vineri, 23 iulie 2021

George Washington Truett al V-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste 1934 - 1939

 


George Washington Truett s-a născut în ziua de 6 mai 1867 în Carolina de nord, fiind al șaptelea copil al lui Charles și Mary (născută Kimsey). Tatăl său a fost un om al lui Dumnezeu, de aceea George de când a venit în această lume auzea seară de seară pe tatăl său citind din Biblie și toată familia era adunată laolaltă pentru rugăciune. Mama sa a fost la rândul său o femeie foarte credincioasă și iubitoare. Acest lucru îi va marca toată viața rămânând fidel educației primite în familie.

L-a primit pe Domnul Isus în viața sa în anul 1886 și a fost membru al Bisericii Creștin Baptiste din Hayesville.

În anul 1890 a fost ordinat ca pastor al Bisericii Baptiste din Waco, Texas unde a lucrat timp de 7 ani cu devotament și dăruire pentru Domnul.

În anul 1894 se căsătorește cu Josephine Jenkins din Waco, orașul în care era pastor, dar în același timp și student.

În anul 1897 dr. George Washington Truett este ales ca predicator la Prima Biserică Creștină Baptistă din Dallas, Texas, unde rămâne pastor vreme de 47 de ani, până la moartea sa în 1944.

La congresul de la Stockholm din anul 1923 este supranumit: „predicatorul gură de aur”, iar mai târziu este poreclit și „Clopoțelul de argint”. Era considerat al treilea mare predicator după: Dr. R.H. Conwell pastor Baptist în Philadelphia și dr. Chas W. Gilkey.

În anul 1924, Prima Biserică Baptistă din Dallas, SUA condusă de fratele dr.George Washington Truett totaliza un număr de 4944 membri. În anul 1934 biserica a ajuns la 6453 de membri, fiind aproape în fiecare duminică botez. Peste doi ani, în anul 1936 biserica a ajuns la 7000 de membri.

La congresul de la Berlin din 1934 unde a fost ales ca și președinte dr. George Washington Truett rostește o frumoasă predică cu titlul: ,,Harul lui Dumnezeu alungă frica” și care are următoarele subpuncte:1. Oamenii se tem de viață, 2. Oamenii se tem de moarte și 3. Oamenii se tem de veșnicie.”

În zilele de 31 iulie, 1-2 august 1937 fratele dr. George Washington Truett împreună cu dr. J. H. Rushbrooke au vizitat România pentru a participa la Conferința Regională a baptiștilor din România, Grecia, Cehoslovacia și Iugoslavia.

În anul 1935 mesajul de Anul Nou al fratelui Truett vorbea despre cele: „Trei scopuri vitale:

1.    Să înălțăm neîncetat primul nostru scop de a dobândi suflete la Hristos ca Mântuitorul lor personal.

2.    Apoi să luptăm cu toată inima, ca să punem pe fiecare membru al bisericilor baptiste la lucrul rânduit de Hristos în Împărăția Sa.

3.    Și deasupra tuturor, să fim hotărâți ca, de aici înainte să plătim prețul oricât de scump ar fi, pentru a deveni pocăiți și creștini așa cum trebuie să fim.

În luna mai a anului 1938 fratele dr. George Washington Truett s-a îmbolnăvit atât de grav încât nu a putut participa la Conferința Baptiștilor din America.

La al șaselea Congres Mondial Baptist care s-a desfășurat în Atlanta, Georgia, SUA, în zilele 22-28 iulie 1939, fratele dr. George Washington Truett a putut să conducă lucrările Congresului și să se bucure cu cei peste 40.000 de oameni adunați să-l asculte pe arena sportivă din orașul Atlanta.

În ziua de 7 iulie 1944, dr. George Washington Truett la vârsta de 77 de ani, după o viață întreagă de slujire este chemat către cele veșnice de Dumnezeu, care decide să-și cheme slujitorul credincios și înflăcărat acasă, în locul pregătit de Domnul Isus.

 

 

 

Surse:

Ioan Cocuț

Petru Păpovici

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Îndrumătorul Creștin Baptist

joi, 22 iulie 2021

Oltean Gheorghe 1897– 1994 din Pecica

 


Fratele Gheorghe Oltean s-a născut în ziua de 11 august 1897 în localitatea Pecica, județul Arad. Numele părinților au fost Petru și Floare, agricultori, de naționalitate română.

Face școala primară în localitate, iar mai târziu studiază 4 ani la Seminarul Teologic Baptist din București, fiind a doua promoție, terminând în anul 1927.

În anul 1919 este recrutat de Centrul Militar Arad la Regimentul 93 infanterie și rămâne la vatră cu gradul de soldat. Mai este concentrat în anul 1939, 70 de zile și în anul 1943, 60 de zile.

Auzind Cuvântul Domnului predicat de pastori baptiști din zonă, se hotărăște să-l urmeze pe Domnul Isus, orice s-ar întâmpla. În ziua de 30 august 1919 este botezat de fratele Radu Tașcă.

În ziua de 27 septembrie 1927 în localitatea Socol, județul Caraș, se căsătorește cu Marta și Domnul le dă 4 copii: Samuil, născut în ziua de 28 august 1928 în Pecica, Arad, Aurora, născută în 30 august 1930 în localitatea Pecica, (Blacudina ?) născută în ziua de 26 octombrie 1932 în localitatea Pecica, Elisabeta născută în ziua de 20 decembrie 1937 în Socol.

La trei ani după terminarea Seminarului este ordinat ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Pecica. Comisia de ordinare a fost compusă din frații: Popa Ioan și Imbroane Alexandru.În biserica din Pecica a lucrat din anul 1927 până în anul 1934, când se mută în Seleuș, Arad, unde lucrează până în anul 1949.

A păstorit Bisericile Creștine Baptiste din Pecica, Iermata, Ineu, Pâncota, Seleuș între anii 1934 – 1958, Șicula.

În anul 1984 fratele Gheorghe Oltean este trecut în raportul Seminarului Teologic Baptist din București, citit la al 28- lea Congres de fratele Ioan Bunaciu, directorul Seminarului, care amintește de fratele că este în viață. În anul 1987 participă la Curtici la serbarea de 100 de ani de la înființarea Bisericii și fratele era cel mai în vârstă frate păstor din țară.

În anul 1994 fratele Gheorghe Oltean, la vârsta de 98 de ani, este chemat la odihna veșnică de Tatăl Ceresc căruia i-a fost credincios toată viața.

 

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Îndrumătorul Creștin Baptist




Congresul al V –lea al Alianței Mondiale Baptiste 1934 Berlin

 

Delegația română împreună cu președintele Truett
Delegația română împreună cu
președintele Truett


Dumnezeu a dat pace peste națiuni și rănile erau închise după prima conflagrație Mondială. Economia mergea bine, bunăstarea se vedea în casele oamenilor, totul mergea bine și nu părea să se întrevadă ceva necaz mare.

Poporul Baptist era în  forfotă după ce orologiul a bătut trecerea dintre anul 1933 și 1934, atât președintele Alianței Mondiale Baptiste, cât și secretarul general în mesajele transmise de Anul Nou către membri baptiști din întreaga lume, aduc aminte de marele Congres care va avea loc la Berlin.

Congresul al V –lea al Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut în zilele de 4 – 10 august 1934 la Berlin, Germania. A corespuns cu un eveniment petrecut cu 100 de ani în urmă, botezul, în ziua de 22 aprilie 1834 al lui Oncken baptistul, care a formulat expresia: „Fiecare Baptist, un misionar”. Cu Oncken a început cea mai mare mișcare evanghelică din veacul al XIX-lea din Europa.

Din România s-au înscris să participe la Congres 15 baptiști, iar fratele L. L. Sezonov, corespondentul oficial, era însărcinat să ofere formularele de delegare ale doritorilor. Fiecare delegat trebuia să plătească o taxă de 10 mărci germane, circa 400 lei, sumă achitată la ghișeul de la Congres.

Au venit delegați din 70 de țări ale lumii.

Congresul s-a deschis prin prima ședință, sâmbătă 4 august 1934 la orele 14, prezidată de dr. Simoleit, președintele baptiștilor din Germania. S-a făcut apoi „Apelul Națiunilor”, unde fiecare reprezentant din fiecare țară a avut 5 minute la dispoziție să adreseze un mesaj Congresului.

În ziua de 07 august 1934 a fost ales președinte al Alianței Baptiste Mondiale Dr. G. W. Truett, secretar general a fost ales Dr. J. H. Rushbrooke.

În cuvântarea sa, dr. Truett spune printre altele: „Sunt un băiețaș în fața acestei mulțimi imense”. Cuvântul de ordine era: „Libertate – Îngăduință – Serviciu. Nu există unitate printre baptiști fără cooperarea Duhului Sfânt; El face imposibilă orice dezbinare. Unitatea însă, este totdeauna o minune a harului lui Dumnezeu”.

Din partea României, Congresul l-a ales pe dr. Gheorghe Șimonca, membru în comitetul Alianței Mondiale Baptiste, pe fratele Lucașa Sezonov, care rămâne și mai departe corespondentul Alianței pentru România.

Hotărâri care au fost votate de Congresul de la Berlin:

1.    Prigonirea Religioasă din Rusia. Prin aceasta s-a protestat cu cea mai mare energie împotriva persecuției din Rusia. Congresul și-a arătat adânca simpatie față de cei care suferă pentru credință și în special față de frații noștri baptiști.

2.    Foametea din Rusia.

3.    Pacea lumii. Acest Congres își afirmă convingerea profundă că războiul este împotriva minții lui Hristos. În lume există un simț crescând de  nesiguranță, din pricină că nu s-a putut ajunge până acum la stabilirea unei organizații a națiunilor care să aibă autoritatea și mijlocirea de a preveni nedreptățile internaționale. De aceea, acest Congres îndeamnă pe pe toate organizațiile care fac parte din el, să sfătuiască pe orice cale guvernele țărilor respective să se declare gata a ceda tot ce e necesar din autoritatea lor pentru menținerea păcii, pe baza dreptății și a echității. Etc.

4.    Rasele. Acest Congres, reprezentând tovărășia mondială a baptiștilor de toate rasele, se bucură că, cu deosebirile de rasă, există în Hristos o unitate care îi cuprinde pe toți, așa că în El se înfăptuiește adevărul adânc care spune că „nu este nici Iudeu, nici păgân, tăiat împrejur sau netăiat împrejur, barbar, scit, rob sau liber, ci Hristos e totul și în toți”.  

5.    Biserica și Statul. Membrii acestui Congres cred că Biserica este o tovărășie de oameni ai lui Hristos cu Domnul Însuși, după promisiunea sa, că va fi în mijlocul lor și că El prin Spiritul Său, îi conduce în tot adevărul și le arată clar voia lui Dumnezeu. Ei cred că orice împiedicare a libertății Bisericii e un amestec între Dumnezeu și poporul său și că a limita libertatea bisericii, înseamnă a împiedica lucrarea răscumpărătoare a lui Dumnezeu în lume, prin poporul Său….

Chemarea Congresului din Berlin.

Un mesaj de la Alianța Baptistă Mondială

Către Baptiștii din toate țările

Iubiți frați!

Congresul mult așteptat din Berlin, s-a sfârșit. El ne-a adus inspirație și tovărășie, însă mai ales, un nou simț al marelui lucru pe care trebuie să-l facem și nevoia unui devotament mai înalt.

Suntem siguri că interpretăm gândirea tuturor celor ce au participat la Congres, când ne exprimăm convingerea că nu se poate găsi o soluție durabilă a problemelor internaționale, politice, sociale sau economice ale lumii, decât atunci când suntem credincioși învățăturii Domnului nostru și conducerii Duhului Sfânt și suntem gata să îndeplinim toate cerințele legii dragostei.

Cea mai adâncă însemnătate a Congresului e în adevăr o chemare către tot poporul nostru din toată lumea, să se roage fierbinte ca duhul lui Dumnezeu să ne descopere fiecăruia din noi datoria noastră și să ne ajute ca în toate lucrurile să exemplificăm marea lege a dragostei, atât în fapte cât și în vorbele noastre.

Ai voștri frați în slujba Domnului Isus Hristos.

Dr. G. W. Truett, Președinnte al Alianței Baptiste Mondiale.

Dr. I. H. Rushbrooke Secretar General.

Dr. Clifton D. Gray, Secretar asociat.

Impresiile fratelui Ioan Cocuț de la Congresul din Berlin:

1.    Poporul Baptist e un popor puternic, având un număr de peste 12 milioane de membri.

2.    Poporul Baptist are conducători buni, cu o cultură aleasă și oameni adânc spirituali.

3.    Baptiștii sunt credincioși Noului Testament. La Congres, nota dominantă a fost: „Ce zice Domnul?”

4.    Baptiștii au un mare viitor. În Evanghelia simplă, curată, nefalsificată, pe care o găsesc baptiștii în Noul Testament, se găsește leacul pentru toate suferințele și problemele materiale și spirituale ale acestei lumi.

5.    Suprema noastră datorie e să aducem suflete la Hristos.

 

 

Surse:

Ioan Cocuț

Farul Creștin




duminică, 18 iulie 2021

1 Comentarii Biblice Aplicative – DANIEL de Costel Ghioancă

 


În casă este cald, afară caniculă noaptea ar fi mai răcoare dar trebuie să dormim și în aceste condiți vitrece ce să faci? Eu am luat cartea: „1 Comentarii Biblice Aplicative – DANIEL de Costel Ghioancă” și am început la citit. Am citit și este ok să citești pe caniculă deoarece cartea este cu magnet și nu te lasă să o pui jos și uiți de marea căldură. Azi vas ă zică 18 iulie 2021 zi de duminecă după ce am venit de la adunare am sfârtecat-o, terminat de citit, că nu azi am început să citesc în ia.

Să lăsăm astea și să zic clar despre carte că este ușor de citit și captivantă, este pe înțelesul tuturor și te ține lângă ia. Nu este un comentariu sofisticat să explice absolut tot pentru că nu se poate dar are o direcție să ne explice tema ei dar și aplicație practică pentru noi cei din secolul XXI-lea pentru a ne fi de folos pentru că mesajul biblic este și azi actual deși pe ici colea are o vechime mai mare de 4 mi de ani. Cartea este profundă și simpă dar deloc simplistă, ne dă idei bune și ne sugerează ideia că lângă Dumnezeu poți sta fără teamă de ce se întâmplă.

Eu o recommend cartea pentru că are în trânsa istorie, învățătură sănătoasă din Cuvântul lui Dumnezeu.

Se poate comanda de pe site-ul Kerigma: www.kerigma.ro

Tot azi am terminat de  citit o carte bună despre: „Duhul Sfânt – Suntem înflăcărați sau nu?” scrisă de un frate evangelist din germania pe numele de Reinhard Bonnke apărută la editura „Casa Cărții” din Oradea.

Greul de azi a început deoarece încep a citi printre altele și teza de doctorat în filozofie  a fratelui Costel Ghioancă care a văsut lumina tiparului în aceste zile fierbinți de vară a anului 2021 la editura: „Paideia” din București. Titlu tezei: „Quid est homo? O examinare critică a subiectivității postumane” cartea a eșit cu titlu: „Postomul – O critică a subiectivității postumane”.

Despre asta o să vă spun la terminare dacă Domnul ne va ține în viață.

Felicitări frate Costel pentru toate cărțile puse la îndemâna noastră ca să le citim și felicit de aseminea pe cititori lui Costel, pentru că ați ales să-l citiți.

A lui Dumnezeu să fie gloria în veci. Amin!  

sâmbătă, 17 iulie 2021

Cum putem înflăcăra darul Duhului Sfânt? 2 Timotei 1: 1 – 10.

 


Dumnezeu ne-a lăsat scris cum trebuie să ne purtăm în această lume, ca să fim mântuiți. Din cauza că nu cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, facem multe greșeli, în multe privințe, dar le putem corecta învățând Cuvântul Domnului, prin călăuzirea Duhului Sfânt. O mare greșeală  facem atunci când ne rugăm lui Dumnezeu să ne schimbe și noi nu facem nimic. Pavel ne spune că avem și noi o mare responsabilitate, trebuie să facem și noi ceea ce ni se cere, nimic mai mult sau mai puțin.

       I.          Trebuie să ne asigurăm că am urmat corect pașii primirii Duhului Sfânt

1.    Printr-o credință neprefăcută, sinceră, nefățarnică și neipocrită.

2.    Printr-o credință care și-a găsit locuința, adăpostul, care s-a înfiripat, și a fost adevărată. Nu inventăm noi o credință nouă, a noastră.

3.    Printr-o credință trăită de înaintașii credincioși, recunoscuți de Dumnezeu v. 5C Lois și Eunice.

Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. (Iuda 1:3)

 Aici este vorba de credința dată de Dumnezeu oamenilor care au trăit-o și s-au numit credincioșii lui Dumnezeu.

     II.          Asigurându-ne că este vorba de Duhul Sfânt, trebuie să vedem poziția noastră față de El.

1.     Duhul Sfânt poate fi întristat în viața noastră și de aceea tot stăruim după El. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. (Efeseni 4:30)

2.     Duhul Sfânt l-am întristat prin nepăsare. Nu ne-a interesat învățătura Lui, nu l-am lăsat să ne impună învățătura Lui, ci ne-am impus-o pe a noastră. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. (1 Timotei 4:14)

3.    Ai primit Duhul Sfânt, El te-a convins de păcat, iar tu te-ai supărat pe El și l-ai stins. Nu stingeţi Duhul. (1 Tesaloniceni 5:19)

   III.          Când mă asigur și văd poziția mea față de Duhul Sfânt, trebuie să fac următorii pași v. 6 și 7

1.    Adu-ți aminte de cine și cum ți-a vestit Evanghelia și nu lăsa să îți scape din minte învățătura Scripturilor.

14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat:
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
(2 Timotei 3:14-17, VDCC)

2.    Începe să lucrezi, să fii un lucrător activ care nu se lasă amăgit de cel rău.

1.Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
2. propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.
(2 Timotei 4:1-5, VDCC)

 

3.    Nu te teme de puterea Duhului, ci în dragoste și chibzuință lasă-l să te direcționeze pe calea Domnului Isus Hristos.

13. Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
14. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
(2 Timotei 1:13-14, VDCC)

Nu putem înflăcăra darul lui Dumnezeu printr-o viață de nepăsare, prin a nu face nimic din ce ni se poruncește, deoarece suntem considerați a fi niște robi vicleni și leneși și atunci vom fi aruncați afară, departe de fața lui Dumnezeu.

 

26. Stăpânul său i-a răspuns: ‘Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat,
27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i dar talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are, i se va da şi va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
(Matei 25:26-30, VDCC)

 

Doresc ca acest mesaj să ne însuflețească și să ne atașăm apostolului Pavel care spune frumoasele cuvinte:

12. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.

(Filipeni 3:12-15, VDCC)

O pagină nouă pe Blogul „Istorie Baptistă” despre Duhul Sfânt

 


Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este prezent pe pământ din ziua de Rusalii, apoximativ din anul 33 al erei noastre. El are menirea de a ne da putere să trăim în credința dată odată sfinților pentru totdeauna, pentru care trebuie să ne luptăm. Dar care este această credință? Urmăriți pagina: „DuhulSfânt” de pe Blogul „Istorie Baptistă” și o să vă completați informațiile despre a treia Persoană din Dumnezeire.

Domnul m-a luminat să creez o pagină despre Duhul Sfânt și pentru început am postat cinci predici referitoare la primirea, botezul și umplerea cu Duhul Sfânt. Prin ajutorul lui Dumnezeu voi mai posta schițe de predici referitoare la Persoana și lucrarea Duhului Sfânt.  

vineri, 16 iulie 2021

Serbarea de absolvire şi centenarul Institutului Teologic Baptist din București se poate urmări pe YouTube

 


Un eveniment, fie mare sau mic, devine tot mai important cu trecerea anilor și mai ales dacă acel eveniment devine tot mai viabil în istorie. Acel eveniment a avut loc în anul 1921, dar a fost firav, incert, creând valuri de furie, cu puține șanse de a trăi, dar a trăit. Tot așa  „ Serbarea de absolvire şi centenarul Institutului Teologic Baptist din Bucureşti”, a fost un eveniment de mare anvergură, umbrit totuși de pandemie și rezultatul ei, dinstanțarea între oameni și purtarea măștii de protecție. Prezența la serbare a fost totuși una importantă, un eveniment mare, a generat o serbare mare prezența și Numele lui Dumnezeu, au fost invocate și auzite pe tot parcursul serbării. Prezența absolvenților, profesorilor, invitaților, poporului de rând, venit să fie parte a  acestui eveniment, a dat o frumoasă greutate serbării.

Printr-o bună colaborare dintre fratele Cătălin Vasile, fondatorul Prodocens Media și Daniel Stoica, păstorul Bisericii Creștine Baptiste Buteni, județul Arad, pe lângă faptul că s-a transmis evenimentul online, acum putem să-l vedem pe platforma YouTube.

Promoția a - 56 – a de absolvenți ai  Seminarului, acum Institutul Teologic Baptist din București, a coincis cu Centenarul acestei instituții.

  Aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru această serbare de la Biserica Creștină Baptistă din Buteni și doresc ca Dumnezeu, Tatăl nostru să binecuvânteze poporul baptist.



Vizionare plăcută!




marți, 13 iulie 2021

Biserica baptistă - trecut, prezent şi viitor, emisiune de Cătălin Vasile, invitați Vasile Bel și Daniel Stoica

 


Fratele Cătălin Vasile, fondatorul „Prodocens Media”, urmărindu-ne activitatea noastră, Vasile Bel un pastor bătrân, pensionar, cu a mai tânărului păstor Daniel Stoica, cuplu care sparge un mit: „Conflictul între generații”. De aceea s-a gândit cu bucurie să ne invite la emisiunea „Realitatea la zi” și să se convingă că așa stau lucrurile. Din discuții a reieșit că suntem două persoane din generații diferite și avem o gândire unitară, gândind despre trecut, prezent și viitor, la fel.

Prin bunăvoința fratelui Cătălin Vasile, putem pune la dispoziție emisiunea în întregime și vă veți convinge că acest concept este întreținut artificial, dar veți afla și informații din lumea noastră baptistă.

Vizionare plăcută!





luni, 12 iulie 2021

Sărbătoarea Centenarului Seminarului Baptist din București și primirea diplomelor de absolvire sunt istorie



Dumnezeu, în suveranitatea Lui, a îngăduit înființarea Seminarului Teologic Baptist din București, i-a dat viață lungă și noi azi suntem beneficiarii binecuvântărilor Lui și ne bucurăm că suntem parte a evenimentelor de sărbătoare. Baptiștii implicați în sărbătoarea Centenarului Seminarului Teologic Baptist din București în apropierea datei de 11 iulie 2021 au luat drumul Buteniului, ca să fie prezenți și să se bucure, dând slavă lui Dumnezeu care este făuritorul tuturor bucuriilor.

Am ajuns la Buteni în jurul orei 8, după un drum cu mașina de 5 ore, împreună cu nepotul meu Paul Frenț. Frații organizatori, împreună cu pastorul lor Daniel Stoica, un slujitor care s-a potrivit în acest loc peste măsură de mult, fiind un istoric pasionat și păstor al BisericiI Creștine Baptiste din Buteni.

Odată ajuns, am luat camera de filmat și, înainte să înceapă forfota venirii la Buteni a celor interesați, am luat câteva instantanee pe care vi le pun la dispoziție cu mult drag.

Dumnezeu a făcut ceva foarte interesant, pentru care noi, cei prezenți, am mulțumit Domnului. Au fost prezenți la această serbare doi seniori importanți: fratele Sima Handra, născut în anul 1926, care a început Seminarul la Buteni în anul 1946 și fratele Dumitru Stoica, născut în 1931, care a început Seminarul în anul 1947 la București,  fost păstor al Bisericii din Buteni în toată perioada comunistă.

L-am găsit acolo pe fratele Cătălin Vasile, cel care acum 7 ani a fondat platforma „Prodocens Media” și care vine în casele noastre în fiecare seară cu emisiunea „Realitatea la zi” și alte emisiuni, fiind la datorie cu întreaga echipă, ca să imortalizeze, să filmeze și să asigure transmiterea online a acestei serbări.

Era acolo, în calitate de organizator, fratele Daniel Fodorean, decan al Institutului Teologic Baptist din București, foarte activ în toată perioada aceasta în prezentarea importanței evenimentului aniversar, prin emisiuni de televiziune.

Sosit de la Arad, fratele Romică Iuga, ne-a adresat câteva cuvinte, în gălăgia formată prin sosirea invitaților, dar și repetițiile celor ce au slujit cu laudele Domnului.

Îi mulțumesc lui Caius Obeada pentru montaj!

Vă doresc vizionare plăcută!




luni, 5 iulie 2021

La sărbătoarea centenarului Seminarului Baptist din București, primește diplomă de absolvire. A 56-a promoție de studenți.

 


Veniți la Buteni, e zi de mare sărbătoare pentru poporul Baptist și Instituția sa Teologică!

Dumnezeu în suveranitatea Sa a îngăduit ca un mic număr de oameni care formau Comitetul Executiv al Uniunii Baptiste din România Mare, să se adune în localitatea Șiria în ziua de 22 septembrie 1921, într-o ședință extraordinară unde să se discute înființarea noii școli teologice a Cultului Creștin Baptist din România Mare. Pentru detalii urmăriți în cartea: „Seminarul Baptist 1921 – 2021 – Un secol de învățământ teologic baptist românesc”.

Pe data de 23 septembrie 1921 frații au plecat la Buteni, județul Arad, ca să facă demersurile pentru a începe în siguranță anul școlar 1921/1922.

În luna octombrie 1921, la Buteni, încep cursurile școlii teologice cu următorii cursanți: „Ilie Mârza, sat Codru, jud. Hunedoara; Dumitru Baban, sat Arabacii, jud. Constanţa; Gheorghe Olteanu, loc. Pecica, jud. Arad; Teodor Puşcaş, sat Sânicolau, jud. Bihor; Ioan Cristea, sat Roşia, jud. Arad; Nicolae Iancu, sat Udrești, jud. Prahova; Loghin Motrescu, com. Corceşti, judeţul Storojineț; Roşca Avram, loc. Alba Iulia, jud. Alba de Jos; Florian Țenț, Sat Oşand, jud. Bihor”.  

Conducerea Seminarului Teologic din Buteni era compusă din următorii frați: Ioan R. Socaciu (director), Vasile Berbecar şi Ioan Popa. Fratele Ioan Popa se ocupa de predarea materiilor laice: istorie, geografie şi română, iar fratele Vasile Berbecar şi I. R. Socaciu, de materiile teologice. Printre materiile care au fost predate, au fost: Arheologia biblică, Bibliologia, Homiletica, Exegeza Vechiului şi Noului Testament, Stilistică, Dogmatică, etc.

Deși iniţial s-au înscris 10 studenți, prima promoţie care a terminat în anul 1924, avea doar cinci absolvenţi: Baban Dumitru, Bododea Ioan, Iancu Nicolae, Mârza Ilie și Pușcaș Teodor.

Anii au trecut prin multe bucurii și aprecieri pentru Domnul, care a dat izbândă, dar și pentru anii de încercări grele care au venit în cei o sută de ani peste instituția noastră.

Suntem chemați să venim la Buteni și să punem o piatră de hotar, zicând: Eben-Ezer, până aici Dumnezeul nostru cel bun ne-a ajutat cu marea Sa bunătate și școala noastră teologică în ziua de azi se numără între intituțiile de învățământ superior din țara noastră.

La Buteni în ziua de 11 iulie 2021 orele 10, veniți să ne apropiem mai mult de Dumnezeu cu smerenie și pocăință, ca până la venirea Domnului nostru Isus Cristos să fie cu noi și să păzească această instituție, care să pregătească lucrători dăruiți lucrării sfinte, de predicare și răspândire a Evengheliei.

La această serbare, a 56-a promoție de studenți, va primi diplomele de absolvire.

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
(Efeseni 1:2-3)