sâmbătă, 26 august 2023

Ioan Bunaciu Un om potrivit la locul potrivit – de Vasile Bel



Dumnezeu în bunătatea Lui m-a ajutat să dau la tipar încă o carte în spectrul nostru istoric. Este vorba despre cartea:

„Ioan Bunaciu

Un om potrivit la locul potrivit –

Referințe și mărturii biobibliografice” – de Vasile Bel 

Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că a ridicat în poporul baptist, unde și mie mi s-a vorbit de voia lui Dumnezeu pe care o descoperim în Cuvântul Său, oameni de care poți vorbi multe lucruri frumoase. Un asemenea om este profesor dr. Ioan Bunaciu, pe care l-am cunoscut și l-am auzit cum predică din anul 1977, ani buni de atunci, care au trecut ca ziua de ieri.

Pentru că mi-a fost drag acest om, l-am prețuit pentru modestia binefăcătoare, deși era un om cu multă carte, stătea la o vorbă cu frații din popor.  

Cunoscându-l din an în an tot mai bine, a vizitat și Biserica Creștină Baptistă din Baia Mare, unde eram un tânăr membru și fratele Rusu Simion era păstorul bisericii, care ne anunța de apariția cărților scrise de fratele profesor Ioan Bunaciu, dar și alți puțini păstori care au scris în acea vreme, mi-a venit tot mai mult la inimă. De aceea am vrut să scriu o mică biografie și despre patrimoniul lăsat de acest om de mare valoare.

 Cartea poate apare în două săptămâni și va fi pe piață, deocamdată prezint coperta, deoarece conținutul încă se frământă la tipar, editura mea de suflet „Risoprint” de la Cluj, al cărui director de editură este neobositul nostru frate Gheorghe Pop.

Mai multe informații despre carte vă voi pune la dispoziție după apariția ei.

29. Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oamenii de rând. (Proverbele 22:29)

 Omul Ioan Bunaciu a stat și lângă cei mari, dar cu aceeași plăcere și lângă cei mici. 




joi, 17 august 2023

Un Secol de Mărturie Baptistă în Aiud - de Ioan Giura

 


Istoria scrisă despre poporul baptist se îmbogățește prin apariții editoriale de bună clasă. Așa este și cartea nou apărută:

„Un Secol de Mărturie Baptistă în Aiud” de Ioan Giura

Mai tânărul păstor pensionar, născut în localitatea Târnăvița, județul Hunedoara, ne pune la îndemnă o lucrare, un segment din istoria credincioșilor baptiști din zona localității Aiud, județul Alba. Cartea prezintă informații, documente și poze din perioada  de 100 de ani. Poze inedite din perioada anilor 1930, dar și perioada anilor viitori care creează o senzație plăcută.

Informațiile din carte sunt valoroase pentru că sunt trecute în revistă nume de oameni, păstori, lucrători care s-au ostenit în predicarea Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos, ca oamenii din zonă să cunoască Adevărul lui Dumnezeu care aduce mântuire, prin rănile Domnului Isus.

Cartea adusă la lumină de harnicul păstor Ioan Giura are 163 de pagini, format B5, hârtie albă de bună calitate, cu o prefață scrisă de doi oameni importanți născuți în zona de Aiudului, Iosif și Elisabeta Țon.

Cartea nu este de vânzare, dar dacă veți vizita Biserica Creștină Baptistă din  Aiud, veți primi gratuit un exemplar.

Felicitări fratelui păstor Ioan Giura pentru cadoul primit, pentru truda depusă, pentru timpul rezervat acestei scrieri de mare valoare.

Mai multe informații despre păstorul Ioan Giura și istoricul Bisericii Creștine Baptiste din Aiud, puteți citi AICI.

Domnul să fie slăvit și binecuvântat în veci de veci Amin!








marți, 8 august 2023

De vorbă cu drd. Corina Brumaru despre patrimoniul său bogat în istorie

 

Drd. Corina Brumaru este o personalitate înzestrată de Dumnezeu cu multă putere de a învăța. Veți vedea din biografie școlile prin care a trecut, din pasiune și dragoste de a cunoaște.

Ne-am întâlnit în ziua de 02 august 2023 la Biserica Creștină Baptistă Agrij, județul Sălaj, pentru a discuta despre istoria de 125 de ani de prezență baptistă pe Valea Agrijului și sărbătoarea care va avea loc cu ajutorul Domnului în ziua de 10 septembrie 2023, la Căminul Cultural din Agrij, acțiune inițiată de fratele păstor Liviu Iepure. Această acțiune este sprijinită de frații păstori din zonă.

Drd. Corina Brumaru ne-a vorbit despre pasiunea dumneaei față de istorie, oameni și faptele lor, dar și de patrimoniul ce l-a materializat în cele șase cărți scrise cu măiestrie, sensibilitate și dăruire. Fiecare carte dezvăluie valori de pe Valea din care face parte, lucruri uitate, oameni și evenimente, le aduce la lumină dând o mai mare valoare zonei pe care o iubește și în care trăiește. Pasionată de istorie, investește mult ca să poată fi tot mai folositoare acestei ramuri a științei, dar pâinea și-o câștigă dintr-o altă pasiune mai complicată și mai grea, dar o face tot cu pasiune și plăcere, informatica.

Câteva date biografice.

Corina Brumaru s-a născut la Zalău, este absolventă a Liceului Pedagogic "Gheorghe Șincai" din Zalău,  a Facultății de Drept și a Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

A absolvit de asemenea cursurile de master "Istoria și socio-antropologia epocii moderne", iar din anul 2018 este student-doctorand la Școala doctorală "Istorie. Cultură. Civilizație", din cadrul aceleași Universități.

De-a lungul anilor a activat și activează în domeniul juridic, didactic și informatic.

În anul 2019 și-a făcut debutul publicistic cu cartea biografică "Augustin Paul (Delaletca)" după care au urmat alte cărți :

"Protopopul Vasile L. Pop", "Sângeorgiu de Meseș - monografie", "Amintiri și povestiri din Țara de sub Meseș", "Ștefan Răcășan și corul țărănesc din Buciumi".

Această ultimă carte, publicată la editura Etnous din Brașov, "Lumina Evangheliei" este o carte scrisă la inițiativa păstorului Marin Cucuian, carte la care au contribuit toți frații păstori din bisericile de pe Valea Agrijului. O contribuție deosebită a avut-o fratele păstor Ioan Ciupe, care a sugerat titlul cărții și a făcut designul copertei, fratele Levi Marian care a scris prefața cărții, relatând file de istorie creștină baptistă de pe vale în anii săi de slujire, fratele Liviu Iepure, pentru implicarea sa în acest proiect cu foarte mare zel, cât și fraților Beniamin Pastor și Ioan Pastor pentru tot sprijinul acordat.

Vizionare plăcută!

 








luni, 7 august 2023

Ciupe Ioan, păstor baptist „cu mână de aur”, va fi și dânsul la Agrij, în 10.09.2023



Fratelui păstor de la Bisericile Creștine Baptiste din Sântămărie, Buciumi și Sângiorgiu de Meseș, județul Sălaj, Nelu Ciupe, i-am zis: „cu mână de aur”, pentru că veți vedea din prezentarea de pe YouTube, ce lucrări minunate ies din mâna dumnealui. Este păstor baptist, dar este și pictor de bună clasă și are dar de la Dumnezeu pentru această lucrare. Predică cu dar de la Dumnezeu, dar prezintă frumosul prin tablourile pe care le face și pe care le veți putea vedea în videoclip.

Mi-a făcut plăcerea să stau de vorbă cu dumnealui și am fost încântat să aud viața pe care o duce, slujind în lucrarea Domnului, dar având și o îndeletnicire frumoasă și benefică. Pe lângă picturi pe pânză, fratele a pictat  multe baptistere la biserici baptiste și penticostale.

Mai jos, câteva date personale despre fratele Nelu Ciupe.   

S-a născut în 21 august 1950, sat Sângiorgiu de Meseș, localitatea Buciumi. Tata Ștefan, provenea din familie ortodoxa, iar mama Maria, din familie baptista. A fost botezat în 12 Iulie 1968 de către fratele Alexa Taloș în localitatea Sângiorgiu, unde era membru. Dând dovadă de credincioșie și dar de slujire în lucrarea Domnului, a fost ordinat în Biserica Creștină Baptista din Peceiu, județul Sălaj, în luna octombrie 1991. Comisia de ordinare a fost compusă din frații: Nelu Dan, președintele Comunității de Cluj, Cornel Ardelean din Șimleu Silvaniei,  Buzlea Ioan, pastor în Brebi și  Gliță Ioan, din comunitatea de Oradea , pastor în Marca. A slujit Bisericile Creștine Baptiste din  Peceiu, Stârciu și punctul de misiune din Marin, comuna Crasna, până în anul 2000. Din anul 2001 a preluat Biserica Baptistă din Sântămărie, împreuna cu bisericile de pe Valea Agrijului: Agrij, Buciumi și Sângiorgiu de Meseș. Din anul 2013 Agrijul a fost preluat de fratele Liviu Iepure, celelalte biserici le păstorește și în prezent.

Din anul 1973 este căsătorit cu Otilia, profesoara de limba română , care a fost anchetată și dată afara din învățământ în vremea comunistă. Au trei copii: Lucia, Lucian și Felicia. Lucian este pastor în Belgia.



Vizionare plăcută!



duminică, 6 august 2023

Păstorul Levi Marian frânt de comuniști, dar ridicat de Dumnezeu

 



Păstorul Levi Marian, înzestrat de Dumnezeu cu o minte iscusită, îndreptată spre filozofie, dar, din păcate, nu a putut să urmeze această ramură, deoarece era dintr-o familie „nesănătoasă moral, era baptistă, asta era vina lor”. Comuniștii au vrut să-l reducă la tăcere, din cauză că avea un dar special de la Dumnezeu de a predica și atrăgea mulți oameni. Comuniștii au avut un plan, dar Dumnezeu a avut și El un plan și cel al Bunului Dumnezeu a reușit.

Deși a trecut prin situații foarte grave, prin care era torturat psihic, era expus la tot felul de intimidări și traume, nu a avut nevoie de psiholog, pentru că Duhul Sfânt  fiind întotdeauna prezent la toate necazurile, îi venea în ajutor și în loc de spaimă sau stres, primea pacea Domnului Isus. A fost un om dârz, curajos, credincios Dumnezeului părinților săi și nu a abandonat calea grea a suferinței și persecuției, deși comuniștii puteau să-i dea o poziție înaltă, dar care s-a dovedit că era de scurtă durată.

În această postare de pe YouTube fratele a reușit doar să deschidă mai multe teme de discutat, de cunoscut, pe care generațiile de după anul 1990 trebuie să le cunoască, pentru că istoria se repetă.

Scurtă biografie de drd. Corina Brumaru

Levi Marian s-a născut la 8 Martie 1959 în satul Brebi din județul Sălaj, în familia credincioșilor baptiști Ambroziu și Carolina, Marian. După absolvirea școlii generale urmează cursurile liceale la Zalău în cadrul Liceului Industrial Electrotehnic. După absolvirea liceului și satisfacerea serviciului militar frecventează cursurile de ingineri la Facultatea de Mine din Institutul de Mine Petroșani.

La data de 4 Ianuarie 1981 se botează în Biserica Creștină Baptistă din satul natal Brebi, mărturisind public credința personală în Domnul Isus Hristos.

La 25 Iulie 1982 s-a căsătorit cu Minodora Rus având prin binecuvântarea lui D-zeu trei copii: Mihai-Levi, Dina-Minodora și Tiberiu-Timotei. Datorită implicării în propovăduirea Evangheliei în anii studenției, în Biserica Baptistă din Petroșani și în alte biserici din Valea Jiului și din țară precum și a activității creștine în universitate este exmatriculat la 22 Decembrie1983, fără drept de înscriere la orice altă instituție de învățământ superior din România.

După exmatriculare se reîntoarce la Brebi și se implică în evanghelizare, predicare și echiparea tinerilor credincioși din biserici prin programul B.E.E.(Bible Education by Extension) un program de educație teologică secret și interzis de autoritățile comuniste. În această perioadă (1983-1989) a fost în supravegherea și urmărirea operativă a securității comuniste ca un element ostil și periculos pentru societatea comunistă.

Este ordinat ca pastor în Biserica Creștină Baptistă din Brebi (la 27 Octombrie 1985) de către o comisie de pastori delegați de Comunitatea Creștină Baptistă Cluj, fără ca să aibă recunoașterea oficială a organelor statului comunist.

A slujit ca pastor în România în anii dictaturii comuniste, în județul Sălaj, în cercul de biserici baptiste Valea Agrijului și ulterior la Zalău și bisericile aferente. Din 1992 până în 2021 a păstorit Prima Biserică Baptistă Română din New York (First Romanian Baptist Church) unde a locuit cu familia și unde a lucrat ca profesor de matematică în învățământul public liceal.

În această perioadă a fost implicat și în slujirea Asociației Bisericilor Baptiste din America și Canada ca membru în comitetul asociației, secretar executiv și vice-președinte. Este absolvent al Universității Tehnice din Petroșani licențiat ca inginer în mine și geologie, a studiat la City University of New York obținând diploma de Master în Matematică/Educație și a urmat studii teologice la: London Reformed Baptist Seminary, Luther Rice Seminary, și Universitatea București unde a obținut titlul academic de Doctor în Teologie.

 Din Noiembrie 2021 locuiește împreună cu soția Minodora în Atlanta, este membru la Gwinnett Romanian Baptist Church. În prezent focusul în slujirea Evangheliei constă în lucrarea de misiune în biserici din România.

 

Vizionare plăcută!




joi, 3 august 2023

Veniți la Agrij, Sălaj, la serbarea de mulțumire și laudă lui Dumnezeu

 


Despre marele eveniment de la Agrij, am scris AICI și AICI. Va fi o zi de rememorare, când se vor depune mărturii, cum Dumnezeu a călăuzit Bisericile Baptiste de pe Valea Agrijului în cei 125 de ani de prezență, fiecare biserică va avea programul ei. Va fi un popas de mulțumire îndreptat spre Dumnezeu, care ne-a luminat prin „Lumina Evangheliei Sale”, oferindu-ne  mântuirea în dar.

În postarea de pe YouTube, frații: Liviu Iepure, Ioan Ciupe și drd. Corina Brumaru, discută despre ce este și unde este Valea Agrijului, crâmpeie de istorie baptistă și apoi despre Marea Adunare de la Agrij din 10 septembrie 2023.

Urmărind invitația fraților de pe valea Agrijului, vei fi cercetat să răspunzi chemării și să fii prezent la marele eveniment.

Vizionare plăcută!



miercuri, 2 august 2023

Liviu Iepure - un păstor credincios în lucrarea încredințată

 


Prin ajutorul Domnului, în ziua de 02 august 2023, am făcut o vizită la Biserica Creștină Baptistă din Agrij, județul Sălaj. Aici m-am întâlnit cu o parte din cei care au contribuit la scrierea cărții: „Lumina Evangheliei”, de Corina Brumaru, despre Bisericile Creștine Baptiste de pe Valea Agrijului, despre care am scris AICI.

Am făcut mai multe înregistrări pe care prin ajutorul Domnului, le voi prezenta cât de curând. Prima înregistrare am făcut-o împreună cu frații: Liviu Iepure, Ioan Ciupe și drd. Corina Brumaru. Pe această înregistrare trebuia să o prezint prima, dar din cauza unor probleme tehnice nu o pot posta pe YouTube.

Azi, 03.08.2023, îl prezint pe fratele Liviu Iepure, care este un păstor cu mult curaj în lucrarea Domnului și dă dovadă de un mare devotament în slujirea ce o face. Fratele și-a prezentat viziunea îndrăzneață pe care a pus-o în practică și apoi, ce are în plan pentru viitor. Fratele Liviu Iepure lucrează împreună cu păstorii de pe valea Agrijului și bisericile de acolo. Prin ajutorul lui Dumnezeu și pentru slava Lui, face lucruri mari, despre care va vorbi în interviu.

Câteva date despre cine este Liviu Iepure   

Fratele Liviu Iepure s-a născut în ziua de 24 iulie 1970 în Timișoara, într-o familie de credincioși baptiști, originari din localitatea Peceiu, județul Sălaj.

Întorși în localitatea de baștină, împreună cu părinții, la vârsta de 6 ani rămâne orfan de tată , situație care declanșează o puternică frământare lăuntrică, greu de înțeles și aproape imposibil de acceptat.

Dumnezeu fiind acela care datorită puterii Lui, aduce mângâiere, întărire și nădejdea de a-L însoți mai departe.

Fratele Liviu Iepure a avut ca străbunic pe fratele Chis Nicolaie, primul conducător al Bisericii Baptiste din Peceiu dintre cele două războaie mondiale și bunic pe fratele Teodor Chiș, prezbiterul și o vreme pastorul Bisericii Baptiste Peceiu.

Acesta din urmă a avut un rol determinant în viața copilului și adolescentului Liviu Iepure. De la vârsta de 7 ani până la vârsta de 22 de ani este membru activ al orchestrei din Peceiu.

Încheie legământ cu Domnul în anul 1990 la Peceiu, fiind botezat de către fratele LEVI  MARIAN.

După căsătoria cu Daniela Suciu, începând cu anul 1996 și până în anul 2013 sunt membri în Biserica Baptista Nr 1 Zalău ,fiind implicat în lucrarea de misiune și plantare de biserici în mai multe zone ale județului Sălaj, slujind în Recea Mare, Recea Mică, Cuzăplac ,Petrindu, uneori și Tămașa.

Între anii 2011 și 2015 urmează studiile, forma de învățământ la distanță a Seminarului Teologic Baptist din București. Încă din perioada Seminarului, în anul 2013 este ales și ordinat păstor al Bisericii Baptiste Agrij, județul Sălaj, devenind în același timp împreună cu soția, membri deplini ai acestei biserici.

În anul 2023, a împlinit 10 ani de slujire pastorală la Agrij ,ani încununați pe deplin de călăuzire Divină în toată lucrarea desfășurată.

Vizionare plăcută!

 


sâmbătă, 22 iulie 2023

Veghează, ca să stai în picioare înaintea Fiului Omului V. 36

 


Luca 21: 20 – 38

20. Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape.
21. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă din el și cei de prin ogoare să nu intre în el.
22. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.
23. Vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele ce vor da țâță în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în țară și mânie, împotriva norodului acestuia.
24. Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile, și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.
25. Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor;
26. oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
27. Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare.
28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
29. Și le-a spus o pildă: „Vedeți smochinul și toți copacii.
30. Când înfrunzesc și-i vedeți, voi singuri cunoașteți că de acum vara este aproape.
31. Tot așa, când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.
32. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până când se vor împlini toate aceste lucruri.
33. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
34. Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
35. Căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți cei ce locuiesc pe toată fața pământului.
36. Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă , ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului.”
37. Ziua, Isus învăța pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă Muntele Măslinilor.
38. Și tot norodul venea dis-de-dimineață la El în Templu, ca să-L asculte.
(Luca 21:20-38)

 

Plecarea noastră în veșnicie este sigură, doar că nu știm ziua și ceasul plecării. Odată plecați, dăm față cu Creatorul care ne-a făcut și ținut în viață. Domnul Isus ne avertizează ca aici să veghem asupra vieții noastre, ca să stăm în picioare în acea zi. Diavolul ne ispitește să nu ținem seama de ce spune Dumnezeu Tatăl, despre veghere și trăirea după Cuvântul Lui.

I.          Ca să putem sta în picioare trebuie să veghem.

Veghere = Acțiunea de a Veghea = Pază = Strajă = A fi atent.

A veghea = A sta treaz noaptea = A nu dormi când se desfășoară o acțiune = A sta la căpătâiul unui bolnav = A fi atent = A supraveghea.

1.    A veghea înseamnă a sta de pază și a descuraja posibilii infractori.

2.    A veghea înseamnă a da siguranță celor din raza mea de acțiune.

3.    A veghea înseamnă a te ocupa de acest consemn încredințat. V. 34

II.          Ca să putem sta în picioare trebuie să ne antrenăm după regula lui Dumnezeu scrisă în Cuvântul Său.

1 Corinteni 9:24-27 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!
25. Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
26. Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.
27. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

1.    Să ne antrenăm picioarele Isaia 35:3 Întăriți mâinile slăbănogite și întăriți genunchii care se clatină!

2.    Întărirea picioarelor se vede în croirea cărărilor drepte.

Evrei 12:12-13 Întăriți-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiți;
13. croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.


III.          Ca să putem sta în picioare trebuie să avem grijă la detaliile prezentate de regulamentul lui Dumnezeu, care este Cuvântul Său. V. 34.

1.    Aceste detalii ne ajută să veghem și să ne antrenăm, ca să stăm în picioare.

2.    Iov a crezut că poate sta în picioare înaintea Domnului și a căzut.

Iov 23:6-7 Și-ar întrebuința El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreșit.
7. Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, și aș fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.

Rezultatul a fost dezastruos. Iov 42:1-6 Iov a răspuns Domnului și a zis: 2. „Știu că Tu poți totul și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – 3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înțeleg, de minuni care sunt mai presus de mine și pe care nu le pricep.” – 4. „Ascultă-Mă și voi vorbi; te voi întreba și Mă vei învăța.” – 5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. 6. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”

3.    Dacă nu sunt atent la detaliile scrise, pot și eu să mă înșel. Matei 7: 15 – 24.

Să fim oameni cu judecată, ca să rămânem în picioare în ziua Fiului Omului.

Matei 7:15-24 Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori.
16. Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17. Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc.
20. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.
21. Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne , Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
22. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’
23. Atunci , le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.’
24. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna
cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă.

Amin!

joi, 20 iulie 2023

Interviu Ilie Tinco și demolarea Bisericii Baptiste din Bocșa Montană în 1975

 


În interviu se discută despre demolarea Bisericii Creștine Baptiste din Bocșa Montană, despre securitatea comunistă, cum veneau Bibliile în țară și cum se distribuiau, probleme legate de cimitir, pentru că biserica nu avea cimitir și nu avea unde să îngroape morții.

După Revoluție a rămas tot la Bocșa și a slujit cu credincioșie și dăruire în slujba Domnului.

Dar cine este Ilie Tinco? Mai jos, o mică prezentare:

Fratele Ilie Tinco s-a născut în ziua de 09 august 1955 în localitatea Giulești, județul Maramureș. Părinții se numeau Gheorghe și Ana, o familie de credincioși baptiști.

Studiază cele opt clase generale, apoi trei clase profesionale și urmează liceul. În anul 1978 a intrat la Seminarul Teologic Baptist din București, pe care l-a absolvit în anul 1982.

A cunoscut de mic Cuvântul Domnului și în ziua de 25 noiembrie 1973 a fost botezat în Biserica Creștină Baptistă din Sighetu Marmației.

După terminarea Seminarului a acceptat cererea fraților de la Biserica Creștină Baptistă din Bocșa Montană de a păstori biserica lor, unde a rămas păstor până în ziua de azi.

Și-a luat licența în teologie baptistă la ITB București, Master of Arts in Biblical Studies (1 an la zi) şi Master of Divinity (încă 2 ani la zi) cu un Seminar din SUA, unde a început.

S-a căsătorit cu sora Lucica din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” Oradea, este farmacist, lucrează în biserică cu surorile, cu tinerii, cu copiii și la farmacia bisericii. Domnul le-a ascultat rugile și în ciuda prezicerilor medicale le-a dăruit pe Cornelius,  care slujește la orgă și instruiește muzical tinerii bisericii. Este căsătorit cu Sabina.

Între anii 1991 – 1995, vicepreședinte la Comunitatea Creștină Baptistă Timișoara, apoi președinte între anii 1995 – 2003.

Despre Ilie Tinco se poate spune ca despre Timotei odinioară:

14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat:
15. din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire prin credința în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
(2 Timotei 3:14-17)




miercuri, 19 iulie 2023

Prima școală Doctorală Baptistă din România, București 2023

 


În anul 102 de la înființarea primului așezământ teologic baptist din țară, Dumnezeu a dus până în vârf învățământul baptist din țară.

Truditorul neobosit, profesor dr. Otniel Bunaciu, primește de la Domnul încă o binecuvântare pentru poporul baptist. A dat Dumnezeu putere fratelui profesor dr. Otniel Bunaciu, Decanul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București, să lupte și să câștige. Ne reprezintă cu cinste și dăruire în cadrul celui mai înalt for baptist, Alianța Mondială Baptistă, fiind primul vicepreședinte român din istoria Alianței, înființate în anul 1905. Congresul de la Oradea i-a mai încredințat încă un mandat în slujirea de vicepreședinte pentru  misiune, slujire pe care o face cu dăruire.

Dar azi, 19 iulie 2023, Domnul i-a dat o și mai mare izbândă, prin faptul că Senatul Universității din București a aprobat ca Facultatea de Teologie Baptistă să demareze procesul de  înființare a propriei școli doctorale.

Va fi prima Școală Baptistă Doctorală din țară. Meritul este al Domnului, al fratelui Profesor și al echipei pe care o conduce. Domnul să vă dea putere ca să lucrați pentru Domnul și poporul pe care îl reprezentați. 

Este un mare pas înainte pentru baptiștii din România, care acum pot pregăti tineri la cel mai înalt grad academic. Sunt lucruri nemaiauzite pentru noi și istoria acestui popor.

Mai jos redau scrisoarea trimisă  de profesor dr. Otniel Bunaciu prietenilor săi:

 Dragi prieteni ai Facultății de Teologie Baptist,

Vă scriu cu vești excelente! Astăzi, 19 iulie 2023, Senatul Universității din București a aprobat ca Facultatea noastră să demareze procesul de  înființare a propriei școli doctorale. Numele școlii va fi: Studii religioase și interculturale și ne propunem să admitem elevi, începând cu toamna anului 2023.

Suntem recunoscători pentru această oportunitate oferită de Universitatea din București. Dezvoltarea reprezintă o etapă unică pentru educația teologică baptistă din România și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru o echipă excelentă care continuă să lucreze din greu pentru dezvoltarea Facultății. De asemenea, suntem recunoscători pentru parteneriatul dvs. continuu și pentru sprijinul dumneavoastră pentru eforturile noastre.

Cu sinceritate,

Prof. univ. dr. habil. Otniel Bunaciu

Decan, Facultatea de Teologie Baptista

Universitatea din București.

20. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
21. a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

(Efeseni 3:20-21)

Să ne bucurăm și să lăudăm pe Domnul.