sâmbătă, 20 mai 2023

Marius Birgean despre tendințe ideologice contemporane, la Alfa Omega

 


Zi frumoasă de duminică, mergem la Biserică sau Casa Domnului, pentru a-L lăuda și înălța pe Cel ce ne-a creat, ne-a zidit, ne-a dar viață, ne ține în viață, ne dă sănătate, pâinea cea de toate zilele, pe Cel ce este în vecii vecilor, din veșnicie în veșnicie, Dumnezeu Sfânt și Adevărat. Ne rugăm înainte Lui în Numele scump al Domnului Isus, fiul Său, îi mulțumim pentru toate binecuvântările Lui, pentru ocrotire, ascultăm Cuvântul său și ne zidim spiritual.

Prezint azi, pentru aprofundare a credinței noastre, o emisiune în care se vorbește despre aceste vremuri din urmă, în care vine lepădarea de credință, iar noi putem în lumina a ceea ce se discută să vedem în ce punct al credinței suntem.     

 În ziua de 13 mai 2023 pastorul Marius Birgean a participat la o emisiune cu fratele Tudor Pețan pe canalul TV. Alfa Omega cu următorul subiect:

„Tendințe ideologice contemporane, Realități și perspective”

 

În această emisiune, pastorul Marius Birgean vorbește despre noțiuni și tendințe teologice ale momentului care ne afectează viața de credință. Una dintre acestea este teologia liberală, care susține un creștinism de o altă factură decât creștinismul istoric. Precursorii liberalismului spun că trebuie să ne adaptăm viața de credință la realitățile contemporane, că nu mai putem crede în Scriptură și că esența creștină trebuie îndepărtată, adică Dumnezeul triunic este o dogmă depășită.

Vizionare plăcută!




vineri, 19 mai 2023

Unui coleg poți să-i întorci spatele, dar nu unui popor pe care vrei să-l reprezinți

 


Încă de la apariția lui în anul 2016 Blogul „Istorie Baptistă” a încercat să ofere o perspectivă asupra istoriei poporului baptist, pe care îl iubesc, pentru că mi-a reorientat privirea și sufletul spre Dumnezeu și m-au făcut să citesc și să iubesc Biblia. Am scris despre lucruri petrecute  în trecut, dar și dintre cele mai noi, contemporane astfel încât frații interesați de istoria cultului baptist să le citească pentru ca să cunoască ce s-a petrecut și ce se petrece în acest popor.

Am scris despre Congresele Cultului, despre candidați, am scris despre persoanele ce au candidat la conducerea Cultului. În acest an am scris AICI că vreau să public biografia fraților care candidează. Apelul a fost unul general în mare parte, dar am solicitat și în mod privat unele informații, răspunsul este cel care se vede. Au publicat doar dintr-o echipă pentru că aceștia au apreciat gestul meu, iar din cealaltă echipă nu am primit mai nimic. Un singur răspuns am primit:

Apreciez gândul dumneavoastră și vă mulțumesc frumos. Mi s-a mai cerut lucrul acesta și după ce am cumpănit ținând  cont și de alegerile anterioare, consider că ar fi bine ca aceste informații să apară mai întâi în mapa de congres”.

Acest răspuns după părerea mea, s-ar traduce prin ,,să alegem și apoi vom vedea ce am ales”. Apreciez și acest răspuns, decât deloc, din moment ce ceilalți frați nu au răspuns.

Nu scriam  acest articol pentru că este oarecum normal să nu răspunzi într-o situație dată, dar când am început să scriu despre unii frați, am fost îndrebat de fratele „X” când scrieți? I-am spus că aștept aprobare ca să pot scrie, apoi fratele care a întrebat mi-a spus că o să-i scrie și el, dar nici el nu a primit răspuns nici în scris, nici telefonic. Țin să menționez că nu mie nu mi-au răspuns, ci fraților pe care vor să-i slujească.

Nu nedreptățesc pe nimeni, nu vreau sau caut voia mea ci a Domnului și bucuria mea enormă e să pot oferi informații corecte cu privire la felul în care  decurg lucrurile înaintea unui Congres.

Eu sunt deschis și iubesc pe toți frații mei baptiști buni sau mai puțin, pentru că și eu la rândul meu sunt un om cu greșeli. Dar nu am putut să nu scriu despre acei frați care sunt deschiși  spre a se face cunoscuți de comunitatea noastră baptistă. Se părea că fac părtinire dar nu fac și eram deosebit de bucuros să-i prezint pe toți frații care au pe inimă binele acestui popor care trece printr-o perioadă dificilă.

Dacă unii frați se vor supăra pe mine de pe acum le cer iertarea cuvenită. Și eu am fost supărat dar mi-a trecut, iar dacă vor câștiga la alegeri să știți că în calitate de moderator al blogului  pot să public proiectul program pe care îl vor alcătui. Nu am persecutat echipa care se crede învingătoare deși cei mai mulți cred că zarurile sunt aruncate și cărțile făcute, eu nu cred asta. AICI am scris ceea ce cred.

Poate primesc un răspuns pozitiv iar dacă va exista o deschidere din partea domniilor voastre, nici de acum încolo nu este târziu pentru a publica informații, date biografice despre toți candidații.

Trăiască Domnul și binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele, (Psalmii 18:46)

joi, 18 mai 2023

Un lucru cer noului Comitet al Uniunii, repuneți în drept Uniunea Tineretului Baptist



Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. (Proverbele 20:29)

Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îți aduni oștirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. (Psalmii 110:3)

Nu știu pe cine va învrednici Dumnezeu Tatăl să se așeze în fruntea oștirii Domnului din poporul baptist, dar le cer cu dragoste, responsabilitate, insistent, ca după învestire să discute de urgență repunerea în drepturi a:

„Uniunii Tineretului Baptist din România”

Am scris foarte mult în aceste pagini de pe blog despre Tineretul Baptist din România, de activitatea lor. De fapt oamenii mari și de bază ai baptiștilor din România s-au pocăit, au primit Cuvântul Domnului pe când erau tineri.

Fratele Vasile Berbecar s-a botezat la 22 de ani, în anul 1897 și a fost cel mai activ frate în organizarea muzicii în biserică și de aceea a știut să vorbească frumos despre tineret și muzica lor. Căuta să-i liniștească pe frații în vârstă și să accepte tineretul pentru că el a trăit ca tânăr în munca Domnului, pregătind multe cântări.

Fratele Constantin Adorian a fost botezat la vârsta de 21 de ani, în anul 1903. Lista este lungă, dar ne oprim aici pentru că este suficient. Acești oameni au înțeles valoarea tinereții, pentru că lucrările lor importante le-au făcut la tinerețe.

Uniunea Tineretului Baptist s-a înființat în anul 1925, fiind bine pregătită de cei doi bărbați prezentați mai sus. În anul 1948, comuniștii i-au scos pe tineri în afara legii. În anul 1990 s-au format ca Uniune și în 1999 unii frați din Uniune    i-au pus să se dizolve.

Am mai meditat la înființarea Uniunii Tineretului Baptist, pentru că:

1.    Biblia vorbește frumos despre tineret.

2.    Puterea lor este mare și lucrează cu avânt.

3.    Tinerii împodobesc lucrarea prin voioșia lor.

4.    Sunt necesari în lucrare, iar fără ei apare uscăciune.

Uniunea Baptistă împletită cu Uniunea Tineretului ar fi o funie mai puternică în lucrare și cele două pot să reziste în încercare. Puterea și rezistența este mai mare și se poate trage cu încredere fără teama de a se rupe.

Exemplele pot continua și parcă nu are rost să înșiri prea multe, când Biblia ne vorbește despre tineri, tinerețe și frumusețile ei.

4. I-am tras cu legături omenești, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am plecat spre ei și le-am dat de mâncare. (Osea 11:4, VDCC)




Predica fratelui Otniel Bunaciu de la Viena 07.05.2023

 


AICI am postat programul: „40 de ani de prezență baptistă la Viena”.

 Printre invitații Bisericii Creștine Baptiste Române de la Viena a fost și fratele păstor Otniel Bunaciu, vicepreședinte al Alianței Mondiale Baptiste. Pentru că am rudenii acolo, am urmărit programul și mi s-a părut de bine să vă prezint predica fratelui.

Este o predică care ne zidește prin mesajul ei și ne ajută să-L descoperim pe Dumnezeul Legământului. Printre altele spune: „Dacă ne-am bucurat de bucurii mici, să ne bucurăm de ceea ce ne-a dat Dumnezeu azi”.

Dar mai bine vă las să vizionați și să vă bucurați de propria înțelegere.

Vizionare plăcută!






miercuri, 17 mai 2023

Baptiștii din România între provocări și oportunități, cu păstorul Sorin Bădrăgan

 


Prezint a cincea și ultima emisiune de la Prodocens Media, moderată de fratele Cătălin Vasile, „Baptiștii din România între provocări și oportunități”, astăzi cu fratele păstor Sorin Bădrăgan, candidat la slujirea de Președinte al Uniunii Baptiste din România.

AICI puteți citi viziunea pentru slujire ca președinte.

 O emisiune despre provocările contemporane cu care se confruntă bisericile, situația statistică, ce trebuie făcut, cum se poate face, soluții și idei pertinente pentru a merge înainte în așa fel să facem voia Domnului. Debarasarea de forme culturale și prin Duhul Sfânt, să se bazeze pe principiile biblice care dau valoare în ochii lui Dumnezeu.

Vizionare plăcută!




Baptiștii din România între provocări și oportunități, cu păstorul Florin Iosub

 



Prezint a patra emisiune de la Prodocens Media moderat de fratele Cătălin Vasile, „Baptiștii din România între provocări și oportunități”, cu fratele păstor Florin Iosub de la Timișoara.  Despre fratele păstor Florin Iosub puteți citi AICI și AICI.

S-a discutat la modul general despre câteva proiecte în care este  implicat, provocările legate de pandemie și război, apoi au schimbat câteva impresii, unde suntem și ce ar trebui să se facă în următoarea perioadă.

Emisiuni binevenite, prin care putem cunoaște realități despre oameni și lucrările lor.

Vizionare plăcută!




marți, 16 mai 2023

Baptiştii din România între provocări şi oportunităţi, cu păstorul Mircea Ursu

 


Este a treia emisiune sub genericul „Baptiștii din România între provocări și oportunități, astăzi cu fratele păstor Mircea Ursu de la Biserica  Creștină  Baptistă “Sfânta Treime” Lupeni.

Este un bun gospodar pe ogorul Evangheliei, pe lângă slujirea cu Evanghelia slujește și în plan social, vezi AICI. citiți și AICI.

Fiecare generație de credincioși a avut provocările ei. Faptele Apostolilor 6 descrie una din provocările apostolilor, pe care ei au transformat-o într-o mare oportunitate de slujire. Generația noastră are si ea provocările ei, însă toate aceste provocări trebuie sa le privim ca mari oportunități, pe care Dumnezeu ni le pune înainte, pentru a-L sluji pe El si pe semenii noștri. Provocarea nu trebuie sa ne sperie, ci să ne dea un imbold la o mai intensă slujire!

Vizionare plăcută!




Viziunea pentru slujirea de președinte a fratelui pastor Sorin Bădrăgan

 


Prezint în fața celor ce citesc blogul „Istorie Baptistă”, dar și a celor interesați de candidatul la slujirea de președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, pe pastorul Sorin Bădrăgan, născut în 1978. Este un om dinamic, bun organizator. În anul 2019 a fost ales președinte al Comunității Baptiste de București și a adus îmbunătățiri în  activitatea de slujire: întâlniri cu păstorii, întâlniri de studiu, relaxare, întâlniri a familiilor de păstori pentru părtășie, socializare și cunoaștere, pentru post și rugăciune, a promovat  un spirit de dragoste și unitate între frați. A încurajat bisericile să se viziteze reciproc și alte acțiuni de dinamizare ale unui spirit frățesc practic.

Propunere de viziune pentru slujirea de Președinte al Uniunii Baptiste din România

 

Pastor Sorin Bădrăgan - scurtă prezentare

Am fost botezat în 1993 în Biserica Creștină Baptistă ‘Maranatha, Suceava. Sunt căsătorit cu Cristina Monica și Domnul ne-a binecuvântat cu două fiice: Sara și Bianca.

În perioada 1996-2000 am urmat cursurile Institutului Teologic Baptist București, apoi am obținut Masterul în Teologie la Colegiul Baptist Regents Park, Universitatea din Oxford. În anul 2010 am terminat programul de doctorat în teologie la Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București cu teza Eclezia între  dogmă și praxis. O paradigmă contemporană a doctrinei baptiste despre biserică.

În februarie 2003 am început slujirea pastorală în Biserica Creștină Baptistă ‘Providența, București, precum și predarea în cadrul Facultății și apoi al Institutului. În urmă cu 30 de ani, Biserica Providențaa inițiat un proiect major de implicare socială în comunitatea de romi și în zonele cu categorii defavorizate din proximitatea bisericii. În cadrul acestui proiect a fost oferită și echipare pentru mulți slujitori din biserici de romi din întreaga țară.

În perioada 2011-2019 am slujit ca secretar al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste București, iar din 2019 până în prezent slujesc ca președinte al acestei Comunități.

 

 

Propunere de viziune pentru Uniunea Baptistă din România:

Revitalizarea mișcării baptiste din România

 

Încă de la începutul mișcării baptiste din zorii secolului al xvii-lea, baptiștii au căutat să fie credincioși Sfintelor Scripturi în ceea ce privește credința și practicile lor. Noi, baptiștii din România, am fost binecuvântați de Domnul cu generații de frați și surori care au rămas aproape de Cuvânt, au depus mărturia Evangheliei și au slujit cu dedicare, deseori în vremuri de restriște. Trebuie ca și noi, în prezent, să rămânem credincioși întru totul Cuvântului Sfânt, să stăruim în rugăciune, să trăim în sfințenie înaintea Domnului și înaintea oamenilor și să fim martori harnici aducând roadele pe care Dumnezeu le așteaptă de la noi.

Provocările cu care ne confruntăm în prezent sunt mai complexe ca niciodată: o scădere a numărului de credincioși în bisericile baptiste din țară, emigrație, schimbări aduse de avansul accelerat al tehnologiei, instabilitate socială, viață duhovnicească diluată etc.

Pentru că Domnul Isus este Cel care Își zidește biserica (‘… voi zidi Biserica Mea…’ Matei 16: 18), în unitate trebuie să cerem Domnului vremuri de înviorare ale vieților noastre de ucenici ai Săi, ale familiilor noastre și ale bisericilor baptiste din țară și din diaspora.

În acest proces trebuie să ne îndeplinim și partea noastră: după cum ne învață apostolul Pavel,  biserica, al cărei Cap este Domnul Isus Însuși, își primește creșterea prin lucrarea Duhului și prin ceea ce dă fiecare încheietură’ (Efes. 4: 16). Venind împreună, căutând unitatea în diversitatea caracteristică vieții baptiste, bisericile se vor încuraja și spijini reciproc, vor depune o mărturie frumoasă înaintea societății și vor răspândi Evanghelia aducând roadă pentru Împărăția lui Dumnezeu. 

 

Revitalizarea mișcării baptiste din România    

                                                                                                 

1. Uniunea în slujire

Uniunea Baptistă își propune să organizeze departamente de slujiri care să dezvolte diverse lucrări la nivel național: cu tinerii, cu surorile, cu familiile tinere, cu copiii; un alt departament ce va fi propus spre înființare este cel de istorie și identitate baptistă pentru ca să recuperăm moștenirea lăsată de înaintașii noștri.

 

2. Mărturie

Fiind una din cele mai mari uniuni baptiste din Europa (a treia), Uniunea Baptistă din România își propune să inițieze și să susțină proiecte de slujire și misiune care să implice și alte familii baptiste naționale.

Uniunea va facilita identificarea proiectelor ce vor fi implementate la nivel regional și național pentru o mărturie publică prin care credincioșii baptiști să fie cunoscuți în societate.

Uniunea își propune ca prezența mărturiei baptiste în mass media (inclusiv în spațiul virtual) să fie mult mai consistentă prin producerea de materiale despre Evanghelie, învățăturile baptiste, istoria și identitatea noastră.  

 

3. Grijă pentru lucrători

În colaborare cu școlile teologice din Cult, Uniunea va organiza conferințe pe teme relevante pentru păstorii și lucrătorii din bisericile baptiste din România și din diaspora. Uniunea va organiza retreaturi (ieșiri) pentru încurajarea păstorilor prin părtășii speciale anuale în Cuvânt, închinare, odihnă. Uniunea va promova programul existent de mentorare a slujitorilor tineri.

 

4. Sprijinirea bisericilor mici

Uniunea Baptistă va propune comunităților teritoriale și bisericilor elabobarea unei strategii naționale pentru susținerea bisericile mici prin implicarea bisericilor mai mari. După ce multe decenii credincioșii din bisericile mici din satele țării au întărit bisericile din orașe pe fondul migrației economice, este vremea ca bisericile mai mari - în mode deosebit cele din mediul urban - să ajute bisericile mici, mai ales din mediul rural.

Uniunea va susține și va încuraja bisericile baptiste din diaspora europeană prin proiecte  care vor fi identificate în urma unor consultări inițiate de UBR.

 

5. Multiplicare

Uniunea Baptistă va propune comunităților regionale și bisericilor elaborarea unei strategii naționale de plantare de biserici - în mod special în județele cu prezență evanghelică redusă, dar și consolidarea în zona cu o prezență baptistă semnificativă; de asemenea, vor fi propuse proiecte de misiune internă și externă.

Uniunea va facilita elaborarea unei strategii de ucenicizare a credincioșilor din bisericile baptiste, precum și elaborarea unui curs de ucenicizare adaptat realităților din țara și bisericilor din România.

Uniunea va încuraja dezvoltarea proiectelor educaționale la toate nivelurile: grădinițe, școli, licee, universități creștine.

 

Bisericile baptiste fiind autonome, este necesară implicarea voluntară în aceste proiecte. Dacă delegații la Congresul Uniunii mă vor încredința să slujesc ca Președinte al Cultului, împreună cu frații puși deoparte de Congres pentru celelalte poziții de slujire din Comitetul Executiv, voi lucra la unitatea familei baptiste din țara noastră, voi invita bisericile și comunitățile regionale ca împreună identificăm călăuzirea Domnului pentru proiecte specifice, concrete pe care să le implementăm.

Cred cu tărie că Domnul nostru ne va da izbândă în a face lucrarea Lui în prezent; în pofida vremurilor grele pe care le trăim, pentru că a Lui este puterea, punându-ne la dispoziția Sa și lucrând cu dedicare, pasiune și entuziasm, bisericile baptiste vor cunoaște o revitalizare spre gloria Numelui Domnului și lărgirea Împărăției Sale.

 

Pastor Sorin Bădrăgan

luni, 15 mai 2023

Baptiștii din România între provocări și oportunități, continuă cu pastorul Romică Iuga

 


Fratele Cătălin Vasile, fondatorul canalului de televiziune Prodocens Media de la București, a luat pulsul societății creștine și sub genericul „Baptiștii din România între provocări și oportunități”, a înregistrat câteva emisiuni cu invitați care au răspuns chemării domniei sale.

Astăzi tema este discutată cu fratele păstor Romică Iuga de la Arad, despre care am scris AICI și AICI.

Comunitățile creștine și în general cea baptistă, trec prin greutăți și încercări, iar interlocutorul a identificat și a venit cu soluții concrete pentru depășirea neajunsurilor.

Toate provocările și oportunitățile sunt puse de Dumnezeu, ca noi să alegem să facem ce suntem datori pe ogorul Evangheliei și credința adevărată să înainteze.

Vizionare plăcută!




Baptiștii din România între provocări și oportunități, de Marius Birgean

 


 


De la Prodocens Media cu Cătălin Vasile, vă prezint emisiunea: „Baptiștii din România între provocări și oportunități, cu invitatul Marius Birgean este o emisiune interesantă. Pe fratele Marius Birgean l-am prezentat AICI și un mesaj AICI.

Fratele Marius Birgean este un tânăr păstor cu o viziune clară, un om energic, care aleargă cu folos.

Oportunități și provocări au fost și vor fi, dar contextul diferă de la an la an, de la generație la generație și așa mai departe, dar ele trebuie acum folosite.

 Vizionare plăcută!