vineri, 29 iulie 2022

Viorel Iuga, un președinte căruia îi pasă de poporul său, un îndemn la rugăciune

 


Fratele președinte al Cultului Creștin Baptist, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România se apropie încet de terminarea celor două mandate de președinte pe care le-a primit de la poporul credincios baptist.

A primit primul mandat la Congresul care a avut loc  în 28 – 29 mai 2015 în municipiul Oradea, judeţul Bihor, iar pe al doilea la Congresul din 24 – 25 mai 2019, ținut la Cluj-Napoca. Două mandate, cu multe provocări, la care a răspuns după puterea dată de Dumnezeu.

Timpul se scurge cu repeziciune și mai sunt 10 luni până la alegerea celui de-al XV-lea președinte al poporului baptist din România. Mai sunt șase luni până la demararea procedurilor oficiale de desemnare a procesului de alegere a noii conduceri și fratele președinte Viorel Iuga a trimis o scrisoare tuturor păstorilor și lucrătorilor din cult care cuprindea și următoarea inițiativă pentru care să ne rugăm:  

„Pentru că mai sunt doar șase luni până la demararea oficială a procesului prin care se va alege o nouă conducere a Uniunii, să ne rugăm Domnului să-i pregătească pe aceia pe care îi va putea folosi pentru împlinirea Planului Său în UBR”.

Cu permisiue am preluat acest mesaj important și doresc să propun întregii frățietăți baptiste și celor ce simpatizează cu acest popor, rugăciune intensă, fierbinte, stăruitoare către Dumnezeu, ca El să fie cel care își ridică omul după inima Lui, să fie slujitorul pe un mandat de patru ani în fruntea Uniunii Baptiste din România.

Acuma putem să strigăm către Dumnezeu pentru un om pe care îl dorește El în slujba de președinte.

Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înțelepciune nouă tuturor baptiștilor ca să vedem pe omul ales de El.

20. Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului. (1 Samuel 3:20, VDCC)

Să ne rugăm ca Domnul să spargă dacă sunt grupuri de influiență și de manipulare și tot poporul să fie sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Să ne rugăm ca Domnul să ridice oameni tineri, cu frică de Dumnezeu, în lucrarea aceasta de slujire care să corespundă cerințelor Sfintelor Scripturi.

16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16)

 

Să ne rugăm Domnului să avem putere să acceptăm în totul voia Lui sfântă și binecuvântată.

Dacă ne vom ruga cu stăruință ne va dispărea patima critică și vom putea comunica cu respect și prețuire la o mai bună unire în popor.

Rugăciunea ne va ajuta pe fiecare să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și cei ce ne ascultă vor fi atrași de Cuvântul Domnului.

Popor drag baptist, unește-te în rugăciune, ca Domnul să lucreze cu putere, să miște inimile noastre, ca să fim cu toți o inimă și un suflet.

42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.
45. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
47. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
(Faptele apostolilor 2:42-47)

 

32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. (Faptele apostolilor 4:32)

marți, 26 iulie 2022

Al XV-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, Godfrey Noel Vose 1985 – 1990



La cel de-al XV-lea Congres Mondial Baptist care a avut loc în zilele de 2-7 iulie 1985 la Los Angeles, California, a fost ales președinte pe perioada 1985 – 1990 Godfrey Noel Vose.

Godfrey Noel Vose s-a născut în ziua de 23 decembrie 1921 în Australia.

Singura persoană din Pacificul de Sud-Vest ales președinte al Alianței Mondiale Baptiste în primul secol de existență a fost G. Noel Vose, care era originar din Australia de Vest. El nu s-a pregătit de la început pentru slujirea pastorală, dar, după ce a servit în cadrul Forțelor Aeriene Regale Australiene în cel de-al doilea război mondial, s-a reîntors la școală, la studii. Ca și student, a slujit în multe biserici din Sydney. El este și primul pastor baptist pe care Ken Manley l-a cunoscut. Întorcându-se în orașul Perth, colegii săi pastori i-au recunoscut darurile și l-au trimis în Statele Unite pentru a-și perfecționa studiile, astfel încât să poată pune bazele unui Colegiu Teologic și-n partea lor din Australia. Revenind în Perth, Vose a fondat  Colegiul Baptist Teologic din Australia de Vest, în 1963 devenind directorul acestei mari instituții, funcție pe care a deținut-o până în 1991. În tot acest timp sub conducerea ireproșabilă a lui Vose, colegiul devine un centru de excelență pastorală și academică.

A fost desemnat ca Președinte General al Uniunii Baptiste din Australia în anul 1975, timp de 3 ani, până în 1978. În 1985 el devine primul și singurul președinte australian din istoria Alianței Baptiste Mondiale, asumându-și această mare responsabilitate până în anul 1990. Era un susținător al teologiei anabaptiste pe care o transmitea mai departe și iubea predicarea expozitivă sau biblică. Într-un cadru adesea critic la adresa burselor de studiu și a implicării ecumenice, el a muncit din greu pentru a promova și a pleda în favoarea acestor cauze. Dar cea mai remarcabilă calitate, însușire a sa, este profunda compasiune pastorală față de semenii lui, care izvora din preaplinul ființei sale. Simplul fapt că-l cunoșteai pe Noel Vose însemna să știi că ai un prieten – mai mult decât un prieten, cineva, căruia îi păsa cu adevărat de tine.

Între 1989-1992, Vose a condus Alianța Baptistă în dialog teologic cu denominația Anabaptistă, Conferința Mondială a Menoniților, marcând o reînnoire a discuțiilor dintre baptiști și anabaptiști, care s-au încheiat pe cale amiabilă în aproximativ 1630.

În anul 1989, realizările sale au fost recunoscute atunci când a fost făcut membru al Ordinului Australiei. Fostul președinte al Alianței s-a retras în 1991 din funcția de director al Colegiului Teologic Baptist din Australia de Vest, care din anul 2008 a fost redenumit Seminarul Vose, pentru a onora contribuțiile semnificative atât ale Dr. Noel Vose, principalul său fondator, cât și ale soției sale, Heather Vose, care era deopotrivă o femeie cu studii înalte.

A scris și câteva cărți: Sfânta Scriptură și Duhul Sfânt (1983); Centrarea pe credință: o privire asupra originilor baptiste (1986); Fiindcă Dumnezeu a iubit atât de mult: Studii Ioan 1(1987); Mena: Fiică a ascultării (2013) bazată pe cercetările făcute de soția acestuia, Heather Vose, care a decedat înainte de a o putea scrie, o biografie despre Filumena Weld, soția celui de-al 6-lea premier al Noii Zeelande.

 Dr. Noel Vose este chemat de Dumnezeu în veșnicie  la 94 de ani, în ziua de 2 mai 2016.  

Surse:

Baptists Together in Christ 1905 – 2005, p. 281.

Out Of Darkness Into The Light Of Christ, Official Report of the Fifteenth Congress

https://en.wikipedia.org/wiki/Noel_Vose

Al X

sâmbătă, 16 iulie 2022

Nagy Ștefan 1923 - 2016 din Petrila

 


Fratele Ștefan Nagy, cunoscut ca „Fratele Fănică”, s-a născut la 24 iulie 1923 în localitatea Lonea (azi Petrila), județul Hunedoara. La câteva luni după nașterea sa, tatăl lui a decedat, iar mama lui, Nemeș Sofia s-a recăsătorit cu Nagy Mihai, care l-a înfiat. De aici numele Nagy, deși a fost de naționalitate română.

Termină cursul gimnazial în anul 1939 cu media 9.93 la Școala de Stat nr. 1 din Lupeni. Pe foaia matricolă se specifică: „Este un element foarte corect, disciplinat și ordonat”. Urmează Cursul Profesional pentru Ucenici Comerciali din Alba Iulia între tumultuoșii ani 1939-1942.

L-a cunoscut pe Domnul în fragedă tinerețe, fiind botezat de fratele păstor Ioan Rusu în Biserica Baptistă Lupeni.

Stagiul militar l-a făcut târziu, între 6.02.1947 și 1.10.1948. La scurt timp după lăsarea la vatră (11 februarie 1949) s-a căsătorit cu Decean Maria, căreia avea să-i spună Fibia toată viața. Familia a fost binecuvântată cu patru copii: Ștefan, Ligia, Adriana-Sofia și Gheorghe.  

Marea chemare a vieții lui de a-L sluji pe Domnul Isus a prins contur în anul 1964 când a fost ordinat ca păstor în Biserica Baptistă din Aiud, unde a slujit 11 ani, biserica principală în care activa fiind Biserica Baptistă din Ocna Mureș, unde locuia cu familia. Deși continua să lucreze, părea neobosit în slujirea bisericilor din împrejurimi: Noșlac, Căptălani, Ciuci, Găbud. Fiind într-o misiune la Mihalț, a fost arestat și dus din post în post, urmând să se deschidă un proces. Unul din ofițerii care l-a interogat, aflând că are nume maghiar l-a eliberat imediat, fiind el însuși maghiar! În anul 1975 este chemat în lucrarea Evangheliei de Biserica Baptistă din Satu Mare, unde activează între anii 1976-1980. Și din pricina lipsei de lucrători, și în acest cerc a girat mai multe biserici din județ (Ardud, Halmeu, Cămârzana, Medieșu Auriu etc.) Din 1980 a fost invitat în Cercul de Biserici Bedeciu – Dretea – Gilău, în cadrul Comunității Baptiste de Cluj, unde s-a implicat cu aceeași dăruire. Între aceste biserici amintesc Negreni, Gilău, Someșu Rece, Poieni. De-a lungul vieții a slujit în 24 de biserici și 12 filiale, fără să mai socotim bisericile unde a fost invitat ocazional. I-a iubit pe frați și între ei se simțea în elementul lui. Atâta timp cât a putut umbla a fost prezent în grupuri de rugăciune pe care le conducea cu drag și dăruire.

Aceste informații despre activitatea fratelui Fănică nu pot fi percepute corect dacă nu menționăm câteva lucruri legate de persoana dânsului. Aprecierea din timpul școlii gimnaziale și a școlii de comerț s-a dovedit a fi trăsături de caracter care l-au însoțit toată viața, și la care s-au adăugat altele pe măsură ce se maturiza în mijlocul suferințelor generate de slujbă. A fost un om vertical care nu și-a compromis credința. Aborda relațiile cu multă blândețe și suferea pentru fiecare păcat care afecta viața vreunui credincios. Soția lui a avut o grijă deosebită ca ajutor dat de Dumnezeu în slujire să apară în public așa cum se cuvine unui slujitor să stea în fața Stăpânului său. Deși ți se odihneau ochii când vedeai cât de asortat și cu bun simț era îmbrăcat, nu ținea la acest aspect, care într-un fel îi sublinia personalitatea. De multe ori, îmbrăcat în hainele lui curate și îngrijite, străbătea zeci de kilometri prin noroi, ploi sau zăpadă; gata uneori să fie răpus de oboseală în mijlocul viscolului… Casa lor a fost un loc unde nu lipseau oaspeții. De multe ori sosea acasă cu musafiri, fără să fi putut anunța. Dar soția Fibia nu se plângea niciodată, ci cu un talent remarcabil înmulțea cumva ceea ce avea pregătit, și toți erau bucuroși de părtășia din casa lor.

Ora 5 dimineața era timpul în care își începea ziua cu rugăciune îndelungă, fără să se ridice din genunchi de lângă patul din care tocmai coborâse. Zilele de post săptămânale erau însoțite de alte zile de post, pentru un frate în necaz, pentru o soră bolnavă…

Fratele Fănică a fost un om al credinței. Nu se descuraja niciodată! Vizitat la spital de ginerele lui, după complicații în urma unei operații neglijente, cu apă la plămâni care nu s-a retras în urma tratamentului, a spus: „Am vorbit cu Medicul Suprem. Mă fac bine!” La radiografia care urma să arate până la ce nivel era apa în vederea puncției, nu mai era nici urmă de apă! În zilele grele ale bolii dinaintea plecării răbda fără să cârtească. Și la o exclamație care a scăpat fiicei lui când i-a văzut rănile, a început să cânte: „Și dacă vânturile bat, mereu bat, și dacă vânturile bat mereu ca-n timp de iarnă/ Eu nu sunt nici când disperat, c-aștept o primăvară!” Și poate pentru că suferința fizică era foarte mare, într-o noapte când era greu, în camera lui au venit îngeri care nu au spus nimic, dar s-au plimbat în jurul patului lui, fără ca peretele de care era lipit patul să-i poată opri, până când plin de pace a adormit, rămânând în zilele care au urmat marcat de acest sentiment al cerului care s-a coborât în camera lui de suferință.

Poate cea mai impresionantă întâmplare din viața fratelui Fănică împletită cu viața Domnului Isus a fost relatată de un candidat de botez la câțiva ani după plecarea lui de pe pământ. În mărturia sa a relatat că el ducea din partea unei firme de catering masa de prânz la domiciliul bolnavului. Persoana care îl supraveghea în acea zi pe bolnav, l-a invitat să-l privească pe cel pentru care a făcut acest serviciu, fiind inconștient de câteva zile. Fratele a mărturisit că văzând pacea de pe chipul muribundului necunoscut, chiar în acel moment și-a predat viața Mântuitorului!

În data de 17 aprilie 2016, duminica la ora 9.30 când începea timpul de rugăciune în Biserica Baptistă din Mănăștur unde era membru, fratele Fănică a plecat în BISERICA CEREASCĂ, a sfinților făcuți desăvârșiți, unde s-a întâlnit cu Mântuitorul lui, pe care L-a slujit, cu membri din familie care au murit în credință, și cu atâția frați cu care a dus greul în zile grele!

A lăsat în urmă o plăcută aducere aminte și o moștenire spirituală care vine să dea viață cuvintelor de mângâiere și încurajare ale apostolului Pavel: Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)

Surse:

Gigi Cosman

miercuri, 13 iulie 2022

Al XV-lea Congres Mondial Baptist Los Angeles 1985

 


Cel de-al XV-lea Congres Mondial Baptist a avut loc în zilele de 2-7 iulie 1985 la Los Angeles, California. Sunt afiliate la această organizație 143 de uniuni și convenții baptiste din 131 de țări din lume.

La Congres au fost prezenți peste 10.000 de delegați oficiali, reprezentând uniunile și convențiile baptiste din 98 de țări din lume.

Din partea Uniunii Baptiste din R. S. România au participat ca delegați oficiali frații: Mihai Hușanu, președintele Uniunii, Dr. Vasile Talpoș, secretar general, Sandor Kulcsar, vicepreședinte și Ioachim Țunea, redactor-șef al revistei cultului. De asemenea, au mai fost prezenți în calitate de invitați, următorii frați păstori: Traian Grec din Curtici, Pavel Badea I din Tulca, Vasile Brânzei din București și fratele Vasile Gherman din Orșova, precum și sora Sofia Țunea, invitată de Departamentul Femeilor din cadrul Alianței, să participe la Conferința Internațională a Femeilor Baptiste, care a avut loc cu câteva zile înainte de Congres.

Lucrările Congresului s-au desfășurat în sesiuni plenare precum și în secțiuni de lucru sau pe grupe, toate acestea având loc în impunătoarea clădire a Centrului de Conferințe din inima orașului Los Angeles.

Sesiunea festivă de deschidere a Congresului a avut loc în seara zilei de 2 iulie 1985, de la orele 19, fiind prezidată de fostul președinte al Alianței, Dr. Duke McCall, care a rostit rugăciunea de invocare, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrărilor Congresului, după care, cei peste 10.000 de delegați prezenți în sală, fiecare în limba sa maternă, au intonat minunatul imn baptist cunoscut în lumea întreagă: ,,Cântați mărire lui Isus!”.

În continuare, prin intermediul unei casete video, pe un mare ecran din sala Congresului, a apărut președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Ronald Reagan, care a rostit un cuvânt de salut adresat participanților la Congres.

Printre invitații de onoare care au fost prezenți la festivitatea de deschidere a Congresului, s-a aflat și primarul orașului Los Angeles, domnul Tom Bradly. În cuvântul său, domnia sa, referindu-se la situația încordată existentă astăzi în lume, a afirmat că baptiștii, datorită răspândirii lor pe toate meridianele lumii, ,,pot și trebuie să contribuie la promovarea unui climat de încredere și înțelegere între oameni și popoare, pentru statornicirea unei păci adevărate și durabile în lume”.

TEMA GENERALĂ a Congresului a fost:

,,DIN ÎNTUNERIC LA LUMINA LUI HRISTOS”,

având ca bază textul biblic din I Petru 2:9 : ,,Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a ales ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Principalii vorbitori la serviciile religioase ale Congresului ce au avut loc în fiecare seară, au fost: Dr. Duke McCall, Dr. Gerhard Claas, Dr. Billy Kim, fostul președinte al S.U.A., Jimmy Carter și Dr. Billy Graham.

Ne face o deosebită bucurie să semnalăm faptul că unul dintre corurile care au împodobit programele Congresului, ascultat cu multă plăcere și care a provocat după fiecare cântare explozii de aplauze, a fost cel al Asociației Baptiste Române din S.U.A. și Canada, format din aproape 100 de persoane. Îmbrăcați în frumoase costume naționale și cântând în ,,dulcea limbă românească”, corul românilor a lăsat o deosebită impresie, coriștii și dirijorii fiind felicitați călduros de conducerea Alianței, prin Dr. Gerhard Claas, care, printre altele, a spus: ,,Astăzi am avut impresia că sunt la un serviciu religios în România!”. De fapt, în amintirea multora, corul românesc va rămâne neuitat.

După 5 zile de părtășie spirituală, de închinăciune și cântare, de studiu și rugăciune, zile de proslăvire a Numelui lui Dumnezeu și de zidire sufletească, în prezența a peste 12.000 de delegați și invitați, care s-au întrunit în marea sală a Centrului de Conferințe din Los Angeles, a avut loc, în seara zilei de 6 iulie 1985, festivitatea de închidere a celui de-al 15-lea Congres Mondial Baptist.

La acest serviciu divin, predica a fost rostită de către Dr. Billy Graham, faptul acesta devenind o tradiție, întrucât el a predicat la sesiunea de închidere a fiecărui Congres Mondial, începând din anul 1955. Corul Primei Biserici Baptiste din Los Angeles, format din circa 1.000 de persoane a împodobit programul serii cu minunate cântări, care au creat o atmosferă de mare spiritualitate, mai ales la prezentarea într-o execuție extraordinară a cunoscutei și îndrăgitei cântări ,,Halleluia”.

Cel de-al XV-lea Congres Mondial Baptist s-a încheiat în sunetul cântării comune: ,,Sfânt e legământul pe care l-am încheiat”, în timp ce miile de participanți ținându-se mână în mână, își simțeau inimile unite într-o singură zidire spirituală în Isus Hristos.

Zilele Congresului s-au transformat în momente prelungite de părtășie sfântă lângă Cuvântul Scripturilor, care a produs o atmosferă deosebită, o adiere cerească de har și pace, un binecuvântat timp de închinare și proslăvire a Numelui lui Dumnezeu. Miile de participanți au fost încă o dată adânc impresionați de frumusețea trăirii în credința în Isus Hristos, Domnul nostru.

De fapt, ținerea congreselor mondiale baptiste din 5 în 5 ani, când mii de credincioși baptiști din toate continentele lumii se adună laolaltă spre a avea părtășie unii cu alții, pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și a I se închina Lui, s-a îndătinat și face parte din zestrea noastră cea mai aleasă. Aceste binecuvântate întruniri aduc mărturia depusă în cântare, rugă și închinăciune a unor inimi curățite și înnoite prin sângele Domnului Isus Hristos. Așa cum albinele, care din pulberi minuscule, strop cu strop în orânduiala și părtășia de stup umplu fagurii de miere, la fel și miile de participanți la Congres am strâns inimi lângă inimi, gând lângă gând, simțire lângă simțire și I-am adus lui Dumnezeu un dar smerit de închinare. Iar Dumnezeu, din graiul cântărilor, al predicilor, al gândurilor și al simțirilor noastre, a scris o carte de aducere aminte care se păstrează în ceruri.

Pentru întreaga lucrare care s-a desfășurat în zilele Congresului, pentru minunata armonie care a domnit între frații veniți de pe toate meridianele pământului, pentru atmosfera cerească care a domnit în inimile tuturor, Dumnezeu să fie lăudat și Numele Domnului Isus Hristos să fie slăvit în veci!

În cadrul lucrărilor Consiliului General a fost aleasă și Noua Conducere a Alianței Mondiale Baptiste, care, pentru perioada 1985-1990, are următoarea componență:

 - Dr. G. Noel Vose - PREȘEDINTE

 - Dr. Gerhard Glaas – SECRETAR GENERAL

 - Dr. Reinold Kerstan – Secretar general adjunct

 - Dr. Archie Goldie – Secretar general adjunct

 - Dr. Denton Lotz – Secretar general adjunct

 - Dr. C. H. Gimbert – Casier general

Pentru perioada 1985-1990 au fost aleși ca membri în Consiliul General al Alianței, în calitate de reprezentanți ai Uniunii Baptiste din R.S. România, frații: Mihai Hușan, președintele Uniunii și Dr. Vasile Talpoș, secretar general.

Consiliul General a ales și membri celor cinci comisii de lucru ale Alianței pentru perioada 1985-1990. Menționăm că fratele Sandor Kulcsar, vicepreședintele Uniunii noastre a fost ales membru în Comisia pentru Etică Creștină, iar fratele Ioachim Tunea, redactorul șef al revistei a fost reales membru în Comisia de conducere pastorală.

Surse:

Îndrumătorul Creștin Baptist

luni, 11 iulie 2022

Popa Ioan 1889 - ? din Tinăud

 


Fratele Ioan Popa s-a născut în ziua de 25 iulie 1889 în localitatea Tinăud, județul Bihor. Părinții s-au  numit Ștefan și Floare, de confesiune ortodoxă și naționalitate română.

Studiază patru clase primare și cursuri de pregătire pastorală.

Este contigentul militar 1911 încorporat de Cercul de recrutare Oradea și rămâne la vatră cu gradul de soldat.

Auzind Cuvântul lui Dumnezeu se hotărăște să-l împlinească, pășind în apa botezului în anul 1920.

În anul 1921, luna februarie, se căsătorește în localitatea natală cu Maria, născută Gheovahiaș în 1899 și Domnul le dă patru copii: doi băieți și două fete.

Frații, văzând că are dar de la Dumnezeu de a predica, l-au ordinat ca prezbiter și predicator pentru Biserica Creștină Baptistă Aleșd și împrejur. Cercul avea un total de 800 de membri pe care fratele Ioan Popa i-a slujit cu credincioșie. În anul 1939 fratele locuia în localitatea Tinăud, oficiul poștal Aleșd, județul Bihor.

La data de 31 decembrie 1947 fratele Ioan Popa era în slijirea Bisericii Creștine Baptiste din Tinăud, unde erau 129 de membri și 45 aparținători.

Surse:

Otniel-Laurean Vereș

Arhive

duminică, 10 iulie 2022

Pop Avram 1897 - ? din Band

 


Fratele Avram Pop s-a născut în ziua de 4 septembrie 1897 în localitatea Band, județul Mureș. Părinții s-au numit Gheorghe și Teodora, de confesiune     greco-catolică, etnie și naționalitete română.

A studiat șase clase primare și trei cursuri biblice (Teologie).

Este contigentul militar 1919. A fost recrutat de Cercul de Recrutare Târgu Mureș și a făcut armata la Corpul de trupă Regimentul 6 Pioneri Alba Iulia.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu și îl primește pe Domnul Isus în inimă prin credință și în ziua de 17 august 1919 este botezat.

În ziua de 13 martie 1923 se căsătorește în comuna Lopadea Unguresc, județul Alba, cu Maria, născută Furdui și Domnul le-a dat patru copii: trei băieți și o fată.

Dând dovadă de credincioșie pe calea credinței și având dar de la Dumnezeu de a predica, este ordinat în ziua de 25 noiembrie 1925 ca predicator și botezător. Zona de activitate a fost în județele: Mureș, Cluj, Someș și Năsăud. Cercul avea 182 de credincioși baptiști și 134 aparținători. A locuit în localitatea Band, județul Mureș. Ordinarea a fost ținută în Biserica Creștină Baptistă din Târgu Mureș și din comisia de ordinare au făcut parte frații lucrători Gheorghe Cozma din Aiud, Ioan Popovici din Petriș și alții.

În ziua ordinării a avut loc și un botez cu 22 de suflete oficiat de cei doi frați mai sus menționați.

Deși avea un teritoriu mare de străbătut, Domnul lucra prin fratele Avram Pop, care era prezent acolo unde era nevoie să oficieze acte de cult ,precum boteze, nunți, Cina Domnului și altele.     În ziua de 28 august 1927 oficiază un botez cu 15 persoane în Biserica Creștină Baptistă din Urmeniș.

Biserica Creștină Baptistă din Urmeniș a fost păstorită de fratele Avram Pop până în anul 1951.

A fost membru în comitetul comunităţii Cluj. În aceste judeţe, Pop Avram a făcut lucrare de pionierat pentru mişcarea baptistă.

Surse:

Ioan Bunaciu

Gheorghe Colcer

Arhive

Farul Mântuirii

Al XIV-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste Duke Kimbrough McCall 1980 - 1985

 


Între 8—13 iulie 1980 a avut loc la Toronto, în Canada, cel de al XIV-lea Congres Mondial Baptist. Congresul a ales noua conducere a Alianţei Mondiale Baptiste, avându-i în frunte pe Dr. Duke Kimbrough McCall, preşedinte şi Dr. Gerhard Claas, secretar general. S-a confirmat alegerea celor 144 de membri ai Consiliului General al Alianţei pentru perioada 1980—1985, din care fac parte şi reprezentanţii Uniunii Baptiste din R.S. Romania, fraţii Cornel Mara, preşedintele Uniunii şi Ioachim Tunea, redactorul şef al revistei cultului.

 

Dr. Duke Kimbrough McCall s-a născut în septembrie 1914, în Mississippi, dar a crescut în orașul Memphis din Tennessee, unde tatăl său practica avocatura. Mama tânărului D. K. și-a dorit ca acesta să devină predicator, dar  nu a simțit chemarea până în momentul în care un coleg de-al său de la Seminarul de Sud  i-a oferit oportunitatea de a vorbi la un serviciu de sâmbătă seara, într-o mică biserică rurală.

În timp ce muncea la dizertația doctorală, McCall păstorea una dintre cele mai prestigioase biserici din Kentucky, Broadway din Louisville, o biserică care s-a confruntat cu multe încercări. În anul 1940 a acceptat prezidențiatul Institutului Biblic Baptist și a contribuit la transformarea Seminarului Teologic din New Orleans.

A deţinut mai mulţi ani postul de preşedinte al Convenţiei de Sud a baptiştilor din S.U.A, cea mai mare organizaţie baptistă din ţara respectivă.

De asemenea, a fost preşedinte al Fundaţiei Baptiste de Sud şi preşedinte al Seminarului Teologic Baptist din New Orleans.

Din anul 1951 a fost ales preşedinte al Seminarului Teologic Baptist din Louisville, Kentucky, cel mai cunoscut Seminar Baptist din lume.

Dr. Duke Kimbrough McCall a participat pentru prima oară Ia activitatea Alianţei Mondiale Baptiste în anul 1931, pe când avea 17 ani, cu ocazia Congresului Mondial al Tineretului Baptist, care a avut loc la Praga, în Cehoslovacia.

Din anul 1947 a devenit membru activ în cadrul unei comisii de lucru a Alianţei, având o contribuţie deosebit de valoroasă în ce priveşte promovarea

bunelor relaţii între organizaţiile baptiste din lumea întreagă.

McCall a condus programul comitetului care a organizat Congresul de la Londra din 1955.

Referindu-se la scopul Alianţei privind părtăşia frăţească a baptiştilor din lumea întreagă, Dr. Duke Kimbrough McCall, după ce a fost ales preşedinte, a spus :

„Nu am umblat niciodată după titluri. Sunt mult mai interesat de activitatea teologică pe care o desfăşor în cadrul Seminarului. Privesc cu multă încredere rolul Alianţei Mondiale Baptiste în ce priveşte răspândirea Evangheliei lui Isus Hristos. Consider că este necesar să avem o cooperare mai strânsă unii cu alţii şi îmi propun să ajut la stabilirea unor legături mai strânse cu organizaţiile mai mici ale baptiștilor din lume. Aceste legături pot avea o însemnătate deosebită. Ele pot să întindă puțin între prăpastia culturală dintre noi. Trebuie să discutăm unii cu alții și să învățăm să ne împărtășim problemele chiar dacă avem păreri diferite. Nu este bine să ne privim unii pe alții în afara părtășiei frățești. Fiecare Uniune din cadrul Alianței Mondiale Baptiste  este egală. Fiecare organizație din cadrul Alianței Mondiale Baptiste are o voce egală. Și Alianța are nevoie de de fiecare voce pentru că fiecare are ceva de împărtășit”.

În ziua de 2 aprile 2013 Dumnezeu își cheamă slujitorul său credincios acasă.

 

Surse:

Baptists Together in Christ 1905 – 2005

Îndrumătorul Creștin Baptist


joi, 7 iulie 2022

Al XIV-lea Congres Mondial Baptist, Toronto 1980

 


Între 8 – 13 iulie 1980, a avut loc la Toronto, în Canada, cel de al XIV - lea Congres Mondial Baptist.  Din România a participat o delegație de 16 frați din conducerea Cultului Baptist.  Ca delegați oficiali au fost doar două persoane, fratele Mara Cornel și Ioachim Țunea.

Un total de 20.275 de persoane din 93 de țări s-au înregistrat la acest Congres Mondial Baptist din Toronto. Prezența la această adunare care a marcat aniversarea a 75 de ani de la înființarea Alianței Mondiale Baptiste, a depășit recordurile anterioare. De fapt, erau așteptați doar 12.000. Ședința plenară  a avut loc în Maple Leaf Gardens, o foarte mare arenă sportivă. Aproape toate hotelurile din Toronto au fost utilizate, iar un mare număr de participanți au fost cazați în locuințele baptiștilor canadieni.

Tema Congresului a fost: Sărbătorind prezența lui Hristos prin Duhul și a existat un sentiment puternic al realizărilor Alianței în întreaga lume. Așa cum a fost la fiecare Congres, încă din 1955, cuvântul de final a aparținut lui Billy Graham.

Congresul a validat conducerea Alianței Mondiale Baptiste și pe cei 144 de membri ai Consiliului General al Alianței pe perioada 1980 – 1985. Din partea României au fost aleși frații Cornel Mara, președintele Uniunii și Ioachim Țunea, redactorul revistei Îndrumătorul. Cei doi frați au făcut parte din Consiliul General al Alianței și în perioada 1975 – 1980.

Congresul a fost umbrit de conflictul dintre baptiștii din Uniunea Sovietică. Pe lângă delegația oficială a baptiștilor ruși, compusă din 14 delegați, a venit și o delegație a baptiștilor ruși nerecunoscuți, care nu s-au putut înțelege să cadă la o pace. Președintele Duke K. McCall s-a întâlnit și cu delegația dizidentă a baptiștilor ruși. Congresul a validat ca trei reprezentați ai baptiștilor ruși să facă parte din Consiliul General.

Comisia Alianței Mondiale Baptiste pentru Libertate, Justiție și Pace a pregătit: „Declarația Congresului Mondial Baptist din 1980” prezentată de președintele comisiei William W. Pinson Jr. în ziua de 11 iulie 1980. Comisia a menționat că drepturile omului vin din natura lui Dumnezeu. Mica 6:8. S-au prezentat 20 de puncte, prin care s-a arătat ce drepturi are omul, printre care: dreptul de a-ți alege religia, dreptul de a patrticipa public la adunări și altele.

Duke K. McCall a fost ales noul președinte, al Alianței Mondiale Baptiste pe perioada 1980 - 1985.

Trăsătura dominantă a noii decade a fost creșterea oportunităților pentru mărturie și serviciu și dezvoltări noi semnificative care au reflectat maturizarea Alianței. Acestea au inclus:

·       continuarea internaționalizării Alianței,

·       accent pus pe rolul strategic al conducerii Alianței și a diviziunilor sale;

·       noi inițiative în zona evanghelismului  și a educației, drepturilor omului, legăturilor cu alte biserici,

·       ajutorare și dezvoltare.

Surse:

Cyril E. Bryant and Ruby J. Burke, eds., Celebrating Christ’s, Presence Through the Spirit: Official Report of the Fourteenth Congress, Toronto, Canada, July 8-13,1980.

Baptist and Reflector

Îndrumătorul Creștin Baptist


Poenaru Dumitru 1896 - ? din Laz

 


Fratele Dumitru Poenaru s-a născut în ziua de 5 noiembrie 1896 în localitatea Laz, județul Alba. Părinții se numeau Partenie și Asinefta, de naționalitate română.

Face șase clase primare.

În ziua de 25 octombrie 1923 se căsătorește în localitatea Vințu de Jos, județul Alba, cu Paraschiva și au cinci copii.

Participă pe front în Primul Război Mondial în Regimentul 90 Infanterie, rămânând la vatră cu gradul de sergent.

Auzind despre Dumnezeu și mântuirea sa numai prin Isus Cristos, se hotărăște să facă voia Domnului și în ziua de 16 aprilie 1940 este botezat de către fratele predicator Vasile Toderaș.

În ziua de 22 martie 1947 la Biserica Creștină Baptistă Cluj-Mănăștur s-a ținut Conferința Comunității de Cluj, prezidată de fratele Ioan Dan, președinte al Comunității. Între alte hotărâri ale Comunității s-a luat și hotărârea aceasta de a alege misionari. Fratele Poenaru Dumitru și-a exprimat dorința de a păși în lucrarea de slujire în Via Domnului, iar ziua de 25 martie 1947 este ordinat în Biserica Creștină Baptistă din Cluj, ca lucrător în regiunea Cluj. Comisia de ordinare a fost formată din frații: Toderaș Vasile, Ioan Dan, Morar Gavrilă și Crișan Gavrilă.

După anul 1950 a păstorit Biserica Creștină Baptistă din Pata, județul Cluj.

Fiind membru în biserica din Mănăștur a fost ales și în comitetul Bisericii.

Cine are mai multe informații vă rog să mă ajutați.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

luni, 4 iulie 2022

Popa Pavel 1915 - ? din Bălaia

 


Fratele Pavel Popa s-a născut în ziua de 26 septembrie 1915 în localitatea Bălaia, județul Bihor. Părinții se numeau Teodor și Floarea, agricultori de naționalitate română.

A studiat șase clase primare și a absolvit cursurile Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1954.[1]

Face stagiul militar la Regimentul 37 Infanterie, Oradea și rămâne la vatră cu gradul de soldat.

 Cercetat fiind de Cuvântul Domnului în ziua de 23 septembrie 1934 este botezat de către predicatorul Vicaș Mihai făcând parte din Biserica Creștin Baptistă din Bălaia.

Frații din Comunitatea de Buteni văzând darul de predicare al fratelui Pavel Popa, acesta este ordinat în anul 1945 ca și pastor misionar până în anul 1947, atunci când se duce ca predicator la Biserica Creștină Baptistă din Macea, județul Arad acolo unde a și locuit. Comisia de ordinare a fost compusă din următorii frați lucrători: Belc Vasile, Doncea Teodor, Jurcuță Vasile, Cristea Moise, BorleaTeodor, Vanciu Vasile și Bâlcu Ioan.

Fratele Pavel Popa a fost arestat și eliberat în perioada anilor 1950.[2]

A fost chemat în multe biserici să predice la diferite evenimente.

 

Redau mai jos fragmentul scris de Dr. Ioan Bunaciu despre Popa Pavel

”Post-scriptum

Fratele Molnar a menţionat că a păstorit şi biserica din Bălaia.

Faptul acesta m-a făcut să-mi amintesc că probabil cu 30 de ani în urmă am predicat şi eu într-o duminică după-masa în biserica baptistă din Bălaia. Dar  mi-a amintit şi de colegul pe care l-am avut la Seminar şi care se numea fratele Popa Pavel. El era printre primii misionari voluntari ce au apărut în bisericile noastre după 1944, adică după ce au căzut lacătele puse pe ele în 1944 de Generalul Antonescu, conducătorul Statului Roman din acea vreme. Dar fratele Popa Pavel din Bălaia, cum îl numea poporul, avea o metodă ingenioasă de a se prezenta ca misionar în biserică. Ca pregătire nu avea decât şcoala elementară, iar cunoştinţe nu avea decât Biblia, exact ca primii pionieri ai   


credinţei  noastre. Când a început să misioneze avea în jur de 38 de ani. Avea părul capului lung, ca un călugăr, o barbă stufoasă pe măsură/era îmbrăcat în haine negre şi o vestă închisă cu nasturi până la gât, ca a preoţilor greco-catolici, numai reverenda îi lipsea din îmbrăcămintea preoţească. În această ţinută, mesajul lui mişca pe mulţi ascultători care credeau că Popa era preot şi se pocăiau. În 1946 s-a înscris la Seminarul Baptist, care în anul acela a funcţionat în Biserica Baptistă din Buteni, o biserică mare. Comuna e situată pe Valea Crişului Alb. Sâmbăta după-masa veneau căruţele cu alimente pentru seminarişti, pentru

că erau 40 de tineri veniţi să înveţe să predice Evanghelia. Printre ei era şi Popa Pavel din Bălaia. După ce lăsau alimentele, căruţele se intorceau acasă cu câte doi seminarişti pentru a predica în bisericile de pe valea Crişului Alb, şi cel mai cerut pentru evanghelizare era fratele Popa, nu atât pentru mesajul său, care era la nivelul celorlalţi seminarişti, ci pentru îmbrăcămintea lui şi barba lui care

îl asemănau cu un popă. În comuna Almaş, o bătrană bisericoasă care a venit la evanghelizare l-a intrebat: „Dumneata ai fost preot sau eşti preot?" Fratele i-a răspuns „Popă sunt, Popa mă cheamă, popă sunt de bună seamă."

În toamna anului 1947 eram coleg cu el, el era în anul II, iar eu

în anul I. Într-o duminică seara ne-am dus în Biserica din Ferentari  înştiinţându-l pe fratele Popa. Era serbarea societăţii fetelor ,,Tabita” şi subiectul era despre fata lui Iefta. Dintre noi, seminariştii, a predicat fratele Popa cu barba lui şi cu tunsoarea şi hainele lui care îl făceau să semene a popă. Predica lui a avut un deosebit efect asupra ascultătorilor.

Altă dată, o grupă de seminarişti ne-am dus la o biserică din Colentina păstorită de Ordeanu Ioan. Noi am sosit după ce a început serviciul divin. La amvon era Popa Pavel din Bălaia. După ce a terminat anul III la Seminar s-a angajat ca păstor practicant la biserica din Lupeni. După doi ani s-a întors şi a urmat anul IV şi astfel a absolvit Seminarul în iunie 1955, dar s-a dus păstor la Pâncota. În Valea Jiului, la Lupeni, autorităţile nu l-au aprobat pentru că spuneau că e prea mistic, dar misticismul lui consta în faptul că semăna prin îmbrăcămintea lui cu un preot. A mai lucrat câţiva ani ca misionar la Comunitatea Arad, dar între timp s-a căsătorit cu o fostă membră din biserica baptistă care avea un trecut dubios, iar frăţietatea a aflat şi cu această căsătorie s-a încheiat lucrarea pastorală a fratelui Popa Pavel din Bălaia.

Am scris, aceste rânduri pentru ca ai săi colegi care mai trăiesc

să îşi amintească şi de evanghelistul Popa Pavel din Bălaia, căruia

poporul, după înfăţişarea lui cu păr lung, barbă mare şi haine preoţeşti

îi spunea „Popa din Bălaia" şi de vorba lui, „popă sunt de bună

seamă", care din anul 1945 şi până în 1960 a fost un evanghelist de

succes în bisericile de la ţară.”[3]

Orice informație, cât de mică, despre fratele Pavel Popa este binevenită.

Adaos la Popa Pavel



Fratele Pavel Popa s-a căsătorit cu Fibia Popovici, fiica fratelui Ioan Popovici din Petriș, vezi AICI, la o vârstă destul de înaintată către 40 de ani având amândoi. Nu au avut copii ci au înfiat un copil din județul Maramureș pe nume Crăciunescu Marian, care era cel mai mic dintre zece frați. Mama copilului nu a vrut să-l dea doar că sora Fibia a spus mamei că Domnul i-a descoperit în vis și a venit direct acasă la copil fără să întrebe pe nimeni. I-a mai făcut promisiunea că se va ocupa foarte bine de copil și astfel mama a fost înduplecată. Acum Marian este în America și Domnul i-a dat doi copii.

Din cauză că fratele Pavel era atractiv în vorbire și atrăgea oamenii la mântuirea prin Domnul Isus, comuniștii, nu numai că l-au dus la pușcărie, l-au dus și la Canalul Dunăre - Marea Neagră, acolo unde s-a îmbolnăvit de plămâni. S-a mutat cu familia în Lipova, județul Arad ca să se trateze de T.B.C. În tot acest timp fratele Pavel era invitat la bisericile din jur atât la cele baptiste, dar și la penticostali și creștini după Evanghelie. Boala veche s-a reactivat și a generat cancer pulmonar în cele din urmă,  așa că din nefericire, în jurul anului 1970 fratele Pavel Popa a fost chemat de Dumnezeu în veșnicie. Biserica Creștină Baptistă din Lipova s-a ocupat de înmormântare și l-au condus pe ultimul drum așa cum se cuvine.

Familia dânsului nu a beneficiat de niciun venit, tocmai pentru  că fratele a fost arestat din cauza predicării Evangheliei și a influenței pe care mesajul lui îl avea asupra oamenilor, dus la canal iar după eliberare nimeni nu i-a mai oferit vreo șansă de reangajare. Sora Fibia a lucrat la poștă dar a fost dată afară din cauza credinței ei. Nu a putut fi angajat de comunitate după anii 1961 deoarece pasiunea dumnealui era să predice Evanghelia la toate bisericile menționate mai sus în toată zona: Mureșului, Banatului și a Crișanei.








[1] Vasile Bel, Daniel Stoica, Seminarul Baptist, 1921 – 2021 Un secol de învățământ teologic baptist românesc, Editura „Risoprint” Cluj-Napoca 2021, p.223.

[3] Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874 – 1984, Făclia Oradea 2011, pp. 566 – 568.