vineri, 28 august 2026

Dumnezeu nu este om și nu are nevoie de intermediari, ușa Lui este deschisă pentru oricine



Ce este frumos că la Dumnezeu se merge direct și nu pe ocolișuri, intervenții sau cu mită. La Dumnezeu nu trebuie să te înscrii în audiență, că te primește atunci când strigi către El. De multe ori se folosește o vorbă românească prin care se spune: „până la Dumnezeu te mănâncă toți sfinții”. Aceasta lucrare de a fi trimis de la un funcționar la altul, se întâmplă numai între noi, oamenii. Biblia ne spune că omul are intrare slobodă în sala tronului Divin.  Evrei 10:19 Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt.

-Dacă Dumnezeu ne spune că intrarea în Locul prezenței Sale este liber, de ce să-l fac eu închis?


1.Dumnezeu este tată pentru toți oamenii, pentru că suntem creați de El.

Orice copil merge la tata direct când are nevoie de ceva.

Copilul nu trebuie să apeleze la un al mijlocitor, ca să ajungă la tatăl său.

Copilul nu s-ar gândi niciodată să meargă la altcineva să intervină la tatăl său.

2.Dumnezeu ne cheamă la El direct, nu prin intermediari.

Isaia 55:1 „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată!

Matei 11:28 Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
-Când ești chemat de cineva la el, te duci și nu mai apelezi la alții să ajungi la acea persoană.

3.Dumnezeu ne dă porunca prin Domnul Isus, când ne rugăm să spunem:

Matei 6:6 Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
-Porunca lui Dumnezeu este să ne rugăm numai Lui, în Numele Domnului Isus.

Ioan 15:16 Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
-Dacă Dumnezeu a dat această poruncă, ea trebuie respectată și nu o putem înlocui cu unele interpretări greșite.

4.Dumnezeu este drept și nu primește daruri, ființa Lui nu este coruptă ca a noastră.

Deuteronomul 10:17 Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri.

-Dumnezeu l-a primit în împărăția Sa pe unul cu bube, care nu avea pe nimeni și nu pe cel care avea multe posibilități să dea și familia lui să facă pomană după el.

Luca 16:21-22 Și dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până și câinii veneau și-i lingeau bubele.
22. Cu vremea, săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și l-au îngropat.
5.Dumnezeu ne spune că apelarea la o altă persoană să intervină la Dumnezeu pentru noi, nu folosește la nimic, nu are nicio valoare.

Coloseni 2:18-23 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-și voia lui însuși printr-o smerenie și închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lui pământești,
19. și nu se ține strâns de Capul din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu.
20. Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea:
21. „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru”?
22. Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești,
23. au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești.

-Dacă vrei mântuirea sufletului și vrei să fii cu Dumnezeu în împărăția Lui, ascultă de El și învățăturile Lui, nu adăuga la ce este scris și nu scoate din învățătura Lui, că vei pierde fericirea veșnică cu Dumnezeu și vei fi dat afară ca un neascultător și ca un om care nu a vrut să asculte de cuvântul Său.

Apocalipsa 22:18-19 Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
19. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu