Astăzi am primit de la fr. Prof. univ. dr. Otniel Ioan Bunaciu, Decan,
Facultatea de Teologie Baptistă,
opiniile dumnealui referitoare la principiul
baptist al separării bisericii de stat. Avem AICI mai multe opinii,
vă rog să vă faceți timp să le studiați. Fratele Oti are um mesaj consistent și
interesant, de aceea îl recomand cu plăcere.
Dumnezeu să fie slăvit pentru că avem oameni
dedicați lucrării Domnului și al poporului baptist din România.
Stimați colegi de slujire,
Doresc ca harul și pacea Domnului nostru Isus
Hristos să vă fie înmulțite. Deoarece fratele Președinte al UBR ne-a îndemnat
să ne exprimăm opiniile față de situația subvențiilor de la stat am decis să
ofer reflecția de mai jos. Apreciez disponibilitatea fratelui Președinte, care
a preluat decizia Consiliului Uniunii de la Timișoara de a avea o discuție
frățească largă. Mă rog lui Dumnezeu ca să ne dea înțelepciune, dar și răbdare
pentru ca să ascultăm toate vocile care doresc să contribuie la dezbatere. Consider
că o discuție în acest sens este esențială pentru ca să ajungem la hotărâri
înțelepte și la care toți cei care doresc să se implice să simtă că au avut
libertatea să participe. Din păcate de prea multe ori
luările de poziție nu sunt principiale, ci sunt doar afirmate cu intenția de a
fi impuse și fără acceptarea unui dialog real.
Deoarece baptiștii au susținut mereu
libertatea de exprimare a opiniilor lor, prezenta luare de poziție dorește să
fie o exprimare în acest spirit. Trebuie să recunoaștem că această temă are
capacitatea să amenințe unitatea baptistă, fapt remarcabil deoarece, așa cum se
va putea observa în continuare, principiul nu reprezintă de fapt unul din
articolele de credință principale ale baptiștilor și nici nu apare în
legislația adoptată în România, deși este o temă de mare interes.
În mod ideal baptiștii cred că statul ar trebui să
creeze un cadru legal și neutru în care să se garanteze libertatea religioasa pentru
toate cultele și comunitățile de credincioși. În acest scenariu ideal, fiecare
cult ar trebui să se administreze singur fără sprijinul statului. Realitatea din
România nu se conformează acestui scenariu ideal, cum nu se conformează în nici
o țară din lume. În majoritatea situaților statele susțin eforturile comunităților
de credință (cultelor) și cele ale organizațiilor caritabile. Astfel statele
creează diferite aranjamente fiscale prin care oferă acest sprijin (inclusiv în
SUA de unde își are originea principiul separării bisericii de stat).
Susținerea financiară oferită de stat se încadrează
de fapt în categoria drepturilor pe care le au plătitorii de impozite cum ar
fi: învățământul, sănătatea, apărarea, etc. Prin aceste măsuri fiscale se
generează o situație la care cei care contribuie prin impozite și beneficiază
de ceea ce oferă statul. Dacă o instituție care participă la îndatoriri nu
participă și la drepturi, aceasta se va găsi într-o situație de inegalitate pe
care și-a impus-o singură. Baptiștii din România au acceptat recunoașterea lor
în condițiile legii și funcționează potrivit legii. Statutul cultului care are
forma unei Hotărâri de Guvern este în armonie cu celelalte legi din România.
O discuție preliminară, care ar trebui poate
purtată este de ce există atât de mare interes pentru tema subvențiilor de la
stat și nu prea se discută problema implicării bisericilor în politică.
Consider că acest aspect este legat direct de înțelegerea separării bisericii de
stat și este o practică mai periculoasă decât acceptarea subvențiilor. Din păcate există suficiente motive să fim
îngrijorați. Nu mă refer aici la rolul profetic pe care bisericile sunt chemate
să îl aibă și nici la implicarea credincioșilor în procesul politic în calitate
de cetățeni, deoarece este un drept al
acestora. Mă tem că uneori discuția despre subvenții devine un motiv tocmai
pentru ca să nu se discute implicarea politică a unor biserici.
Experiența celorlalte culte care au acceptat
subvențiile oferite de stat după 1990 nu a fost una negativă. În România,
statul nu s-a amestecat în treburile bisericilor deoarece în aceste vremuri
statul, potrivit legii, susține bisericile. De asemenea, trebuie să recunoaștem
că, deși baptiștii nu au acceptat subvențiile, acest lucru nu a dus la
rezultate semnificativ diferite față de cultele care au acceptat.
Realitatea este că de fapt baptiștii din România
primesc deja subvenții în diferite forme. Dacă ajungem la concluzia că nu ar fi
principial să acceptăm subvenționarea de la stat, atunci ar trebui să nu
acceptăm niciun tip de subvenționare pentru ca mărturia noastră să fie cu
adevărat autentică. Mă refer aici la fonduri pentru: construcții, reparații,
dar și la susținerea de grădinițe, școli, licee, activități sociale începute de
biserici și care se află sub autoritatea acestora, dar nici acceptarea celor 2%
din impozit pe care legea îi oferă bisericilor și organizațiilor non profit.
Probabil că înainte de a dezbate oportunitatea
primirii de subvenții ar fi util să vedem care este situația concretă din
bisericile baptiste din UBR. Pentru a avea o discuție informată și echilibrată
ar trebui să începem de la niște date și de la legile și textele existente și
nu de la niște păreri personale. Ar fi de folos să știm, de exemplu, care este
media salariilor slujitorilor din bisericile membre ale UBR și a personalului
ne clerical. În anul 2007 când am pus această întrebare, patru comunități
regionale au răspuns că media veniturilor era între 600 – 700 RON pe lună ceea
ce reprezenta atunci salariul minim pe economie. Sper ca lucrurile să stea mult
mai bine acum, dar ar fi important să înțelegem care este cu adevărat situația.
Este ironic faptul că între persoanele care susțin
că nu ar trebui să se primească bani de la stat există mulți slujitori din
biserici mari. Acestea au multe proiecte finanțate uneori de la stat (cum ar fi
grădinițe, școli, licee sau alte proiect sociale), dar și proiecte sprijinite de donatori din străinătate
a căror fonduri includ sume primite de la stat (din țările lor). Este oare mai
moral să primim ajutoare din subvenții de la alte state (în mod indirect) atât
timp cât credem că nu este moral să primim subvenții de la statul Român?
Argumentul că finanțarea de la stat ar putea genera
dependență este la fel de valabil în cazul finanțării primite din partea altor
organizații sau biserici. Orice finanțare primită pentru susținerea slujirii
creează un pericolul de dependență. Mai mult decât atât, în timp ce statul nu
este interesat de poziția doctrinară a celor pe care îi susține, nu la fel se
întâmplă cu organizațiile și bisericile care fac acest lucru. Adesea acestea
condiționează susținerea de adoptarea unei anumite poziții doctrinare sau a
unor strategii de lucru.
De cele mai multe ori bisericile care doresc să
accepte finanțarea de la stat sunt mai mici și fără resurse suficiente. Vocea
lor nu este auzită, din păcate și adesea, dacă cineva exprimă un punct de
vedere în acest sens, acesta este înăbușit energic de colegii care nu văd
lucrurile la fel. Bisericile care au resurse suficiente și se pot descurca demonstrează
implicit o lipsă de interes față de situația bisericilor mai mici.
Dacă ne considerăm o frăție și dacă ne pasă cu
adevărat de situația colegilor care slujesc fără a avea resursele necesare, ar
trebui să dezvoltăm o formă instituționalizată de solidaritate pentru
susținerea acestora. O astfel de inițiativă, care ar trebui luată la nivel
central, ar fi o bună mărturie a faptului că suntem o uniune de biserici care
slujesc împreună. Toate bisericile din uniune să se angajeze să își încadreze
slujitorii la nivelul potrivit în grila adoptată de UBR pentru a evita
discrepanțele care există acum datorită nivelului de resurse a bisericii
angajatoare. Toate bisericile să se angajeze să contribuie din bugetul lor la
un fond de solidaritate din care să se acopere diferențele salariale pentru o
încadrare uniformă. Acest procent care ar putea fi destul de mare trebuie să
fie calculat pe baza nevoilor reale.
Cred că aud deja vocile celor care vor spune că o
astfel de inițiativă ar fi o încălcare a principiului autonomiei bisericii
locale. Personal sunt de acord în totalitate cu aceste voci. Ceea ce nu pot să
înțeleg este de ce decizia acceptării sau nu a subvențiilor de la stat nu se
încadrează tot la autonomia bisericii locale care poate hotărî ceva legat de
activitatea sa, mai ales că nu este vorba despre încălcarea unui principiu
biblic sau a unei doctrine (pe care să o găsim în Mărturisirea de credință).
Bisericile locale ar trebui lăsate să decidă potrivit
călăuzirii pe care o au. Îmi este greu să înțeleg de ce bisericile care au
resurse consideră că au dreptul să impună o anumită abordare fiscală
bisericilor care nu au resurse.
Rezultatul este că avem două categorii de slujitori
în uniunea noastră. Una este categoria slujitorilor susținuți decent de
bisericile pe care le slujesc pentru că acestea au resursele necesare și o
categorie a slujitorilor susținuți nesatisfăcător de bisericile pe care le
slujesc pentru că acestea nu au resursele necesare.
Efectele situației vor avea impact și pe termen
lung. În primul rând are loc o descurajare a noilor potențiali slujitori care,
deși nu intră în lucrarea de slujire pentru câștiguri financiare, trebuie
totuși să poată primi o susținere care să le permită să aibă grijă de familiile
lor. În al doilea rând nivelul scăzut al salariilor din UBR va avea un impact
negativ asupra resurselor Casei de Pensii si Ajutoare. Deja raportul dintre
angajați și pensionari a scăzut în defavoarea resurselor CPA. Cu alte cuvinte,
viitorul pentru cei care au slujit și au fost subfinanțați este că vor avea
pensii mici deoarece contribuțiile lor sunt mici.
Am făcut această clarificare pentru că
textul care urmează este un punct de vedere care este oferit deoarece a fost
solicitat. Nu mă interesează o dezbatere pe internet, deși sunt bucuros să
discutăm problemele personal sau într-o întâlnire.
Vă doresc multă binecuvântare în ceea
ce faceți pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu și însoțirea puterii
Duhului Sfânt în lucrarea Evangheliei.
Reflecție asupra înțelegerii principiului Baptist al separării bisericii de stat în contextul
baptiștilor din România
De curând dezbaterea principiului separării bisericii de stat a generat multă energie și vehemență
între lideri și pastori din România care au înțelegeri diferite cu privire la
această temă. Acest text reprezintă un punct de vedere personal, o încercare de
a reflecta și de a observa cum înțeleg baptișii din România relația dintre biserică
și stat. Explorarea își propune să ia în considerare ce afirmă: învățătura
Scripturii, Mărturisirea de credință, Statutul cultului, perspectiva
legislației în vigoare, dar privește relația și prin prisma practicilor care
există în bisericile baptiste din România. Consider că este important ca o
discuție despre relația dintre biserică și stat să fie bazată pe o perspectivă
realistă a modului în care baptiștii din România se raportează la această temă.
Fără a avea pretenția de a fi o abordare exhaustivă, punctul de vedere exprimat
face referire la poziții teologice diverse, așa cum sunt
ele exprimate de baptiștii din România, dar aduce în discuție și exemple din istoria
baptiștilor, din teologia lor precum și practici ale baptiștilor din alte țări.
Expresia separarea bisericii de stat nu vine din Sfânta
Scriptură, ci este o frază care a fost folosită de Thomas Jefferson într-o
scrisoare din 1 ianuarie 1802, scrisoare care era adresată Asociației Baptiste
Danburry din statul Connecticut. Jefferson încearca să reafirme, folosind alte
cuvinte, ceea ce spune Primul amendament
al Constituției SUA (adoptat în 1791)
care declară: Congresul nu va face o lege
cu privire la stabilirea religiei sau la interzicerea exercitării libere a
acesteia. Amendamentul crează o obligație în dreptul statului, și anume de
a nu stabili o anumită formă de religie în SUA. Obligația nu este creată și în
dreptul diferitelor forme de religie care se bucură de libertate ca și
consecință a acestui amendament. Expresia lui Jefferson reflectă o formulare a
lui Roger Williams, fondatorul primei biserici baptiste din America de Nord,
care în 1644 scria despre: un gard viu
sau un zid de separare între grădina bisericii și sălbăticia lumii.
Predicatorul
Baptist John Leland din Virigina remarca și el în anul 1804 (la câteva zeci de
ani după adoptarea constituției): Plăcerea
magistraților de a promova creștinismul a făcut mai mult rău acestuia decât
toate persecuțiile. Persecuția, ca un leu sfâșie sfinții omorându-i dar lasă
creștinismul într-o stare pură: stabilirea religiei de către stat, îmbrățișează
sfinții ca un urs dar corupe creștinismul.
Cu
aceste cuvinte, Leland exprima poziția baptistă clasică a separării bisericii de stat. Leland oferea această explicație în contextul
Statelor Unite ale Americii și în secolul al 19-lea. Principiul exprimă
înțelegerea baptistă că o țară nu ar trebui să fie creștină în sensul
susținerii unei anumite confesiuni sau biserici de către stat. Mai degrabă
rolul statului, potrivit acestei înțelegeri este să garanteze libertatea de
conștiință și de închinare pentru toți credincioșii, indiferent de confesiunea
acestora (voi folosi termenul ‘cult’
care apare în legislația din România).
De-a
lungul istoriei baptiștilor aceștia au dezvoltat relații de tip diferit cu
statul în funcție de contextul politic, social și legal în care se găseau. Poziția
lor a pornit de la înțelegerea că biserica respectă autoritatea statului care,
în înțelegerea baptiștilor, i-a fost încredințată acestuia de către Dumnezeu.
În același timp, baptiștii au crezut și au susținut idea că bisericile trebuie
să funcționeze liber într-un țară liberă.
În
funcție de legile țărilor în care și-au desfășurat activitatea, bisericile
baptiste au construit diferite aranjamente legale pentru funcționarea adunărilor
de credincioși, dar și în ce privește relațiile fiscale ale acestora în
calitatea lor de instituții care funcționează într-un cadrul legal.
Punctul de vedere propus este că principiul separării bisericii de stat este susținut de baptiști ca expresia
preferată a modului de raportare reciprocă între biserică și stat. Acest
principiu nu reprezentă însă o doctrină extrasă direct din Scriptură, ci este o
afirmare a convigerii baptiștilor că statul trebuie să garanteze libertatea de
credință și posibilitatea proclamării Evangheliei. În țările în care au
funcționat bisericile baptiste și în care nu a fost adoptat acest principiu (în
majoritatea cazurilor în țările în care există biserici naționale) baptiștii au
acceptat condițiile legale din acele țări, dar au încercat să rămână o mărturie
profetică.
Contextul în care funcționează bisericile baptiste din România
Am
subliniat deja importanța deosebită a contextului local pentru modul în care
funcționează bisericile baptiste într-o țară anume. Pentru a explora situația
baptiștilor din România vă invit să privim la: cadrul legal din România, la
Mărturisirea de credință a Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România și
la practica din diferite biserici și comunități baptiste.
Încă
de la începutul mișcării baptiste în teritoriile ocupate de români, liderii
mișcării au încercat să obțină drepturi pentru funcționarea legală a adunărilor
de credincioși baptiști. Astfel în Transilvania au existat drepturi acordate de
către autoritățile de la Budapesta înainte de unirea acesteia cu România în
anul 1918. În Regat și în Moldova, baptiștii au fost mai puțin numeroși și
drepturile lor nu au fost atât de generoase. După Unire și după înființarea
Uniunii Baptiste și recunoașterea acesteia a urmat un proces de recunoaștere a
tuturor drepturilor care a fost sprijinit în mod activ prin intervențiile
baptiștilor din lume și mai ales ale Alianței Mondiale Baptiste.
După
instalarea regimului communist, drepturile baptiștilor au fost îngrădite în
contextul unui stat ateu care a luat măsuri de constrângere împotriva
creștinilor. În perioada comunistă
statul a controlat strict viața bisericilor baptiste atât din punct de vedere administrativ,
dar și fiscal deși nu susținea în nici un fel activitatea acestora.
1. Astăzi,
ca și la începuturile mișcării, baptiștii doresc și solicită recunoașterea lor
ca și cult în România. Astfel baptiștii acceptă faptul că bisericile baptiste
funcționează într-un cadru legal stabilit prin Constituția României și prin Legea
nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.
Niciunul din aceste documente, care stabilesc cadrul funcționarea legală a
cultelor din țara noastră, nu folosește expresia separării bisericii de stat. Aceasta înseamnă că din punct de vedere legal
- punct de vedere acceptat de Uniunea Baptistă prin acordul dat Legii privind
libertatea religioasă și prin Statutul adoptat - nu poate fi vorba despre
existența principiului separării bisericii
de stat în legislația din România.
Principiul
separării bisericii de stat nu apare nici în textul Statutului de organizare care este lege și care a fost propus de
către Uniunea Baptistă în anul 2007 și adoptat de Guvernul României în anul
2008 (Hotarâre nr. 58/2008 din 16/01/2008). Chiar dacă în calitate de baptiști
am ridicat această problemă principiul nu apare deoarece nu apare nici în
legislația din România. Ca urmare toate bisericile baptiste din România
funcționează în baza acestei legi în care apar: principiul libertății religioase,
al autonomiei față de stat și principiul egalității cultelor. Așa cum am afirmat anterior, principiul separării bisericii de stat nu este
menționat în Statutul Cultului Baptist.
2. Doctrinar
vorbind documentul de căpătâi a baptiștilor și care este recunoscut în Statul de organizare care a fost adoptat
este Mărturisirea de credință (care
funcționează ca o explicație a Scripturii care este comun acceptată de
baptiștii din România). Mărturisirea de
credință nu menționează separarea
bisericii de stat, motiv pentru care acest principiu nu apare ca un articol
de credință al baptiștilor din România. La capitolul: ‘Biserica și statul’, Mărturisirea
de credință afirmă doar următoarele: Noi
credem şi mărturisim că autoritatea Statului este dela Dumnezeu, fiind
îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinei şi pedepsirea
răufăcătorilor, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori a
ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru
toate autorităţile Statului. Din
textul Mărturisirii de credință
rezultă că principiul separării bisericii
de stat nu apare în această mărturisire ca o învățătură importantă a
baptiștilor din România.
3.
Practica bisericilor baptiste din România reflectă mai mult preocupări pragmatice
legate de oportunități percepute în contextul din țară. În libertate, baptiștii
s-au implicat pe lângă, misiune, evanghelizare și plantare de biserici și în
educație sau în diferite activități sociale. Astfel, biserici și instituții
cultice au beneficiat de subvenții și finanțări de la stat pentru astfel de
activități. De exemplu: sunt plătite de la stat salariile profesorilor din
licee, școli și grădinițe aflate sub autoritatea unor biserici sau comunități baptiste.
A fost adus argumentul că educația sau activitatea socială se află sub
administrația statului și deci obținerea de fonduri nu reprezintă o
subvenționare a bisericii de stat. Cu toate acestea bisericile și instituțile
baptiste au inițiat aceste scoli și proiecte pe care le-au și finanțat la
început. După ce statul s-a implicat cu finanțarea, instituțiile baptiste au
insistat să păstreze jurisdicția asupra instituțiilor create. În cazul unor
eventuale litigii care au fost rezolvate pe cale legală justiția a considerat
că bisericile sau comunitățile au autoritate asupra instituțiilor înființate
indiferent de unde vine finanțarea acestora.
Totodată,
la nivel local, unele biserici din zone în care importanța comunităților
baptiste este mare datorită numărului de membri (mai ales din vestul țării) au
beneficiat de oferte din partea autorităților locale care au sprijinit
activitatea religioasă. Astfel au existat situații în care primării sau
consilii județene au oferit suport financiar pentru amenajări sau construcții,
dar și pentru organizarea unor evenimente. Situația a dus la nevoia de
clarificare a poziției Uniunii Baptiste din România în sensul interpretării
articolului din preambulul Statutului care afirmă că baptiștii nu primesc
fonduri de la stat pentru funcționare. Consiliul Uniunii de la Comănești (27
octombrie 2009), în urma unei dezbateri largi, a decis că bisericile baptiste
pot accesa fonduri din partea Statului pentru proiecte legate de implicarea
bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale, etc), precum şi
pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora care sunt
proprietatea bisericilor şi a Cultului.
Astfel, în acea situație, Consiliul Uniunii nu a intrepretat
primirea de fonduri de la stat ca o încălcare a principiului separării
bisericii de stat și observăm că nici în practică baptiștii din România nu
aplică în mod riguros separarea bisericii de stat.
Întrebarea cea nouă
De
curând, discuția acceptării de fonduri de la stat a fost redeschisă datorită
faptului că unele comunități regionale din cadrul Uniunii Baptiste au primit
din partea autorităților locale sprijin pentru salarizarea personalului
neclerical. Astfel s-a ridicat din nou nevoia clarificării sensului textului
existent în Statut: Baptiștii din România
nu acceptă subvenții de la stat pentru activitatea religioasă și pentru
salarizarea personalului de cult.
O
problemă legată de acest text este că el apare în preambul și nu în conținutul
capitolelor Statutului. Preambulul face tot felul de afirmații istorice și
doctrinare care prezintă dintr-o perspectivă mai degrabă generală și nu foarte
atentă la detalii despre mișcarea baptistă așa cum a înțeles-o autorul. O întrebare importantă este dacă preambulul
face de fapt parte din Statut și dacă i se poate acorda o importanță din punct
de vedere legal. În acest caz ar trebui analizat și dacă acest preambul se
armonizează cu Mărturisirea de credință
și cu restul textului Statutului.
Poziția bisericilor și comunităților care au acceptat finanțări de
la stat este de fapt rezonabilă din perspectiva principiului autonomiei
bisericii locale care este menționat în mod expres în Statut. Poziția acestora este rezonabilă mai ales pentru că
principiul separării bisericii de stat nu apare nici în Mărturisirea de credință și nici în Statut și nu este aplicat uniform în practica bisericilor baptiste
din România.
Separarea
bisericii de stat în Sfânta Scriptură
Așa cum am notat anterior, această învățătură nu poate fi
găsită în mod direct în Sfânta Scriptură. În
Vechiul Testament nici nu există biserica în sensul stabilit de Domnul Isus și
în care apare în Noul Testament. Astfel nici nu poate fi vorba despre o
discuție a separării bisericii de stat în Vechiul Testament. Abordările care
încearcă să extragă susținere pentru acest principiu din Vechiul Testament
reprezintă interpretări care de la bun început sunt făcute pentru a se ajunge
la rezultatul dorit.
Dacă se adoptă o perspectivă mai largă, observăm că în
Vechiul Testament Dumnezeu cheamă un popor pentru ca să trăiască potrivit
principiilor stabilite de El pentru realizarea scopului divin în lume. În cazul
în care dorim să vorbim despre un mod de organizare administrativ sugerat în
Vechiul Testament cea mai potrivită
descriere ar fi cea a poporului lui Dumnezeu ca o teocrație, adică nu la o
separare, ci la un stat care trăiește potrivit legii divine – cu alte cuvinte
făcând o paralelă cu situația de astăzi am putea spune că statul și poporul lui
Dumnezeu se suprapuneau. Legea și principiile care au decurs din aceasta au pus
poporul evreu în situația de a trăi un mod de viață distinct de cel al altor
popoare, chiar și cînd evreii erau în robie. Trăirea, de către poporul lui Dumnezeu, a unei identități speciale pe
care Dumnezeu a stabilit-o ca mărturie între popoarele lumii nu poate fi
descrisă ca o separare a bisericii de stat.
Această învățătură nu apare nici în Noul Testament în mod
explicit. Domnul Isus face o referire la nevoia de a da lui Dumnezeu ce i se
cuvine lui Dumnezeu și Cezarului ce i se cuvine cezarului. Astfel Mântuitorul
îi îndeamnă pe ucenici să respecte autoritatea Cezarului până la situația când
această autoritate ar știrbi autoritatea lui Dumnezeu și închinarea înaintea
lui Dumnezeu
Totodată, vedem că Domnul Isus când se află în fața judecțăii
nedrepte pe care i-o administrează Imperiul Roman prin reprezentantul sau
Pilat, recunoaște autoritatea administrativă a acestuia (Pilat era
reprezentantul statului) deși îi explică faptul că această autoritate i-a fost
delegată de fapt de Dumnezeu. În final Mântuitorul acceptă fără ca să cârtească
o judecată nedreaptă din partea unui stat nedrept.
În același mod, alți autori ai Noului Testament (Pavel de
exemplu) consideră situația țării în care trăiesc ca un dat și acceptă practica
sclaviei, deși îi provoacă pe cei credincioși (stăpâni și sclavi) să adopte
standarde întemeiate pe iubire și pe valorile credinței. Totodată Pavel îi
îndemnă pe credincioși să se roage pentru cei care sunt în dregătorii. În mod evident,
apostolii consideră că statul nu este în mod automat rău și că autoritatea
conducătorilor lumești este îngăduită de Dumnezeu chiar dacă din punct de
vedere al religiei, creștinii nu accceptau politeismul Imperiului Roman.
De exemplu, în Romani 13:1-7 Apostolul Pavel prezintă statul
într-o lumină pozitivă. Imaginea negative a statului apare mai mult în
Apocalipsa unde în capitolul 13 statul este prezentat ca o fiară, dar numai în
contextul în care acesta pretinde ascultarea ce I se datorează doar lui Dzeu. Astfel nici în Noul Testament această
învățătură nu apare în mod direct.
Relația
bisericii cu statul in teologia baptiștilor
În anul 1611, Thomas Helwys pastorul primei biserici
baptiste compune o declarație de credință numită: O declarație de credință a poporului englez care a rămas la Amsterdam
în Olanda. În această mărturisire el afirmă că: 24. Magistratura este o rânduială sfântă a lui
Dumnezeu față de care fiecare suflet ar trebui să se supună nu numai din teamă
dar datorită conștiinței. Magistrații sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru
bogăția noastră, ei nu poartă sabia degeaba. Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu
care să își arate mania față de cei care fac răul (Romani 13). Este un păcat de
temut să vorbești de rău pe cei care sunt în autoritate și să disprețuiești
guvernul (2 Petru 2:10). Suntem datori să plătim taxele, vămile și alte
datorii. Suntem datori să ne rugăm ca Dumnezeu să îi mântuiască și să ajungă la
cunoașterea adevărului Său (1 Timotei 2:1. 4). De aceea ei pot fi membrii
bisericii lui Hristos și să își păstreze magistratura deoarece nici o rânduială
sfântă a lui Dumnezeu îi împiedică să fie membrii ai bisericii lui Hristos…
Prima mărturisire de credință baptistă, London Baptist Confession of 1644 nu
menționează nici ea separarea bisericii de stat ca un principiu. Articolele
care se referă la stat recunosc autoritatea acestuia astfel: (XLVIII) … magistratura civilă este o
rânduială stabilită de Dumnezeu pentru pedepsirea rău făcătorilor și pentru
lauda celor care fac binele; și că pentru toate lucrurile legale poruncite de
ei trebuie să ne supunem în Domnul: și că trebuie să mijlocim pentru Regi și
pentru toți cei în autoritate ca sub ei să trăim o viață liniștită și pașincă
în cinste și evlavie…
În continuare mărturisirea consideră că în cazul în
care atitudinea magistraților este favorabilă credincioșilor și vor proteja
poporul de diferite primejdii inclusiv de cea a ierarhiei prelaților aceștia trebuie să se bucure și să-I mulțumească
lui Dumnezeu pentru aceasta. Există și limite ale ascultării pe care
mărturisirea le exprimă astfel:
(LI.) … cu toate acestea noi nu trebuie să renunțăm la a merge înainte ca
o comuniune creștină, si nu îndrăznim să îngăduim suspendarea practicii noastre
ci să umblăm în ascultare de Hristos în mărturisire și în afirmarea credinței
declarate mai înainte chiar și în mijlocul încercărilor și a nenorocirilor
neținând seama de bunuri, pământuri, soții, soți, copii, tați, mame, frați,
surori, desigur și nici de viețile noastre scumpe pentru noi, pentru ca să
terminăm alergarea cu bucurie: amintindu-ne că întotdeauna ar trebui să îl
ascultăm mai mult pe Dumnezeu și nu oamenii și să fim întemeiați pe porunca,
încredințarea și promisiunea Domnului și Stăpânului Isus Hristos care are
puterea în cer și pe pământ …
Am putea afirma că pentru primii baptiști
respectarea libertății de credință este aspectul cel mai important în relația
cu statul mai ales când statul susține o anumită biserică. Teologic baptiștii
au înțeles că libertatea omului ca persoană vine din asemănarea sa cu Creatorul.
Astfel, în virtutea acestei asemănări, ființa umană trebuie respectată. Am
putea spune că drepturile omului decurg în primul rând din calitatea omului de
purtător al chipului lui Dumnezeu. Datorită acestei libertăți, fiecare persoană
trebuie să fie liberă să își aleagă credința pe care dorește să o urmeze.
Credincioșii respectă autoritatea orânduirii din
țara (statul) pe care îl consideră rânduit de Dumnezeu atât timp cât acesta nu
îngrădește dreptul la închinare și la predicarea Evangheliei. Din această
autoritate a statului decurg responsabilități, dar și drepturi. Statul și
instituțiile acestuia nu trebuie să se amestece în treburile bisericii, dar
nici biserica nu trebuie să se amestece în politică din punct de vedere
instituțional deși aceasta are un glas profetic când proclamă voia lui Dumnezeu.
Membrii
bisericilor sunt cetățeni ai țării și din această calitate decurg responsabilități
cum ar fi: supunerea față de legi și cerințe fiscal, dar și drepturi pe care le
pot exercita ca și alți cetățeni cum ar fi: participarea în procesul politic,
beneficii fiscale și ale serviciilor dezvoltate de stat pentru cetățenii țării
(sănătate, învățământ, etc).
În această privință baptiștii nu au împărtășit
atitudinea negativă față de stat pe care au avut-o anabaptiștii. Astfel ei au
acceptat participarea credincioșilor în diferitele forme de slujire în cadrul
statului.
Observăm
că baptiștii nu dezvoltă în cadrul învățăturii lor o teologie explicită a separării
bisericii de stat înainte de situația specifică din Statele Unite ale Americii.
Mai degrabă putem spune că baptiștii dezvoltă o înțelegere a libertății
religioase.
Atitudini Baptiste în relația bisericii cu statul
De-a lungul istoriei și în diferite context locale baptiștii au
abordat specific relația cu statul. Exemplele care urmează ilustrează
diversitatea extrem de mare ale acestor poziții.
În
jurul anul 1612, același Thomas Helwys a scris regelui despre dorința
baptiștilor de a fi liberi să predice Evanghelia. Ca să-și demonstreze
autoritatea, regele l-a aruncat pe Helwys în temniță unde acesta a și murit.
În
luna iulie 1663 regele Carol al II-lea al Angliei a aprobat Carta (constituția)
Plantației Providența (devenită mai târziu statul Rhode Island). Această
solicitare venită la inițiativa lui Roger Williams care era Baptist în acel
moment și care plecase din Massachusetts datorită persecuției din partea
puritanilor oferea pentru prima oară libertate religioasă în noile teritorii
din America. Regele afirma: Este voința
și plăcerea noastră regală ca … fiecare persoană sau persoane să se poată
bucura liber și pe deplin de propria sa judecată și conștiință în probleme
legate de religie din când în când și oricând de acum încolo, prin întreaga țară
menționată aici.
În
anul 1674 predicatorul baptist John Bunyan era arestat pentru că: în orașul Tynker a predicat sau a învățat la
o întâlnire privată sau adunare … exercitarea religiei în altă manieră decât
potrivit liturghiei și practicii Bisericii Anglicane, disprețuind bunele legi
ale Maiestății sale. Bunyan a stat 12 ani în închisoare unde a și scris
faimoasa lucrare: Întâmplările
pelerinului în călătoria sa.
Samuel
Sharpe a fost un sclav din Montego Bay, Jamaica în secolul al XIX-lea. El era
membru și predicator într-o biserică baptistă care accepta sclavi și îi
recunoștea și le permitea să predice. Samuel slujea și ca diacon în biserica
locală și călătorea mult pentru a-i educa pe sclavi în spirit creștin care după
părerea sa includea și libertatea. Înțelegând greșit că s-a abolit sclavagismul,
el a încurajat o revoltă a sclavilor în anul 1831, imediat după Crăciun, pentru
a afecta culesul trestiei de zahăr. Revolta a avut success, dar în campania de
reprimare a acesteia Samuel Sharpe împreună cu alți 340 de sclavi au fost
executați.
Pastorul
baptist Martin Luther King jr. a fost liderul cauzei eliberării negrilor și a
apărării drepturilor lor din statele de sud ale SUA în anii 1960. Deși a
militat pentru schimbarea legii cu privire la drepturile negrilor, King a
respectat statul. El a afirmat într-o colectie de predici numită Puterea de a iubi: biserica
trebuie să înțeleagă că nu este nici stăpâna și nici sluga statului ci, mai
degrabă, conștiința statului. Biserica trebuie să fie ghidul și criticul
statului și niciodată unealta acestuia. Dacă biserica nu descoperă din nou
zelul profetic va deveni un club social nerelevant, fără autoritate morală sau
spirituală.
Pastorul baptist William Tolbert a fost
Vicepreședintele Liberiei timp de patru mandate și apoi Președintele țării
începând din anul 1971 și până la asasinarea sa în anul 1980. În anul 1965 a
devenit primul Președinte al Alianței Mondiale Baptiste din Africa. Tolbert a
vizitat România în anii ‘70 atât în
calitatea sa oficială, dar și ca Președintele baptiștilor din lume, ocazie cu
care a susținut drepturile baptiștilor din România.
În anul 1979, pastorul baptist american
Jerry Fallwell a fondat organizația Moral Majority cu scopul de a mobiliza
creștinii conservatori pentru a se implica politic în susținerea anumitor teme
pe care le considerau importante (cum ar fi rugăciunea în școli). Probabil cea
mai cunoscută acțiunea a organizației a fost susținerea candidaturii lui Ronald
Reagan la Președinția Statelor Unite ale Americii. Această organizație s-a
dizolvat în anul 1989 datorita dificultăților financiare întâmpinate.
Între anii 1977 – 1981 Jimmy Carter,
învățător de școală duminicală într-o biserică baptistă din Georgia a fost
Președintele Statelor Unite ale Americii. Chiar și când a ocupat această
poziție, el a continuat să predea lecții în cadrul școlii duminicale din
biserica unde era membru.
În luna februarie 2014, un prezbiter al
unei biserici baptiste din Kiev, Oleksandr Turchynov a fost numit Președintele
interimar al Ucrainei pentru o perioadă de câteva luni după alungarea vechiului
președinte în urma demonstrațiilor populare.
În
luna noiembrie din anul 2014, în capela unei universități baptiste înființată
de o biserică din România, un candidat la președinția țării a fost invitat să se
adreseze studenților. Deoarece evenimentul a avut loc în timpul campaniei
electorale, candidatul a fost întâmpinat cu urale care exprimau dorința unora
dintre participanți ca acesta să câștige alegerile.
Relații fiscale între stat și bisericile baptiste
În funcție de legile fiscale și de modalitățile de
impozitare existente în diferite țări, bisericile baptiste beneficiază și de
drepturile care decurg din aceste legi. În următoarele exemple se poate observa
diversitatea abordărilor relațiilor fiscale.
În SUA, statul oferă scutiri de taxe
pentru sumele donate bisericilor și în același timp oferă pastorilor scutiri
speciale de taxe pentru unele sume împrumutate pentru cumpărarea locuinței. De
asemenea, statul oferă diverse forme de susținere pentru inițiative ale unor
organizații religioase, dar și pentru educație.
În Germania statul percepe o taxă
pentru biserică care este identificată separat. Baptiștii refuză să primească
ajutor financiar de la stat și în consecință nu mai plătesc taxa pentru
biserică. Cu toate acestea organizațiile caritabile baptiste care sunt
acreditate pot deveni prestatori de servicii și pot accesa fonduri din partea
statului în acest sens.
În Marea Britanie, statul oferă bisericilor
valoarea impozitului aferent donațiilor făcute de membri. Astfel bisericile pot
solicita aceste impozite aferente sumelor donate în virtutea unui contract de
sponsorizare.
În Cehia,
guvernul a hotărât în anii 2012/2013 ca, pe lângă restituirea tuturor bunurilor
luate de autoritățile comuniste de la biserici să ofere sume reparatorii care
să permită o funcționare a cultelor recunoscute. Astfel baptiștilor li s-a
oferit o sumă între 7- 8 milioane de Euro. Uniunea Baptistă din Cehia a hotărât
să nu participle în acest aranjament oferit de guvern și a renunțat la suma
reparatorie.
În Ungaria,
în anul 2012 statul a oferit Uniunii Baptiste să preia
jurisdicția și administrarea a 44 de școli. Oferta face parte din modul în care
statul încearcă să încurajeze activitățile caritabile și educaționale în care
se implică bisericile. Sume considerabile sunt administrate de instituții
baptiste ca parte a acestui proiect.
Concluzie
Considerentele
de mai sus, împreună cu ilustrațiile din practica bisericilor baptiste ridică
întrebarea legitimă despre înțelegerea pe care baptiștii o au despre relația
dintre biserică și stat si ce înseamnă de fapt expresia separarea bisericii de stat având în vedere modul diferit în care baptiștii
acționează în practică.
Concluzia
personală este că principiul separării bisericii de stat nu a reprezentat
pentru baptiști o temă doctrinară importantă, ci un principiu fundamental legat
de libertatea de conștiință pentru cei credincioși. Baptiștii susțin acest
principiu pentru a avea dreptul de a-și alege confesiunea de care aparțin și
pentru a avea libertate să predice evanghelia. Astfel principiul este aplicat
diferit în situații diferite.
În
România de astăzi statul susține bisericile și chiar încurajează credința
creștină (într-un context al libertății religioase). Astfel statul recunoaște
contribuția cultelor, se îngrijește ca religia să fie predată în școli din
perspectivă confesională, susține activitatea confesională din învățământ și
oferă subvenții pentru funcționarea cultelor. În acest context legal și fiscal,
baptiștii din România au acceptat deja majoritatea inițiativelor prin care
statul susține activitatea cultelor. Refuzul de a accepta unele moduri de
susținere în timp ce le acceptă pe celelalte face ca noua discuție să nu fie de
fapt principială și poziția baptiștilor din România să nu fie consecventă cu
afirmațiile făcute.
De exemplu, printre formele de sprijin din partea
statului pe care baptiștii din România le acceptă acceptă deja se află: scutiri
de impozite pentru proprietăți, subvenționarea învățământului primar și liceal,
susținerea unor proiecte sociale, primirea de ajutoare pentru construcții
precum și creditarea de către stat a bisericilor cu 2% din impozitul pe venit
al persoanelor care decid astfel. Nici măcar baptiștii care se opun în
principiu primirii subvenților din partea statului nu se gândesc să renunțe la
anumite forme de subvenționare cum ar fi finanțarea învățământului confesional
de către stat sau acceptarea celor 2% sau a scutirilor de impozite. Astfel aduc
tot felul de argumente circumstanțiale pentru a ascunde de fapt această
atitudine inconsecventă.
Problema acceptării subvențiilor de la stat intră de fapt în categoria
îndatoririlor și drepturilor care decurg din faptul că membrii bisericilor sunt cetățeni care sunt
plătitori de impozit și că bisericile sunt instituții care funcționează
potrivit legilor țării și într-un anumit context legislativ și fiscal.
Am putea spune că nu există decât două poziții care
să fie pe deplin consecvente față de problema subvențiilor. Prima este cea a
separării complete și atunci baptiștii ar trebui să renunțe la orice formă de susținere
pentru orice activitate care a fost începută sau care se află sub autoritatea
bisericilor. Cealaltă opțiune este cea a acceptării, situație în care fiecare
biserică locală să poată decide potrivit călăuzirii avute și în virtutea
autonomiei bisericii locale.
În orice caz, din moment ce principiului
separării bisericii de stat nici nu este măcar enunțat în Mărturisirea de credință sau în Statutul
baptiștilor din România și nu apare în legislația relevantă, acceptarea
subvențiilor nu poate fi considerată ca o încălcare a acestui principiu.
Otniel
Ioan Bunaciu
30 mai
2017
