Fratele Popescu Ion (Nelu) s-a născut în ziua de 1
decembrie 1950 în localitatea Moldova Nouă din județul Caraș-Severin.
Auzind Cuvântul lui Dumnezeu, rămâne străpuns în
inimă și se hotărăște să-L urmeze pe Domnul Isus în apa botezului. Este botezat
în ziua de 12 decembrie 1971 de către fratele păstor al Biserici Baptiste din
Moldova Nouă, Nicolae Rață.
După botez
începe să predice Evanghelia Domnului Isus Cristos în orașul natal, dar
și la Reșița unde se stabilește cu familia. Este activ în lucrarea cu
tineretul, conduce „Studiu Biblic” iar între anii 1979 – 1990 este membru în comitetul
Bisericii Creștine Baptiste nr. 1 Reșița.
În anul 1972 a absolvit
Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.
În ziua de 5 mai 1974 se căsătorește cu sora Rodica,
născută Ursu și Domnul le dă 3 copii: Carmen, născută în 1979, Mircea 1987 și
Delia 1982.
Fratele Popescu Nelu este ales ca păstor de Adunarea
Generală a Bisericii Creștine Baptiste din Moldova Nouă în ziua de 3 februarie
1991.
În ziua de 14 iulie 1991 fratele este ordinat ca
păstor, comisia de ordinare este compusă din frații: David Nicola, președinte,
Bulzan Ovidiu, Groza Eugen, Cimpoca Ilie și Nicolae Rață.
Se înscrie la Universitatea „Emanuel” din Oradea pe
care a absolvit-o în anul 1996.
A fost un frate activ care s-a preocupat
mereu de repararea, modernizarea și îmbogățirea patrimoniului bisericii.
Încă din anul 2004, fratele caută un tânăr păstor
și îl găsește pe fratele Varan Sabin care era student la Universitatea
„Emanuel” din Oradea, iar după absolvire a fost angajat ca păstor.
M-ai înduplecat,
Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit!
În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine. (Ieremia 20:7)
Acesta era versetul preferat al fratelui, iar
cântarea preferată: „Iubirea Lui e mult prea Mare”.
A contribuit la scrierea cărții: „Istoria
Baptiștilor din Moldova Nouă 1818 – 2018:
Cordonator lucrare Valentin David-Izvernar, coautori: Valentin
David-Izvernar, Ion Popescu și Mihaela David-Izvernar.
A fost un om deosebit în toată viața dumnealui, om
bun, serios și un bun organizator și predicator.
În ziua de 24 august 2020 fratele Nelu Popescu este
chemat la odihna cea veșnică pentru a fi cu Stăpânul său pe care L-a iubit și slujit.
Surse:
Ionel Tuțac, a fost sursa principală a datelor
biografice
Ovidiu Popovici
Wow, fr Nelu Popescu a plecat așa repede dintre noi ?!
RăspundețiȘtergereL-am cunoscut de pe vremea cînd eram student la Seminar și misionam mult la Reșița.
Era în Sfatul de Frați al Bisericii, în vremuri vitrege, cînd erau lupte crîncene împotriva compromisului cu securitatea și comuniștii. El era foarte dîrz și ferm în acele confruntări cu Securitatea și Departamentul, alături de ceilalți frați. Mă invita să mă cazez la el și îi plăcea mult să stăm de vorbă din cuvînt. Avea și un simț al umorului. Era iubit și apreciat de Biserică. Biserica din Reșița era "pe linia întîi în această bătălie. Noi seminariștii nu aveam voie să vizităm Biserica din Reșița. Eu era să fiu dat afară din Seminar pentru o vizită neintenționată, la Reșița, în acele vremuri. Murise mama mea și am rămas cinci copii orfani, eu aveam 21 ani și eram cel mai mare, eram anul II la Seminar, sora mea cea mai mică avea 5 ani. Biserica din Reșița, auzise de necazul nostru, și pentru că mă cunoșteau și mă iubeau mult, invitîndu-mă mereu la ei să vestesc Cuvîntul, au făcut o strîngere de ajuroare pentru familia noastră - ceva haine si bani. M-au invitat să merg să le iau și să mulțumesc personal Bisericii. "Întîmplarea" a făcut că au avut un serviciu de Înmormîntare chiar în acele zile . M-au invitat să merg la preveghi și să rămîn și pe Luni la Serviciul de Înmormîntare. Careva din ei vorbise telefonic la București să primesc aprobarea să rămînd, ei ne-avînd păstor atunci. Li s-a răspuns afirmativ. Dar cînd am ajuns la Seminar, d-l Ioan Bunaciu, directorul Seminarului, supărat foc, că am călcat "directivele" lui și a conducerii Uniunii, mi-a promis că mă dă afară din seminar. M-a tîrît la comitetul Uniunii întrunit chiar în acea săptămînă și au hotărît, să adauge încă un mare necaz, la necazul meu, în urma piederii mamei la numai 45 de ani. Dumnezeu însă n-a fost de-acord cu ei, și s-a folosit de (nu-mi venea să cred atunci) fr Țunea Ioachim, care a îndrăznit singur, să-mi ia apărarea în fața tuturor. N-am înțeles de ce ? Poate pentru faptul că mă simpatiza și mă invita mai des să predic la Basarabi ? Dar el a insistat, folsind argumentul că eram un copil orfan, sărac si necăjit atunci; și că dacă se ia această hotărîre, eu fiind orădean, venit din Biserica Nr 2 Oradea (actualmente Emanuel), o să se creeze o altă "răsmeliță" în țară, lucru care dezavantaja compromisii din fruntea cultului de-atunci. Colegul meu Filip Dincă chiar fusese dat afara din Seminar cu cîtva timp în urmă.
Am înțeles din nou atunci, că Dumnezeu are ultimul cuvînt în viața mea, nu oamenii. Am rămas în seminar, dar cu “repercursiuni” pînă la absolvire, și chiar după ... Așa se face că în "Istoria Baptiștilor" scrisă de d-l Bunaciu, la capitolul "Maramureș" eu nu apar deloc, desi cele CINCI Biserici din Sighet și împrejurimi, au fost prima mea dragoste în slujire timp de vre-o 8 ani, și Domnul m-a folosit acolo cu mult HAR. Să nu li se țină în seamă păcatul acesta, și "să fie iertați" după legea orodoxă ! Bunul Dumnezeu să se îndure de noi de toți și să ne ajute să-i fim credincioși loiali și-n zile bune și-n zile rele și să-L slujim cu devotament și sacrificiu pînă la capăt. A Lui să fie slava și cinstea în veci.
Domnul să mîngîie familia Popescu si să le poarte de grijă. IEREMIA 49:11 e promisiunea Domnului pentru ei.