Dumnezeu ne-a lăsat scris cum trebuie să ne purtăm în
această lume, ca să fim mântuiți. Din cauza că nu cunoaștem Cuvântul lui
Dumnezeu, facem multe greșeli, în multe privințe, dar le putem corecta învățând
Cuvântul Domnului, prin călăuzirea Duhului Sfânt. O mare greșeală facem atunci când ne rugăm lui Dumnezeu să ne
schimbe și noi nu facem nimic. Pavel ne spune că avem și noi o mare responsabilitate,
trebuie să facem și noi ceea ce ni se cere, nimic mai mult sau mai puțin.
I.
Trebuie
să ne asigurăm că am urmat corect pașii primirii Duhului Sfânt
1. Printr-o
credință neprefăcută, sinceră, nefățarnică și neipocrită.
2. Printr-o
credință care și-a găsit locuința, adăpostul, care s-a înfiripat, și a fost
adevărată. Nu inventăm noi o credință nouă, a noastră.
3. Printr-o
credință trăită de înaintașii credincioși, recunoscuți de Dumnezeu v. 5C Lois
și Eunice.
Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să
vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să
vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru
totdeauna. (Iuda
1:3)
Aici este vorba de
credința dată de Dumnezeu oamenilor care au trăit-o și s-au numit credincioșii
lui Dumnezeu.
II.
Asigurându-ne
că este vorba de Duhul Sfânt, trebuie să vedem poziția noastră față de El.
1.
Duhul Sfânt poate fi întristat în viața noastră
și de aceea tot stăruim după El. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt
al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. (Efeseni
4:30)
2.
Duhul Sfânt l-am întristat prin nepăsare. Nu ne-a interesat
învățătura Lui, nu l-am lăsat să ne impună învățătura Lui, ci ne-am impus-o pe
a noastră. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin
prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. (1
Timotei 4:14)
3.
Ai primit Duhul Sfânt, El te-a convins de păcat,
iar tu te-ai supărat pe El și l-ai stins. Nu stingeţi Duhul. (1
Tesaloniceni 5:19)
III.
Când mă asigur și văd poziția mea față de Duhul
Sfânt, trebuie să fac următorii pași v. 6 și 7
1.
Adu-ți aminte de cine și cum ți-a vestit Evanghelia
și nu lăsa să îți scape din minte învățătura Scripturilor.
14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat
şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat:
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea
care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să
mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru
orice lucrare bună. (2
Timotei 3:14-17, VDCC)
2. Începe să
lucrezi, să fii un lucrător activ care nu se lasă amăgit de cel rău.
1.Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi
înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru
arătarea şi Împărăţia Sa:
2. propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp,
mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura
sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da
învăţători după poftele lor.
4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri
închipuite.
5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui
evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2 Timotei 4:1-5, VDCC)
3. Nu te teme de
puterea Duhului, ci în dragoste și chibzuință lasă-l să te direcționeze pe
calea Domnului Isus Hristos.
13. Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai
auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
14. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care
locuieşte în noi. (2
Timotei 1:13-14, VDCC)
Nu putem
înflăcăra darul lui Dumnezeu printr-o viață de nepăsare, prin a nu face nimic
din ce ni se poruncește, deoarece suntem considerați a fi niște robi vicleni și
leneși și atunci vom fi aruncați afară, departe de fața lui Dumnezeu.
26. Stăpânul său i-a răspuns:
‘Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de
unde n-am vânturat,
27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea
mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i dar talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are, i se va da şi va avea de prisos, dar de la cel ce
n-are, se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo vor
fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 25:26-30, VDCC)
Doresc ca
acest mesaj să ne însuflețească și să ne atașăm apostolului Pavel care spune
frumoasele cuvinte:
12. Nu că am şi câştigat premiul
sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât
şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând
ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în
Hristos Isus.
15. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi
dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în
această privinţă.
(Filipeni 3:12-15, VDCC)