luni, 19 august 2024

Istoria credinței baptiste în satul Laz, județul Arad, compilație de Paul Miclea

 

Prezint aici cu ajutorul Domnului și prin grija fratelui Paul Miclea, fiul păstorului Miclea Constantin, zis Costan din Laz, un mic istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Laz, despre tatăl său, păstorul și fratele său Iovan, compozitor, despre care am scris
AICI
. Fratele prezintă și tragedia satului românesc Laz, amenințat cu dispariția. Doamne ai milă și îndură-te!

Lecturare plăcută!

Fără sa fiu un istoric, dar ca fiu al satului am cules din diferite surse scrise și orale și am compilat informațiile de mai jos privind credința baptistă în satul meu natal, Laz, judetul Arad.

Din lectura mai multor documente am aflat că pătrunderea și răspandirea credinței baptiste în județul Arad a început pe Valea Crisului Alb de către un grup misionar stabilit în comuna Buteni, pe la începutul secolului XX, unde s-a inființat mai tarziu Seminarul Creștin Baptist în 1921 și unde a avut loc primul Congres al Baptiștilor din intreaga Românie la 12 aprilie 1923. Comuna

Buteni era prospera, cu teren agricol productiv și oameni harnici, dar acolo exista si Tribunalul plașii Sebis (mai tarziu raionul Gurahonț). Tot la Buteni a avut loc un mare congres în 23 – 24 octombrie 1948, dupa terminarea razboiului și recâștigarea libertații de cult, cu toate ca Uniunea Bisericilor Baptiste și Seminarul se mutasera la București.

La Buteni s-au format primii pastori misionari Teodor Sida, Teodor Brânda, Dănila Pascu, Vasille Berbecar și altii. Alți pastori din zona au fost Ioan Borla, la Dezna, Vasile Vanci, la Paulian, Gheorghe Slav, dascalul din Aciuta. Am auzit toate aceste nume de pionieri baptiști de la tata și pe unul l-am întalnit după multi ani de zile: pe fratele Danilă Pascu, despre care auzisem de la tata ca a plecat în America, am avut bucuria să-l cunosc bine la Cleveland, în 1980 și am avut o părtașie sfântă, cu aduceri aminte.

Biserici baptiste active vecine cu Buteni erau la Sebis, Bârsa, Roșia, Revetiș, Dezna, Dieci, Almaș, Crocna, Cil, Rădești, Bonțești (cor bun), Secaș (fanfara foarte buna), Minis (cor mixt renumit), Slatina și altele, toate aparținătoare de Comunitatea Arad.

În satul Laz, mai izolat ca altele din lipsa căilor de acces, credința baptistă a ajuns ceva mai tarziu, prin misionari din comunele învecinate. Am avut prilejul sa fac înregistrari audio cu bunica mea, baba Lenuța îi spuneam, și cu unii din primii credincioși din Laz, care mi-au confirmat că înca din primavara anului 1923 exista un grup de rugaciune și propovaduire a Cuvântului prin casele oamenilor, mai ales la familia Danciu Simion.

Păstrez cu sfințenie o inregistrare audio (caseta) din 1973, deci la 50 de ani de la

constituirea bisericii baptiste din Laz, cu bunica mea, Elena Miclea – Baba Lenuța, cum îi spuneam noi, din care redau doar câteva crâmpeie, dupa cum urmeaza:

Dumneata când și cum te-ai pocait, baba?

- Oh, au venit frați din alte sate și se intalneau la rugaciune și studiu biblic in casele oamenilor. După un timp m-am dus si eu sa vad ce fac acolo, ca eram curioasa și ieșiseră vorbe prin sat ca ce fac ei acolo; bărbatul meu, moșul tau și total tau se dusesera înaintea mea, dar eu eram împotrivă și ii huleam, că de ce se duc, ca eu ma duceam regulat la slujbe la biserica (ortodoxă) duminica și miercurea, eram religioasă. Așa ca m-am dus si eu acolo într-o miercuri

seara, la fratele Simion , zis Golambu si era plin de lume, cineva citea din biblie, se rugau și vorbeau, apoi căntau așa frumos și eu ma minunam cum de știu ei atatea din biblie? După ce s-a terminat, fratele Tănasa zise că ora de rugaciune s-a terminat, dar cine vrea și poate să mai stea, dar eu mă grabii, ca aveam copilul mic (Lazar) și-l lăsasem cu tata. Ajunsă acasă i-am povestit lui tata cum a fost de frumos și cum oamenii vorbesc de rău pe nedrept. Sâmbăta am

lăsat iar pruncul cu tata, care era un om bun si bland, si m-am dus iar acolo și   l-am auzit pe fratele Tănasa al lui Tol, zis Tănasuța, citind din Evanghelie cuvantul acela “Duceți-va în toata lumea și vestiți Evanghelia la toate fapturile și cine va crede va fi mântuit…” Iara se ruga fratele Simion Golambu, apoi moșu-tau, și tatal tau spuse Tatal Nostru. După aceea iar a zis ca cine vrea să plece, dar cine poate sa mai stea. Ei știau că eu am prunc mic acasa, dar inainte

de a ieși imi zise fratele Tănasa: “Moașă, mâine sa te scoli dumneata mai devreme și sa te duci la biserica, ca Evanghelia asta se citește în fiecare duminica la biserica (ortodoxa), dar se citește numai dimineața devreme, cand e numai popa, cantorul și crâsnicul, nu când vin oameni mai mulți”. Așa am făcut; m-am sculat devreme, am spalat si hranit pruncii si m-am dus devreme la biserica, unde am auzit citind Scriptura. Cand s-a terminat, veni popa la mine și

zise: “Mai Lena, dece vrei dumneata să mergi acolo, că noi tot bine ne-am înțeles; lasă-i că-s rătăciți". Eu i-am zis că așa am auzit din Scriptură ca cine crede și se botează va fi mântuit și eu vreau să urmez învățătura sfânta. Nu mai zise popa nimic. Duminica dupa amiaza m-am dus iar la ora de rugaciune și am luat pruncul cu mine, i-am dat niște jucarii să tacă și a venit un frate de la Dieci și când s-o pus întrebarea cine s-a hotarat, eu m-am radicat înainte de moșu tau

și de tatal tau. Da, eu m-am înștiințat de botez înainte de moșu-tau si de tatal tau, că el era mic (tânar) și nu voiau sa-l boteze, iar popa nu-l lăsa, ca el îi invața la școala. Ah, da ce bătăille a luat el de la popa când a auzit ca vrea să se pocaiasca.

Și când v-ați botezat?

- Tatal tau era de 13 ani, deci acum 50 de ani (1923). Chiar la Rusalii ne-am botezat.

- Câți ati fost?

- Șapte: eu cu moșul tau, Pavel și tatal tau, Costan, fratele Simion Danciu, sora Saveta (mama lu Gaita). fratele Solomon (tatal lui Ica) si nu stiu mai care, dar sapte am fost. Apoi ce să vezi: ne văzu popa, săracul, când mergeam la botez, la Dezna, a doua zi de Rusalii, și zise catre Ziti să tragă clopotul după noi. “Trăge clopotul dupa ei, că ăștia acum au murit!” și a tras clopotul, dar ce să vezi? Nu mult dupa aceea popa n-a mai putut să țină slujba.

NOTA: Acest botez este mentionat în antologia fratelui Dr. Alexa Popovici intitulată “Istoria Baptiștilor din România” (pag. 489), Editura Făclia, 2007, astfel: „La Dezna a avut loc un botez în a doua zi de Rusalii, 1923 cu 9 suflete (din care 7 erau din Laz). A oficiat pastorul Vasile Vanci.

Dece nu s-a ținut botezul în sat? Satul Laz fiind izolat și făra o apa curgatoare mai importantă, nu avea condiții prielnice de a organiza botezuri. Totuși, după ani de zile și cand biserica a crescut, frații au gasit soluții și au construit un mic dig pentru a opri apa într-o baltă (“dulbina”) și astfel s-au oficiat câteva botezuri, unele menționate în antologia fratelui Dr. Alexa Popovici (pag. 489):

“În Laz, biserică s-a dezvoltat bine și aflam că a avut un botez în 15 august 1925 cu 13 suflete, iar în 11 iulie 1926 cu 20 suflete. Peste un an, în 19 iulie 1927, au fost botezate alte 10 suflete.”

Ca pastor al bisericii din Laz pentru mulți ani a fost fratele Cristea Moise, din Roșia. Țin minte cum el venea duminica dimineata descult, cale de vreo 5 km (cam o ora de mers) și înainte de a ajunge la biserica intra la famamilia Danciu, sau la noi, cerea un lighean cu apă sa se spele pe picioare si apoi își punea “slapele” inainte de a intra în biserica. Era un om blând, bun cunoscător al Bibliei și prieten bun cu tata, fratele Costan, cum îi zicea (tatei nu-i placea să tutuiasca prietenii și frații). În anii copilariei mele nu erau biblii, doar cea a bisericii (pe care o folosea tata), însă se învățau multe versete pe din-afară; prin case se afișau foi cu versete din biblie, unele frumos  înrămate și înca ne amintim de ele. Nu erau nici carți de cântari, doar în biserică, dar fiecare aveam un carnețel în care ne copiam versurile cântărilor nou învatate - și mereu învățam cântări noi. Nu erau nici cărți cu predici, sau tractate, ca în zilele de azi; erau doar două publicații: Revista Farul Creștin, Arad și Calendarul Creștin, dar nici acestea nu ajungeau la toti.



Tatal meu, Miclea Constantin, zis Costan, s-a predat Domnului la frageda vârstă de 13 ani; la 19 ani s-a căsătorit cu Toma Persida, o tânără credincioasa de 16 ani, din sat. Amândoi erau talentati muzical și de mare ajutor în dezvoltarea bisericii; mama era bună cântăreață - soprană, iar tata, având înclinații muzicale, a invatat notele și treptat a inființat un cor ce avea să devină cunoscut pe Valea Crișului Alb.

Tata a fost prieten bun cu fratele compozitor și muzician Ioan Chișmorie, de la Măderat, care a vizitat de multe ori satul Laz și a locuit zile în șir în părtașie cu familia noastră, mi-l amintesc foarte bine. Continuând să-și completeze cunoștințele muzicale, să stăpâneasca cântatul la armoniu și cunoașterea notelor muzicale, pentru mulți ani de zile fratele Costan s-a ocupat de formarea și instruirea corului bisericii, dar și acoperind nevoile duhovnicești locale, făcând misiuni la botezuri sau serbări cu participarea altor coruri și fanfare din vecinătate, ca un fel de competiție sau concursuri de interpretare. Așa a devenit soția sa, mama Persida, recunoscută de către cei ce au ascultat-o ca o bună solistă, dar viața ei a fost scurtă și la 29 de ani (1942) Domnul a luat-o, lăsând

în urmă 3 copii orfani (Iovan avea 11 ani, iar eu 5) și un soț nemângăiat. Fiind prea mic când ne-a părăsit, regret și recunosc că am prea puține amintiri despre și cu mama. Această situație a determinat ca tata, fratele Costan, cum era bine cunoscut în zona, să se recăsătorească în 1943 cu sora Maria (Marița), din comuna Tomești, de lângă Baia de Cris, care era văduvă.

Înca din tinerețe fratele Costan ar fi dorit sa mearga la seminar, dar situația familiară nu ia permis; totusi, prin anii 1930, a participat la cursurile organizate de Seminarul Teologic Baptist, ce se înfiintase înca din 1921 la Buteni. Cursul Biblic era cu tineri recomandați pentru lucrarea pastorală, învățătorii fiind frații Alexa Popovici (care m-a botezat în 1954 și ne-a vizitat familia în Laz, în 1956), Ioan Socaciu (pe care l-am cunoscut pe cand eram student și pentru un timp am

locuit la Seminar, împreuna cu frate-meu Iovan și mai mulți studenți credinciosi), Constantin Adorian, Dănilă Pascu și alții. După imigrarea în S.U.A. (1979) am fost binecuvântat să colaborez mai strans și cu alți pionieri ai credinței baptiste din România, printre care frații Alexa și Pit Popovici, Valentin Popovici (prieten din tinerețe), Richard Wurbrand, Iosif Sărac și alții.

Biserica din Laz a progresat atat spiritual, cât și numeric, ajungând la aproape 100 de membri, dar a urmat persecuția din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial; după ce s-a închis și sigilat biserica, în 1942. Atunci s-a mutat armoniul și cărțile de cântări într-o cameră din casa noastră, unde s-au ținut și serviciile, în mod regulat, până la redeschiderea bisericii, ca urmare a Decretului-Lege Nr. 553 din 31 octombrie 1944, prin care se recunoștea Cultul Baptist. Biserica a

propașit dupa razboi și familii noi au trecut la credința baptist, inclusiv cantorul ortodox Palade, zis Totu.

Fratele Costan Miclea a fost ordinat ca pastor la începutul anilor 1950, desfășurând o activitate intensă și oficiind botezuri, atât în sat, cât și în satele vecine. Dar Domnul l-a chemat la El devreme, astfel că în 27 iunie 1955 biserica a ramas făra pastor, lăsând în urmă o soție și mama nemangâiate, cei trei copii adulți din prima căsnicie, dar și doi copii minori, de 9 si 5 ani din a doua. Înmormântarea a avut loc pe 29 iunie, cu participarea multor păstori, frați și surori din împrejurimi, cu câteva coruri și fanfare, dar cu mare jale; a fost cea mai mare și mai tristă înmormântare din istoria satului Laz.

Cu toate ca biserica a ramas făra pastor, fratele Costan pregătise câțiva tineri pentru lucrare: Danciu Ioan, Voian Solomon, Voian Ștefan, Țigan Tănasa și Țigan Vanu; pe lângă frații mai în varsta, ca Danci Simion, Ghergar Gheorghe, Budau Ioan, aceștia au continuat să propovăduiască Evanghelia în satul Laz, fratele Ioan Danciu fiind activ până în 2021, când a fost chemat acasă.

Un aspect important al istoriei credinței baptiste il reprezintă actvitatea muzicala. De copii am învățat toate cântările pe de rost - erau foarte puține cărți de cântări - și trebuia să participăm la programele bisericești de sărbători și chiar duminicile, cu cântări solo sau poezii; până și acum, la anii bătrâneții, ne revin în minte cântări învățate în anii copilăriei, când fiecare aveam un carnet cu

versurile cântărilor proaspăt învățate, ca de exemplu: Isus al meu tovarăș bun; Dragostea e cea mai sfântă; Vazut-ai tu cum trece vremea? Chiar daca nu se mai cântă acum, au rămas în memoria noastră ca amintiri sfinte din anii copilariei și tinereții.

Ca o mențiune specială legată de istoria credinței baptiste din satul Laz și de activitatea muzicală se cuvine să menționăm ca fiul cel mare al fratelui Costan, Iovan, a dovedit aptitudini deosebite înca din tinerețe, moștenind talentul părinților și dezvoltându-l în timpul celor 4 ani de ucenicie în comuna Aciuța (1945 - 49), atat prin învățarea și stăpânirea instrumentelor muzicale din fanfara, cât și pe linia dirijatului coral. În anul 1950, când s-a format fanfara bisericii din Laz, Iovan a fost primul îndrumător și instructor al suflătorilor, chiar dacă nu mai locuia permanent în sat, mutându-se la Arad pentru a-și continua studiile liceale și muzicale ce aveau să-l catapulteze în randurile studenților la Conservatorul de Muzică din Bucuresti, pe care l-a absolvit în 1957, devenind primul licențiat baptist al acelei instituții.

Iovan Miclea a fost profesor de muzica la Seminarul Teologic Baptist din București și dupa câțiva ani avea să fie profesor de dirijat coral al Conservatorului, ajutând și îndrumând mulți din copiii fraților să-și facă studii muzicale superioare. Activitatea fratelui Iovan Miclea este cunoscută frățietății protestante române din întreaga lume, prin lecțiile predate, prin demonstrarea dirijatului coral clasic în biserici și prin miile de compoziții ce se cântă azi în toate bisericile protestante din lume, unele compuse în timpul regimului comunist sub pseudonimul I. Milutanu, ca de exemplu „Viata crestinească, plină de elan”; „Slava Ta o cânt, Isuse”; „Ce poate fi mai minunat”, ș.a. Înca în

viațș, dar la mari depărtări în aceste zile, pe plaiuri americane (în statul Washington), fratele Iovan Miclea iși trage seva de credință și talent din biserica baptista din Laz.

Satul Laz a început să se depopuleze înca de la sfarșitul anilor 1950, când, din cauza condițiilor economice tot mai grele, familiile au inceput să se mute în comune mai prospere și cu acces la mijloacele de transport; așa s-a ajuns ca în prezent sa fie mai putin de 30 persoane (?) în sat, față de cca. 500 în anii 1940-50. Și totuși, biserica a existat și a funcționat până recent.



În anul 2009, clădirea bisericii a fost reparată și remodelată prin contribuții benevole, iar în ziua de 31 mai 2009 a avut loc o frumoasa serbare de inaugurare si re-dedicare a locașului bisericii baptiste din Laz, renovată și modernizată. Au participat corul bisericii Maranata, din Arad și o fanfară cu suflători din împrejurimi, dar mai ales cu mult popor venit chiar din America și de prin multe alte locuri, care au auzit înca odata propovăduirea Cuvăntului și  s-au bucurat de părtășia cu fiii satului slăvind pe Dumnezeu. Programul a fost condus de fratele Constantin Chisăliță (pe vremea aceea președinte al Comunității Valea Crisului Alb), cu mesajul răposatului frate Dorel Popa,

pastorul bisericii Maranata; atunci autorul a prezentat o istorie abreviată a Bisericii  Creștine Baptiste din Laz.

Întrucât actualmente nu mai sunt credincioși baptiști în Laz, Locașul duhovnicesc este folosit, din cănd în când, pentru vizite misionare organizate de fratele pastor Adi Barac, din Sebiș, nepotul (prin căsătorie) al fratelui Costan Miclea, a cărui amintire e prezenta în memoria tuturor celor ce l-au cunoscut.

5 comentarii:

  1. Felicitări Domnului Inginer, fiu al satului Laz, Paul Miclea, pentru frumoasa aducere aminte a ceea ce a fost și este Credința Baptistă, Biserica Baptistă și Credincioșii ei din satul meu natal, LAZ! Rădăcinile mele sunt dintr-o familie de credincioși ai acestei Biserici Baptiste. Bunicul meu matern, Gheorghe Ghergar, a fost amintit în evocare ca un credincios activ în dezvoltarea credinței și a acestui lăcaș de cult. Părinții mei m-au botezat la această Biserică. Tatăl meu bătea duba mare a fanfarei care s-a format prin grija și cu sprijinul Domnului Profesor Iovan Miclea. Îmi aduc cu drag și nostalgie aminte când, copil fiind de 3-4 anișori, în momentele de început sau sfârșit de serviciu duminical, tata mă lăsa să bat și eu la toba mare, pe ritmul unor cântece bisericești. Când eram lăsat să mă „joc” pe claviatura amvonului eram cel mai fericit!
    Păcat că satul Laz s-a depopulat dar, cu ajutorul Lui Dumnezeu, poate reînvia! Dumnezeu să ne ajute pe toți LĂZANII să ne întoarcem la rădăcinile copilăriei și a strămoșilor noștri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit cu o deosebită plăcere aceste cuvinte despre consăteni mei,cu o parte din ei am avut ocazia să vorbesc.Sunt fata lui Barbura Silvan.Riuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silvan a fost dinerul si prietenul meu, ultima data ne-am văzut in 2000 sau 2002 la voi acasă. Odihneasca-se în pace.

      Ștergere