vineri, 10 februarie 2023

Sârbu Loghin „Puiu” 1957 – 2023 din Tincova



S-a născut pe 15 august 1957 la Tincova, județul Caraș Severin. Părinții se numeau  Loghin și Estera Sârbu. A avut 4 frați: Trandafir, Nelu, Petrică și Daniel, care sunt încă în viață.

Termină cele 8 clase generale, studiază la liceul Agricol din Lugoj.

Fiind atras de Cuvântul Domnului, lasă lumea cu poftele ei și își predă viața în mâna Domnului. L-a mărturisit în apa botezului în ziua de 11 aprilie 1975, în Biserica Baptistă din Lugoj.

În anul 1984 împreună cu alți tineri, zece în total, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în 1988, promoție cu actualul președinte al Cultului, Viorel Iuga. La festivitatea decernării Diplomelor de absolvire, fratele a avut un salut din Cuvintele Domnului Isus: „Rămâneți în Mine și Eu voi rămânea în voi”.

S-a  căsătorie la 25 iunie 1983 cu Tabita Varvara din Constanța. Dumnezeu a binecuvântat căminul lor cu 4 copii: 2 băieți și două fete.

A slujit ca păstor în Biserica Creștină Baptistă din Oravița, județul Caraș-Severin, între anii 1988-1990. Ordinarea fratelui Sîrbu Loghin a avut loc duminica  26 februarie 1988, în Biserica Creştină Baptistă Oraviţa.

La solemnitatea actului de ordinare, oficiat în Biserica din Oraviţa, au fost prezenţi fraţi şi surori din bisericile din împrejurimi care au umplut pînă la refuz Casa Domnului.

Comisia de ordinare a fost constituită din următorii fraţi păstori :

— fr. Grec Traian, preşedintele Cultului, care a fost numit şi preşedintele comisiei de ordinare ;

— fr. Ion Râncu, secretarul general al Cultului ;

— fr. dr. loan Bunaciu, profesor şi directorul de onoare al Seminarului ;

— fr. Hudema Dragoș, secretarul Comunităţii Timişoara ;

— fr. Nicola David, păstor ;

— fr. Mihuţ Mihai, păstor girant.

Au mai fost prezenţi fraţii păstori Cimpoca Ilie din cercul Răcăşdia şi Bălăci loan, coleg de promoţie cu fr. Sârbu.

În ziua de 16 decembrie 1990 fratele Loghin Sârbu face parte din comisia de ordinare a fratelui Gigel Olariu pentru biserica Creștină Baptistă Nr. 2 Reșița.

A emigrat în Statele Unite cu familia sa în 1991,  a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Fellowship din Aurora și mai târziu, la Biserica Baptistă Română Emmanuel din Melrose Park. A lucrat cu elevii cu nevoi speciale la școala elementară Hope Wall din Aurora. Fratelui îi plăcea să citească Biblia și să cânte imnuri. Avea o inimă mare și îi plăcea să viziteze și să se roage cu alții. Cea mai mare bucurie a lui a fost să se joace cu nepoții săi.

Sârbu Loghin „Puiu”, în vârstă de 65 de ani, din Wheaton, s-a stins din viață vineri, 3 februarie 2023. Dumnezeu l-a chemat acasă pe robul său credincios.

Surse:

Dr. Ionel Tuțac

Îndrumătorul Creștin Baptist

miercuri, 1 februarie 2023

Poporul Baptist chemat la post și rugăciune pentru alegerile din luna mai 2023

 


Îndemn venit de la președintele baptiștilor Viorel Iuga.

14. dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.
15. Ochii Mei vor fi deschişi de acum şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.
(2 Cronici 7:14-15, VDCC)

Aceste cuvinte sunt ale lui Dumnezeu către împăratul Solomon, dar principiul rămâne valabil și pentru noi. Dacă ne smerim, ne rugăm, căutăm fața Domnului, ne abatem de la rău, vom fi ascultați. Aceasta îmi doresc pentru poporul drept credincios Baptist  din România.

Așa cum am scris AICI, Comisia Națională pentru Propuneri s-a întâlnit în ziua de 24 ianuarie 2023 în localitatea Aiud, sub oblăduirea preacucernicului nostru frate Viorel Iuga, actualul președinte al Cultului Creștin Baptist. După ce s-au făcut toți pașii de propuneri și cernerea candidaților prin vot, s-a ajuns la un  „Comitet Executiv”, care deocamdată este confidential și se trimite la toate cele 14 Comunități Creștine Baptiste de pe teritoriul României.

Acestea sunt Comunitățile: Arad, Bacău, Brăila, București, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Hunedoara, Oltenia, Oradea, Valea Crișului Alb, Sibiu, Suceava și Timișoara.

Adunarea generală a Comunităţii, are dreptul să propună propriul candidat pentru fiecare funcţie în parte. Persoana care întruneşte cel mai mare număr de voturi este candidatul Comunităţii pentru funcţia respectivă. La şedinţa de pregătire a Congresului cultului, se totalizează propunerile comunităţilor şi se întocmeşte lista candidaţilor pe funcţii pentru Congresul cultului, în ordinea voturilor obţinute.

După terminarea adunărilor generale se va ști și va fi făcută cunoscută lista candidaților pentru noul executiv al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România.

Datoria noastră de credincioși baptiști este să cerem de la Dumnezeu lumina călăuzitoare și să facem  voia Lui sfântă. Să cerem de la El o intervenție după voia Lui și tot ce se face să nu iasă din tiparul plăcerii voii Lui. Să mijlocim la Dumnezeu, prin Isus Domnul și puterea Duhului Sfânt, pentru acei frați care sunt chemați la această slujire, să-i numească El și să-i ridice.

7. Cereţi , şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
8. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

                                                                                 (Matei 7:7-8, VDCC)

Citește și AICI.

miercuri, 18 ianuarie 2023

Interviu cu profesor dr. Otniel Bunaciu

 


Acest interviu este precursorul apariției biografiei profesorului dr. Ioan Bunaciu, cel care este cunoscut mai mult ca fiind legat de Seminarul Teologic Baptist din București, decât de activitatea pastorală de la Biserica Creștină Baptistă „Providența” din București-Ferentari. Și în biserică a lucrat cu dăruire, pentru că a luat biserica pe când avea 189 membri și în anul 1992 avea 423 de membri.

Fratele păstor Otniel Bunaciu m-a primit cu generozitate ca să îmi dea acest interviu, prin care am vrut să prindem frânturi din viața trăită alături de tatăl său și să ne explice simțămintele, trăirile, bucuriile, gândurile, frământările acestui om iubit de unii, hulit de alții, dar care a făcut lucrarea încredințată de Dumnezeu.

Să nu uităm că fratele Ioan Bunaciu a fost un om ca noi, cu bune și rele, nici unul dintre noi nu am putea lua piatra să lovim și cred că nu este cazul să facem așa ceva. Eu consider că fratele Ioan Bunaciu și-a făcut lucrarea bine, cu cinste, demnitate, într-o simplitate sinceră.

În acest interviu, fratele profesor Otniel, ne împărtășește în limita scurtă a unui interviu gândurile sale și sunt multe lucruri interesante, care ne pot întregi mai bine imaginea despre cel care a fost omul, pastorul, profesorul Ioan Bunaciu.

Apariția cărții va aduce și mai multe informații care ne vor putea ajuta să-i vedem personalitatea aproape așa cum a fost.

Mulțumim pe această cale și fratelui dr. Caius Obeada pentru editarea acestei înregistrări.

Vizionare plăcută!




sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Încă o binecuvântare, tot în București, de la istoricul dr. Marius Silveșan

 



Deși aveam alte treburi în București, mai prindeam o fereastră deschisă să fug până la Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București. Acolo este inimosul frate Marius Gliga, bibliotecarul, cu care discuți orice ce ai nevoie și, din mulțimea mare de cărți, îți aduce ce ai nevoie, ba îți aduce și cartea de care ai nevoie, dar nu știai că există.

Pe când eram în sala de lectură, vine cu o carte și îmi spune: „Cartea este din partea fratelui Marius Silveșan. Dumnealui nu poate veni să vă întâlnească, dar m-a rugat să vă dau cartea asta.”

Este vorba despre cartea:

„Istoria unui secol de educație teologică baptistă în România

De la Școala de misiune la Institutul Teologic Baptist din București              

(1921-2021)”

Despre această carte am scris AICI. Am prezentat-o publicului, dar nu o aveam. Carte este foarte bine lucrată, aspectuoasă, bogată în informații, numai bună de citit. Ea vorbește despre Instituția noastră teologică baptistă, care împlinește 103 ani.

Mulțumesc, frate profesor, pentru cadou și Domnul să vă dea putere să aduceți și mai multe informații din minunata istorie de 156 de ani a poporului drept credincios baptist din România!

vineri, 13 ianuarie 2023

Bucureștiul e București, mergi la lucru și nu te întorci oricum, ci binecuvântat

 


Azi, 13 ianuarie 2023, prinzând o pauză acceptată de cel la care lucrez, am dat o fugă la „Seminar”, Institutul Teologic Baptist din București și am fost miluit de Domnul de două ori.

Prima a fost o întâlnire cu fratele păstor Otniel Bunaciu, urcat pe scara academică până în vârful piramidei, dar care apreciază mai mult slujirea de păstor pe ogorul Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos. Întâlnirea nu a fost fugitivă, ci a ținut mai bine de două ore. Am vorbit despre lucrarea baptistă din țară, dar și din străinătate, dumnealui fiind Vicepreședinte al Alianței Mondiale Baptiste.

A doua miluire a venit tot de la Domnul, dar purtătorul a fost fratele păstor Otniel Bunaciu. L-am întrebat de unde pot procura cartea:

„CARE ÎMPARTE DREPT CUVÂNTUL ADEVĂRULUI" - Volum omagial loan Bunaciu

Editori:

Otniel Bunaciu

Radu Gheorghiță

Emil Bartoș

Cartea a fost publicată la Editura Reformatio din Oradea, în anul 2005, cu un cuvânt înainte scris de dr. Daniel Mariș, Rectorul Institutului Teologic Baptist din București.

Printre altele, fratele rector scrie:

”Îmi revine onoarea de a scrie cuvintele introductive ale acestui volum omagial

pentru pastorul baptist și profesorul universitar loan Bunaciu. În acest caz însă,

vorbele vor fi puține, iar lista faptelor consistentă.”

Și-au lăsat amprenta în acestă carte oameni precum: Octavian Baban, Daniel Bulzan, Radu Gheorghiță, James F. McGrath, Sorin Sabou, Vasile Talpoș, Silviu Tatu, John F. Tipei, Liviu Țiplea, Paul S. Fiddes, Emil Bartoș, Marius Cruceru, Dănuț Mănăstireanu și alte personalități pe măsură.

Mulțumesc Domnului, fratelui Otniel și poporului baptist pe care îl iubesc!









joi, 12 ianuarie 2023

Cu treburi pe la București și o întâlnire plăcută cu fratele păstor Sorin Bădrăgan

 


Dacă Bucureștiul este capitala țării, mai rar sau foarte rar ai de mers în capitală, că de aceea este capitală. Dacă, însă, ai pe cineva drag acolo, drumurile se înmulțesc și călătoriile devin mai dese. Așa este și cu mine, bătrânul pastor din Rohia. Având fiică, ginere și nepoți în București, cum să nu mergi o dată sau de două sau și de mai multe ori pe an în capitală? Că doar ești legat cu funii de dragoste familială.

Așa am ajuns și în luna ianuarie 2023 la copiii mei și, când cobor din tren, mă cuprinde o melancolie mult plăcută și o stare de nostalgie, ca de fiecare dată, deoarece prin această gară au trecut mulți înaintași baptiști. Gara de Nord ar avea multe să ne spună despre discuțiile purtate de mai-marii baptiștilor în sala de așteptare sau pe peron, așteptând trenul să-i ducă la destinația aleasă.

Ieșind din zona sufletească a credinței baptiste, merg la nepoți și cea mai mare plăcere a mea este să-mi duc nepoțica la școală. Aici  se activează o altă stare sufletească, pentru că școala la care merge nepoata este aproape de Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București, de sediul Uniunii Baptiste din România și al Comunității Creștine Baptiste de București.

Azi, 12 ianuarie 2023, duc nepoata la școală și dau fuga la Bibliotecă, pentru că această bibliotecă conține o comoară de mare valoare ce atesă urmele fraților mei baptiști, care au umblat pe teritoriul României, prin sate și orașe, predicând Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.

Aici îl întâlnesc pe fratele păstor Sorin Bădrăgan, o veche cunoștință, iubitor de istorie baptistă, lucru dovedit prin cartea ce a scris-o în anul 2018, „Baptiștii. Repere Istorice și identitare”, despre care puteți citi AICI. Dar cum timpul este scump, prețios și scurt, schimbăm câteva vorbe de suflet și protocol, care izvorăsc dintr-o inimă de păstor: „Ce faceți? Mă bucur să vă văd!”, dar și alte întrebări mai concrete: „Ce fac frații de la Lăpuș?” Eu zic: „Bine!” și întreb de biserica din Ferentari. Apoi, o strângere de mână care, cu un zâmbet frățesc, certififică solemnitatea plină de dragoste a întâlnirii prietenești dintre doi copii ai lui Dumnezeu. Rămâne apoi o altă amintire, pe care o vom trecere în revistă la o altă întâlnire plăcută, într-un viitor cunoscut doar de Creatorul nostru, care știe tot ce facem în prezent și în viitor.

Dumnezeul Cerului și al pământului să ne dea binecuvântarea Lui cerească!

duminică, 1 ianuarie 2023

Evenimente ale anului 1923 în poporul Baptist Român

 



Redau prin ajutorul Domnului unele evenimente petrecute acum 100 de ani în sânul poporului Baptist din România. Ele sunt numeroase, unele care aduc bucurie, altele durere sufletească. Aflarea acestor evenimente ne este de folos, mai ales în contextul anului 2023 care a început și care va fi plin de evenimente, încercări, provocări, decizii, care pot avea un impact negativ sau pozitiv și vor fi judecate bine sau rău, de cei ce vor veni după noi. Cel mai important lucru este că ce  vom decide, va fi apreciat de Dumnezeu Tatăl nostru din cer? Să fim credincioși în slujire și nu ne vom teme de repercusiuni.

Al doilea val de persecuție, denumire data de Alexa Popovici

       În ziua de 17 ianuarie 1923 apare ordinul 2.143, care dă startul începerii celui de-al doilea val de persecuție și prigoană antibaptistă, care ține până în anul 1924.

       În anul 1923 tinerii credincioși luga Dumitru, luga Maria și luga Ioana, se deplasează în localitatea Sat-Șugatag din județul Maramureș, pentru o scurtă vizită la frații de aici. Aflând de această veste, preotul din sat a incitat câțiva săteni, care împreună cu jandarmii i-au lovit crunt pe frați, iar jandarmii luându-I, îi însoțesc până la Ocna Șugatag, unde au fost din nou bătuți și aruncați în închisoare. După câteva zile li s-a dat drumul să plece acasă, dar au fost amenințați să nu mai vină pe acolo pentru a nu li se întâmpla ceva și mai rău.

        Tot în acel an 1923, fr. Tincu Ilie a fost arestat de jandarmi, bătut cu Biblia peste cap, dus sub escortă la Ocna Șugatag și închis câteva zile și eliberat apoi sub amenințare.

N-a fost ocolit nici fr. Hoțea Vasile din aceeași localitate, care a primit acasă vizita jandarmilor în acea perioadă, a fost bătut crunt de aceștia, lăsându-l aproape mort.

        În anul 1923, în ajunul sărbătorii Paștelui, frații din localitatea Oarța de Sus se aflau la rugăciune, chiar pe genunchi, când dintr-o dată intră înăuntru primarul comunei însoțit de jandarmi, strigând și insultând cu cuvinte injurioase pe cei prezenți, interzicându-le să se mai adune împreună.

         În ziua de 2 august 1923, este oficiat un botez în comuna Avram Iancu. Actul botezului urma a fie săvârşit de pastorul Ioan Bele din Buteni, (jud. Arad). În vreme ce se pregătea actul botezului, câţiva bătăuşi, îndemnaţi de preotul comunei şi turmentaţi de alcool, au atacat cu pietre pe credincioşii baptişti. Pastorul botezător a fost grav rănit de agresori.

         Amendarea baptiştilor. Un alt caz de prigoană a avut loc în Cefa, județul Bihor, în august 1923. Un grup de 20 de credincioşi din Ateaş, conduşi de fratele Teodor Sîrb au fost amendaţi cu 60 de lei de persoană, fiindcă predicaseră Evanghelia la invitaţia unor cunoscuţi şi rudenii din comună.

         În cursul anului 1923, fratele Silvestru Ungureanu a fost arestat de către jandarmi de opt ori.

Primul botez

       La Turnu Măgurele are loc în anul 1923 primul botez.

        În anul 1923 se oficiază în public, în râul Iza, județul Maramureș, primul botez nou-testamental de către fratele loan Bălănean din Jibou. Din acest moment comuna Săliștea de Sus are un prim grup de credincioși baptiști cu locul de întrunire în casa lor.

         Dumnezeu binecuvântează slujirea fratelui Adam Petru și a grupului de credincioși, astfel că în anul 1923 are loc primul botez în Reșița, pe Valea Domanului cu 28 de candidați. Botezul este oficiat de fratele păstor Drăgilă Dumitru din Lugoj, fiind prezent și corul din Valea Mare.

Înființarea de biserici.

     Inaugurarea primului locaş de închinare al Bisericii Creştine Baptiste Lupeni, a avut loc pe data de 27 mai 1923. Cu această ocazie a avut loc şi un botez nou-testamantal cu 15 candidaţi, oficiat de către fratele păstor loan Covaci.

       În ziua de 9 septembrie 1923, frații din comuna Socolari, județul Caraș Severin, au avut serbarea de deschidere de adunare. A fost prezent fratele Ioan Socaciu.

        În ziua de 11 septembrie 1923, în localitatea Luguzău, județul Arad, a avut loc serviciul de deschidere al noului local de închinare.

      În ziua de 11 septembrie 1923, în localitatea Cârpeștii Mari, județul Bihor, a avut loc deschiderea noului local de adunare.

       În ziua de 16 septembrie 1923, în comuna Mărțihaz, județul Bihor, a avut loc serviciul divin pentru deschiderea noului locaș de închinare.

        În ziua de 21 Noembrie 1923, s-a inaugurat deschiderea localului de rugăciune din Arad-Gai.

        În ziua de 28 septembrie 1923 se deschide adunare baptistă în Martiniș din județul Harghita.

        În ziua de 9 decembrie 1923 a avut loc inaugurarea şi deschiderea pentru prima oară a unei adunări baptiste române din Oradea Mare, la care a luat parte mult popor.

         În zona Făgetului, în anul 1923 s-au înființat biserici baptiste în Breazova și Bata.

         În anul 1923 s-a înființat Biserica Creștină Baptistă din localitatea Stoborăști, județul Olt.

         În 1923 s-a înfiinţat Biserica Baptistă din Deva cu doar 7 membri.

         Biserica Baptistă nr. 1 din Timişoara a luat fiinţă la sfârşitul anului 1923, prin desprinderea de Biserica Baptistă Germană a şase credincioşi de limbă romană, cărora li s-au adăugat câţiva români din alte biserici.

Conferință

        În ziua de 10 decembrie 1923, fraţii din cercul Lugoj, au ţinut conferinţa anuală în Caransebeş, județul Caraş-Severin. Conferinţa s-a deschis la orele 10 dimineaţa cu rugăciune, sub conducerea președintelui, fr.  Tudor Sida.

 

Curs Biblic

      În comuna Revetiş, Judeţul Arad, s-a ţinut un curs biblic, de către fr. I. R. Socaciu. Cursul s-a ținut între 16—27 Octombrie 1923, la care au luat parte mai mulţi lucrători din diferite părţi ale ţării. La sfârşitul cursului a avut loc o frumoasă evanghelizare, la care a participat şi fr. Dan Hurley.

Congres Mondial

       În zilele de 21 – 27 iulie 1923 are loc la Stockholm, Suedia, Congresul Alianței Mondiale Baptiste. Mai multe date citește AICI.

Congres Oradea

        S-a ținut cel de - al IV-lea Congres la Oradea Mare în zilele de 13-14 noiembrie 1923, în cadrul căruia au fost prevăzute şi cercurile bisericeşti.

Congres tineret

         La Oradea Mare, în zilele de 14—15 Noiembrie 1923, s-a ținut Conferința de tineret. A fost ales şi împuternicit fratele Tonta Slev, student universitar din Cluj, Calea Victoriei No. 105, care să intre în contact cu toate societăţile de tineret din întreaga ţară, ca apoi în scurt timp să  convoace un mare congres al tineretului, în care să se discute bazele după care s-ar putea organiza.

Vizite

       În  zilele de 6—8 August 1923 a venit în România Dr. Gleiss. Fratele Dr. Gleiss, supraveghetorul Uniunii Baptiste din Detroit, Michigan, (Statele Unite). Este unul dintre cei mai buni amici ai românilor.

       În luna septembrie vine în țară pentru Seminarul Teologic Baptist din București, fratele Dan T. Hurley. Este  un tânăr cu o cultură înaltă. Dânsul e absolvent al Colegiului Wake Forest, North Carolina, cu licență în Teologie şi absolvent al Seminarului Teologic Sud-vest, din Fort Worth, Texas, cu doctorat în Teologie.  Sora Rut, soţia fratelui Dan, de asemenea este o tânără foarte cultă. Înainte de plecarea din țara natală, a fost profesoară de liceu. Dânşii au venit să ne ajute în lucrul Evangheliei, în creşterea tinerimii pentru serviciul Evangheliei.

Seminar

    În anul 1923 se pune piatra de temelie a viitorului Seminar Teologic Baptist de pe strada Berzei nr. 29.

Formarea Uniunii din Basarabia

Baptiştii din Basarabia au înfiinţat în anul 1923 propria lor Uniune, care l-a avut ca preşedinte pe Vasile Asiev, apoi pe Boris Buşilă.

Societatea surorilor

În anul 1923 a luat ființă Societatea femeilor „Fibi”.

Titluri de carte și broșuri

     În anul 1923, Calendarul a apărut cu acelaşi titlu, (Calendarul Poporului Creștin) redactat tot de Vasile Berbecar la Buteni, dar la Editura Farul Mantuirii şi tipărit la Sebiş. Acesta conţinea clişeele: credincioşi baptişti din Curtici, Buteni; Teodor Sida, bust; un botez în comuna Revetiş, judeţul Arad; Mihai Brumar şi Vasile Berbecar, bust; de asemenea, conţinea articole frumoase şi câteva poezii.

       În revista Uniunii Baptiste Române din România „Farul Mântuirei” numărul 5 și 6 din martie 1923, apare „Mărturisirea Credinței Baptiste a Creștinilor Botezați” de la pagina 1 – 15.

        În luna martie 1923 apare cartea de cântări comune: „Cântările Sionului” ediția a IV a, revăzută și îmbunătățită cu 542 de cântări, un volum elegant care costa 60 lei.

         În luna martie 1923 Uniunea Baptistă din România primește ultimul transport de Biblii, ediția de Iași 1874. Se comunică că această ediție nu se va mai tipări, fiind pe piață traducerea lui Dumitru Cornilescu.

          În ianuarie 1923 a apărut o broşură nouă, Afona Iones, 2 lei. La fel, în februarie 1923 găsim ca fiind tipărite următoarele tractate: O întrebare la care trebuie să răspunzi, Un lucru care nu se poate cumpăra cu bani, Isus Hristos ca Mântuitor (fiecare cu câte 11 lei, o sută de exemplare); O groaznică ciocnire de trenuri, 30 de lei suta de exemplare; Săritura nenorocită, 20 de lei suta de exemplare; Alegerea fericită, Vecinicia, Pot eu să fiu mântuit?, Eşti tu într-adevăr mulţumit? (10 lei suta de exemplare)28, acestea din urmă redactate de Dumitru Cornilescu.

              În luna iunie 1923 apare cartea „Baptiștii și Biblia” O prelucrare de I. R Socaciu, carte pe care nu am găsit-o în căutările întreprinse până acum. A fost probabil o broșură pentru că costa doar 1 leu.

             A apărut tipărită: „Mărturisirea Credinței Baptiste a Creștinilor Botezați” apărută tot în aceeași lună  și costa 5 lei.

              În luna iulie apare volumul 4 al cărții „Cârmuitorul” pentru Școala de Duminică și costa 6 lei.

             În anul 1923 s-a elaborat Statutul Organic al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România Mare, conținutul acestui statut fiind identic cu cel din 1905.

              A apărut în luna octombrie în „Cârmuitorul Nr. 5” broșura „Cum să câștigăm suflete pentru Mântuitorul de Dr. K. A. Torrey, tradusă de Jean Staneschi.

 

Statistică

La data de 1 ianuarie 1923 erau 24.458 de frați, iar la 31 decembrie 1923 sunt raportați 26.258 de baptiști. O creștere de 2.500 de membri.

 

Surse:

Alexa Popovici

Bertlan Petru

Daniel Stoica

Daniel Bărnuț

Ioan Bunaciu

Ioan Alexandru Lăpugean

Livius Ban

Marius Silveșan

Otniel Bunaciu

Otniel-Laurean Vereș

Petrică Grel

Sorin Bădrăgan

Vasile Bel

Creștinul Azi

Farul Creștin

Farul Mântuirei

Glasul Tineretului Baptist

Mesajul de Anul Nou trimis de Tomás Mackey, Președintele Alianței Mondiale Baptiste

 


Acest mesaj acum a sosit și doresc să-l fac cunoscut tuturor fraților mei, prietenilor iubitori de istorie baptistă.

Să începi un nou an cu certitudini, este o modalitate bună de a începe. Pe măsură ce începem anul 2023, putem împărtăși mai multe certitudini.

 

I. Putem începe anul 2023 cu certitudinea că Dumnezeu își arată profundă imediatitate cu toate ființele umane, indiferent de situația lor. Isus este Dumnezeu cu noi.

 

Dumnezeu este aproape de toată lumea, fără excludere. Dumnezeu este aproape de cei suferinzi, persecutați, disperați, răniți, marginalizați, slabi și o face cu intenția de a le face bine, de a lucra pentru mântuirea lor și de a-i binecuvânta. Această certitudine că Dumnezeu lucrează în lume cu o asemenea dragoste, este cea mai mare speranță pe care o putem împărtăși în societatea noastră.

 

II. Putem începe anul 2023 cu certitudinea lui Dumnezeu care lucrează prin iubirea, dreptatea, bucuria, pacea, răscumpărarea, sfințenia, libertatea, adevărul.

 

III. Putem începe anul 2023 cu certitudinea că Dumnezeu invită oamenii și comunitățile să trăiască viața cu intenționalitate sănătoasă, alăturându-se lucrării Sale.

 

Viața umană este un instrument pe care Dumnezeu îl folosește într-un mod uimitor.

 

IV. Putem începe 2023 cu certitudinea că Isus își provoacă biserica la misiunea de a face ucenici pentru El.

 

Biserica și creștinii au provocarea de a învăța să trăiască zilnic așa cum ar trăi Isus, dacă ar fi în locul lor.

Acest lucru este posibil pentru că avem certitudinea că slujirea Duhului Sfânt le amintește ucenicilor de tot ceea ce însuși Isus îi învață.

 

V. Putem începe anul 2023 cu certitudinea invitației lui Dumnezeu de a gândi orice este adevărat, nobil, drept, pur, drăguț, admirabil, excelent sau demn de laudă.

 

Această invitație a lui Dumnezeu provoacă fatalismul care închide orice încredere în viitorul viitor și este, în același timp, un „nu” tipului de încredere care devine insensibilă la tensiunile, durerile și anxietățile prezentului.

 

VI. Schimbările personale și structurale pe care aceste certitudini le pot genera în societate în ansamblu, sunt incredibile.

 

Mai întâi trebuie să descoperim nevoia unei purificări a noastră ca și creștini și a bisericilor și instituțiilor noastre creștine. Putem slăbi rolul de sărare și de iluminare lăsat de Hristos Bisericii. Dar nu trebuie să fie întotdeauna așa. Este posibil să-l depășești.

 

VII. Aceste certitudini, pe măsură ce începem 2023, sunt o motivație pentru a oferi un răspuns voluntar și intenționat la domnia lui Dumnezeu asupra noastră.

 

Răspunsul nostru față de Dumnezeu și certitudinile pe care le produce, trebuie să se nască dintr-o atitudine umilă, plină de o viață de rugăciune și din dorința de a sluji cu toată ființa noastră misiunii pe care Dumnezeu însuși ne-o încredințează.

 

În numele Alianței Mondiale Baptiste – familia voastră baptistă din lume – ne rugăm să trăim cu toții anul 2023 cu multă semnificație și plinătate a lui Dumnezeu.

 

„... singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, fie slava, măreția și puterea prin Isus Hristos, Domnul nostru, înainte de toate veacurile, acum și în vecii vecilor! Amin.”

 

 

Pr. Tomás Mackey

sâmbătă, 31 decembrie 2022

Încă puțin și anul 2022 va fi istorie, putem și noi să fim istorie dar Dumnezeu ne-a mai lăsat. De ce?

 


În acord cu omul lui Dumnezeu Moise, care a trăit aproximativ cu 3.450 de ani în urmă, vedem cum ni se duc anii. De la creerea omului pe pământ au mers mii de generații și într-o zi și noi vom pleca, vom fi istorie. După noi rămâne o carte de istorie pe care am scris-o de la naștere, secundă de secundă, zile și nopți, până la întoarcerea noastră în țărină.

Psalmii 90:9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

Dacă mai suntem printre cei vii, să nu uităm că totuși suntem trecători.

Psalmii 39:4 „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt!”

Drumul fiecărui om continuă în veșnicia lui Dumnezeu, care a pregătit două locuri de continuare a existenței noastre, a fiecărui om. Lucrul acesta ni-l spune chiar Domnul Isus care a venit din veșnicie, în timpul nostru limitat, ca să ne spună ce se petrece dincolo de timp.

Luca 16:22-24 Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat.
23. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
24. şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.’


Dacă aici avem trei clase în rândul oamenilor, bogați, săraci și clasa de mijloc, în veșnicie Dumnezeu a păstrat două:

1.    Sânul lui Avraam, unde sunt cei mântuiți, răscumpărați prin sângele Domnului Isus.

2.    Locuința morților, în chinuri, unde vor fi cei ce au respins chemarea lui Dumnezeu de a se pocăi.

Odată trecut de aici în veșnicie, nu mai putem să facem nimic în a ne schimba soarta primită, nici noi și nici alții.

Luca 16:25-26 ‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.
26. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.’

Și ce să fac acum dacă mai am timp?

Eclesiastul 12:13-14 Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
14. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

Și profetul Amos din Vechiul Testament spune o vorbă care ne este de mare folos pentru noi acum:

Amos 4:12 „De aceea îţi voi face astfel, Israele, şi, fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!”

De Crăciun și Anul Nou ne-am pregătit cu bucate alese, curățenie de calitate, cu lichide mai dulci  sau mai tari, ca să ne bucurăm.

Întâlnirea noastră cu Dumnezezeu ce va produce?

Dacă ne-am pregătit ca fecioarele înțelepte, ne va produce BUCURIE.

Dcă nu ne-am pregătit, precum fecioarele neînțelepte, va fi panică, groază și respingere de la fața lui Dumnezeu.

Stai, lasă pregătirea pentru pântece și pregătește-te să dai față cu Dumnezeu.

Să fim fericiți în noul an care vine 2023!

Psalmii 1:1-2 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori,
2. ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!


joi, 29 decembrie 2022

Man Ilie 1935 – 2022, felcerul unui sat și al multor generații

 


Ilie Man s-a născut în ziua de 20 iulie 1935 în satul Boiereni, comuna Rohia, județul Maramureș. Părinții se numeau Ioan și Maria, care au fost hăruiți de Dumnezeu să creasă doi copii: Iliuță și Ana.

Iliuță era un copil ca ceilalți copii din generația lui, sprinten și jucăuș dar pe lângă toate îndeletnicirile copilăriei, avea și o dragoste de carte. Studiază școala primară în satul Boiereni și văzând părinții că învață bine și adolescentul Iliuță a vrut cu drag și pasiune, a fost dat la școală mai departe.

 A fost dat la Școala Medie Tehnică Sanitară de la Cluj care pregătea între anii 1950 – 1956 felceri, igieniști și asistenți medicali, pe care a absolvit-o cu bine.

După terminarea școlii a fost repartizat în Aiud, județul Alba, apoi în Reteag, județul Bistrița, iar în perioada 1958 vine spre zona natală, Târgu Lăpuș.



În anul 1959 se căsătorește cu Elvira, născută Galea, din Vad, județul Cluj și au împreună doi copii care azi locuiesc la București, Marius și Crinu.

Domnul Man cum îi spuneam cu toții, a lucrat de la înființarea dispensarului din Rohia ca asistent medical alături de doctorul Danciu, din Târgu Lăpuș și Veliciu, din Baia Mare.

Domnul felcer Man era activ când eu m-am născut în 1956 și mic copil fiind, mă ducea mama Voichița în brațe la dinspensar, dumnealui era acolo. Îmi  este imprimat în mintea mea ca cel ce ne dădea medicamente, injecții sau ce era nevoie ca să mă fac bine. Dumnealui s-a îngrijit de sănătate până ce eu am devenit un om bătrân.

Noi din sat îi spuneam „domnul felcer”, dar era mai mult decât un simplu cadru medical, era un doctor cu mare experiență, un om cu deosebite calități umane și morale. Iubea oamenii și tot timpul era cu zâmbetul pe buze, eu nu l-am văzut nervos sau agitat.

La ce oră din zi sau noapte îl sunai, răspundea și venea dumnealui la bolnav. Când intra în casă avea o glumă pentru cel bolnav care începea a zâmbi și parcă jumătatea durerii trecea. După ce trata pacientul, stătea la o poveste și o glumă, că multe avea de spus și avea dispoziția și plăcerea să-l facă pe om să se simtă bine în prezența dumnealui.

Om de omenie, foarte popular, prietenos, și multe calități care l-a făcut iubit și prețuit de toți oamenii din sat. Orice om ar avea multe să povestescă despre demnealui și toate aprecierile ar fi reale.

Două exemple vreau să dau pe care le-am văzut cu ochii mei.

Eram mic copil, pe cînd în satul nostru trăia o femeie la care noi îi spuneam Ana lui Frunzălău. Mai mulți copii eram la gura uliciorii și pe ulița dinspre Păraie venea lelea Ană cu o legătură de lemne în spate. Domnul Man i-a luat legătura și i-a dus-o acasă. A fost o mare mirare pentru mine.

Al doilea exemplu îl dau din curtea mea din multe alte exemple bune de o mare noblețe. După anul 2000 am revenit să locuiesc la casa părintească și am mai adaus câte ceva la casa pe care o făcuse mama Voichița în anul 1965.     Într-o zi, când turnam niște beton eu și cu soția, ne ajuta și mama, văd că apare domnul Man cu o lopată în mână. Unde mergeți, l-am întrebat? Am venit să te ajut zice domnul Iliuță. Eu i-am zis: „domnu Man, dumneavoastră trebuie să ne faceți injecție nu să lucrați cu lopata”. Am început povești, întâmplări și bună dispoziție, că lucrarea era mică și o terminasem.

Domnul Man nu poate fi povestit într-un mic articol, dar duce cu dumnealui o lume cu multe întâmplări, necazuri și trăiri.

În anul 2012 se duce în valea Păritelui (Părinciului) să facă un bine, cum făcea în fiecare zi și când iese din curte, alunecă cade și se lovește puternic la cap. Ajunge acasă pe picoarele dumnealui și îi spunei soției ce s-a întâmplat. Sună copiii, care vin și-l duc la București. De aici viața se schimbă radical și cel care a venit în ajutorul a mii și mi de oameni, depindea de medicamente și îngrijire.

În ziua de 26 decembrie 2022, Dumnezeu pune capăt suferinței de aici de pămât și pleacă dintre noi un Om de o ținută demnă de urmat.

Să-i fie învierea fericită!