La cel de-al XV-lea Congres Mondial Baptist care a avut loc în
zilele de 2-7 iulie 1985 la Los Angeles, California, a fost ales președinte pe
perioada 1985 – 1990 Godfrey Noel Vose.
Godfrey Noel Vose s-a născut în ziua de 23 decembrie 1921 în
Australia.
Singura persoană din Pacificul de Sud-Vest ales președinte al
Alianței Mondiale Baptiste în primul secol de existență a fost G. Noel Vose,
care era originar din Australia de Vest. El nu s-a pregătit de la început
pentru slujirea pastorală, dar, după ce a servit în cadrul Forțelor Aeriene
Regale Australiene în cel de-al doilea război mondial, s-a reîntors la școală,
la studii. Ca și student, a slujit în multe biserici din Sydney. El este și
primul pastor baptist pe care Ken Manley l-a cunoscut. Întorcându-se în orașul
Perth, colegii săi pastori i-au recunoscut darurile și l-au trimis în Statele
Unite pentru a-și perfecționa studiile, astfel încât să poată pune bazele unui
Colegiu Teologic și-n partea lor din Australia. Revenind în Perth, Vose a
fondat Colegiul Baptist Teologic din
Australia de Vest, în 1963 devenind directorul acestei mari instituții, funcție
pe care a deținut-o până în 1991. În tot acest timp sub conducerea ireproșabilă
a lui Vose, colegiul devine un centru de excelență pastorală și academică.
A fost desemnat ca Președinte General al Uniunii Baptiste din
Australia în anul 1975, timp de 3 ani, până în 1978. În 1985 el devine primul
și singurul președinte australian din istoria Alianței Baptiste Mondiale,
asumându-și această mare responsabilitate până în anul 1990. Era un susținător
al teologiei anabaptiste pe care o transmitea mai departe și iubea predicarea
expozitivă sau biblică. Într-un cadru adesea critic la adresa burselor de
studiu și a implicării ecumenice, el a muncit din greu pentru a promova și a
pleda în favoarea acestor cauze. Dar cea mai remarcabilă calitate, însușire a
sa, este profunda compasiune pastorală față de semenii lui, care izvora din
preaplinul ființei sale. Simplul fapt că-l cunoșteai pe Noel Vose însemna să
știi că ai un prieten – mai mult decât un prieten, cineva, căruia îi păsa cu
adevărat de tine.
Între 1989-1992, Vose a condus Alianța Baptistă în dialog teologic
cu denominația Anabaptistă, Conferința Mondială a Menoniților, marcând o
reînnoire a discuțiilor dintre baptiști și anabaptiști, care s-au încheiat pe
cale amiabilă în aproximativ 1630.
În anul 1989, realizările sale au fost recunoscute atunci când a
fost făcut membru al Ordinului Australiei. Fostul președinte al Alianței s-a
retras în 1991 din funcția de director al Colegiului Teologic Baptist din
Australia de Vest, care din anul 2008 a fost redenumit Seminarul Vose, pentru a
onora contribuțiile semnificative atât ale Dr. Noel Vose, principalul său
fondator, cât și ale soției sale, Heather Vose, care era deopotrivă o femeie cu
studii înalte.
A scris și câteva cărți: Sfânta Scriptură și Duhul Sfânt (1983);
Centrarea pe credință: o privire asupra originilor baptiste (1986); Fiindcă
Dumnezeu a iubit atât de mult: Studii Ioan 1(1987); Mena: Fiică a ascultării
(2013) bazată pe cercetările făcute de soția acestuia, Heather Vose, care a
decedat înainte de a o putea scrie, o biografie despre Filumena Weld, soția
celui de-al 6-lea premier al Noii Zeelande.
Dr. Noel Vose este chemat
de Dumnezeu în veșnicie la 94 de ani, în
ziua de 2 mai 2016.
Surse:
Baptists
Together in Christ 1905 – 2005, p. 281.
Out
Of Darkness Into The Light Of Christ, Official Report of the Fifteenth Congress
https://en.wikipedia.org/wiki/Noel_Vose
Al X
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu