joi, 21 februarie 2019

Biserica Baptistă Oarța de Sus, acestea sunt numele



Nu uita,  luna august, ziua 04, se apropie și cu ea, serbarea de 100 de ani a Bisericii. Programează-te și  fii prezent. La 200 de ani de la înființarea Bisericii, nu vom mai fi aici.
Dumnezeu ne-a ajutat ca împreună cu familia Cernea Raluca și Alex,  să finalizăm lista cu numele  celor ce au fost și sunt membrii în Biserică.
Mai jos puteți verifica numele și să-mi comunicați dacă este greșit undeva sau nu vă regăsiți în listă, am nevoie de ajutorul fiecăruia, ca să nu rămână nici un nume pe dinafară. Acest demers mă va ajuta ca în carte să apară numele corect, dar și toate numele, fără ca eu să fi omis din greșeală sau să nu fie scris în registru.
Biserica Baptistă din Oarța de Sus,  s-a înființat prin venirea fraților Iacoș Simion și Zaharia Toader,   din America, în anul 1918. De atunci și până azi, Domnul a adăugat la acești frați,  alți frați și au ajuns o mare biserică.
Dumnezeul dragostei să ne însuflețească cu o inimă și un gând în a-L proslăvi pentru lucrarea Lui minunată.



Boteze
Botezele din anii de început, 1920 până spre anul 1945, erau ținute de fratele Ioan Bălănean din Jibou, după anul 1946, de fr. Vasile Grel, iar din anul 1954, de către fr. păstor din Baia Mare, Alexandru Ghiță.
1915
Iacoș Simion (Șimon)
1916
Zaharie Teodor
1920
Hosu Ioan și Ludovica,  Drule Ilie, Zaharie Teodor (Toaderu lui Mihai)
1922
Onica lui Simion, Zaharie Teodor ( a lui Zaharie).
1924
Mureșan Ana,
1929
Zaharia Petru, Zaharia Vasile, Zaharia Victoria, Zaharia Maria, Mureșan Vasile, Mureșan Nanci
1930
Mureșan Gheorghe, Zaharia Teodor, Zaharia Maria
1933
Tămășan Marișca
1934
Zaharia Ioan
1940
Nedila Iuliana
1942
Mesaroș Maria
1944
Contraș Maria,
1945
Zaharia Nastasia,
1946
Zaharia Cornel, Zaharia Reghina, Mureșan Iuliana, Mesaroș Ioan, Mesaroș Maria
1950
Pușcaș Magdalena,
1954
Tămășan Petru, Peti Ana, Peti (Buruian) Emilia, Andreicuț Vasile, Andreicuț Rozalia, Andreicuț Iuliana, Contraș Maria, Sabou Vasile, Mureșan Ana, Buruian Sebastian (Vistian),
1955
Andreicuț Petru, Zaharia Floarea, Pop Vasile, Coț Emilia, Pop Ludovica
1956
Coț Constantin, Nedila Florica,
1957
Zaharia Maria,
1958
Andreicuț (Moga) Ana, Mureșan Petru,
1959
Mureșan Ludovica,
1960
Tămășan Ioan, Mureșan Vasile, Mureșan Teodor, Mureșan Vasile,
1961
Zaharia (Tămășan) Maria, Mureșan Maria
1964
Tămășan Florica,
1965
Pușcaș Olimpia,
1966
Ianoș Dorin, Zaharie (Goron) Mărioara
1970
Tămășan Traian, Tămășan Reghina,
1973
Moga Vasile, Bel Ioan, Bel Rodica
1975
Rozalia Rus
1977
Peti Vasile, Peti Valeria, Zaharia Viorica, Buruian Dorel, Tămășan Vasile, Andreicuț Maria, Andreicuț Maricica
1978
Nădila Ioan,
1980
Nedila Gavril, Nedila Lotica, Nedila (Brata) Maricica
1981
Buruian Viorica,Bancoș Vasile, Covaci Vasile, Muscan (Covaci) Rodica, Nedila (Tăut) Rozica
1982
Tămășan Petru, Zaharia Vasile, Zaharia Onica, Mureșan Ghița, Mureșan Nelu, Mureșan Ioan
1985
Nedila Antonica, Mureșan Ioan,
1987
Buruian Beniamin,
1988
Mureșan Mariana,
1989
Zaharie Vasile, Zaharie Viorica, Andreicuț Mihai, Andreicuț Petru, Tămășan (Domuța) Gretica
1990
Iacoș Ioan, Mureșan Magdalena (Pușcaș), Mureșan (Dumitru) Ana, Tămășan Beniamin, Buruian (Pușcaș) Cornelia, Zaharie Viorică
1991
Tămășan Dănuț, Tămășan Beniamin, Mureșan Anișoara, Andreicuț Maria, Andreicuț Gavril,
1993
Iacoș Mărioara, Iacoș Iolanda,
1995
Buruian Ana
1996
Iacoș Ioan
1997
Iacoș Viorica, Andreicuț Teodor
1999
Zaharie Gavril, Tămășan Mărioara, Tămășan Iuliana, Moga Victoria, Iacoș Gabriela, Tămășan Mărioara, Mureșan (Vlaicu) Dana, Temian Rozica, Mărcuț Iuliana, Zaharie Emilia
2000
Iacoș Daniel, Iacoș Crina, Iacoș Gheorghe, Buruian Daniel,  Tămășan Crina
2001
Bârsan Septimiu, Bârsan Violeta, Zaharie Ionel, Andreicuț (Cernea) Raluca-Maria, Tămășan Silviu, Tămășan Vasile
2002
Tămășan Vasile, Andreicuț Raluca, Buruian Ioan, Tămășan Silviu, Tămășan Ioan
2003
Tămășan Mărioara, Andreicuț Teodora, Moga Mihai, Zaharie Monica, Zaharie Adriana,Iacoș Cristinel, Mureșan Daniel, Domuța Marcel, Stamate Cătătălin, Stamate Florentina
2004
Moga Mihai, Zaharie (Agache) Adriana
2005
Cernea Alexandru,
2008
Buruian Lidia, Buruian Ana, Zaharie Corina, Zaharie (Covaci) Alina, Tămășan Sorin, Tămășan Claudia, Pușcaș, Tusnea Ionuț, Zaharie Zamfira
2011
Tămășan Andrei
2012
Fălăuș Lucian, Domuța Cristina, Tămășan Marcela
2013
Iacoș Diana, Tămășan Romeo, Tunyoghi Floare, Zaharie Crina, Sacasti Denisa, Maier Marișca
2015
Ciocoiu Ana, Porumb Emilia
2018
Domuța Vasile

Aceștia sunt frații la care nu știm anul botezului: Tămășan Florica, Mureșan Gheorghe, Astaluș Petru, Nedila Rozica, Liznic Luiza, Andreicuț Clarița, Ghit Maria, Zaharia Viorica, Mureșan Valer, Onorica, Nedilă Marie, IacoșTabita, Tarba Gabi, Tarba Lili


joi, 14 februarie 2019

Congresele baptiste de-a lungul celor 100 de ani de luptă pentru credinţă



Primul Congres anunțat


Prin ajutorul Domnului și a celor  scrise de fr. Alexa, studiind revistele vremii am reușit să găsesc cele 36 de congrese ale Uniunii Baptiste care au avut loc în cei peste 100 de ani. Au fost mai multe dar, din păcate nu au fost numerotate, poate și pentru că  erau organizate pe regiuni.
Baptiștii din România au avut organizații care au ținut numeroase congrese dintre care amintim Congresul Tineretului,  Congresul Femeilor Baptiste,  Congresul Studenților baptiști, însă pe care  nu le-am inserat în acest articol.
Pot exista erori pentru care ne cerem scuze, deoarece pe unele congrese le-am luat din anunțuri și s-a întâmplat că s-au amânat din diferite motive, unul s-a amânat din cauza grevei de la CFR, altele nu s-au ținut pentru că nu au avut aprobare, sau a început Războiul și altele. Revistele nu le avem pe toate și nu am putut verifica cu de-amănuntul fiecare Congres. Cât de cât am reuşit să trasăm în mod cronologic o linie directoare cu informațiile avute și îi mulțumim Domnului pentru acest lucru.
Pre congresul sau un Congres eșuat, care s-a  ținut în 28 -30 noiembrie 1919 la București. A fost stabilită organizarea Congresului, dar delegații bisericilor nu au reușit să vină din cauza problemelor financiare, a neregulilor ce încă mai existau în societatea românească de atunci, precum şi  schimbările majore survenite după unire și reorganizarea noului stat național unit România Mare. Președinte desemnat, dar provizoriu a fost Constantin Adorian. Fm 1/1919
01. Primul congres  mare s-a ţiinut în  zilele de 13 – 15 februarie 1920 la Buteni. Fm. Nr. 4 /1920.
02. Congres ţinut în 20 - 22 Ianuarie 1922 la Curtici. Fm. Nr. 2, /1922.
03.  În 28 - 30 septembrie 1922 la Buteni, a avut loc cel de al 3 – lea congres. Fm. Nr. 11-12/ 1922.
04. Congres ţinut în 14 – 15 noiembrie 1923 la Oradea Mare. Fm. Nr. 23-24/1923.
05. Al cincilea congres a fost organizat în perioada 24  - 25 septembrie 1924 la Arad.
06. Cel de al 6 – lea congres s-a ţinut în 22 - 25 septembrie 1925 la Buteni. Fm. Nr. 21/ 1925.
07. În anul 1927 s-a ţinut în 12 -14 octombrie congresul cu numărul 7, care s-a desfăşurat în  Lupeni. Fm. Nr. 23/ 1927.
08. Congres organizat la Curtici  în 8 – 11 noiembrie, anul  1928. Fm. Nr. 23-24 / 1928.
09. În 24 – 26 noiembrie 1929 la Buteni este convocat al nouălea Congres. Fm. Nr. 1-2/1930, 5/1930.
10. Al zecelea congres este ţinut în 2 – 5 octombrie 1930 la Arad deodată cu Congresul Regional Sud-Est European Baptist. Fm. Nr.21-22, 1930.
11. În anul 1931 la Talpoş în perioada  28 ianuarie – 01 februarie are loc congresul cu numărul 11. Fm. Nr. 3-4/1931.
12. Congres ţinut la 9- 10 septembrie în anul  1932 la Timișoara. În cadrul acestui Congres, Uniunea se fracţionează în două. Monitorul  Baptist și Glasul Adevărului 1932, Lumina Anul IV Oradea, nr. 3, 1932.
13. Congres fracționar a celor din Uniunea veche în 15 – 17 septembrie 1933 la Curtici. Pacea nr. 1/1933.
14. Congres fracționar al Uniunii noi în 8 -9 noiembrie 1933 la Buteni.  M. B. nr.5/1933
15. Congres fracționar al Uniunii noi în 9 -10 noiembrie 1934 la București. M.B. nr 9/1934
16. Congresul Reunirii frățești în 9 -10 noiembrie 1935 la Arad. F. C. Nr 23/1935 și Pacea dec. 1935
17. Acest Congres s-a ținut la 14 – 15 aprilie 1936 la Cluj. Fc. 8/36
18. S-a ținut împreună cu Congresul Regional Sud-Estic în perioada 31 iulie – 2 august 1937 la București. Fc. 16-17/1937. Cimentarea unității. Fc. 1/138
19. S-a ținut în 7 și 8 octombrie 1939 la București. Fc. 39/1939, Fc. 43/1939.
20. S-a ținut în zilele de 27 și 28 octombrie 1945 la Arad în sala Palatului Culturii, Fc. nr. 42-43/1945
Primul congres după 23 august 1944. Îndrumătorul Nr. 8-9/1954.
- Congres regional ținut la Constanța în 14-15 sept 1946. Îndrumătorul. Nr. 8-9/1954.
- Congres regional ținut la Tulca în Oradea la data de  25 octombrie  1946. Îndrumătorul,  Nr. 8-9/1954.
- Congresul regional ținut la Cluj în  zilele de 9-10 noiembrie 1946. Îndrumătorul Nr. 8-9/1954.
- Congresul regional din părțile Banatului ținut la Bolvașnița în 16-17 noiembrie 1946. Îndrumătorul Nr. 8-9/1954.p 4.
21.  Cel de al 21 – lea Congres s-a ținut la 23 și 24 octombrie 1948 în Buteni. A fost denumit „Primul Congres al Cultului Creștin Baptist din Republica Populară Română”. Îndrumătorul,  Nr. 21-22/1948.
22. Cel de al 22 – lea Congres s-a ținut în zilele de 28 și 29 iulie 1951 la București. Președinte a fost Goga Dănilă. Al doilea Congres Trienal al Cultului Creștin Baptist din R. P. R. Îndrumătorul,  Nr. 9-10 / 1951.
23. Un Congres  ţinut în 9-10 decembrie 1955 la București. Președinte, Vicaș Teodor. Îndrumătorul, Nr. 12 /1955.  În perioada dintre anii 1955 -  1965 nu s-au  mai organizat Congrese, un deceniu de stagnare, rezultat al mai multor situaţii problematice. Îndrumătorul, nr. 5-6 / 1965, p. 5.
24.  Avem însă un „Congres festiv” în zilele de  23-25 octombrie din anul  1956 despre care aminteşte fr. Țunea,  dar pe care, din nefericire  nu l-am găsit în revista Îndrumătorul.
25. Congresul cu numărul 25 s-a ţinut în 28-30 mai 1965 la București. Președinte, Vicaș Teodor. Îndrumătorul nr. 5-6 / 1965.
26.   Cel de al 26 – lea Congres are loc în perioada în 2-3 iunie 1972 la București.  De data aceasta președintele Congresului a fost  Nicolae Covaci. Îndrumătorul, nr. 7-8/1972.
27. În  zilele 4, 5 şi 6 din luna februarie a anului 1977 a avut loc un alt Congres la București. Președinte a fost Mara Cornel. Îndrumătorul,  nr. 1-2 /1977.
28. Cel de al 28 – lea Congres s-a desfăşurat  în 12 aprilie 1984 la București.  De această dată, președinte a fost fr. Hușan Mihai. Îndrumătorul, nr. 5-6/1984.
29. În  21 aprilie 1988 la București a avut loc Comgresul cu numărul 29. Președinte, Traian Grec. Îndrumătorul, nr. 4 /1988.
30. Congres ţinut în 3-5 mai 1991 la București în Sala Palatului sau a congreselor comuniste. Președinte a fost  Vasile Taloș.  UBBI nr. 1/ 1991.
31. Congresul cu numărul 31  s-a ţinut în perioada 15 - 17 iunie a anului  1995 la Oradea. Președinte Vasile Taloș. Creștinul Azi nr. 44/1995.
32. Congres ţinut în zilele de 27-28 mai 1999 la Lugoj şi care îl are  ca  preşedinte pe Paul Negruț. Farul Creștinul, nr. 7/1999.
33. Congres ţinut în 30-31 mai, 2003  la Arad,  Speranța. Președinte, acelaşi  Paul Negruț. Creștinul Azi nr. 3/2003.
34. Congresul din anul 2007 are loc la Cluj-Napoca, în 17 şi 18 mai. De data aceasta  președinte a fost Otniel Ioan Bunaciu.  Creștinul Azi nr. 3/2007.
35. Congresul cu numărul 35 s-a ţinut în zilele de  19-20 mai 2011 la Timișoara, având ca președinte tot pe Otniel Ioan Bunaciu. Creștinul Azi nr. 3/2011.
36. Cel mai recent congres a avut loc  în 28 – 29 mai, anul 2015 în municipiul Oradea, din judeţul Bihor. Președintele actual al Congresului este  Iuga Viorel. Creștinul Azi nr. 3/2015.


Surse:
Alexa Popovici
Creștinul Azi
Farul Creștin (Fc)
Farul Mântuirii (Fm)
Îndrumătorul Creștin Baptist (Îndrumătorul)



Ultimul Congres