieții.

Deși l-a căutat pe Dumnezeu din copilărie, s-a întors la Dumnezeu în anul 1928, fiind botezat în data de 4 februarie 1930. În anul 1947 a fost ordinat ca păstor, comisia de ordinare fiind formată din pastorii: Sâmboteanu, Băleanu şi Cornilescu. A slujit bisericile baptiste din Ferendia, Gătaia, între anii 1954 – 1960, Percosova, Şemlacu Mare şi Şemlacu Mic.

Deși nu a avut pregătire teologică, a citit sute de cărți şi a cunoscut bine Scriptura. A fost un om care a iubit rugăciunea şi postul, a avut o conduită creștină demnă de urmat, a fost un bun duhovnic, oferind sfaturi utile pentru orice situație.

Serviciul divin de înmormântare a avut loc în data de 14 februarie 1997 în localitatea Ferendia, mesajul Evangheliei fiind predicat de pastorii Traian Dejeu şi Gheorghe Sporea. Un mare număr de consăteni au fost prezenți la serviciul de înmormântare!

Surse:

Dr. Ionel Tuțac

Dr. Ioan Bunaciu

Arhive

duminică, 25 iunie 2023

Prezentarea făcută de fratele Mircea Ursu în fața Congresului

 


Prezint azi, 26 iunie 2023, un clip video cu candidatul Mircea Ursu, pentru ca cei interesați să mai știe cum s-au prezentat frații care au candidat la slujire. Este vorba despre: „Al XXXVIII-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din România, care a avut loc la Oradea în zilele de vineri și sâmbătă 26, 27 mai 2023, la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel”.

Despre fratele pastor Mircea Ursu de la Lupeni am scris AICI. Aici este biografia dumnealui, moștenirea frumoasă în poporul baptist, dar și slujirea bogată desfășurată de-a lungul timpului.

Mai jos este înregistrarea făcută în Congres, unde fratele se prezintă pe el și  programul de slujire.

Vizionare plăcută!



sâmbătă, 24 iunie 2023

Prezentarea făcută de fratele Florin Iosub în fața Congresului

 


Prezint azi, 25 iunie 2023, un clip video cu candidatul Florin Iosub, pentru ca cei interesați să mai știe cum s-au prezentat frații care au candidat la slujire. Este vorba despre: „Al XXXVIII-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din România, care a avut loc la Oradea în zilele de vineri și sâmbătă 26, 27 mai 2023, la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel”.

Despre fratele pastor Florin Iosub de la Timișoara am scris AICI. Aici este biografia dumnealui, dar și slujirea bogată desfășurată de-a lungul timpului.

Mai jos este înregistrarea făcută în Congres, unde fratele se prezintă pe el și  programul de slujire.

Vizionare plăcută!




Glița Vasilie 1895 - ? din Dușești

 


Fratele Vasilie Gliță s-a născut în ziua de 20 noiembrie 1895 în localitatea Dușești, județul Bihor. Este fiul lui Ghiorghi și Ana, de confesiune baptistă și etnie română. Ocupația de bază a fost plugar, ca și părinții săi, având trei hectare de pământ.

A studiat patru clase primare în localitatea natală.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu și se îndrăgostește de El. Îl primește în inima sa pe Isus Cristos ca Domn și este botezat în ziua de 14 august 1910 în comuna Luncasprie, de către predicatorul Cornea Mihai.

Este contigentul militar 1917, fiind înrolat în Oradea  la Regimentul 85, Compania I, Batalion F, rămâne la vatră cu gradul de soldat.

În ziua de 28 februarie 1919 se căsătorește în localitatea Ceica, județul Bihor, cu Maria, născută Moce și Domnul le-a dat doi copii: un băiat, Ioan și o fată.

Dând dovadă de credincioșie, de dar de la Dumnezeu de a predica și a fi un bun administrator al darurilor cerești, frații din Biserica Creștină Baptistă din Dușești îl pun deoparte pentru lucrarea Domnului. Este ordinat în anul 1928 în biserica din Dușești, comisia de ordinare fiind compusă din frații lucrători: Vicaș Mihai și Țirban Ioan. Raionul de activitate era Plasa Ceica și în județ, având un număr de 1245 de membri. Locuia în Dușești, oficiul postal Ceica, județul Bihor.

A fost pastor la Biserica Creștină Baptistă din Dușești, unde în anul 1947 a botezat 46 de persoane și Cârpeștii Mari până în anul 1949. A mai păstorit Bisericile Baptiste din: Cornișești, Gurani, Lăzăreni. Aici a contribuit la înființarea bisericii în anul 1927.

A fost Secretar al Cercului Vinteni.

Fratele Glița Vasilie, născut în anul 1895, a fost binecuvântat ca băiatul său Ioan, născut în 1927, să urmese Seminarul Teologic din București și să slujească în calitate de pastor. De asemenea și nepotul său Gliță Ioan Vasile (Nelu), născut în 1955, să urmeze calea strămoșilor săi.

Am nevoie și la această biografie de ajutor pentru alte înformații și data morții. Mulțumesc.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

joi, 22 iunie 2023

Prezentarea făcută de fratele Marius Birgean în fața Congresului

 


Prezint azi, 22 iunie 2023, un clip video cu candidatul Marius Birgean, pentru ca cei interesați să mai știe cum s-au prezentat frații care au candidat la slujire. Este vorba despre: „Al XXXVIII-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din România, care a avut loc la Oradea în zilele de vineri și sâmbătă 26, 27 mai 2023, la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel”.

Despre fratele credincios, pocăit, un adevărat om al lui Dumnezeu, pastorul  Marius Birgean, am scris AICI. Aici este biografia dumnealui, dar și slujirea desfășurată de-a lungul timpului.

Mai jos este înregistrarea făcută în Congres, unde fratele cu sfială se prezenta și își prezenta programul de slujire.

Vizionare plăcută!



luni, 19 iunie 2023

Pascu A. Cornel 1913 - ? din Parța

 


Fratele Cornel Pascu s-a născut în ziua de 13 iulie 1913 în localitatea Parța, județul Timiș,fiind fiul păstorului Atanasie (1878-1947 din  Parța) și al lui  Erina.

Studiază școala gimnazială și Seminarul Teologic Baptist din București între anii 1933 – 1937.

Este contigentul 1935, fiind încorporat la Regimentul 38 Artilerie din Timișoara, dar participă și pe frontul de răsărit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În anul 1938 este ordinat în Biserica Creștină Baptistă din Curtici, pe care o păstorește până în anul 1940. Păstorește Biserica Creștină Baptistă din Pecica un an de zile, 1941 și Cercul de Biserici Baptiste Ghiroda din 1943 – 1949. Cercul avea un număr de 150 membri și locuia în localitatea Parța.

În ziua de 15 mai 1943 se căsătorește în localitaea Pecica, județul Arad, cu Iuliana.

La Congresul General al Cultului Creștin Baptist din România, ținut la Arad în zilele de 27 – 28 octombrie 1945, fratele Cornel Pascu este ales în Comitetul Uniunii la secțiunea edilitară.[1] 

În ziua de 10 august 1947 fratele Cornel Pascu oficiază un botez în Biserica Creștină Baptistă din Jamul Mare, județul Timiș, cu 23 de persoane. A participat un public numeros din 10 localități. A cântat muzica Bisericii Baptiste din Berzovia, orchestra din Ghertiniș și corul baptist din Moravița și Jam[2].

Comunitatea Bisericească de Timişoara a fost organizată conform statutului

de funcţionare al Cultului Baptist, elaborat de Congresul Cultului de la Arad din

noiembrie 1945. Preşedinte al Comunităţii a fost ales Pascu Cornel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. Acesta a condus Comunitatea pană la reorganizarea acesteia, în anul 1951. Teritoriul Comunităţii se extindea asupra tuturor bisericilor din judeţul Timiş.[3]

 

„În 1950 teritoriul ţării s-a împărţit în regiuni şi raioane. În regiunea Timişoara a intrat şi fostul judeţ Severin, în care se aflau două comunităţi bisericeşti : Comunitatea de Făget şi cea de Severin cu sediul la Lugoj. Deci, în primăvara anului 1951 s-a ţinut la Timişoara adunarea generală a bisericilor baptiste din regiune şi s-a ales conducerea comunităţii : preşedinte — Mircea Tudor şi secretar — Lupescu Ioan. Pascu Cornel n-a putut să candideze pentru funcţia de preşedinte, pentru că avea un frate în America — Dănilă Pascu — şi pentru vremea aceea însemna o mare vinovăţie.[4]

 

În ziua de 24 noiembrie 1946, Biserica Creștină Baptistă din comuna          Cerna-Timiş Torontal, a avut o zi de înălţare sufletească, cu ocazia unei serbări, la care a luat parte orchestra fraților maghiari din Gherteniş, condusa de fr. Szucs Andrei şi frații din din 7 comune. S-a remarcat şi prezenţa domnilor notar şi primar ai comunei, asistând la serbare. Programul a început cu Cina Domnuiui, împărţită de fr. Cornel Pascu, după care a fost colorat cu frumoase declamări, soluri, duete şi quartette. Din Cuvantul Domnului au vorbit fr. Lighezeanu din Verneş, llie loan din Jebel şi Szucs A , din Gherteniş[5].

Și la biografia fratelui Pascu Cornel am nevoie de ajutor, pentru care vă rog să mi-l dați. Mulțumesc.



[2] Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul III. Nr. 1, 1 ianuarie  1948,  p. 12.

[3] Ioan Bunaciu - Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea 2006, p. 563.

[4] Ioan Bunaciu & Otniel Bunaciu, Istoria răspândirii credinței baptiste , Editura Universități București 1995, P. 206

[5] Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul II. Nr. 3, 1 februarie 1946,  p. 8.

Prezentarea fratelui Teofil Mihoc, secretar general al baptiștilor din România

 


Prezint azi, 19 iunie 2023, un clip video cu candidatul Teofil Mihoc, pentru ca cei interesați să mai știe cum s-au prezentat frații care au candidat la slujire. Nu că nu ar fi cunoscut de frățietatea baptistă, dar să fie cunoscut și mai bine acest frate credincios în lucrarea de slujire în via Domnului.

Cine este secretarul general al Cultului Creștin Baptist din România?

Prezint o mică parte din biografia bogată a fratelui.

„Dumnezeu mi-a dat Harul să mă nasc într-o familie de oameni credincioși baptiști: Ioan și Elena, în Arad, la data de 11 septembrie 1974. Ambii părinți se trăgeau din familii credincioase. Mama provine din localitatea Călacea, jud. Bihor, stră-străbunicul ei fiind preot ortodox în localitate, iar străbunica ei fiind una dintre primele credincioase baptiste din sat. Tata provine din localitatea Mărăuș, jud. Arad, fiind nepot al pionierului credinței baptiste din localitate.

Am crescut în cadrul biserici creștine baptiste „Biruința”, Arad, cartierul Aradul-Nou. L-am primit pe Domnul Isus în viață, mărturisindu-L în botez, pe 7 mai 1989, botezul fiind oficiat de către păstorul Ștefan Mânzat. Am cântat în corul de copii, de tineri, iar mai târziu în corul mixt, corul bărbătesc și fanfara bisericii locale. Aici am fost încurajat să predic și am fost trimis în misiune pentru a predica

Evanghelia în bisericile misiune ale bisericii „Biruința” din Arad: la Frumușeni, Fântânele, Fiscut, Felnac, în județul Arad, și la Groșerea, în Gorj.

M-am căsătorit cu Camelia Elena Jorza în 9 august 1997, căsătorie oficiată tot în biserica baptistă „Biruința” din Arad. Dumnezeu a binecuvântat familia noastră cu doi copii: Daniela (botezată în 13 aprilie 2015) și Emanuel (va primi botezul în 28 mai 2023).

În iulie 1993 am absolvit liceul luând Diploma de Bacalaureat la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” din Arad, făcând parte din prima promoție a liceelor teologice baptiste din România. Am obținut apoi licența în Teologie Pastorală și Didactică, promoția 1997, la Institutul Teologic Baptist din București. Am continuat pregătirea teologică obținând Diploma de Master of Arts, în octombrie 1999, iar în 2005, Diploma de Master of Divinity, la Central Baptist Theological Seminary din Minneapolis, Minnseota, extensia Arad, iar mai apoi masterul în Teologie pastorală și Misiologie în cadrul Universității Emanuel din Oradea, în 2013.

În iarna anului 1995, am fost repartizat de Institutul Teologic Baptist din București să predic în Biserica Creștină Baptistă din Jibou, jud. Sălaj, unde am fost invitat să mă implic în slujirea pastorală. Așa se face că, în 4 martie 1996, am fost ales păstorul acestei biserici baptiste din Jibou. Un an și jumătate am călătorit făcând naveta de la București, iar pe 1 septembrie 1997 ne-am mutat efectiv în

Jibou. La data de 21 septembrie 1997, am fost ordinat păstor în această biserică.

La acea vreme, cercul pastoral al bisericii din Jibou cuprindea 6 biserici, astăzi sunt 18 biserici. În 1996, eram singurul păstor în zona Jibou, astăzi suntem 5 păstori, sprijiniți de 18 prezbiteri și de alți misionari și predicatori din Biserica din Jibou.”

Vizionare plăcută!