luni, 18 noiembrie 2024

Biserica Creștină Baptistă din Aciuța

 


Credința baptistă din Aciuța are ca început toamna anului 1899, când au venit misionarii Gheorghe Florian și Ioan Țirban din Tăut, jud. Bihor. Au luat legătura cu primarul de atunci, Șerb Gligor, și i-au vestit evanghelia. Împreună cu el au mai auzit evanghelia fraţii lui, Zaharia, Nicolae și Nuna, şi ginerele lui Zaharia, Georgiu Slăv, iar toţi au rămas străpunși de Cuvântul lui Dumnezeu, iar ca urmare a acestui fapt în anul 1902 acolo are loc primul botez, la care candidaţi au fost Şerb Gligor, Şerb Rozalia, Slăv Georgiu, Slăv Susana, Cosma Sinisie și Cosma Eva. Botezul a fost oficiat de pastorul Gheorghe Crişan din Macea, jud. Arad. Datorită mărturiei celor patru familii, tot mai mulţi săteni L-au primit pe Domnul Isus drept Mântuitor, urmându-L în apa botezului. Astfel, mica încăpere în care se adunau la început credincioşii a devenit neîncăpătoare, fiind nevoie de un nou locaş de închinare.

Plini de entuziasm, ei au început să-şi construiască o clădire în care să se adune pentru a se închina lui Dumnezeu, contribuind fiecare după posibilităţi, iar în anul 1910, împreună cu pastorul Slăv Georgiu, sărbătoresc finalizarea lucrărilor, la deschiderea bisericii fiind invitat şi conducătorul Cultului Reformat din Baia de Criș.

Dintre fraţii şi surorile care formau Biserica Baptistă din acea perioadă îi amintim pe Slăv Gheorghe, Slăv Susana, Şerb Gligor, Şerb Zaharia, Şerb Nicolae, Şerb Nuna, Hărduţ Jurca, Şerb Iosana (a Chiţii), Buda Pavel (Păvălica lui Ianoş), Şerb Nicolae (a lui Miron), Buda Indrei, Buda Gligor, Şerb Nicolae (a Ursului), Herbei Nicolae (a Vuţî), Cosma Iosana (Şuştăriţa), Farcaş Damian, Şerb Nicolae (a Sîpeşului), Şerb Gligor (a Sîpeşului), Herbei Petru (a lui Pavălu Şarii), Şerb Ioan (a Socaciului), Cosma Marina (a Ternului), Cosma Zaharie (a lui Pătru Marinii), Cosma Toma (a Vuţî).

În anul 1911 păstorul bisericii, George Slăv, a cumpărat de la un frate din Deva un harmoniu care există şi astăzi în biserica din Aciuţa. Banii necesari procurării harmoniului, (260 de coroane), au fost trimişi de Şerb Ioan şi Elena, stabiliţi în America, la primirea veştii că cei trei copiii ai lor s-au botezat, pentru ca ei să cânte la acest harmoniu. Astfel, după cumpărarea lui, biserica hotărăşte ca fratele Şerb Traian să fie trimis la Buteni pentru a fi iniţiat de către fratele V. Berbecar în arta muzicii şi a dirijoratului.

După patru luni de studiu, fratele Traian ajutat de către Farcaş Damian înfiinţează primul cor mixt în biserica din Aciuţa. Acest cor era format din fraţii Şerb Traian (dirijor), Farcaş Damian (dirijor), Buda Traian, Buda Gheorghe, Cosma Nicolae, Herbei Şandor, Herbei Alexandru, Cosma Gheorghe, Herbei Gligor, Herbei Pavel, Şerb Gheorghe, Buda Traian, Şerb Gligor şi surorile Cosma Lenuţa, Buda Irina, Mureşan Rozalia, Grozav Floare, Hărduţ Maria, Hărduţ Ana, Slăv Susana, Cosma Marina, Herbei Ana, Cosma Mariuţă, Hărduţ Iosana. Activitatea corului se desfăşoară pînă în anul 1914, când se desfiinţează din cauza războiului. După aproximativ 8 ani, în jurul anului 1922, corul îşi reia activitatea sub îndrumarea lui Şerb Gligor.

În vara anului 1922 la numărul membrilor bisericii se adaugă un grup de 10-15 persoane care se hotărăsc să se boteze, iar la acest botez a fost invitată şi fanfara fraţilor baptişti din Buteni, care prin slujirea lor au aprins şi în inimile credincioşilor din Aciuţa dorinţa de a înfiinţa o formaţie de fanfarişti prin care să-L laude pe Domnul. Situaţia materială şi financiară a oamenilor era grea în anii de după război, însă visul fraţilor de a-L lăuda pe Dumnezeu şi cu ajutorul instrumentelor de suflat a făcut posibilă strângerea sumei necesare pentru cumpărarea lor.

Fratele Şerb Gligor, dirijorul corului, îşi asumă răspunderea de a-i instrui şi dirija şi pe fraţii fanfarişti. Astfel, datorită inimilor pline de rîvnă şi a repetiţiilor intense, în scurt timp în biserica baptistă din Aciuţa răsună cântări spre lauda lui Dumezeu intonate la instrumentele de alamă. Printre cei care au făcut parte din prima fanfară îi amintim pe Şerb Gligor (dirijor), Hărduţ Zaharie, Neamţ Traian, Herbei Graţian, Şerb Gheorghe (Chiţa), Şerb Gheorghe, Grozav Pavel (a Todorichii), Şerb Traian, Şerb Ioan, Şerb Alexandru (Basu), Şerb Gheorghe (a Tomii), Cosma Ioan (Şuştăruţ), Slăv Ioan, Cosma Ioan (Ioniţă) şi Buda Alexandru.

În anul 1923 biserica avea un număr de 91 de membri, în 1941 - 85 de membri, iar în anul 1947 - 80 de membri. Apoi biserica din Aciuța a crescut în anul 1957 la 90 de membri, însă odată cu colectivizarea mulți tineri au părăsit satele îndreptându-se spre oraș, unde puteau găsi un loc de muncă și bisericile de la ţară încep din nou să slăbească numeric. În anul 1985 numărul membrilor a fost de 70, iar în anul 1992 au ajuns la numărul de 61 membri. Actualmente biserica este slujită de pastorul Antonesei Daniel.

Articol scris în cartea: - Georgiu Slăv - Un cărturar iscusit în Legea Dmnului, referinţe şi mărturii biobibliografice, de Vasile Bel și Daniel Stoica, editura Risoprint, Cluj Napoca, 2024.


 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu