Pupi și flori în adunare de E. Dressler, un mesaj profund despre tineret din 1911

Adevărul, Anul IV, Nr. 11, noiembrie 1911

Fratele E. Dressler prezintă acest prețios cuvânt în fața tinerilor baptiști din Germania adunați în localitatea Königsberg la o conferință de tineret. Acest articol îl prezint spre lectură atât tinerilor, dar și celor mai de demult, pentru că este o frumoasă capodoperă, un mesaj spiritual de înaltă calitate. 

Te vei delecta citindu-l, pentru că l-am lăsat în limbajul vremii, limbajul nostru, dulcele grai românesc, tradus din germană de fratele Vasile Berbecar. 

Acest frate vorbește despre ce înseamnă tineretul și valoarea lui ca podoabă prețioasă, dar și plăcută, în adunarea lui Dumnezeu. Autorul articolului are o încredere puternică în tineret, deși și atunci, ca și astăzi, mulți nu au această perspectivă asupra celor tineri, dar ei sunt un potențial major. 

Vă doresc lecturare plăcută, iar dacă credeți că ar interesa pe unii din prietenii dvs., vă rog să distribuiți postarea. Mulțumesc! 

Pupi și flori în adunare 

,,Si lemnele de cedru dinlăuntrul casei erau de colocinți, cu săpături și cu flori deschise; toate erau de cedru, piatră nu se vedea.” (1 Regi, 6:18). Textul nostru ne spune în puține cuvinte ceva despre podoaba internă a templului solomonic. Voi știți, că locul de închinăciune, a întâmpinării cu Dumnezeu, mai întâi era ,,cortul întrunirii” în pustie. Acest cort simplu fu apoi schimbat prin templu. Acesta era o zidire foarte frumoasă și în acele timpuri unul dintre lucrurile cele mai minunate ale lumii. Pietrile erau cvartate, puternice, dar așa cioplite și poleite, că nu se vedeau crăpături la încheieturile lor. Apoi era așa mult aur pe el, că numai așa strălucea la soare. Iar cele de lemn erau din cedru, așa că în tot locul era un miros plăcut, tare. Dar după cum fu cortul întrunirii schimbat prin templu, așa și acesta nu mai stă (rezistă) de mult. Abia 400 de ani rezistă, că fu dărâmat de babilonieni. În zilele lui Ezra, deși fu el zidit din nou în dimensiune mai mică și mai târziu prin Irod foarte frumos împodobit, dar și pe acesta îl ajunse soarta prezisă de Isus, că rămase piatră pe piatră. În anul 70 după Cristos el fu dărâmat de romani. Acum Dumnezeu nu are zidire pământească ca și templu pe pământ. ,,Voi sunteți templul Dumnezeului celui Viu”. Adunarea lui Isus Cristos, adunarea celor credincioși, este templul lui Dumnezeu, precum citim în al doilea capitol din epistola către Efeseni. Toți credincioșii în Domnul Isus formează acum templul cel glorios spiritual, în care își are El locuința. Oare nu se bucură și nu este inima noastră fericită, că o știm aceasta; și noi suntem o parte de acolo!? Lăsați-mă să trag o paralelă. În templul solomonic era o podoabă deosebită, precum ne arată textul nostru. Pietrile erau pe dinlăuntru îmbrăcate cu lemn de cedru, așa din interior nu se putea vedea nicio piatră. Dar aceasta nu era o îmbrăcare simplă cu scânduri, ci o podoabă foarte artistică. Aici sună: ,,Lăuntrul casei era de cedru cu săpătură de colocinte și cu flori deschise”. Dacă căutăm mai bine traducerile, atunci aflăm, că aceasta-i așa înțeles: Aceasta îmbrăcătură cu cedru era lucru artistic de sculptură. Acest lucru săpat stătea din pupi de flori. Așadar aici să înșirau floare lângă floare, și încă așa, că mai întâi se putea vedea un pup (mugur, boboc) închis, apoi ceva mai departe unul mai deschis și așa mai departe până la floare pe deplin înflorită. Acesta era un lucru artistic greu, dar era foarte frumos, care nu numai că dădu lăuntrului templului o mare valoare, ci era și foarte atrăgător. Unde numai privea ochiul, erau numai flori. Aceasta era podoaba templului de atunci. Și care-i podoaba templului lui Dumnezeu de astăzi, podoaba adunării lui Cristos? Este punctual, tot acela. Sunt pupii și florile în adunare, este tânărimea (tineretul) noastră. Iubiți frați! Noi stăm astăzi aici în Königsberg (Prusia) sub semnul tinerimii. Tinerii noștri au între acești pereți conferința reuniunii lor. Să-mi fie permis, a arăta valoarea și însemnătatea tinerimii noastre pentru adunare. Eu o fac după introducerea textului nostru din punctul de vedere al podoabei. La Isaia 49, 18 noi citim: ,,Înalță în jur ochii tăi, și vezi: Toți aceștia se adună, vin către tine! Viu sunt, zice Iehova: cu toți aceștia, ca cu o podoabă te vei îmbrăca, și cu ei te vei încinge ca o mireasă.” Isus află podoaba sa în sufletele credincioase. Iar adunarea lui Dumnezeu află podoaba în tineretul ei. 

Florile sunt obiecte de podoabă. Iar tineretul nostru înseamnă pupii și florile. Ea e podoaba noastră, e podoaba adunării. Tineretul credincios, e podoaba adunării creștine.

 I. Ea poartă în sine viața cea asemenea din Dumnezeu.

 II. Ea vorbește către noi limba nădejdii vii pentru viitor. 

III. Ea ne ține pe noi vioi și sprinteni. 

IV. Ea pretinde de la noi îngrijire amabilă și supraveghere gingașă.

 Dacă noi numim tineretul nostru podoaba și decorațiunea adunării, atunci nu am voi să o vedem ca rose (trandafiri) sau garoafe frânte înaintea noastră în pahar, care pentru câteva clipe ne îmbucură cu frumusețea și mirosul lor și apoi pier, ci voim a le privi pe ramurile și tufele lor și apoi a zice: Viața, care este în ei, și care la unii încă numai pupi (boboci) s-au format, la alții a lucrat deja înflorirea, e tot aceea viață, care pe noi într-atâta ne-a adus, că noi peste puțin sau mult vom pica jos ca frunze veștejite. Cei ce vorbesc cu dispreț despre pocăința copiilor, dovedesc puțină înțelegere despre lucrarea cea minunată a harului lui Dumnezeu în inima omului. Dacă un păcătos încărunțit în păcat și rușine se pocăiește, care nu-i poate aduce alta ca viața sa cea folosită, atunci credem noi în minunea cea mare a milei dumnezeești și îndurare; dar, oare-i mai puțin o așa minune, când Domnul înnoiește lăuntrul unui copil, ca să fie întreagă viața sa Lui sfințită? Dacă Mântuitorul a dat totdeauna copiilor avantajul înaintea celor crescuți, dacă a vorbit așa cuvinte prețioase și mângâietoare despre ei precum: ,,Unora ca aceștia este împărăția Cerurilor!” Oare să nu credem atunci, că El poate îndeplini minunea pocăinței și la ei ca și la inimile celor mari și bătrâni? Dacă copilul tău de nouă sau zece ani pune întreaga sa nădejde în Isus și iubește pe Mântuitorul cu căldura și puterea acestui simț tânăr, atunci nu scutura din cap despre această închipuire, ci mai mult crede, că viața, care în tine este și s-a dat copilului tău prin Duhul Sfânt; nici să nu vorbim despre cei ce au ajuns vârsta de patrusprezece ani și au apucat pe Isus în credință. Dară tu îmi răspunzi: ,,Da, iubite frate, aceasta-i bine și frumos, dar caută numai mai bine la viața unor copii pocăiți și în general la tineretul nostru! Nu vezi, că aici e de multe ori de plâns și frângerea inimii? Unde-i seriozitatea creștinească? Cum stau cu sfințenia? Nu știi tu, că tineretul nostru e plin de ușurință și superficialitate, că e plină de greșeli și păcate?” Tu poți avea dreptate. E adevărat, ceea ce tu vezi și spui. Dar nici noi, prietenii copiilor și ai tineretului nu căutăm prin ochelari cu rose și uităm realitatea goală. Totuși poate că stăm tineretului încă atât de aproape, că nu am uitat, cum am cugetat lucrul și noi la vârsta lor și cum am privit viața în acest timp. Și noi credem, că acel Dumnezeu, care pe noi ne-a scutit și condus, ne-a binecuvântat și așezat, așa că devenirăm mai copți și mai pricepuți, de asemenea o va face și cu tineretul de azi. Ce se atinge de smintele și de păcatele lor vederate, acelea nicidecum nu voim noi a le apăra, o nu! Păcatul este și rămâne păcat, și acela ne face nouă și Mântuitorului, dar și aceluia care-l comite, multă durere și vai. Dar, frații mei bărbați și mai bătrâni, suntem noi cumva fără de sminte și păcate? Oare nu apasă ale noastre cu mult mai greu? Oare nu sunt acelea o piedică mult mai mare și scandal mai dureros? Să prețuim mai bine, mai cu dreptate tineretul nostru, atunci mai puțin vom aștepta, însă din contra mai mult vom primi și vom fi mai mulțumitori lui Dumnezeu pentru aceasta. Ei sunt pupii și florile noastre, podoaba noastră tânără, cu tot aceeași viață din Dumnezeu în ei, care este și în noi. Așadar, iubite tineret, cugetă deci la aceasta și nu uita nicicând, că viața ta, cea de Dumnezeu dăruită, viața spirituală are să împodobească și să decoreze adunarea. Tu poți face ceva, ca să fie acela cazul. Tu poți da progres acestei vieți. Arată iubirea ta simplă, copilărească către Domnul Isus, către Biblia ta, către adunare, către casa Domnului și către lucrarea pentru El. Când se va observa iubirea ta în tine, atunci va fi și îndestulare și mulțumire, și înrâurirea frumuseții împupirii (înmugurire) și înfloririi tale va fi măreață.

 II. Tineretul nostru credincios poartă tot aceea viață în sine, pentru aceea e ca podoaba și decorațiunea noastră. Dar ca să ne devină mult mai însemnată, dacă lăsăm a ne aminti, că aproape ca întotdeauna vorbește limba nădejdii vii pentru viitor. Desigur ar fi o privire foarte pătrunzătoare, dacă a-și privi acuma la o adunare, în care toți ar ședea cu părul alb argintat înaintea mea și pe a căror fețe ar străluci demnitatea bătrâneții. Ce mulțime a pățaniilor mai importante, a făgăduirii de sine și predării spre Domnul ar putea fi laolaltă! Dar dacă aceasta ar fi adunarea, atunci m-aș înspăimânta, că în adevăr nu ar trebui să fiu profet, ca să le profețesc apropierea sfârșitului. Dar atunci când văd tineretul, observ un tineret numeros, atunci zic: Această adunare are viitor! Bătrânii vor merge acasă în onoare și vor ajunge la Domnul în mare onoare, dar tineretul va rămânea aici, și ea va propăși și va umplea locurile bătrânilor, și va fi fiecare serviciu, care-i făcut de ei, mai departe dus. Așa va umplea adunarea locul ei spre mărturie și binecuvântare pentru lume. O, tineretule, eu trebuie să te iubesc, când văd, că viața din Dumnezeu e în tine. Tu-mi faci multe grijuri, că eu aș dori să văd puterea cea de prisos mai bine folosită, aș dori de multe ori a ști timpul cel de prisos aplicat pentru lucruri mai bune și banii cei depuși cu mai multă dobândă, dar totuși te iubesc, pentru că tu-mi făgăduiești nădejde și îmi insufli din nou bărbăție. Eu știu, tu te dezvolți, tu înflorești, și curând vei fi acolo, unde va abzice puterea onoraților noștri bătrâni, și apoi vei apuca tu cu energie și vei face cu bucurie lucrarea, și adunarea se va bucura de tine, și binecuvântarea lui Dumnezeu se va revărsa peste tine. Scumpă adunare! Tinerimea ta asigură susținerea ta. Pentru aceea prețuiește-o mult și spuneți ție, dacă i-a plăcea lui Dumnezeu, a iubi copiii, a atrage tinrimea la sine, tupoți din nou a te înnoi și a întineri. Deci, dacă voiești tu, ca lucrul să fie continuat după cugetul tău, atunci dă tineretului tău exemplul cel mai bun. Cuvintele sunt de multe ori uitate, par ca și când ar fi scrise în nisip, dar exemplul lucrează, exemplul se întipărește în inimă și memorie. Nu lăsa nicicând a lipsi tineretului cele mai bune exemple ale tale. Voi, scumpi părinți, oare nu-i și a inimii voastre bucurie și desfătare, când puteți vedea, cum fiii și fiicele voastre nu numai că învață ceva, nu numai a voastră stare o au, nu numai al vostru nume îl onorează, ci servesc și adunării? Nu tresaltă inima ta că, unde tu ai cântat cândva cântări Domnului, acum fiul tău, fiica ta cântă, unde cândva tu învățai pe cei mici despre Isus, acum fac copiii tăi asemenea? Cu adevărat, tineretul nostru e o podoabă plăcută. Ea e nădejdea noastră cea vie pentru lucrul, pe care ni l-a încredințat Domnul nouă aici pe pământ. Și așa-i, tinerilor că voi pe noi, părinții voștri, și pe scumpii bătrâni nu ne veți amăgi în așteptările noastre? Voi veți rămânea credincioși și veți fi tari și înrădăcinați, precum și nouă ni iertat a prinde rădăcini, ca și între batjocură și dispreț, între ispite și vrăjmășii să țineți sus steagul, pe care l-au desfăcut vrednicii noștri părinți așa curajoși și plini de putere și l-au purtat înainte. 

 III. Pupi și flori sunt tineretul nostru în adunare, că ea ne susține voiciunea și sprintenitatea. Noi, cei ce suntem mai bătrâni și devenim mai copți, devenim cu aceasta și mai precauți. Noi am făcut multe greșeli, pe care voim a le evita în viitor. Aceasta-i desigur drept și bine, dar și aceasta își are pericolele ei. Noi așa de ușor putem ajunge acolo, că din precauție nici nu mai îndrăznim în general a întreprinde ceva. Cel ce caută a înconjura fiecare smântă cu prea mare sfială, ușor poate ajunge, că pierde tot curajul. Așa o poate păți și o adunare. Dar acum vine elementul tineretului nostru. Mulți dintre ei sunt încă în perioada asaltului și îmbulzirii. Ei pătrund și asaltează, parola lor este ,,înainte în rând!” Noi scuturăm din cap. Aceasta ni se pare prea departe. Dar asaltul și îmbulzirea lor ne-a scuturat pe noi din odihna cea leneșă, ne-a făcut vioi și sprinteni. Dacă nu putem și noi merge așa cu ei, totuși îi urmărim cu ochii deschiși, și acum vine câte un sfat bun din interes viu și e ascultat și priit. Cântarea sprintenilor noștri cântăreți deja trezește și înviază serviciile nostre dumnezeești și adunările și festivitățile noastre lucrează adeseori tonul cel sprinten și liber al tinerilor, dacă propășesc în odestie și totuși cu scop știut, înviind și deșteptând. D-apoi adunările noastre de rugăciune! Aici încă dorim noi adeseori după glasul rugătorilor tineri. Oare nu trebuie să ascultăm la iubiții noștri bătrâni adeseori tot aceea umblare a gândului, tot acele legături de propoziții, tot acele cuvinte, așa că de multe ori nici nu putem bine deosebi, ce-i rugăciunea și ce-i vorbirea pioasă. Acestea sunt obiceiurile cele vechi, pe care ei așa greu le pot părăsi. Dar apoi când vorbesc tinerii cei vioi și liberi înaintea lui Dumnezeu despre lipsurile și pericolele lor, merge adeseori câte un vânt proaspăt prin adunare, și am avut o oră binecuvântată de rugăciune. Voi, frați și surori tineri! Cât ne bucurăm de voi! Cum căutăm după fețele voastre cele vesele, ochii voștri cei luminați în adunările noastre! Noi voim a ne pășuna la priveliștea cea măreață a pupilor și a florilor. Ah, nu ne lipsiți, nu rămâneți de la noi! Lăsați-vă în modestie și umilință auziți, mai ales în orele de rugăciune. Aduceți-ne mișcare, viață și sprinteneală, aceasta vă stă bine. Faceți-vă înșivă calea voastră și nu umblați după obiceiurile cele vechi. Lăsați-vă conduși numai de Duhul lui Dumnezeu. El dă la vreme cuvântul, care face bine și-i potrivit. 

 IV. Dacă-i tinerimea noastră podoabă și decor, dacă noi vedem în tinerime pupi și flori, atunci șieste problema noastră cea înaltă și sfântă, ca să luăm tinerimea în îngrijire amabilă și supraveghere gingașă a-i împărtăși. După cum trebuie aă aibă florile îngrijire corespunzătoare, dacă au să prospere, și trebuie tunse și legate, așa o are și tineretul nostru de lipsă. Aceasta să n-o simțești tu, iubită tinerime, nicicând ca o silă apăsătoare, ci fii totdeauna mulțumitoare, când cei bătrâni și mai bătrâni îți dau învățătură și îndrumare, în îndemnare și dojană te împărtășesc. Nu cugetați, voi tinerilor, că toate le știți și le puteți. Și dacă ați fi învățat de zece ori mai mult în școală decât bătrânii noștri, și dacă știți vorbi mult despre părțile îndepărtate ale lumii și despre stele, despre ce ei doară nici nu știu, în înțelepciunea practică a vieții și a întâmplărilor sunteți voi foarte înapoia lor. Ce pe ei i-a învățat viața, aceea nu vă poate vouă nicio carte și nicio știință aduce aproape, și pentru aceea stă la voi, a asculta sfatul și a observa semnele lor. Voi vă păstrați multă grijă și dureri, dacă ascultați judecata celor bătrâni și sunteți precauți, unde ei vă îndeamnă la precauție. Tinerii noștri frați și surori au lipsă de grijă în supraveghere, și e problema noastră, în a le o da. Deci auzim de multe ori plângeri, că ei nu voiesc a urma sfatul celor bătrâni. Într-asta poate fi mult adevărat și dureros. Sunt tineri, care nu voiesc a se lăsa sfătuiți și dojeniți. Ei umblă apoi, prin multe strâmtorări și lacrimi, până s-au făcut cuminți. Dar, oare nu să află totuși vreun cuvânt bun la locul său? Oare nu stă și din noi, cum umblăm cu tinerimea? Voi știți toți, că pentru pupi și flori nu-i nimic mai stricăcios și mai periculos ca gerul. Furtuni reci și geruri de noapte sunt pentru pupii și flori o moarte. Numai în atmosfera caldă le merge lor bine și se dezvoltă. Ah, oare nu-i privirea rece, ochiul bănuitor și tonul cel aspru, pouncitor uneori ca un ger de noapte? Oare nu sunt frați, care caută totdeauna cu fruntea încrețită și privirea întunecată către tinerii noștri, frați și surori? Oh, fiți prietenoși, iubitori și buni către copiii și tinerimea noastră! Dacă voi îi întâmpinați cu o inimă caldă și ochi luminoși, atunci și cuvântul își va afla ascultare și păzire. De ar afla tinerimea noastră totdeauna în adunările noastre aer, care îi ei lipsă spre creștere și prosperitate! Noi nu voim a o crește ca plante din patul cald (meligar), dar nici a o ruina prin răceală. Iar dacă a citi acestea și așa părinți, care gândesc cu durere amară și lacrimi la copiii lor, atunci îi rugăm a continua în rugăciune și încredere către Dumnezeu. Cum odinioară toiagul de migdal, veștejit și uscat, a doua zi înverzi și înflori, după ce îl pus Aaron în chivotul așezământului, așa poate Dumnezeu face pe copiii voștri ca pupi și flori, dacă voi îi aduceți necontenit înaintea Lui. El ascultă rugăcăciunea, El mîntuiește bucuros. (Cuvântare ținută de E. Dressler la conferința reuniunii tineretului în Königsberg)