Mitrofan Gheorghe 1931 - ? din Bosanci

 

S-a născut în 20 noiembrie 1931 în comuna Bosanci, jud. Suceava, fiind cel mai mic fiu al lui Gherasim și Maranda Mitrofan, de naționalitate română.

A făcut școala primară în satul natal, gimnaziul la Suceava, unde a absolvit și Școala Medie de Comerț în anul 1951.

L-a căutat pe Domul de mic copil, într-o perioadă de mari suferințe și l-a găsit.

Se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, pe care îl termină în anul 1959, primind diploma de absolvire. Nu i s-a recunoscut dreptul de păstor numai în anul 1975, motivul spus de departamentul Cultelor: „prea mistic”. Preia păstorirea unui cerc de biserici în care lucra și fără aprobare.

În anul 1959 se căsătorește cu Ecaterina și Domnul le dă patru copii: Timotei născut în anul 1960, Daniel născut în anul 1962, Samuel născut în anul 1966 și Paul născut în anul 1969.

A păstorit bisericile baptiste din Alba, jud. Botoșani, M. Kogălnicianu, Negreni, Stânca,  Moara, Ipotești, Tătărășeni.  Biserica din Tătărășeni o păstorește între anii 1977 – 1990. Biserica din Pătrăuții Sucevei a păstorit-o între anii 1978 – 1992.

Fratele dr. Ioan Bunaciu scrie despre fratele Gheorghe Mitrofan:

„S-a remarcat în mod deosebit în slujba pe care o făcea şi a condus biserica pană la pensionare. Trăsăturile de caracter determinante ale acestui păstor erau smerenia, bunătatea şi îngăduinţa, cu toate că îşi îndeplinea sarcinile cu multă stricteţe şi seriozitate”.[1]

În anul 1990 fratele Gheorghe Mitrofan iese la pensie, dar tot lucrează în slujba Domnului.

Ultima informație pe care o am despre fratele Gheorghe Mitrofan este participarea dumnealui în ziua de 14 iunie 2000 la înmormântarea fratelui păstor Marcu Nechifor.[2]

A scris și o carte importantă pentru istoria poporului baptist din România: „Prezența lui Dumnezeu în viața bisericii: istorisiri despre începutul unor biserici evanghelice din nordul Moldovei” despre care am scris AICI.

---

[1] Ioan Bunaciu - Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel & Editura Făclia, Oradea 2006, p. 532.

[2] Creștinul Azi, Nr. 2/2000, p. 17.

Istoricul Bisericii Baptiste „Sfânta Treime”, Alba Iulia (1923-2023) de David Goran

 Prezint mai jos „Istoria Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” Alba Iulia, (1923-2023)” dar și o scurtă biografie a harnicului în Domnul, pastor al bisericii David Goran.

 

 

 

I. Anii de început: 1914-1923

 

Anul 1923 este considerat ca fiind anul de înființare a Bisericii Baptiste din Alba Iulia, atunci când în oraș s-au stabilit Ioan Opreanu (zis Vișa) și Ioan Opreanu (zis Onu), ambii din satul Șeușa și botezați în 1920.[1] Alte surse consideră că anul 1920 ar fi momentul de start al acestei biserici: „Începând cu anul 1920, Biserica Baptistă din Alba Iulia a închiriat mai multe locații pentru casa de rugăciune, până în 1948 când s-a cumpărat un imobil în acest scop.”[2] Începutul mișcării baptiste din Alba Iulia a avut loc mai devreme de anul 1923.

Până la conturarea grupului inițial de credincioși baptiști care vor pune bazele Bisericii, au avut loc mai multe etape în care au fost implicați mai mulți predicatori.

 

1. Petru Oprean și misiunea sa în Alba Iulia

 

Petru Oprean, născut la 20 noiembrie 1888 la Poplaca lângă Sibiu, a început să frecventeze biserica baptistă germană din Sibiu în 1909. După eliberarea din armată în 1912, Petru Oprean s-a stabilit la Sebeș unde erau deja patru baptiști și a rămas acolo până în 1913 când a activat în Partoș. În comuna Partoș, lângă Alba Iulia, primul serviciu divin s-a ținut în casa lui Dragomir Cornea la 24 decembrie 1913. După un an, în 1914, Petru Oprean a lăsat lucrarea din Partoș în grija lui Dragomir Cornea[3] și a plecat la Alba Iulia pentru a răspândi Evanghelia, dar a fost prins și arestat. După un arest și o bătaie, pretorul i-a dat drumul, iar în acel an au fost convertite cinci persoane.[4]

 

Petru Oprean din Poplaca

2. Primul război mondial și soldații convertiți

În decembrie 1914 a avut loc mobilizarea generală, iar Petru Oprean a fost și el mobilizat și dus la război.[5] În ciuda suferinței și a victimelor, războiul a fost contextul care a dus la convertirea unor soldați care au devenit și pioneri ai credinței baptiste în localitățile natale. Printre aceștia a fost și Ioan Oprean (Vișa) din Șeușa (jud. Alba).[6] Întors acasă, Ioan Oprean a căutat credincioși devotați Scripturii și l-a găsit pe fr. Ioan Oprean (Onu Obă) tot din Șeușa. Ambii s-au botezat în 1920. Ei s-au mutat apoi în Alba Iulia și împreună cu alți credincioși (Ferenț Besceni, Ioan Păcurar, Samuil Turdeșan Ana Turdeșan, Elena Oprean) au format nucleul de credincioși baptiști din Alba Iulia, luând ființă Biserica Creștină Baptistă din Alba Iulia în 1923.[7] Merită menționate câteva aspecte cu privire la Samuil Turdeșan. În urma unor calomnii față de baptiști, a decis să-și facă cunoscut devotamentul său față de națiunea română. Participând la primul război mondial, în 1916 este luat prizonier în Siberia. El relatează faptul că la data de 15 noiembrie 1916 în lagăr „s-a prezentat o misiune română, invitând pe toți fii Ardealului (pe români) pentru a se înrola ca voluntari sub steagul român..., acest fapt a zămislit în sufletul meu o conștiință sacră față de acest neam al meu și în urma impulsului acestuia, la aceeași dată, m-am prezentat benevol ca legionar sub drapelul român”.[8] Mărturia lui este susținută de conținutul unui atestat (nr. 608 din 20 noiembrie 1920) cu antetul „Misiunea Română Siberia”, dar și de martori, „afară de acestea pot dovedi și cu martori, cari și azi sunt în viață în Patrie”. În același articol aflăm că după ce a fost demobilizat (21 ianuarie 1921), între 7 februarie 1921-1 iunie 1928 a ocupat „un post la Parchetul Tribunalului Alba” și a fost înaintat apoi ca ajutor de grefier „la Tribunalul Alba secția I-a.., dar ca grefier la ședințe.”[9] Turdeșan a avut și un simț poetic contribuind cu poezii în revista Farul Mântuirii.[10]

 

3. Primele botezuri în Mureș (1921-1923)

Printre cei care au ajutat credincioșii din Alba Iulia în această perioadă de formare au fost Ioan Popovici din Revetiș (jud. Arad), Petru Oprean de la Sebeș, Gheorghe Cosma din Aiud și Cristea Gligor din Cristești care a condus biserica între anii 1925-1929. Simion Gavriș s-a mutat în Partoș din Curtici și a activat în zona Alba Iulia ca predicator între anii 1919-1927. Într-o însemnare personală, prin care a cerut o dovadă a activării sale în zona Alba-Iulia, Gavriș menționează că „am lucrat în ogorul Evangheliei în județul Alba raionul Sebeș și raionul Alba în ani de la 1919 septembrie 29 până la 1927 iulie 3-lea.” După ce a părăsit zona Alba-Iulia, Simion Gavriș s-a mutat în Brașov unde a continuat să lucreze „tot în ogorul Evanghelei”.[11] Într-o altă dovadă, dată ca urmare a unei cereri adresată în 1958, se menționează că Simion Gavriș a „funcționat ca predicator la Biserica Creștină Baptistă din Alba Iulia și jur la filialele: Partus, Pâclișa, Hăpria, Ohaba, Craiva, Sebeș Alba, Petrești, Ludoș, Mihalț și Presaca”. Adeverința a fost eliberată „spre ase servi de el în cauza de pensionare”.[12]

 

 Cererea scrisă și semnată de Simion Gavriș în 1956

În anii următori au aut loc mai multe botezuri, la râul Mureș, în care au fost botezate persoane din Alba Iulia și împrejurimi. În septembrie 1921, într-o rubrică ce consemna știri despre botezuri, Ana Drâmbărean a relatat că în Alba Iulia a avut loc un botez de amploare: „O zi de mare bucurie am avut noi frații din Alba Iulia și împrejur, ca după o bună mărturie, înaintea Domnului și a tot poporul s-au botezat 63 suflete în apa Mureșului la Alba-Iulia.”[13] Botezul a fost oficiat de predicatorul Ioan Popovici din Revetiș (jud. Arad), iar Cina Domnului a fost dată de Ioan Covaci. Se cunoaște faptul că Artenie Zdrânc, care ulterior va fi unul din pastorii Bisericii Baptiste din Alba Iulia, a fost botezat în ziua de 2 iulie 1922, la Partoș în râul Mureș, împreună cu alte 85 de persoane, dintre care 15 tineri și bătrâni din Pâclișa.[14]

Între 1920-1921 au fost mai multe etape prin care baptiștii au experimentat o succesiune de interdicții și libertăți. Ordinul circular nr. 2180 din 24 ianuarie 1921 al Ministrului de Interne reglementa activitatea cultelor recunoscute, dar și pe cea a cultelor nerecunoscute. În 1921 au fost emise ordine ale Ministrului de Război (25973 și 17875, ambele din 28 martie) prin care se puteau redeschide unele biserici baptiste închise[15]. Considerând că prin ordinul din 24 ianuarie libertatea acordată baptiștilor a fost prea mare, Ministerul Cultelor a emis un nou ordin circular, nr. 15831 (1 aprilie 1921), către prefecturile de județ, ordin prin care erau restrânse libertățile religioase ale baptiștilor. Ordinul afirma la primul punct că „nu recunoaștem Uniunea adventiștilor de ziua a VII, înființată la 1 ianuar 1920, și nici Uniunea comunităților baptiste din România Mare înființată în februar 1920, până la regularea definită prin lege”.[16] Conform ordinului, aceste prevederi erau o urmare a unor rapoarte primite de Ministerul Cultelor de la diferite autorități civile și militare, rapoarte „despre propaganda nepermisă ce se face în toate părțile țării de către sectele adventistă, baptistă și nazarineană cu bani primiți din străinătate pe căi lăturalnice. Avem convingerea că această propagandă poate turbura liniștea cetățenilor și cuprinde elemente periculoase intereselor mai înalte ale țării”. Prin urmare, se permitea doar întâlnirea credincioșilor în case de rugăciune zidite, nu în cele particulare. Orice manifestare publică era interzisă fără informarea și încuviințarea autorităților. Prin Ordinul Ministerului Cultelor, Nr. 61835 din 24 decembrie 1921, cultului baptist i se acorda libertate religioasă deplină. Ordinul a provocat reacții din partea Bisericii Ortodoxe. Consistoriul Diecezei Vadului, Feleacului și Clujului a adresat un memoriu miniștrilor de culte și instrucțiune din București.[17] În acest memoriu acuzațiile aduse baptiștilor sunt numeroase, calomnioase și nefondate: „toți trântorii care fug de muncă se fac pocăiți..., pocăiții nu recunosc ordinea de stat, pentru ei administrația, justiția, armata și toate organele statului sunt instituții de teroare. Regele e despot, statul e parazit, patria e mamă vitrigă care nu-ți dă nimic în schimb pentru jertfele ce le faci..., ei înșiși mărturisesc că au aceeaș țintă cu bolșevicii..., concepția de națiune e urgisită de pocăiți”. În finalul memoriului se cer o serie de măsuri împotriva baptiștilor, printre care amintim: „să se revoce ordinul pentru liberul exercițiu al confesiunii lor..., Să se oprească cu desăvârșire vagabundajul predicatorilor. Nici una dintre celelalte confesiuni nu are acest privilegiu. Nici un preot al confesiunilor recepte nu poate trece în exercitarea chemării sale peste granițele parohiei sale”. Memoriul este relevant și pentru istoria Bisericii Baptiste din Alba Iulia deoarece menționează mutarea lui Simion Gavriș de la Curtici în comuna Partoș: „În comuna Partoș s’a pripășit un sărântoc, Simion Gavriș de pe la Curtici, care în cursul propagandei sectare din banii adunați și-a cumpărat casă cu zece mii lei”. Dincolo de limbajul jignitor, Simion Gavriș nu a adunat bani din activitatea sa de predicare.

Sub titlul „Întinderea sectei baptiste”, ziarul Dimineața, care apărea în București, în numărul său din 12 iulie 1923 relata un eveniment din Alba Iulia: „Eri în ziua de sfântul Ion, a avut loc la Mureș, în comuna Partoș, situată în apropiere de Alba Iulia, botezul a 120 de baptiști.” Articolul menționează că această ocazie a adunat în Partoș „peste 1000 de credincioși, țărani și țărănce, din comunele: Oarda-de-Jos, Oarda-de-Sus, Puclișa, Limba, Totoi, Lamcren, Drâmbari, Vântul-de-Jos, Sibișeni, Ighiu, Țelna, Cricău, Craiva, etc.”[18] Amploarea evenimentului a ajuns astfel la nivel național, fiind redată în rubrica „Știri din toată lumea”, într-un ziar din capitală! În articol este descrisă și modalitatea în care s-a desfășurat botezul: „procesiunea pocăiților, în frunte cu nebotezații, a pornit de la casa fostului primar Coca, sub conducerea predicatorului baptist, spre râul Mureș, cântând psalmii. Ajunși aici, au fost introduși în apă, pe rând, toți pocăiții nebotezați, în număr de 120, predicatorul spunând și tălmăcind rugăciuni”.

Articol din ziarul Dimineața (1923) care consemnează botezul de la Partoș cu 120 de persoane!

4. Participarea la Marea Unire din 1918

Credincioșii baptiști au participat și la Marea Unire din 1918. Întrunit la Arad, pe 20 noiembrie 1918, Marele Sfat Național Român a hotărât convocarea Marii Adunări Naționale a națiunii române din Ungaria și Transilvania și au ales ca loc Alba Iulia, „această Meccă a neamului românesc”. Sfatul s-a limitat la a invita oficial doar pe reprezentanți celor două biserici românești, Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma. În cele 12 puncte ale Convocării lansate de Marele Sfat se menționează că la adunare vor lua parte „episcopii români din Ungaria și Transilvania, toți protopopii în funcțiune ai celor două confesiuni românești” și reprezentanți din alte instituții educaționale, culturale (institute teologice, școli civile), din garda națională, din fiecare „reuniune de meseriași” și „din fiecare cerc electoral în care locuiesc români”.[19] Astfel, Marele Sfat nu a invitat oficial reprezentanți din alte confesiuni creștine. Cu toate acestea, există mărturii care atestă prezența baptiștilor la Unirea din 1918. Credincioșii baptiști care au participat la Marea Unire au fost din mai multe județe: Alba, Arad, Hunedoara, Sibiu, Caraș-Severin. Printre participanții baptiști au fost Ioan Popovici din Petriș, Ștefan Ignea din Lalașinț (jud. Arad), Ioan Covaci din Sineșt (regiunea Timișoara), Gligor Cristea din Cristești (jud. Alba), Avram Oală din Gurba (jud. Arad), Nicolae Lighezan din Vermeș (jud. Caraș-Severin), Petru Chiu din Crocna (jud. Arad).[20] Ioan Popovici din Petriș, membru al Partidului Național Român și apropiat al lui Ștefan Cicio Popo (președintele PNL) a mobilizat mai mulți credincioși baptiști și la 30 noiembrie 1918 au venit în Partoș (Alba Iulia), „în casa cetățeanului Roșca Avram, unde era și casa de rugăciune a localnicilor baptiști”. După o rugăciune și un serviciu divin ținut în seara acestei zile, „Maria și Ana Hațegan, care au devenit mai târziu prin căsătorie Maria Drâmbărean și Ana Cornea au cusut un frumos drapel tricolor pe care tinerii de atunci l-au purtat împreună cu o pancartă pe care era însemnat ‹‹Grupul Baptist Român- Trăiască România Mare››”.[21]

Dincolo de mărturiile interne ale participării baptiștilor la Marea Unire există și mărturii externe. Într-un articol defăimător la adresa baptiștilor, Grigorie Comșa episcop al Episcopiei Aradului între 1925-1935, a scris un articol amplu în revista Biserica și Școala. La începutul articolului se menționează că „prea cucernicii preoți vor citi această Pastorală în biserici cel mult până în 1 iulie 1928, având fiecare să raporteze despre aceasta”.[22] Episcopul îi înfierează pe baptiști prin numeroase acuzații, unele din ele nu doar exagerate, ci și false. Acuzele trădează ideea unui naționalism ortodox: „nu știu ce este sufletul unui neam.., numai unii unguri credeau să ne schimbe sufletul, făcându-ne baptiști”, „ei caută vrajbă cu luminarea”, „își bat joc de ce avem mai sfânt și dezbină satele”, „predicatorii baptiști și-au bătut joc de armata română”, „este o amăgire a crede că baptistul poate fi tot atât de bun român ca și creștinul ortodox”. În viziunea episcopului „divorțurile sunt la ordinea zilei și baptiștii se însoară de câte cinci-șase ori, căci nici o opreliște nu mai au”, iar baptiștii sunt vinovați pentru apariția noilor confesiuni: „la noi în țară sunt vr-o 15 feluri de pocăiți. Trebuie să știți că baptiștii poartă vina tuturor acestor dezbinări ale credinței”. Episcopul continuă pe aceeași linie naționalistă afirmând că „La adunarea din Alba Iulia din 1 decembrie 1918 – precum ne scrie un predicator baptist – n-a luat parte nici un baptist. Cei drept au fost doi inși, dar aceia s-au dus contra voinței predicatorului și a adunării lor. Baptiștilor, zămisliți și răspândiți de unguri nu le trebuia unirea Ardealului cu România”.[23] Episcopul nu oferă numele predicatorului baptist care i-a oferit informațiile, dar recunoaște că din zona Aradului au fost cel puțin doi baptiști la Marea Unire.

 

II. Activitatea pastorală a lui Gligor Cristea (1925-1929?)

 

Primele întâlniri ale credincioșilor baptiști din Alba Iulia au început în casa fr. Besceni Ferenț din str. Mărășești, apoi pentru o perioadă pe str. Vasile Alecsandri și ulterior întâlnirile s-au mutat din nou pe str. Mărășești. Printre slujitorii din această perioadă a fost și fr. Gligor Cristea din Cristești (jud. Alba) care a devenit mai târziu pastorul bisericii, iar întâlnirile s-au mutat în casa lui din str. Dobrogeanu Gherea.[24] Într-o statistică succintă a populației orașului Alba Iulia din 1925, făcută de primăria orașului, se menționează că numărul credincioșilor baptiști este de 38.[25] Între anii 1925-1929, Gligor Cristea a activat ca pastor pentru biserica din Alba Iulia.[26]

În fișa pastorului Gligor Cristea se menționează că a fost botezat în localitatea Lupeni (jud. Hunedoara) în anul 1919 de Ignea Ștefan. A fost ordinat la Alba Iulia în 1923 de către Ioan Popovici și Simion Gavriș.[27]

După venirea pastorului Pavel Boșorogan la Alba Iulia (1929), Gligor Cristea va continua să slujească ca pastor în cercul pastoral Alba-Iulia: „în ziua de 1 Ianuarie 1931, celea 13 societăți ale femeilor din cercul mai sus amintit, în care lucrează ca predicator fr. Gligor Cristea...”.[28] În 26 iulie 1931 a avut loc un botez cu 17 persoane în Ohaba (jud. Alba), botez care a fost oficiat de Gligor Cristea. Un alt botez oficiat de Gligor Cristea (ajutat și de I. Ciortea) a avut loc în data de 23 August 1931 în comuna Cricău unde au fost botezate 5 persoane.[29] În comuna Tăuț, în 13 septembrie 1931, Cristea a botezat alte 5 persoane.[30] Pastorul Cristea a oficiat și o căsătorie în satul Ampoița la 8 mai 1932.[31] Cu ocazia unui alt botez, care a avut loc la Almașul Mare în 28 august 1932, se menționează o parte din conținutul predicii rostite de pastorul Cristea: „în cuvinte tari și bine simțite a vorbit de înnoirea vieții și fapte vrednice de pocăință în urma cărora poate cineva primi botezul și nu creștinismul putred în care trăiesc oamenii azi”. Într-o altă predică ținută cu ocazia botezului a 11 persoane (4 septembrie 1932) în Ampoița, Cristea a „vorbit despre adevăratul botez pe care însuși Domnul Isus l-a înfăptuit pentru a împlini dreptatea lui Dumnezeu.”[32] Familia sa împreună cu alte familii s-au mutat apoi în zona Dobrogei, în Grădina (jud. Constanța) în 1933 și astfel a luat ființă o biserică baptistă în această localitate. Printre cei care s-au mutat în Grădina a fost și predicatorul Simion Gavriș (Partoș) și Victor Todosiu[33]. Simion Gavriș a fost pastorul Bisericii din Grădina până în 1935 când s-a reîntors în Transilvania, iar ca pastor al Bisericii a rămas Gligor Cristea.[34]

 Gligor Cristea (1897-1988)

III. Înființarea Comunității Baptiste Alba 1928-1929

În anul 1928 s-a înființat Comunitatea Bisericilor Baptiste Alba-Iulia. Inițial Alba-Iulia era parte a comunității de Arad dar, ca urmare a creșterii numărului bisericilor și a lucrării, au apărut probleme administrative pe care Comunitatea de Arad nu le putea rezolva.[35] În antetul înștiințărilor scrise, trimise bisericilor de pe raza comunității, se menționează că a fost înființată la 29 iulie 1928 și că a fost aprobată de Ministerul Cultelor și Artelor prin Ord. Nr. 33957 din 2 noiembrie 1929. Comunitatea a avut un teritoriu de extindere pe 11 județe, conform împărțirii administrative din acea perioadă: Alba, Sibiu, Făgăraș, Brașov, Trei Scaune, Ciuc, Târnava Mare, Târnava Mică, Odorhei, Turda și Hunedoara, iar sediul comunității era la Alba Iulia.[36] Ioan Rusu, președintele Uniunii Baptiste a anunțat în 15 octombrie 1928 că s-a deschis un concurs pentru ocuparea postului de președinte al acestei comunități nou înființate: „Înființându-se Comunitate Bisericească Baptistă în Alba-Iulia se deschide concurs pentru ocuparea posturilor de Președinte și predicator al acestei comunități.”[37] Anunțul preciza că persoanele care vor concura „sunt datoare a dovedi capacitatea lor prin acte și îndeosebi condițiunile prescrise de Art. 10 al Legii Cultelor”. Articolul prevedea că membrii clerului, organele de conducere și funcționarii de orice categorie ai cultelor „trebuie să fie cetățeni români, care se bucură de toate drepturile civile și politice și care nu au fost condamnați prin sentință definitivă pentru crime contra bunelor moravuri și contra siguranței statului și în genere, pentru orice faptă care ar atrage interdicțiune corecțională.”[38] Președintele ales al Comunității de Alba-Iulia a fost Pavel Boșorogan, în zilele de 13-14 noiembrie 1928, în cadrul unei conferințe la Alba Iulia, comitetul comunității fiind alcătuit din 13 membri.[39] Astfel, Pavel Boșorogan s-a mutat în Alba Iulia și a activat ca pastor în biserica locală.

În octombrie 1929, Ioan Ungureanu, secretarul Uniunii Baptiste relata ziarului Dimineața două cazuri specifice de prigoană îndreptate împotriva baptiștilor, ambele din județul Alba, unul din Mihalț și celălalt din Pâclișa. Incidentul din Pâclișa a avut loc în ziua de 15 septembrie 1929 când baptiștii urmau să inaugureze o nouă casă de rugăciune în această localitate: „Această solemnitate a fost tulburată de pretorul plășiei[40], care însoțit de mai mulți jandarmi a baricadat intrarea în comună și n’a îngăduit baptiștilor să se adune în casa lor de rugăciuni.”[41]

Prefectul județului Alba a trimis un raport către Ministerul de Interne, la data de 24 aprilie 1929, în care prezenta situația existentă a sectelor din județ, raport întocmit în urma unui ordin primit de la minister, în 16 Martie 1929. Prefectul consemnează că în județul Alba situația sectanților se prezenta astfel:

până la 1918 nu se putea vorbi de existența aderenților diferitelor secte. Îndată după războiu, grație împrejurărilor favorabile și demoralizării generale, comunele muntoase mai ales și lipsite de preoți care să fie conștii de chemarea lor, au fost mereu cercetate de diferiți predicatori, care făceau colportaj de cărți în mod clandestin și cari – la săraci – le distribuiau gratuit.

 

Prefectul acuza în raportul său și pe preoți pentru această situație, menționând: „mulți dintre sectanții comunelor au trecut din cauza conflictelor cu preotul, alții din cauză că, preoții lor, odată ajunși într-o parohie au neglijat complet datorințele lor de păstori sufletești satisfăcându-se și ocupându-se exclusiv de agricultură, căutând a-și atrage cât mai multe bogății aici pe pământ, uitând de menirea lor.[42]

Baptiștii nu erau recunoscuți ca și cult, dar erau încadrați la asociațiunile religioase ce se bucurau de drepturi și libertăți reglementate de constituție, în timp ce altor asociații religioase, precum cea penticostală, le erau interzise orice activitate. Libertatea baptiștilor era însă limitată, pentru că decizia Ministrului Cultelor și Artelor, Nr. 24536 din 1928 prevedea ca numele predicatorilor să fie aduse la cunoștința Ministerului Cultelor și prin acesta la autoritățile administrative locale. Întâlnirile religioase erau permise doar în casele de rugăciuni, iar pentru orice întâlnire în exterior era necesară respectarea strictă a dispozițiilor și acordul autorităților locale. Orice ajutor material primit direct sau indirect din străinătate trebuia raportat Ministerului cultelor.[43]

Comunitatea Baptistă de Alba Iulia a avut un Statut de funcționare.[44] Articolul 17 descrie condițiile cerute de cei care doreau să fie membri în bisericile baptiste:

membru al acestei comunități devine orice persoană ce s-a pocăit, a părăsit păcatul și felul deșert de viețuire al lumii, a fost renăscut și făcând dovadă de credincioșie, a fost botezat..., domiciliază pe teritoriul comunității și a îndeplinit formalitățile cerute de art. 44, 45, 46 și 47 din legea pentru regimul general al cultelor din anul 1928; aceasta pentru cei ce s-au convertit la această credință după promulgarea legii cultelor din 1928, iar cei convertiți înainte de promulgarea legii cultelor din 1928, având îndeplinite formalitățile cerute de art. 53, paragraf 3 din 1868, respectiv art. 43, paragraf 23 din a. 1895.[45]

 

Pagină din Statutul Bisericilor Baptiste – Comunitatea Alba (1933)

Legea cultelor (aprilie 1928), la care articolul Statutului face trimitere în prima parte, menționa în articolele 44 - 47 următoarele condiții pentru ca o persoană să poată trece de la un cult la altul: împlinirea vârstei de 18 ani; prezentarea personală însoțită de 2 martori la ofițerul de stare civilă unde se încheia un proces verbal; trimiterea procesului verbal în copie, în termen de 8 zile, la preotul căruia aparține declaratul. După 30 de zile de la înștiințarea preotului, cererea era considerată îndeplinită dacă declarantul nu o schimba. Trecerea nu putea fi aprobată fără a suporta toate „sarcinile materiale impuse de statutele și de angajamentele luate față de cultul părăsit până la sfârșitul anului în care s-a făcut trecerea (art. 46)”. Fără îndeplinirea achitării taxelor față de cultul părăsit era interzisă primirea la un nou cult. Copiii sub vârsta de 18 ani urmau cultul părinților. În cazul în care unul din părinți trecea la un alt cult atunci doar copii de sexul lui puteau urma cultul părintelui trecut (art. 47).[46]

Ultima parte a articolului din Statutul Comunității Alba face trimitere la situația existentă în Transilvania, în perioada în care a aparținut de Imperiul Austro-Ungar. În secolul al XVII-lea, Ungaria este integrată în Imperiul Habsburgic, iar credincioșii protestanți sunt supuși la diferite persecuții de către autoritățile catolice. Această persecuție a durat până în anul 1868 când s-a dat legea libertății cultelor. Pentru a fi evitate stările conflictuale şi abuzurile preoților, statul a încercat prin dispozițiile date să reglementeze modalitatea de transmitere a religiei la copii. Legea din 1868 interzicea preoților unei confesiuni să se amestece în problemele unei alte biserici. Era vizată mai ales interdicția preoților de a boteza copiii ce aparțineau altei confesiuni. Pentru cei proveniți din căsătoriile mixte se păstra hotărârea ca aceștia să-și urmeze după sex părinții, în cazul stabilirii confesionale.[47] În 1895 a fost promulgată Legea cultelor din Imperiul Austro-Ungar. În 1905, baptiștii din Transilvania au fost recunoscuți ca și cult religios în baza Legii din 1895.

În 1933, din proprie inițiativă, Comunitatea Bisericilor Baptiste de Alba a decis să publice la Alba Iulia o nouă ediție a cărții de cântări (a 11-a ediție)[48], „Cântările Sionului”, o ediție revizuită și îmbunătățită.

 

Prima pagină din Cântările Sionului – o copie din 1938

IV. Activitatea pastorală a lui Pavel Boșorogan 1929-1942

În anul 1929 s-a mutat în oraș Pavel Boșorogan, fost pastor la Simeria, ordinat în 1927. În perioada tinereții a fost dansator, dar s-a convertit în urma citirii unei Biblii pe care o furase. Aceste aspecte sunt menționate de W. E. Craighead, un misionar american care a călătorit în Transilvania în 1932 și a vizitat și orașul Alba Iulia, unde a ascultat „cu mare interes” povestirea convertirii lui Boșorogan. În relatarea sa, Craighead menționează că lui Boșorogan i s-au oferit funcții militare pentru a renunța la credință, că a fost închis de mai multe ori și chiar că a primit o sentință cu închisoare pe viață pentru că a refuzat să se dezică de credința sa.[49] Între anii 1916-1918 a ajuns la Cluj și frecventând casa de rugăciune a ajuns la convingeri baptiste. A ajuns apoi în primul război mondial la Brüx (Most), oraș din Cehoslovacia (azi Cehia) unde o întâlnește pe Hilda Ritter (de naționalitate cehoslovacă) și se căsătorește cu ea în 1918. Revenit în țară se va boteza împreună cu soția sa în 1919 în comuna Ciuci (Vîrfuri), jud. Arad. În 1927 este ordinat și slujește ca predicator al Bisericii Baptiste din Simeria.[50] În urma alegerii sale ca și președinte al Comunității Baptiste de Alba Iulia se mută în acest oraș și va deveni pastorul bisericii.

 

Pavel Boșorogan

 

Între anii 1930-1935, Comunitatea de Alba a redactat o revistă intitulată Glasul Evangheliei.[51] Revista comunității era scoasă la tipografia „Montana” (Francisc Schäser) din Alba Iulia și oferă numeroase informații care ajută la conturarea istorică a bisericii în această perioadă.

În primul număr al revistei se anunța că în cursul lunilor ianuarie-februarie va „arangea cursuri biblice în 5 regiuni: Lupeni, Valea-Dâlgi, Simeria (jud. Hunedoara), Pâclișa (jud. Alba) și Ohaba (jud. Târnava Mică).” Cursurile au fost predate de Ioan Socaciu, directorul seminarului baptist din București. Cursurile urmau să se desfășoare câte 8-10 zile în fiecare locație, „obligați a lua parte toți predicatorii, diaconii, evangheliștii, conducătorii bisericilor, ai școlelor duminicale.”[52] În 16 februarie 1931, la Pâclișa în timpul desfășurării acestor cursuri biblice, în baza unui ordin confidențial din partea prefecturii Alba, jandarmeria a intrat cu armele în biserică, a întrerupt serviciul de rugăciuni și a ordonat credincioșilor să iasă afară din casa de rugăciune.[53] Ioan Socaciu, președintele Uniunii Bisericilor Baptiste din România, a trimis ziarului Adevărul copia unei reclamații făcute de mai mulți săteni din Pâclișa și adresată prefectului de Alba.[54] În această reclamație ei cereau „să fie lăsați în pace, a-și urma convingerile lor religioase, și a se închina lui Dumnezeu în acord cu credința lor religioasă.” Printre semnatarii reclamației au fost și Pavel Boșorogan, Gligor Cristea, Ioan Dan, Oprean Ioan.

În 1930, Boșorogan a propus construirea unei case a săracilor în Alba-Iulia, casă care avea menirea:

ca să adăpostească po toți ceice nu au pe nimenea lângă ei, la timpul bătrâneții. Iar pentru cei orfani ar fi un orfelinat....., în care unii frați bătrâni să-și trăiască zilele slăbiciunilor, mai cu liniște și mai ușoare; iar unele surori rămase într-adevăr văduve, fără adăpost și sprijin, să poată găsi adăpost, copiii rămași fără părinți să nu fie prada streinilor și a mizeriei; ci să aibă aici, un cămin ocrotitor.[55]

 

În cercul baptist Alba-Iulia existau 13 „societăți ale femeilor”. Aceste societăți purtau numele de „Marta” (ex: societatea femeilor, „Marta”, Sebeș). Societățile femeilor din cercul Alba Iulia au sprijinit financiar în mod consistent acest proiect. În multe din numerele revistei sunt amintite societățile surorilor, împreună cu alte familii sau peroane care au donat pentru casa săracilor.[56] Uneori, societățile femeilor confecționau lucruri de mână pe care le vindeau, iar banii strânși erau donați pentru fondul de zidire a casei săracilor, pentru cauze sociale și pentru a sprijini bisericile în misiunea lor sau în edificarea caselor de rugăciuni: „au ajutat la edificarea caselor de rugăciuni cu sume frumoase, fiecare au ajutat cu o bună parte și la misiune, cu alta au ajutat pe copii orfani, iar cu alta au ajutat și biroul comunității”.[57] Pentru a ajuta la proiectul de construire a casei săracilor se organizau uneori „loterii” în biserică. Astfel familia Iacob Ciortea din Partoș a dăruit doi purcei pentru „casa săracilor”. Pentru primul purcel s-a strâns suma de 600 de lei prin înscrierea participanților la loterie, iar câștigătorul a fost „sora Mariți Șamu din Alba Iulia”. Reacția celui care a transmis această știre din comunitatea Alba a fost următoarea: „câte lipsuri ar putea fi acoperite dacă ar fi mai mulți frați care se voteze lui Dumnezeu din ceia ce le-a dat și să-și plătească votul făcut, ca fratele și sora Ciortea.”[58] Comunitatea de Alba a ținut legătura și cu Avram Bălgrădean, misionar în Iugoslavia (Valea Timocului).[59]

În 1935, într-o rubrică a ziarului Curentul, rubrică ce viza regimul sectelor, sub titlul „Organizarea confesiunii baptiste din România” se preciza faptul că Comunitatea Baptistă de Alba-Iulia număra 3.000 de membri.[60]

Cu ocazia asasinării primului ministru Armand Călinescu (21 septembrie 1939), Pavel Boșorogan a trimis regelui Carol II o telegramă în numele credincioșilor baptiști din comunitatea Alba-Iulia:

credincioșii baptiști de pe cuprinsul celor 11 județe din Transilvania ce compun comunitatea bisericească baptistă Alba-Iulia, adânc îndurerați, condamnă și înfierează cu toată energia odiosul atentat al celui mai josnic nucleu, săvârșit în contra Primului Sfetnic al Maiestății voastre, Armand Călinescu. Totodată vă asigură de credincioșia și devotamentul lor față de Tron și Patrie, rugându-ne lui Dumnezeu pentru binecuvântarea Țării și Regelui nostru, Vă zicem: Să trăiți Maiestate! În numele comunității bisericei baptiste Alba-Iulia, Președinte, Pavel Boșorogan.[61]

În 14 aprilie 1941, parchetul local din Alba a format câteva echipe de polițiști pentru a efectua percheziții domiciliare. Perchezițiile vizau depistarea persoanelor care „posedă alimente și îmbrăcăminte ale căror cantități întrec nevoile normale și prevederile obișnuite”.[62] Astfel, procurorul D. Băran a constat mai multe cazuri, printre care și cel al lui Pavel Boșorogan, în locuința căruia s-a găsit „55 kg zahăr”. Articolul precizează faptul că aceste cantități de alimente care depășesc limita permisă „au fost confiscate iar acaparatorii au fost trimiși în judecată pentru delictul de sabotaj”. La 23 mai 1941, Pavel Boșorogan a trimis la Chestura Poliției Alba un tabel cu numele credincioșilor baptiști din Alba Iulia și din Partoș. În Alba Iulia figurau 38 de membri (10 de femei, 18 bărbați) și 41 de copii, iar în Partoș erau 13 membri (7 bărbați, 6 femei) și 13 copii.[63]

Între anii 1940-1944 au existat mai multe persecuții la adresa cultelor neoprotestante. Antonescu a urmărit restrângerea drepturilor baptiștilor, adventiștilor și a creștinilor după evanghelie. Baptiștii erau recunoscuți drept cult prin decizia nr. 5.657 din 6 februarie 1940 a Ministerului Cultelor și Artelor care prevedea în primul său articol că „se aprobă statutul de organizare al cultului creștin baptist din România.”[64] La 9 septembrie 1940, imediat după instalarea regimului fascist al lui Antonescu, cele trei denominațiuni erau scoase în afara legii prin deciziile Ministerului Cultelor și Artelor, nr. 42.352 și nr. 42.353. La 19 septembrie, o altă decizie ministerială (nr. 43.931) revenea supra deciziilor anterioare, restabilindu-se formal libertatea religioasă. Persecuția s-a reluat în 1941 cu o serie de restricții, în 28 decembrie1942 și apoi prin decretul lege nr. 431 din 28 iunie 1943.[65]

La 28 decembrie 1942 s-a emis decretul-lege nr. 927, care specifica în art. 2: „Asociațiile religioase (sectele) existente de drept sau de fapt sunt și rămân desființate”. Același decret (art. 3) prevedea ca bunurile imobile ale asociațiilor religioase desființate să treacă în patrimoniul Statului.[66] Ordinul Prefecturii județului Alba, nr. 3061 din 15 iunie 1943, înștiința primăriile comunelor, „polițiile orașelor” și Chestura Municipiului Alba Iulia, că aprobă „darea în folosință provizorie până la noi dispozițiuni a localurilor fostelor case de rugăciuni ale sectelor desființate prin legea nr. 927/ 1942”.[67] Conform aceluiași Ordin, despre bunurile mobile care urmau să se dea folosință urma să se arate „felul, materialul din care sunt executate, starea, valoarea, etc.” Chestura Poliției Alba-Iulia a întocmit ulterior, la 15 august 1943, un Proces verbal în care se precizează bunurile mobile confiscate, ce aparțineau fostei case de rugăciuni baptiste din Alba Iulia. Lista cuprinde o Biblie, un amvon, 12 bănci de lemn de brad pentru trei persoane și alte bunuri (tablouri, tablă, cuiere).[68] Procesul verbal menționează și locația clădirii Bisericii Baptiste: „str. Banu Mihalcea, Nr. 3”, locație care nu aparținea comunității baptiste, ci era locuința lui Pavel Boșorogan. În Procesul verbal care viza Biserica Baptistă din Partoș, Chestura Poliției consemnează că în acest loc, comunitatea baptistă avea și o „casă de zid, construcție veche, acoperită cu țiglă, compusă dintr-o singură cameră..., cu patru ferestre și una ușe”.[69

 

Procesul verbal de confiscare a bunurilor mobile din str. Banu Mihalcea Nr. 3 (casa lui Pavel Boșorogan), locul unde se întâlneau credincioșii baptiști

 

Confiscarea bunurilor comunităților evanghelice au fost însoțite și de încercări ce urmăreau purificarea religioasă a poporului, iar românii nu puteau fi decât ortodocși. Astfel, în 1943, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba și Sibiu a primit din partea Ministerului Cultelor și Artelor o adresă prin care se insista asupra reconvertirii evanghelicilor la credința strămoșească. Răspunsul dat la 3 septembrie 1943 de Arhiepiscopie, față de această adresă, precizează că „se lucrează conștient în această privință”.[70] Aceste măsuri sunt în acord cu situația pastorului Pavel Boșorogan și a altor credincioși baptiști din Alba Iulia. Într-o notă informativă, înregistrată la 28 septembrie 1943, se precizează că „fostul baptist Boșorogan Pavel din Alba Iulia, str. Banu Mihalcea, Nr. 3, a trecut la religia greco-catolică. La îndemnul său au trecut mulți dintre baptiștii din localitate la biserica ortodoxă și greco-catolică.”[71] Nu se cunoaște cu exactitate numărul credincioșilor baptiști care au trecut la alte confesiuni în perioada 1943-1944, urmând exemplul lui Boșorogan.

Nota informativă care confirmă trecerea lui Pavel Boșorogan la cultul greco-catolic în 1943

 

Deși baptiștii erau acum în afara legii, ei au continuat să se întâlnească în grupuri restrânse. Astfel, o notă informativă din 5 septembrie 1943 și alta din 13 septembrie 1943, cu puțin înainte de a se consemna trecerea lui Boșorogan la greco-catolici, se menționează că „pocăiții din Alba Iulia, contrat dispozițiilor în vigoare, totuși se mai adună.” Întâlnirile aveau loc „într-un mod foarte restrâns de 4-6 persoane, care se pot găsi în fiecare vineri și sâmbătă seara la locuința lui Boșorogan din str. Banu-Mihalcea unde a fost casa de rugăciune a pocăiților sau la locuința lui Oprean din str. Nicu-Filipescu.” În zilele de 6-11 septembrie atât locuința lui Boșorogan, cât și cea a lui Oprean au fost supravegheate.[72] Postul jandarmilor din Ohaba a trimis la Chestura Poliției Alba Iulia o notă informativă, la 3 septembrie 1943 prin care se informa că „baptiști capii ai fostei secte din comuna Ohaba, Deac Simion, Ștef Irimie, Moldovan Simion și Broscățean Simion fac dese călătorii la orașul Alba Iulia”. Ei se întâlneau la Pavel Boșorogan și „discută ca să nu treacă nici un baptist la altă religie, deoarece dacă câștigă Anglia războiul, iarăși li se vor deschide casele de rugăciuni”.[73] Putem presupune că decizia pastorului de a trece la o altă confesiune a fost luată ca urmare a amenințărilor sau a riscurilor pe care a dorit să le evite. Această decizie va avea repercusiuni serioase asupra statutului său, după decretul emis de regele Mihai I, un an mai târziu la 31 octombrie 1944, decret prin care baptiștii au reprimit libertatea religioasă.

Într-o copie a unui ordin, emis de Prefectura Alba în data de 17 octombrie 1944, se menționează responsabilitatea autorităților de a permite libertatea religioasă și de a restitui proprietățile Cultului Baptist:

Vă rugăm să binevoiți a lua măsurile cuvenite, punând în vedere organelor locale și de poliție în subordine de a lăsa liber exercițiul Cultului Baptist și al asociațiilor religioase: Adventiștilor de ziua a șaptea și Creștinilor după Evanghelie. Totodată veți dispune să se desigileze și să fie predate cu îndeplinirea formelor legale, lucrurile ca aparțin Cultului Baptist..., să fie restituite proprietățile lor.[74]

 

Aceste prevederi erau în acord cu ordinul Ministerului Culturii Naționale și al Cultelor, Nr. 134275 din data de 12 octombrie 1944. Decretul-Lege Nr. 553 din 31 octombrie 1944, emis sub regele Mihai și publicat în Monitorul Oficial Nr. 253/1944, prevedea în primul său articol recunoașterea Cultului Baptist: „Cultul creștin Baptist este cult recunoscut în Statul Român”.[75] În baza ordinului emis de Prefectura Alba, credincioșii baptiști au trimis o înștiințare către Chestura de Poliție a Municipiului Alba-Iulia, în care se precizează că la data de 5 noiembrie 1944, „Biserica noastră va deschide casa de rugăciune în strada Traian, Nr. 14”.[76]

În același an, Consiliul de Igienă și de Ocrotire al județului Alba a trimis Bisericii Baptiste o somație prin care era înștiințată că trebuie să plătească o taxă de 10.000 lei, taxă „de autorizație sanitară”.[77] Din răspunsul și cererea bisericii de scutire pentru această taxă (Nr. 3/ 11. XII. 1944), aflăm că numărul credincioșilor de confesiune baptistă în Alba Iulia este „numai de 15, între care 4 femei văduve și unul singur cu serviciul la stat”, iar pentru clădirea în care se întâlneau plăteau chirie.

În cadrul Adunării generale a Comunității Baptiste Alba din 8 Aprilie 1945 s-a decis la nivel de comunitate regională, modul în care urma să se procedeze cu membrii care trecuseră la alt cult în perioada interdicției antonesciene: „membrii trecuți la alt cult și care urmează la bisericile noastre de la redeschidere, pot fi reprimiți după ce au făcut trecerea la cultul baptist și după un timp de probă. După reprimire nu li se va încredința nimic în biserică.”[78] Această Adunare generală a comunității a fost una electivă în care s-a ales noul comitet al comunității. Deși era secretar al comunității și fusese invitat pentru a se descărca de responsabilitatea și atribuțiile de secretar, Pavel Boșorogan a fost absent. Noul comitet al Comunității, avândul ca președinte pe Dan Ioan (Sighișoara) și Constantin Bălgrădeanu, s-a întâlnit în 29 mai 1945 și l-au invitat și pe Pavel Boșorogan, dar acesta a refuzat să se prezinte. În procesul verbal al Comitetului comunității găsim menționat că Pavel Boșorogan a fost acuzat de mai multe persoane „de fapte neomenoase”, de părăsirea cultului baptist „în mod neomenos și rușinos”, dar și de „asmuțare și încercare pe care a făcut-o asupra fraților de a părăsi Cultul Baptist”.[79] Roșu Nicolae din Hăpria l-a acuzat de influența exercitată asupra credincioșilor baptiști „pentru a trece la religia ortodoxă”. Eremia Ștef din Ohaba a menționat în legătură cu Pavel Boșorogan, de „darea în judecată a bisericii din Ohaba”. Decizia finală a comitetului a fost cea de „a se rupe orice legătură cu acest om, până la caz de pocăință”, iar hotărârea urma să fie comunicată tuturor bisericilor din comunitate. În termen de 3-5 luni de la această dată hotărârea urma să fie anunțată și celorlalte comunități din țară, cât și Uniunii Baptiste, în caz de „persistență în rău și împietrire”.

În data de 27 februarie 1946, la ora 20 a avut loc o adunare generală a bisericii baptiste din Alba Iulia care a avut pe ordinea de zi „primirea în biserică a fraților și surorilor care în timpul prigoanei au părăsit cultul baptist, dar urmează la adunare.”[80] Procesul verbal menționează că deși erau prezenți doar 18 membri, „la comunitate s-a raportat că avem 34 de membri”. Ioan Chiper, cel care a condus Adunarea generală a încurajat congregația la a-i reprimi pe cei care reveniseră după persecuție. În cazul lui Pavel Boșorogan, se menționează mai multe învinuiri care sunt menționate de Constantin Bălgrădeanu și întrebarea adresată învinuitului, „ce spune la acuzațiile ce i se aduc?”. Răspunsul lui Boșorogan a fost următorul: „Am făcut mai multe decât spune omul acesta pentru care mă rog neîncetat lui Dumnezeu să mă ierte și mă voi ruga toată viața, dar mă rog și de voi pentru a doua oară să mă iertați și voi dacă puteți.” Cu excepția lui Bălgrădeanu, toți cei prezenți au votat pentru reprimirea lui Pavel Boșorogan și a soției lui, Hilda. Astfel Biserica a reprimit nouă membri care în perioada persecuției s-au dezis de cultul baptist. După decizia de reprimire a celor nouă, „cu emoție până la lacrimi, biserica cântă versetele 1, 3 și 4 din cântarea 314.” Pentru a întări decizia luată, procesul verbal de reprimire a fost semnat de toți participanții ce au votat favorabil. Drept urmare, pe 9 martie 1946, în cadrul Adunării generale a Comunității Baptiste de Alba Iulia ținută la Ohaba, s-a decis, în urma deciziei bisericii din Alba Iulia, ridicarea disciplinei pentru Pavel Boșorogan, dată de comitetul comunității la 29 mai 1945. Adunarea generală a comunității a decis atunci prin unanimitate de voturi (54 delegați) ca membrii care au fost puși sub disciplină „la reprimirea de membri nu mai beneficiază de dreptul de predicatori, dacă au fost predicatori.”[81]

 

V. Activitatea pastorală a lui Ioan Chiper (1945-1948)

 

Între anii 1945-1948, pastorul bisericii a fost Ioan Chiper, născut la 23 august 1906, în comuna Toplița, raionul Gheorghieni. Inițial, între 1937-1940, Chiper a activat ca pastor în Biserica Baptistă din Bulevardul Basarab 56/a (București), perioadă în care a fost și secretar al Comunității de București.[82] Ordinarea lui a avut loc la București, în data de 26 octombrie 1936.[83] În perioada slujirii sale în Biserica din Alba Iulia, a activat și ca vicepreședinte al Comunității regionale de care aparținea biserica locală.

 

 

 

  Ioan Chiper și căteva strofe dintr-o poezie compusă de el

În anul 1946 a început să fie tot mai problematică situația locației în care se întâlnea biserica. Astfel, prin intermediul Comunității Baptiste Alba Iulia, biserica a făcut o solicitare primăriei orașului pentru a-i atribui un teren pentru construirea unei case de rugăciuni. Cererea viza un teren „care face parte din extremitatea estică a parcului din fața tribunalului, care nu are până în prezent nici un fel de întrebuințare, neavând nici pomi pe el, fiind o bucată de pământ izolat de restul parcului amintit.” Răspunsul primit din partea primăriei a fost că „terenul solicitat e desemnat ca loc de hale și piață pentru zarzavaturi”.[84] În procesul verbal al Adunării generale a Bisericii din 27 octombrie 1946 se precizează că sunt 46 de membri.

În anul 1948, Biserica din Alba Iulia va avea propriul său imobil.[85] Până în acest an, credincioșii baptiști din Alba Iulia s-au întâlnit în case particulare care aparțineau membrilor comunității, fie în spații închiriate. Terenul și clădirea construită din cărămidă au fost cumpărate de către Uniunea Baptistă din România, în ziua de 11 ianuarie 1947 și a fost dat spre folosință bisericii din Alba Iulia. Clădirea era compusă inițial din 3 încăperi, cu o suprafață de 184 stânjeni pătrați, iar adresa de atunci, conform cu numele vechi al străzii, era Prefect Buteanu, nr. 6.[86] În procesul verbal de inventariere, din 31 decembrie 1951 se precizează clădirea bisericii și dependențele aferente: casă de rugăciune din cărămidă cu cinci încăperi, o magazie de lemne cu două încăperi, un cuptor din piatră de copt pâine și o fântână cu manivelă.[87] Pentru a corespunde scopului pentru care s-a cumpărat, s-au făcut lucrări de amenajare prin care s-au dărâmat câțiva pereți din interior, iar o parte a clădirii a rămas ca locuință pentru îngrijitor. Aurel Drâmbăreanu a fost persoana de bază care s-a implicat în lucrarea și coordonarea amenajării.[88] Adunarea generală a Bisericii din 11 ianuarie 1948 a fost una electivă. În procesul verbal al acestei adunări generale se precizează că pentru „alegerea conducătorului sunt propuși: fr. Chiper Ioan, fr. Boșorogan și fr. Bălgrădean”. În urma votului secret, fr. Ioan Chiper a fost desemnat conducător al Bisericii cu un număr de 19 voturi, Boșorogan primind 18 voturi. Deși nu a fost ales ca și conducător, Pavel Boșorogan este apoi desemnat ajutorul conducătorului prin unanimitate de voturi. Astfel, Boșorogan a fost iertat de către Biserică și i s-au încredințat responsabilități.[89] Într-un alt proces verbal al unei ședințe a Bisericii, din 16 septembrie 1948, fr. Bălgrădean este acuzat că îl denigrează pe Pavel Boșorogan: „poartă o ură de moarte împotriva fr. Boșorogan cari este vorbit de rău de dânsul de ani de zile, deși cauza sau faptele de care este acuzat de fr. Bălgrădeanu s-au soluționat de mai multe ori și fr. Boșorogan și-a cerut iertare de la biserica întreagă fiind iertat de toate.”[90] Pentru aceste aspecte, cât și pentru învinuirea că în calitate de secretar al comunității a împiedicat demersurile prin care Biserica să devină persoană juridică, fr. Bălgrădean este exclus în cadrul acestei ședințe, printr-un vot majoritar exprimat de membrii prezenți. Comitetul s-a pronunțat ulterior într-o ședință (23 septembrie 1948) în care a decis ridicarea membralității fr. Bălgrădean pentru o perioadă de 6 luni.

 În anul 1948, într-un registru de evidență a cultelor din Alba Iulia se precizează că în oraș, Biserica Baptistă are un număr de 70 de membri, fără a lua în calcul copiii, iar în Partoș erau 34 de membri.[91]

Pe 1 ianuarie 1949 Biserica va avea din nou adunare generală electivă. În cadrul acestei adunări generale, după raportul activității sale, Ioan Chiper „roagă biserica să nu-i mai dea nici o însărcinare deoarece se simte rău cu sănătatea și dorește să fie mai liber”. Astfel la momentul alegerii noului comitet, Pavel Boșorogan este singurul propus și ales cu vot majoritar (o singură împotrivire) pentru a fi conducător al Bisericii, iar Ioan Chiper va accepta, după un refuz inițial să preia rolul de secretar.[92] Astfel, Biserica va fi din nou condusă de Pavel Boșorogan pentru o perioadă de 1 an. Ioan Chiper a continuat să mai activeze ca secretar și după decesul lui Boșorogan (1950), în primii ani ai slujirii lui Artenie Zdrânc ca pastor al bisericii. A decedat în ziua de 14 ianuarie 1957, „în timp ce își trata chinuitoarea boală ce i-a răpus viața la spitalul CFR din București”.[93] Pe 27 ianuarie, Biserica din Alba primea o scrisoare de mulțumire din partea sorei Chiper: „țin să vă mulțumesc pe această cale atât eu cât și copiii mei pentru dragostea și sprijinul ce mi-ați dat cu ocazia grelei încercări și pierderi a soțului meu și a fratelui vostru, pe care deopotrivă am suferit-o atât noi ca familie cât și întreaga biserică și frățietate”.[94]

 

VI. Activitatea pastorală a lui Boșorogan (1949-1950)

 

La peste doi ani de la reprimirea lui Boșorogan, Biserica a cerut Comunității printr-o scrisoare expediată la 2 august 1948, ca Pavel Boșorogan să fie din nou recunoscut ca predicator și să i se autorizeze un certificat în acest sens. În răspunsul său, Comunitatea a reamintit Bisericii că Boșorogan a fost pus sub disciplină de comitetul Comunității la 29 mai 1945 și că această hotărâre rămâne în vigoare până la următoarea adunare generală a comunității când se va putea pronunța asupra deciziei.[95] Următoarea adunare generală a Comunității a avut loc la 26 octombrie 1948, la Sighișoara cu 59 de delegați. În cadrul Adunării generale s-a votat cu 57 de voturi, mutarea sediului Comunității de la Alba Iulia la Sibiu, unde era și domiciliul secretarului Constantin Bălgrădean.[96] Biserica din Alba Iulia a desemnat ca delegați la această adunare generală a comunității pe Ioan Chiper și pe Pavel Boșorogan „ca să apere cu toată puterea împotriva intenției de a muta sediul comunității din Alba Iulia la Sibiu”.[97]  În procesul verbal al acestei Adunări generale nu este consemnat nimic cu privire la situația revenirii ca predicator a fr. Boșorogan. Probabil că decizia a fost favorabilă, din moment ce Boșorogan apare deja în 28 februarie 1949 ca predicator și președinte al Bisericii, iar Ioan Chiper ca secretar.[98] În ultima ședință a comitetului din 1949, aflăm că data propusă pentru adunarea generală din anul următor să fie ziua de 15 ianuarie 1950. Adunarea generală avea să fie din nou una electivă. Nu s-a păstrat nicio evidență scrisă despre această adunare generală, dar Pavel Boșorogan a decedat la scurt timp după ce a revenit ca păstor al Bisericii și a fost înmormântat în data de 24 februarie 1950.[99]

 

VII. Activitatea pastorală a lui Artenie Zdrânc (1950-1961)

 

În februarie 1950, în urma decesului lui Pavel Boșorogan, biserica din Alba Iulia rămânând fără păstor, fr. Artenie Zdrânc a fost chemat să păstorească această biserică și a fost pastor din 12 martie 1950. S-a născut în comuna Pâclișa în 14 aprilie 1902 și a început școala primară în Alba Iulia. În clasa a treia a rămas orfan de tată, dar prin susținerea fraților săi a absolvit cinci clase.[100] În timpul primului război mondial, frații lui au plecat pe front și a fost nevoit să-și întrerupă studiile pentru a-și susține familia. După terminarea războiului, Evanghelia a ajuns și în Pâclișa și Artenie Zdrânc s-a botezat la vârsta de 20 de ani, pe data de 2 iulie 1922, în apele Mureșului împreună cu 85 de persoane, la un botez ținut în Partoș și oficiat de predicatorul Ioan Popovici. Prin încorporarea sa în armată a ajuns la București unde a participat la serviciile bisericii baptiste de pe str. Berzei nr. 29, acolo unde se afla și Seminarul baptist. Între 1925-1929 a urmat cursurile Seminarului Baptist din București, și înainte de a veni ca păstor în Alba Iulia a slujit în cercul de biserici Petriș (jud. Arad).[101] A fost ordinat ca pastor în 2 iunie 1929, comisia de ordinare fiind alcătuită din predicatorii: Ioan Covaciu de la Sântești, Pavel Boșorogan din Alba Iulia și Ioan Popovici din Petriș. Un an mai târziu, la 6 februarie 1930 s-a căsătorit cu Vioara Iovin din Arad-Gai. Cercul său pastoral a fost extins, astfel că în 1931 a ajuns să slujească în 29 de localități.[102] Odată cu plecarea fr. Gligor Cristea în Dobrogea, cercul de lucru al Evangheliei în județul Alba a rămas fără predicator, iar Comunitatea de Alba Iulia l-a chemat ca predicator în Cercul Bisericesc Baptist, Alba Iulia. Astfel, în 5 octombrie 1933 a plecat din Dobra (jud. Hunedoara) și s-a stabilit în Partoș. A lucrat în cercul bisericesc Pâclișa care avea în componența sa 17 localități, printre care: Pâclișa, Partoș, Ampoița, Tăut, Găureni, Poiana, Zlatna, Almașul Mare, Craiva, Cricău, Galda de Jos, Ponor, Râmeț.[103] Și-a construit în 1935 o casă din cărămidă pe str. Pavlov nr. 4 din Alba Iulia, astăzi strada numindu-se Timotei Cipariu.

 

Artenie Zdrânc împreună cu Simion Cure în Biserica Baptistă din Alba Iulia

 

În perioada lui Antonescu, atunci când bisericile baptiste au fost închise (1942-1944), Zdrânc a fost concentrat și a ajuns pe front în Crimeea. Pentru că baptiștii erau în afara legii existau presiuni ca aceștia să treacă la ortodoxie pentru a li se permite copiilor lor să-și continue studiile. Vioara, soția sa i-a trimis o scrisoare în Crimeea prin care îl înștiința că cei doi copii pe care îi aveau atunci la școală nu vor mai fi reprimiți să-și continue studiile, dacă nu vor trece la confesiunea ortodoxă. În răspunsul pe care Artenie l-a trimis de pe front s-a arătat categoric împotriva unui astfel de pas, sfătuindu-și soția să nu accepte propunerea.[104] După revenirea din Crimeea s-a mutat pentru un an din Alba Iulia la Tiur, lângă Blaj slujind în bisericile din jur. Casa din Alba Iulia a dat-o în chirie „unui basarabean”, dar la revenirea din Tiur în 1946, pe fondul armatelor sovietice care încă erau prezente în țară, chiriașul care activa acum ca și cadru militar în armata sovietică a refuzat să-i mai primească în propria locuință. Elisabeta Hațegan își amintește că a fost născută „în casa unui vecin care ne-a primit pentru o vreme, iar mai târziu chiriașul nostru ne-a permis să stăm în una din camerele casei, el ocupând două”. A început să slujească ca păstor al Bisericii din Alba Iulia din 13 martie 1950.

Înainte de a prezenta alte date și aspecte din istoria Bisericii din Alba, dar și din viața și slujirea fr. Zdrânc este necesar să amintim schimbările care au loc în viața religioasă din România prin regimul comunist. La 4 august 1948 a fost emis Decretul Nr. 177 – Legea pentru regimul general al cultelor religioase.[105] Deși în mod formal se permitea libertatea religioasă, unele articole ale legii erau intenționat formulate într-un mod neclar, interpretabil. Ministerul Cultelor a reprezentat instituția prin care regimul comunist aplica noua politică religioasă (art. 1): „Ministerul Cultelor este serviciul public prin care statul își exercită dreptul de supraveghere și control pentru a garanta folosința și exercițiul libertății conștiinței și libertății religioase”. Statul și-a asumat astfel rolul de a controla libertatea religioasă. Ministerul Cultelor avea ca și structură de control exterior Corpul împuterniciților, corpul fiind compus din câte un împuternicit pentru fiecare regiune administrativă și unul pentru capitală, dar și din împuterniciți de raioane. În responsabilitățile lor intrau și recunoașterea sau consultarea numirii personalului din parohii, vizarea statelor de plată pentru salariul acestora, luau cunoștință despre ședințele adunărilor sau ale comitetelor din biserici. Împuterniciții puneau în practică deciziile Ministerului Cultelor la nivel local.[106] În 1957 se va înființa departamentul Cultelor care era de fapt o reorganizare a Ministerului Cultelor.

La data de 9 februarie 1950, Comitetul Provizoriu al orașului Alba Iulia a trimis Bisericii o solicitare prin care i se cerea „conform dispozițiilor în vigoare” ca în termen de 24 de ore să transmită numărul credincioșilor care aparțin parohiei, precum și membrii lor de familie. În răspunsul trimis pe 11 februarie, situația membrală era următoarea: 61 de membri și 31 de aparținători.[107]

Un an mai târziu, pe data de 9 septembrie a avut loc un botez cu 39 de persoane din mai multe sate: Limba, Tăuț, Ampoița, Oarda de Sus, Craiva, Cristei, Cricău, Partoș, Șeușa și Pâclișa.[108] Artenie Zdrânc împreună cu secretarul Bisericii, Ioan Chiper au trimis în prealabil o înștiințate către Sfatul Popular al orașului Alba Iulia. Cei doi consemnează că „vom oficia un botez între orele „12-14 în apele râului Mureș, între Șeușa și Ciugud, cu candidați din întreg raionul, între 25-30 de persoane”. În afara persoanelor botezate au luat parte doar 4 persoane care au ajutat la „paza hainelor”, restul serviciului desfășurându-se în biserica locală.[109] Această practică era în acord cu prevederile legale. La 25 septembrie Comunitatea Baptistă de Hunedoara reamintea printr-un comunicat bisericilor de pe raza comunității că „în ce privește botezurile acolo unde în casele de rugăciuni nu sunt baptisterii se pot oficia și afară însă fără manifestații și fără public.”[110] În primul an al slujirii pastorale a lui Zdrânc are loc și desființarea Comunității Baptiste Alba.

            În cadrul adunării generale a Comunității Baptiste Alba Iulia, ținută la Sighișoara în 26 noiembrie 1948, s-a decis schimbarea sediului comunității, de la Alba Iulia la Sibiu. Motivul invocat a fost faptul că secretarul comunității, Constantin Bălgrădeanu locuia în Sibiu, la fel ca și casierul comunității, Nicolae Bugneriu.[111] În februarie 1950 a avut loc o conferință a bisericilor baptiste de pe raza județului Hunedoara, conferință care a vizat constituirea Comunității Baptiste Hunedoara. La această conferință au luat parte și „bisericile creștine baptiste din raionul Alba, care până atunci formau comunitatea de Alba, iar acum au intrat în raza regiunii Hunedoara. Astfel în ziua de 26 mai 1951 s-a constituit comunitatea Hunedoara cu sediul în Deva”.[112] Într-o notă din 15 iulie 1951 se menționează că Biserica Baptistă din Alba Iulia a împrumutat o mașină de scris de la Comunitatea Baptistă Hunedoara-Deva: „această mașină de scris a fost cumpărată cu banii fostei comunități de Alba care a funcționat cu autorizație legală până la data de 10 februarie 1951 când s-au unificat toate bisericile din Raionul Alba cu comunitatea Hunedoara-Deva”.[113] Printr-o adeverință eliberată de Biserica baptistă din Alba aflăm că în 22 aprilie 1951 fr. Micu Ioan, cu domiciliul în comuna Presaca a fost ordinat ca pastor pentru biserica din Presaca, dar și pentru filialele Zlatna, Almașul Mare, Ampoița și Șard.[114]

            În martie 1949 comuniștii începeau colectivizarea agriculturii, un proces care s-a încheiat în 1962 și care a dus la sărăcirea populației, dar și la numeroase acte de tortură, deportări sau execuții. Efectele colectivizării s-au resimțit și în cultul baptist. Conducerea cultului a dus și ea o campanie de acomodare a acestui proces. Printr-o serie de circulare adresate de Uniunea Baptistă bisericilor din țară, prin intermediul comunităților, se încuraja participarea activă a credincioșilor în campaniile muncilor agricole de primăvară. Circularele la care vom face referire erau semnate de președintele și secretarul cultului baptist. Uniunea Baptistă primea directive și înștiințări de la Ministerul Cultelor și ulterior emitea circulare către președinții Comunităților baptiste. Aceștia la rândul lor trimiteau în copie, circulara trimisă de Uniune. Într-o solicitare primită de Zdrânc din partea președintelui comunității Hunedoara-Deva (Ilie Mârza) i se cerea să răspundă în scris „în modul cel mai urgent” cum au fost „prelucrate circulările noastre” și se cerea păstrarea acestora pentru eventuale controale care se vor face. Cererea solicita un raport și cu privire la modul în care se va desfășura treieratul (individual sau comun), numărul credincioșilor evidențiați în muncile agricole și a celor fruntași în predarea cotelor, numărul muncilor voluntare prestate (cămine culturale, poduri, drumuri, curățarea islazurilor, transporturi). Raportul trebuia să includă întreaga rază a bisericilor în care pastorul activa.[115] Într-o altă cerere din partea Comunității se solicita ca „să ne trimiteți de acum înainte în fiecare lună un raport despre toate cele arătate aici, cum ați lucrat pe teren.” Pentru a înțelege amploarea și domeniile pe care pastorul trebuia să le raporteze voi enumera „toate cele arătate” în cerere:

1.     Vizitarea lunară a fiecărei biserici în care activa, cel puțin odată pe lună (predicare și Cina Domnului);

2.     Vizitarea fiecărei familii de frați odată pe lună la domiciliu pentru sfaturi, îndrumări creștine și gospodărești, cetățenești și sanitare;

3.     Vizitarea muncitorilor agricoli pe ogoare și îndrumare agrotehnică de la Sfaturile populare;

4.     Organizarea de întâlniri cu muncitorii din uzine și fabrici, mineri și funcționari pentru „sfaturi speciale”;

5.     Încurajarea lecturii Bibliei și a altor cărți „bune pentru ridicarea nivelului de cultură spirituală și cetățenească”, combaterea leneviei și a superstiției;

6.     Pregătirea calitativă a predicilor;

7.     Model de sfințire, dreptate și curăție;

8.     Cultivarea și menținerea curățeniei „la toți” sufletește și „trupește a hainelor, caselor și bisericilor la cel mai mare nivel”.[116]

În circularele trimise de Uniune, pastorii erau rugați să „îndemne pe credincioșii cultului nostru să fie primii la prășitul porumbului, bumbacului, sfeclei de zahăr..., să se concentreze toate brațele de muncă din familiile credincioșilor pentru ca recolta să se facă la timp..., vor fi îndrumați ca în perioada strângerii recoltei și a treerișului să folosească vremea bine și s-o folosească din plin chiar dacă aceasta va cădea în zi de sărbătoare sau Duminica...” Păstorilor și celor din conducerea bisericii locale li se cerea „să țină legătură permanentă cu sfaturile populare locale pentru a cunoaște planul de muncă și procesul muncii agricole pentru ca aceasta să fie făcută la timp și după bună rânduială.”[117] Credincioșilor li se recomanda să folosească la maxim cele șase zile de lucru și să lase deoparte orice alt interes personal și „să urmărească un singur interes comun tuturor oamenilor de pretutindeni – însămânțările de primăvară..., să predea la timp cotele de lapte, carne, lână, etc.” Îndemnurile erau justificate biblic prin textul din 2 Timotei 2:6, „plugarul trebuie să muncească mai întâi ca să strângă roadele”.[118] În altă circulară trimisă cu ocazia strângerii recoltelor este amintit textul din Proverbe 12:11, „cine-și lucrează ogorul va avea belșug de pâine”, iar predarea cotelor către stat este descrisă astfel: „este un act patriotic de înaltă chemare la construirea unei vieți noi în Patria noastră. A preda cotele la vreme înseamnă a împlini porunca Domnului”. În cazurile în care unele biserici aveau credincioși care rămăseseră în urmă cu orice fel de muncă agricolă se preciza ca serviciile religioase de dimineața să fie ținute între orele 6-9, iar cele de seară de la ora 19, „în tot timpul muncilor agricole întârziate”.[119] Într-o altă circulară, trimisă de conducerea comunității Hunedoara, în aprilie 1955, aflăm că timpul nefavorabil a dus la întârzierea campaniei de însămânțare. Bisericile erau din nou încurajate să se implice activ în muncile agricole, amintindu-le că „regiunea noastră deține drapelul de fruntașă pe țară și la aceasta ați contribuit și dumneavoastră anul trecut”. Se cerea desemenea ca după perioada semănăturilor să se trimită Comunității o listă cu numele fraților „care vor fi fruntași sau evidențiați în muncile agricole..., pentru ca să putem avea și noi o evidență..., și să putem arăta contribuția la întărirea și propășirea patriei noastre scumpe și că luptăm cu fapta pentru Pace”. E demn de remarcat că în ciuda muncii dificile pe care o aveau de îndeplinit, Comunitatea încuraja să se ajute și pe „cei ce nu au mijloace de tracțiune, îndeosebi pe orfani și văduve sau cei bătrâni și bolnavi.”[120]

În urma dezbaterilor Consiliului Federației Cultelor Evanghelice din 28 mai 1953, Uniunea Baptistă a trimis o circulară care viza participarea credincioșilor la căminele culturale „unde fiecare își poate îmbogăți cunoștințele sale în diferite ramuri de cultură.” La conferințele care se țineau la căminele culturale baptiștii pot fi la curent cu „lucrarea pământului după metode științifice, creșterea vitelor de soi, lichidarea analfabetismului în învățarea de carte..., anumite chestiuni de orientare politică, a orânduirii socialiste din RPR, lupta pentru apărarea Păcii, probleme de higenă..., precum și alte lucruri de folos.” Păstorii erau din nou încurajați să țină legătura cu Sfaturile Populare și căminele culturale și atunci când sunt astfel de programe „ele să fie popularizate în rândul credincioșilor ca aceștia să poată participa la ele”[121] În 11 august 1954, pastorul Zdrânc înainta către împuternicitul Ministerului Cultelor (Sfatul Raionului Alba) un raport agricol în care menționează în mod pozitiv doi frați și apoi precizează că „toți ceilalți membri ai acestei Biserici, cari posed pământ agricol, atât din Alba Iulia cât și din comuna Pâclișa, în tot timpul campaniei agricole și-au dat silința, au secerat la timp, au tereerat, au dat cotele către stat și pe urmă s-au apucat de desmiriștit asupra fețelor ce urmează să fie însemânțate la toamnă”.[122]

Luna prieteniei româno-sovietice (7 octombrie- 7 noiembrie) a fost vizată de o altă circulată a Uniunii Baptiste (Nr. 15/ 1953). Recomandarea viza ca celebrarea acestei prietenii să fie amintită în biserici: „datorită eliberării noastre de armatele sovietice de sub puterea fascistă, se cuvine ca și în bisericile baptiste să se amintească importanța prieteniei”. Evenimentul de la 23 August 1944 era considerat momentul după care „țara noastră se bucură de legi democratice care garantează libertatea noastră religioasă”. Circulara remarca „tratamentul egal al cultelor din țara noastră” precum și „contribuția adusă în apărarea păcii popoarelor în frunte cu Uniunea Sovietică”. În final, prietenia cu sovieticii era un motiv de recunoștință față de Dumnezeu: „Astfel se cuvine să aducem mulțumiri  lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările ce se răsfrâng din trăinicia acestei prietenii”. Pe 21 august 1954, Biserica din Alba primea o telegramă din partea conducerii comunității Hunedoara în care se preciza că „duminica din 22 august veți ține în biserici serviciu special dedicat măreței aniversări 23 August”.[123]

Într-o altă circulară a Uniunii, pastorii erau înștiințați că „nivelul de trai se află în continuă creștere”. Circulara amintea de „săptămâna economiei” care avea loc în întreaga țară între 23-30 noiembrie, depunerile la CEC constituind „cel mai sigur și mai rodnic mod de economie” pentru că „facerea de economii este ca și cititul Bibliei, datoria celui credincios”.[124]

Pastorii din Comunitatea Hunedoara erau înștiințați în 12 decembrie 1956, potrivit cu Adresa Uniunii nr. 315/5octombrie 1956, în urma circularei Ministerului Cultelor nr. 25.315/1956, că aveau responsabilitatea de a convoca adunarea generală a bisericii pentru alegerea comitetului de conducere pentru anul următor până la data de 1 ianuarie 1957. Data alegerii adunării generale trebuia comunicată împuternicitului raional de care aparținea biserica iar rezultatele alegerii urmau să fie transmise comunității care le transmitea mai departe „celor în drept”.

            Mașina de scris pe care o deținea Biserica Baptistă din Alba Iulia putea fi folosită pe baza unui dosar de autorizație. Într-o înștiințare primită de la Comunitatea Baptistă Hunedoara, Artenie Zdrânc este înștiințat că a apărut o dispoziție pentru verificarea mașinilor de scris la Miliție. Președintele comunității îi reamintea pastorului Zdrânc că are responsabilitatea de a se prezenta personal cu mașina de scris la Miliție, dar îl avertiza și asupra seriozității și a consecințelor legale pe care le presupunea deținerea unei mașini de scris: „vezi că mașina nu se împrumută nimănui. Deci aveți răspundere de ea, legală și cultică. Răspunde-mi urgent dacă aveți și voi la Alba dispoziție de verificare, și despre executare.”[125] Pe 28 iulie 1954, Zdrânc a primit o altă înștiințare cu privire la mașina des scris, din partea Comunității Hunedoara. La începutul anului 1953, Zdrânc este înștiințat că trebuie să trimită la Comunitate un tabel cu numele membrilor din comitetul bisericii, împreună cu un exemplar al procesului verbal al adunării generale (elective) din acel an. În conformitate cu Adresa Uniunii Baptiste Nr. 531/1952 și a legilor în vigoare, i se reamintește că „nu veți putea face nici un fel de ordinare de personal duhovnicesc (păstori, prezbiteri sau diaconi) fără aprobarea Uniunii prin Comunitate. În caz contrar rămâneți direct răspunzători.”[126] Datele cerute nu vizau doar pe cei din conducerea bisericii. Între 19-25 ianuarie 1953 s-a organizat în Biserica Baptistă din Hăpria cursuri biblice. Secretarul bisericii era înștiințat prin Artenie Zdrânc că are responsabilitatea de a întocmi o listă cu „toți cei ce vor lua parte la curs afară de cei din comună” iar în listă vor fi trecute următoarele date: „numele și prenumele, domiciliul, data sosirii și calitatea ce deține ca deservent a Bisericii de unde vine, iar la observații numărul buletinului de identitate.”[127] Pentru a putea să-și procure lemnele necesare pentru încălzirea locuinței din str. Pavlov Nr. 4, Zdrânc avea nevoie de o cartelă de lemne, cartelă care putea fi eliberată în baza adeverinței de angajat al Bisericii. În numele și pentru încălzirea Bisericii era adresată o cerere către Sfatul popular al raionului Alba, secția Gospodăria comunală Alba Iulia, cerere ce viza o cantitate de 2.500 de kg lemne.[128] În același an, Biserica din Alba delega pe Drâmbărean Ioan (domiciliat în Alba Iulia, str. Dobrogeanu Gherea Nr. 42) ca în locul păstorului Artenie Zdrânc să „îndeplinească serviciile de cult în filialele Șard, Ampoița și Tăut”.[129]  

            În 5 martie 1953 înceta din viață la Moscova, Iosif Stalin. Două zile mai târziu, Artenie Zdrânc primea o telegramă fulger din partea lui Ilie Mârza, președintelui comunității baptiste de Hunedoara. Telegrama cerea ca „în cadrul serviciilor religioase din duminica de 8 Martie pastorii – a exprima regretul încetării din viață a marelui Stalin arătând că a fost stegarul păcii, eliberatorul poporului nostru și inspiratorul instituțiilor democratice”.[130]

Telegrama trimisă de Ilie Mârza, președintele comunității Hundeoara

Tendința de a se adapta și viața Bisericii la agenda politică a vremii era așadar alimentată nu doar de presiunile externe exercitate de dictatura comunistă, ci și de pastori aflați în conducerea Comunităților baptiste sau chiar a Uniunii care făceau uneori și exces de zel în acomodarea față de politica comunistă. La finalul anului 1954, Zdrânc primea din nou din partea conducerii comunității o înștiințare[131] care prelua de fapt o adresă din partea Uniunii (Nr. 562/1954), adresă care avea următoarea invitație: în duminica din 2 ianuarie 1955 să se organizeze un serviciu divin cu rugăciuni pentru pace și predici despre pace. Deși invitația e una lăudabilă, motivul care o genera era Conferința de pace de la Moscova care avusese loc între 29 noiembrie – 2 decembrie 1954. Pastorii erau încurajați să „studieze conținutul declarației comune a participanților la conferința de la Moscova..., să facă explicații asupra acestei conferințe prin familiile de credincioși, arătând pericolele reînvierii militarismului german.”

La începutul anului 1953 Biserica din Alba Iulia avea un număr de 84 de membri, iar la începutul anului 1954 avea 88 de membri și 44 de aparținători (41 copii și 3 prieteni).

În 20 mai 1955, Marea Adunare Națională a RPR emitea un decret privind exploatarea serviciilor de poștă și telecomunicații. În Art. 3 al decretului se preciza că „distribuirea numai în aceeași localitate a trimiterilor poștale, banilor și valorilor se poate face și prin angajații proprii, de către unitățile din sectorul socialist”.[132] În acest mod regimul își asigura controlul deplin asupra comunicațiilor și a corespondenței. În urma acestui decret, Uniunea Baptistă a informat bisericile că „este interzis transportul corespondenței dintr-o localitate în alta prin curieri sau alte persoane. Orice corespondență se expediază prin oficiile poștale respective”.[133] Aceeași Adresă a Uniunii descrie și modul în care se vor opera formalitățile de trecere de la alte culte la cel baptist: candidatul semna o declarație în dublu exemplar în care trecea identitatea sa, vechiul cult, cât și mențiunea că dorește în mod liber să treacă la cultul baptist. O adeverință era înmânată noului cult, iar a doua era expediată cultului părăsit „prin Notariatul ce funcționează pe lângă tribunalele raionale sau regionale”. Expedierea adeverinței către cultul părăsit nu se făcea de către cultul baptist „prin adresă oficială, ci o va face declarantul”.

În urma extinderii, din 1958 a clădirii bisericii din Alba Iulia, autoritățile comuniste l-au destituit pe pastorul Zdrânc din pastorală, iar în 1961 s-a revenit asupra deciziei de destituire și i s-a permis să activeze ca pastor în câteva biserici mai mici din jur. În perioada destituirii a fost nevoit să se angajeze la o întreprindere de stat din zona orașului Aiud pentru a-și putea întreține familia și venea acasă la familie doar la sfârșitul fiecărei săptămâni.[134] Încă din ianuarie 1955 a adresat o cerere către Sfatul Popular al orașului Alba prin care solicita extinderea clădirii bisericii. În cerere se precizează că „s-a proiectat prelungirea și înălțimea sălii culturale existente”, dar și existența planului, „anexăm planul în două exemplare” și avizul favorabil primit de „sanepidul Raional și a Pazei pentru incendiile din localitate”[135]. În luna mai, Biserica a avut o adunare generală în care s-a discutat despre extinderea clădirii. Noile dimensiuni propuse au fost: „lărgirea să fie de 6.75, lungimea de 14,35 iar înălțimea de 4.50 m”. S-a decis ca membrii bisericii să contribuie cu sumele „cu care s-au înscris, în rate de câte 2 luni și pe măsura încasărilor împreună cu comitetul restrâns să se cumpere materialele necesare”.[136] Astfel se dorea mărirea sălii prin zidirea a trei pereți în continuarea sălii vechi. Deși au fost înaintate formele legale și taxele aferente pentru acest proiect, autoritățile întârziau să se pronunțe favorabil. Credincioșii au construit zidurile, dar la etapa de punere a acoperișului și-a făcut apariția un inspector de la Departamentul Cultelor din București care a ordonat sistarea lucrărilor. La 1 decembrie 1958, Sfatul Popular al orașului Alba Iulia a trimis o înștiințare prin care „vi se pune în vedere de a opri imediat lucrările de la această biserică până la prezentarea autorizației conform decretului 144 cât și a avizului Departamentului culturi (sic).”[137] Ca urmare a construirii zidurilor, Artenie Zdrânc a fost chemat la Deva la biroul inspectorului pentru a i se comunica că nu există o autorizație legală pentru extindere și că va fi tras la răspundere pentru această acțiune. În acest timp în care a fost chemat la Deva, credincioșii au terminat de pus și acoperișul. Au urmat apoi presiuni din partea autorităților locale și a inspectorului local al cultelor care cereau transformarea lucrării în locuință sau să fie demolată. În urma presiunilor exercitate s-a decis să fie transformată în locuință, dar după ce s-au început lucrări în acest sens au fost oprite, fr. Zdrânc motivând că „nu mai sunt bani, deoarece poporul nu contribuie pentru locuință că are nevoie de biserică”.[138] Zdrânc a fost chemat în 5 august 1959 la Sfatul Popular al orașului Alba Iulia în cabinetul tov. Președinte Iandrușak Carol pentru „a ne da anumite lămuriri”. Pe marginea acestei convocări fr. Zdrânc consemnează că „m-am prezentat la data cerută. Mi s-a pus în vedere transformarea casei de rugăciune în locuință”.[139] În raportul de activitate prezentat Bisericii la începutul anului 1958, pastorul Zdrânc menționează că în anul trecut „am lucrat la construcția casei de rugăciune 17 zile la săpat fundația, la beton, la zid, și la lemnărie pe acoperiș din care 3 zile muncă voluntară și 14 plătite ca la ceilalți”.[140]

Somația trimisă lui Artenie Zdrânc și însemnarea sa personală după prezentarea la președintele Sfatului Popular Alba Iulia

La începutul anului 1958, Artenie Zdrânc l-a invitat printr-o scrisoare pe pastorul Jean Staneschi, profesor la Institutul Baptist din București, la „o săptămână de evanghelizare”. Staneschi a răspuns favorabil, dar menționa pașii necesari pentru a putea da curs invitației: „eu vin cu multă bucurie în dorința de a fi folos lucrării lui Dumnezeu. Dar trebuie să interveniți prin Comunitate ca să mi se dea de către Uniunea noastră o delegație în acest sens”.[141] În același an, Comunitatea înștiința pastorii că botezurile nu pot fi ținute decât la bisericile autorizate. Botezul trebuia anunțat cu două săptămâni înainte la Comunitate. Cei care se botezau aveau obligația de a face o declarație de schimbare a cultului, declarație care era trimisă bisericii din care provenea noul convertit și trebuia semnată de doi martori. În cazul în care pastorii erau prinși că „au membri înscriși fără ca aceștia să-și facă schimbarea cultului, își vor purta consecințele”.[142]

În 1959, Biserica a acceptat ca Rădulescu Cornel, să fie angajat ca pastor, având bacalaureatul și cei 4 ani de pregătire teologică la Seminarul Baptist din București. [143] Deși Biserica l-a angajat ca pastor din 15 martie, în luna august s-a primit o înștiințare de la Casa de Pensii a Cultului prin care se menționa că fr. Rădulescu „nu are recunoașterea Departamentului Cultelor, și nu figurează pe schema de salarii și funcțiuni a Cultului aprobat de Departamentul Cultelor pe anul 1959”.[144]

În urma problemelor generate de extinderea clădirii, în august 1959 i s-a ridicat pastorului Zdrânc carnetul de pastor de împuternicitul regional. Situația sa urma să fie clarificată ulterior. În data de 2 februarie 1960, prin decizia Nr. 46, Uniunea Comunităților Baptiste din R.P.R., în baza deciziei nr 19673/2 decembrie 1959 a Departamentului Cultelor a fost recunoscut ca pastor al bisericii. În ciuda acestui fapt, în ianuarie 1961 i s-a înștiințat că nu se poate achita salariul său, „deoarece tovarășul împuternicit Lada Iosif nu a avizat statul de plată”.[145]

De-a lungul activității sale ca păstor a avut parte de 19 arestări, soldate cu escortări din post în post, rețineri, amenzi. A fost înmormântat în ziua de 17 martie 1998, în Alba Iulia.[146]

 

VIII. Activitatea pastorală a lui Ioan Crișan (1961-1987)

Între anii 1961-1987, pastor al bisericii a fost Ioan Crișan. S-a născut în comuna Ohaba (jud. Alba) la 25 februarie 1923. A studiat șapte clase apoi s-a înscris la Seminarul din București în 1950 și a studiat trei ani de teologie, până în 1953. A fost hirotonit ca pastor în 1955.[147] La începutul anului 1955 (ianuarie-februarie) bisericile baptiste din Pâclișa, Craiva și Mihalț au avut adunări generale care au vizat același obiectiv: dorința ca seminaristul Ioan Crișan să le fie păstor. În toate cele trei biserici propunerea a fost acceptată cu unanimitate de voturi. Astfel, Artenie Zdrânc în calitate de vicepreședinte al comunității baptiste de Hunedoara a redactat un proces verbal la care a atașat cele trei procese verbale primite de la Pâclișa, Craiva și Mihalț. În acest proces verbal el a rugat comunitatea „să intervină locului în drept pentru ca fratele Crișan să obțină Autorizația de funcționare și ordinarea în cel mai scurt timp posibil.”[148] Câteva luni mai târziu, la 10 iunie, Comunitatea Hunedoara înștiința Biserica din Alba cu privire la demersurile pentru ordinare. Două aspecte sunt prezentate ca și întârziere a ordinării. Deși Comunitatea dorea ca ordinarea lui Ioan Crișan să aibă loc la Alba Iulia, autoritățile nu erau de acord cu această propunere: „ele propun să se facă la Deva”. A doua situație viza alegerile din cadrul Comunității. În această situația Comunitatea era nevoită să aștepte un răspuns din partea Uniunii: „așteptăm răspuns de la Uniune referitor la alegerile Comunității. Și dacă acestea se vor aproba la o dată apropiată atunci vom prinde ocazia aceia când vor fi și frați de la Uniune și oficia și ordinările. Însă dacă alegerile nu vor avea loc în curând, atunci vom oficia ordinările la o dată despre care vă vom comunica-o și dvs.” În cele din urmă a fost ordinat împreună cu alți pastori la 18 septembrie 1955 la Deva, în prezența unor reprezentanți ai Uniunii.[149] În anul 1956 Ioan Crișan s-a mutat în orașul Alba Iulia și în același an s-a reînscris în anul IV la Seminar.[150]

În 1961 Departamentul Cultelor a luat măsura de arondare a bisericilor ce aparțineau cultelor neoprotestante care s-a realizat prin adresa 813/2 februarie 1961, data de începere a acțiunilor de arondare fiind programate pentru luna martie 1961. Prin această arondare bisericile mai mici sau bisericile filiale urmau să fie desființate, urmând să funcționeze legal doar bisericile mai mari care aveau local propriu.[151] Ca urmare a arondării mulți credincioși nu-și mai puteau folosi clădirile pentru întâlniri religioase și nu puteau primi aprobare de la Departamentul Cultelor pentru autorizații de construcție, iar mulți pastori și-au pierdut dreptul de a sluji prin retragerea carnetului de păstor.[152] În 11 octombrie 1961 a fost convocată la Deva o ședință cu toți pastorii din Comunitatea Hunedoara, ședință la care au fost prezenți și reprezentanți din partea Departamentului Cultelor care impuneau măsurile de arondare. Printre măsurile vizate se număra și scoaterea serviciilor de închinare din Biserici în ziua de Sâmbăta seara, iar în ziua de duminică ele să aibă loc doar până la ora 14. Duminica seara puteau să aibă loc doar servicii ocazionale. Tot atunci s-au reorganizat cercurile pastorale pentru pastori, iar unii au rămas fără cerc pastoral. Artenie Zdrînc mai avea nevoie de doi ani de activitate pentru a putea ieși la pensie. Împreună cu Ioan Crișan a avut o discuție în care au convenit că cea mai bună soluție, având în vedere și unele probleme existente în biserica din Alba Iulia, ar fi ca cei doi să facă schimb între ei în activitatea pastorală. Astfel la întâlnirea de la Deva, Artenie Zdrânc a propus Comunității Hunedoara și celor de la Departamentul Cultelor să „facă schimb cu cercurile de lucru..., fr. Zdrânc a cerut în ședință acest lucru și a fost acceptat atât de conducerea Comunității cât și a departamentului.”[153] În 20 octombrie 1961, Zdrânc a predat biserica fr. Ioan Crișan cu 145 de membri.

 

Ioan Crișan și o parte a Bisericii din Alba Iulia (aprox. 1975)

 

Una din problemele Bisericii a continuat să fie clădirea prea mică pentru întâlniri. Deși se construise o prelungire a sălii principale, cele două erau separate printr-un zid despărțitor, autoritățile intervenind prin destituirea fr. Zdrânc și prin presiuni ca partea din spate să fie demolată sau schimbată în locuință personală. Ioan Crișan a încercat să obțină autorizație pentru adăugarea noii construcții la cea veche, dar fără succes. În cele din urmă, fără a mai aștepta o autorizație s-a trecut la dărâmarea zidului despărțitor. Sub pretextul unui tratament balnear pastorul Crișan a plecat la băi, iar cei din comitet au planificat ca în această perioadă să fie dărâmat zidul. Astfel, pastorul putea să se justifice susținând că în lipsa lui credincioșii din Biserică au demolat zidul despărțitor.[154] În 1969 s-a cerut autorităților locale să accepte dărâmarea părții mai vechi din față și construirea ei după noile ziduri din spate. În 1970 s-a obținut aprobarea legală pentru această etapă. Deși Alba Iulia a fost afectată de inundații puternice în acel an[155], lucrarea a continuat pentru că erau rare cazurile în care se obțineau autorizații pentru clădirile bisericilor. Lucrarea de demolare a început la 6 iulie 1970 și la 3 octombrie 1970 s-a ținut primul serviciu religios în clădirea reconstruită. Materialele au fost transportate într-o singură zi din comuna Vingard și a cuprins un număr de 30.000 de cărămizi, la încărcarea și transportul lor contribuind și credincioșii din Biserica Baptistă din Ohaba și cei din Biserica Creștină după Evanghelie din Vingard.[156]

Printre alte dificultăți întâmpinate în această perioadă a slujirii pastorului Crișan a fost și limitarea numărului celor care se botezau. Astfel, programarea unui botez se făcea cu înțelegerea și acceptul în prealabil a inspectorului teritorial al Departamentului Cultelor. Se insista să nu fie botezați cei care veneau de la alte culte, membrii de partid sau chiar tinerii care erau înscriși în UTC. În aceste cazuri pastorul Crișan afirmă că „am fost siliți a-i boteza pe unii noaptea la râu, în vane particulare sau în baptistier fără public.”[157] Pentru faptul că a mers împreună cu cei din cor la Biserica Baptistă din Sebeș pentru a oficia Cina (biserica din Sebeș nu avea păstor) inspectorul cultelor din Deva a decis ca pastorului Crișan să i se taie salariul pentru o lună de pe statul de plată. În urma unei alte vizite făcute bisericii din Craiva, împreună cu un grup de credincioși din Alba Iulia, a fost destituit din funcție pentru o lună.[158]

 

Descărcarea cărămizilor pentru noile ziduri – iulie 1970

În ciuda acestor intimidări, Crișan a călătorit în afara blocului comunist. Conducerea cultului a trimis o solicitare inspectorului teritorial de culte, Viorel Barbu, prin care se cerea o adeverință pentru permisiunea ca Ioan Crișan să călătorească în RFG în luna august 1981. Solicitarea menționează că pastorul Crișan „este membru în comitetul executiv al Comunității Brașov”.[159] Inspectorul de culte Viorel Barbu a dat aviz favorabil pentru plecarea lui Crișan în RFG.

În observațiile menționate în fișa sa personală de la Inspectoratul Cultelor se menționează că „este un element foarte apreciat în rândul pastorilor și credincioșilor din județ nu numai ai unităților girate de el. Are o atitudine sănătoasă față de societatea socialistă. Aportul său pe plan social-obștesc se rezumă la îndrumările date credincioșilor”.[160] Cel care a întocmit această fișă reproșa faptul că pastorul Crișan „a acceptat și prozelitismul deschis sau în afara bisericii cu toate că nu recunoaște acest lucru...., racolează intelectuali de specialitate, prof. muzică pentru pregătirea cultural religioasă a tineretului și copiilor..., găsim la acesta în ultimul timp elemente de reținere în ce privește loialitatea față de organele locale și inspector căutând să infirme multe aspecte negative care se petrec în cult”. Concluziile din fișa de observație recomandau următoarele: „constatând unele înclinații ale acestui pastor de a ocoli anumite probleme care sunt negative pentru societate inspectorul propune să nu i se dea posibilitatea de a fi ales în alte funcții de cult.[161] Observațiile legate de partea muzicală sunt în acord cu mărturia sa cu privire la corul bisericii. Astfel, inspectorul de culte i-a solicitat să nu mai cânte corul în biserică, dar activitatea corului a continuat sub o altă formă: „pentru un timp corul a continuat să cânte însă fără să se ridice pe picioare și fără ca dirijorul să iasă în față”.[162]

Pastorul Crișan s-a pensionat în 1987 și a decedat la vârsta de 81 de ani la 27 iulie 2004.

O parte din fișa pastorului Crișan de la Departamentul Cultelor

IX. Activitatea pastorală a lui Marcel Cordoș (1988-1999)

În urma pensionării pastorului Crișan (1 iunie 1987), Biserica a fost girată pentru o perioadă de Beniamin Poplăcean de la Sibiu, iar din data de 7 august 1988, Biserica a fost slujită de Marcel Cordoș care a studiat la Seminarul Baptist din București între anii 1984-1988.[163] La momentul preluării Bisericii de către Marcel Cordoș numărul membrilor era de peste 500 de persoane care se întâlneau într-un spațiu neîncăpător fără săli, cu excepția sălii principale și a unui birou care era folosit alternativ de grupele de copii. Înainte de căderea comunismului a avut loc o săptămână de evanghelizare în clădirea Bisericii cu evanghelistul Sammy Tippit, tradus de Titus Colțea.[164] După revoluția din 1989 s-a produs un aflux de convertiri, astfel că numărul membrilor a crescut considerabil. În 29 septembrie 1991 Biserica va avea un botez cu 80 de persoane.[165]

 

 

Botez oficiat de Marcel Cordoș – iunie 1989 

După revoluția din 89’ s-a început construirea „blocului” din spatele bisericii unde sunt sălile anexe. Având aceste facilități structura întâlnirilor a fost modificată: duminica dimineața studiul biblic de la 9-10 avea loc pe clase, iar de la ora 10 în aceste săli intrau grupele de copii. În urma colaborării cu BEE (Bible Education by Extension) o parte dintre slujitorii implicați în misiune și evanghelizare au fost echipați și au preluat biserici mai mici din județul Alba sau chiar au plecat ca misionari în alte zone ale țării: Tani Nemeș, Ioan Șofrac, Nelu Chiș, Dani Zdrânc, Raul Costea, Cornel Filip. În anul 1993, Ionuț Dragomir va fi ordinat ca pastor, iar apoi Ionuț Pîrv se va alătura echipei slujind în Alba Iulia, dar și în Cricău și Daia Română.[166]

Datorită numărului tot mai mare de credincioși (peste 800) se resimțea necesitatea unui spațiu mai mare pentru întâlnirile credincioșilor. Astfel, Biserica se va implica într-un amplu proces de construcție a unei noi clădiri în cartierul Cetatea. Construcția noii biserici s-a întins pe 7 ani, între 1992-1999, a cărei inaugurare a avut loc pe data de 12 decembrie 1999. În biserica „Cetatea” au mers un număr de aprox. 550 de membri, iar cei care au rămas în biserica veche, „Sfânta Treime” erau în jur de 300 de membri.

Construirea Bisericii „Cetatea” (1992-1999)

X. Activitatea pastorală a lui Teofil Cotrău (2001-2018)

Prin mutarea ambilor pastori la Biserica „Cetatea”, Biserica „Sfânta Treime” a rămas fără păstor, iar din 2001 a venit ca pastor Teofil Cotrău care a slujit până în 2018 când a plecat să slujească în Biserica „Via” din Cluj.

 

Teofil Cotrău la începutul slujirii sale ca pastor în Alba Iulia

Concluzii

 

            În urma prezentării sumare a istoriei credincioșilor baptiști din Alba Iulia putem să subliniem câteva observații generale. Rolul cercetării istorice a unei comunități nu e doar cel de a-și conștientiza și asuma trecutul. Biserica poate învăța din trecutul său pentru a-și trăi prezentul în așa fel încât viitorul orașului Alba Iulia să fie schimbat prin aportul nostru, pentru slava Mântuitorului Hristos și privind înainte spre manifestarea deplină a împărăției Sale.

            Providența lui Dumnezeu prin purtarea Sa de grijă față de comunitatea baptistă străbate cei 100 de ani de existență. Această grijă s-a manifestat prin chemarea unor oameni transformați de Evanghelie chiar în mijlocul primului război mondial, oameni care au fost apoi dedicați slujirii Sale și a semenilor. Deși Biserica nu a avut o clădire pentru aproape 35 de ani, totuși numărul credincioșilor a crescut. Înțelegem că deși clădirea este o resursă utilă, prioritatea noastră trebuie să fie oamenii și relaționarea dintre ei, nu zidurile.

            Efortul misionar și evanghelistic e o altă caracteristică des întâlnită. În ciuda presiunilor din partea autorităților ostile, a arestărilor, amenzilor sau a destituirilor, credincioșii au continuat să împărtășească Evanghelia și în alte zone ale țării sau chiar în afara granițelor. Dacă au găsit modalități specifice pentru vremurile lor și au demonstrat creativitate, atunci avem astăzi aceeași provocare de a fi creativi și nu rigizi sau tributari unui singur tipar misionar.

            Implicarea socială și cea caritabilă pot fi ușor sesizate. Mobilizarea femeilor prin confecționarea unor bunuri manuale și dărnicia lor e remarcabilă. Deși „casa săracilor” a fost un proiect care nu s-a materializat, prin el se urmărea o implicare și pentru binele comunității orașului. Implicarea socială a fost în atenția Israelului în VT, cât și a Bisericii în NT. Astfel responsabilitatea noastră prezentă e și cea de a gândi și implementa acțiuni sociale pentru binele comunității urbane în care locuim.

            Lecția compromisului și a iertării în urma pocăinței sincere e importantă. Biserica a știut să ierte pe Boșorogan și chiar să-i acorde spațiu pentru slujire în urma renunțării sale în vremuri de persecuție, dar iertarea a venit în urma recunoașterii și cererii de iertare publică. În aceeași perioadă, asumându-și riscuri serioase, Zdrânc și alți credincioși nu și-au compromis credința. Maturitatea Bisericii care a rezistat chiar și atunci când liderul ei a cedat e motivatoare pentru noi

David Goran, Alba Iulia 30 August 2023

Biografie

 

          Născut la 30 aprilie 1984 într-o familie de Creștini după Evanghelie din Vaslui, David Goran este pastorul Bisericii Baptiste, „Sfânta Treime”, Alba Iulia, din anul 2019. Este căsătorit cu Roxana și au împreună trei copii.

          Convins de chemarea lui Dumnezeu a urmat facultatea de teologie baptistă (2003-2007) și apoi programul de master în teologie (2007-2009) din cadrul Universității „Emanuel” din Oradea. A slujit la început prin predicare în Biserica Creștină după Evanghelie „Vestea Bună” din Vaslui. Între anii 2011-2019 a fost pastorul Bisericii Baptiste „Betania” din Scânteia (jud. Iași), fiind hirotonit ca pastor la 4 aprilie 2012. Între anii 2017-2020 a urmat programul doctoral (DMin) al școlii Midwestern Baptist Theological Seminary. Este pasionat de teologia biblică și de istoria Bisericii. 

 

 

---

[1] Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România (Oradea: Făclia, 2006), p. 435.

[2] Îndrumătorul Creștin Baptist, Nr. 7-8/ 1976, p. 14.

[3] În revista comunității Baptiste de Alba, Glasul Evangheliei (Anul II, Nr. 2/ ianuarie 1931, pp. 7-8 și Anul II, Nr. 3/februarie 1931, pp. 2-4) există un articol, „Oamenii, Evanghelia și Dărnicia” scris de Dragomir Cornea.

[4] Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, ediție revizuită (Oradea: Făclia, 2007), pp. 147-148.

[5] Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, p. 148.

[6] Alți soldați convertiți și pioneri baptiști din jud. Alba au fost: Roșu Nicolae (Hăpria), Sevestrean Maxim (Tiur), Dobra Pavel (Burcedea Grânoasă), Dumitru Vasiu și Petru Florea (Pâclișa). Vezi Emanuel Jurcoi, „Dumnezeu Și-a format o armată de oameni pe front”, Arhiva Baptistă, Nr. 2 - Baptiștii în Primul Război Mondial/ septembrie 2019, pp. 10-11.

[7] Îi sunt recunoscător pastorului Teofil Cotrău pentru aceste informații preluate din articolul său nepublicat, „Un scurt istoric al Bisericii Baptiste din Alba Iulia de la înființare în 1923 până în 2013”, pp. 3-4, articol scris cu ocazia sărbătoririi a 90 de ani a Bisericii „Sfânta Treime”.

[8] Farul Mântuirii, anul IX, nr. 15-16/ 1 și 15 august 1928, p. 7.

[9] Ibid., pp.7-8. În sprijinul acestor afirmații Turdeșan prezintă conținutul unui Ordin al Ministerului Justiției (75399/ 1 octombrie 1926) prin care este numit grefier pentru că „în tot timpul de 6 ani cât ați fost registrator la acest Parcchet ați îndeplinit serviciile prestate cu o pricepere deosebită”.

[10] În Farul Mântuirii, Anul IV, Nr. 20/ 15 octombrie 1920, pp. 7-8 se găsește o poezie intitulată, „Isus”, scrisă de Samuil Turdeșan.

[11] În urma acestei însemnări trimisă sub formă de cerere către Biserica Baptistă din Alba Iulia, iar „în urma hotărârii comitetului bisericesc” pastorul Artenie Zdrânc i-a eliberat o dovadă (nr. 7/ 7 februarie 1956) care include perioada activării sale în zona Alba-Iulia și precizează că în această perioadă a fost retribuit cu un salariu lunar de 3.000 de lei. Dosar corespondență 1956, Arhiva Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” Alba Iulia, ff. 15-16. Orice desemnare ulterioară „Dosar corespondență” face trimitere la Arhiva Bisericii „Sfânta Treime”.

[12] Dosar corespondență 1958, f. 67.

[13] Farul Mântuirii, Anul II, Nr. 9/ septembrie 1921, p. 7.  

[14] Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) (Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, 2012), p. 171.

[15] Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, 347-364.

[16] Telegraful Român, Nr. 52/ 15 iulie 1921, p. 2.

[17] Memoriul a fost trimis la 20 februarie 1923, textul său fiind redat în Telegraful Român, Nr. 15/ 27 februarie 1923, pp. 2-3.

[18] Dimineața, Nr. 5990/ 12 iulie 1923, p. 3.

[19] Marea Adunare Națională întrunită la Alba Iulia în ziua de 1 Decemvrie 1918: Acte și documente, Biblioteca Universității Regale Ferdinand I din Cluj, Nr. 3114/ 1928, p. 19. Textul lucrării poate fi consultat online la: https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/82044, accesat la 19.08.2023.

[20] Vasile Bel și Daniel Stoica, Baptiștii și Marea Unire: adevăruri și fapte (Oradea: Făclia, 2018), pp. 45-55. Autorii prezintă conversații purtate cu urmașii celor menționați ca participanți la Marea Unire, precum și o cană primită de Petru Chiu la Unirea din 1918 și păstrată de nepoata acestuia, Maria Jurcuța.

[21] Paul Bărbătei, „Baptiștii și participarea lor la sărbătoarea făuririi Statului Național Român, Alba Iulia- 1 Decembrie 1918”, Farul Creștin, nr. 1/ianuarie 1991, p. 9. Articolul este redat în întregime și de Vasile Bel și Daniel Stoica, Baptiștii și Marea Unire, 56-58. Paul Bărbătei, secretarul Uniunii Baptiste între 1977-1985, susține că a primit aceste informații de la Aurel și Maria Drâmbărean.

[22] „Primejdia Baptismului”, Biserica și Școala, Nr. 20/ 13 mai 1928, Arad, pp. 1-6.

[23] „Primejdia Baptismului”, Biserica și Școala, Nr. 20/ 13 mai 1928, Arad, p. 5

[24] Ioan Crișan, „Istoricul Bisericii Creștine Baptiste Alba Iulia”, p. 3. Material nepublicat prezentat la celebrarea a 70 de ani a Bisericii Baptiste din Alba Iulia, 19 decembrie 1933. Îi sunt recunoscător fr. Ionuț Dragomir pentru furnizarea acestui material.

[25] Patria, Anul 7, Nr. 117-138/ 10 iunie 1925, p. 2.

[26] Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 435.

[27] Arhiva Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, fond Corespondență I, dosar 98, f. 163.

[28] Glasul Evangheliei Anul II, Nr. 1/ ianuarie 1931, p. 2. „Cercul” amintit mai sus este desemnat prin subtitlul, „De la conferința Soc. Femeilor, din cercul Alba-Iulia”.

[29] Glasul Evangheliei Anul II, Nr. 7-8/ august 1931, pp. 11-12.

[30] Glasul Evangheliei Anul II, Nr. 9/ septembrie 1931, p. 9.

[31] Glasul Evangheliei Anul III, Nr. 6/ iunie 1932, pp. 6-7.

[32] Glasul Evangheliei, Anul III, Nr. 9/ septembrie 1932, pp. 7.

[33] Victor Todosiu era seminarist la București în anul 1931- Informație preluată din Glasul Evangheliei, An II, Nr. 3/ martie 1931, p. 7 unde este tradusă o poezie de Todosiu. Acesta a mai contribuit și cu alte poezii la numerele revistei Glasul Evangheliei (Anul II, Nr. 4/aprilie 1931; Anul II, Nr. 5/mai 1931, p. 12; Anul II, Nr. 9/septembrie 1931, pp. 10-11). 

[34] Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, p. 457.

[35] Ibid., p. 310. Popovici menționează corect data recunoașterii legale a Comunității, dar afirmă în mod eronat că anul 1929 este anul înființării ei.

[36] Statutul Comunității Bisericești Baptiste Române, „Alba Iulia” (București: Imprimeria de Artă Richard Sergies, 1933), art. 6, p. 4.

[37] Farul Mântuirii, An IX, Nr. 20/ 15 octombrie 1928, p. 4.

[38] Ioan Scurtu (coord.), Theodora Stănescu Stanciu și Georgiana Margareta Scurtu, România între anii 1918-1940: documente și materiale (București: Editura Universității București, 2001), p. 83.

[39] Farul Mântuirii, An. IX, Nr. 23-24/ decembrie 1928, p. 15; Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România (Oradea: Făclia, 2006), p. 435.

[40] plasa era o unitate administrativ-teritorială din Româna în perioada interbelică, condusă de un pretor. Plasa era mai mică decât un județ condus de un prefect, dar mai mare decât o comună condusă de un primar. Județul Alba avea în 1937 un număr de 8 plase. Vezi Săgeată Radu, „Evoluția organizării administrativ-teritoriale a României în perioada interbelică (1918-1940)”, Revista Geografică IX, Institutul de Geografie- Academia Română 2002: pp. 158-166.

[41] Dimineața, Nr. 8202, 17 octombrie 1929, p. 3.

[42] Arhivele Naționale – Alba, fond Prefectura județului Alba, Cabinetul prefectului, dosar nr. 30/ 1929, f. 37.

[43] Textul deciziei se găsește în Curierul creștin, Organ oficial al Diecezei de Gherla, anul X, Nr. 12/ 15 iunie 1928, pp. 145-146. Decizia a fost trimisă și Prefecturii Alba pentru a fi transmisă comandantului legiunii de jandarmi, primarilor de comune, comisarilor de poliție și notarilor: Arhivele Naționale – Alba, Cabinetul prefectului, dosar nr. 30/ 1929, f. 44.

[44] Statutul Comunității Bisericești Baptiste Române „Alba-Iulia” (București: Imprimeria de Artă Richard Sergies, 1933).

[45] Ibid., p. 6.

[46] Textul Legii pentru regimul general al cultelor, Nr. 54 din Aprilie 1928 poate fi consultat integral online: http://licodu.cois.it/?p=10407, accesat la 30 August 2023.

  [47] Mircea Brie, „Reglementări juridice privitoare la familie în legislația austriacă și maghiară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea” în Politici imperiale în Estul și Vestul spațiului românesc, (coord.) Sorin Șipoș et co. (Oradea, Chișinău: Editura Universității din Oradea, Editura Cartdidact din Chișinău, 2010), p. 308.

[48] Alexa Popovici,  Istoria baptiștilor din România 1856-1989, 318.

[49] „Jubilee Tour of Good-will Through Transylvania, Rumania,” în Baptist and Reflector: Organ of the Tennessee Baptis Convention, Nashville, vol. 98, Nr. 39/ 6 octombrie 1932, p. 1, disponibil online:

http://media2.sbhla.org.s3.amazonaws.com/tbarchive/1932/TB_1932_10_06.pdf, accesat la 17 iulie 2023.

[50] Informații prezentate în necrologul său din Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul V, Nr. 6-7/ iunie-iulie 1950, p. 9.

[51] Bunaciu menționează în mod eronat că revista a fost redactată doar între anii 1930-1932 - Istoria Bisericilor Baptiste din România, 435.

[52] Glasul Evangheliei, An 1, Nr. 1/ decembrie 1930, p. 11.

[53] Marius Silveșan și Vasile Bel, Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947 (Cluj-Napoca: Risoprint, 2017), p. 130.

[54] Adevărul, anul 44, nr. 14463/ 21 februarie 1931, p. 3.

[55] Glasul Evangheliei, Anul II, Nr. 2/ ianuarie 1931, pp. 2-3.

[56] Glasul Evangheliei, Anul II, Nr. 3/ februarie 1931, p. 8; An II, Nr. 4/ aprilie 1931, p. 12; An II, Nr.  4/ mai 1931, pp. 10-11.

[57] Glasul Evangheliei, An II, Nr. 2/ ianuarie 1931, p. 2.

[58] Glasul Evangheliei, Anul II, Nr. 7-8/august 1931, p. 10.

[59] Ibid. An II, Nr.  4/mai 1931, pp. 7-8.; Anul II, Nr. 12/decembrie 1931, pp. 2-3, 10.

[60] Curentul, nr. 2618, 20 mai 1935, p. 7.

[61] Neamul Românesc (Anul 34, Nr. 218), 03 octombrie 1939, p. 3; Universul, Nr. 270, 2 octombrie, 1939, p. 7.

[62] Universul, Anul 58, Nr. 106, 20 aprilie 1941, p. 22.

[63] Arhivele Naționale – Alba, fond Direcțiunea Generală a Poliției, Arhiva Biroului de Siguranță, dosar nr. 23/ 1941, f. 40 și f. 41

[64] Farul Creștin, an VIII, nr. 8/ 24 februarie 1940, p. 2. Statutul Cultului Baptist, recunoscut prin decizia Ministerului Cultelor și Artelor este redat în acest număr (pp. 3-5) și cuprinde 35 de articole.

[65] Viorel  Achim, „Situația ‹‹sectelor religioase›› în provincia Bucovina. Un studiu al Inspectoratului Regional de Poliție Cernăuți din septembrie 1943”, în Archiva Moldaviae, vol. VI/2014, p. 352.

[66] Vezi Dorin Dobrincu, „Sub puterea cezarului”, în Omul evanghelic: O explorare a comunităților protestante românești, coord. Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu (Iași: Polirom, 2018); p. 129.Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante (Iași: Polirom, 2013), pp. 284, 587-589;

[67] Arhivele Naționale - Alba, fond Direcțiunea Generală a Poliției, Arhiva Biroului de Siguranță, dosar nr. 65/ 1943, f. 40.

[68] Ibid., f. 41.

[69] Ibid., f. 42, Proces verbal întocmit la 8 octombrie 1943. 

[70] Dorin Dobrincu, „Sub puterea cezarului”, p. 131.

[71] Arhivele Naționale - Alba, fond Direcțiunea Generală a Poliției, Arhiva Biroului de Siguranță, dosar nr. 65/ 1943, f. 47.

[72] Ibid., f. 45 și f. 46.

[73] Arhivele Naționale - Alba, fond Direcțiunea Generală a Poliției, Arhiva Biroului de Siguranță, dosar nr. 65/ 1943, f. 44, notă informativă cu nr. 567/ 3 septembrie 1943 care a fost înregistrată de Chestura Poliției Municipiului Alba Iulia la 13 septembrie 1943, nr. 14579.

[74] Prefectura Alba, nr. 13938 din 17-X-1944.

[75] Textul Decretului a fost publicat și în Farul Creștin, Nr. 2 din 23 decembrie 1944, pp. 3-4.

[76] Dosar corespondență, anul 1944, f. 6. Această înștiințare a fost făcută la 26 octombrie 1944 și este însoțită de o notă de înregistrare (intrarea cu nr. 14527 din 26 octombrie 1944, emisă de Chestura Poliției Municipiului Alba).

[77] Adresa (nr. 5478/ 29.XI.1944) a fost semnată de vicepreședintele Consiliului de Igienă Alba, medic șef, dr. Ghitea Iosif. - Dosar corespondență 1944, f. 7.

[78] Procesul Verbal al Adunării generale a Comunității Baptiste Alba-Iulia, ținută la Pâclișa la 8 Aprilie 1945, p. 2, în Dosar corespondență 1945, f. 14.

[79] Dosar corespondență, 1945, f. 11.

[80] Procesul verbal al Adunării generale - Dosar corespondență, 1946, f. 36.

[81] Procesul verbal al Adunării generale, punctele 6h și 7. - Dosar corespondență, 1946, f. 29.

[82] Îndrumătorul Creștin Baptist, Nr. 3/ 1957, p. 7.

[83] Aspecte menționate într-o adeverință (Nr. 45/ 1946) trimisă de Biserica Baptistă Alba Iulia către Comunitatea Baptistă Alba Iulia: Dosar corespondență, 1946, f. 26

[84] Solicitarea către Comunitate a avut loc la data de 12 aprilie 1946, iar răspunsul dat bisericii a fost pe 6 iunie 1946, Dosar corespondență, 1946, f. 17, 18.

[85] Îndrumătorul Creștin Baptist, Nr. 7-8 / 1976, p. 14.

[86] Dosar corespondență, 1948, f. 5, 17, 18. 184 de stânjeni echivalează cu 336 mp.

[87] Dosar corespondență, 1951, f. 9.

[88] Ioan Crișan, „Istoricul Bisericii Creștine Baptiste Alba Iulia”, p. 4

[89] Proces verbal nr. 1/11 ianuarie 1948, Dosar procese verbale 1948-1949, f. 22.

[90] Proces verbal nr. 8/16 septembrie 1948, f. 24.

[91] Arhivele Naționale – Alba, fond Primăria municipiului Alba Iulia, Registru de evidența cultelor din Municipiul Alba Iulia, dosar nr. 4/ 1948.

[92] Proces verbal nr. 1/1 ianuarie 1949, Dosar procese verbale 1948-1949, ff. 30, 32.

[93]  Îndrumătorul Creștin Baptist, Nr. 3/ 1957, p. 7.

[94] Dosar corespondență 1957, f. 1

[95] Dosar corespondență, 1948, f. 13.

[96] Arhiva Bisericii Baptiste – Tiur (jud. Alba), Dosar corespondență. Îi sunt recunoscător lui David Frățilă pentru că mi-a oferit materiale din arhiva bisericii din Tiur, cât și lucrarea lui de licență „Istoricul Comunității Creștine Baptiste Române Alba Iulia” (Oradea, Universitatea Emanuel, 2023).

[97] Proces verbal nr. 10/ 1948, Dosar procese verbale 1948-1949, f. 28.

[98] Numele lor sunt consemnate astfel într-o evidență ce menționa că numărul membrilor la 1 ianuarie 1949 era de 73 de persoane: Dosar corespondență, 1949, f.11

[99] Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul V, Nr. 6-7 / iunie-iulie 1950, p. 9.

[100] Doru Zdrânc, „Zdrânc Artenie” – Necrolog, în Luminătorul (mai 1998)- Revista Asociației Baptiste Române din SUA și Canada, p. 9.

[101] Ioan Crișan, „Zdrânc Artenie” - Necrolog, Farul creștin, Nr. 5 / 1998, p. 16.

[102] Doru Zdrânc, „Zdrânc Artenie” – Necrolog, p. 9.

[103] Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), p. 175.

[104] Interviu cu Elisabeta Hațegan, fiica lui Artenie Zdrânc, 21 August 2023, Alba Iulia.

[105] Textul Decretului a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 178 din 4 august 1948. Decretul cu textul său corectat, conform rectificării apărută în Monitorul Oficial Nr. 204 din 3 septembrie 1948 poate fi consultat integral la: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/47, accesat la 19.08.2023.

[106] Vezi Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), 76-80.

[107] Dosar corespondență, 1950, f. 1, 2.

[108] Dosar corespondență, 1951, f. 1.

[109] Ibid. f. 6.

[110] Înștiințare nr. 415/1952, Dosar corespondență 1952, f. 3.

[111] Dosar corespondență 1948, Biserica Baptistă Tiur. Circulara (nr. 361/1948) prin care bisericile erau informate despre noul sediu a fost emisă la 29 noiembrie 1948 la Sibiu.

[112] Ilie Mîrza și Teodor Cenușe, „Cum s-a desfășurat activitatea bisericilor creștine baptiste din comunitatea Hunedoara după 23 August 1944”, Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 8-9/ august-septembrie 1954, p. 14.

[113] Dosar corespondență, 1951, f. 2.

[114] Adeverința a fost eliberată la data de 24 martie 1955 „spre a servi la nevoie”. Dosar corespondență 1955, f. 14.

[115] Înștiințare înregistrată în arhiva Bisericii Alba Iulia, nr. 20/ 14 iulie 1955.

[116] Înștiințare Nr. 439/ aprilie 1955, Dosar corespondență 1955, ff. 24-25.

[117] Circulara Nr. 3/ 23 mai 1953. În Circulara Nr. 2/ 15 martie 1954 se găsesc îndemnuri similare: „să fie cei dintâi în muncile agricole de primăvară..., aratul se va face adânc..., vom contribui la bunăstarea și fericirea noastră și acelora ce lucrează în fabrici și uzine”. Circulara Nr. 268/1954 a fost trimisă în urma ploilor și cerea „prășitul porumbului, cartofului, fasolei, sfeclei de zahăr, bumbacului, precum și plivitul unor culturi, de buruienile care inundă din abundență culturile în urma ploilor prea dese este porunca ciasului de față.”

[118] Circulara Nr. 1/ 1953.

[119] Circulara Nr. 8/ iulie 1953.

[120] Circulară înregistrată cu nr. 323/ 6 aprilie 1955, Dosar corespondență 1955, f. 15.

[121] Circulara Nr. 7/1953.

[122] Raport nr. 22/ 11 august 1954, Dosar corespondență 1954, f. 27.

[123] Telegramă înregistrată în secretariatul Comunității Baptiste Hunedoara cu nr. 560/19 august 1954. Dosar corespondență 1954, f. 28.

[124] Circulara Nr. 292/1956. Dosar corespondență 1956, f. 45.

[125] Înștiințare Nr. 127/ februarie 1953, Dosar corespondență 1953, f. 43.

[126] Înștiințare nr. 52/ 29 ianuarie 1953, Dosar corespondență 1953, f. 42.

[127] Cursurile au fost organizate sub directiva Uniunii Baptiste prin Circulara Nr. 537/1952 și viza între 25-35 de cursanți. Programul cursurilor era dimineața între orele 8-12 și după masă între 14-16. Dosar corespondență 1953, f. 40-41.

[128] Cererea a fost înregistrată în secretariatul Bisericii cu Nr. 5 din 17 februarie 1953 și menționează că această cantitate de lemne e „o cantitate minimă, cât a fost aprobată și pe anul 1952”.

[129] Dosar corespondență 1953, f. 28.

[130] Dosar corespondență, 1953, f. 47.

[131] Nr. 599/ 28 decembrie 1954, Dosar corespondență 1954, f. 41.

[132] Decretul nr. 197/ 20 mai 1955. Sublinierea îmi aparține. Textul decretului este disponibil la: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/96, accesat la 21.08.2023. Sublinierea îmi aparține.

[133] Circulara Nr. 471/1955, trimisă de Comunitatea Hunedoara bisericilor de pe raza sa în luna octombrie 1955.

[134] Doru Zdrânc, „Zdrânc Artenie” – Necrolog, p. 9; interviu cu Elisabeta Hațegan.

[135] Cerere (nr. 13) trimisă la 3 ianuarie 1955, Dosar corespondență 1955, f. 18.

[136] Extras din Procesul Verbal (Nr. 6) al Adunării Generale din 8 Mai 1955.

[137] Dosar corespondență 1958, f. 57.

[138] Ioan Crișan, „Istoricul Bisericii Creștine Baptiste Alba Iulia”, p. 5.

[139] Dosar corespondență 1959, f. 52.  

[140] Dosar corespondență 1958, f. 73.

[141] Dosar corespondență 1958, f. 4, scrisoare trimisă de Jean Staneschi la 2 februarie 1958.

[142] Adresa nr. 213/ 4 iunie 1958, Dosar corespondență 1958, f. 28.

[143] Dosar corespondență 1959, ff. 16, 19-20,

[144] Ibid., ff. 43, 51.

[145] Dosar corespondeță 1961, f. 9.

[146] Ioan Crișan, „Zdrânc Artenie” - Necrolog, p. 16.

[147] Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874-1984 (Oradea: Făclia, 2011), p. 153.

[148] Dosar corespondență 1955, ff. 9-12.

[149] Înștiințare Nr. 482/ 10 iunie 1955; Nr. 722/ 12 septembrie 1955 - Dosar corespondență 1955, ff. 21, 44.

[150] Interviu cu Simion Crișan fiul pastorului Ioan Crișan, 29 august 2023, Alba Iulia. Pastorul Ilie Mârza i-a trimis lui Atrenie Zdrânc o înștiințare, în 1956 prin care îl ruga să îl anunțe pe Ioan Crișan să se pregătească pentru că „s-ar putea să plece mai repede la școală” – Dosar corespondență 1956, f. 54.

[151] Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 106, 114, 413;  

[152] Daniel Mitrofan, Pigmei și uriași: file din istoria persecutării baptiștilor (Oradea: Cristianus, 2007), p. 67.

[153] Ioan Crișan, „Istoricul Bisericii Creștine Baptiste Alba Iulia”, p. 6; Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874-1984, pp. 153-154.

[154] Interviu cu Simion Crișan, 29 august 2023, Alba Iulia.

[155] „frumosul oraș Alba Iulia se află în bună parte sub apă” - Făclia, Anul XXVI, Nr. 7314/ 16 mai 1970, p. 1.; „pe meleagurile Albei greu încercată de furia oarbă a apelor..., pe străzile din Alba Iulia, din Blaj, Ocna Mureșului, Unirea, Noșlac și alte localități zac dărmăturile a zeci și zeci de case” – Scânteia, 1 iunie 1970, p. 2.

[156] Ioan Crișan, „Istoricul Bisericii Creștine Baptiste Alba Iulia”, pp. 6-7.

[157] Ibid., p. 7.

[158] Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874-1984, p. 155; Ioan Crișan, „Istoricul Bisericii Creștine Baptiste Alba Iulia”, p. 7.

[159] Arhivele Naționale- Alba, fond Departamentul Cultelor- Inspectoratul Teritorial pentru județul Alba, dosar nr. 1/1984, f. 285.

[160] Arhivele Naționale- Alba, fond Departamentul Cultelor- Inspectoratul Teritorial pentru județul Alba, dosar nr. 7/1983, f. 64. Solicitarea a fost semnată de conducerea cultului: Mara Cornel (președinte) și Paul Bărbătei (secretar).

[161] Ibid., f. 63.

[162] Ioan Crișan, „Istoricul Bisericii Creștine Baptiste Alba Iulia”, p. 7.„

[163] Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874-1984, p. 369.

[164] Interviu cu Marcel Cordoș, 25 august 2023- Alba Iulia. Cu excepția altor referințe care vor fi semnalate, informațiile care urmează fac trimitere la acest interviu.

[165] Teofil Cotrău, „Un scurt istoric al Bisericii Baptiste din Alba Iulia de la înființare în 1923 până în 2013”, p. 8.

[166] Ibid., pp. 8-9.