luni, 27 octombrie 2025

Dumitru Cornilescu - Colocviu 2025 Montreux, Elveția - de VICTOR SAINIUC


 

27 august 2025

 

Un NUME:                Dumitru Cornilescu, un “Martin Luther al României”

Un EVENIMENT:    50 de ani de la trecerea sa în veșnicie. (4.04.1891-27.08.1975).

Un ORAȘ:                 Montreux, oraș superb pe malul lacului Geneva, Elveția.

Un GRUP DE INIȚIATIVĂ:

Credincioșii evanghelici români care locuiesc și muncesc în Elveția, în apropierea locului unde a trăit și activat Dumitru Cornilescu în ultima parte a vieții sale pământești, s-au adunat pentru o aducere aminte despre traducătorul Cornilescu. S-au remarcat credincioșii Bisericii “Gosen” Valais, ai Bisericii Penticostale Române Yverdon și E.E.R.G. Geneve.

Un POPAS:               Biserica Evnghelică asociată cimitirului Clarens-Montreaux.

O ECHIPĂ MEDIA: Credo TV, Cluj Napoca.

 


Anul acesta, la 27 august, s-au împlinit 50 de ani de când Dumitru Cornilescu a fost așezat în cimitirul evanghelic Clarens-Montreux. Omul care a adus o schimbare majoră în viața spirituală a României s-a oprit din alergare la 27 august 1975, în Montreux, Elveția.

 

Evenimentul a fost evidențiat și marcat de un Colocviu organizat de credincioșii evanghelici care locuiesc și muncesc în Elvetia, în localitățile din jurul Lacului Geneva.

Evenimentele au decurs în două locații diferite: Seminarii la Biserica din Geneva și Comemorarea evenimentului la Biserica Evanghelică a cimitirului Clarens-Montreaux (Temple Protestant de Clarens, édifié en 1937)

In ultima sâmbată a lunii august 2025, pe o vreme mohorâtă și ploioasă, Evenimentul a fost comemorat în frumoasa Capelă Evanghelică a cimitirului. Imnuri interpretate în limba română, la inițiativa excelentă a fr. Titi Demian, acompaniate de orga capelei, mesaje scurte prezentate de Dr. Emil Bartoș, M. Div. Victor Sainiuc, Dr. Vlad Crâznic și Dr. Zsolt Garai-orgă.

  

Vizitând mormântul, ceea ce impresionează, la prima vedere, este modestia evidentă a locului de veci a celui care a trăit modest în Romania. Printre monumentele impresionante de marmură, granit și stânci ferecate parcă pentru veșnicie, se evidențiază prin modestie și simplitate o mică placă de marmură, înegrită de vreme și aproape ilizibilă: Dumitru Cornilescu -Anne Cornilescu.

Este o ironie a sorții că cel care a generat o mișcare de trezire spirituală autentică, originală, naturală, în Romania, sub călăuzirea Duhului Sfânt, are parte de așa de puțină apreciere din partea credincioșilor români.

Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu, tipărită în 1921 (Ediția Princeps), a fost, și este, cursivă, ușor de citit și de înțeles, autentică, fidelă originalului, nealterată lingvistic de trecerea anilor. Primii trei ani după tipărire a fost acceptată în Biserica Ortodoxă Română, apoi, datorită popularității sale, a fost interzisă de Sinod, iar tânărul preot și călugăr, a fost exclus din Biserica Ortodoxă, împreună cu toți colaboratorii și simpatizanții săi. Astfel s-a născut în mod natural, aș zice, mișcarea de reformă evanghelică din Romania.

De ce a comemorat evenimentul și celebrat Colocviul în Elveția?

Într-o predică rostită în fața unui auditoriu numeros, D. Cornilescu a afirmat că toți oamenii sunt păcătoși și lipsiți de slava lui Dumnezeu (cf. ep. către Romani 3:23), un ofițer de rang superior s-a simțit ofensat și l-a provocat la duel pe cel care a citat din Scriptură un adevăr universal. Intr-un duel dintre un tânăr călugăr și un ofițer de carieră, cine moare primul???

Dumitru Cornilescu a fost sfătuit de prietenii și colaboratorii săi (dar și de dușmani), să părăsească România pentru o perioadă, până la calmarea spiritelor.

A plecat în Germania pentru o perioadă scurtă de timp, apoi, pentru o perioadă, în Marea Britanie (ajutat de British Bible Society, cea care a făcut posibilă tipărirea și răspândirea noii traduceri a Bibliei, făcută de Cornilescu). În final, s-a stabilit in Elveția, unde a rămas pâna la sfârșitul vieții sale.

 Clocviul de la Montreaux a fost un eveniment notabil, merituos și necesar. Cred că înaintașii noștri trebuiesc cinstiți și apreciați, cu atât mai mult cu cât generații întregi de români au găsit mântuirea prin Domnul Isus Hristos citind dintr-o Biblie care a apărut datorită viziunii, tenacității, și muncii asidue depuse timp de 2 ani a celui ce a fost Dumitru Cornilescu.

 Surse: A. Măianu, P. Beloiu, D. Cuculea, D. Cornilescu, Internet.

VICTOR SAINIUC

Cluj Napoca, 2025






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu