duminică, 21 mai 2023

Prietenia în fapte se vede, Costel Ghioancă despre Sorin Bădrăgan

 


Acum când Dumnezeu a adus Congresul așa de aproape de noi, tensiunea între noi slujitorii Domnului, dar și cei interesați de Congres, crește. Ne temem să deschidem subiectul, să întrebăm cu cine votezi, să analizăm subiecți, să spunem frontal eu votez cu „x”, ne temem că vom fi pârâți și așa mai departe. Este o frică și păstrăm candidații în inimă până la vot, ca să nu supărăm pe nimeni și să rămânem prieteni în orice soartă.

Fratele dr. Costel Ghioancă, păstor în București la Biserica Creștină Baptistă „Adonai”, sparge gheața groasă  a fricii și din îmbinările teologiei și filozofiei scoate la iveală secretul ascuns al inimii și lansează provocarea prin următoarea întrebare:  


  

„De ce îl susțin pe fratele Sorin Bădrăgan pentru slujirea de

Președinte al Uniunii Baptiste din România?”

Această prietenie este adevărată și își asumă un risc de care ne este frică la cei mai mulți. Ne gândim că susținându-ne un candidat se poate să nu câștige și cel care a câștigat să țină ranchiună pe mine. Dar nu trebuie să fie așa fraților.

Iată mai jos argumentele fratelui păstor Costel, pentru a-l sprijini pe prietenul său Sorin.

Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire ajunge ca un frate. (Proverbele 17:17)

 

Știu că cei mai mulți s-au hotărât deja pe cine să-l voteze ca președinte al UBR. Dacă sunt și persoane nehotărâte, și vor să știe de ce am ales să îl susțin pe fratele Sorin, am să dau câteva răspunsuri mai jos.

Menționez că nu am vorbit cu fr. Sorin să scriu aceste rânduri, nu știe că le scriu și nici ce scriu. Am să dau câte ceva „din casă” – sper să nu se supere prea tare pe mine.

Îl susțin pe fratele Sorin pentru că:

- Domnul este cu el. Unde pune fr. Sorin mâna, pune și Domnul mila. Sunt multe situații și proiecte în care am văzut întâmplându-se acest lucru;

- Este un om integru. Nu l-am văzut niciodată mințind. Nu se hazardează să promită ceva, dar când o face, se ține de cuvânt.

- Îl iubește cu adevărat pe Domnul. Permiteți-mi aici să nu intru în detalii.

- Îi iubește cu adevărat pe oameni. Deși este o persoană plăcută și cu un fin simț al umorului, fr. Sorin nu își bate joc de oameni. Nu l-am văzut niciodată să atace pe cineva din proprie inițiativă.

- Își iubește familia, fără să facă paradă. Nu voi da nici aici detalii.

- Știe să stea de vorbă cu toată lumea. A participat la întâlniri la cel mai înalt nivel (Președintele țării, ambasadori, miniștri etc.) dar le acordă la fel de mult timp și celor mai simpli oameni. Am fost foarte impresionat când, în timpul pandemiei, petrecea în fiecare zi multe ori la telefon cu cei mai în vârstă din biserică, ca să nu se simtă singuri și să vadă cum trec prin diverse necazuri.

- Nu este un om răzbunător. Au fost situații când a fost lovit și rănit, dar fr. Sorin nu caută să te prindă „la colț”. Știe să ierte și să lase lucrurile în mâna Domnului.

- Este un om elegant și echilibrat. Nu doar că a studiat la Oxford, dar a și preluat ceva din eleganța englezească. De la modul în care se îmbracă, la modul în care vorbește, știe să te privească în ochi, să te respecte, să-ți asculte părerea și „să nu intre cu cizmele în viața ta”. Are și alte bune maniere pe care nu le detaliez.

- Vorbește fluent limba engleză și nu are nevoie de traducător în niciun context de reprezentare a Uniunii.

- Are experiență în conducerea Uniunii Baptiste. A slujit peste 12 ani în conducerea Comunității de București și în Consiliul Uniunii. Știe ce presupune o astfel de slujire.

- Este un om al vremii noastre. Îmbină fericit exegeza biblică și exegeza culturală căutând mereu soluții pentru provocările de tip cascadă ce vin peste bisericile noastre.

- Este simultan un om conservator din punct de vedere teologic (respinge orice fel de tendințe liberale) și, în același timp, este un om deschis în ce privește adaptarea formelor spre o comunicare eficientă a Evangheliei și o puternică mărturie a bisericii în societate.

- Nu face discriminare între frații din poziții înalte și cei simpli, între români și rromi etc. Îi iubește pe toți la fel.

- Știe să adune fonduri. Oamenii dăruiesc cu încredere pentru că banii ajung mereu acolo unde este nevoie – la pastorii în nevoie, la frații ce trec prin încercări. Nici nu-mi imaginez câte zeci de transporturi cu alimente și alte materiale au ajuns în Ucraina, ca rezultat al eforturilor făcute de fr. Sorin împreună cu alți frați.

- Deși este foarte apreciat de generația în vârstă, este la fel de iubit și de generația tânără. Joacă fotbal în mod regulat cu studenții și alți tineri, și le arată tuturor o prietenie deschisă.

- Este un om al păcii. În Comunitatea de București a căutat mereu să ne unească, să ne ajute să vedem și perspectiva celuilalt, să fim mai umani și mai puțin „politici”.

- Pune accent mai mult pe slujiri decât pe funcții. Folosește adesea imaginea unui roi de albine care trebuie să lucreze, fiecare să-și găsească locul și bucuria în slujire. Susține acțiunea concretă mai mult decât sindrofiile, vorbăriile goale și lungi sau analizele platonice fără aplicabilitate.

- Nu este un oportunist! Prin gara vieții lui au trecut trenuri după care mulți ar fi alergat fără să clipească. El nu a făcut asta. Nu a dat din coate, nici măcar să ajungă în poziția de candidat al Uniunii Baptiste. Așa a lucrat Domnul!

- Înțelege prin ce provocări spirituale trecem și este foarte interesat de revitalizarea bisericilor;

- Este un baptist convins. Ține la doctrina și practicile baptiste. Teza sa de doctorat este despre identitatea baptistă. În același timp, rar mi-a fost dat să văd un om cu mai mult bun simț și respect pentru alte confesiuni. Deși, nu renunță la identitatea baptistă, știe să colaboreze bine cu cei din alte confesiuni și să fructifice lucrurile ce pot contribui la binele comun.

Aș putea scrie mult mai multe lucruri, dar mă opresc aici. Cele de mai sus sunt doar câteva din motivele pentru care îl susțin pe fr. Sorin în slujirea de Președinte al Uniunii Baptiste din România.

Înseamnă tot ce am scris că fr. Sorin este un om perfect? Nu! Și, partea cea mai bună, este că știe și el lucrul acesta. Nu are astfel de impresii despre sine. Să ne ferească Dumnezeu de oameni care se cred perfecți și consideră că au întotdeauna dreptate!

Sigur, fiecare are dreptul și responsabilitatea să voteze așa după cum dorește și cum îl îndeamnă conștiința. Da, vrem să se facă voia lui Dumnezeu, și se va face! Totodată, cred că ne putem exprima, chiar și în public, un punct de vedere privitor la alegeri. Poate cuiva îi este de folos!

Domnul să lucreze și să continue să-și lărgească Împărăția Sa! Cu voia Domnului, ne vedem la Congres!

Un comentariu:

  1. Postarea lui Costel Ghioancă mi-a inseninat ziua. Fie si numai pentru jumatate din calitatile mentionate, Sorin Badragan ar trebui sa fie ales presedintele Uniunii (Bisericilor Crestine Baptiste din Romania). Este evident ca, tocmai pentru (jumatate din) calitatile mentionate, Sorin Badragan NU o sa fie ales.

    Traim intr-o tara in care contraselectia (demascata in numeroase rinduri de Teodor Baconschi si de altii) domneste in TOATE domeniile. Baptistii nu sint mai prejos - contraselectia practicata de-a lungul anilor a ajuns la un climax si nu intimpator Oradea este locul / spatiul unde se va manifesta acest climax.

    De ce mi-a inseninat ziua Costel Ghioanca?

    In primul rind pentru ca m-am bucurat ca exista un baptist roman precum cel descris. Pare a fi o speranta peste 4 ani sau peste 8 ani.

    In al doilea rind, m-am bucurat ca cineva poate oferi o astfel de postare consistenta in contextul congresului.

    In al treilea rind, m-am trezit visind ca in anii urmatori, Costel Costel (si poate or mai exista unii ca el) ar putea evita subiecte secundare si sa abordeze subiecte de prim rang, concrete, despre ghetoul pocaiesc.

    Desigur, oricine mi-a citit articolele de-a lungul anilor isi poate da seama ca apreciez enorm cind se isca o dezbatere in spatiul public.

    Contraselectia nu poate fi demascata si subminata in secolul XXI, decit in spatiul public.

    RăspundețiȘtergere